Viitorul, octombrie 1912 (Anul 6, nr. 1670-1700)
1912-10-24 / nr. 1693
f r X Anul al cincilea. No. 4693 bani ABONAMENTE In țară ..... an an ÎL Lei ..... șease luni 9 Lei In străinătate . . an an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fiecărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE «aA REDACTIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA : TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA .Miercuri 24 Octombrie 1942 ANUNCIURI COMERCIALE Luna corp 7 pe o coloană în pagina III .......................50 bani linia corp 7 pe o coloană în pagina IV .......................30 bani Inserții și reclame pagina Mania............................. 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SA LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani Problema balcanică SCHIMBĂRILE PE CARE LE VA ADUCE RĂZBOIUL. Ofensiva turcească anunțată de mirit și pusă la cale cu o încetineală prea orientală, n’a adus triumful armatei Padișahului. Acest triumf ar fi zădărnicit multe din cuceririle de pînă azi ale armatei aliate, ar fi dat un alt aspect teatrului războiului dovedind lumei că Turcia culcată la pămint se mai poate ține în picioare. Azi Turcia,care nu e victorioasă sub raportul militar, va înregistra o învingere sub raportul moral și diplomatic. Prea multe au fost greșelile ei strategice pînă acum, prea slaba i-a fost rezistența pînă azi, pentru ca să mai poată vorbi semeț și sfidător, atunci cînd diplomații se vor întruni spre a rîndui viitorul peninsulei balcanice. Puterile Mari din Apus, cari au problemele lor naționale și economice, cari, deși se pregătesc necurmat de războiu, au neapărată nevoie de pace, s’au simțit neîncetat stânjenite din cauza vulcanului balcanic, în fierbere timp de zeci de ani. Prima lor grijă va fi, după ce vulcanul a făcut erupție și lava lui s’a scurs sub forma unor valuri de singe cald, să-l stingă craterul, pentru ca o nouă serbare și o nouă erupție să nu mai vie să se tulbure opera de expansiune. Și fiindcă măcelul singeros din Balcani a durat și a luat proporții din cauză că Turcia nu și-a putut răpune dușmanul din primul moment, Turcia va fi aceea care va fi făcuta răspunzătoare pentru neorinduerile din Balcani. Inferioritatea ei militară de pînă acum e un corolar al incapacităței administrative. Incapacitatea ei administrativă și slăbiciunea ei generală sunt cauzele pentru cari statele balcanica au luat, au avut îndrăzneala să ia armele. Puterile mari, cari nu vor să fie stînjenite în opera lor imperialistă, vor căuta deci să dea problemei balcanice soluțiuni cari să împedice pe viitor repetarea unui războiu în Balcani. Aceasta e azi punctul cardinal al politicei internaționale. Puterile mari sunt de acord că trebue să se schimbe starea lucrurilor din Balcani, că trebue să se dea ceva statelor mari au pornit războiul, dar că trebue să se lase ceva și Turciei. In principiu Puterile Mari sunt de acord asupra acestor necesități; ne înțelese sunt numai prin faptul că nu știu cît trebue să se dea Statelor balcanice și cît trebue să se lase Turciei, înțelegerea se va face, deși azi se arată încă foarte anevoiasă. Guvernul francez care deja izbucnirea conflictului și-a însușit inițiativa, a propus următoarea formulă : Puterile consimțind la mărirea teritorială a Statelor balcanice, să se declare desinteresate, neformulînd nici una vre-o pretențiune specială Formula guvernului francez ar fi fericită, dar ea nu are incă asentimentul Austro-Ungariei care din capul locului a declarat că are interese speciale — economice — de apărat, Austro-Ungaria făcînd dificultăți, aliatele