Viitorul, noiembrie 1913 (Anul 7, nr. 2059-2088)

1913-11-25 / nr. 2083

/ > Aunt al «eBRetfta —Mo. 2083 5bani luni 28 Moombria 191­0 . ABONAMENTE HIDAC­IA bi ADMINISM­AȚIA ANUNCIURI COMERCIALE la țară ................. un an 18 Lei ................. «case .uni 9 Lei 56 CALEA VICTO­RIEI—STRADA ACADEMIEI 17-BUCUREȘti | corp . p6 . ^ în pagina­­ 50 buti ln străinătate .... un an 30 Lei ........ șease luni 18 La­I REDACȚIA: TELEFON 13/47 ADMINISTRAȚIA: TELEFON 22/33­­ Linia corp 7 pe o coloană in pagina IV ................. 80 bani . 1 Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luni MANUSCRISELE NU SE ÎNAPOIAZA­­ Inserți și reclame pagina In­ linia ................................ 2 Lei bani î-'9&safi5 VICTORIA DICTATORULUI NEGRU •1 ,nu au încetat o zi execuțiile în Mexic. Republica latină din America de nord e zbuciumată de tulburări intestine, provocate de lovitura de stat a dictatorului negru, Huerta. Aresta, temîndu-și situația, e nemilos : dușmanii săi sunt executați, după judecăți sumare. Ilustrația noastră reprezintă execuția unor șefi ai insurgenților, prinși intr-o luptă victorioasă a armatei republicane. Colaborarea Se vorbește de prelungirea co­laborăm. Și nimeni nu rîde. Un an întreg, de cînd a fost înjgh­ebată colaborarea, am asis­tat la cele mai homerice lupte între colaboratori. Atacurile per­fide, bănuelile degradante, insi­nuările cele mai malițioase se succedau cu o alternanță ritmică, pe baza celei mai desăvârșite re­ciprocități. Această rivalitate, nepotolită și hilariantă, se manifestă toc­mai în chestiunile externe, pen­tru rezol­varea cărora se înjghe­bise colaborarea. Pînă și în presa străină din marile Capitale eu­ropene ajunsese ecoul geloziilor­­ și dușmăniilor dintre colabora­tori. Și cu toate acestea, e vorba de prelungi­rea colaborării. D. Al. Marghiloman își strînge săgețile în totba­i elegantă spân­zurată în redacția ziarului La Politique. D. Take Ionescu își tocește penița cu care a scris co­municate fulgerătoare în La Ro­mânie. Iar d. Maiorescu șterge cu barbișonul petele* * * de pe perga­mentul colaborărei. E vorba de prelungirea cola­borărei. Pe ce baze? Pe una singura, pe baza Paterei. S’au adunat deputații și con­servatorii colaboranți, cei dinți pe dealul Mitropoliei, cei din ur­mă pe Buler. Academiei și fă­­cîndu-și cu toții socoteala, au gă­sit că foloasele paterei trag m­ai greu la cîntar, decit ponosul in­juriilor reciproce. Injuriile se ri­sipesc cu fumul, pe cînd foloase­le sînt cit se poate de concrete. De aceea colaborarea trebue să continue. Ce le pasă colaboratorilor că guvernul lor, cu două capete, dar fără nici o idee călăuzitoare, e un adevărat dezastru pentru țara. Ce le pasă că acțiunea partidelor de la putere e o luptă ridicola de întîietate care lasă­ în urmă inte­resele generale. Opoziția e aiflată și de­cît e o­poziție fără nădejde, mai bine o guvernare fără demnitate. Probleme mari bat la poarta vieței. Poporului român îi trebue reforme cari să-i d­ezășneas­" desvoltarea internă și liniștea în a­fară. Dar aceste nevoi nu răz­bat în preocupările oamenil­or cari guvernează azi. In furul lor intern, acești oa­meni recunosc necesitatea re­for­melor. In ce privește însă în­făp­tuirea lor, deosebiri de concepții îi despart. Dar ei trec și peste necesitatea imperioasă a refor­melor și peste deosebirile de con­cepții. Vivat colaborarea! Ce le pasă că această colabo­rare dezorganizează însăși adm­i­nistrația internă, că diferitele servicii nu pot funcționa, din pricina neîncrederei și a zizanii­­lor dintre colaboratori? Din mo­ment ce beneficiile nu lipsesc, co­laborarea e bună. Colaboratorii își zic: rău eu rău, dar mai rău i­ără rău. Dar nu aceasta e și