Viitorul, iunie 1912 (Anul 6, nr. 1548-1577)

1912-06-25 / nr. 1572

anul AL CINCILEA -r-­No bani A­B­O­N­A­M­E­N­T ! In­­ară.........................un an 18 lei In străinătate. . . . un ar. 30 lei Abonamentele Încep la PENTRU PREUTI $1 IM­«T*TORI PREȚ 11 .................«cas§ snm 8 lei . . . . șease luni 18 lei 15 ale fiecărei luni ABONAMENTULUI PE JUMATATI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA TELEFON 13/47 * ADMINISTRAȚIA TELEFIP ?1/1» MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE 4 SE «DRESA ,1> ADMINISTRAȚIE SI LA ASERTIA EMIL MELBERT5 Linia corp pe o coloană in pagina III...................50 bani Linia corp 7 pe o coloană in pagina IV.................80 bani i*sertil și reclame pagina III linia ....... 2 sol bani Conflictul universitar D. C. C. Arion și catedrele de la Drept Explicațiunea atitudinea mi­nistrului față de rectorul U­­­niversităței. Spuneam eri că, datorită"a­­bilităței d-lui C. C. Arion, conflictul universitar e în a­­jun de a lua proporțiuni cu mult mai grave, de­cît acele prin cari a trecut pînâ acum și cari au făcut pe ministru ad-interim de la instrucția pu­blică să vadă în revocarea d-lui I. Bogdan din rectorat singura soluție, — împăciui­toare, după părerea d-sale,— a scandalului de la Univer­sitate. Că aceasta nu va fi o so­luție, după cum nu a fost o soluție aceea dată în conflic­tul bisericesc, lucrul se poate prevedea și judeca de pe a­­cum, dacă mai ales se va tra­duce în fapt hotărîrea celor trei­zeci de profesori, gata să demisioneze în mod demon­strativ în contra deciziei mi­nistrului. Prin urmare, în conflictul universitar, tot ce a reușit să facă d. C. C. Arion cu so­luția d-sale, a fost să com­plice și mai mult lucrurile, mai ales dacă, după revoca­rea d-lui Bogdan, se va tra­duce în fapt hotărîrea celor trei­zeci de profesori univer­sitari, partizani ai actualului rector. * De altfel, în cercurile au­torizate ale acestora se da ur­mătoarea interpretare atitudi­­nei atît de mult ostile a d-lui C. C. Arion : — „După cît știm noi, ne spunea unul dintre aceștia, în afară de o altă chestiune mai veche și în strînsă legă­tură cu scoaterea la pensie a d-lui Titu Maiorescu, actualul ministru ad-interim de la in­strucțiunea publică are un motiv cu totul recent, care explică atitudinea d-sale față cu d. I. Bogdan. „Lucrul nu constitue un se­cret pentru cercurile unor anume profesori universitari. Se știe că d. C. C. Arion va trebui să pună în aplicare re­forma d-sale universitară la Facultatea de Drept. Ori, pentru complectarea catedrelor, ministrul instruc­țiunei are absolută nevoe de­­ recomandațiile consiliului a­­cestei Facultăți, recomandații fără de cari aplicarea refor­mei este imposibilă. „Așa fiind, profesorii de la Drept, după cum se știe, os­tili d-lui I. Bogdan, au profi­tat de ocazie pentru a pune pe d. C. C. Arion în impasul ca să aleagă între sacrifica­rea d-lui Bogdan și avizul consiliului Facultăței asupra nouilor numiri. „D. Arion, ambiționînd să­­și vadă reforma aplicată îna­inte de a părăsi puterea, s’a oprit la revocarea rectorului pentru care a și înaintat un raport Suveranului“. * Aceasta e explicațiunea care ni s’a dat și pe care din spirit de imparțialitate, o vom înregistra, după cum vom­­ înregistra punctul de vedere al celor cari au dus și duc încă lupta împotriva d-lui I. Bogdan. In ce privește­­ neînțelege­rea de dată mai veche dintre d-nii­ Bogdan și Arion, cu pri­vire la scoaterea la pensie a d-lui Titu Maiorescu, vom re­veni,­­fiindcă suntem în mă­sură să cunoaștem cu multă preciziune amănuntele. I f