Viitorul, noiembrie 1910 (Anul 4, nr. 1038-1062)
1910-11-26 / nr. 1059
ANUL AL PATRULEA—No 1059—2 %mp bani ABONAMENTE In țară........................un ani 18 lei . . . șase luni 9 lei In străinătate . . . un an 30 lei . . . șase luni 18 lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni. Pentru preoți și învățători prețul abonamentului pe jumătate REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA No. 17, STRADA ACADEMICI No. 17. — BUCUREȘTI 8E9ÂGTIA: TEIEFS9 11/47. - ADKIIISTRATIÄ: TELESS 22/8S ANUNGIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloană în pagina III . . . .40 bani Idem corp 7 pe o coloană in pagina IV : . . .30 bani Inserții și reclame pag. III linia . ............................... 8 Iei A »»* adresa la administrație și la agenția EMIL MELBERT DISCUȚIA LA MESAJ discursul d-lui Take Ionescu Se poate spune că premiera takistă a fost nu cu d-l Păltineanu ci cu d. Take Ionescu: tribunele, cel puțin, erau adevărate tribune de premieră, dame elegante, tineri selecți, personalități cunoscute, în scurt ceea ce se chiamă ioul-Bucarest. Este drept însă că d-l Take Ionescu, printr’un fel de cochetărie, dacă nu din abilitate, nu s’a prea grăbit să satisfacă—precum a făcut d. Păltineanu — chiar de la începutul discursului său nerăbdarea publicului venit să-l asculte. Căci publicul venise să asiste la un proces sensațional: procesul dintre Take Ionescu și partidul conservator condus de d. Carp. Șeful conservatorilor demonserați a lăsat însă la urmă discuțiunea asupra obiectului acestui proces. A făcut mai întîi politică externă, a făcut apoi politică electorală, și tocmai la sfîrșit —pour la bonne bouche a făcut și rechizitoriul carpismului. Politica electorala a d-lui Take Ionescu este bine cunoscută promisiuni în dreapta, promisiuni în stînga, promisiuni la toată lumea care poate să-și traducă recunoștința sub forma unui buletin de vot. Tot așa a procedat d-l Take Ionescu și în partea cuvîntărei * _____r ^ v/uitii Oct VIX öl Lt_/ IU. t A pînă acum de guvernul liberal Foarte bine-voitor pentru aceasta operă și foarte dulce pentru autorii ei, d-sa s’a mărginit să indice ce ar mai fi de adăugat sau de schimbat la ele pentru ca mulțumirea să fie obștească. Dacă insă fiecare din aceste adăugiri sau schimbări semăna mai mult a făgăduială sau momeală, în vederea viitoarelor alegeri,aceasta nu era desigur din vina d-lui Take Ionescu, care, precum se știe se gîndește mai mult la interesul public decît la intresele sale electorale. Mult mai interesant și mult mai în vervă a fost d. Take Ionescu atunci cînd a intrat în chestiunea, ce-i arde pe inimă cine va lua succesiunea? Observatori imparțiali, trebue să mărturisim că șeful celui de al treilea partid a regăsit, în această din urmă parte a discursului, elocința sa din vremurile cele mai bune. Cu o argumentație viguroasă, cu exploziuni de indignare și de minte, cu avînturi patetice, discursul-lui Take Ionescu se desfășura zdrobitor — cel puțin în aparență— pentru adversarii înpotriva cărora era îndreptat. Nu știm ce va răspunde N. Filipescu în ședința de astăzi. Credem însă că teza d-lui Take Ionescu nu este inatacabilă. D-sa a exprimat desigur multe și crude adevăruri la adresa partidului condus de d. Carp. Nu au lipsit însă nici sofismele și poate că d. Filipescu va isbuti să le înlăture și să pună lucrurile în adevărata lor lumină. Ori ce i se va răspunde și ori de cine i se va răspunde, un lucru rămîne totuși cîștingat: partidul d-lui Carp nu și-a ales datoria către massa alegătorilor și nu și-a înțeles-o, pentru că politica sa poartă pecetea diletantismului. MOFTUL ZILEI Traduceri, lapte cu orez, demut ■ ■ [UNK] D. Stan scrie în revista 1907 : «Așa de pildă, ar fi putut să rezerve traducerile exclusiv oamenilor de litere, și să uite pe prietenii în suferință. Inimos, însă, cum este, s’a gîndit și la sărmanul său amic d-l D. R. Teodoru, care abia o duce de azi pe mîine cu nenorocita de leafă ce o ia de la ministerul instrucției publice ca secretar-general. Apreciind greul vieței acestui biet slujbaș care trebue să trăiască din leișoara de o mie de lei pe lună, la care se adaugă doară, mari și late, salariul de la două catedre, o bursă permanentă și reversibilă din fondul Răducanu, și venitul cărților sale didactice aprobate de el însuși,—d-l Eliad i-a dat spre traducere două piese.. Toate bune, neică Stane, uiți însă un lucru elementar. Traducerile nu sînt... doniți, farfurii, lapte cu orez, colivă, lumînări sau prescuri ca să se dea de pomană. Cînd însărcinezi pe cineva cu otra:rr.:-r-1-itî.jii.i 'ufi dourtr.S pîine, ci să-i dai o misiune pe care să fie în stare s’o îndeplinească. Și, se știe, faptul că are cineva cu ce să trăiască, ba chiar dacă are mai mult decît îi trebue, nu îl împiedică să facă traduceri excelente. _____ POPPESCU. NQUTATI DIN STRĂINĂTATE Cunoscutul compozitor Pietro Mascagni, autorul sublimei «Cavaleria Rusticană», a terminat o nouă operă «Isabeau», care se va reprezenta în curînd la New-York. După cum se anunță din Paris, experiențele cu telegraful fără de sîrmă instalat pe chirasatele «Verbe» și «Justice» au dat rezultate satisfăcătoare. La o distanță de 115 kilometri s-au putut auzi toate cuvintele: încercările de a întrerupe convorbirea prin curente de pe alte vapoare au rămas fără de rezultat. Ministrul de interne al Serbiei a înaintat scuștinei un proect cu privire la modificarea legei de presă sîrbești. Este vorba ca pe viitor să se înăsprească pedepsele pentru delicte de presă. Măsurile de înăsprire se motivează cu faptul, că unele ziare fac mare abuz de libertatea presei și de multe ori delicte adevărate nu se pot pedepsi pe baza legilor. Sunt ziare cari aduc cele mai grele ofense membrilor din familia regală funcționarilor de stat, oamenilor politici și particularilor, fără ca legea să poată să pedepsească pe cei vinovați. In cercuri politice se aprobă reforma proectată,— deși mulți cred că măsurile nouă vor restringe prea mult libertatea de presă, și nu va fi cu putință să se dea publicității abuzurile comise de funcționarii publici. * 4- SCRISORI DIN ITALIA Comemorarea lui Pergolese Ilustrul compositor Pietro Mascagni, atît de iubit la noi, a comemorat deunăzi la teatrul Manzoni din Milano pe maestrul Pergolese născut la Jesi în 1710 mort în 1736. Inițiativa acestei alese sărbători fusese luată de «Asociația amicilor muzicei»—orchestra condusă de contele Guido Visconti di Madrone. Figura inspiratului autor al operei «La serva padrona» care este chiar creatorul operei comice, a fost splendid evocată de conferențiar. După o eloquentă introducție în care blamează materialismul și industrialismul celor ce se cred artiști, fiindcă vin cu programe noui cu multe pretenții și cu multă știință, după o vehementă apostrofare a tinerilor cari nu știu decît să critice în loc să lucreze, Mascagni zice : «Ași vrea să știu peste 200 de ani ce va rămîne din toată puzderia de note cari răsună azi, și dacă cei ce le vor asculta vor avea jumătate din senzațiile ce vom avea noi ascultînd astă äpSKft.