părerea ma­rei mase a cetățenilor. Opinia pu­blică e desgustată de spectacolul colaborării și e îngrijată de re­­zultatele ei. Opinia publică e sătulă de o experiență care s’a dovedit fu­nestă. Dacă în chestiunile exter­ne, pentru rezol­varea cărora par­tidele în colaborare s’au bucu­rat și de concursul opoziției, cola­borarea n’a avut de­cit un succes provocat de împrejurări noro­coase, în chestiunile interne, ex­periența colaborărei nu poate fi de­cît un dezastru. Problemele la ordinea zilei nu pot căpăta o soluțiune de la oameni cari se de­testă și se acuză și cari nu cola­borează de­cît pentru împărțirea foloaselor puterei. Colaborarea s-a dovedit un de­zastru, iar prelungirea ei nu poa­te fi de­cit o calamitate. De aceia înțelegem de ce nu rîde nimeni cînd se vorbește de prelungirea colaborărei. Subiec­tul e prea trist. --------------exo-------------­Catastrofele pe talie f­rute SA înceteze neglijente. LE SI SA SE PEDEPSEASCĂ VINOVAȚII O nouă ciocnire de trenuri. De data aceasta­ cu proporții dure­roase, fiind­că am avut de înre­gistrat un număr de morți și de răniți, a căror cifră definitivă nu se cunoaște încă oficial. Totuși numărul victimelor e destul de mare, ca să îndreptă­țească protestări ori­cît d­e ener­gice și critici ori­cît de aspre pen­tru neglijențele de cît­va timp, așa de mult repetate a celor dela căile ferate. Nu mai e vorba de un caz izo­lat, de o întîmplare nenorocită. Catastrofele pe căile noastre fe­rate sunt în serie. O serie neagră, a cărei cea din urmă ciocnire e cea de alaltă­ sea­­ră, care a ceru­t atîtea căminuri. Ar fi momentul să se pună mai multă grijă pentru ca siguranța călătorilor pe căile ferate româ­ne să aibă mai multă importanță pentru acei cari au răspunderea conducerei acestei instituțiuni. Să se ia măsuri și în același timp, să se dea pedepse exem­plare vinovaților, ori­cine ar fi ei, fiind-că dacă sistemul actual de neglijență continuă, călătorii vor trebui să-și facă pe viitor te­stamentul înainte de a se urca in tren. Să nădăjduim că nu aceasta este intențiunea conducătorilor de la căile ferate. ■---------------0X0---------------­SCOȚIENE Vulturul Munteniei In urma ascensiunei­ d-lui Disses­­cu cu aeroplanul, amicii ministru­lui instructiunei numesc ne d. Hi­sse­scu: „Vulturul Munteniei“. Partidul takist, care posedă în per­soana d-lui Bădărău pe „Vulturul Moldovei“, are, precum se vede, spe­cialitatea acestor păsări de pradă. Înălțarea întrebat de ce a făcut ascensiunea cu aeroplanul, d. Dissescu a ras­puns:­­— E singurul mijloc ca să mă în­alt în ochii contemporanilor. Vinul salvator -Congresul viticol­ă făcut­­ să se strângă la an toc toți cei ce politică îi învrăjbise. Tot vinul săracul „ . Scott . C-ia . ■—ucu-. Ce va fi în lumea viitoare SCRIITORUL ITALIAN DANTE SIGNQRTNI PUNE n SCENA VIATA VIITOARE Cînd ei cînd,­­printre sutele de co­medii scrise de tinerii autori itali­eni — afară de cei cari s’au afirmat si al căror nume sînt deja consacra­te ca Bracco, Fraga, Lonez, Antona Traversi, Zambaldi, si alti cîțiva — răsare cite o încercare de teatru ca­re atrage atentia publicului prin o­­rigina­litatea și îndrăzneala concep­ției. Una din acestea este Nunta de ra­dium a cărei premieră, a stîrnit mul­te discuții. Autorul, Dante Signori­­ni, vechiu ziarist si ex-director de jurnal, de­ja aplaudat in La telefo­nata a voit să ne transporte în anul 1943 si să ne pue în fata unui con­flict de morală Intre părinții cari serbează 30 de ani de cununie si co­pila măritată, doctor în litere si medicină. Costumele de hîrtie foar­te elegante,­­ căci si bărbații poar­tă jabouri albe decoltate, — florile — monstruozități vegetale—vapori­­zatoarele de fenolită, modul de­ cu­rios