Viitorul, august 1912 (Anul 6, nr. 1609-1639)

1912-08-05 / nr. 1613

ANUL AL CINCILEA — No. 1613 -2­5 bani abonamente In tară . . ■ • ... un an 18 lei, . . . . reas­ *Mi s Iei In străinătate. . . . un an 80 lei • . . . . șease luni 18 lei Abonamentele încep la * 15 ale fiecărei luni pritiTi *­ 1HV ATOM PRETU eSTNAMENTULUI PE JUMMTATI REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFOR 18/47 ^ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22/1* MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp pe o coloană In pagina III: . . . . Linia corp 7 pe o coloană In pagina IV:............. .1 reclame pagina 111 linia . . . 50 bani . . . _________ .... 80 bani Isacriu și reclame pagina III linia ..... 2 lei I­IE AONES» >.« ADMINISTAATIE ** L* «8HSTI* EBÜL MELBERT» DUMINICA 5 AUGUST 1912 bani Operajefastă Guvernul cade sub greuta­tea păcatelor acumulate , iar soarta lui va servi ca invățămînt politic. Spectacolul actualei guver­nări nu este lipsit de origi­nalitate. Trebue să recunoa­ștem aceasta, oricît am fi de adversari ai celor ce dețin astăzi frînele puterei. Origi­nalitatea constă tocmai într’o pronunțată notă anarhică, din care nu lipsește o șovăire lașă, unită cu o duplicitate balcanică. Debutînd la guvern cu ale­geri a căror amintire va ră­­mîne în analele politicei noa­stre, din pricina abuzului de putere săvîrșit și violentărei nemaipomenite a voinței ce­tățenești, guvernul conserva­tor a trecut repede la acte de violență și patimă politică, prin atitudinea abuzivă față de societatea romînească de tramvaie comunale. Știm că actualul guvern nu s’a sfiit de a face legi anti­constituționale prin care cursul justiției a fost atins, ca nu s’a dat în lături dela lovitu­­turile cele mai patente aduse drepturilor patrimoniale, și că a aruncat țara într’o agi­tație periculoasă, și aceasta fără nici un scop amitabil și justificat. Justiția a avut să lupte cu aceste lovituri aduse vieței libere constituționale, iar is­toricul viitorului va înregis­tra cu mulțumirea ce-o dă marile fapte ale trecutului această independență și se­ninătate a justiției române, care a știut să facă posibil triumful dreptăței și al lega­­lităței. Dar guvernul conser­vator nu a putut înțelege a­­vertismentul justiției, și ne mai putînd să lupte fățiș, a recurs la șiretenia d-lui C. Arion, la prolixitatea șica­­nieră a d-lui Ioan Lahovari pentru a face din șicană un sistem de guvernămînt. Aliindu-se, apoi, cu toți se­mănătorii de idei sedițioase în această țară, sprijinîndu-se cînd pe condeiul venal al unui pseudo-literat, cînd pe oratoria balcanică a unui a­­narhist fără patrie, guvernul actual a unit anarhia felului său de a guverna, cu an­ar­hiștii patentați, și-a făcut­­ spectacol unic într’o țară con­stituțională­­ ca cei chemați să mențină ordinea în stat să fie chiar ei aceia cari să lupte pentru a introna anar­hia și desfrîul în cugetele mulțimei. De­sigur, țara noastră scăpat de multe pericole. Va scăpa și de pericolul reacți­­unei lașe și vicleniei bizantine Dar nu bine va eși și din acest rău. Va eși și o învă­țătură cu multe efecte bune în viitor, și anume că un partid nu poate avea o viață politică sănătoasă, nu poate servi interesele țărei, dacă el nu este de­cît o strînsură de persoane unite vremelnic prin interese și ambițiuni Patima de­ a distruge adver­sării politici nu poate fi de­cît rea sfătuitoare, de cît is vor de rele. Opera politică cere o continuitate de gînduri de­sinteresate, un plan de guver­nămînt, un ideal de urmărit Cînd lipsește continuitatea, desinteresarea personală, idealul politic superior, a­­tunci opera de guvern se transformă în abilități mes­chine, ca aceea a d-lor A­­rion și Lahovari, în duplici­tăți sterile, ca acea în