ÜFjj^Oresé care n’a trăit decît 26 de ani ! Fiindcă știința nu e artă sau e, aceea ce e raționamentul în dragoste ! Conținutul esențial al muzicei e melodia, și melodia ea s’o compui, n’o înveți, n’o capeți prin studiu ; e un dar de la D zeu! Pergolese avea abia 15 ani cînd a intrat la Conservatorul săracilor din Napoli. începu să cinte cu vioara Cînd era singur încerca pasagii îndrăsnețe pe coarde, apogiaturi și grupete care minunară pe bătrînu’i maestru. Fu recomandat maestrului de contrapunct căruia el îi arătă o sonată în care toate calitățile cari l-au făcut celebru ca melodia dulce și elegantă, fină și originală se vedea deja în germen. In scurtul timp de 6 ani de la eșirea din Conservator pînă la moarte el a reînoit musica sacră și opera. A introdus în bucățile de ansamblu basul ; pînă atunci urmărise și acompaniase toate acordurile făcînd astfel o importantă reformă, care a ajutat la desvoltarea armoniei moderne. El a scris «Livieta și Tracollo», «Olimpiada» și «Serva padrona* capo d’opera lui. Pentru biserică a scris requiem-uri, Salve Regina și celebrul <Stabat Mater, pe care l-a scris pe patul de moarte, fiind-că editorul îi plătise deja 10 ducați, vre-o 50 de lei! Și Mascagni vorbind de opera lui Pergolese, precursorul melodramei moderne, amintește și viața lui. Cît de mult se resimte în muzica lui plină de accente pasionate, vibrantă, sinceră, sufletu-i plin de dragoste ! Căci amorul tînărului musicant pentru nobila Maria Spinelli a cunoscut toate sublimele sacrificii, chiar acela al vieții, iar peripețiile lui par mai mult legende romantice decît suferințe reale. Obscurul burghez a îndrăsnit să își ridice privirile asupra unei copile de viță nobilă și să-i cucerească inima. Trei frați ai Măriei au amenințat’o că vor ucide pe temeraru’i înamorat dacă ea nu se va cununa cu un altul... Ea ’și-a ales pe Cristos de mire și s’a călugărit în mănăstirea Sta Clara cerînd o unică grație : aceea de a se permite iubitului ei să conducă slujba de călugărire ! Cită energie sufletească le va fi trebuit celor doi nenorociți? După un an, Maria Spinelli murea, iar Pergolese conduse la slujba morței un requiem, pe care o arse imediat în armă. Era chiar povestea dragostei lui; nu trebuia să mai fie profanat de alte dureri... Peste un an și 5 zile, acel îndurerat stingher murea atacat la Napoli. Și Mascagni a terminat interesanta comemorare cu un sfat tinerilor. Dînsul a zis : Arta e Vuctul geniului și geniul nu înmugurește decît la soarele și la căldura dragostei ! Voi cari vă simțiți tari și inspirați, lăsați prejudițiile, deslegați lanțurile, luminați vă mintea și cu toată inima iubiți, iubiți !... Autorul nemuritoarei «Cavaleria Rusticană» , a fost rigst aplaudat. A urmat apoi execuția operei «Serva padrona» și «Stabat Mater». ZOE GARBEA TOMELLINI. Pietro Mascagni IARASI «corespondenții speciali» — O nouă ispravă — Ziarele romînești de peste Munți s’au plîns în diferite rînduri de ușurința, cu care ziarele din București publică știrile cele mai tendențioase despre Romîni, pe cari le primesc de la «corespondenții speciali din Budapesta. Glasul lor n’a fost însă ascultat. Și azi ne-a fost dat să vedem strecurînduse într’un ziar bucureștean o serie de calomnii incalificabile la adresa primului ziar național de peste Munți« Iată în adevăr ce telegramă publică «Dimineața» : «Deoarece ziarul «Tribuna» din Arad atacă de cîtva timp în mod violent pe Ștefan Popp și Vasile Goldiș, membri ai comitetului centrală al partidului român, comitetul In acest scop a avut loc la Arad o întrunire la care au luat parte pente C0 de membri ai comitetului D-rul Ștefan Popp arată că el și amicii săi au făcut tot ce s’a putut, dar că înfrângerea nu a putut fi evitată. Foștii deputați Goldiș și Suciu vorbesc în același sens și întreabă de ce «Tribuna» se întitulează organ al partidului ? Fostul deputat Onciul a luat apărarea Tribunei*. Merită felicitări «corespondentul special» pentru istețimea