Viitorul, octombrie 1912 (Anul 6, nr. 1670-1700)

1912-10-24 / nr. 1693

f r X Anul al cincilea.­ No. 4693 bani ABONAMENTE In țară ..... an an ÎL Lei ..... șease luni 9 Lei In străinătate . . an an 30 Lei...............șease luni 18 Lei Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni PENTRU PREOȚI SI INVATATORI PREȚUL ABONAMENTULUI PE JUMĂTATE «aA REDACTIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI—STRADA ACADEMIEI 17—BUCUREȘTI REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADM­INISTRAȚIA : TELEFON 22/39 MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA .Miercuri 24 Octombrie 1942 ANUNCIURI COMERCIALE L­una corp 7 pe o coloană în pagina III .......................50 bani l­inia corp 7 pe o coloană în pagina IV .......................30 bani Inserții și reclame pagina M­ania............................. 2 lei A SE ADRESA LA ADMINISTRAȚIA SA LA AGENȚIA EMIL MELBERT bani Problema balcanică SCHIMBĂRILE PE CARE LE VA ADUCE RĂZ­BOIUL. Ofensiva turcească anunțată de mirit și pusă la cale cu o încetineală prea orientală, n’a adus triumful armatei Padișahului. Acest triumf ar fi zădărnicit multe din cuceri­rile­­ de pînă azi ale armatei aliate, ar fi dat un alt aspect teatrului răz­boiului dovedind lumei că Turcia culcată la pămint se mai poate ține în picioare. Azi Turcia,care nu e victorioasă sub raportul militar, va înregistra o în­vingere sub raportul moral și diplo­matic. Prea multe au fost greșelile ei strategice pînă acum, prea slaba i-a fost rezistența pînă azi, pentru ca să mai poată vorbi semeț și sfidător, atunci cînd diplomații se vor întruni spre a rîndui viitorul penin­sulei balcanice. Puterile Mari din Apus, cari au problemele lor naționale și econo­mice, cari, deși se pregătesc necur­mat de războiu, au neapărată nevoie de pace, s’au simțit neîncetat stânje­nite din cauza vulcanului balcanic, în fierbere timp de zeci de ani. Prima lor grijă va fi, după ce vul­canul a făcut erupție și lava lui s’a scurs sub forma unor valuri de singe cald, să-l stingă craterul, pentru ca o nouă serbare și o nouă erupție să nu mai vie să se tulbure opera de expansiune. Și fiindcă măcelul singeros din Bal­cani a durat și a luat proporții din cauză că Turcia nu și-a putut ră­pune dușmanul din primul moment, Turcia va fi aceea care va fi făcuta răspunzătoare pentru neorinduerile din Balcani. Inferioritatea ei militară de pînă acum e un corolar al incapacităței administrative. Incapacitatea ei ad­ministrativă și slăbiciunea ei gene­rală sunt cauzele pentru cari statele balcanica au luat, au avut îndrăz­neala să ia armele. Puterile mari, cari nu vor să fie stînjenite în opera lor imperialistă, vor căuta deci să dea problemei balcanice soluțiuni cari să împedice pe viitor repetarea unui războiu în Balcani. Aceasta e azi punctul cardinal al politicei internaționale. Puterile mari sunt de acord că trebue să se schimbe starea lucrurilor din Balcani, că tre­­bue să se dea ceva statelor mari au pornit războiul, dar că trebue să se lase ceva și Turciei. In principiu Puterile Mari sunt de acord asupra acestor necesități; ne înțelese sunt numai prin faptul că nu știu cît trebue să se dea Statelor balcanice și cît trebue să se lase Turciei, înțelegerea se va face, deși azi se arată încă foarte anevoiasă. Guvernul francez care deja izbuc­nirea conflictului și-a însușit iniția­tiva, a propus următoarea formulă : Puterile consimțind la mărirea te­ritorială a Statelor balcanice, să se declare desinteresate, neformulînd nici una vre-o pretențiune specială Formula guvernului francez ar fi fericită, dar ea nu are incă asentimen­tul Austro-Ungariei care din capul locului a declarat că are interese