De­ o­cam dată e însă fapt, —dacă adevărul e acela care ni s’a comunicat,—că d. C. C. Arion nu a stat prea mult să aleagă între aplicarea re­formei d-sale universitare și sacrificarea rectorului Uni­­versităței din București. Nu stă în intenția noastră să luăm apărarea domnului I. Bogdan, ci ne mărginim nu­mai să înregistrăm versiu­nile culese chiar din lumea universitară și le înregistrăm, — ceea ce ținem să fie bine știut, — cu simplul titlu de document. De altfel, vom continua cu noul amănunte, cărora nu le va lipsi nici interesul actua­­lităței și nici perfecta exac­titate. ALEX. MAVRODI. «cmc iSEiaggwisK—BEsasap sșggB›mntaaa»«» ZAVRĂ Cilili Megalomanie La Cîmpina un individ trage un glonte de revolver asupra altuia și ni­merește pe un al treilea ; intervine o femee; același individ trage și asupra ei dar nu o nimerește ; în cele din urmă același individ încearcă să se sinucidă dar nu isbutește. Și Seara întitulează această încăerare în care s’au tras două focuri de revol­ver fără nici un efect și în care a fost rănit din greșeală un om, dritreitul a­­sasinat și sinuciderea din Cîmpina». Toate le vede în mare prințul Griguță, — afară de ouăle țăranilor de pe moșia sa. Astea le vede totdeauna foarte mici. De trei ori „Epoca“ jubilează că împrumutul co­munal a fost acoperit aproape de trei ori. Sunt sigur că guvernamentalii ar fi mai fericiți dacă acest împrumut s-ar putea... cheltui de trei ori. Aghiuță. ECOURI S­untem în moda hoției de tablouri: unui negustor de tablouri din Vichy i s’a furat un tablou valo­ros de Ziem, prețuit la 12.000 fr. Hoții au luat drumul celor ce au furat Gioconda, și deci au rămas ne­cunoscuți. M­inisterul lucrărilor publice din Sofia a deschis un concurs in­ternațional pentru elaborarea u­­nui proect al viitorului Palat Re­al din Sofia. Sunt patru premii­ de 0.000, 7000, 4500 și 2500 lei. De asemenea, pentru un Palat al justi­ției, pentru care sunt iarăși patru premii de: 6000, 4000, 2500, și 1250 de lei. Proectele se vor trimite ministe­rului pînă la 1 Dec. 1913 st. n. Pro­gramul lucrărilor se trimite la ce­rere. S­e vede că degenerarea raselor, sus­ținută de Max Nordau, a făcut progrese, de­oare­ce la 24 Iulie st. n. se va ține un congres pen­­tu dreptarea și ameliorarea raselor. Mulți din noi fii savanți ai vremilor noastre vor lua parte la acest con­gres. U­n candelambru de biserică făcut la Limoges în secolul XV-lea și purtînd numele lui Jean Gurtois, s-a adjudecat la o licitație publică din Londra cu prețul de 107.625 de franci. O inventator Angus din Londra a inventat un aparat, care se zice că poate opri imediat și în chip automatic trenul în cursul celei mai repezi curse. Dacă linia e stri­cată înaintea trenului aparatul o­­prește automatic trenul. S’a făcut experiențe cu două locomotive care repezite una contra alteia, pe ace­iași linie, s’au oprit imediat, grație a­­paratului acestuia ingenios și bine­­făcător. _ D Dela stiigă la dreapta : G. Enescu, Casella, șeful orchestrei de la concertele simfonice din Trocadero, d-na de Wienawska, cantatrice, Dandelot și Pablo Casals, marele vi­oloncelist. Muzicanții timpului (teorie Enescu și celebritățile artistice CHESTIUNEA MAROCANA Negocierile franco-spaniole In tăcere, cu o încetineală care în alte împrejurări ar fi exasperantă, negocierile dintre Spania și Franța, în privința Marocului, își urmează cursul. Se știe că conferința din Algesiras a recunoscut Spaniei o zonă de in­fluență în Maroc. In urma acordului franco-german, care a asigurat Fran­ei protectoratul asupra Marocului, a mai rămas să se