Viitorul, iunie 1912 (Anul 6, nr. 1548-1577)
1912-06-10 / nr. 1557
ANUL AL CINCILEA — Nc. 1557—2 bani ABONAMENTE Inari:..................un an 18 lei . ... șeai luni 9 lei In străinătate. . . . un an 30 lei. . . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 115 ale fiecărei luni PENTRU PREOTI ȘI ÎNVĂȚĂTORI PRETU ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI ----------------------REDACȚIA : TELEFON 13/47 ADMINISTRATIA : TELEFON 22/31 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE DUMINICA 10 IUNIE 1912 Linia corp pe o coloană in pagina 111 , 50 bani Unta corp 7 pe o coloană in pagina IV.................. 30 bani Inserții $1 reclame pagina III linia............................. 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENTIA EMIL MELBERT 5 bani Chestiuni școlare Reorganizarea „Conservatoarelor ■--- ■ ■ [UNK] [UNK] * —Necesitatea unei reforme imediate . Cu prilejul examenelor de fine de an ale „Conservatorului de muzică și declamațiune“ din Capitala am făcut observațiunea că, în actualele condițiuni de organizare ale instituțiunei acesteia, chiar și neînsemnatele sacrificii pe cari le face statul, sunt sacrificii materiale inutile, întru cît nu pot pune această școală pregătitoare în măsură ca să răspundă menirei și scopului pentru care există. Și adevărul este că, dacă sunt cîteva talente în „Conservatorul“ nostru, — fie la clasele de muzică și fie la cele de declamațiune, — cu actuala organizare, cu actualul program și cu unii dintre profesorii actuali, talentele acestea nu prea au ce cîștiga în cei cîțiva ani de studii, în cari nu li se face nici cultură muzicală și nici cultură dramatică. Anii de studiu în „Conservatoarele“ noastre de la București sau de la Iași, înseamnă mai mult vreme perdută și pentru elevi și pentru profesori.* Lucrul e așa de adevărat, încît, nu numai că nu a putut fi contestat în urma afirmațiunilor noastre, dar a fost încă pe de-a întregul confirmat de către d. Popovici, directorul „Conservatorului“ din București, într’un interview acordat ziarului acestuia. D-l Popovici a spus adevăruri crude, — și socotim că e cel mai în măsură să le cunoască, — adevăruri cari l’au făcut să declare că, decît să se lase „Conservatoarele“ de la noi în actuala organizare, e de preferat lucru să fie desființate. In ce privește „Conservatorul“ de Muzică, d-sa a propus și o soluție în vederea unei mai bune organizări: înființarea „Seminariilor de Muzică“ pentru viitorii muzicanți profesioniști. E, desigur, o simplă propunere, dar care comportă, însă, discuțiune, pe care de altfel o ținem larg deschisă pentru toți specialiștii în materie. Dar, discutînd reorganizarea „Conservatoarelor“, d. Popovici a atins încă o chestiune de mare importanță la noi: lipsa debușeurilor pentru absolvenții „Conservatorului de Muzică“. Aci începe partea de răspundere a statului, care, în această direcție, nu face nimic, deși necesitatea e tot mai mult simțită pe fiece an. Și, cu toate acestea, s’au emis diferite păreri, cari aveau cel puțin dreptul să fie discutate. , Chestiunea e în directă legătură cu reorganizarea „Conservatoarelor“ noastre, întrucît una e strîns legată de cealaltă. In tot cazul, insuficiența dovedită cu prilejul ultimelor examene, ar trebui să însemne un motiv mai mult, care să impună o reformă serioasă. Lucrul s’ar putea ușor studia, numindu-se o comisiune, care să studieze chestiunea și s’o supună apoi ministrului instrucțiunei pentru a veni cu un proect de reorganizare. Dintre școalele noastre speciale, adevărul este că cele mai nesocotite