care se complace bătrînul prim ministru actual, și în vio­lențe barbare, ca acea în care maeștrii neîntrecuți au fost d-nii Marghiloman și Fi­­lipescu. Dar un ast­fel de guvern, sprijinit pe toate patimele și pe toate urîtele vicleșu­guri, nu este sortit să aibă altă menire, de­cît a tul­bura, ca­ o furtună, politica a­­cestei țări și-a perturba un moment echilibrul și armo­nia Statului nostru... Insă căderea lui urîtă și josnică, și antipatia generală ce va înconjura pe toți cîți au con­dus destinele partidului con­servator la putere, va servi ca o lecție politică . Nu se va mai cerca de­act încolo, căci experiența a fost făcută de actua­­­lul regim, de-a se mai conduce țara fără un ideal, fără o desinteresare perso­nală și fără preocuparea se­nină a nevoilor generale și imperioase ale acestei țări. Căderea regimului conser­vator va însemna ridicarea la rangul de axiomă politică a formulei. Nu prin ură, ci prin conș­tiința lucidă și puternică a problemelor sociale, un par­tid politic poate să se men­țină demn la cîrmă, și demn să se retragă, cînd misiunea lui e îndeplinită.... PIMIO­M RĂZBOIUL NEPUTÎND FI CONTINUAT, INCHIEREA PACEI SE IMPUNE. Războiul italo-turc a ajuns la un punct mort. Turcii nu mai pot o­­pune rezistență. Deci nu mai e răz­­boiu. Acuma nu mai rămîne de­cît să se încheie pacea, o pace onorabilă, demnă de abnegațiunea soldaților turci și de vitejia soldaților italieni. Negocierile pentru încheiarea păcei sunt virtual deschise. Dacă guvernul turcesc n’ar avea de făcut față unei grave situațiuni interioare, poate că ar și fi făcut un demers categoric pen­tru pace. Dar așa, pacea va întirzia ou încă vre­o cîte­va luni, dar va fi încheiată. Condițiile în cari va fi încheiată sunt de pe acum evidente. Italia va va dobîndi Tripolitania și Cirenaica. Nici nu se va putea altfel. Italia care e o mare putere mediterană, are nevoie de o posesiune în Nordul Africei, și bărbații de stat italieni au dat dovezi de dibăcie privind lu­crurile și declarînd războiul. Acest războiu a fost dus cu multă energie și bravură de ambele părți. Onoarea militară a beligeranților e intactă. Acuma rămîne Turciei să se supună necesităților primind pa­cea în condițiile pe care i le oferă Italia. Guvernul italian recunoaște suve­ranitatea religioasă a Califului asu­pra musulmanilor din Tripolitania și Cirenaica. El se va arăta generos și în ce privește despăgubirile. Turcia va avea ast­fel răsplata cuvenită ab­­negațiunei soldaților săi. Ci­ despre Italia, anexîndu-și Tri­politania și Cirenaica, va putea­ con­­tinua marile jertfe pe cari le-a fă­cut și pînă acum pentru posesiunea ei nord-africană. Sub egida Italiei, Tripolitania și Cirenaica vor deveni o regiune civilizată demnă de geniul italian. Dorim din inimă încheiarea cît mai apropiată a păcii italo-turce care va permite Turciei să-și închine puterile pentru consolidarea ei in­ternă, iar Italiei să-și exercite in­fluența civilizatoare într-o provincie­­ cucerită prin eroismul soldaților săi. Tripoli­rile Să răspundă d-nii de la Eforie In chestiunea acțiunilor Intîlnind pe amicul și fostul no- procedeuri ridicole vor împedica stru director, d. I. G. Duca, d-sa ne-a declarat că inform­ațiunile din ziarul d-lui Gr. Cantacuzino, cum că d-lui ar fi jucat la Cazinoul din Sinaia, sunt niște minciuni în­drăznețe. De altmintre și noi știm acum de ce presa d-lui Cantacuzino s’a o­­cupat de d-nii Duca și Niculescu- Dorobanțu , e fiindcă patronii tri­­poului de la Sinaia aveau interes, mai cu seamă zilele acestea, să distragă atențiunea publicului de la ultima operațiune suspectă, pe care au săvîrșit-o la Loc Sinaia. Se înșeală, insă, amarnic dacă își închipuesc că, prin asemenea lumea să cunoască toate aspectele acestei unite afaceri. De­o­camdată punem ch Iar de la Eforie următoarele trei ches­tiuni precise: 1) Este sau nu adevărat că E­­foria a vindut acțiunile ei Soc. Sinaia ?