speciale — economice — de apărat, Austro-Ungaria făcînd dificultăți, aliatele ei, Germania și Italia, o se­condează, așa că formula franceză nu are pentru moment decit aprobarea Angliei și Rusiei. E însă de sperat, că în cele din urmă se va găsi un tărîm de înțele­gere. La începutul războiului a dom­nit teama că vre­unul din Statele mari să nu fie tîrît în luptă. Azi a­­ceastă temere e aproape înlăturată. Reduse numai la acțiunea diplo­matică, rivalitățile dintre Puteri vor fi mai lesne aplanate. Statele Mari au un interes capital să fie pace. Acest interes, care e pu­ternic, fiind­că respunde egoismu­­rilor lor, va învinge, dictîndu-le în acelaș timp o atitudine bine-voitoare Turciei. Stăpînirea Constantinopolului și e­xistența Turciei asiatice constitue un îndoit factor de echilibru între Pu­teri. Turcia învinsă, va fi așa­dar cruțată. In mijlocul pregătirilor de viitor și al eventualelor schimbări geogra­fice, in Balcani, țara noastră iși va avea, nu se poate să nu-și aibă par­tea ei. Romînia nu e, din nefericire o Mare Putere, din acelea cari d­o­tează în lume. Dar prin politica ei de ordine și civilizatoare, ea e un factor care impune respect. Nici geo­graficește, nici politicește, nu e un stat balcanic. Dar schimbările ce se pregatesc în Balcani trebue să-i a­ducă și ei o mărire de teritoriu și de prestigiu Atitudinea ei cu minte, grație că­reia conflictul care neliniștește Eu­ropa, n'a luat proporții mai mari cată să fie răsplătită. Aceasta va fi cu atît mai ușor, cu cît singura țară care ar avea de făcut obiecțiuni, ne datorează, pentru neutralitatea noas­tră, o deosebită recunoștință. In ciocnirile din Răsăritul Euro­pei Romînia e ceia­ ce se numește un Stat-Tampon. E în interesul Europei ca acest stat tampon să fie cu­ mai mare și nu­ mai puternic. Teatral National din Iași Teatrul Național din Iași și-a deschis dăunăzi stagiunea. Dăm ac­ fotografiile celor cinci principali artiști ai ace­stei scene naționale. De la stingă spre dreapta : Vlad Cuzinski, Verona Cuzinski, Mihai Popovici, Gh. Crijă și Mircea Pella. . Foiții edili si lemnele NAINTE DE A PLECA AU SLEIT DEPOZITUL COMUNAL DE LEMNE Lumea nevoiașă suferă foarte mult din cauza scumpirei alimentelor și o­­biectelor de prima necesitate. Mai ales acum, cînd intrăm in iarnă, primul o­­biect de prima necesitate sint lemnele. Ei bine, lemnele au ajuns azi să se vîndă între 4.60—5 lei suta de kilo­grame. Nu insistăm acum asupra efectelor pe cari le-au produs legile guvernului carpist pentru ușurarea traiului. Toată lumea a avut de suferit de pe urma a­­cestor legi. Poate că populația nevo­iașă ar fi fost mai fericită dacă d. Carp nu se gindea să „ieftenească“ traiul. In loc de reforme pentru ușurarea traiului, guvernul carpist ar fi făcut un mare serviciu consumatorilor dacă exercita un control mai serios împotri­va speculanților și exploatatorilor. Să arătăm însă ce s’a petrecut cu lemnele de foc. Se știe că administrația comunală li­berală a Capitalei a­ înființat mai multe depozite de lemne, lemne pe cari le vindea populațiunei sărace cu doi lei suta de kilograme. Era, fără îndoială, o adevă­rată binefacere pentru această popula­­țiune. Administrația d-lui Matache Dobrescu menținut numai depozitul de la Co­­lentina, fixind prețul la doi lei și 20 ba și suta de kilograme de lemne. Nici anul trecut, nici anul acesta însă ade­vărații săraci nu s'au putut folosi de lemnele primăriei. Lemnele erau distri­buite de d-l consilier comunal Grozdea, exclusiv protejaților administrației co­munale și unor favoriți ai regimului. Cu cîte­va zile înainte de plecarea d-lui Matache Dobrescu de la primărie, foștii edili au dat un adevărat iuruș­in