ei, Germania și Italia, o secondează, așa că formula franceză nu are pentru moment decit aprobarea Angliei și Rusiei. E însă de sperat, că în cele din urmă se va găsi un tărîm de înțelegere. La începutul războiului a domnit teama că vreunul din Statele mari să nu fie tîrît în luptă. Azi această temere e aproape înlăturată. Reduse numai la acțiunea diplomatică, rivalitățile dintre Puteri vor fi mai lesne aplanate. Statele Mari au un interes capital să fie pace. Acest interes, care e puternic, fiindcă respunde egoismurilor lor, va învinge, dictîndu-le în acelaș timp o atitudine bine-voitoare Turciei. Stăpînirea Constantinopolului și existența Turciei asiatice constitue un îndoit factor de echilibru între Puteri. Turcia învinsă, va fi așadar cruțată. In mijlocul pregătirilor de viitor și al eventualelor schimbări geografice, in Balcani, țara noastră iși va avea, nu se poate să nu-și aibă partea ei. Romînia nu e, din nefericire o Mare Putere, din acelea cari dotează în lume. Dar prin politica ei de ordine și civilizatoare, ea e un factor care impune respect. Nici geograficește, nici politicește, nu e un stat balcanic. Dar schimbările ce se pregatesc în Balcani trebue să-i aducă și ei o mărire de teritoriu și de prestigiu Atitudinea ei cu minte, grație căreia conflictul care neliniștește Europa, n'a luat proporții mai mari cată să fie răsplătită. Aceasta va fi cu atît mai ușor, cu cît singura țară care ar avea de făcut obiecțiuni, ne datorează, pentru neutralitatea noastră, o deosebită recunoștință. In ciocnirile din Răsăritul Europei Romînia e ceia ce se numește un Stat-Tampon. E în interesul Europei ca acest stat tampon să fie cu mai mare și nu mai puternic. Teatral National din Iași Teatrul Național din Iași și-a deschis dăunăzi stagiunea. Dăm ac fotografiile celor cinci principali artiști ai acestei scene naționale. De la stingă spre dreapta : Vlad Cuzinski, Verona Cuzinski, Mihai Popovici, Gh. Crijă și Mircea Pella. . Foiții edili si lemnele NAINTE DE A PLECA AU SLEIT DEPOZITUL COMUNAL DE LEMNE Lumea nevoiașă suferă foarte mult din cauza scumpirei alimentelor și obiectelor de prima necesitate. Mai ales acum, cînd intrăm in iarnă, primul obiect de prima necesitate sint lemnele. Ei bine, lemnele au ajuns azi să se vîndă între 4.60—5 lei suta de kilograme. Nu insistăm acum asupra efectelor pe cari le-au produs legile guvernului carpist pentru ușurarea traiului. Toată lumea a avut de suferit de pe urma acestor legi. Poate că populația nevoiașă ar fi fost mai fericită dacă d. Carp nu se gindea să „ieftenească“ traiul. In loc de reforme pentru ușurarea traiului, guvernul carpist ar fi făcut un mare serviciu consumatorilor dacă exercita un control mai serios împotriva speculanților și exploatatorilor. Să arătăm însă ce s’a petrecut cu lemnele de foc. Se știe că administrația comunală liberală a Capitalei a înființat mai multe depozite de lemne, lemne pe cari le vindea populațiunei sărace cu doi lei suta de kilograme. Era, fără îndoială, o adevărată binefacere pentru această populațiune. Administrația d-lui Matache Dobrescu menținut numai depozitul de la Colentina, fixind prețul la doi lei și 20 ba și suta de kilograme de lemne. Nici anul trecut, nici anul acesta însă adevărații săraci nu s'au putut folosi de lemnele primăriei. Lemnele erau distribuite de d-l consilier comunal Grozdea, exclusiv protejaților administrației comunale și unor favoriți ai regimului. Cu cîteva zile înainte de plecarea d-lui Matache Dobrescu de la primărie, foștii edili au dat un adevărat iurușin lemnele primăriei, așa că acum n’a mai rămas nici un băț în depozitul