Viitorul, iunie 1915 (Anul 8, nr. 2622-2651)
1915-06-10 / nr. 2631
Inul el optele, No. 263. 5 BANI iiloru. abonamente in țară................. un an 18 Lei.....................seaae lant 3 Lei in BtrSinState... un an 36 Lei.....................tease luni 18 Lai Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărui luni REDACȚIA STRADA ACADEMIEI No. 1* i| Intrare» prin p*sa nr. TmoLîl’ftr* TELEFON 18/47 si 67/20 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI 17 Intrare și prin Calea Victoriei 56 TELEFON 22/39 Mercur! IO lunie 191£? ANUNCIURI COMERCIALE Linia corp 7 pe o coloanit tn pagina IV...................... 50 bani Linia corp 7 pe o coloană tn pagina IV..................... 30 bani Inserții și reclama pagina III linia...............................2 Lei5 BANI SITUAŢIA IIN NORDUL FRANŢEI Generalisimul Joffre, însoţit de generalul Foch, comandantul armatelor care luptă în nordul Franţei, la reşedinţa acestuia din urmă Pe frontal occidental, laptele continuă să aibă, ca toată rigoarea lor, ia caracter local. La nord ds Arras Francezii au scăpat valea Burat, iar ps valea Fecht, In Vosgl, au leat In stăpânire căte va poziţiuni. Hunstenul e bombardat le Francezi. Germanii au dat contra-atacuri crâncene, respinglnd In malte pancte asaltarUe Francezilor, « _ * « Pe frontul oriental, Germanii tan zidărilelt mal multe itaenil roseștli lângâ Szawle și Angustero. Trupele generalnlnl Woyriseh cari operează In Polonia meridională, an cucerlt Ia ted de Pilitza mal multe pozitiunl. Asaltai In contra Lemberganul progresează. Grodecul a fost cucerit In lntregime de armata generalatul Mackensen, alte trupe germane au dat an atae In contra mal multor rlnduri ds tranșee rasiști, bine întărite, pe ea front dt 35 km., mergând de la nord ds Taasv până Iasad-vest ds Rava- Raska. Acest atac izbutind, Germanii au ajuns şi ps la nord, aproape de Lemberg. Sub presiunea evieimneeteior de ps frontal Tanev-Rava-Raske, Roşii au evacuat pozitionile Ier dintre Grodec şl bălţile Ristralal precum şi ceia dintre aceste bălţi şi Imbucătura malul Strym M Mi Ds ps teatral operatlankar Italiene nimic Importalt i'a fost semnalat până la ora când scrim aesst buletin. In Galii poli, stagnations. Dupâ o depeșă Italiană, caenl, amiral Queen Elisabeth“, care opera In Dardansle, s ar afla in reparația In doenrile din Malta. CENZORUL.. — POVESTEA ADEVARATA A UNEI ATITUDENI — Suntem în plină emoţie! Aşa de emoţionaţi, încît avem impresia că totul s’a sfîrşit, că totul este compromis pentru ţara aceasta, în care un singur om (?) a mai rămas să vegheze cu spiritul lui*de prevedere, cu neasămănaturi patriotism desinteresat, — mai ales cu un patriotism desinteresat, — asupra tuturor marilor interese romîneşti. Omul acesta politic, cenzorul fără de prihană al vieţei noastre publice, care a dus aşa de mult departe lupta pentru apărarea intereselor, romîneşti, încît a găsit pînă şi mijlocul să internaţionalizeze sentimentele-i patriotice sub forma lor cea mai... practică, apărătorul de ocazie al diferitelor... alianţe mai mult sau mai puţin patriotice, în sfîrşit singurul apostol al adevăratelor cauze romîneşti de erî şi de azi, se înţelege că a rămas tot numai d. Mile. Toţi ceilalţi romîni, în frunte cu preşedintele consiliului, sunt vînduţi străinilor, şi numai d. Miile a ştiut să reziste astăzi, cum a rezistat şi altă dată, tuturor tentaţiunilor, tuturor încercărilor de a fi cîştigat cu marea d-sale autoritate morală de partea unei alianţe sau alta, în afară de Alianţa israelită bineînţeles, cu care a tratat de mult, deşi nu era mare putere europeană şi de care-l leagă vechi şi neşterse amintiri desinteresate. Tronînd de la înălţimea ameţitoare a unui asemenea patriotism, d. Miile priveşte cu dispreţ spre mulţimea mărunţilor de jos, aruncînd anatema asupra primului ministru intrium, limbagiu, din care, în mod constant, nu lipsesc de ani de zile expresiile de: „pehlivan“, ,,criminal“ sau „călău al Romîniei şi al cauzei romîneşti“. Totuşi d. Miile se mai întreabă încă de ce pe d-sa nu-l ia nimeni în serios, de ce e tratat drept un maniac oare-care chiar de către cei, cari s’au coborît pînă la d-sa cu toată seriozitatea