lemnele primăriei, așa că acum n’a mai rămas nici un băț în depozitul comu­nal. S’a săvîrșit însă un fapt și mai grav. Sunt persoane cari au rămas cu bonurile in buzunar fără să poată lua lemne, deși au plătit mai dinainte co­stul. Numai acest singur fapt arată îndea­juns lăcomia și lipsa de scrupul a foș­tilor edili. ECOURI­ n Franța s’au votat credita sufici­ente pentru că judecătorii de pace ce au 7 ani de serviciu conform nouei legi de organizare judecă­torească să fie înaintați pe loc, pen­tru a se forma ast­fel un corp de judecători populari specializați. neobișnuită activitate domnește în comerțul de cărbuni. Se crede că e în legătură cu războiul bal­canic. Germania a făcut cumpărături im­portante. In ultimele 3 săptămîni Italia a făcut comande evaluate la 90.000 tone. n alegerea muzicantului Charpen­­tier la Academia de bele-arte se ridică la trei numărul academi­cianilor născuți la Dienze, un mic oraș din Lorraine, astăzi stăpinită de Germani. Ceilalți 2 sunt Edmond About și matematicul Hermits. E destul de franțuzească Loraina pentru a da incă talente pur galice [ s­pitalele străine din Constantino­­pol oferă răniților toate paturile dis­ponibile. Doctorul Lacombe, medic șef al spitalului francez, face confe­rințe substanțiale femeilor din colo­nia franceză pentru a putea da un ajutor cît mai eficace răniților. a­u transatlanticul Chicago, venind din New York, au ajuns la Havre 700 de soldați greci cari plini de entravi s’au dus ca să combată pen­tru patria lor. Patriotismul grecesc e vrednic de admirat î­naintea tribunalului din Paris s a judecat un proces curios. In tim­pul unei operațiuni chirurgicale un pacient a căpătat arsuri provocate in neglijența operatorului care a fost condamnat la 15.000 franci daune față de victimă. E.Mișcarea artistică Expozițiile de pictură de la Ateneu Nicolae Vermont, Marinescu- - lfilsan, Venizel. In vremurile d­eci grija vieței a devenit absorbantă și cînd împreju­rările externe au concentrat atenția asupra unor prea pozitive și pămîn­­tești nevoi, o lume desinteresată, ca rază de soare ce trece printre nori, vine să înveselească sufletele încărcate. Ferice de acești copii ai artei, cari trăesc în lumea visului și-a poeziei, și cari ne dau și nouă putința de-a uita o clipă grijele și preocupările de moment ! O vizită la Ateneu ne aduce lu­mina în inimile noastre, căci acolo expune pictorul țăran, influențat de poesia noastră rustică, Marinescu- Vălsan, pictorul luminei Vermont, și­ un nou pictor al florilor și fruc­­tel­e, d-l Anton Ventzel. Firește, fiecare rămîne cu meri­tele și valoarea lui. Un cronicar ar­tistic ar comite cea mai mare eroa­re cînd ar căuta să niveleze și să egalizeze, prin comparații nepotrivi­te, individualități ce sunt atît de deo­sebite, ca artiștii citați. Și în acea­stă eroare nu vom cădea. Tablourile d-lui Nicolae Vermont sunt manifestări artisti­cc cari pot fi considerate ca «reprezentative» pen­­tru o epocă artisticâ a unei țări, căci artistul acesta, plin de temperament și de conștiinciozitate, e­ste unul din cei cari văd mai bine culoarea, și cari știu mai exact să prindă miș­carea repede, gestul care se schițea­ză, eleganța unei deplasări în spa­țiu... E artistul care ne dă în mod admirabil iluzia vieței și-a mișcărei Priviți tabloul «Da la patinagiu», simți frigul femei frumoase care se ghemuește lingă soba caldă, — in «col­țul de atelier» trăești viața de boem desordonat, și în «jocul de șah» ad­miri gingășia femei care se apleacă pe umărul jucătorului preocupat de mișcarea unei figuri. Atragem atențiunea celor ce vor vizita expoziția și ar fi de dorit să vada ci­ mai mulți — asupra tablo­ului «Maica Domnului» icoană