comunal. S’a săvîrșit însă un fapt și mai grav. Sunt persoane cari au rămas cu bonurile in buzunar fără să poată lua lemne, deși au plătit mai dinainte costul. Numai acest singur fapt arată îndeajuns lăcomia și lipsa de scrupul a foștilor edili. ECOURI n Franța s’au votat credita suficiente pentru că judecătorii de pace ce au 7 ani de serviciu conform nouei legi de organizare judecătorească să fie înaintați pe loc, pentru a se forma astfel un corp de judecători populari specializați. neobișnuită activitate domnește în comerțul de cărbuni. Se crede că e în legătură cu războiul balcanic. Germania a făcut cumpărături importante. In ultimele 3 săptămîni Italia a făcut comande evaluate la 90.000 tone. n alegerea muzicantului Charpentier la Academia de bele-arte se ridică la trei numărul academicianilor născuți la Dienze, un mic oraș din Lorraine, astăzi stăpinită de Germani. Ceilalți 2 sunt Edmond About și matematicul Hermits. E destul de franțuzească Loraina pentru a da incă talente pur galice [ spitalele străine din Constantinopol oferă răniților toate paturile disponibile. Doctorul Lacombe, medic șef al spitalului francez, face conferințe substanțiale femeilor din colonia franceză pentru a putea da un ajutor cît mai eficace răniților. au transatlanticul Chicago, venind din New York, au ajuns la Havre 700 de soldați greci cari plini de entravi s’au dus ca să combată pentru patria lor. Patriotismul grecesc e vrednic de admirat înaintea tribunalului din Paris s a judecat un proces curios. In timpul unei operațiuni chirurgicale un pacient a căpătat arsuri provocate in neglijența operatorului care a fost condamnat la 15.000 franci daune față de victimă. E.Mișcarea artistică Expozițiile de pictură de la Ateneu Nicolae Vermont, Marinescu- - lfilsan, Venizel. In vremurile deci grija vieței a devenit absorbantă și cînd împrejurările externe au concentrat atenția asupra unor prea pozitive și pămîntești nevoi, o lume desinteresată, ca rază de soare ce trece printre nori, vine să înveselească sufletele încărcate. Ferice de acești copii ai artei, cari trăesc în lumea visului și-a poeziei, și cari ne dau și nouă putința de-a uita o clipă grijele și preocupările de moment ! O vizită la Ateneu ne aduce lumina în inimile noastre, căci acolo expune pictorul țăran, influențat de poesia noastră rustică, Marinescu- Vălsan, pictorul luminei Vermont, și un nou pictor al florilor și fructele, d-l Anton Ventzel. Firește, fiecare rămîne cu meritele și valoarea lui. Un cronicar artistic ar comite cea mai mare eroare cînd ar căuta să niveleze și să egalizeze, prin comparații nepotrivite, individualități ce sunt atît de deosebite, ca artiștii citați. Și în această eroare nu vom cădea. Tablourile d-lui Nicolae Vermont sunt manifestări artisticc cari pot fi considerate ca «reprezentative» pentru o epocă artisticâ a unei țări, căci artistul acesta, plin de temperament și de conștiinciozitate, este unul din cei cari văd mai bine culoarea, și cari știu mai exact să prindă mișcarea repede, gestul care se schițează, eleganța unei deplasări în spațiu... E artistul care ne dă în mod admirabil iluzia vieței și-a mișcărei Priviți tabloul «Da la patinagiu», simți frigul femei frumoase care se ghemuește lingă soba caldă, — in «colțul de atelier» trăești viața de boem desordonat, și în «jocul de șah» admiri gingășia femei care se apleacă pe umărul jucătorului preocupat de mișcarea unei figuri. Atragem atențiunea celor ce vor vizita expoziția și ar fi de dorit să vada ci mai mulți — asupra tabloului «Maica Domnului» icoană artistică într’o policromie admirabilă, ca și «apusul de soare», «in