shake­ hand mult mai american decit în zilele noastre, feciorii cu barbă lungă și fumînd cu demnita­te, totul ne spune ceea ce va fi în futuristica societate în care vor trăi probabil copii noștri. Dar iată că asistăm la declarația și la aranjamentul ce un milionar face doamnei doctor, al cărei con­tract de căsătorie scade peste 4 ani dar care e nemulțumită de soțul ei, banal și stupid. Intr-o discuție plină de spirit practic si de im fin umorism, dîn­­șii regulează situația lor și hotărăsc ca,­­în chiar noaptea aceea c­u aero­planul de curse, să plece din casă. Cînd tânăra femee, cu tonul cel mai natural din lume, spune părinților ei că pleacă, mama caută cu blân­dețe și cu argumente de trainică ex­­­periență s’o convingă că rău face, că e păcat pentru un capriciu, pe care îl au femeile toate de pe lu­me, să-și strice pacea căminului — căci bărbatul reprezintă mai cu sea­mă pacea si obiceiul. Tatăl, înfuriat si neputându-se o­­bicinui nici cu deși afectarea mîniei în­ momentul de a o întinde unui prieten, nici cu vertigi­noasa exis­tență de atunci, el care era sărac pe cînd se inventase aeroplanul și care păstrase obiceiurile foarte sim­ple de pe vrem­ea cînd se mergea cu automobilul, —dojenește rău pe copila lor, care nu înțelege virtu­tea și sacrificiul bătrînilor și-și cere dreptul de a-și trăi tinerețea ! Ca să nu strice bucuria sărbăttoa­­rei, mama o roagă să evite la pian — o antichitate de di­n 1900, o arie veche ce plăcea tatălui ei:... și pe cînd copila cântă, bătrînii adorm și visează. In orașul de fier cu turnuri colo­sale ce se văd în depărtare, cu te­rase pentru­ monoplane și cu statii pentru telegraf si telefon fără fir. răsare luna și stele cari tot vor mai fi cit va dura pămîntul, iar vă­­­luri ca norii ne ascund pe-axformiți... pe care-i regăsim tineri în actul, al II-lea, săraci, a­ștep­tî­nd la masă pe ..Domnul șef“ în sălita lor de mîn­­care, asistăm la dubioasa prosperi­tate a funcționarului care într’o zi, orbit de atâția bani fură dela Ban­că. Intr’o scenă, condusă cu multă abilitate femeea mărturisește băr­batului onest ‘și disperat că trebue să tacă fiindcă ea e amanta „Dom­nului șef“ care numai a?a va închi­de ochii și îl va scăpa de pușcărie, că n’a putut să-i resiste de frica mizeriei și că acum sînt amîndoi în ghiara lui! Și realitatea impune a­­ceastă situație, afacerile merg bi­ne, menajul se îmbogățește, alt a­­mant — unchiul celui ce acum do­rește pe Doamna doctor — după cîți­va ani de dragoste pasionată se desparte prietenește de soția prie­tenului* său ,Divina Melato, ne cînd ea cîntă la piano o .*rie.„ (vălurile de nori se ridică și regăsim pe bă­­trîni dormind și visn­du-și viata pe care noi am văzut-o în 2 acte). Fata sa scoală de la piano, surâde, deschi­de lumina electrică cu un fel de lancie din perete, și-i deșteaptă. Discuția reîncepe­ căci se apropie ora plecărei; tatăl supărat ei o iarnă pe soțul ei și-i com­unică decizia ire­vocabilă a femeei în vreme ce în aeroplan — serviciu public — so­sește amantul­ in perspectivă. Bărbatul ascult;, calm, amantul intervine în discuție arătând cauze­le pentru care el a preferat, iar cînd soțul zice­ „am­­aptul însă să fac socotelile“ și bagă mina în buzunar se sperie toți, crezînd că e ea pe vremea de acum unde în Italia dretul de a ucide e sancționat și aplaudat! Din fericire el scoate doar un car­net în care sînt trecute si însemna­te conturile viitoare din venitul zes­trei cum si câștigurile ce ar avea soția lui aleasă deputat în colegiul al III-lea ! Și amîndoi la masă, în fata tinerei femei, regulează soco­telile, pe cînd mama zice arătîndu-i: nu sînt mai răi ca noi: sunt diverși 1 Z. G. T. — _______—XX--------------—­ IOTE O