artis­­tică într’o policromie admirabilă, ca și «apusul de soare», «in grădină», ca și capetele expresive de «țiganci»! Acuarelele d-lui N. Vermont sunt de o mină de maestru. «Fata citind» «eșind din casino», «bucătăreasa» «masca», sunt bucăți ce-ar onora ori­ce exposițiune. Cu­ privește vechiul și cunoscutul tablou «Rastignirea» cu admirabilul ei joc de lumieni, echica artistică de mult și-a spus cuvintul­­ ei favorabil asupra penelului discret, fin, impre­sionabil al artistului de care vorbim noi. Lingă sala în care expune Vermont, dar depărtat de el cât poate să fie două temperamente artistice cu alta tehnică, și cu alt orizont, d-nul Ma­rinescu-Vălsan expune o parte din tablourile ce cunoaștem mai de mult. Firește, in aceste tablouri sunt unele de-o naivitate de execuție oare miră pe privitorul ce trecuse cu ochii și cu suflatul peste frumoasa căsuța de țară, peste interesantele vederi de la țară, cum e o potecă ce se perde în depărtările albastre, printre rindurile de arbori ce vie­grește cu pete de umbră aurul soa­relui ce o poleește... Pictorul Marinescu este­ un primi­tiv, un rustic care exprimă printr’o te­hnică ce este departe de-a fi suplă sufletul și viața țărănească. Și pen­tru acest fond de rusticitate romî­­nească, pictura d-lui Marinescu, poate să rețină atenția, ca una ce dă o formă expresivă artistică unei vieți ce o iubim și o înțelegem. Olă­­ria zugrăvită de d-nul Marinescu este și ea un aspect al temperamentului artistic ce e strins lipit de glia ro­­m­inească. In rotonda Ateneului, d. Anton Ventzel, ne duce cu ochiul peste cele mai gingașe colțuri ale naturii, ne trece printr’o seră plină de tranda­firii îmbujorați, cu petale catifelate de garoafe crenelate roșii albe, pă­tate ca niște aripi de fluturi, de li­liac proaspât... Oare nu miros aceste flori, smulse de purind din grădini? Și fructele d-lui Ventzel sunt de asemeni perfect pictate. Portocalele, pepenii, strugurii, gasesc ind. Vent­­zel un pictor care le dă rumeneai, aburul imperceptibil ce se înconjoară, aurul ce le poleește. D-l Ventzel reușește și în alte ge­nuri. Tipurile de țărance sunt demne de văzut. Și e păcat că un artist conștiincios ne prezintă și pînze slabe, cum e «Muntele Turțudan», «casa țărănească» sau pictura de cramo a «Vaei Jiului». Expoziția de la Ateneu trebue să fie vizitată, căci la noi rar, foarte rar, sunt pazele acestea de lumină, de soare, în deșertul și tristeța pro­zaismului zilnic... Taușan Ultimele știri de pe tim­pul de răz­boiu sunt grave. Din Constantinopole chiar vine știrea unei infringeri gra­ve a Turcilor. Bulgarii înconjurați din toate părțile de Turci în regiunea Ciorlu-Adrianopole, au reușit să rupă rândurile și apoi să dea un atac furios contra Turcilor. Lupta a fost îndrijită : numai în lagărul turc numărul mor­ților și al răniților trece de PATRU­ZECI DE MII, de sigur că de partea Bugarilor au căzut tot atâtea oameni. Așa­dar se poate vorbi de un succes decisiv al Bulgarilor. Insă­și Poarta se ptinge, printr’un comunicat oficial, de soarta nenoro­coasă a armelor turcești. Acuma probabil că va veni momen­tul mediațiunei. Ea va fi pusă la cale de Rusia care o va cere prin interme­diul Franței. Rusia are toate motivele ca să pună la cale mediațiunea: slavii sunt birui­tori. Mediațiunea are toate șansele de a fi primită. Puterile sunt sătule de ne­liniștea in care trăiesc. Turcia o va primi căci nu mai are nimic de sperat. Ministrul Nuradinghian a declarat incă acum trei zile că Turcia e accesibilă păcei. Cu atît mai accesibilă va fi as­tăzi, cînd a trebuit să-și retragă tru­pele pină aproape de porțile Constan­­tinopolului. Cauza Turciei e pierdută. Conferința diplomatică