grădină», ca și capetele expresive de «țiganci»! Acuarelele d-lui N. Vermont sunt de o mină de maestru. «Fata citind» «eșind din casino», «bucătăreasa» «masca», sunt bucăți ce-ar onora orice exposițiune. Cu privește vechiul și cunoscutul tablou «Rastignirea» cu admirabilul ei joc de lumieni, echica artistică de mult și-a spus cuvintul ei favorabil asupra penelului discret, fin, impresionabil al artistului de care vorbim noi. Lingă sala în care expune Vermont, dar depărtat de el cât poate să fie două temperamente artistice cu alta tehnică, și cu alt orizont, d-nul Marinescu-Vălsan expune o parte din tablourile ce cunoaștem mai de mult. Firește, in aceste tablouri sunt unele de-o naivitate de execuție oare miră pe privitorul ce trecuse cu ochii și cu suflatul peste frumoasa căsuța de țară, peste interesantele vederi de la țară, cum e o potecă ce se perde în depărtările albastre, printre rindurile de arbori ce viegrește cu pete de umbră aurul soarelui ce o poleește... Pictorul Marinescu este un primitiv, un rustic care exprimă printr’o tehnică ce este departe de-a fi suplă sufletul și viața țărănească. Și pentru acest fond de rusticitate romînească, pictura d-lui Marinescu, poate să rețină atenția, ca una ce dă o formă expresivă artistică unei vieți ce o iubim și o înțelegem. Olăria zugrăvită de d-nul Marinescu este și ea un aspect al temperamentului artistic ce e strins lipit de glia rominească. In rotonda Ateneului, d. Anton Ventzel, ne duce cu ochiul peste cele mai gingașe colțuri ale naturii, ne trece printr’o seră plină de trandafirii îmbujorați, cu petale catifelate de garoafe crenelate roșii albe, pătate ca niște aripi de fluturi, de liliac proaspât... Oare nu miros aceste flori, smulse de purind din grădini? Și fructele d-lui Ventzel sunt de asemeni perfect pictate. Portocalele, pepenii, strugurii, gasesc ind. Ventzel un pictor care le dă rumeneai, aburul imperceptibil ce se înconjoară, aurul ce le poleește. D-l Ventzel reușește și în alte genuri. Tipurile de țărance sunt demne de văzut. Și e păcat că un artist conștiincios ne prezintă și pînze slabe, cum e «Muntele Turțudan», «casa țărănească» sau pictura de cramo a «Vaei Jiului». Expoziția de la Ateneu trebue să fie vizitată, căci la noi rar, foarte rar, sunt pazele acestea de lumină, de soare, în deșertul și tristeța prozaismului zilnic... Taușan Ultimele știri de pe timpul de războiu sunt grave. Din Constantinopole chiar vine știrea unei infringeri grave a Turcilor. Bulgarii înconjurați din toate părțile de Turci în regiunea Ciorlu-Adrianopole, au reușit să rupă rândurile și apoi să dea un atac furios contra Turcilor. Lupta a fost îndrijită : numai în lagărul turc numărul morților și al răniților trece de PATRUZECI DE MII, de sigur că de partea Bugarilor au căzut tot atâtea oameni. Așadar se poate vorbi de un succes decisiv al Bulgarilor. Insăși Poarta se ptinge, printr’un comunicat oficial, de soarta nenorocoasă a armelor turcești. Acuma probabil că va veni momentul mediațiunei. Ea va fi pusă la cale de Rusia care o va cere prin intermediul Franței. Rusia are toate motivele ca să pună la cale mediațiunea: slavii sunt biruitori. Mediațiunea are toate șansele de a fi primită. Puterile sunt sătule de neliniștea in care trăiesc. Turcia o va primi căci nu mai are nimic de sperat. Ministrul Nuradinghian a declarat incă acum trei zile că Turcia e accesibilă păcei. Cu atît mai accesibilă va fi astăzi, cînd a trebuit să-și retragă trupele pină aproape de porțile Constantinopolului. Cauza Turciei e pierdută. Conferința diplomatică europeană, care va urma războiului, o va reduce la