Viitorul, iunie 1915 (Anul 8, nr. 2622-2651)

1915-06-10 / nr. 2631

Inul el optele, No. 263. 5 BANI iiloru. a­bonamente in țară................. un an 18 Lei.....................seaae lant 3 Lei in BtrSinState... un an 36 Lei.....................tease luni 18 Lai Abonamentele încep la 1 si 15 ale fie­cărui luni REDACȚIA STRADA ACADEMIEI No. 1* i| Intrare» prin p*sa nr. TmoLîl’ftr* TELEFON 18/47 si 67/20 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI 17 Intrare și prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 Mercur! IO lunie 191£? ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloanit tn pagina IV...................... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană tn pagina IV..................... 30 bani Inserții și reclama pagina III linia...............................2 Lei5 BANI SITUAŢIA I­IN NORDUL FRANŢEI Generalisimul Joffre, însoţit de generalul Foch, comandantul arm­atelor care luptă în nordul Franţei,­­ la reşedinţa acestuia din urmă Pe frontal occidental, laptele continuă să aibă, ca toată rigoarea lor, ia caracter local. La nord ds Arras Francezii au scăpat valea Burat, iar ps valea Fecht, In Vosgl, au leat In stăpânire căte va poziţiuni. Hunstenul e bombardat le Francezi. Germanii au dat contra-atacuri crâncene, res­­pinglnd In malte pancte asaltarUe Francezilor, « _ * « Pe frontul oriental, Germanii tan zidărilelt mal multe itaenil roseștli lângâ Szawle și Angustero. Trupele generalnlnl Woyriseh cari operează In Polonia meridională, an cucerlt Ia ted de Pilitza mal multe pozitiunl. Asaltai In contra Lemberganul progresează. Grodecul a fost cucerit In lntregime de armata generalatul Mackensen, alte trupe germane au dat an atae In contra mal multor rlnduri ds tranșee rasiști, bine întărite, pe ea front dt 35 km., mergând de la nord ds Taasv până Iasad-vest ds Rava- Raska. Acest atac izbutind, Germanii au ajuns şi ps la nord, aproape de Lemberg. Sub presiunea evieimneeteior de ps frontal Tanev-Rava-Raske, Roşii au evacuat pozitionile Ier dintre Grodec şl bălţile Ristralal precum şi ceia dintre aceste bălţi şi Imbucătura m­alul Stry­­m­­ M Mi Ds ps teatral operatlank­ar Italiene nimic Importalt i'a fost semnalat până la ora când scrim aesst buletin. In Galii poli, stagnations. Dupâ o depeșă Italiană, caenl, amiral Queen Elisabeth“, care opera In Dardansle, s ar afla in reparația In doenrile din Malta. CENZORUL.. — POVESTEA ADEVARATA A UNEI ATITUDENI — Suntem în plină emoţie! Aşa de emoţionaţi, în­cît avem impre­sia că totul s’a sfîrşit, că totul este compromis pentru ţara a­­ceasta, în care un singur om (?) a mai rămas să vegheze cu spiri­tul lui*de prevedere, cu neasămă­­natu­r­i patriotism desinteresat, — mai ales cu un patriotism desin­teresat, — asupra tuturor marilor interese romîneşti. Omul acesta politic, cenzorul fără de prihană al vieţei noastre publice, care a dus aşa de mult departe lupta pentru apărarea intereselor­, romîneşti, încît a gă­sit pînă şi mijlocul să internaţio­nalizeze sentimentele-i patriotice sub forma lor cea mai... practică, apărătorul de ocazie al diferite­lor... alianţe mai mult sau mai puţin patriotice, în sfîrşit singu­rul apostol al adevăratelor cauze romîneşti de erî şi de azi, se înţe­lege că a rămas tot numai d. Mile. Toţi ceilalţi romîni, în frunte cu preşedintele consiliului, sunt vînduţi străinilor, şi numai d. Miile a ştiut să reziste astăzi, cum a rezistat şi altă dată, tuturor ten­­taţiunilor, tuturor încercărilor de a fi cîştigat cu marea d-sale au­toritate morală de partea unei alianţe sau alta, în afară de Alian­ţa israelită bine­înţeles, cu