europeană, care va urma războiului, o va reduce la cea mai sim­plă expresie. Războiul poate fi considerat virtual terminat. Și e terminat așa cum nici nu sperau statele slave: cu infringerea totală a Turciei. AUSTRIA ȘI PROPUNEREA POINCARÉ Cercurile politice austriace sunt foar­te indignate de propunerea Lui Poin­caré care cere ca Patente mari să se declare desinteresate în Balcani. A­­ceastă propunere, declară Neue freie Presse n'are un miros de parfum pa­rizian, ci de fuft rusesc. Ea e făcută de conivenții cu guvernul rusesc, cari alaltă ori declara prin gura Lui Sa­­sanov, că Rusia rămine protectoarea sta­telor slave din Balcani. De state bal­canice profijate de Ruși Austria nici nu vrea să audă. Dacă statele balca­nice, scrie un alt ziar vienez, vor sa fie independente și să ducă o politică națională a lor, ele vor întâlni din partea Austriei numai prietenie. Dacă insă ele vor fi instrumentele unei alte puteri si suveranitatea lor va fi o vor­bă goală, atunci vecinătatea noas­tră cu aceste state e plină de cele mai mari primejdii. Diplomația austriacă numește pe Poincaré „un advocat care lucrează pentru clientul rusesc“, dar care nu va reuși, fiindcă în loc să ducă o po­litică europeană „duce o politică im "de ■ruse», pregnată de culoarea alianței franco- STATELEJ BALCANICE ȘI MEDIAȚIUNEA Pe cînd Turcia e dispusă pentru o mediațiune imediată, statele balcanice pun condițiuni. Reprezentantul diplomatic al Bul­gariei la Paris a declarat unui re­dactor al ziarului Le Temps: «Sunt convins că după atîtea jertfe, poporul bulgar nu se va lăsa oprit in mijlocul drumului. Chiar dacă guvernul din Sofia ar voi așa ceva, nu va putea, după cum n’a putut opri războiul. Poporul bul­gar nu va tolera ca frații noștri cari și-au vărsat cu succes sîngele să de­cadă sub dominațiunea turcească. IVW trebue să mergem pînă la ca­păt. Ceea ce cerem Europei e să ne lase să ne răfuim cu Turcii. Acuma a venit momentul împârțirei Tur­ciei și Europa nu tr­ebue să re­pete greșala tratatului din Berlin de a amina lichidarea imperiului turcesc. Ziarul oficios Mir scrie : n Noi Bulgarii dorim pacea, ducem un războiu pentru liberarea fraților noștri. Dar socotim că a sosit mo­mentul ca Turcia să răspundă la nota noastră, la care n’a voit să răspundă. Dar Turcia nu vrea încă să înțe­leagă că trebue să ni se adreseze nouă direct, cum a făcut cu Italia. Eu nu-și dă seama că de cînd i-am predat nota colectivă, s'a schimbat ceva dintre raporturile dintre statele balcanice și Turcia. Grecii și Sirbii nu sunt nici ei în principiu contra unei mediațiuni de pace. Dar susțin că de victoriile cîș­­tigate, nimeni nu trebue sa se atingă BULETIN ZILNIC SITUAȚIA INTERNAȚIONALA flouile catedre Universitare OCUPAREA IN PRIPA A A­­CESTOR CATEDRE ESTE O GREȘEALA Intr'unul din ultimele numere ale „Mo­nitorului Oficial“ s’au publicau vacante un număr de 26 (două­zeci și ș­ase) cate­dre la cele două universități din Iași și București, iar printr’o altă publicațiune, ministerul instrucțiunei a mai decla­rat vacante incă un număr de 10 (zece) locuri de conferențiari la aceleași uni­versități. Aceste posturi vor fi ocupate dintr'o dată și concursurile se vor ține ince­­pind de la Decembrie 1912. Mai înainte de ori­ce , credem că ma­rele număr de conferențiari și profesori universitari ce se înființează, e prea mare pentru țara noastră cu cerințele ei. Ce vor face profesorii și ce vor face conferențiarii ? De ce să avem profesori universitari cari să nu dea pe la uni­versitate de cit din an în Paște și să lase in sarcina conferențiarilor toată misiunea lor ? Nu se face oare o risipă cu crea­rea acestui mare număr de conferențiari ? Dar afară de aceasta, mai