artistă româncă în America Un impresariu din speța celor cari fac numai negustorie fără scrupu­­luri multe, a angajat pentru opera din New­ York pe diferiți artiști și artiste, cu reputați­uune consacrată și cu talent evident. Printre stelele tru­pei, figura, ceea ce nu este onoare prea mică—și compatrioata noastră, d-șoara Margareta Dimitriu (Rita D’Oria). Dăr d. Hauser,stein, impresari­ul de care vorbim, anunță în ultimul mo­ment că din pricina neterminărei lo­calului o­pe­rei,­ se­ vede nevoit a a­­mîna cu un an data deschide­rei a­­cestei opere, ceea ce înseamnă­­ un an perdut pentru artiștii angajați. Dacă s’ar descinde un proces, desi­gur că impresari­ul a­r cîștiga căci în America justiția e destul de națio­nalistă pentru a nu da câștig de Cau­ză străinilor, mai ales cînd ei sunt artiști. Iată, deci, o sum­ă de artiști ră­mași neocupați un an din cauza u­­nei necchibzuin­țe, unei nedelicatețe, și unei călcări de contract a unui impresar rapace. Dar ceea ce este pentru noi inte­resant nu e matură, acestui conflict juridic,­ cit, faptul că din pl­­ăsare un nume de romincă, un nume care a fost destul de cunoscut și gu­reriat de cercuri­le muzicale internațională Și în vreme ce la" noi Opera" romina este încă în falsu­ deskletratelor și în epoca planurilor de­­­ viitor. prin­ în­depărtat -artiste a Uita­­iȚ­hia (Margareta Dimis­i­on) sunt­­ chemate la­ marile opere «in^făsmătate. [ încă O] nouă do­vadb că/în țara noas­tră se­ g­ iăesc «estul# valori. ^Arti sti­­­ce care n’ar aștepta, decit o organi­zare solidă (țe­^tot pentru,ca să cin­stească cu talentul lor țara natală. Petronius —------------0X0—-----------­ .^rtmsüHA Una din chestiunile principale de care s’a ocupat Congresul viticulto­rilor este și aceea a asigurării vii­lor contra grindinei. Se știe că so­cietățile de asigurare nu fac aseme­nea operațiuni, pentru că se tem de fizic prea mare. In tot cazul,, prima pretinsă de aceste societăți pentru o asemenea asigurare este prea mare, așa că viticultorii nu o pot plăti. In ziarul nostru dela 10 Noembrie curent, am arătat că d. August O­­pnan, directorul Creditului viticol din ministerul de finanțe, proiec­tează înființarea unei societăți a podgorenilor pentru asigurarea vii­lor în contra grindinei, cu sprijinul Statului. Așa, Statul ar învesti socie­tatea, odată pentru totdeauna, cu un fond ce-i va servi ca bază. Primele de asigurare se vor plăti de către asigurați, luîndu-se ca normă întin­derea viei pe rod. Evaluarea pagubelor se va face, îndată după avizare, pentru fie­ca­­re caz în parte. Despăgubirile acor­date vor fi integrate iar plata lor se va face imediat de către „Casa de asigurare“. Un amănunt du­resant pentru pod­goreni este la cît va fi fixată prima de asigurare de hectar, ceea ce se vede că nu a fost stabilit încă în pro­iectul despre care e vorba. Să vedem însă ce calcule a făcut d. Possescu în cuvântarea pe care a ținut-o la congres asupra acestei chestiuni. Vorbind de asigurarea viilor în contra grindinei, d. Possescu a spus în rezumat următoarele: Forma cea mai avantagioasă sub care ar putea funcționa o „Casă de asigurare a viilor“, ar fi aceea a u­­nei societăți mutuale, sub patrona­jul Statului. O comisiune compusă din reprezentanții podgorenilor și gravitatea stricăciunilor. O lege spe­cială va determina modalitățile de constatare a pagubelor și despăgubi­rile. La evaluarea perderilor se va lua de bază și vîrsta plantații­lor. Pentru alimentarea fondului despă­gubirilor si cheltueli de administra­ție, podgorenii vor fi datori a plăti o primă de asigurare, care va fi în raport cu numărul și valoarea bu­nurilor asigurate, cum și a pierde­ri­lor probabile. Valoarea hectarelor se va aprecia