vremurilor noastre. D. Mile nu încetează să fie surprins că propăvăduește în pustiu, că excitările d-sale la revoltă indignează opinia publică și că, în acelaşi timp provoacă un desgust, care-i lasă neatinse urechile, deşi cu lipsa d-sale de pudoare le expune zilnic în vitrinele „Adevărului“. D. Miile nu înţelege de ce prezenţa d-sale a ştirbit influenţa „Acţiunei Naţionale“ în opinia publică,, nu a priceput sentimentul de uşurare pe care-l provocase retragerea d-sale din comitetul acestei „Acţiuni“, după cum nu pricepe nici ce serviciu mare ar face cauzei romîneşti, dacă ar înceta s-o compromită cu zelul suspect, pe care la pus altă dată în apărarea altor cauze şi altor... !Alianţe. Lipsind pînă şi de mustrările de conştiinţă inerente oricăreî fante rele, d. Miile va continua desigur pe calea din care n’a putut să-l abată nici chiar demascarea afacerei lka şi a campaniei dela 1900. 11 priveşte, fiindcă nu mai are nimic de pierdut. Banalitatea ridicolă a violenţelor d-sale nu mai impresionează însă pe nimeni, fiindcă azi numai laudele d-lui Miile mai pot compromite. -----------------o o o o---------------- IOTE „Candele stinse“... de V. EFTIMIU Cu o fecunditate ce ar părea de domeniul fantaziei, dacă vitrinele librăriilor nu ne-ar dovedi sensua lirește realitatea ei, poetul Eftimiu a făcut să apară un nou volum de versuri, — cu un titlu ce evocă mireasma templelor şi melancolia sufletelor dornice de un trecut ce nu mai reînvie. Candele stinse. Poetul Eftimiu nu poate fi de pe acuma clasificat în mica noastră ierarhie artistică, şi nici critica noastră nu poate să-şi dea sentinţa aceia care să aşeze ca o pînză pictată într’un rara, pe autorul atîtor lucrări, unele în versuri, altele în proză, unele pentru scenă, și din acestea unele cu caracter de stabilitate estetică, altele cu vioiciuni sburdalnice ale unui Trop-plein de avînt tineresc. Dar ceeia ce se poate spune despre Eftimiu este că poesia sa are o notă deoateibită în literatura noastră: are uşurinţa tehnicei, într’o limbă penttru care gramaticii nu au reuşit să găsească încă reguli; are musicalitatea cea mai desăvîrşită şi că din ea se degajează un aer de tinereţe, de avînt, o ploaie de stele, o adiere de parfumuri florale, de miresme ce ne incintă, şi care face ca versurile lui Eftimiu să fie cadenţe în care sufletele şi inimile noastre se prind. Eftimiu nu e „poet de idei“. El e în bună companie, de altfel căci nici un poet nu e mai steril în idei, şi mai bogat în idei banale şi comune, decît Hugo, ceea ce nu-l împiedică pe acesta a fi mai mare poet decît filosoful Guyau, ce voia să pună filosofîa lui Kant în versuri! Eftimiu nu e poet de idei, dar e poet prin darul de avocaţie, prin dulcea legănare a sufletelor ce se ridică pe ritmul şi rima lui Eftimiu, ca pe o scară de mătase, la castelul de aur și diamante, la castelul visului artistic. „Candelele stinse“ sunt făclii aprinse în templul modest al tinerei noastre poesii.... Petronius -----------------oooo---------------- In actualele împrejurări numele lui Charles Humbert, senatorul Meusei este acela care se pronunţă foarte des. Şi toţi câţi voesc să judece actualul război cu competenţă şi obiectivitatea unui istoric trebue să cunoască o neobosită activitate care se leagă de numele acestui patriot francez. Ca şi Calone din antichitate care voia să atragă atenţia compatrioţilor săi asupra nevoiei de a distruge Cartaginia prin eterna imprecaţie: „Să dărîmăm Cartagina“ tot astfel senatorul francez nu încetează un moment fără a striga compatrioţilor săi „Des canons des munitions!