este și o altă chestiune, care se pune in discu­­ție in mod foarte natural. Se gasesc oare la îndemină actualmente atâ­­țaa savanți în­cât să poată ocupa dintr’o dată toate nouile catedre uni­versitare ce s’au scos la concurs? Nu e nimeni contra inființarei de noui catedre universitare, dar fiecare catedră trebuește înființată in raport cu nece­sitățile învățământului și nu trebue o­­cupată decit atunci cînd se ivește cel care este demn să o ocupe. O catedră universitară nu se ocupi de azi pe mâine ci acel ce este numit ca titular o deține un lung șir de ani, așa că dacă alegerea este greșită, paguba pentru învățământ este colosal de dan­sătoare și pentru un lung șir de ani. Catedrele universitare a căror înfiin­țare nu cere o urgență justificată trebuie să fie mai mult creiate in vederea persoanelor decit numai de dorul de avea cât mai multe asemenea catedre. De pildă, atunci cînd se ivește un ade­vărat om de știință, un savant, să­ i se creeze o catedră universitară pentru ca luminile lui să poată fi utilizate, dar dacă nu-l ai pe acest savant, atunci mai bine să nu înființezi catedra. Nu scrim aceste rânduri cu nici un spirit de ostilitate la adresa actualului ministru al instrucțiunei, pentru că, la urma urmei,m­u d-sa este cel care a în­ființat marele număr de catedre și de posturi de conferențiari a căror ocupare se caută a se face acum,­ ci numai cu intenția de a atrage luarea aminte, ca nu cum­va ea se comită o greșala oare mai tirziu să fie greu de îndreptat! NOTE Fostul și actualul director al teatrelor Lumea artistică a primit cu părere de rău plecarea d-lui Ion Bacalbașa de la direcția generală a teatrelor, — e o părere de rau îndreptățită, fiind­că ga­zetarul care a stat pînă dăunăzi la conducerea primei noastre scene națio­nale, se dovedise un administrator așa de mult priceput, în­cât știuse să îm­pace interesele instituției cu interesele și artistice și mate­iale ale artiștilor, de obicei prea greu de satisfăcut. Ion Ba­calbașa, insă, se legase sufletește de artiști, legindu-i In acelaș timp sufle­tește de directorul care înțelegea să în­­partă cu personalul său artistic și răs­punderile, dar și succesele. Directorul general de pînă eri, în lunga-i carieră de gazetar, învățase să cunoască curiozitățile firei actoricești și, cunoscîndu-le, se pusese cu abilitate la adăpostul conflictelor, de pe urma cărora alțți alți directori au avut de suferit . — d-l Alex. Davila, urmașul d-lui Bacalbașa la direcția generală a teatrelor, e unul dintre directorii cari au avut de tras consecințele conflictelor acestora și cu lumea actoricească și cu aceea a scriitorilor noștri dramatici. Să nădăjduim că de acum înainte cel puțin d.­­Davila va ști să se folo­sească de învățămintele experienței din trecut mai ales că, revenind la teatru, moștenește de la d. Bacalbașa pace de­­săvirșită, motive de complectă mulțu­mire in rândurile a­rt­iștilor ca și în acele ale scriitorilor, ale căror bune raporturi cu direcția de pînă acum s-a grupat cu simpatie și dragoste de mun­că in jurul Teatrului Național. Instituție de artă dramatică națională, prima noastră scenă are in primul rind îndatorirea să încurajeze literatura dra­matică romînească, ca să putem ajunge in sfirșit la formarea unui repertoriu național întreg. Ori­cine ar fi la direc­ția Teatrului Național și orice alte mari merite ar avea, nu va găsi sprijinul nostru, dacă va nesocoti literatura dra­matică romînească, care are, astăzi mai mult ca ori­cind, nevoe de o largă și continuă încurajare. Din acest punct de vedere, nu numai că nu am avut nimic de imputat d-lui Bacalbașa, dar am găsit une­ori că a­­ceastă încurajare s’a întins și asupra