după rentabilitatea vi­ei, ținîndu-se în seamă că fondul nu se pierde ca în caz de incendiu. Prima de asigurare fiind un punct important pentru podgoreni, este necesar să o stabilim spre a vede­e dacă ar putea fi importată de din­­șii. Pentru aceasta este necesar să facem următorul calcul, cel mai a­­propiat de adevăr. Avem în țară 70.909 ratare de vie ne­rod, eu o preț noțiune mijlocie de 359 decalitri la ectar, ceea ce fa­ce 21.350.000 decalitri de vin pe an. Prețul net mijlociu al unui deca­­litru de vin fiind de 4 țoi, rezultă că valoarea productiunei totale este de 98 milioane lei anual. Adm­itînd acum că grindina ar distruge rodul a o mie de ratare, adi­că unu jumătate la sută din supra­fața plantată, vom ajunge la o pier­dere totală de 1.400.000 lei, care tre­buie dată sub formă de primă de a­­sigurare asupra întregei suprafețe de vie roditoare. Aceasta ar reveni la o cotă de 20 lei hectarul. Din observațiunile fă­cute în mai mulți ani însă, știm că grindina nici­oda­tă nu distruge ro­dul întreg al viei și că rar păgubi, trece de 50 la sută. Aș­a­dar, despă­gubirea fiind redusă la jumătate, va trebui redusă și prima de asigurare la 10 lei de hectar sau 5 lei de po­gon. Iată care ar fi suma ce ar plăti-o podgorenii anual pe pogonul de vie, c­a să aibă rodul asigurat și credi­tul deschis.­­*■ In anii dinții primele s’ar stabili pe exerciții bugetare și ar putea va­ria după despăgubirile date în cur­sul anului precedent. In modul a­­cesta toate perderile anului trecut ar urma să fie acoperite de primele de asigurare ale anului în curs. Prima de asigurare de 5 și chiar de 10 lei la pogon­i va fi răsplătită de sute de ori în folosul podgoreni­lor, mai ales că-și vor putea vi­nde produsele cu preturi bune, fără mij­locirea intermediarilor. Casa de asigurare va avea nevoe de un fond initial important, pentru a putea face față trebuințelor. Fon­dul acesta trebue să fie de două ori mai mare decît pagubele probabile ale unui an, deci de cel puțin 4 mi­lioane lei. Această sumă este greu de adunat de la podgoreni, cel puțin în împrejurările crizei actuale, în starea de descurajare în care se af­lă. Iată cazul cînd intervențiunea Statului devine imperioasă: De la Aprilie 1885 podgorenii plu­tesc impozitul filoxeric, înființat cu scopul de a se salva viile de filoxe­ră, a se desvolta viticultura, țării și a se vulgariza știința viticolă în masa podgorenilor. Statul însă, deși a încasat egalat impozitul, n'a fă­cut nimic din cele prescrise de lege. Suma încasată de Stat din aplica­rea legei filoxerice, rfc î­n 1835 pînă­ acum, dacă am pus numai 200 mii lei pe an, se ridică la șapte milioa­ne, fără să socotim dobânzile. Acesta este capitalul podgoreni­lor, de care­ trebue să se folosească dînșii. Cu acest capital inițial tre­bue să se înființeze .,Cina de asigu­rare a viilor“. Statul tremi ® să re­cunoască dreptatea t­a ' '“'e.iilor si că viticultura nati: «•­ si e ajuns la un impas cînd nu vi<»< poate merge singură. # In chestiunea asigurărei viilor a vorbit și d. Al. Co­nsteniți­nescu, fost ministru al domenii iilor. D-nn a spus că înainte de a pleca din capul a­­ces­tui departament, a depus în Ca­meră un proiect de lege, asemănă­tor aceluia pe care vor să-l facă a­­cum podgorenii, dar în altă ordină de idei. Asigurarea pe care vroiți să o fac­ ceti pentru viile dv„ a spus distinsul nostru fruntaș, eu am vroit să o fac pentru vitele de muncă ale să­tenii lor. Dv. nu aveți altă cale pentru a vă scăpa viile și a vă desdauna de pagube, de­cît aceea a asigurării în contra grindinei. In acest scop, a continuat fostul ministru al domeniilor, trebue să formați o Casă de asigurare obliga­torie pentru toți, cu concursul