cu care a știut să înșele ziarul bucureștean. Dar d. Goldiș este colaborator regulat la «Tribuna». Cea mai mare parte din revistele acestui ziar sunt scrise și semnate de dînsul. Deci o calomnie. Dar mai departe: «Deși acest ziar nu se află sub controlul partidului român, ci e condus de oameni pe cari populația romînească nici nu-i cunoaște, (!!) așa că partidul român nu poate fi făcut responsabil de atitudinea acestui ziar, adunarea ia cunoștință cu regret de această procedare, precum și de faptul că din această cauză comitetul își dă demisia. Comitetul actual și partidul român se vor explica într’o conferință dacă «Tribuna» este organul partidului, pentru ca poporul român să știe ce atitudine trebue să aibă față de acest ziar și pentru ca pe viitor autoritatea partidului să fie apărată în contra unor asemenea atacuri». Va să zică poporul romînesc nu cunoaște pe Octavian Goga, dr. Ion Lupaș, Roman Ciorogaru, Ilarie Chendi, A. Ciura, Oncu—nu Onciul, d-le corespondent! — Goldiș, Bocu, Osvadă și alții, cari redactează «Tribuna». De altfel, după cît se poate convinge ori și cine, calomnia e pusă la cale de vreunul din anturajul lui Birăuț, care a fost redus de «Tribuna»—mai ales în urma articolelor lui Goga—la adevărata lui valoare I. S. D-l Carp în anul 1868 «Epoca» e foarte enervată de cele ce s’au vorbit pînă azi cu ocazia discuției Mesajului la Cameră. Destăinuirile d-lui Barbu Păltineanu mai ales, cu privire la inconsequența politică a d-lui Carp, nu sunt de loc de natură a liniști spiritele celor cari așteaptă venirea la guvern. «Epoca* afirmă deci că d-l Păltineanu este omul ttuturor indrasnelilor» iar d-l Carp nu este decît victima unei legende vechi cum că d-sa ar fi făcut pe vremuri politică antidinasticâ. Pentru restabilirea adevărului, organul carpist, spune că pe la anul 1868, d. Carp a fost chemat din străinătate ca împreună cu N. Blaremberg și Aristide Pascal să ia conducerea ziarului «Le Pays roumain». D sa însă era cu totul in deazacord cu părerile celorlalți colegi din fruntea ziarului, dar pe vremea aceea divergențile acestea de opinii nu erau încă onsiderate ca imposibile unei colaborări între trei membri ai unui acelaș partid. Bune vremuri mai erau și pe atunci dacă chiar d-l Carp nu făcea dificultăți unei colaborări cu oameni de opinii diferite. Dacă s’a retras mai tîrziu din asociație, rămîne o altă chestie Principalul este că d-l Carp, deși cunoștea sentimentele colegilor săi, a continuat totuși să colaboreze pînă, bineînțeles, a înțeles că a mai rămîne încă in asociație ar însemna să se compromită. Alegerile. Anglia Pentru a doua oară în anul acesta corpul electoral din Anglia este chemat a se pronunța asupra viitorilor membri ai parlamentului. Avînd în vedere chestiunile mari la ordinea zilei — e vorba în primul rînd de reforma constituției engleze — lupta care acum este abia la început valurile sosite cu privire la rezultatul primelor alegeri nu ne pot da încă da indicații precise asupra rezultatului general. Atît din partea conservatorilor, cît și din partea liberalilor, cari vor să ocupă cu tradiția de pînă acuma, se desvoltă o febrilă activitate. Liberalii, siguri de triumful lor, în multe cercuri nici nu și-au fixat candidaturile. Partidul muncitorilor de asemenea nu și a pus candidați în vre-o 15 locuri. Sufragetele, cari săptâmîna trecută au făcut atîta zgomot, nu s-au aliat la nici unul dintre partide. Ele fac propagandă pentru liberali sau pentru conservatori, după cum unii sau alții le promit sau nu dreptul de vot pentru femei. Lupta se dă cu mai multă patimă în Irlanda. Aici, în contra puternicului Mr. Redmond sunt nu numai naționaliștii și liberalii, ci