Viitorul, iunie 1912 (Anul 6, nr. 1548-1577)

1912-06-10 / nr. 1557

ANUL AL CINCILEA — Nc. 1557—2 bani ABONAMENTE In­­ari:..................un an 18 lei . ... șea­i luni 9 lei In străinătate. . . . un an 30 lei. . . . . șease luni 18 lei Abonamentele Încep la 1­15 ale fiecărei luni PENTRU PREOTI ȘI ÎNVĂȚĂTORI PRETU ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI ----------------------­REDACȚIA : TELEFON 13/47 ADMINISTRATIA : TELEFON 22/31 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE DUMINICA 10 IUNIE 1912 Linia corp pe o coloană in pagina 111 , 50 bani Unta corp 7 pe o coloană in pagina IV.................. 30 bani Inserții $1 reclame pagina III linia............................. 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIE SI LA AGENTIA EMIL MELBERT 5 bani Chestiuni școlare Reorganizarea „Conservatoarelor ■--- ■ ■ [UNK] [UNK] * —Necesitatea unei reforme imediate­ . Cu prilejul examenelor de fine de an ale „Conservato­rului de muzică și declama­­țiune“ din Capitala am făcut observațiunea că, în actualele condițiuni de organizare ale instituțiunei acesteia, chiar și neînsemnatele sacrificii pe cari le face statul, sunt sa­crificii materiale inutile, în­tru cît nu pot pune această școală pregătitoare în măsură ca să răspundă menirei și scopului pentru care există. Și adevărul este că, dacă sunt cîteva talente în „Con­servatorul“ nostru, — fie la clasele de muzică și fie la cele de declamațiune, — cu actuala organizare, cu ac­tualul program și cu unii dintre profesorii actuali, ta­lentele acestea nu prea au ce cîștiga în cei cîțiva ani de studii, în cari nu li se face nici cultură muzicală și nici cultură dramatică. Anii de studiu în „Conser­­­­vatoarele“ noastre de la Bu­curești sau de la Iași, în­seamnă mai mult vreme per­­dută și pentru elevi și pentru profesori.* Lucrul e așa de adevărat, în­cît, nu numai că nu a pu­tut fi contestat în urma afir­­mațiunilor noastre, dar a fost încă pe de-a întregul confir­mat de către d. Popovici, di­rectorul „Conservatorului“ din București, într’un interview acordat ziarului acestuia. D-l Popovici a spus adevă­ruri crude, — și socotim că e cel mai în măsură să le cunoa­scă, — adevăruri cari l’au fă­cut să declare că, decît să se lase „Conservatoarele“ de la noi în actuala organizare, e de preferat lucru să fie des­ființate. In ce privește „Conserva­torul“ de Muzică, d-sa a pro­pus și o soluție în vederea unei mai bune organizări: în­ființarea „Seminariilor de Mu­zică“ pentru viitorii muzi­canți profesioniști. E, desigur, o simplă pro­punere, dar care comportă, însă, discuțiune, pe care de altfel o ținem larg deschisă pentru toți specialiștii în ma­terie.­ Dar, discutînd reorganiza­rea „Conservatoarelor“, d. Po­povici a atins încă o ches­tiune de mare importanță la noi: lipsa debușeurilor pen­­­­tru absolvenții „Conservato­rului de Muzică“. Aci începe partea de răs­pundere a statului, care, în această direcție, nu face ni­mic, deși necesitatea e tot mai mult simțită pe fie­ce an. Și, cu toate acestea, s’au­­ emis diferite păreri, cari a­­veau cel puțin dreptul să fie discutate. , Chestiunea e în directă le­gătură cu reorganizarea „Con­servatoarelor“ noastre, întru­cît una e strîns legată de cealaltă. In tot cazul, insuficiența dovedită cu prilejul ultime­lor examene, ar trebui să însemne un motiv mai mult, care să impună o reformă serioasă. Lucrul s’ar putea ușor stu­dia, numindu-se o comisiune, care să studieze chestiunea și s’o supună apoi ministru­­­­lui instrucțiunei pentru a veni cu un proect de reor­ganizare. Dintre școalele noastre spe­ciale, adevărul este