care a tratat de mult, deşi nu era mare putere europeană şi de care-l lea­gă vechi şi neşterse amintiri de­­sinteresate. Tronînd de la înălţimea ameţi­toare a unui asemenea patrio­tism, d. Miile priveşte cu dispreţ spre mulţimea mărunţilor de jos, aruncînd anatema asupra primu­lui ministru intri­um, limbagiu, din care, în mod constant, nu lipsesc de ani de zile expresiile de: „pe­hlivan“, ,,criminal“ sau „călău al Romîniei şi al cauzei romîneşti“. Totuşi d. Miile se mai întreabă încă de ce pe d-sa nu-l ia nimeni în serios, de ce e tratat drept un maniac oare-care chiar de către cei, cari s’au coborît pînă la d-sa cu toată seriozitatea vremurilor noastre. D. Mile nu încetează să fie surprins că propăvăduește în pustiu, că excitările d-sale la re­voltă indignează opinia publică și că, în acelaşi timp provoacă un desgust, care-i lasă neatinse ure­chile, deşi cu lipsa d-sale de pu­doare le expune zilnic în vitrinele „A­devărului“. D. Miile nu înţelege de ce pre­zenţa d-sale a ştirbit influenţa „Acţiunei Naţionale“ în opinia publică,, nu a priceput sentimen­tul de uşurare pe care-l provocase retragerea d-sale din comitetul a­­cestei „Acţiuni“, după cum nu pricepe nici ce serviciu mare ar face cauzei romîneşti, dacă ar în­ceta s-o compromită cu zelul sus­pect, pe care la pus altă dată în apărarea altor cauze şi altor... !Alianţe. Lipsind pînă şi de mustrările de conştiinţă inerente ori­căreî fante rele, d. Miile va continua desigur pe calea din care n’a pu­tut să-l abată nici chiar demas­carea afacer­ei lka şi a campaniei dela 1900. 11 priveşte, fiindcă nu mai are nimic de pierdut. Banalitatea ridicolă a violenţe­lor d-sale nu mai impresionează însă pe nimeni, fiindcă azi numai laudele d-lui Miile mai pot com­promite. -----------------o o o o----------------­ IOTE „Candele stinse“... de V. EFTIMIU Cu o fecunditate ce ar părea de domeniul fantaziei, dacă vitrinele librăriilor nu ne-ar dovedi sensu­a lirește realitatea ei, poetul Efti­­miu a făcut să apară un nou vo­lum de versuri, — cu un titlu ce evocă mireasma templelor şi me­lancolia sufletelor dornice de un trecut ce nu mai reînvie. Candele stinse. Poetul Eftimiu nu poate fi de pe acuma clasificat în mica noa­stră ierarhie artistică, şi nici cri­tica noastră nu poate să-şi dea sentinţa aceia care să aşeze ca o pînză pictată într’un rara, pe au­torul atîtor lucrări, unele în ver­suri, altele în proză, unele pentru scenă, și din acestea unele cu carac­ter de stabilitate estetică, altele cu vioiciuni sburdalnice ale unui Trop-plein de avînt tineresc. Dar ceeia ce se poate spune despre Ef­timiu este că poesia sa are o notă d­eoateibită în literatura noastră: are uşurinţa tehnicei, într’o limbă pen­­ttru care gramaticii nu au reuşit să găsească încă reguli; are musica­litatea cea mai desăvîrşită şi că din ea se degajează un aer de ti­nereţe, de avînt, o ploaie de stele, o adiere de parfumuri florale, de miresme ce ne incintă, şi care face ca versurile lui Eftimiu să fie ca­denţe în care sufletele şi inimile noastre se prind. Eftimiu nu e „poet de idei“. El e în bună compa­nie, de altfel căci nici un poet nu e mai steril în idei, şi mai bogat în idei banale şi comune, de­cît Hugo, ceea ce nu-l împiedică pe a­­cesta a fi mai mare poet de­cît fi­losoful Guyau, ce voia să pună fi­­losofîa lui Kant în versuri! Eftimiu nu e poet de idei, dar e poet prin darul de avocaţie, prin dulcea legănare a sufletelor ce se ridică pe ritmul şi rima lui Efti­miu, ca pe o scară de mătase, la castelul de aur și diamante, la cas­telul visului artistic. „Candelele stinse“ sunt făclii aprinse în tem­plul modest al