și unioniștii au început să dea crezămînt zvonurilor cum că Redmond ar lupta în actualele alegeri cu bani americani. In Scoția liberalii sunt siguri de marea majoritate a mandatelor. La alegerile trecute unioniștii au câștigat aici unsprezece mandate. Se crede însă că de data aceasta nu vor mai cîștiga nici atîtea. Curentul în contra lorzilor a luat proporții însemnate în timpul din urmă în această provincie. Oarecari temeri inspiră liberalilor faptul că în timpul din urmă Mr. Balfour, care pînă acuma stătea așa de departe de masele poporului, prin noua sa atitudine, a început a fi simpatizat de mulțime. De asemenea și al doilea fruntaș al conservatorilor, lordul Rosebery, este simpatizat de clasa intelectualilor. Cuvintul deciziv în ce privește majoritatea Parlamentului îl are însă clasa mijlocie, pe care se bizuesc liberalii în frunte cu Asquith. Avînd in vedere simpatiile acestei clase pentru liberali, se poate ușor înțelege că unioniștii nu vor putea cîștiga nici numărul de mandate pe care l-au avut în sesiunea trecută. VINERI 26 NOEMBRIE 1910 băii 0 ACTIVITATE RODNICA P. T. T Cîteva din marile și importantele lucrări înfăptuite la poștă și telegraf de actuala direcție . De curînd s’a revărsat prin birourile administrațiilor publice și prin acelea ale particularilor adevărată invazie de broșuri, semnate cu un nume sub care se ascund două personagii de tristă reputație și prin cari «se dă alarma» asupra «debandadei» ce domnește în administrația poștelor și telegrafelor. Ba încă, un ziar opoziționist s’a și făcut pîrghia aberațiunilor și insanităților din acele broșuri, cerînd să se lămurească lucrurile. Geneza pamfletelor în chestie e ușor de ghicit: un samsar care opera en gros la poștă și care, din nenorocire, își făcuse acoliți demni de dînsul printre foști fancționari ai acestei instituții, și-a perdut «cașcavalul» prin aceea că ectuala direcție, sesizînd pagubele ce se aduceau instituției prin furnizarea ei cu diferite materiale prin simplă înțelegere,[a dispus să se țină licitații largi pentru toate furniturile, ceea ce ușor e, de înțeles—a făcut să fugă terenul de sub picioarele samsarului care realizase cîștiguri ilicite de sutimi de mii de lei înainte vreme, înde iine... Faptul acesta ne dă prilejul să ne ocupăm puțin și de administrația care se face la poștă și telegraf de mai bine de 2 ani pe tăcute, fără surle și trompete și care este cu mult, cu infinit mai mult rodnică decît puteam crede, dat fiind atît timpul scurt în care ea s’a desfășurat, cît și împrejurările. ciul poștal pe fiecare lună, era cu 3 ani înapoi, din care cauză nu se puteau descoperi fraudele și delapidările ce luaseră proporții îngrijitoare. Ea a fost adusă la curent în timp de 3 luni și azi e la zi, iar lipsurile constatate s’au încasat și se încasează încă. Efectul regulării acestui serviciu a fost că neregulele au început să înceteze și că cele făptuite în trecut au fost descoperite, mai ales că d-l Zahariade a dispus să se facă controlul tuturor mandatelor, care nu se făcuse de la anul 1872. E firesc dar că au ieșit la iveală atîtea incorectitudini, puse la lumină prin această controla care a dat putința să se înființeze un nou mijloc de control asupra situației bănești a fiecărui oficiu, cu care ocazie s’au descoperit pînă în prezent 17 cazuri de nereguli. Pe de altă parte, s’au desființat mandatele cărți poștale, care produceau perturbațiuni în serviciu, expunând și direcția poștelor la pagube. Sistemul acesta de mandate a fost de altfel abandonat și de alte administrații poștale din străinătate, în urma experiențelor tăcute. In sfîrșit, tot la acest capitol di Zabariade a mai introdus o