că cele­­ m­ai nesocotite au fost și sunt încă cele două „Conserva­toare“ de la Iași și Bucu­rești, pentru cari statul nu a făcut aproape nimic din cîte era dator să facă. De aceea, reforma se im­pune pentru însăși interesul culturei noastre muzicale și artistice. ALEX. MAVRODI Risipa de la Comună D. consilier V. Vlăde­­scu arată jaful ce se fa­ce cu banii publicului, în dauna curățeniei orașu­lui. Ședința de ieri a consiliului comu­nal a fost cu totul deosebită. Ea a servit perfect de bine ca să pună în lumină ceea ce noi susțineam de mult, și anume că la primăria Capitalei este o totală lipsă de grijă atît de banii cît și de sănătatea cetățenilor. Această nenorocită gospodărie comu­nală a fost pusă iu cea mai vie lu­mină de către un consilier comunal, de d. Vasile Vlădescu, tot același care a avut o atitudine demnă și virilă față de d. Ionel Protopopescu-Pake, în afacerea faimoasei amenzi a socie­tătei de tramvaie. D. Vasile Vlădescu plîngîndu-se de faptul că nu i s’a dat un dosar de care avea nevoe, a fost adus să des­­velească scopul pentru care cerea acel dosar. El conținea toate cheltuelile nesă­buite, toată risipa pe care actualul primar al Capitalei o face asvîrlind banii contribuabilor în felurite dele­­gațiuni date membrilor favoriți ai consiliului comunal. Și pe cînd banii contribuabilor se aruncă in chip atît de abusiv, stra­dele nu se stropesc, boalele prove­nite din necurățenie fac ravagii, și primarul se plînge că din lipsă de bani nu îngrijește de sănătatea pu­blică. Firește, nu mai sunt bani, cînd ei se asvîrlă în sinecure. Dar cuvîntarea energică și atît de bine documentată a d-lui consilier V. Vlădescu a descoperit în toată urîta ei goliciune orientalismul, des­trăbălarea și risipa ce domnește la primă­rie._________________ HOTE OTRAVA ANTI­MILITARISMULUI Nu se putea ca „Romînia Muncitoa­re“ să tacă fața de-o împrejurare care răscolește în sufletele urîte ale colabo­ratorilor ei ura și patima: discursul d-lui general Grăiniceanu la Academie. Și cum era drept și firesc noul acade­mician a vorbit în discursul de recepți­­une, despre marele rol al armatei, des­pre marile foloase sociale ale oștirei. Războiul e departe de a fi un scop de dorit și de urmărit. El este o neno­rocire. Dar întrebarea e dacă nenorocirea aceasta poate fi evitată prin discursuri, prin congrese, prin articole de ziar sau de revistă? Și dacă lupta e cheia vieței, dacă răz­boiul e la temelia întregei prefaceri soci­ale, și dacă ori­ce progres urmărește cu fatalitatea unui curs de astru pe cer, cotropirea și distrugerea altuia, atunci o datorie elementară este ca armata să fie pregătită, ca oștirea să fie ori­cînd gata a intra în foc, pentru a garanta viitorul patriei ce-o servește. Dar ce voește să știe de acest viitor, sufletele mici, inimele închise, prefăcu­ții umanitariști, cari au pus varul unei culturi de spoială pe negrul sufletului lor meschin ? Și firește Alexandru Nico­­lau—nu cunoașteți pe Alexandru Nico­­lau care se luptă cu Darwin ca de la egal la egal ? — va socoti că e ceva foarte înțelept și cuminte, a scrie : „Proletariatul nu mai vrea să fie carne pentru tun, nu mai vrea să fie chemat să verse sîngele fraților săi de muncă din alte părți, în numele unei patrii care nu este a lui, el avînd o altă pa­trie pe care o iubește și o înțelege și care întrecînd frontierele convenționale de azi, cuprinde întreaga clasă munci­toare de pe întreg pămîntul. Proletariatul conștient este antimili­tarist, întru­cit militarismul în secolul nostru de știință și filosofie, este o ru­șine, un flagel și un pericol“. Ce-ar rămîne de făcut