tinerei noastre poesii.... Petronius -----------------o­ooo----------------­ In actualele împrejurări nume­le lui Charles Humbert, senatorul Meusei este acela care se pronun­ţă foarte des. Şi toţi câţi voesc să judece actualul război cu compe­tenţă şi obiectivitatea unui istoric trebue să cunoască o neobosită ac­tivitate care se leagă de numele acestui patriot francez. Ca şi Ca­­lone din antichitate care voia să atragă atenţia compatrioţilor săi asupra nevoiei de a distruge Car­­taginia prin eterna imprecaţie: „Să dărîmăm Cartagina“ tot ast­fel senatorul francez nu încetează un moment fără a striga compa­trioţilor săi „Des canons­ des mu­nitions!“. Acest apel prin forţa repetărei a devenit un credo din catehismul ori­cărui bun francez. * Ce spune senatorul Humbert ! Mai întîi, contra aserţiunilor mul­tora din conaţionalii săi, el are curajul a scrie următoarele rân­duri : „De luni întregi, scriitori a că­ror sinceritate nu o bănuesc, cred că fac bine profetizând epuisarea Germaniei, afirmînd că el îl lipseşte de toate şi că problema întreţinerei şi alimentărei mate­rialului de războiu va fi o pro­blemă de rerezolvit pentru ea. Nu ne putem ridica cu destulă putere contra uşurinţei cu care se răspîndesc astfel de sgomote. Se prepară involuntar naţiunei a cărei răbdare şi încredere sunt admirabile, surprize întristătoa­re, cum a fost acea a eşecului su­ferit de aliaţii noştri“ (Ruşi) . Humbert pune punctul de i. A crede că Germania nu va mai avea muniţiuni este o mare eroa­re. „Nu se ştie oare — spune Char­les Humbert — că în timp de pace, metalurgia germană, indus­tria himică germană, ocupa pri­mul plan în lume? întreg impe­riul german răsuna de sgomotul foalelor, şi el ne apărea înconju­rat de fumul nenumăratelor sale uzine. Universul întreg cumpăra maşinele, uneltele, produsele sale himice şi farmaceutice; chiar noi, francezii, eram siliţi a ne adresa Germaniei pentru unele speciali­taţi, şi nu din cele mai puţin im­portante. Prin bogăţia minelor sale, prin spiritul de întreprin­dere al guvernului său, prin în­­drăsneala financiarilor săi, prin munca ascultătoare a supuşilor ei, Germania îşi asigurase în aces­te domenii ale industriei metalur­gice, veritabile monopoluri. Şi vom crede oare că aceste magnifice şi puternice mijloace de acţiune vor rămîne astăzi inu­­tilizate. Din potrivă să fim siguri că toate aceste turnătorii, toate aceste şantiere, toate aceste are­.Pentru a asigura un succes fi­nali, pentru a rupe lanţul de fier ce ţine în frîu avînturile eroice, patrioţii francezi cer de la guver­După Anglia, Italia are coasta cea mai bătută de valuri; era dar firesc ca statul să îngrijească de formarea unei puternice flote, care să apere numeroasele porturi. A­­ceste porturi sunt plămînii prin care respiră Italia și ele constitue­auproape întreaga avere producă­toare de venituri pentru stat. în­florirea la care au ajunns porturile acestea în decursul veacurilor este legitimată de munca încordată ca­re s’a pus pentru a se da o desvol­tare cît mai mare comerţului in­ternaţional fi naţional servit prin marina de comerţ italiană care es­te şi ea o podoabă a poporului ita­lian. De altfel Italienii au reputaţia unor marinari iscusiţi şi negustori cu însuşiri moştenite de-alungul să facă adică aşa în­cît întreaga muncă naţională, reprezentată prin uzinele, şi fabricele ei să ia parte activă la apărarea naţio­nala. Dar ceea ce se desprinde lumi­nos din aceste discuţiuni este că forţa industrială asigură tot aşa de bine succesul unei ţârî în lupta cu altele, ca şi forţa militară, şi că războiul este o vastă luptă înt­re toate forţele