delimiteze zona de influență a Spaniei, ceea ce for­mează obiectul negocierilor franco­­spaniole. Aceste negocieri durează de un an de zile; ele au suferit grave între­ruperi, provocate de neînțelegeri. Dar pare că acestea au fost înlătu­rate, căci azi se socoate iminentă înțelegerea franco-spaniolă. Spaniei i se recunoaște o zonă de influență în Nord-Vestul Marocului, unde va avea dreptul de-a percepe dări, de-a construi căi ferate și de­ a întreține chiar trupe de ocupațiune. Bine­înțeles, toate acestea cu a­­sentimentul sultanului Musat-Hafid. Acesta fiind însă­ prizonierul Franței, urmează că Franța va avea să-și spu­nă indirect cuvîntul și asupra celor privitoare la zona spaniolă. O chestiune grea care a mai fost rezolvită a fost internaționalizarea Tangerului după cererea Angliei. Nu e fixat încă gradul și modalitatea a­­cestei internaționalizări, dar o dată principiul admis, se va ajunge­­ și în această privință la o înțelegere. Pe calea asta, problema marocană va fi complect rezolvată. Ea a format timp de cinci ani de­­a-rîndul mărul discordiei între cele trei Mari Puteri occidentale. Abia s’a împlinit anul de cind Ger­mania a trimis un vas de război la Agadir. De atunci multe lucruri erau să se întîmple în Europa, dar diplomației i-a succes să aplaneze lucrurile. No­rul marocan a încetat să întunece cerul Europei. De notat că inventatorul este un milionar, care nu urmărește cu in­venția sa nici un cîștig bănesc. C­unoscutul aviator Blériot, cunoscut în Rominia, și eroul traversărei canalului de la Manche, s’a retras definitiv din aero­ club, al cărui fondator și apoi vice-președinte fu­sese el, P­rofitînd de o excursiune de studii, trei tineri elevi veniți la Lille, au găsit, potrivit cu educația, să sfîșie cu un creion ,un tablou de Dag­­neaux. Mania de a deteriora lucru­rile de artă se întinde 1 NOTE STRĂINII ȘI TALENTELE NOASTRE Rare sunt popoarele cari să fie mai reci și mai nepăsătoare, față de talente decit noi Romînii. S’ar părea că Romî­­nia e o țară in care talentele și geniile cresc ca nu știm care criptogame după ploae, și că statul, societatea, marele public n’au nici o nevoe a recompensa în vre­un chip oare­care pe cei răsăriți de-asupra comunului. Muzicanții cari la noi erau „oare­cari“ au fost consacrați în centrele mari ale apusului ca niște somități artistice. E nevoe a mai cita numele d-nei Nuo­­vina, Theodorini, al d-lor Dumitrescu, Popovici și a altora, celebri în apus, și neprețuiți la noi? George Enescu la noi n’a găsit în­curajarea de cît numai la Tron, unde Carmen­ Sylva, mintea cea mai accesibilă artei, a știut să-l prețuiască. Dar acest Enescu al nostru, este o somitate mu­zicală a apusului. Mai zilele trecute un mare ziar german dedea forma externă a urechei marilor muzicanți; și în a­­ceastă listă din care figura Beethoven și Wager, nu lipsea George Enescu. O altă revistă spaniolă franceză, Muzica, ne dă în ultimul ei număr șarjele arti­stice ale celor mai căutați și mai cuno­scuți muzicanți. In frunte găsim pe G. Enescu. Firește, acuma ne vom grăbi — cu spiritul nostru simțesc — a lăuda pe E­­nescu, dar nu noi îl admirăm, ci străinii ni-1 impun ! Și generalizind aceste constatări, ve­dem cum un erou ca locotenentul Ca­­randa e inmormintat fără ca șefii lui cei mari să se deranjeze a-l însoți pînă la mormînt, pe cînd în Franța un agent polițienesc, care moare îndeplinindu-și datoria, primește respectele postume și sărbătorirea oficială,îndemn pentru jertfa altora . La noi, însă, răsplata meritelor ca și decorațiunile cad din mîinele damei oarbe care se numește