cea mai simplă expresie. Războiul poate fi considerat virtual terminat. Și e terminat așa cum nici nu sperau statele slave: cu infringerea totală a Turciei. AUSTRIA ȘI PROPUNEREA POINCARÉ Cercurile politice austriace sunt foarte indignate de propunerea Lui Poincaré care cere ca Patente mari să se declare desinteresate în Balcani. Această propunere, declară Neue freie Presse n'are un miros de parfum parizian, ci de fuft rusesc. Ea e făcută de conivenții cu guvernul rusesc, cari alaltă ori declara prin gura Lui Sasanov, că Rusia rămine protectoarea statelor slave din Balcani. De state balcanice profijate de Ruși Austria nici nu vrea să audă. Dacă statele balcanice, scrie un alt ziar vienez, vor sa fie independente și să ducă o politică națională a lor, ele vor întâlni din partea Austriei numai prietenie. Dacă insă ele vor fi instrumentele unei alte puteri si suveranitatea lor va fi o vorbă goală, atunci vecinătatea noastră cu aceste state e plină de cele mai mari primejdii. Diplomația austriacă numește pe Poincaré „un advocat care lucrează pentru clientul rusesc“, dar care nu va reuși, fiindcă în loc să ducă o politică europeană „duce o politică im "de ■ruse», pregnată de culoarea alianței franco- STATELEJ BALCANICE ȘI MEDIAȚIUNEA Pe cînd Turcia e dispusă pentru o mediațiune imediată, statele balcanice pun condițiuni. Reprezentantul diplomatic al Bulgariei la Paris a declarat unui redactor al ziarului Le Temps: «Sunt convins că după atîtea jertfe, poporul bulgar nu se va lăsa oprit in mijlocul drumului. Chiar dacă guvernul din Sofia ar voi așa ceva, nu va putea, după cum n’a putut opri războiul. Poporul bulgar nu va tolera ca frații noștri cari și-au vărsat cu succes sîngele să decadă sub dominațiunea turcească. IVW trebue să mergem pînă la capăt. Ceea ce cerem Europei e să ne lase să ne răfuim cu Turcii. Acuma a venit momentul împârțirei Turciei și Europa nu trebue să repete greșala tratatului din Berlin de a amina lichidarea imperiului turcesc. Ziarul oficios Mir scrie : n Noi Bulgarii dorim pacea, ducem un războiu pentru liberarea fraților noștri. Dar socotim că a sosit momentul ca Turcia să răspundă la nota noastră, la care n’a voit să răspundă. Dar Turcia nu vrea încă să înțeleagă că trebue să ni se adreseze nouă direct, cum a făcut cu Italia. Eu nu-și dă seama că de cînd i-am predat nota colectivă, s'a schimbat ceva dintre raporturile dintre statele balcanice și Turcia. Grecii și Sirbii nu sunt nici ei în principiu contra unei mediațiuni de pace. Dar susțin că de victoriile cîștigate, nimeni nu trebue sa se atingă BULETIN ZILNIC SITUAȚIA INTERNAȚIONALA flouile catedre Universitare OCUPAREA IN PRIPA A ACESTOR CATEDRE ESTE O GREȘEALA Intr'unul din ultimele numere ale „Monitorului Oficial“ s’au publicau vacante un număr de 26 (douăzeci și șase) catedre la cele două universități din Iași și București, iar printr’o altă publicațiune, ministerul instrucțiunei a mai declarat vacante incă un număr de 10 (zece) locuri de conferențiari la aceleași universități. Aceste posturi vor fi ocupate dintr'o dată și concursurile se vor ține incepind de la Decembrie 1912. Mai înainte de orice , credem că marele număr de conferențiari și profesori universitari ce se înființează, e prea mare pentru țara noastră cu cerințele ei. Ce vor face profesorii și ce vor face conferențiarii ? De ce să avem profesori universitari cari să nu dea pe la universitate de cit din an în Paște și să lase in sarcina conferențiarilor toată misiunea lor ? Nu se face oare o risipă cu crearea acestui mare număr de conferențiari ? Dar afară de aceasta, mai este și o altă chestiune, care