unei naţiuni şi nu numai intere­­su­rile de pe front. Acel popor va învinge care va fi ştiut mai bine să reglementeze munca lui pe toate terenurile ac­­tivităţeî omeneşti”. ----------------o ooo---------------­anilor din timpurile strălucite ale stăpînirei mărilor. Frămîntările interne ale state­lor ce adăposteau acelaş popor, nu­mai cu conducători deosebiţi , au permis în trecut altora să se ridi­ce pe ruinele comerţului bogat pe care italienii divizaţi nu ştiusem să-l continue. De la independenţa Italiei încoa­ce, statul şi particularii au depus cea mai încordată muncă şi au re­făcut faima trecutului printr-o prosperă activitate maritimă. In ceea ce priveşte marina de război, ea este u­na din cele mai bu­ne comparativ cu marele marine a­le statelor azi în luptă. Flota italiană se compune det 6 dreadnoughts-uri înarmate cu 61 tunuri de 305 mm., de 6 predread­­noughts-uri cu alte 16 tunuri de 305, — adică în total 80 de piese de artilerie de mare calibru. Apoi 2 cuirasate și­­ crucişetoa­­re reprezentând 24 tunuri de 254 mm. adăogînd 16 de 190 mm. şi 8 de 152 mm. In sfîrşit, mai sînt 3 crucişătoare cuirasate armate cu un tun de 203 mm. şi 7 de 152 mm. apoi două alte cu 12 tunuri de 152 mm. Pe această frumoasă flotă — ca­re dispune în afară de patru explo­ratori rapizi, de o duzină de mic­ crucişetoare protejate şi de­ o esen­­ră de torpiloare şi submarine, — sunt îmbarcaţi 50.000 oameni sub comanda generală a ducelui A­­bruzzilor, vărul Regelui Emanuel. Şeful statului major al marinei es­te amiralul Takondi Revel, al că­­rui portret îl reproducem aci. Siyx. --------—......0 0 00»----------------­ TEHNICA RĂZBOIULUI RĂZBOIUL FIERULUI, USINEI SI FABRICEI .mim mnBH­ Enormele sforţări ale metalurgiei germane desfăşurate pe frontul oriental liere superior amenajate, vor lu­­nul ţarei lor sa facă imposibilul, era și lucrează pe capete zi şi noapte pentru a turna tunuri, puş­ti, mitraliere; pentru a face obuze, a fabrica automobile, avioane; pen­tru a face sutimi de kilometri de sîrmă; pentru a face sub­mari­­nuri, zeppelinuri, etc. etc.­“. „Să nu ne îndoim — spune în­­tr’alt loc Humbert, — pe indus­tria şi pe lucrătorii ei, Germania se întemeiază tot aşa de bine ca şi pe generalii eî, atunci cînd ea anunţă succesul final”.­ IN FIE­CARE ZI Marina italiană Elemental german in Statele-Unite­ ­ APROAPE UN SFERT DIN EXPLOATATIUNEA AGRICOLA A MAREI REPUBLICI AMERICANE ESTE IN MANA GERMANILOR.­ CUM AU CUCE­RIT GERMANI! SITUATIA ACEASTA 7 — Am vorbit deunăzi despre anche­ta pe care a făcut-o in St­atele-U­­nite un ziarist francez, asupra ac­­tiunei germane în marea republică a Americei de Nord. Am arătat partea pe care au cu­cerit-o germanii în industrie, co­merţ, şi alte profesiuni libere, pre­cum şi însemnătatea şi răspîndirea presei americane­ scrisă în limba germană sau fiind proprietatea germanilor. Găsim astăzi în acest­ studiu da­te foarte interesante cu privire la partea pe care o are elementul ger­man în agricultura Statelor-Unite. Le dăm mai jos, ca simplu docu­ment informativ. Fermierii germani sunt foarte numeroși în Statele-Unite. încă de cînd au început­ emigrările germa­nilor din Europa, cei cari veneau în Statele­ Unite cu un capital oa­re­care, au început să cumpere pă­mînturi. Pămînturile acestea erau alese de preferinţă printre cele cari se aflau în stare de amelioraţiune funciară, şi erau plătite cu bani gata. Metoda de exploatare a fenmie­rului german se întemeiază pe o muncă răbdătoare şi intensivă. El lucrează raţional pămîntul, fără să-l secătuiască şi, lucrînd pen­tru prezent, nu perde din vedere nici o clipă viitorul... El