reformă, grație căreia se face azi aplicarea taxelor de magazinaj pentru obiectele de mesagerii în conformitate cu principiile legei de exploatare, dispărînd cu modul acesta scutirile nelegale și neregulile. In ceea ce privește partea administrativă, dl Zahariade a propus—cu alternativa demisiei sale în caz de refuz — în cel dintîi budget pe care l-a făcut, readucerea lefurilor funcționarilor la cele dinaintea curbei de la 1901. Directorul poștelor a realizat aceasta înbunătățire, de care profită azi de la cel mai umil pînă la cel mai superior funcționar telegrafo-poștal și care a asigurat d-lui Zahariade adîncă recunoștiinta a situaite unnor sat. In aceeași ordine de fapte, d-l Zahariade a dispus scoaterea la pensie a funcționarilor cari se cramponaseră de posturile lor deși aveau drepturile legale de pensie; prin actul acesta în numai un an și juni, s’a ajuns ca aproape jumătate din funcționari să treacă la loturi mai mari. Tot pentru a se veni în ajutorul personalului, s’a ridicat la 6 lei pe zi indemnizația funcționarilor de la birourile poștale ambulante, la 2 lei pe noaptea conductorilor cari deși făceau același serviciu aveau mai puțin decît factorii, cari sunt numai asistenții lor în curse; s’au acordat tantieme funcționarilor de la telegraf, cari în raport cu sporul de muncă mai pot cîștiga pînă la 50 lei pe lună, s-a stabilit ca pentru chemările în serviciu suplimentar în cazuri de aglomerațiuni să se plătească funcționarilor în loc de echivalentul salariului pe o jumătate de zi, 1 leu pe oră oficianților și 75 bani impiegaților auxiliari, așa că de unde înainte pentru 6 ore oficiantul de gradul III primea 3 lei, elevul de gradul III și auxiliarii 1 leu 50 bani, acum oficiantul primește 6 lei, iar elevii și auxiliarii 4 lei și 50 bani; s-au acordat remize pînă la 40 lei pe lună funcționarilor cari manipulează mandate poștale, putind astfel să-și mai acopere din perderile inerente acestui serviciu, s’au acordat indemnizații de locuință în afară de funcționarii dela oficiile Constanța și Sulina și celor dela oficiile Predeal, Vîrciorova, Cîmpina și Sinaia, în vederea scumpetei chiriei și în aceste din urmă localități, s’a întins rambursarea cheltuelilor de transport pentru funcționarii transferați în interes de serviciu la reala cheltuială tăcută și, în plus, s’a luat dispoziția ca să li se ramburseze plata chiriilor ce urmează să plătească pînă la cel mai apropiat termen de închiriere, dacă transferarea s’a ordonat în cursul trimestrului. D-l Zahariade, care cumpănește cu atîta chibzuială interesele instituției cu acelea ale funcționarilor, la adevăr, d-l P. Zahariade, directorul general al acestei instituțiuni, a pus în administrarea ei un zel și o concepție inovatoare cari astăzi se pot și mai bine aprecia. Vom arăta în liniamente generale ce s’a făcut la poștă și telegraf. ¥ TOLSTOI ȘI CRITICI de GABRIEL GIURGEA Dacă s’a vorbit despre un om, desigur că s’a vorbit despre acesta. Lumea l’a discutat și în viață, și-l discută și după moarte. Caracterul, ideile și convingerile lui, părerea lui despre artă, credința și misticismul lui, întoarcerea lui la natură, tăria, asprimea, rusticitatea, seriozitatea, sinceritatea cu care proceda, făcuse dintr’însul un om straniu. Și cu toate acestea, principiile lui nu sunt atît de originale; ceea ce însă e original e complexul de circumstanțe care împreunate nu puteau să nu ridice de-asupra celorlalți, impunîndu - și atrăgînd luarea aminte a tuturor asupra ziselor sale. Tolstoi era nobil și bogat. Două condițiuni ce cîntăresc mult în chiar veacul lui Karl Marx. Era croit curat rusește, tare și sănătos; trăit apoi prin munți și prin răsboaie, își