pentru ca răz­boiul să înceteze? Greva celor ce trăesc în cazarme, ne spune același gînditor. „Educația din cloaca cazărmilor a stins în el toate sentimentele de pace și iu­bire și ucid omul din fie­care individ, și numai astfel animalul se supune or­dinului dat de brațele galonate“. Cetind aceste aberațiuni produs al unei educații neformate și al unei cul­turi neasimilate, nu ne revoltăm con­tra celui ce le-a scris. Cînd jurații au crezut că nu e pericol de­ a condamna pe acela care defăimase armata în chip brutal, de ce oare să ne mirăm că ata­curile contra oștirei nu încetează ? Im­punitatea e o încurajare pentru cei răi. Petronius Catastrofa de pe Dunăre SE IMPUNE UN REGU­­LAMENT PENTRU SIGU­RANȚA PASAGERILOR. Grozăvia catastrofei de pe Dunăre a emoționat pe toată lumea. Naufra­­giile pe mare sunt, e drept, destul de dese, și numărul victimelor pe care le face în toată lumea navigațiunea ma­ritimă e destul de mare. Se credea însă, că navigațiunea flu­vială,—în special cea de pe Dunăre— se face în condițiuni care fac imposi­bile catastrofe ca cea întimplată va­porului societăței ungurești. De aceea, atît numărul victimelor cît și repeziciunea catastrofei au pă­rut surprinzătoare. Din ori­ce nenorocire,—lăsînd la o parte sentimentalismul,— trebue însă să tragem și un învâțămînt. In urma catastrofei Titanicului, a­­mericanii au luat măsuri severe pen­tru siguranța pasagerilor, pe vapoa­rele ori­cărei naționalități cari ating porturile americane. Este acesta un drept indiscutabil al statelor riverane. E drept că Dunărea este fluviu in­ternațional și că navigațiunea se face de companiile diferitelor state. Pentru vasele care ating însă porturile noas­tre, făcînd serviciul de cabotaj între ele, credem că Romînia poate lua mă­surile de siguranță a vieței și avutu­lui pasagerilor, pe cari catastrofe ca cea de la Rnova le fac indispensa­bile. Se impune clar ca autoritățile noas­tre să ia măsuri urgente pentru în­tocmirea unui regulament în care să se prescrie în amănunțime toate mă­surile de siguranță, mai cu seamă cele privitoare la numărul și capacitatea bărcilor de salvare și a centurelor. Suntem siguri că societățile de na­vigație,—cele dinții interesate ca na­vigațiunea pe Dunăre să nu fie izbită de discredit și neîncredere, — se vor supune prescripțiunilor acestui regu­lament. ZAVRACURI De ce se duce? Se depun mari stăruințe pe lingă d-l Matache Dobrescu, primarul Capitalei să nu se ducă la Paris, în interesul pres­tigiului primăriei noastre. D-sa refuză însă. — In țara romînească, nu ești nimic pînă nu te consacră străinătatea, — le răspunde tuturor d. Dobrescu. Vreau să mă consacre și pe mine Parisul ! Sfaturi Se zice că d. Dobrescu, înainte de a pleca la Paris, a ținut să consulte pe d. Mișu Cantacuzino asupra celor ce trebue să facă un primar bucureștean cînd trebue să plece în străinătate. D-l Mișu Cantacuzino, care are expe­riență în această materie de cînd a fost la Viena, i-a răspuns : — Trebue în primul rînd să te duci la Karltheater I — Păi­ăli e la Viena I — Atunci, du-te la... Montmartre ! Aghiuță. Scumperea alimentelor GUVERNUL ȘI ADMINIS­TRAȚIA COMUNALĂ DE CONIVENȚĂ CU SPE­CULANȚII­Presa s’a ocupat de atîtea ori de scumperea exagerată a tuturor ali­mentelor ; lumea se indignează și se revoltă zilnic de exploatarea neome­noasă a speculanților de tot soiul; populațiunea nevoiașă nu știe ce să mai facă spre a-și putea încropi hrana dintr’o zi pe alta, a-și putea duce traiul și a-și d­ri chinuita-i existență de azi pe mîine. Nici denunțările presei, indiferent de culoarea ei politică—de­oare­ce au scris despre această