e econom, viaţa lui e fruga­lă, evită luxul. Se îmbracă bine, cu haine de prima calitate, ca să fie cît mai mult posibil. Fermierul german, îşi îngrijeşte admirabil animalele, pe Cari le hrăneşte excelent. Totul e ordine şi progres în gospodăria lui agri­colă. El face cea mai m­are parte din munca agricolă singur, ajutat de soţia şi de copiii săi. Familiile nu­meroase sunt­ un isvor de bogăţie pentru dînsul,, de aceea fermierul vede cu cea mai mare bucurie în­murindu-i-se familia. Personalu­l salariat nu e întrebuinţat , de­ci­ pe vremea secerişului sau în tim­­pul marilor lucrări agricole. Fermierul german se mîndreşte cu faptul că-şi păstrează şi-şî mă­reşte pămîntul din generaţie în ge­neraţie. Prin aceste mijloace şi însuşiri după statistica americană, în anul 1900, din 4.900.000 de exploatări ru­rale, nu mai puţin de 522.952 erau în mina germanilor. De atunci de­sigur că numărul lor a crescut ci­mitit­, dar ziaristul francez care a făcut această anchetă, n’a avut Ir­­îndemînă statistici mai noi. Pe lingă aceasta, germanii mai sunt interesaţi în alte 300.000 di exploatări agricole. In afară de aceşti proprietari, statistica arată că peste 400.000 de lucrători sau „logofeţi“ — cum se zice la noi, adică șefi de exploata­re, cu totul capabili de a deveni la rindul lor proprietari, ocupă cele m­ai bune locuri în cele mai mari ferme americane. Astfel elementul­ german figu­rează organizat în aproape un sfert din exploatarea agricolă Sta­telor­ Unite. El întrece cu mult celelalte elemente străine, şi e suu­perior elementelor engleze, irlan­deze şi scandinave întrunite. 0 * 0 Cum a cucerit pe vreme de pa­ce fermierul american această si­tuaţie ? Secretul e că, pe acest teren, caşi pe altele, nu s’a mulţumit mimat să emigreze. îndată ce s’a aclima­tizat, a făcut copii, pe cari i-a e­ducat tot agricultori şi cărora le-a transmis prin disciplină şi tradi­ţie germană învăţămintele tehni­ce pe cari­­le-a dobîndit în cursul propriei sale vieţi. O mare influenţă în acest pro­gres, a avut şi faptul că germanii socotesc ca o adevărată glorie­ na­ţională pe emigranţii lor __ cari au reuşit să adune averi mari. Toţi fermierii americani cunosc, din cărţi şi conferinţe, istoria pri­milor agricultori germani stabilit­ în Statele­ Unite, şi progresele pe cari le-au făcut cu vremea. ^ Marea preocupare­ a fermierului american e mai întîî griul, apoi lemnul, din cari ştiu să scoată fo­­loase mari. Americanii din statul Wisconsin şi în tot Nord-Estul Sta­t­elor­ Unite, recunosc că iscusinţa şi munca metodică şi pricepută a fermierilor germani a contribuit în mare parte să facă din ţara lor grînarul Americei. In ceea ce priveşte lemnul, Ger­manii s’au constituit apărători ai pădurilor. Duipă stăruinţele lor, fostul preşedinte Roosevelt a sta­bilit o legislaţiune­­ protectoare a pădurilor, interzieîndu-se exploa­tarea neraţională şi sălbatecă. Marile pepiniere de viţă zisă a­­mericană, iau­­ fost înfiinţate de germani. Se ştie că atunci cînd fi­loxera a distrus viile din Europa, Cuceriri în timp de pace­ tă, care rezista boalei. Germanii din America au făcut cu acest pri­lej averi enorme. De asemenea există în Statele­ Unite, mari negustori de cereale şi de făină, mari şi bogate proprie­tari de fabrici de produse alimen­tare, scoase din agricultură. Nici creşterea vitelor n’a fost lăsată la o parte, şi „regii“ acestei ramuri agricole, Henri Miller şi Carol Lutz, erau de origină ger­mană. Aceste înflorit­o­are colonii agri­cole au fost de un mare folos Ger­maniei, la începutul războiului u­­riaş de astăzi. In primele luni ale războiului, cea mai mare parte