lucrărilor, a căror slăbiciune le scotea din cadrul drepturilor la sprijinul ce se datorește lucrărilor noastre dramatice. Era o greșeală, desigur, dar o greșeală făcută fără rele intențiuni și, în tot ca­zul, o greșeală neînsemnată față de ma­rea greșeală ce s’ar săvirși, punîndu-se iarăș la index lucrările dramatice ale scriitorilor noștri. Aceasta a fost una din greșelile primei direcțiuni a d-lui Davila și, jude­cind după intervii­ril d-sale din „Uni­versal”, d. Davila pare înclinat să re­pete și sub noua d-sale direcție greșala din trecut. Noi nu înțelegem să facem politică în teatru, nu înțelegem să criticăm un director bun numai fiindcă ne este ad­versar politic, și nu înțelegem iarăși nici să acoperim greșelile directorului care ne-ar fi prieten politicește; — arta și politica nu au și nu pot avea nimic de comun între ele. Cu atît mai puțin, prin urmare, mi ne vom lăsa conduși fie asemenea considerente în judecarea activitaței d-lui Davila, om de teatru în înțelesul pretențios al cuvîntului. Dar dacă va nesocoti literatura dra­matică romînească, ori­cît de mari și multe ar fi meritele d lui Davila — și Teatrul Național îi datorește desigur foarte mult, — noul director nu va pu­tea conta pe sprijinul nostru , din po­trivă. Nădăjduim, însă, că d. Davila își va schimba aversiunea pentru literatura dramatică romînească și că, am price­put în teatru, nu'și va întuneca meri­tele cu gesturi, cari nu vor putea găsi aprobarea nici unui ziar care înțelege întiietatea la care are dreptul litera­tura romînească pe scena Teatrului Național, Alex. Fronda. APARAREA ȚARILOR CETĂȚILE Rolul lor în războaele trecute și în cele de azi. Cercul de foc și de fier al armatei bulgare se strînge tot mai mult în jurul cetății Adrianopolului. Din lun­gile țevi ale tunurilor de asediu o­­buze grele de zeci de kilograme ibucnesc cu detunături îngrozitoare, o flacără roșie invălue gura tunului, și obuzele descriind curbe grațioase cad peste cazematele de beton și oțel ale forturilor. Jur împrejur pe o rază de 120 ki­lometri zgomotul tunurilor domnește. Și noaptea sute de alte stele par a se adăuga la stelele cerului. După descrierea corespondenților de răz­boi spectacolul, mai ales noaptea, e măreț. Se pare că Bulgarii s’au hotărît să asedieze Adnanopolul spre a-și des­chide cale absolut liberă spre Con­­stantinopol. Și asediul acestei cetăți nu reme­­morează în minte șirul nesfirșit de asedii in tot decursul istoriei răz­­boaelor. * Incepînd cu asediul Troei care—ne spune Homer — a durat zece ani, neîncetat ș’au dat lupte în jurul ce­tăților, pe cari națiunile le ridicau spre a-și mări rezistența împotriva dușmanilor. Principiul esențial al fortificațiilor constă a organiza intre apărător și atacator un obstacol care să-i oprea­scă înaintarea și să ocrotească pe a­­pârâtor de năvala și proectilele ina­mice. Realizarea în fapt a acestui prin­­cipiu teoretic a variat în decursul timpurilor, căutînd să se adapteze condițiunilor noi ale războaelor. In timpul Romanilor, ca și în evul mediu, o cetate era un tîrg împre­jurul căreia se înălța un zid înalt, cu coama crenelată. Pentru a nu putea fi escaladat, se săpa la baza lui un șanț adinc și larg umplut adesea cu apă. Turnuri înalte la toate colțu­rile dominau împrejurimile și ser­veau apărătorilor să descopere pe inamicul ce se apropia și să dea a­­larma. Asediul unei asemenea întăriri era foarte greu, cînd o garnizoană sufi­cientă o apăra. Atacatorii încercau să dărîme zidurile cu ajutorul «bar­­berelor» sau se apropiau sub adă­postul unui turn mobil. La asemenea condiții s-a făcut celebrul asediu al Ierusalimului în 1099 la cucerirea căruia s’a dat o lupta așa de