se pune in discuție in mod foarte natural. Se gasesc oare la îndemină actualmente atâțaa savanți încât să poată ocupa dintr’o dată toate nouile catedre universitare ce s’au scos la concurs? Nu e nimeni contra inființarei de noui catedre universitare, dar fiecare catedră trebuește înființată in raport cu necesitățile învățământului și nu trebue ocupată decit atunci cînd se ivește cel care este demn să o ocupe. O catedră universitară nu se ocupi de azi pe mâine ci acel ce este numit ca titular o deține un lung șir de ani, așa că dacă alegerea este greșită, paguba pentru învățământ este colosal de dansătoare și pentru un lung șir de ani. Catedrele universitare a căror înființare nu cere o urgență justificată trebuie să fie mai mult creiate in vederea persoanelor decit numai de dorul de avea cât mai multe asemenea catedre. De pildă, atunci cînd se ivește un adevărat om de știință, un savant, să i se creeze o catedră universitară pentru ca luminile lui să poată fi utilizate, dar dacă nu-l ai pe acest savant, atunci mai bine să nu înființezi catedra. Nu scrim aceste rânduri cu nici un spirit de ostilitate la adresa actualului ministru al instrucțiunei, pentru că, la urma urmei,mu d-sa este cel care a înființat marele număr de catedre și de posturi de conferențiari a căror ocupare se caută a se face acum, ci numai cu intenția de a atrage luarea aminte, ca nu cumva ea se comită o greșala oare mai tirziu să fie greu de îndreptat! NOTE Fostul și actualul director al teatrelor Lumea artistică a primit cu părere de rău plecarea d-lui Ion Bacalbașa de la direcția generală a teatrelor, — e o părere de rau îndreptățită, fiindcă gazetarul care a stat pînă dăunăzi la conducerea primei noastre scene naționale, se dovedise un administrator așa de mult priceput, încât știuse să împace interesele instituției cu interesele și artistice și mateiale ale artiștilor, de obicei prea greu de satisfăcut. Ion Bacalbașa, insă, se legase sufletește de artiști, legindu-i In acelaș timp sufletește de directorul care înțelegea să înpartă cu personalul său artistic și răspunderile, dar și succesele. Directorul general de pînă eri, în lunga-i carieră de gazetar, învățase să cunoască curiozitățile firei actoricești și, cunoscîndu-le, se pusese cu abilitate la adăpostul conflictelor, de pe urma cărora alțți alți directori au avut de suferit . — d-l Alex. Davila, urmașul d-lui Bacalbașa la direcția generală a teatrelor, e unul dintre directorii cari au avut de tras consecințele conflictelor acestora și cu lumea actoricească și cu aceea a scriitorilor noștri dramatici. Să nădăjduim că de acum înainte cel puțin d.Davila va ști să se folosească de învățămintele experienței din trecut mai ales că, revenind la teatru, moștenește de la d. Bacalbașa pace desăvirșită, motive de complectă mulțumire in rândurile artiștilor ca și în acele ale scriitorilor, ale căror bune raporturi cu direcția de pînă acum s-a grupat cu simpatie și dragoste de muncă in jurul Teatrului Național. Instituție de artă dramatică națională, prima noastră scenă are in primul rind îndatorirea să încurajeze literatura dramatică romînească, ca să putem ajunge in sfirșit la formarea unui repertoriu național întreg. Oricine ar fi la direcția Teatrului Național și orice alte mari merite ar avea, nu va găsi sprijinul nostru, dacă va nesocoti literatura dramatică romînească, care are, astăzi mai mult ca oricind, nevoe de o largă și continuă încurajare. Din acest punct de vedere, nu numai că nu am avut nimic de imputat d-lui Bacalbașa, dar am găsit uneori că această încurajare s’a întins și asupra lucrărilor, a căror