Viitorul, ianuarie 1912 (Anul 6, nr. 1402-1427)
1912-01-14 / nr. 1412
w r ABONAMENTE In țari.........................un an 18 lei.....................șease luni 9 lei In străinătate .... on an 30 lei................șeasa luni 18 lei Abonamentele Încep la 1 și 15 ale fiecărei luni —PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE— REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI, 17. — BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/31 vNprilie ANUL AL CINCILEA — No. 14122 SIMBATA 14 IANUARIE 1912 ANUNGUM COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloana in pagina III :..... . 50 bani Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV ....... 30 bani Inserții si reclame pagina III urna .......... 2 Isi A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani bani GUVERNUL RĂZBOIULUI CIVIL Primul ministru și situația guvernului — Optimismul guvernamentalilor — întrunirea de Duminică. — Atitudinea d-lui Carp desemnează situația. In rândurile guvernamentalilor sa manifesta nemulțumirea, oglindită din belșug de altfel in coloanele presei oficioase, că, după audiența de Luni, șefii opoziției au crezut că treb* * *ue să aștepte, înainte de a lua o hotârire, avizul Coroanei. Dat fiind caracterul acelei audiențe, ni se pare lucrul cel mai firesc din lume,—și e de altfel și o chestie de elementară delicateță față de Coroană, —ca să se aștepte avizul Suveranului asupra situației politice. Hotărirea pe care insă șefii opoziției o vor lua, după ce Coroana va fi avizat într’un fel sau altul, va fi, în tot căzul, o hotărire care va grăbi definitiva rezolvire a crizei. De aceasta socotim că nu se îndoesc nici chiar cei mai optimiști dintre guvernamentali. De altfel, trebue să recunoaștem că optimismul unora dintre guvernamentali a luat proporții — e, desigur, un optimism comandat, dar pe care, cei din anturajul miniștrilor, țin totuși sa-l manifeste, afirmînd ca guvernul Carp mai are încă citeva luni de guvernare. In ce privește platforma de retragere, spun prietenii guvernului, s’a și găsit reforma administrativă, asupra careia, in actuala întocmire, s’ar face oareari rezerve în anume înalte sfere conducătoare. Retragerea guvernului, insă, după puterea înadins lansată din guvern, nu ar fi o chestie de zile, ci de luni. ■ Cu tot caracterul de aparentă oficialitate care se încearcă să se dea versiunilor guvernamentale, în lumea politică ele nu găsesc crezare, întrucit sunt in vădită contrazicere cu indicațiunile asupra situației. Că va fi una dintre cele mai lungi și laborioase crize politice, cari au precedat la noi o schimbare de regim, lucrul s’a recunoscut. Este, însă, iarăși lucru cert pentru lumea politică că această criză nu se va putea termina decit prin retragerea guvernului, indiferent dacă această retragere va fi indicată pe calea constituționalie este obișnuită, ori dacă va fi rezultatul* imperios impus, de către caracterul ce ar putea să’i ia o acțiune de protestare a opiniei publice. Dar dacă se lasă, probabil, guvernului Carp timpul necesar ca să’și pregătească retragerea, nici una din indicațiunile asupra situației nu aau, însă, pînă acum dreptul să se creadă că s’a rezolvat criza politică prin înlăturarea schimbărei de regim. Guvernul face desigur sforțări să se mențină,—și în ce’l privește sforțările ,acestea sunt explicabile, — fără a implica totuși soluția care ar fi în spiritul și sentimentele celor din guvern.* A fi Atitudinea guvernului însuși, îndreptățește, de altfel, cu prisosința părerea unanimă a sumei politice că ministerul Carp își pregătește retragerea. Cu toate afirmațiunile cari se fac asupra situațiunei sdruncinate a guvernului, pînă acum și d. Carp și ceilalți membri din guvern au evitat intenționat orice fel de declarațiune directă. Nu numai că guvernul nu s’a explicat în Parlament asupra situației, dar nu a făcut-o nici macar într’o consfătuire a majorităților parlamentare. In ce privește întrunirea de Duminică, la care vor lua cuvîntul patru dintre miniștri, e de observat, după chiar