Sta­­tului. Formînd o asemenea Casă de­ a­­sigur­are, a conchis d. Constantinesc­­cu, cred că nu se va găsi nici un partid și nici un bărbat politic, care, să vă refuze sprijinul ce vi se cun­­vine. Din parte-mi, vă fogoduesc că veti avea tot concursul meu in ope­ra ce veti înfăptui pentru asigura­rea și desvoltarea acestei ramuri de­ bogăție națională. ♦ După cum­ vedem, ideea bifin tăi­­rei unei „Case de asigurare a viilor, contra grindinei“ prinde tot mai multe rădăcini și capătă sprijinul puternic al bărbațîlor poșta de­ Stat. Credem că nu-i departe ziua cînd vom vedea înfăptuită această im­portantă institutiune, care va con­tribui intr’o măsură foarte largă la­ propășirea viticulturei române. Gh. Com­­poteca Cultura viilor ASIGURAREA CONTRA GRINDINE! Calculele făcute de d. Possescu Declarațiile d-lul Al. constantinescu 70.000 HECTARE JDE_yIE_ PE ROD. — O PRODUCȚIE­ DE 98 MILI­OANE LEI. — PAGUBE DE _ UN MILION JUMĂTATE PE AN. Cercul de studii și mmm utilii O LĂMURIRE „EPOCEI“ Ziarul „Epoca" sub titlul „Progra­mul partidului liberal“, comentează și critică în multe puncte ideile ex­puse de d. Mihail Berceanu, în con­­ferința de la Cercul de studii al par­tidului nostru. Ziarul conservator este în dreptul lui a face criticile ce le crede înte­meiate. Este însă din eroare, și aceas­tă eroare ținem să o relevăm aci, cînd interpretă atît de interesanta conferență a d-lui Mih. Berceanu ca fiind o expunere a programului par­tidului liberal în ce privește chiar și modalitatea exproprierei. Din­­ această interpretare conferenței d-lui M. Berceanu „Epoca“ comite două regretabile omisiuni, nepermi­­se unui ziar politic. Prima este acea prin care se con­fundă „Cercul de studii“ cu clubul politic, și cu directiva oficială a partidului liberal. „Cercul de studii“ cum reese din organizarea lor, din explica­ți­unile ce de mai u­unte ori le-am dat, ea și din felul cum­­ con­­ferențele au fost rostite, este o a­­cademie politică, în care conferen­țiarii pot trata ori­ce subiect social și politic, pe propria lor răspundere personală, și în afară de cadrul ma­re al ideilor ce conduc parți­dul li­beral, fie­care are libertatea , a-și des­voi ki ideile sale personale. A­­ceastă libertate este de altfel o con­diție esențială pentru­­ progresul u­­nui cerc de studii sociale. A doua emisiune de care „Epoca" este și mai vinovată, este că nu ci­tează cuvintele d-lui Vintilă­­ B­rătia­­nu, cari au precedat con­ferența dlui M. Berceanu, și din care reese un chip evident că d. M. Berceanu ex­pune ideile sale personale, iar nu în­­­să­și ideile amănunțite și definitive ale part­idului liberal, în chestia co­­proprnerei. Trecînd cu vederea acest­­ fapt, „Epoca“ comite o voită confu­­siune. . Lămuririle noastre erau astfel ne­cesare pentru ca să se știe în chip precis tare e rolul Cercului de stu­­­dii, și,în ce­ legătură stă el cu ci^b­­uizatia partidului. „Epoca", neputînd critica atic de bine studiată' si atît'de metic­u­los;do­­cum­entația­­ con­ferență a d-lui .$­. Berceanu, recordț;. Ia o confusie voi­tă între ..Cere“ și partid pentru ca să deplaseze o discuțiune în care organul conservator ese învins. --------------CSO—------------­ 0 Apărarea națională PLOIA HSAIM D6 RĂZM Pe cînd Grecia si Turcia tei construiesc firm*e formidable, Romînia rămîne fără nici o a­pa­rare pe mare In ajunul și in timpul războiului balcanic, pe cînd întreg Orientul răsuna de zungănitul­­ armelor, cînd toate popoarele vecine își strângeau puterile pentru a ataca sau a se a­­păra, făcînd socoteala puterilor Ro­mâniei, constatam o lipsă nepermi­­să, care o punea în inferioritate, lip­sa unei flote și a unui port de răz­boi, care să apere coasta noastră maritimă și să