“. Acest apel prin forţa repetărei a devenit un credo din catehismul oricărui bun francez. * Ce spune senatorul Humbert ! Mai întîi, contra aserţiunilor multora din conaţionalii săi, el are curajul a scrie următoarele rânduri : „De luni întregi, scriitori a căror sinceritate nu o bănuesc, cred că fac bine profetizând epuisarea Germaniei, afirmînd că el îl lipseşte de toate şi că problema întreţinerei şi alimentărei materialului de războiu va fi o problemă de rerezolvit pentru ea. Nu ne putem ridica cu destulă putere contra uşurinţei cu care se răspîndesc astfel de sgomote. Se prepară involuntar naţiunei a cărei răbdare şi încredere sunt admirabile, surprize întristătoare, cum a fost acea a eşecului suferit de aliaţii noştri“ (Ruşi) . Humbert pune punctul de i. A crede că Germania nu va mai avea muniţiuni este o mare eroare. „Nu se ştie oare — spune Charles Humbert — că în timp de pace, metalurgia germană, industria himică germană, ocupa primul plan în lume? întreg imperiul german răsuna de sgomotul foalelor, şi el ne apărea înconjurat de fumul nenumăratelor sale uzine. Universul întreg cumpăra maşinele, uneltele, produsele sale himice şi farmaceutice; chiar noi, francezii, eram siliţi a ne adresa Germaniei pentru unele specialitaţi, şi nu din cele mai puţin importante. Prin bogăţia minelor sale, prin spiritul de întreprindere al guvernului său, prin îndrăsneala financiarilor săi, prin munca ascultătoare a supuşilor ei, Germania îşi asigurase în aceste domenii ale industriei metalurgice, veritabile monopoluri. Şi vom crede oare că aceste magnifice şi puternice mijloace de acţiune vor rămîne astăzi inutilizate. Din potrivă să fim siguri că toate aceste turnătorii, toate aceste şantiere, toate aceste are.Pentru a asigura un succes finali, pentru a rupe lanţul de fier ce ţine în frîu avînturile eroice, patrioţii francezi cer de la guverDupă Anglia, Italia are coasta cea mai bătută de valuri; era dar firesc ca statul să îngrijească de formarea unei puternice flote, care să apere numeroasele porturi. Aceste porturi sunt plămînii prin care respiră Italia și ele constitueauproape întreaga avere producătoare de venituri pentru stat. înflorirea la care au ajunns porturile acestea în decursul veacurilor este legitimată de munca încordată care s’a pus pentru a se da o desvoltare cît mai mare comerţului internaţional fi naţional servit prin marina de comerţ italiană care este şi ea o podoabă a poporului italian. De altfel Italienii au reputaţia unor marinari iscusiţi şi negustori cu însuşiri moştenite de-alungul să facă adică aşa încît întreaga muncă naţională, reprezentată prin uzinele, şi fabricele ei să ia parte activă la apărarea naţionala. Dar ceea ce se desprinde luminos din aceste discuţiuni este că forţa industrială asigură tot aşa de bine succesul unei ţârî în lupta cu altele, ca şi forţa militară, şi că războiul este o vastă luptă între toate forţele unei naţiuni şi nu numai interesurile de pe front. Acel popor va învinge care va fi ştiut mai bine să reglementeze munca lui pe toate terenurile activităţeî omeneşti”. ----------------o ooo---------------anilor din timpurile strălucite ale stăpînirei mărilor. Frămîntările interne ale statelor ce adăposteau acelaş popor, numai cu conducători deosebiţi , au permis în trecut altora să se ridice pe ruinele comerţului bogat pe care italienii divizaţi nu ştiusem să-l continue. De la independenţa Italiei încoace, statul şi particularii au depus cea mai încordată muncă şi au refăcut faima trecutului printr-o prosperă activitate maritimă. In ceea ce priveşte marina de război, ea este una din cele mai bune comparativ cu marele marine ale statelor azi în luptă. Flota italiană se compune det 6 dreadnoughts-uri înarmate cu 61 tunuri de 305 mm., de 6 predreadnoughts-uri cu alte 16 tunuri de 305, — adică în total 80 de piese de artilerie de mare calibru. Apoi 2 cuirasate și crucişetoare reprezentând 24 tunuri de 254 mm. adăogînd 16 de 190 mm. şi 8 de 152 mm. In sfîrşit, mai sînt 3 crucişătoare cuirasate armate cu un tun de 203 mm. şi 7 de 152 mm. apoi două alte cu 12 tunuri de 152 mm. Pe această frumoasă flotă — care dispune în afară de patru exploratori rapizi, de o duzină de mic crucişetoare protejate şi de o esenră de torpiloare şi submarine, — sunt îmbarcaţi 50.000 oameni sub comanda generală a ducelui Abruzzilor, vărul Regelui Emanuel. Şeful statului major al marinei este amiralul Takondi Revel, al cărui portret îl reproducem aci. Siyx. --------—......0 0 00»---------------- TEHNICA RĂZBOIULUI RĂZBOIUL FIERULUI, USINEI SI FABRICEI .mim mnBH Enormele sforţări ale metalurgiei germane desfăşurate pe frontul oriental liere superior amenajate, vor lunul ţarei lor sa facă imposibilul, era și lucrează pe capete zi şi noapte pentru a turna tunuri, puşti, mitraliere; pentru a face obuze, a fabrica automobile, avioane; pentru a face sutimi de kilometri de sîrmă; pentru a face submarinuri, zeppelinuri, etc. etc.