informațiunile presei guvernamentale, căci P. P. Garp, cel mai indicat să-și spună cuvintul într’o întrunire guvernamentală, nu va vorbi la această întrunire. Lucrul e cal puțin surprinzător în actuala situație. Guvernamentalii îi dau, totuși, o explicațiune : în întrunirea de Duminică va trebui să se vorbească și de situația guvernului și, bineînțeles, va trebui să se declare că ministerul Garp nu lichidează încă. Or, președintele consiliului a înțeles că, în actuala situație a crizei politice, nu poate specula viitorul, fără mare primejdie ca să fie desmințit. Declarațiile oricăruia dintre miniștrii asupra situației unui guvern nu pot avea greutatea cuvîntului unui președinte de consiliu și, prin urmare, nu angajeazâ cu nimic. Aceasta explicațiunea abținerei d-lui Garp de la ori te declarațune în întrunirea guvernamentală de Duminecă. După cum se vede d. Garp deși are specialitatea profețiilor în politică, renunță pentru această dată să ne spună care va fi miine soarta guvernului d-sale. Alex. Mavrodi ZAVRAGURI O nuanță Epoca declară în mod solemn că: »Guvernul nu va pleca». Are dreptate Epoca ! Guvernul nu va pleca. Guvernul va fi gonit. E o nuanță. «Țara e cu noi !» «Țara e cu noi !» anunță presa guvernamentală, cu litere de-o șchioapă.» Așa e ! Țara e cu voi, dar cetățenii cu noi ! Aghiuță. Note Bismarck și ziariștii In Zukunft a apărut acum cîteva zile note psihologice asupra lui Bismarck. Multe lucruri curioase aflăm despre «Cancelarul de fer»,—dar dintre acestea relevăm atențiunea și dragostea ce o purta Bismarck ziariștilor. Se citează ca amănunt semnificativ că pe timpul cît era în Versailles a făcut să aștepte trei mari diplomați ore întregi pînă să se termine audiența ce cu precădere o acordase el unor ziariști. Se vede de aci cît de mult preț punea făuritorul Germaniei și cel mai mare om al timpului său, pe serviciile cari le poate aduce presa. Ce păcat că nu toți oamenii mari politici prețuesc în același chip pe ziariști! Și totuși nu știm cari factori sunt mai în directă legătură cu desvoltarea culturală a unui neam decît ziariștii, cari prin activitatea lor influențează întreaga mentalitate a unei epoci Toată cultura făurită de cercetătorii migăloși de cabinet, toate înaltele combinațiuni ale oamenilor de stat, invențiunile și descoperirile științifice, mișcarea artistică și culturală, toate se popularizează, intră în domeniul intelectual al publicului mare prin ziare, și deci, prin ziariști, Leibnitz, ni se pare, a zis : ,,Dați-mi școala și transform lumea întreagă“. Dar școala nu este numai aceea în care un dascăl debitează lucrurile așa de mult știute, ci și aceea care o face presa în mod permanent publicului. Rolul presei fiind asfel atît de precumpănitor în stat, ar fi foarte firesc ca „oamenii mari“ să considere pe ziariști ca pe cele mai bune unelte ale progresului și să le dea atenția ce o merită. Să ia exemplu de la Bismarck care nu a fost cel mai mediocru—nu e așa ?— dintre bărbați politici ai lumei ! Petronius Guvernul războiului civil Guvernul pare a-și închipui că va putea să se mențină la cîrmă împotriva curentului popular. Ajuns la putere prin toleranța partidului liberal, susținut de niște majorități ieșite din fraudă, corupțiune și violență, partidul d-lui Carp crede că va putea să guverneze cu sprijinul baionetelor. D. P. P. Carp care, într’o vreme, se juca de-a Bismarckul Romîniei, se joacă astăzi de la Napoleon, vroind să hărăzească acestei țări o dictatură militară. Acei cari au avut însă prilejul să vadă marea manifestație de Duminica trecută și cari au simțit cită legitimă revoltă și cită energie hotărîtă îmuflețeaj massele populare vor zîmbi desigur la aceste pretențiuni ridicole ale zeflemistului de la Țibănești. Că acest guvern va fi spulberat în scurtă vreme, cine se mai îndoește de aceasta ? Nu aceasta e însă chestiunea importantă. Ceea ce ținem să relevăm este că încercarea conservatorilor de a guverna cu ajutorul forței armate amenință să arunce țara într’o aventură de războiu civil. In țara noastră, în