asigure călătoria va­selor și produselor noastre spre Sud­­ și spre Apus. Atunci, intr’o serie de articole, am arătat că avem dreptul și datoria de a fortifica Constanta, portul de scurgere al produselor noastre, fără de­­ care comerțul nos­tru exterior s’ar ruina. Am­ arătat că, fie pentru protejarea vaselor noastre comerciale, fie­­ peitru a im­pune, la nevoe, deschiderea Darda­­nelelor, fie pentru­­ a apăra gurile Dunărei, fie pentru a garanta înain­tarea, prin Dobrogea, a armatelor noastre, într’un caz de conflict cu Bulgaria, avem nevoe de o flotă de război puternică și­ repede. Cîtva timp în urmă gazetele gu­vernamentale anunțau, fără nici o preciziune, de altfel, că guvernul ar fi cumpărat gata câteva vase de război și că ar mai fi comandat în­că altele, la șantierele engleze. Ves­tea aceasta a liniștit pe toți acei cetățeni, cari, ca și noi, știau că în cazul unui atac pe mare nici­­­ cru­cișătorul veteran „Elisabeta“, nici­­ bătrânele torpiloare „Sborul“ și „Năluca", nici bricul „cu pînze“ M­ircea n’o să poată apăra Constan­ța și milioanele, luate­­ din punga po­­poru­lui și închise în instalațiile de acolo. Dar­, de la această veste frumoasă a trecut un an, și nici vapoarele cumpărate și nici cele comandate, n’au sosit încă în portul Constan­ta. Sau a J Balcicului, menit să de­vină portul nostru miltar­. Chiar dacă, spre a ajunge ín tara, acele vapoare­, de război ar fi trebuit să facă înconjurul pământului ca și co­­rabia lu­i­ Magellan, ele tot ar fi a­­jun­s de cite­va luni, cerbii timi sa a­­­rance ancora­­ in apele­ rom­inesti. Sau noile vase sînt în­ pînze și aș­teaptă un vînt prielnic spre a lua calea spre țară? Fapt e că Român­ia nu are inel nici un vapor de razbo­i capabil de luptă pe mare, fapt e că aici o lu­­crare nu s’a început pentru comst­­ruirea portului militar la Balcic sau în alt punct, sco­bit bun de Ma­rele stat major. ^ • In acest timp însă, am dispărut nici­­ una din pricinile cari fac ne­­cesară flota de război, căci, de­si­gur, un­de dragul fîlfîirei drapelu­lui roman era pe un catarg, cerem crearea acestei flote. Mai mult însă, Pe când viata o­­bișnuită­­ a țărei noastre, întrerupții o clipă prin intervenția din al doi­lea război balcanic, si a reluat mer­sul ei normal, ca și cum n’ar fi exis­­tat posibilitatea, în cazul unei re­zistente bulgare seri­oase ca Cons­tanța si flota comercială româneas­că să fie complect distrusă de va­sele bulgare, mai noi și mai bune decit vechiturile noastre, statele cari au luat parte la război și în­ special Turcia și Grecia, își dam­ toate silințele să-și mărea­să flotele lor, cumpărînd și cernamiîird dread­­nough­t-uri și cuixi­sate. Programul marinei grece, alcătuit de m­isiunea­ navală engleză prevede, nu mai pu­țin decât următoarele: „construirea a trei dreadnought-uri cu artilerie­ de mare calibru, a două cuirasate tiui Averoff, a 25 contratorpiloare tin Hieras, cumpărarea a 20 de hydro­plane, a 6 submarine și, în fine, con­struirea unui nou porți de război“. Turcia de arame voa fi comandat m­ai multe vase mari în Anglia. . . Cine ne garantează că "Bulgaria* îndată ce va putea realiză, împru­mutul său nu va putea face la fel mai cu seamă că ac­i nu are coasta­ maritimă și la Marea Egee, și prest gătește revanșa împotriva Grecilor, revanșă de la care nădăjduește cîș­tigarea Salonicului . Să așteptăm! oare și de data aceasta — ca de obi­­­cei — ultimul moment, cînd sub­­ pre­­­si­unea faptelor îndeplinite vom fi­­ siliți să improvizăm o flotă; cumpă­­ rând ce ni se va oferi, ce vom găsi, dacă vom găsi, fără a ne uita preț sau la rarit­ate ? -Cine ne ga­rantează că an se va realiza, ii pnft xînd­ o alianță turco-liulSrftrdl­­ea»­­ . - V

Next