chestiune toate ziarele de partide și cele inde­pendente—nici indignarea și revolta publicului, nici chinurile populațiunei nevoiașe nu mișcă pe acei cari gu­vernează țara. In adevăr, guvernul acesta al ief­­tinirei traiului pare că, la venirea sa la putere, a avut o singură țintă : aceea de a contribui din toate pute­rile să mai scumpească traiul din an în an și chiar din lună în lună mai mult. Trebue să recunoaștem că, dacă în adevăr aceasta i-a fost ținta și-a atins-o în mod strălucit. Oricît ar fi contribuit legea cererei și ofertei la scumperea traiului, nu este nimeni care să tăgăduiască rolul important pe care îl joacă specula și exploatarea în această scumpete. Aveam speranță, după făgăduelile d-lui ministru de domenii, că se va ieftini cel puțin peștele. Ei bine, li­nul se vinde cu 1.20—1.60 kgr, iar crapul cu 1.60—2.00 lei kgr. Poftim de mai cumpără pește dacă îți dă mina ! Hotărît lucru. Guvernul și admi­nistrația comunală pare că sunt de conivență cu toți speculanții spre a exploata publicul. Viața politică la sate Inaugurarea clubului liberal din satul Filipeștii de Tară Fruntașii liberali din Prahova, în frunte cu d. Radovici, în mijlocul sătenilor membri ai noului club liberal. Fotografie luată în fața localului clubului dupe inaugurarea de daunăzi._______________ RECENZIUNE LITERARA Versurile lui Gh. din Moldova De cit­va timp ca un simptom al mișcărei literare din ce in ce mai pronunțată, revistele cele mai însem­nate au luat obiceiul, bunul obiceiu, de­ a edita în volume eftine produc­țiile acelor autori can sunt mai le­gate de ele. Astfel avem frumoasele volume ef­tine pe cari Flacăra le scoate; a­­vem astfel și biblioteca pe care tea­scurile de la Vălenii de Munte o răs­­pîndește în țară. Revista ieșană «Viața Românească» continuă siste­mul, și ne dă un cel mai recent vo­lum Versurile și Proza lui Gh. din Moldova (George Kernbach). Proza lui Gh. din Moldova, un ar­ticol efemer de gazetă, nu ne poate opri mult timp. Mai interesante sunt versurile. Ele poartă signatura pro­prie a poetului care a reușit să se imprime ca o figură deosebită în miș­carea literară. Gh. din Moldova este un poet a­­parte. El este un poet spiritual, și adesea spiritul, prin vioiciunea jocu­lui de imagini și de vorbe, fac ca reveria poetică să piardă. Poezia este o legănare ușoară de sentimente, și nu un conflict de idei. Epigrama care e genul cel mai spiritual al poeziei, e poezia cea mai puțin... poetică. Și Gh. din Moldova e poetul epigramist per­ excellenliam. Dar nu se poate aduce vină lui Heine că are spirit, și lui Hașdeu că a făcut în poeziile sale (afară de Dumnezeu și de Mama) prea mult duh. Gh. din Moldova nu poate fi în­vinovățit dacă Muza sa are pointe, și dacă poezia sa are înțepături de viespe, și nu numai adieri de zefir. Acolo unde critica ar fi mai în­temeiată, este cînd ar releva nota cum—e de­sigur greu de pronunțat* un cuvînt urît—pornografică.... „Dacă vrei să fii iubită Dă-i parale lui Didim . El—sărmanul !—ne răzbună Pe noi iști care plătim.” Nota cam îndrăzneață e mai slabă, dar totuși persistă în «Dina». Pleacă Dina, cu pas des. După coarne, la cules... Trei flăcăi, voinici și sprinteni i-a țin calea la răspinteni. — Buna vremea ! — Și cel mare Mi-i și șterge-o sărutare. — Bun ajuns! — Și cel mezin ! Dinei pune mina -n sin. Iar celalt că-i mai nebun... Dar, la vale, nu mai spun. Că de-ar ști cucoanele Ar da gata coarnele !... E destul de afrodisiaca și Epilo­gul: Gura ei de­cît zăharul Mult mai dulce mi se pare Mijlocelu­i m'amețește Ca jamaica cea mai tare Și i-s ochii mult mai limpezi De­cît apa,—Epilogul ?... Dar lăsați-mă în pace Să-mi sorb în tihnă grogul! ..Dar departe de noi idea de a dis­­califica pe un poet de talent ca Gh. din Moldova pentru aceste sclipiri de viață cari pornesc din deplinăta­tea sănătăței. Gh. din Moldova are lirism, prinde sentimentele de duioșie, redă vagul tristeței, și are mai ales meritul de a evoca în felul cum scune aroma cîmpiile înverzite, viața satelor, idi­lele cari se prind la horă și se sfîr­­șesc în porumb, toată rusticitatea voiașă, luminată de soarele ce face să strălucească aurul griului. Un e­­pigramist, cu multe eșiri spre poe­zia bucolică, așa ne-apărut totdea­una Gh. din Moldova, pe care noul volum al revistei ieșene îl pune ac­tualmente la îndemîna lectorilor. Tăușan Criza m­­aisterială din Portugalia Luna de miere a trecut pentru re­publica Portugaliei. Azi regimul re­publican părînd consolidat, partidele își revendică dreptul la viață și la luptă. Lupta lor a dat naștere recentei crize ministeriale din L­isabona. Guvernul Vasconcellos, ne mai pu­țind conta pe unirea dintre grupul condus de Camacho și cel condus de Alfonso Costa,— cari l’au susținut, pînă acum—, și a dat demisiunea. Președintele Republicei, d.,Arriaga, avînd o deosebită încredere în apti­tudinile d-lui de Vasconcelos, la în­sărcinat pe acesta cu reconstituirea cabinetului. D-l Vasconcelos e, în adevăr, omul situației. Energic, d-sa prezintă multe garanții în ce privește combaterea curentelor monar­histe, cari n’au în­cetat de a se afirma. Ceea ce înlesnește mult campania monarh­istă sunt agitațiunile urb­ere. Dar cu ori cită istețime exploatează monar­­hiștii nemulțumirile populare, regimul republican nu e nici de­cum amenințat. El are sprijinul armatei și al marinei. Portugalia a trecut printr’o criză ministerială, dar nu printr’una de regim politic. SCRISOARE DIN RUSIA Liniște politică avânt economic DUMA A TREIA - ATENTATELE TERORISTE. ÎNFLORIREA COMERȚULUI ȘI INDUSTRIEI.— PROECTE GIGANTICE - EPIDEMIILE — IGNO­RANȚA POPORULUI. St.-Petersburg, 1 Iunie 1912. — In imperiul rus e liniște. Duma s’a do­vedit o excelentă supapă de sigu­ranță pentru absolutism. Vorbesc de Duma a treia, care s’a arătat domesticită, mulțumindu-se cu rolul de adunare consultativă. Cele dintâi două Dume, cari au avut ve­leități de legiferare, au fost repede și brutal disolvate. A treia a tras în­vățăminte și a trăit liniștită și ne­tulburată. Cu toate acestea, Duma a treia, al cărui sfîrșit se apropie, s’a dovedit o instituție folositoare. Chiar ca simplă adunare consultativă, ea a ventilat i­­dei și a elaborat proecte. Aceasta e mult într’o țară unde pînă acum mu­tismul era lege. Sunt optimiști cari cred că încet-încet Duma va prinde rădăcini și că se va impune chiar ca putere legiuitoare. In orice caz, ar fi greu azi, chiar țarismului, să desfiin­țeze o adunare electivă care și-a fă­cut probele. Poporul s’a deprins cu dînsa, poporul vede în Dumă un or­­ganizm prin care își poate spune pă­surile și n’ar tolera să i se răpească acest organism. Cu toate acestea absolutismul e în floare. El se menține ne­știrbit. Știrbită e numai acțiunea re­voluționară. Partidele socialiste or­ganizează pe sub mină pe lucrătorii dar de atentate teroriste nu­ se mai vorbește. Ultimele atentate au fost opera poliției. Ea singură are nevoe de dinsele ca să-și justifice marile sume pe cari le pompează din budget. Cu tot absolutismul, Rusia pro­gresează. Ea își reorganizează încet, dar temeinic, armata și marina, își desăvîrșește invațămîntul primar (Duma a votat anul acesta jumătate de miliard de ruble pentru acest învățămînt. Iar în concertul Euro­pei, Rusia