slăbiciune le scotea din cadrul drepturilor la sprijinul ce se datorește lucrărilor noastre dramatice. Era o greșeală, desigur, dar o greșeală făcută fără rele intențiuni și, în tot cazul, o greșeală neînsemnată față de marea greșeală ce s’ar săvirși, punîndu-se iarăș la index lucrările dramatice ale scriitorilor noștri. Aceasta a fost una din greșelile primei direcțiuni a d-lui Davila și, judecind după interviiril d-sale din „Universal”, d. Davila pare înclinat să repete și sub noua d-sale direcție greșala din trecut. Noi nu înțelegem să facem politică în teatru, nu înțelegem să criticăm un director bun numai fiindcă ne este adversar politic, și nu înțelegem iarăși nici să acoperim greșelile directorului care ne-ar fi prieten politicește; — arta și politica nu au și nu pot avea nimic de comun între ele. Cu atît mai puțin, prin urmare, mi ne vom lăsa conduși fie asemenea considerente în judecarea activitaței d-lui Davila, om de teatru în înțelesul pretențios al cuvîntului. Dar dacă va nesocoti literatura dramatică romînească, oricît de mari și multe ar fi meritele d lui Davila — și Teatrul Național îi datorește desigur foarte mult, — noul director nu va putea conta pe sprijinul nostru , din potrivă. Nădăjduim, însă, că d. Davila își va schimba aversiunea pentru literatura dramatică romînească și că, am priceput în teatru, nu'și va întuneca meritele cu gesturi, cari nu vor putea găsi aprobarea nici unui ziar care înțelege întiietatea la care are dreptul literatura romînească pe scena Teatrului Național, Alex. Fronda. APARAREA ȚARILOR CETĂȚILE Rolul lor în războaele trecute și în cele de azi. Cercul de foc și de fier al armatei bulgare se strînge tot mai mult în jurul cetății Adrianopolului. Din lungile țevi ale tunurilor de asediu obuze grele de zeci de kilograme ibucnesc cu detunături îngrozitoare, o flacără roșie invălue gura tunului, și obuzele descriind curbe grațioase cad peste cazematele de beton și oțel ale forturilor. Jur împrejur pe o rază de 120 kilometri zgomotul tunurilor domnește. Și noaptea sute de alte stele par a se adăuga la stelele cerului. După descrierea corespondenților de război spectacolul, mai ales noaptea, e măreț. Se pare că Bulgarii s’au hotărît să asedieze Adnanopolul spre a-și deschide cale absolut liberă spre Constantinopol. Și asediul acestei cetăți nu rememorează în minte șirul nesfirșit de asedii in tot decursul istoriei războaelor. * Incepînd cu asediul Troei care—ne spune Homer — a durat zece ani, neîncetat ș’au dat lupte în jurul cetăților, pe cari națiunile le ridicau spre a-și mări rezistența împotriva dușmanilor. Principiul esențial al fortificațiilor constă a organiza intre apărător și atacator un obstacol care să-i oprească înaintarea și să ocrotească pe apârâtor de năvala și proectilele inamice. Realizarea în fapt a acestui principiu teoretic a variat în decursul timpurilor, căutînd să se adapteze condițiunilor noi ale războaelor. In timpul Romanilor, ca și în evul mediu, o cetate era un tîrg împrejurul căreia se înălța un zid înalt, cu coama crenelată. Pentru a nu putea fi escaladat, se săpa la baza lui un șanț adinc și larg umplut adesea cu apă. Turnuri înalte la toate colțurile dominau împrejurimile și serveau apărătorilor să descopere pe inamicul ce se apropia și să dea alarma. Asediul unei asemenea întăriri era foarte greu, cînd o garnizoană suficientă o apăra. Atacatorii încercau să dărîme zidurile cu ajutorul «barberelor» sau se apropiau sub adăpostul unui turn mobil. La asemenea condiții s-a făcut celebrul asediu al Ierusalimului în 1099 la cucerirea căruia s’a dat o lupta așa de