au fost și sunt încă cele două „Conservatoare“ de la Iași și București, pentru cari statul nu a făcut aproape nimic din cîte era dator să facă. De aceea, reforma se impune pentru însăși interesul culturei noastre muzicale și artistice. ALEX. MAVRODI Risipa de la Comună D. consilier V. Vlădescu arată jaful ce se face cu banii publicului, în dauna curățeniei orașului. Ședința de ieri a consiliului comunal a fost cu totul deosebită. Ea a servit perfect de bine ca să pună în lumină ceea ce noi susțineam de mult, și anume că la primăria Capitalei este o totală lipsă de grijă atît de banii cît și de sănătatea cetățenilor. Această nenorocită gospodărie comunală a fost pusă iu cea mai vie lumină de către un consilier comunal, de d. Vasile Vlădescu, tot același care a avut o atitudine demnă și virilă față de d. Ionel Protopopescu-Pake, în afacerea faimoasei amenzi a societătei de tramvaie. D. Vasile Vlădescu plîngîndu-se de faptul că nu i s’a dat un dosar de care avea nevoe, a fost adus să desvelească scopul pentru care cerea acel dosar. El conținea toate cheltuelile nesăbuite, toată risipa pe care actualul primar al Capitalei o face asvîrlind banii contribuabilor în felurite delegațiuni date membrilor favoriți ai consiliului comunal. Și pe cînd banii contribuabilor se aruncă in chip atît de abusiv, stradele nu se stropesc, boalele provenite din necurățenie fac ravagii, și primarul se plînge că din lipsă de bani nu îngrijește de sănătatea publică. Firește, nu mai sunt bani, cînd ei se asvîrlă în sinecure. Dar cuvîntarea energică și atît de bine documentată a d-lui consilier V. Vlădescu a descoperit în toată urîta ei goliciune orientalismul, destrăbălarea și risipa ce domnește la primărie._________________ HOTE OTRAVA ANTIMILITARISMULUI Nu se putea ca „Romînia Muncitoare“ să tacă fața de-o împrejurare care răscolește în sufletele urîte ale colaboratorilor ei ura și patima: discursul d-lui general Grăiniceanu la Academie. Și cum era drept și firesc noul academician a vorbit în discursul de recepțiune, despre marele rol al armatei, despre marile foloase sociale ale oștirei. Războiul e departe de a fi un scop de dorit și de urmărit. El este o nenorocire. Dar întrebarea e dacă nenorocirea aceasta poate fi evitată prin discursuri, prin congrese, prin articole de ziar sau de revistă? Și dacă lupta e cheia vieței, dacă războiul e la temelia întregei prefaceri sociale, și dacă orice progres urmărește cu fatalitatea unui curs de astru pe cer, cotropirea și distrugerea altuia, atunci o datorie elementară este ca armata să fie pregătită, ca oștirea să fie oricînd gata a intra în foc, pentru a garanta viitorul patriei ce-o servește. Dar ce voește să știe de acest viitor, sufletele mici, inimele închise, prefăcuții umanitariști, cari au pus varul unei culturi de spoială pe negrul sufletului lor meschin ? Și firește Alexandru Nicolau—nu cunoașteți pe Alexandru Nicolau care se luptă cu Darwin ca de la egal la egal ? — va socoti că e ceva foarte înțelept și cuminte, a scrie : „Proletariatul nu mai vrea să fie carne pentru tun, nu mai vrea să fie chemat să verse sîngele fraților săi de muncă din alte părți, în numele unei patrii care nu este a lui, el avînd o altă patrie pe care o iubește și o înțelege și care întrecînd frontierele convenționale de azi, cuprinde întreaga clasă muncitoare de pe întreg pămîntul. Proletariatul conștient este antimilitarist, întrucit militarismul în secolul nostru de știință și filosofie, este o rușine, un flagel și un pericol“. Ce-ar rămîne de făcut pentru ca războiul să