Fortuna, și nu putem cere orbilor să vadă clar, mai ales cînd trăim într’o epocă în care cei chemați să împartă răsplata și încurajările sunt ei însuși spirite înguste și inimi în care de mult nu mai răsună ecourile actelor generoase și desinteresate . Petronius. DIN ANALELE CALOMNIEI Plăcerile lui R­ousseau Criticii mărunți n’au înțeles valoarea totala a filosofului Bicentenarul lui Rousseau care a dat naștere în Franța la atîtea dis­­cuțiuni a avut la noi un ecou, unde presa s’a ocupat pe larg de viața, vicisitudinele, personalitatea și opera ciudatului geniu. Ziarul nostru a tratat în mai multe articole, feluritele aspecte și deose­bitele puncte de vedere din care se poate discuta și explica Rousseau. Și într’unul din aceste articole sta­bileam o apropiere strînsă între scepticul Montaigne, pedagogul teo­retic Rousseau și pedagogul practic Pestalozzi, și vor fugim de continua­rea operei acestuia din urmă în o­­pera sărbătoritului. Unul din lectorii cari urmăresc cu deosebit interes articolele noastre ne transmite, jms-v *#Nowie'"-»wa, prin care apără memoria lui Rousseau de aserțiunea că el ar fi putut să con­tinue pe alții. La scrisoarea admira­torului lui Rousseau noi i-am răs­punde cu tot articolul nostru trecut care este un elogiu sincer și convins făcut marelui scriitor. Dar afirmarea că unele idei pot fi împrumutate, nu scade întru nimic valoarea «debitorului», căci nu ideile reci și deslegate fac temeinicia ope­rei, ci cimentul care le leagă, sistemul ce le dă viață și le pune in relief. Din acest punct de vedere chiar dacă Rousseau s’a putut inspira din Mon­taigne, nu rezultă că el a fost un plagiator ! Dar corespondentul nostru voește să ne prindă cu o eroare cronolo­­gică. Din capul locului afirmăm că un articol de ziar, care nu este me­nit a fi prezintat la vre-un premiu academic, poate conținea unele lip­suri, unele greșeli, cari s’ar fi evi­tat dacă articolul s’ar fi scris pe în­delete, avînd o bibliotecă la înde­­mînă și un bun Larousse și mai la îndemînă. Totuși, cu toate că eroa­rea din articolul nostru, nu ar a­­trage o pedeapsă capitală, afirmăm că eroarea nu există, și cronologi­cele, adică din punctul de vedere al «criticului» nostru, se poate susține că între Rousseau și Pestalozzi a pu­tut fi apropieri și împrumuturi, și stabilim aceasta nu atît pe faptul naționali­tatei lor comune (el­­vețiani amîndoi), dar pe faptul că opera lui Rousseau Emile apare în 1762, iar activitatea lui Pestalozzi începe din 1764, an în care publică intr’un ziar al studenților din Zu­rich, primele principii ale pedago­giei sale. Suntem, deci, în fața a două para­lele activități pe terenul pedagogic, și deci, dacă am comis vre-o eroare cronologică, nu e așa de mare pe cît se pare simpaticului nostru cores­pondent. Dar acuzațiunea de plagiere nu i-o aducem noi lui Rousseau, o în­­tîlnim pentru prima oară în opera unui benedictin Dom Joseph Caiet, care sub titlul Les plagiats de J. J. R. de Genevé sur l'education 1768, ni-l arată pe Rousseau drept un pla­giator. Printre direcții precursori ai lui Rousseau, pe care critica rău­voitoare îi arată ca adevărați autori ai ideilor din Emile, se poate cita în afară de Locke și de Montaigne, abatele Saint-Pierre (1658 — 1743), care s-a ocupat cu multă atențiune de educația morală, și a combătut erudiția seacă, și învățătura numai a limbelor fără studiul naturei vii și înconjurătoare. Și tot asemeni elve­țianul Cronsaz, care în opera De l'e­ducation des enfants (1722) și Pensées ihres sur les instructions publiques des bas colléges (1727) demonstră, înaintea