care un guvern își poate alcătui majorități prin mijloacele de care au uzat conservatorii, în care voința națională poate fi așa de fundamental falsificată, ar fi o nebunie ca cineva să -și inchipue că se poate guverna, cu sprijinul unui parlament de carnaval înpotriva voinței adevărate a cetățenilor. Cetățenii vor ști să-și valorifice drepturile lor, peste care nu se poate trece, — aceasta de asemenea este sigur. Dar oare conflictul acesta permanent și violent între un guvern cu aluri cezariane și massele cetățenilor conștienți de drepturile lor nu ne pune în stare de războiu civil . Iată chestiunea cea mare care trebue examinată și serios cumpănită.____________ kialiploșiri «Adevărul», vorbind de alegerile pentru Reichstag și de eventualitatea unei colaborări liberale socialiste în Germania, relevează, ca o anomalie, faptul că socialiștii noștri stau mai aproape de partidul conservator decît de cel liberal Anomaliei, spunem și noi acilaș lucru, adăugind că este unica anomalie de acest gen, căci în toate țările din lume socialiștii stau mai aproape de liberali decît de celelalte partide. Ținem însă să cunoaștem cauzele acestei anomalii. Socialiștii noștri sunt porniți împotriva partidului liberal pentru actele de energie pe care acest partid a trebuit să le săvîrșească în plinul ■ revoltelor agrare din 1901 și în epoca imediat următoare acestor revolte. Nu discutăm aci necesitatea acestor acte Atunci cînd un guvern ia frinele puterei în toiul unor convulsiuni sociale, el e, în mod forțat, avizat la măsuri represive, fără ca să înțeleagă să facă din aceste măsuri un sistem perpetuu de guvernămint. Astăzi, cînd ordinea socială domnește la sate și la orașe, putem in mod calm întrebat care e revendicațiunea muncitorească de care nami fi dispuși a ține seamă în măsura posibilului ? Zicem în măsura posibilului, căci suntem doar un partid liberal, a cărui acțiune rămîne forțamente în cadrul organizației sociale de astăzi. Repetăm, care e revendicațiunea muncitorească pe care să nu fim dispuși a o examina sub prisma realizarei sale posibile ? Fa cu știm, sindicaliștii noștri se dedau la manifestații zgomotoase împotriva noastră, la diatribe violente, sterile și cam ostentative, dar nu pot invoca nici un refuz din parte-ne de a le discuta ideile. Ei duc o politică de resentiment împotriva noastră. Dar cu resentimentele, ca și cu asentimentele, nu se ajunge la nimic în politică. Ele sunt forțamente trecătoare. Numai ideile durează și pot forma o bază de discuție. Noi știm că fața partidelor socialiste din lumea întreagă e de a avea un program de idei, izvorît dintr’o anume concepție socială care sindicaliștii noștri țin să ne prezinte și această anomalie: de a duce o politică de resentimente și nu una de idei? In acest caz le zicem: 1Tm e un rău zzftrde. TANDREȚE SUSPECTE GINEREA-POLITIC D-1 Marghiloman și Sindicaliștii D-l Carp... asanează... --Eleganță pe stradă și eleganță politică— — Pretinsul bărbat de stat nu este decît un simplu „manechin“ de vitrină politică și atîta tot — * valui apel, d-l Marghiloman a adus chestia în Parlament și în ședința de la 14 Martie 1907, actualul ministru de interne spunea : •D-le Președinte, cînd cu toții promitem guvernului concursul nostru pentru restabilirea ordinii, presupunem că nu facem numai o manifestație platonică, ci că ne rezervăm fiecare, in limita puterilor, să aducem contribuția noastră la această operă comună. Azi mă mărginesc să semnalez d-lai președinta al consiliului faptul următor i *Pe cate de presă s’a răspîndit un apel abominabil la rezerviști și concediați, provocîndu-i la nesupunere și la întoarcerea armelor in contra armatei». Fiind întrerupt de o voce care cerea numele autorului, d-l Marghiloman continua : Nu mai încape nici o îndoială că Foarte revoltat de conținutul a d 1 Alex. Marghiloman este unul din cei mai eleganți pietoni pe care l-a văzut vre-odată calea Victoriei. Pentru a-ți păstra însă aceiași eleganță vecinie, ești nevoit ca în fiecare an, luni, sau săptămînă, să-ți schimbi