înceteze? Greva celor ce trăesc în cazarme, ne spune același gînditor. „Educația din cloaca cazărmilor a stins în el toate sentimentele de pace și iubire și ucid omul din fiecare individ, și numai astfel animalul se supune ordinului dat de brațele galonate“. Cetind aceste aberațiuni produs al unei educații neformate și al unei culturi neasimilate, nu ne revoltăm contra celui ce le-a scris. Cînd jurații au crezut că nu e pericol de a condamna pe acela care defăimase armata în chip brutal, de ce oare să ne mirăm că atacurile contra oștirei nu încetează ? Impunitatea e o încurajare pentru cei răi. Petronius Catastrofa de pe Dunăre SE IMPUNE UN REGULAMENT PENTRU SIGURANȚA PASAGERILOR. Grozăvia catastrofei de pe Dunăre a emoționat pe toată lumea. Naufragiile pe mare sunt, e drept, destul de dese, și numărul victimelor pe care le face în toată lumea navigațiunea maritimă e destul de mare. Se credea însă, că navigațiunea fluvială,—în special cea de pe Dunăre— se face în condițiuni care fac imposibile catastrofe ca cea întimplată vaporului societăței ungurești. De aceea, atît numărul victimelor cît și repeziciunea catastrofei au părut surprinzătoare. Din orice nenorocire,—lăsînd la o parte sentimentalismul,— trebue însă să tragem și un învâțămînt. In urma catastrofei Titanicului, americanii au luat măsuri severe pentru siguranța pasagerilor, pe vapoarele oricărei naționalități cari ating porturile americane. Este acesta un drept indiscutabil al statelor riverane. E drept că Dunărea este fluviu internațional și că navigațiunea se face de companiile diferitelor state. Pentru vasele care ating însă porturile noastre, făcînd serviciul de cabotaj între ele, credem că Romînia poate lua măsurile de siguranță a vieței și avutului pasagerilor, pe cari catastrofe ca cea de la Rnova le fac indispensabile. Se impune clar ca autoritățile noastre să ia măsuri urgente pentru întocmirea unui regulament în care să se prescrie în amănunțime toate măsurile de siguranță, mai cu seamă cele privitoare la numărul și capacitatea bărcilor de salvare și a centurelor. Suntem siguri că societățile de navigație,—cele dinții interesate ca navigațiunea pe Dunăre să nu fie izbită de discredit și neîncredere, — se vor supune prescripțiunilor acestui regulament. ZAVRACURI De ce se duce? Se depun mari stăruințe pe lingă d-l Matache Dobrescu, primarul Capitalei să nu se ducă la Paris, în interesul prestigiului primăriei noastre. D-sa refuză însă. — In țara romînească, nu ești nimic pînă nu te consacră străinătatea, — le răspunde tuturor d. Dobrescu. Vreau să mă consacre și pe mine Parisul ! Sfaturi Se zice că d. Dobrescu, înainte de a pleca la Paris, a ținut să consulte pe d. Mișu Cantacuzino asupra celor ce trebue să facă un primar bucureștean cînd trebue să plece în străinătate. D-l Mișu Cantacuzino, care are experiență în această materie de cînd a fost la Viena, i-a răspuns : — Trebue în primul rînd să te duci la Karltheater I — Păiăli e la Viena I — Atunci, du-te la... Montmartre ! Aghiuță. Scumperea alimentelor GUVERNUL ȘI ADMINISTRAȚIA COMUNALĂ DE CONIVENȚĂ CU SPECULANȚIIPresa s’a ocupat de atîtea ori de scumperea exagerată a tuturor alimentelor ; lumea se indignează și se revoltă zilnic de exploatarea neomenoasă a speculanților de tot soiul; populațiunea nevoiașă nu știe ce să mai facă spre a-și putea încropi hrana dintr’o zi pe alta, a-și putea duce traiul și a-și dri chinuita-i existență de azi pe mîine. Nici denunțările presei, indiferent de culoarea ei politică—deoarece au scris despre această chestiune toate