din flotele de comerţ ale ţărilor neutre au t­ranspo­rtat cu grabă în C­erma­nia aprovizionări şi vite, din Sta­tele­ Unite, produse ale colonilor germani. Şi desigur, dacă flotele engleze franceze, japoneze şi ruseşti nu ar avea stăpînîrea mărilor, Germa­nia ar fi cu prisosinţă aproviziona­tă cu alimente produse de germa­nii din America, încă odată, constatările de mai sus sunt faţe unui francez. Ele par a fi însă inspirate de o strictă o­­biectivit­ate, și studiul este desigur scris ca să slujească de pildă po­porului francez. . Mir. ■----------------o ooo--------------- - asigu­rarile muncitores. Activitatea „Casei ie­rsah“ din Capitali Numărul meseriaşilor şi mun­citorilor asiguraţi. _ Cotizatiu­nile încasate şi ajutoarele acor­date. Asigurările muncitoreşti din Ro­mninia cuprind trai ramuri bine de­finite : asigurarea împotriva bol­ei, asigurarea împotriva invalidi­­tăţei şi pentru pensia de bătrîneţii şi asigurarea împotriva accidente­­or de muncă. Fie­care din aceste r ramuri de asigurări au o organi­­zaţiune diferită, cu fonduri sepa­rate, cu sistemuri de cotizaţiuni şi de ajutoare speciale. Ele n’au alt­­ceva comun de­cît că sunt admi­nistrate de aceeaşi instituţiune — Casa Centrală a meseriilor — şi urmăresc aceiaşi ţintă altruistă şi de prevedere socială : ajutorarea şi întărirea păturei muncitoreşti. Funcţionarea asigurării munci­­oreşti împotriva boalei este între­­inută numai din cotizaţiunile me­­-:eriaşilor şi muncitorilor, — ex­­■ept.înd funcţionarii plătiţi de stat pe cînd la asigurarea împotriva nvalidităţiî şi­ pentru pensia dfl ■ătrineţe contribue în părţi egale: muncitorul, patronul şi statul iar pentru asigurarea împotri­va accidentelor de muncă, contin­ue numai patronii, constituiţi prin lege în „Asociaţie patronală“. Atît sub raportul cotizaţiunilor ît şi sub raportul ajutoarelor, a­­igurarea împotriva boalei se în­făţişează ca ramura cea mai în­­. '.minată a asigurărilor muncito­­eştî, iar pentru meseriaşi şi mun­­■itoriî asiguraţi constitue obiectul celui mai imediat interes. Cu prilejul preschimbării căr­ţilor chitanţe, în care se lipesc a­nuial timbrele de asigurare, dom­nul inspector Panaitescu, ne-a pus la dispoziţie cite­va, da­te, din cari se poate constata că, numai în capitală, numărul m­e­seriaşilor şi muncitorilor întrebu­inţaţi în munca meseriilor şi în­treprinderilor industriale în cursu anului 1914—1915 este de 41.000 şi mai bine. In acest număr se cu­prinde şi femeile întrebuinţate în unele fabrici şi copiii ucenici, al căror număr însă nu trece de 10 mii. Dacă se mai adaugă la numă­rul meseriaşilor şi muncitorilor, soţiile şi copii cari constituesc fa­milia lor, să poate deduce cu a­­proximaţie, că pătura muncitorea­scă formează a 5-a parte a popula­­ţiuneî Capitalei. Toţi aceşti meseriaşi şi munci­tori sunt membri în corporaţiuni­­le respective. In Bucureşti sunt 16 corporaţiunî şi anume : Arte gra­fice, Bărbieri, Coafori, Brutari, Cismarî, Cofetari, Constr. fier, Oro­­ilor­, Curelarî, Dogari, Mecanici, Plăpumari, Sculptori, Tâmplari, Ti­nichigiî, Zidari şi Zugravi. Pînă în Iunie 1914, atît încasările coti­­zaţiuniior cît şi acordarea ajutoa­relor se făceau­ prin corporaţiunî; de la această dată s’a înfiinţat o­­ casierie, la sediul corporaţiilor din strada Ştirbei-Vodă, care se ocupă cu vînzarea timbrelor de asigura­re şi cu plata ajutoarelor. De la 1 Aprilie 1914, pînă la 13 Mai 1915, s’au încasat, din vînza­rea timbrel­or pentru asigurarea împotriva boalei, 713.525 lei şi 95 bani. Vânzarea acestor timbre s’a efectuat, parte prin corporaţiunî (de la 1 Aprilie 1914 pînă în Iunie)

Next