lui Rousseau, puțina valoare educa­tivă a învățămîntului bazat numai pe cunoașterea limbei latine și grecești. Și lista precursorilor s’ar putea continua. Ge ar proba ea ? Că Rous­seau nu a avut geniu, că n’a fost o­­riginal? Evident că nu, căci ceea­ ce face valoarea unei opere nu e frag­mentele de gîndiri și de idei ce a inspirat-o, ci acel curent electric care dă viață fragmentelor, și ridică din risipetele bucăți de marmoră, monumentul ce sfidează vremea și cerul. Și un ast­fel de monument intelectual este opera lui Rousseau. Savanteria strivită și erudiția seacă nu pot micșora întreaga operă a lui Rousseau, reflect al unei inteligențe superioare, reflect al unei minți în care atît de bine se armoniza fru­mosul cu adevărul, știința cu arta. Memoria lui Rousseau n’are nevoe de elogii pentru a trăi, și criticele n’o pot face să strălucească. Geniile prind în ele forța eternității pe care au înțeles-o înainte de comunii mu­ritori. Gr. T. fltoir­ii r­om­­ii, ministerul instrucției Isprăvile revizorului școlar din Teleorman.­ Neregulele pre­otului Bălăceanu din Putineiu Faimosul revizor școlar Ion Cru­­țescu din Teleorman, vechea noastră cunoștință, își continuă isprăvile și nelegalitățile, în toată voia. Așa în județul Teleorman, faimo­sul revizor școlar Gruiescu prigo­nește toate elementele bune din în­­vățămintul primar și sprijină toate nulitățile și pe toți necinstiții. Și acum să dăm o mică pildă de anarhie și necinste. In comuna Putineiu din județul Teleorman se află ca diriginte al școa­­lei preotul G. Bălăceanu. Faptul este absolut nelegal căci, printr’o decizie ministerială, s’a interzis preoților de a fi și diriginți ai școalelor rurale. Preotul Bălăceanu a luat concediu medical dela școală pe timp de două luni, de la 15 Octombrie pînă la 15 Decembrie 1911. In Octombrie a fost suplinit nu­mai 5 zile de domnișoara Constanța Popescu, restul de 10 zile rămînînd nesuplinit. In Decembrie a fost su­plinit de d-nul G. Zisulescu, care fusese numit pe ziua de 1 Decembrie la Dracea. In tot timpul concediului său de două luni, preotul Bălăceanu și-a în­casat leafa întreagă. D-rei Popescu nu i-a dat nimic pentru cele 5 zile, iar d. Zisulescu, și-a încasat leafa de la Dracea unde n'a funcționat nici un ceas și unde n'a fost suplinit de ni­meni. Dar nici cu asta nu s’au terminat isprăvile tovărășiei Gruiescu - preot Bălăceanu. La școala din Putineiu exista po­stul al Ill-lea, care a fost suplinit de d. Ion Ulmeanu pînă la 30 Noembrie 1911, cînd a fost recrutat în armată. Postul a rămas nesuplinit în toată luna Decembrie 1911, iar leafa a fost îm­părțită între d. I. Ulmeanu și d-ra Constanța Popescu, care n'a mai func­ționat nicăiri, afară de cele 5 zile din Octombrie. Ultima ispravă a cinstitului revi­zor școlar Gruiescu este următoarea : In Mai 1912 a rămas vacant tot postul III de la școala din Putineiu, la care a fost numită ca suplinitoare pe ziua de 8 Mai d-ra Radu Rădu­lescu. D-sa însă a primit leafa pe luna întreagă, fără să i se facă nici chiar reținerea ca nouă numită, căci pînă atunci nu funcționase nicăiri. In cele din urmă, după ce s’a scan­dalizat și ministerul de isprăvire preo­tului Bălăcescu, acesta a fost amen­dat cu leafa pe 5 zile, «pentru ne­reguli constatate în conducerea școalei și slabe rezultate date in clasă». Și pe un asemenea dascăl nărăvit și incapabil, ministerul îl mai ține încă în postul de diriginte al școa­­lei I Ghincu. AFACERILE DE LA COMUNA 164.000 lei bacșiș­toi Allard PRIMARUL DOBRESCU ESCAMOTEAZĂ VOTUL CONSILIULUI COMUNAL. In ședința de ieri, consiliul