ziarele de partide și cele independente—nici indignarea și revolta publicului, nici chinurile populațiunei nevoiașe nu mișcă pe acei cari guvernează țara. In adevăr, guvernul acesta al ieftinirei traiului pare că, la venirea sa la putere, a avut o singură țintă : aceea de a contribui din toate puterile să mai scumpească traiul din an în an și chiar din lună în lună mai mult. Trebue să recunoaștem că, dacă în adevăr aceasta i-a fost ținta și-a atins-o în mod strălucit. Oricît ar fi contribuit legea cererei și ofertei la scumperea traiului, nu este nimeni care să tăgăduiască rolul important pe care îl joacă specula și exploatarea în această scumpete. Aveam speranță, după făgăduelile d-lui ministru de domenii, că se va ieftini cel puțin peștele. Ei bine, linul se vinde cu 1.20—1.60 kgr, iar crapul cu 1.60—2.00 lei kgr. Poftim de mai cumpără pește dacă îți dă mina ! Hotărît lucru. Guvernul și administrația comunală pare că sunt de conivență cu toți speculanții spre a exploata publicul. Viața politică la sate Inaugurarea clubului liberal din satul Filipeștii de Tară Fruntașii liberali din Prahova, în frunte cu d. Radovici, în mijlocul sătenilor membri ai noului club liberal. Fotografie luată în fața localului clubului dupe inaugurarea de daunăzi._______________ RECENZIUNE LITERARA Versurile lui Gh. din Moldova De citva timp ca un simptom al mișcărei literare din ce in ce mai pronunțată, revistele cele mai însemnate au luat obiceiul, bunul obiceiu, de a edita în volume eftine producțiile acelor autori can sunt mai legate de ele. Astfel avem frumoasele volume eftine pe cari Flacăra le scoate; avem astfel și biblioteca pe care teascurile de la Vălenii de Munte o răspîndește în țară. Revista ieșană «Viața Românească» continuă sistemul, și ne dă un cel mai recent volum Versurile și Proza lui Gh. din Moldova (George Kernbach). Proza lui Gh. din Moldova, un articol efemer de gazetă, nu ne poate opri mult timp. Mai interesante sunt versurile. Ele poartă signatura proprie a poetului care a reușit să se imprime ca o figură deosebită în mișcarea literară. Gh. din Moldova este un poet aparte. El este un poet spiritual, și adesea spiritul, prin vioiciunea jocului de imagini și de vorbe, fac ca reveria poetică să piardă. Poezia este o legănare ușoară de sentimente, și nu un conflict de idei. Epigrama care e genul cel mai spiritual al poeziei, e poezia cea mai puțin... poetică. Și Gh. din Moldova e poetul epigramist per excellenliam. Dar nu se poate aduce vină lui Heine că are spirit, și lui Hașdeu că a făcut în poeziile sale (afară de Dumnezeu și de Mama) prea mult duh. Gh. din Moldova nu poate fi învinovățit dacă Muza sa are pointe, și dacă poezia sa are înțepături de viespe, și nu numai adieri de zefir. Acolo unde critica ar fi mai întemeiată, este cînd ar releva nota cum—e desigur greu de pronunțat* un cuvînt urît—pornografică.... „Dacă vrei să fii iubită Dă-i parale lui Didim . El—sărmanul !—ne răzbună Pe noi iști care plătim.” Nota cam îndrăzneață e mai slabă, dar totuși persistă în «Dina». Pleacă Dina, cu pas des. După coarne, la cules... Trei flăcăi, voinici și sprinteni i-a țin calea la răspinteni. — Buna vremea ! — Și cel mare Mi-i și șterge-o sărutare. — Bun ajuns! — Și cel mezin ! Dinei pune mina -n sin. Iar celalt că-i mai nebun... Dar, la vale, nu mai spun. Că de-ar ști cucoanele Ar da gata coarnele !... E destul de afrodisiaca și Epilogul: Gura ei decît zăharul Mult mai dulce mi se pare Mijlocelui m'amețește Ca jamaica cea mai tare Și i-s ochii mult mai limpezi Decît apa,—Epilogul ?... Dar lăsați-mă în pace Să-mi sorb în tihnă grogul! ..Dar departe de noi idea de a discalifica pe un poet de talent ca Gh. din Moldova pentru aceste sclipiri de viață cari pornesc din deplinătatea sănătăței. Gh. din Moldova are lirism, prinde sentimentele de duioșie, redă vagul tristeței, și are mai ales meritul de a evoca în felul cum scune aroma cîmpiile înverzite, viața satelor, idilele cari se prind la horă și se sfîrșesc în porumb, toată rusticitatea voiașă, luminată de soarele ce face să strălucească aurul griului. Un epigramist, cu multe eșiri spre poezia bucolică, așa ne-apărut totdeauna Gh. din Moldova, pe care noul volum al revistei ieșene îl pune actualmente la îndemîna lectorilor. Tăușan Criza maisterială din Portugalia Luna de miere a trecut pentru republica Portugaliei. Azi regimul republican părînd consolidat, partidele își revendică dreptul la viață și la luptă. Lupta lor a dat naștere recentei crize ministeriale din Lisabona. Guvernul Vasconcellos, ne mai puțind conta pe unirea dintre grupul condus de Camacho și cel condus de Alfonso Costa,— cari l’au susținut, pînă acum—, și a dat demisiunea. Președintele Republicei, d.,Arriaga, avînd o deosebită încredere în aptitudinile d-lui de Vasconcelos, la însărcinat pe acesta cu reconstituirea cabinetului. D-l Vasconcelos e, în adevăr, omul situației. Energic, d-sa prezintă multe garanții în ce privește combaterea curentelor monarhiste, cari n’au încetat de a se afirma. Ceea ce înlesnește mult campania monarhistă sunt agitațiunile urbere. Dar cu ori cită istețime exploatează monarhiștii nemulțumirile populare, regimul republican nu e nici decum amenințat. El are sprijinul armatei și al marinei. Portugalia a trecut printr’o criză ministerială, dar nu printr’una de regim politic. SCRISOARE DIN RUSIA Liniște politică avânt economic DUMA A TREIA - ATENTATELE TERORISTE. ÎNFLORIREA COMERȚULUI ȘI INDUSTRIEI.— PROECTE GIGANTICE - EPIDEMIILE — IGNORANȚA POPORULUI. St.-Petersburg, 1 Iunie 1912. — In imperiul rus e liniște. Duma s’a dovedit o excelentă supapă de siguranță pentru absolutism. Vorbesc de Duma a treia, care s’a arătat domesticită, mulțumindu-se cu rolul de adunare consultativă. Cele dintâi două Dume, cari au avut veleități de legiferare, au fost repede și brutal disolvate. A treia a tras învățăminte și a trăit liniștită și netulburată. Cu toate acestea, Duma a treia, al cărui sfîrșit se apropie, s’a dovedit o instituție folositoare. Chiar ca simplă adunare consultativă, ea a ventilat idei și a elaborat proecte. Aceasta e mult într’o țară unde pînă acum mutismul era lege. Sunt optimiști cari cred că încet-încet Duma va prinde rădăcini și că se va impune chiar ca putere legiuitoare. In orice caz, ar fi greu azi, chiar țarismului, să desființeze o adunare electivă care și-a făcut probele. Poporul s’a deprins cu dînsa, poporul vede în Dumă un organizm prin care își poate spune păsurile și n’ar tolera să i se răpească acest organism. Cu toate acestea absolutismul e în floare. El se menține neștirbit. Știrbită e numai acțiunea revoluționară. Partidele socialiste organizează pe sub mină pe lucrătorii dar de atentate teroriste nu se mai vorbește. Ultimele atentate au fost opera poliției. Ea singură are nevoe de dinsele ca să-și justifice marile sume pe cari le pompează din budget. Cu tot absolutismul, Rusia progresează. Ea își reorganizează încet, dar temeinic, armata și marina, își desăvîrșește invațămîntul primar (Duma a votat anul acesta jumătate de miliard de ruble pentru acest învățămînt. Iar în concertul Europei, Rusia