își recapătă preponde­rența de odinioară. Mai vădite însă sînt progresele e­­conomice. Imperiul țărilor e un rezervoriu imens de bogății. Comer­țul exterior crește în proporții ui­mitoare. • Numai în cursul primului trimes­tru al anului curent, importul și ex­portul au atins la un loc cifra de 505 milioane ruble. Industriile—uriașe—se desvoltă din ce în ce mai mult. In primul rînd industria petrolului. Dar Rusia are azi și o puternică industrie metalur­gică, grație minelor sale de cărbuni. Producțiunea de fontă a anului 1911 a fost de 202,702,000 pu zi, față de 184000.000 în 1910. In vederea desvoltărei bogățiilor naționale, guvernul rus e preocupat de lucrări te­hnice gigantice. In pri­mul rînd e vorba de a se construi un canal care să lege Marea Baltică cu marea Neagră. Acest canal, tre­­cînd prin centrele cele mai populate și mai bogate ale Rusiei, o va pune­­ aceasta la adăpostul închiderei anexelor. In adevăr, in caz de închidere a acestei strîmtori, pro­­ducțiunea Rusiei meridionale va pu­tea ajunge în țările apusene, luînd calea acestui canal. O altă lucrare gigantică studiată de guvernul rus, e calea ferată me­nită să scurteze cu 960 km. distanța între Moscova și Tiflis. Această cale ferată, care va trece printr’un tunel lung de 23 km, va chema la viață numeroase regiuni, neexploatate încă, ale Caucazului. Siberianul, la rîndul lui, își arată toate foloasele așteptate de la dînsul. El a accelerat avîntul economic al Siberiei meridionale, foarte bogată. Siberia meridională nu are numai întinderi uriașe cultivate cu cereale; ea excelează și prin creșterea vite­lor. Industria laptelui din Siberia meridională rivalizează cu cea a El­veției și Olandei. Untul siberian e foarte căutat în Anglia. Dar și Siberia septentrională trage mari foloase pe urma trenului tran­­siberian. Vinatul a luat un avânt considerabil de cînd cu construirea Trans-siberianului. Pieile și blănurile aduc Siberiei un venit cu care s'ar mulțumi multe state mici din Europa. In toate privințele dar, Rusia e în înflorire sub raportul economic. Sta­rea generală a populațiunei s’a îm­bunătățit mult, deși foametea bintue cînd o regiune, cînd alta. Epidemiile, cari fac ravagii, bin­tite nu mai puțin. Poporul zace încă în ignoranță și nu vrea să se supună prescripțiunilor medicale. Dacă holera și ciuma se întind pe­riodic în mod înspăimântător, de­vină o ignoranța poporului care se opune ori­cărei măsuri profilactice. Ignoranța e încă mare, dar și se­tea de cultură e extraordinară; extra­ordinare sunt și mijloacele la cari se recurge pentru răspîndirea culturei. In imperiul zis al întunericului, există biblioteci publice mai în fie­care tîrgușor. Că există nu e nimic, dar că sunt frecventate, asta e mult. Ei bine, nici nu vă faceți idee cît de frecventate sunt bibliotecile publice din Rusia. Se întîmplă adesea, iarna, ca lumea să staționeze ore întregi, pe un ger cumplit, așteptînd deschi­derea bibliotecilor. Publicul face coadă, ca la teatrele din­­ Paris, iar cel care nu găsește loc, pleacă mîh­­nit, ca și cum cine știe ce nenoro­cire i s’ar fi întimplat. Și să nu credeți că lumea asta se îngrămădește să citească romane de senzație sau alte fleacuri. Bibliotecile publice din Rusia cuprind operile cele mai alese și poporul rus se îm­părtășește astfel cu fructul cel mai prețios al tuturor literaturilor. Cu setea asta de cultură, dăruit de Dumnezeu cu bogății materiale din belșug și cu mari însușiri sufle­tești, poporul rus va atinge cu tim­pul înalte culmi ale civilizațiunei, stînd astfel în fruntea rasei slave,— loc care îi revine de drept. Bonautof

Next