anume podoabe exterioare, cari, pe zi ce trece, nu mai fac parte decît din eleganța demodată a unor vremuri trecute. Ei bine, aceiași teorie a eleganței de stradă, d. Marghiloman a transpus’o și în eleganța politică. Și cum In politică singura podoabă a omului este ideea, să nu ne mire faptul că d. Marghiloman este nevoit astăzi să și sacrifice pe altarul eleganței, toate ideile cu cari își afirmase personalitatea politică in alte vremuri. Lucrul acesta prezintă pe om mai bine chiar de cum d. Marghiloman însuși a căutat să se prezinte în atitea rînduri. Este eleganța care scoboară pe politicianul corect, la nivelul profesioniștilor de expediente triste, cu oara un ministru nu numai că nu sa poate făli, dar poate compromite chiar și pe cai cari au fost forțați de împrejurări să se solidarizeze cu dlumul. Cazul tandreței suspecte ce există de cîtva timp între d. Marghiloman și o parte din muncitorii sindicaliști, ne face in mod instinctiv să ne gîndim la sentimentele pe care d. Marghiloman le nutrea eri, față de aceiași de azi. In mai puțin de cinci ani Insă dl Marghiloman a schimbat atitea din vechile sale idei, încît eleganța politică a actualului ministru de interne și da astăzi aerul mai mult a unui manechin de vitrină politică, decit a unui adevărat om de stat. Intre d l Marghiloman de ori și cel de azi există o adevărată prăpastie—o prăpastie pe marginea căreia d-l Marghiloman zadarnic ar încerca să și menție echilibrul defunctei sale autorități politice. Dar să vedem oare era părerile dlui Marghiloman de ori, asupra sindicaliștilor pe cari astăzi și strînge cu atîta dragoste în brațe încît aproape 11 sifooS. In 1907, In toiul răscoalelor, «România Muncitoare» organul sindioanaliștilor, publica un apel către rezerviștii din armată, prin care și Tu demna să nu tragă Ia țărănii răzvrătiți. •Nu voi comite nesocotința să repet nimic din acest apel, pentru că nu vreau să dau publicitatea pe care o au cuvintele noastre. Mă mărginesc numai să depun acest jurnal înaintea d lui președinte al consiliului, și mă raportez la înțelepciunea d-sale dacă nu crede că este datoria guvernului de a face ca o propagandă așa de odioasă să înceteze cu o zi mai înainte» (Aplauze prelungite și îndelung repetate). Și nou-bene, Camera care aplauda era o Cameră conservatoare!..» • • Comparați acum pa d-l Marghiloman din 1907 cu cel din 1912 și veți vedea imediat care este diferența. La 1907, d l Marghiloman nu găsea cuvinte îndestulătoare pentru a se ridica contra atitudinea sindicaliștilor al căror nume îl taxa drept o nesocotința pentru a fi pronunțat în Parlament. Iar astăzi acelaș din Marghiloman, dă drumul doctorului Racovski sa intre în țară, iar sindicaliștilor le cere nu numai concursul politic, dar chiar onoarea de a salva guvernul din situația desperată în care l-a adus politica sa de ură și nesocotință constituțională. Iată clar caracteristica manechinului de vitrină politică, vînătorului de ocazii și elegantului mînuitor de idei sociale cu cari conservatorii sunt nevoiți să se declare solidari, astăzi, după ce o viață întreagă n’au făcut decît să creadă și să propovăduiască contra. Proectul bunurilor de mină moartă — face dovada operației de la Durnești — înainte de lichidare, d. Carp a ținut să vină și cu proectul pentru secularizarea bunurilor de mină moartă. Dacă din punctul de vedere al scopului politic pe care-l ascunde, proectul acesta are o importanță, pentru noi mai are și însemnătatea de a fi confirmat, cu pecetea oficialității, operația suspectă de la Durnești. Proectul depus al altieri scutește de secularizare bunurile societăților de asigurare, lăsind astfel, in stăpinirea mai departe a străinilor, moșiile cari, după economia proectului de lege, ar fi urmat să fie Împărțite în loturi la țărani, odată cu bunurile de mină moartă ale județelor, comunelor și instituțiunilor particulare cuprinse in proect. Noi anunțasem de mai înainte,— și exactitatea informațiunilor noastre o dovedește proectul de lege,— că, in urma intervenției interesate a