își recapătă preponderența de odinioară. Mai vădite însă sînt progresele economice. Imperiul țărilor e un rezervoriu imens de bogății. Comerțul exterior crește în proporții uimitoare. • Numai în cursul primului trimestru al anului curent, importul și exportul au atins la un loc cifra de 505 milioane ruble. Industriile—uriașe—se desvoltă din ce în ce mai mult. In primul rînd industria petrolului. Dar Rusia are azi și o puternică industrie metalurgică, grație minelor sale de cărbuni. Producțiunea de fontă a anului 1911 a fost de 202,702,000 pu zi, față de 184000.000 în 1910. In vederea desvoltărei bogățiilor naționale, guvernul rus e preocupat de lucrări tehnice gigantice. In primul rînd e vorba de a se construi un canal care să lege Marea Baltică cu marea Neagră. Acest canal, trecînd prin centrele cele mai populate și mai bogate ale Rusiei, o va pune aceasta la adăpostul închiderei anexelor. In adevăr, in caz de închidere a acestei strîmtori, producțiunea Rusiei meridionale va putea ajunge în țările apusene, luînd calea acestui canal. O altă lucrare gigantică studiată de guvernul rus, e calea ferată menită să scurteze cu 960 km. distanța între Moscova și Tiflis. Această cale ferată, care va trece printr’un tunel lung de 23 km, va chema la viață numeroase regiuni, neexploatate încă, ale Caucazului. Siberianul, la rîndul lui, își arată toate foloasele așteptate de la dînsul. El a accelerat avîntul economic al Siberiei meridionale, foarte bogată. Siberia meridională nu are numai întinderi uriașe cultivate cu cereale; ea excelează și prin creșterea vitelor. Industria laptelui din Siberia meridională rivalizează cu cea a Elveției și Olandei. Untul siberian e foarte căutat în Anglia. Dar și Siberia septentrională trage mari foloase pe urma trenului transiberian. Vinatul a luat un avânt considerabil de cînd cu construirea Trans-siberianului. Pieile și blănurile aduc Siberiei un venit cu care s'ar mulțumi multe state mici din Europa. In toate privințele dar, Rusia e în înflorire sub raportul economic. Starea generală a populațiunei s’a îmbunătățit mult, deși foametea bintue cînd o regiune, cînd alta. Epidemiile, cari fac ravagii, bintite nu mai puțin. Poporul zace încă în ignoranță și nu vrea să se supună prescripțiunilor medicale. Dacă holera și ciuma se întind periodic în mod înspăimântător, devină o ignoranța poporului care se opune oricărei măsuri profilactice. Ignoranța e încă mare, dar și setea de cultură e extraordinară; extraordinare sunt și mijloacele la cari se recurge pentru răspîndirea culturei. In imperiul zis al întunericului, există biblioteci publice mai în fiecare tîrgușor. Că există nu e nimic, dar că sunt frecventate, asta e mult. Ei bine, nici nu vă faceți idee cît de frecventate sunt bibliotecile publice din Rusia. Se întîmplă adesea, iarna, ca lumea să staționeze ore întregi, pe un ger cumplit, așteptînd deschiderea bibliotecilor. Publicul face coadă, ca la teatrele din Paris, iar cel care nu găsește loc, pleacă mîhnit, ca și cum cine știe ce nenorocire i s’ar fi întimplat. Și să nu credeți că lumea asta se îngrămădește să citească romane de senzație sau alte fleacuri. Bibliotecile publice din Rusia cuprind operile cele mai alese și poporul rus se împărtășește astfel cu fructul cel mai prețios al tuturor literaturilor. Cu setea asta de cultură, dăruit de Dumnezeu cu bogății materiale din belșug și cu mari însușiri sufletești, poporul rus va atinge cu timpul înalte culmi ale civilizațiunei, stînd astfel în fruntea rasei slave,— loc care îi revine de drept. Bonautof