comu­nal, cu ajutorul d-lui Dobrescu, a în­cuviințat să se scadă amenda dată societăților de tramvai Allard de la 216.000 lei — cît fusese impuse de a­­genții de control ai primăriei — la 52.000 lei, cît a binevoit să stabilească comisia însărcinată cu această afacere într'o ședință a consiliului comunal. Faptul e revoltător. D. Dobrescu a împins pînă acolo inconștiența și lipsa de rușine în­cît, prin escamotarea vo­tului consiliului comunal, să dea un bacșiș de 164.000 lei scumpului d-sale prieten Allard. Intr'adevăr scăderea amenzei s'a a­­probat de consiliu prin ridicare de mîini și numai cu U voturi din 20 consilieri prezenți, d. Dobrescu gră­­bindu-se să declare votul, fără a mai face o contra probă, îndrăzneala cu care s'Plăcut acea­sta afacere nerurGȘa 627(i/r­ ,1'“­­ '*1 )* decădere morală a celor din fruntea comunei. * Asanatorii aceștia de moravuri se tînguesc pe toate cărările că societa­tea comunală de tramvai a „jefuit“ a­­verea publică,­deși ș­ase sentințe ju­decătorești au dat dreptate societăței romînești,­iar pe de altă parte dau iama în banii comunei și nu se sfiesc a da bacșișuri de sute de mii de lei prietenilor lor străini. Dragostea lor fălărită de banul pu­blic se arată acum în toată adevăra­ta ei valoare. Pentru a putea lua cît mai mult pentru ei și sprijinitorii lor de peste graniță,—au înscenat cea mai mizerabilă campanie contra unei so­cietăți romînești de interes public, și, în asurzitoarele dar neîntemeiatele lor acuzațiuni, operează, împrăștiind fon­durile comunei prin buzunarele par­tizanilor. Aceștia sunt oamenii cari conduc, din nenorocire, destinele orașului. Vremea îi va stigmatiza cum se cuvine. ANARHIA «_Se întinde , în­ regimurile slabe, cînd lega­litatea e o ficțiune și cînd cei­ ce dețin autoritatea de­­ stat comit ei înșiși acte abuzive, totdeauna cu­rentele periculoase și doctrinele anarhice apar la suprafață. Această considera linie” de ordin general primește o confirmare practică și concretă în cele ce se întîm­plă aproape zilnic la noi sub regimul conservator. Doctrinele antimilitariste se răsfață în proza ziarelor revoluționare ” de la noi, paralel cu acțiunea d-lui dr. Ra­­kowsky, pe care a trebuit să fie la cîrmă partidul conservator pen­tru a-1 reabilita și încetățeni. De asemeni, apelul la crimă al Faclei este notoriu. Dacă aceste manifestațiuni sunt datorite firește nenorocitei culturi a celor ce prac­tică anarhia, nu e mai puțin ade­­vărat că ele se răsfață la ”lum­ina zilei, căci guvernul este acela care, dă pilda și tristul exemplu al ne­­respectului de legi și de instituții care limbajiul d-lui C. Arion, care nu se sfiește de a ataca justiția țărei, în calitate de ministru de interne, nu este el de natură a deștepta neîncrederea și disprețul în legi ? Anarhia care vine de sus, care pornește de la cercurile ce trebue să dea normelele legalităței, se în­tinde, ca o infecțiune într-un corp invadat de microbi. Pentru liniștea țărei, pentru re­venirea la­ o stare firească, in care legea să fie lege, în care respec­tul binelui să fie întronat, se cere ca guvernul tuturor păcatelor să dispară cît mai repede de la cîrma tărei. IGIENA SOCIALA Privinderea prostituției »POLIȚIA DA UN CON­CURS SLAB SERVICIULUI SANITAR • „SE IMPUNE ÎNFIINȚAREA UNEI POLIȚII DE MORA­VURI“ zice medicul-șef al Capitalei Odată ce prostituția a fost re­cunoscută, din vremurile cele mai vechi pînă astăzi, ca un rău ne­cesar, iar regulamentele și legile sanitare au avut să se ocupe de condițiunile în cari trebue să func­ționeze, credem că nu e fără fa­­os să arătăm, in scurte cuvinte, cum e organizat și ce rezultate a dat în anul trecut serviciul pri­­vigherii prostituției, care funcțio­nează pe lângă serviciul sanitar al comunei București. In această privință găsim cîte­­va date foarte interesante în ra­portul d-lui dr. Orleanu, medic șef al Capitalei, asupra stărei sa­nitare a orașului București pe a­­nul trecut.