crîncenă, încît — spune istoria — slugele ucișilor din moscheea lui Omar ajungea pînă la pieptul cailor. Dar iarba de pușcă e descoperita, artileria face progrese din ce în ce mai repezi. Vechea construcție a forturilor nu mai putea rezista loviturilor de tun. Acum nu era suficient să ridici un zid, căci obuzele sburau pe deasupra și se spărgeau în interiorul întăriturilor. Generalul francez Vauban, reformează metoda construcțiilor de apărare și crează «fortificațiile razante» cari se folosesc de configurația terenului spre a se masca. Totuși parte din vechea metodă se păstrează, fortificațiile sunt tot aparente, par a fi ridicate pentru respingerea unui atac de infanterie pe cînd adevăratul lor inamic era artileria. Căderea Constantinopolului la 1453, a Parisului la 1458, a Tulonului 1794, a fortârețelor germane în mina lui Napoleon și a Sebastopolului la 1854 confirmă viitul construcției lor. Uriașele tunuri de asediu, cu tragere indirectă, fac iluzorii zidurile și turnurile de piatră. Atunci fortificațiile se tapilesc, se ascund în pamint, treci pe lingă ele fără să te vezi. Tunurile — incarcate cu obuze ce pot distruge un batalion, sunt ascunse în cupole de oțel, cari se ridică deasupra nivelului numai in olipa tirului. Sub focul lor convergent înaintarea pedestrimei e imposibilă. Numai când artileria atacatoare e așa da puternică încit să posta reduce la tăcere pe cea a forturilor, infanteria poate înainta. Și atunci o așteaptă insă salvele infanteriei adăpostite, aviutul ei e trînt de rețeaua sirenelor cu ghimpi, da gropile cu țepi, de minele ce svîrlă în aer regimente întregi de odată. Iată dece luarea cu asalt a unei cetăți moderne e foarte hazardată. Probă Port-Arthurul, care a costat atitea mii de vieți pe japonezi, cari, de altfel, n’au îndrăznit sa dea atacul general decit după un asediu de 19 luni. Ernest Ene. Partid ia descompunere și PARTIDUL CONSERVATOR SE AFLĂ UN PLIN PROCES DE DESCOMPUNERE Epoca a fost foarte rău inspirată cînd într’un articol intitulat •certurile Liberale• a adus in discuțiune unitatea partidelor noastre de guvernămint. Partidul Național-liberal se mindrește cu disciplina, coesiunea și armonia ce domnește între membrii săi. Știe toată lumea, adversarii noștri ca și opinia publică întreagă, cum că atunci când in partidul liberal se ia o hotărire, ea este expresiunea voinței unitare a întregului partid, ceea ce explică și forța morală de care nu odată a dat dovadă partidul liberal. Din faptul că s’a făcut o schimbare de direcție intr’unul din județele noastre, nu se poate trage concluzia că in partidul liberal ar domni •certuri’. Nu tot acelaș este insă situațiunea în partidul conservator. Fără șef, fără o conducere unitară, complect dezorientat și în plină dezagregare și descompunere, partidul conservator e sfișiat de profunde neînțelegeri. Ultimele schimbări în guvern și nn partid, au fost făcute fără ca măcar să se consulte comitetul executiv al partidului, tocmai pentru că în sinul acestui comitet este o adevărată babilonie. Dar chiar eli s’a întîmplat un fapt de o gravitate extraordinară. O întreagă organizațiune conservatoare, cea de la Bacău, cu șeful ei în frunte, cu primarul orașului, cu deputații și senatorii, au declarat că va lupta în alegeri contra guvernului, și contra politicei desincere» a trim țatei Cantacuzino-Marghiloman-Filipescu. E un fapt fără de precedent în istoria partidelor noastre politice, și arată profunda dezagregare a partidului conservator. Și cînd așa stau lucrurile, îndrăznește „Epoca“ să vorbească despre „certuri liberale“ cari nu există decit în imaginația redactorilor ei t