­­ II) Cari sunt motivele cari i-au îndrituit să facă această vînzare ? III) Și cine sunt persoanele în mîinile cărora a trecut acțiunile Eforiei ? înainte de a merge mai de­parte, așteptăm răspunsul la a­­ceste trei întrebări. HOTE înțelepciunea celor din popor O experiență socială foarte interesantă și suggestivă s’a făcut în Franța de că­tre Aristide Briand, acest jurisconsult care știe așa de bine să împace aridi­­tățile codului cu nevoile variabile ale progresului. Experiența constă in ur­mătorul fapt: Pînă acuma lucrătorii nu făceau par­te din comisiile juraților. Printr’o inter­pretare mai largă și inspirată de spirit democratic, ministrul francez a făcut să se înscrie în listele de jurați și pe lu­crătorii oropsiți pînă acuma. Cu toate acestea s’a observat imediat un fapt, care trebue să pună pe gînduri pe re­acționari, și anume că lucrătorii au ju­decat cu atîta chibzuință, cu atîta tact, și bun simț, cum n’au făcut de obiceiu jurații așeia cu titluri și grade acade­mice. Iată o experiență decisivă pentru re­formatorii inspirați de idei democratice: Cei fără multe diplome, și față de care se ridicau fel și fel de obligațiuni și suspectări au dovedit, cînd sunt puși să judece, că judecă mai bine de­cît cei cari îi puneau la carantină. Experiența aceasta s’ar putea genera­liza și în materie electorală. Dacă simplii urm­eri pot să judece cu maturitate lăudabilă în orice proces cri­minal, de ce n’ar putea să-și dea păre­rea în stat, ca alegători ? Oamenii simpli, neîntinați în onoruri, și a căror suflet este încă vergin, pot fi—ori­ce ar crede reacționarii—buni a­­legători, cum au probat că sunt buni judecători. Descartes spunea că bunul simț e calitatea cea mai drept răspîn­­dită în lume — cu rezerva, am adăuga noi, ca el să fie pervertit prin pofte, ambițiuni și interese personale. Oame­nii din clasele de jos au bun simț, fără a avea și pervertirile sufletești ale celor ce au ambițiuni și pofte de cari ei sunt străini. Poporul e rezerva de sănătate sufletească în ori­ce stat. Petronius ARTIȘTII ROMÎNI IN STRĂINĂTATE Succesele d-rei Marioara Ventura Compa­trioata noastră in rolul ,,Esterei* la teatru­l Odeon** , unde a re purtat U" nul din cele mai mari suc­ar­tistice. Adresa „personală ”1 confidențială Face dovadă că guvernul e autorul răspunzător al noilor șicane. Și Misterul cu scrisoarea «personală confidențială» a d-lui Ion Lahovari s’a lămurit și, lămurindu-se, a făcut, prin cuprinsul unui act oficial, dova­da nevidioioasă a duplicităței și ipocri­ziei bizantine, pe care ministrul ad­­interim de la interne a evidențat’o cu succes în cursul scurtului d-sale inte­rimat. Am dat numărul și data adresei con­fidențiale și presa guvernului, silită de noi, ne mai putindu’i contesta exis­tența ei, a trebuit s’o publice. Succesul e al nostru și rușinea e a d-lui Ion Lahovar­i, care, dîndu-și sea­ma de uriciunea propriului d-sale act, avusese grija să scrie cu mina d-sale pe colțul adresei : personală și confiden­țială. D. Lahovary, trimițînd această a­­dresă primarului Capitalei, a cărui lipsă de inițiativă e cunoscută, a avut cel puțin așa de mult simțul rușinei ordinului ce dădea, în­cît a crezut să-l ascundă, în adăpostul formulei, confi­dențială și personală. I-a fost rușine de propriul său act ministrului ad-interim de la interne, fiind-că, pe deo parte, în adresa confi­dențială și personală, vorbește de înce­tarea ori­cărei măsuri ce ar împiedeca lucrările și funcționarea Societăței co­munale a tramvaelor București pe stră­zile Capitalei, pentru ca apoi să adauge, in cuprinsul