* Sinainte de toate, e lucru abso­lut constatat și dovedit, că privi­­gherea prostituției regulamentare și mai ales a celei clandestine, lasă foarte mult de dorit la noi. Din această pricină numărul ce­lor bolnavi de maladii venerice s’a înmulțit în Capitală. Nu avem, ce e drept, o statistică exactă a lor, dar sunt indicii cari învede­rează exactitatea acestei consta­tări. In primul rind d. dr. Orleanu aduce o foarte gravă învinuire po­liției Capitalei. D-sa, șeful servi­ciului sanitar al comunei, nu pre­getă să acuze într’un raport ofi­cial politia Capitalei că dă un concurs foarte slab serviciului sa­nitar pentru urmărirea­­ prostitu­atelor înscrise, cari tocmai în cazuri de boală nu se prezintă la vizita bi-săptămînală de la dispen­sarul comunal. έ­n ce privește pe cele clandes­tine, stăn­ și mai rău. Din prici­na lipsei de supraveghere a poli­ției, mii de fete și femei din toa­te clasele sociale, practică acea­stă profesiune rentabilă, sub ochii bine-voitori ai agenților poliție­nești. După cum se vede, acuzațiile sunt foarte precise și ele iau o gravitate deosebită prin faptul că sunt articulate într-un act oficial. Medicul șef al Capitalei are însă o soluție în această chestie. D-sa crede că se impune de ur­gență înființarea unei poliții de moravuri, căreia să i se atribue putere discreționară, căci numai astfel rezultatele vor fi reale și efective. In ce privește personalul, el terbute să fie ales numai dintre medicii sau ofițerii de poliție culți, cari să fie bine plătiți, adică cu cel puțin 600 lei pe lună, și să lucreze sub auspiciile primului­­procuror al parchetului, astfel în­cît în cazuri litigioase să se evite conflictele ce s’ar putea naște în­tre aceste două autorități, care nu pot fi decît prejudiciab­i­le și ar compromite scopul pentru care s’ar înființa poliția de moravuri. Nu este” vorba”, zice d-rul Or­­leanu, ca prostituatele clandestine să fie numai­decît înscrise, dar odată ce s’a constatat că o femee practică prostituția, să fie obligată sau silită a se prezenta la vizitele de la dispensarul comunal, de două ori pe săptămînă, întocmai ca și celelalte prostituate, iar în caz de boală să fie internate în spitalele respective pînă la vin­decare. E adevărat că în Capitalele mari europene, unde de cîți­va ani s’au înființat asemenea poliții de moravuri, s’au constatat nea­junsuri provenite din puterea dis­creționară cu care sunt învestiți acești agenți, și, cu drept cuvint, s’a susținut că” se atinge ast­fel în mod” grav principiul libertăței individuale. De multe ori se fac erori grave, cari pot compromite însă­și ins­tituția. Cu toate acestea nici vorbă nu e despre desființarea ei. Și justiția săvîrșește une­ori erori foarte grave, și”cu toate acestea nimeni nu se gîndește, ca din a­­ceastă cauză, să propună desfiin­țarea ei. Poate că propunerea d-lui dr­ Orleanu să fie o stavilă la întin­derea co­rupției în Capitală, care a luat un caracter îngrijitor. Mo­ralitatea și igiena publică n’ar avea decît de cîștigat. O condițiune esențială însă ar fi cea mai­ îngrijită selecționare a personalului și asigurarea inde­pendenței lui, prin stabilitate. * Să trecem acum la cite-va cifre. Numărul total al prostituatelor iu-

Next