crîn­cenă, în­cît — spune istoria — slu­­gele ucișilor din moscheea lui Om­ar ajungea pînă la pieptul cailor. Dar iarba de pușcă e descoperita, artileria face progrese din ce în ce mai repezi. Vechea construcție a for­turilor nu mai putea rezista lovitu­rilor de tun. Acum nu era suficient să ridici un zid, căci obuzele sburau pe deasupra și se spărgeau în interiorul întări­­turilor. Generalul francez Vauban, refor­mează metoda construcțiilor de­ apă­rare și crează «fortificațiile razante» cari se folosesc de configurația tere­nului spre a se masca. Totuși parte din vechea metodă se păstrează, for­tificațiile sunt tot aparente, par a fi ridicate pentru respingerea unui a­tac de infanterie pe cînd adevăratul lor inamic era artileria. Căderea Constantinopolului la 1453, a Parisului la 1458, a Tulonului 1794, a fortârețelor germane în mina lui Napoleon și a Sebastopolului la 1854 confirmă viitul construcției lor.­­ Uriașele tunuri de asediu, cu tra­gere indirectă, fac iluzorii zidurile și turnurile de piatră. Atunci fortificațiile se tapilesc, se ascund în pamint, treci pe lingă ele fără să te vezi. Tunurile — incarcate cu obuze ce pot distruge un batalion, sunt ascunse în cupole de oțel, cari se ridică deasupra nivelului numai in oli­pa tirului. Sub focul lor convergent înainta­rea pedestrimei e imposibilă. Numai când artileria atacatoare e așa da puternică încit să posta reduce la tă­­cere pe cea a forturilor, infanteria poate înainta. Și atunci o așteaptă insă salvele infanteriei adăpostite, a­­viutul ei e trînt de rețeaua sirenelor cu ghimpi, da gropile cu țepi, de m­i­­nele ce svîrlă în aer regimente întregi de odată. Iată dece luarea cu asalt a unei cetăți moderne e foarte hazardată. Probă Port-Arthurul, care a cos­tat atitea mii de vieți pe japonezi, cari, de alt­fel, n’au îndrăznit sa dea atacul general decit după un asediu de 19 luni. Ernest Ene. Partid ia descompunere și PARTIDUL CONSERVA­TOR SE AFLĂ UN PLIN PROCES DE DESCOM­PUNERE Epoca a fost foarte rău inspirată cînd într’un articol intitulat •certurile Libe­rale• a adus in discuțiune unitatea partidelor noastre de guvernămint. Partidul­­ Național-liberal se mindrește cu disciplina, coesiunea și armonia ce domnește între membrii săi. Știe toată lumea, adversarii noștri ca și opinia publică întreagă, cum că atunci când in partidul liberal se ia o hotărire, ea este expresiunea voinței unitare a în­tregului partid, ceea ce explică și forța morală de care nu odată a dat dovadă partidul liberal. Din faptul că s’a făcut o schimbare de direcție intr’unul din județele noas­tre, nu se poate trage concluzia că in partidul liberal ar domni •certuri’. Nu tot acelaș este insă sit­uați­unea în partidul conservator. Fără șef, fără o conducere unitară, complect dezorientat și în plină dezagregare și descompu­nere, partidul conservator e sfișiat de profunde neînțelegeri. Ultimele schim­bări în guvern și nn partid, au fost făcute fără ca măcar să se consulte co­mitetul executiv al partidului, tocmai pentru că în sinul acestui comitet este o adevărată babilonie. Dar chiar eli s’a întîmplat un fapt de o gravitate extra­ordinară. O în­treagă organizațiune conservatoare, cea de la Bacău, cu șeful ei în frunte, cu primarul orașului, cu deputații și se­natorii, au declarat că va lupta în a­­legeri contra guvernului, și contra po­liticei d­esincere» a trim țatei Cantacu­­zino-Marghiloman-Filipescu. E un fapt fără de precedent în isto­ria partidelor noastre politice, și arată profunda dezagregare a partidului con­servator. Și cînd așa stau lucrurile, îndrăz­nește „Epoca“ să vorbească despre „cer­turi liberale“ cari nu există decit în imaginația redactorilor ei t

Next