aceleiași adrese, că „So­cietatea este oprită a trece prin traseul primitiv“. Duplicitatea și bizantinismul d-lui Lahovary, în complicitatea guvernului d-lui Maiorescu, este dovedit cu actul oficial, pe care ministrul a scris cu propria’i mina , confidențial și per­sonal. Această duplicitate în chestiunea lu­crărilor Societăței explică și atitudi­nea primarului, tot din ordinul gu­vernului, în ce privește curentul elec­tric. D. Dobrescu execută ordinele gu­vernului, care e răspunzător de neutle șicane, puse la cale în culisele consi­liului de miniștri. ali Șantaj al guvernului asupra Coroanei miniștrii anti-dinastica I în complicitatea revistei „Facla** — Pentru ce e atacat Regele Carol Pînă acum nu am primit nici o desmințire la afirma­­țiunile noastre dovedite cu privire la duioasa tovărășie a guvernului cu revista anti­­dinastică Facla­ — am putea de alt­fel afirma, cu multă si­guranță că această desmin­țire nici nu ni se va da, de­oare­ce guvernamentalii sunt foarte încîntați că s’a aflat, în sfîrșit, la Palat, că Pro­testarea a reapărut sub forma mai violentă a revistei Facla. Sistemul intimidării Co­roanei, prin atacuri îndrăz­nețe și necuviincioase, e sis­temul disperat la care au re­curs în ultimă instanță gu­vernamentalii de azi, cu nă­dejdea că acesta e mijlocul din urmă, cu care vor evita un guvern de semi-concen­­trare sub preșidenția d-lui Take Ionescu. Subvenționînd „Facla“, gu­vernul inspiră atacurile îm­potriva Regelui, pentru ca apoi cînd revista anti-dinas­­tică e chemată de parchet la răspundere, guvernul să or­done închiderea dosarului și să amenințe cu permutarea pe magistratul care și-a făcut datoria. Procesul de „lese-majes­­tate“ în contra „Faclei“ a fost revocat din ordinul mi­niștrilor Regelui Carol, deși cel atacat e Suveranul, că­ruia acești miniștri i-au jurat credință. * Complicitatea acea­sta a guvernului în atacurile contra Rege­lui, o dovedește și mai bine un alt atac din aceiași revistă an­ti­­dinastică, atac care nu era de­cît pregătirea atacului și mai violent încă din articolul în­criminat: Ploșnița. In numărul anterior din Fața numărului în care a apărut artico­­lul Ploșnița, atacîndu-se Coroana, revista anti­­dinastică a guvernu­lui conservator găsea Regelui Carol toate păcatele din lume și, în schimb, nu-i recu­noștea de­cît un sin­­gur merit: acela de a nu fi dat țărei un guvern Take Ionescu. Complicitatea atacu­lui împotriva Suvera­nului e o complicitate fățișă și directă, de­oare­ce în singurul merit pe care Facla i-l conce­de Regelui se divulgă punctul de vedere po­litic al guvernului, care a inspirat articolul in­jurios la adresa Co­roanei. * Guvernamentalii,—și lucrul se știe, — nu au de­cît o singură preocupare: înlăturarea unui gu­vern Take Ionescu. In situațiunea politică de azi, cînd un asemenea minister e foarte probabil, guvernul a lan­sat atacurile din Facla, ca să prevină Coroana asupra atitudi­nei pe care o va lua partidul d-lui Carp în opoziție față de guvernul Take Ionescu. Cu alte cuvinte, partidul d-lui Carp înțelege să exercite un șan­taj asupra Regelui, servindu­se de revista Facla, unde tronează d-rul Racowsky, căruia i-a venit rîndul să plătească d-lor de la putere serviciile cunoscute. Și nu sunt acestea sing­u­re dovezi ale complicităței guvernului cu noua ediție a Protestarei. Atacurile violente împotri­va magistraturei, după ce justiția s’a pronunțat în pro­cesul tramvaelor comunale au fost inspirate Faclei din aceeași sursă guvernamentală care a inspirat și atacurile contra Regelui. De aceea s’a interzis ma­gistraților insultați să cheme Facla la răspundere, după cum s’a ordonat acum închi­derea dosarului în procesu de „lese-majestate“. Acestea sunt mijloacele de cari se slujesc