d-lui Carp, se va face această concesie Societăților de asigurare, față de cari președintele consiliului avea și obligațiuni și angajamente. Trebue să recunoaștem că d. Carp a fost om de cuvînt și a respectat, cu tot gestul unii la care se angajase, și obligațiunile și angajamentele luate in cursul tratativelor pentru cumpărarea moșiei Durnești, pe care s’a și grăbit. In schimbul unui Însemnat beneficiu material, s’o arendeze trustului Morii și Froim Fischer. Și aceasta se numește operație cinstită ? Dacă d. Carp ar putea fi judecător imparțial in propria’i cauză, ar începe, desigur, prin a’și aplica „fierul roș“, așa cum trebue aplicat unui ministru care a traficat cu o lege, vînzind străinilor păminturi cari, cu dreptate, după insă și economia proectului, urmau ■* la tre In »făptuirea țăranilor. Noutăți Luni va apare în editura revistei «Flacăra» noul volum de proză al d-lui Dim. Anghel, intitulat «Oglinda fermecată». • « Rochard Straus, compozitorul Salomeei și Electrei, a fost decorat de împăratul Wilhelm cu ordinul «Vulturului roșu» clasa I. ma fi Guvernul rusesc a acord contesei Tolstoi, văduva lui Lv Tolstoi, o pensiune anuală de 10.000 ruble. Guvernul își motivează hotârîrea pe tema că venitul operilor lui Tolstoi nu revine familiei sale, conform testamentului lăsat de marele scriitor, am . Cu prilejul bicentenarului nașterei lui Frederic cel Mare, se organizează la Postdam reprezentarea unei piese datorită marelui rege prusian și intitulată Ecole du Monde. Rolurile vor fi ținute de ofițeri ai gardei din Potsdam și de patru principi imperiali. La reprezentație va asista și împăratul Wilhelm. Ar fi Principele Max de Saxonia, fratele actualului Rege al Saxoniei, a fost numit profesor la seminarul catolic din Colonia. Principele Max de Saxonia, care a îmbrățișat cariera eclegiastică, e un teolog din cei mai mulți. Marina engleză a încorporat de curînd al 28-lea Dreadnought. Noul vis de războiu e primul din seria celor 5 Dreadnought-uri a căror construcție figurează în programul anului curent. Acest vas, care va purta numele de «Malborough» are o capacitate de 26.000 tone, cu 200 tone mai mult ca ultimul Dreadnought : «King Georg V». Tunurile sale aruncă ghiulele de o greutate de 1400 pfunzi. O particularitate techniofi a noului Dreadnought e cl are 16 tunuri cari pot aavîrli clte 12 ghulele pe minut. Bătăușii regimului: înainta șefule, țara este cu noi... Sus cu «fierul roșiu». P. P. Carp. Prea Prziu acum... S’a răcit generalul Popovici Duminică, în piața Teatrului. CRONICA LITERARA nouă casă de editura.—Un instigator, volum de M. Sadoveanu, apărut In editura „Flacara“ Evenimentele politice din ultimul timp au pasionat într’un grad atît de înalt lumea noastră intelectuală incît presa a fost cu desăvîrșire absorbită de ele, iar preocupările de alt ordin au rămas uitate, pe planul al doilea. Numai așa se explică de ce a trecut aproape neobservat de cronica literară un eveniment artistic care, în împrejurări mai normale, ar fi stârnit, desigur, o mare vilvă. Evenimentul acesta este apariția noului volum de nuvele al d-lui M. Sadoveanu . Un instigator. Și este interesant acest nou volum dintr’un îndoit punct de vedere : pe de-o parte prin valoarea artistică a cuprinsului, valoare sporită și prin nota nouă pe care Volumul ultim al marelui prozator de la Iași o accentuează, pe de alta este interesant acest volum fiind că a apărut într’o editură nouă , editura «Flacăra». Să spunem întîi, cîteva cuvinte despre noua editură. Revista literară Flacăra a luat, chiar din prima zi a apariției sale—mulțumită conducereei luminate și mai cu seamă grație concursului prețios pe care absolut toți scriitorii noștri de valoare i l’au dat,—bine înțeles vorbim de scriitorii cari sunt încă în activitate,—un avînt considerabil. Acest succes fară precedent in analele noastre literare au deschis orizonturi noi literaturei romînești, lărgind cercurile celor cari pot să admire frumusețile prozei și versurilor romînești pe de-o parte, iar pe de alta făcînd să pătrundă