bate drumul pasiunilor fără a se gîndi la ceva, și fără a-și presimți viitorul. După erupție și vifor, simțimîntul estetic una din fețele sufletelor alese, apare în cîmpul conștiinței sale. Atunci începu să scrie și multă vreme se mărgini a face literatură și artă. După cîteva opere vestite, întreaga lui fire fu prinsă în vîrtejul îndoelii, și al nimicniciei. O criză grozavă îl cuprinse. Intr’o zi își pregătise ștreangul !! Dar cînd credea că sfîrșise de apuluri, simți parcă o schimbare întrînsul! Deșertăciunea se ’mpuținase, și acum simțea parcă un rost în ființa lucrurilor! Golul se umplea, și un nou înțeles se răspîndea peste realitățile ce-i păruseră iluziuni deșarte. De unde universul întreg se înfumurase pentru conștiința lui într’atît încît creerul lui nu mai zărea nimic, acum redeșteptat, ochii firei lui lăuntrice începeau a zări realitățile mai adine, a pricepe mai cu pătrundere, a simți ceea ce natura ascunde, și a ghici ceea ce ea tăinuește. Și de unde dar înainte lumea-i apăruse într’un ștreang, acum putea să surîdă el cu milă ștreangului ce nu-i mai părea decît o sforicică nevătămătoare. Nodul se desnodase. O viață nouă se deschidea înaintea lui. Dar carei omul, care avînd o minte veșnic neodihnită ca a lui, să poată ajunge vre-odată la limanul care să-l mulțumească, liniștindu 1. Din contra, acum, conștiința începînd a-i crește, noi nedumeriri începeau să-l frămînte. Cînd o minte-i seacă, și un suflet gol, toate merg, toate vorbele par înțelepte, și toate faptele bine făptuite. Cînd însă conștiința unui om se deșteaptă întrînsul, atunci ca straja cea neadormită îl urmărește, și nu-1 mai pierde din ochi nici zi nici noapte. Conștiința lui Tolstoi se deșteptase dar nu plecată și blîndă, ci puternică, trufașă, neînduplecată ! Eșise din criză, dar cu totul schimbat: înainte egoismul și pasiunile cele mai individuale îi stăpîneau, și habar n’avea de respectul vieții, și de respectul oamenilor. Trăise fără a-și chinui creerul, și fără a-și îngrădi conștiința. Făcea ca toți, și faptele lui se perdeau în noianul de fapte de același tel, indiferente sau cinice. Acum, un nou înțeles mijea întrînsul. Valurile ce l’au învăluit atîta vreme începeau să se ridice dispărînd ca ceața’n răsărit de Soare. Pînă atunci omorul, cruzimea, draismul, egoismul, vanitatea, îi apăreau ca niște fapte diverse ale vieții, asupra cărora un om ce ’nțelege n’are a se opri și nici a se deplînge, căci au fost și vor fi. Acum însă, începu a se cutremura gîndindu-se la viața ce o dusese. Omorîse în război, cu mai multă cruzime decît alții; petrecuse cu mai multă înflăcărare , băuse întrecîndu-i pe camarazi, trecuse în fine prin toate, cu ochii închiși, fără a se întreba ce rost au toate aceste lucruri. Rostul însă începea să-i apară. Mintea lui nu se mai oprea la suprafață și intuiția lui, devenind mai pătrunzătoare, pătrundea tot mai adînc, descoperind adevăruri și înțelesuri în oameni și lucruri. Această însușire nouă, desfășurîndu-se, era logic să o îndrumeze pe calea străbătută în toate timpurile de profeți și de mistici. Tolstoi ajungînd prin înlănțuirea rațională și logică a principiilor sale pe trepte tot mai înalte, mai apropiate de concepții și de sferi absolute, era total ca dînsul să se îndepărteze de știința oficială, de realitate, de separații și de materalismul inferior. Dar misticismul în care Tolstoi intrase nu e nici alucinație, și nici o exagerație a simțămîntului religios. Misticismul la oamenii sănătoși e un grad de desvoltare, care pe scara de valori e cu atît mai înalt, cu cît relativitățile se armonizează, ca sunetele unei simfonii, într’o armonie quasi absolută. Un țăran nu și