sfetnicii Tro­nului. Ca să nu fie conce­diați de la putere, atacă pe Rege, exercitînd, cu ajutora­ractei, cel mai murdar șantaj politic asupra Coroanei, șan­taj prin care speră că, dacă nu se va face concentrarea, vor sili pe Suveran să nu încredințeze puterea d-lui Take Ionescu. De alt­fel, în această di­recție, guvernul are și spriji­nul Adevărului, care a abando­nat cu totul pe d. Take Ionescu, de unde pînă acum cîte­va luni un guvern Take Ionescu era singura soluție a situației pen­tru ziarul d-lui Mille, azi a­­celași ziar, paralel, cu Fada, susține partidul d-lui Carp. lașul cultural Presa lașului Ziare și ziariști.-Presa lașu­lui de astă­ dată-Cotidian ale lașului.-Reviste literare și re­viste speciale.-Ceva despre ziaristica ieșană. Intr’un articol anterior, vorbind de «lașul cultural», ne-am ocupat, în limitele unui articol de ziar, de «Scriitorii Iașului», cari prin pro­­ducțiunile lor, mențin gloria de care se bucură vechea Capitală a Moldo­vei, pe tărîmul literar ; ca urmare la acel articol, continuăm astăzi cu un capitol consacrat presei ieșene, sau mai exact, publicității din Iași, care de asemenea face parte din ra­mura culturală a acestui oraș, cu un trecut atît de strălucit. Fără îndoială, că publicistica din Iași ocupă și astăzi același loc de frunte pe care l-a ocupat cu ani în urmă, cînd în vechea Capitală a Mol­dovei au apărut cele mai importante ziare din țară, conduse fiind pe a­­tuncea de Gheorghe Mirzescu, Gheor­­ghe Panu și alți scriitori de valoare, cari au contribuit cu succes la des­­legarea acelor mari probleme so­ciale de cari erau frămîntate gene­rațiile de pe atuncea. Acele ziare și reviste periodice au avut succesul timpurilor lor și ele au dat de ase­menea lașului faima de oraș emina­mente cultural. lașul iar menține acea faimă și, cu toate lipsurile și nevoile prin cari trece de cîți­va ani încoace, el n’a încetat a fi un oraș al inteli­genței și al gîndirei. Iașul și-a avut și își are și acum organele ei de publicitate și scriitorii săi — și pu­tem constata cu satisfacție, că el a dat țărei una din cele mai bune se­rii de ziariști, cari prin munca și ta­lentul lor au fost atrași la centru, in Capitală, pentru a avea un cîmp de activitate mai mare și mai va­riat ca aicea, la Iași. La mai toate ziarele mari din Bu­curești se află ziariști ieșeni cari o­­cupă locurile principale și cari s’au distins prin activitatea ce au desfă­șurat-o și continuă a o desfășura. Aceasta înseamnă că lașul o <.*—* - luminată, care a produs elevi buni, ziariști cari poartă condeiul cu toată competența, avînd capacitatea necesară și talentul in­dispensabil al acestei profesiuni. Actualmente Iașul are trei organe cotidiane care aparțin celor trei par­tide politice și anume : „Mișcarea“ ziarul cotidian al partidului național­­liberal, «Opinia» ziar cotidian, al par­tidului conservator-democrat și «E­­venimentul» ziarul cotidian al parti­dului conservator, guvernamental. Tustrele aceste ziare politice se pre­zintă cititorului în aspectul unor ziare moderne, oferind tot ce se poate o­­feri în limitele unui oraș care n’ar putea alimenta pe ziaristul local după cum alimentează ziarele Capitalei pe ziariștii ei. In afară de aceasta, la Iași sunt o serie de corespondenți a celor mai principale ziare din Bucu­­rești, cari alimentează presa Capita­lei cu evenimentele din a doua Ca­pitală a țării Iașul, cum arătăm deci aicea, ocupă după București primul loc în presa romînească. Pe lingă cele trei ziare cotidiane, mai apar la Iași și vre-o două trei ziare săptămînale, fără altă impor­tanță de­cît doară aceea că aceste ziare, cu nota lor independentă, pot întreține pe ziaristul profesionist care nu poate avea alte resurse de exis­tență de­cît