în întunericul de la sate o flacără de lumină curată, o flacăra culturală. Era deci evident, era chiar necesar ca noua publicațiune, pusă sub patronajul moral al tuturor talentelor reale din literatura noastră, să încerce a deveni, la rîndul ei, un patronagiu material oft de slab, un acoperămînt călduț pentru aceste talente. Și astfel s’a născut ideea înființărei unei case de editură. Și era necesară această casă de editură cu-atît mai mult, cu cît actualmente nu există nici un institut care să se devoteze operei de răspîndire a literaturei romînești. Singurul institut care a adus oarecari servicii literilor noastre a fost Minerva. Din nefericire însă, de la o bucată de vreme acest institut este absorbit de întreprinderi cu totul străine literaturii, așa încît producțiunea noastră literară rămăsese părăsită de orice solicitudine editorială. Editura «Flacăra» apare prin urmare la timp ca să îndeplinească o funcțiune utilă. Urăm nouei întreprinderi succes deplin, spre folosul nostru al tuturor. Și sperăm că succesul va fi cu atât mai strălucit, cu cît noua întreprindere s’a întemeiat pe baze străine oricărei speculațiuni lacome : ieftinătatea ’ și bunul gust. *) Pentru prima oară un volum de Sadoveanu se vinde la noi, chiar de la prima ediție, cu prețul mie de lei 1.2» exemplarul. Am spus la începutul acestei cronici că noul volum al d-lui Sadoveanu accentuează o notă nouă, o notă care descoperă o nouă lătare a complexului său talent. Această notă este: ironia. In adevăr, aproape întreg volumul Un instigator (o culegere de nuvele închinate muncei celor de jos, suferințelor și nedreptăților indurate de cei mici) este o împletire de observație riguroasă, de milă pentru cei ce nu află îndreptățire în durere și de amară ironie la adresa împilătorilor. Activitatea literară a acestui fertil și complex prozator accentuiază din ce în ce mai mult tendința de a forma un tot unitar, o imensă epopee a mancei nefericite. Ca și în celelalte multe volume cari au ilustrat cariera de pînă acum a dlui Sadoveanu, în Un instigator apar, în cadrul locuiții potrivit și al împrejurărilor cerute, tipări de țărani, figuri subte de mancă nerăsplătită, ochi înroșiți de lacrimi ce n’au fost plînse, spinări adesea învinețite de gîrbaciul speculatorului. In noul volum însă, autorul nu se mulțumește să fie numai artistul care zugrăvește sau sapă în piatră asemenea tipuri. In ultimul său volum, d. Sadoveanu pune pe aceste tragice victime ale dreptății noastre sociale să vorbească, să-și verse focul ce le arde sofutul și le usucă slegale în vine. Și atunci din creațiuni de artă nesocială, figurile dlui Sadoveanu se schimbă în documente omenești ce înfioară, în ilustrațiuni îngrozitoare ale vieței noastre de superbă civilizație și egoism antisocial. Dar d-l Sadoveanu nu se mulțumește nici cu atît. De astă dată artistul care vede grozăvii așa de mari, începe și el să vorbească. Suferințele evocațiunilor sale îl mișcă. Atunci el suspina și protestează. Poate că aceste suspinuri și această protestare sunt de ordin extraartistic. Se poate. Ele au însă o însemnătate socială ce nu poate scăpa nimănui. E strigătul de alarmă al srtistului. Și aceia cari sunt chemați să conducă destinele poporului nostru nu trebue să nesocotească asemenea strigăte prevenitoare. Artiștii au darul de a pătrunde în suflete,— laboratorul în care se pregătește fericirea sau nefericirea unui popor. Ei sunt duhovnicii laici ai neamurilor. Prevestirile lor să fie ascultate, cercetate. «Mai întîiu mă gândesm, — spune d. Sadoveanu la sfîrșitul nuvelei întitulată : « Un meșter și oamenii lui», — că nu e o legendă vană ceaa jta arătau sufletele generoase despre însușirile poporului nostru. Apoi mă gîndeam că aceste documente ar fi bine de cercetat pentru cei ce scriu din cabinet, pentru cei cari vorbesc de inconștiența prostimii și pentru cei cari se îngrozesc fără vreme de întunericul de la țară. Mai au de învățat și cei cari cred că «meseriile vor fi scăparea», căci aceste documente vii arată că între oameni tr&e-