cunoaște decît satul, și două trei vecinătăți; un orășean are o experiență mai bogată; un locuitor al unei mari capitale e obișnuit cu o complexitate mai mare; un om însă care ar fi cutreerat globul ar avea o înțelegere și mai largă de asemenea în domeniul artelor și al filozofiei. Un Beethoven nu trăește în lumea obișnuită a oamenilor celorlalți, și nici un Platon sau un Spinoza, vrea să-l propage, desigur că pentru starea socială actuală, această doctrină nu poate fi generalizată. Dar cine ne poate spune că concepția anarhico-religioasă a unor secte chiar actuale, nu conține o moralitate, și o doză de fericire, superioară civilizației noastre moderne ? Așadar nu doctrina e greșită, ceea ce e greșită e credința că o asemenea doctrină poate fi realizată în mare, în starea actuală a omenirei, încă curat sălbatică. La Tolstoi observăm o însușire pe care o găsim la mistici, la utopiști și la mulți socialiști. Cînd dînsul cere deschiderea închisorilor și altele multe, aceasta o face pentru că din punctul lui de vedere, din starea de conștiință dezinteresată și superioară în care s’a ridicat, răutățile și crimele, el le privește ca nenorociri provenite dintr’o lipsă de educație și din cauza răutății, indiferenței și cinismului celor ajunși. Așa încît, după dînsul cei ce au păcătuit, nu trebuese urmăriți ca fiare, ci îmblînziți prin bunătate și educație. De ce această părere a lui Tolstoi și a multor oameni mari, pare anarhică ? Pentru că în starea aetu»1' Așa, în ce privește exploatările poștale, d-1 P. Zahariade a tranșat o sumă de diferende privitoare la vămuirea și manipularea coletelor externe, diferende rămase nelămurite față de legea generală a vămilor și față de convenția internațională și pentru cari s’au urmat grele tratative cu direcția vămilor și cu administrațiile poștale din străinătate. Lămurirea acestor chestiuni a adus mari înlesniri publicului și serviciului poștal, și a mai avut efectul să evite despăgubirile din buget cari se produceau în trecut. D. Zahariade a modificat manipularea coletelor fără valoare, sistemul anterior fiind dăunător serviciului, mai ales că se rătăcește coletele, a modificat manipularea plicurilor oficiale, care suferea de aceleași inconveniențe, și manipularea obiectelor recomandate; a modificat formularele de mandate poștale și sistemul de înregistrare a mandatelor care dedea putința fraudei ; a modificat sistemul achitării mandatelor destinate soldaților și gradelor inferioare din armată, care producea de asemenea fraude. Controla celor 200.000 de mandate poștale ce se depun în servi-De asemenea în filozofie sau religie. Cînd un om se’nalță treapta sferelor din ce în ce mai absolute, deosebirile și relativitățile încep să se amestece, să se înfumureze întocmai cu florile, arborii, drumurile pentru un turist ce se îndepărtează înălțîndu-se pe un munte. Un Beethoven sau un Tolstoi vede lucrurile pe cari ceilalți le văd, dar pe cînd pentru aceștia aceste lucruri au o mare importanță pentru ei aceste lucruri și au pierdut însemnătatea lor, căci au fost înlocuite cu alte lucruri mai complexe. Și atunci nu putem spune că Platon, sau Pythagora, sau Spinoza, sau Beethoven, sau Tolstoi sunt alucinați, căci în cazul acesta ar trebui să decapităm tocmai culmea care face fața omenirei. Cînd clar criticăm credințele, convingerile intuitive ale unui om cs Tolstoi, să nu-1 judecăm, căci de cele mai multe ori aprecierea noastră o facem din punctul nostru de vedere, și atunci nu e oare puțină vanitate din partea noastră, a face din propria noastră judecată criteriul după care să valorificăm doctrina unui om recunoscut ca genial ? Cînd Tolstoi atinge anarhismul și