din gazetărie. In ceea ce privește publicațiunile periodice, Iașul numără astăzi cam tot acelaș număr de reviste cîte a­­par și la București. Cea mai mare publicațiune perio­dică a Iașului—și de­sigur cea mai mare publicațiune din țară—este re­vista «Viața Romînească», înființată în anul 1906 de câtre d-nii C. Stere și Paul Bujor, revista aceasta a adu­nat în jurul ei pe cei mai mari scri­itori­ ai țarei. După un timp îndelun­gat în locul d-lui P. Bujor a venit în fruntea direcțiunei d. dr. /. Can­­tacuzino. Revista apare cu o regula­ritate exemplară și fiecare număr ne oferă cste o surpriză literară. Vom aminti că printre colabor­­orii «­.Vi“­­t.­ n—;—«rara de scriitorii ie­șeni—se numără Delavrancea, Vlădu­ța, Brătescu- Voinești, O. Goga, St. O. Iosif, D. Anghel, M. Sadoveanu, O. Carp, A. Gorovei, J. Bart,I. Minulescu, Sp. Popescu, D. D. Pătrașcanu, San­du Aldea, H. Sanielevici f. m. a. Neuitații Caragiale și Gh. din Mol­dova au fost de asemenea colabora­torii «Vieții Romînești». Marea revistă ieșeană a fost cea dinții care a scos în relief valoarea artistică a nuvelistului Brătescu- Voi­nești, vechi colaborator al «Convor­birilor Literare» și tot ea a înzes­trat literatura noastră cu operele d-lor D. D. Pătrr­șcanu și G. To­pii­­ceanu, cari au început sa publice în­­tîia oară în «Viața Romînească». O revistă mai veche la Iași este revista «Archive». Fără a avea suc­cesul «Vieții Rominești», revista «Ar­hiva» «pare de zeci de ani, fiind sus­ținută de o sere de scriitori repu­tați și consacrata în mare parte di­­recțiunei istorice. Multe documente și fapte istorice,­­de interes superior, au aparut în a­­ceastă revistă, care ani de zile a fost diriguită de către istoricul nostru d-l A. D. Xenopol. De cîți­va ani apare la Iași și o re­vistă artistică consacrată artelor plas­tice. Revista e întitulată «Arta Ro­­m­înă» și în jurul ei s-au adunat s serie de scriitori și artiști cari po­pularizează pictura și scluptura noastră. Este prima revistă ce apare in genul acesta la Iași și care a res­­bătut grație energiei ce o depune d-l A. D. Atanasiu, sufletul acestei publicațiuni. O altă publicațiune veche a Iașului este «Buletinul medicilor și natura­­liștilor» care de ani de zile apare sub auspiciile societăței «Medicilor și Naturaliștilor» din Iași. Revista a­­ceasta, după cum indică titlul ei, este o revistă consacrată situației medi­cale și naționale și ea are pînă as­tăzi un trecut fecund și folositor pentru întreaga știință romînească. Revistele «V. Adamachi» și «Re­vista genealogică» sunt de asemenea două publicațiuni periodice apărute în timpul din urmă, prima fiind con­sacrată științelor iar secunda genea­logiilor familiilor boierești și a dife­ritelor familii streine. In timpul din urmă, beletristica ieșeană propriu zisă ne-a dat de ase­menea cîte­va publicațiuni periodi­ce. Cea mai bună din nouile re­viste apărute de c­u­r­î­n­d la Iași, este revista Versuri și Proză care reprezintă școala sim­bolistă. Aicea s’a impus prin talentul său frumos, tînărul poet I. M. Rafcu, care este de alt­fel șeful simboliști­lor ieșeni. O altă revistă simbolistă, — mai mult a simboliștilor­ secesioniști—este revista «Fronda» care este însă de­parte de a avea interesul literar ce ni-l poate oferi din cînd în cînd re­vista «Versuri și Proză». Ambele reviste simboliste au dat loc la o altă publicațiune periodică, anti-simbolistă, întitulată «Floare- Albastră» în care au apărut o serie de încercări literare fără valoare; această publicațiune vrea totuși să distrugă pe simboliștii ieșeni. La aceste toate ziare și reviste se mai adaugă și diferite publicațiuni oficiale, cum e «Buletinul Camera­ de comerț», «Gazeta de Iași» ș. a.~ ast­fel că din cele arătate pH* și

Next