“. „Să nu ne îndoim — spune într’alt loc Humbert, — pe industria şi pe lucrătorii ei, Germania se întemeiază tot aşa de bine ca şi pe generalii eî, atunci cînd ea anunţă succesul final”. IN FIECARE ZI Marina italiană Elemental german in Statele-Unite APROAPE UN SFERT DIN EXPLOATATIUNEA AGRICOLA A MAREI REPUBLICI AMERICANE ESTE IN MANA GERMANILOR. CUM AU CUCERIT GERMANI! SITUATIA ACEASTA 7 — Am vorbit deunăzi despre ancheta pe care a făcut-o in Statele-Unite un ziarist francez, asupra actiunei germane în marea republică a Americei de Nord. Am arătat partea pe care au cucerit-o germanii în industrie, comerţ, şi alte profesiuni libere, precum şi însemnătatea şi răspîndirea presei americane scrisă în limba germană sau fiind proprietatea germanilor. Găsim astăzi în acest studiu date foarte interesante cu privire la partea pe care o are elementul german în agricultura Statelor-Unite. Le dăm mai jos, ca simplu document informativ. Fermierii germani sunt foarte numeroși în Statele-Unite. încă de cînd au început emigrările germanilor din Europa, cei cari veneau în Statele Unite cu un capital oarecare, au început să cumpere pămînturi. Pămînturile acestea erau alese de preferinţă printre cele cari se aflau în stare de amelioraţiune funciară, şi erau plătite cu bani gata. Metoda de exploatare a fenmierului german se întemeiază pe o muncă răbdătoare şi intensivă. El lucrează raţional pămîntul, fără să-l secătuiască şi, lucrînd pentru prezent, nu perde din vedere nici o clipă viitorul... El e econom, viaţa lui e frugală, evită luxul. Se îmbracă bine, cu haine de prima calitate, ca să fie cît mai mult posibil. Fermierul german, îşi îngrijeşte admirabil animalele, pe Cari le hrăneşte excelent. Totul e ordine şi progres în gospodăria lui agricolă. El face cea mai mare parte din munca agricolă singur, ajutat de soţia şi de copiii săi. Familiile numeroase sunt un isvor de bogăţie pentru dînsul,, de aceea fermierul vede cu cea mai mare bucurie înmurindu-i-se familia. Personalul salariat nu e întrebuinţat , deci pe vremea secerişului sau în timpul marilor lucrări agricole. Fermierul german se mîndreşte cu faptul că-şi păstrează şi-şî măreşte pămîntul din generaţie în generaţie. Prin aceste mijloace şi însuşiri după statistica americană, în anul 1900, din 4.900.000 de exploatări rurale, nu mai puţin de 522.952 erau în mina germanilor. De atunci desigur că numărul lor a crescut cimitit, dar ziaristul francez care a făcut această anchetă, n’a avut Irîndemînă statistici mai noi. Pe lingă aceasta, germanii mai sunt interesaţi în alte 300.000 di exploatări agricole. In afară de aceşti proprietari, statistica arată că peste 400.000 de lucrători sau „logofeţi“ — cum se zice la noi, adică șefi de exploatare, cu totul capabili de a deveni la rindul lor proprietari, ocupă cele mai bune locuri în cele mai mari ferme americane. Astfel elementul german figurează organizat în aproape un sfert din exploatarea agricolă Statelor Unite. El întrece cu mult celelalte elemente străine, şi e suuperior elementelor engleze, irlandeze şi scandinave întrunite. 0 * 0 Cum a cucerit pe vreme de pace fermierul american această situaţie ? Secretul e că, pe acest teren, caşi pe altele, nu s’a mulţumit mimat să emigreze. îndată ce s’a aclimatizat, a făcut copii, pe cari i-a educat tot agricultori şi cărora le-a transmis prin disciplină şi tradiţie germană învăţămintele tehnice pe carile-a dobîndit în cursul propriei sale vieţi. O mare influenţă în acest progres, a avut şi faptul că germanii socotesc ca o adevărată glorie naţională pe emigranţii lor __ cari au reuşit să adune averi mari. Toţi fermierii americani cunosc, din cărţi şi conferinţe, istoria primilor agricultori germani stabilit în Statele Unite, şi progresele pe cari le-au făcut cu vremea. ^ Marea preocupare a fermierului american e mai întîî griul, apoi lemnul, din cari ştiu să scoată foloase mari. Americanii din statul Wisconsin şi în tot Nord-Estul Statelor Unite, recunosc că iscusinţa şi munca metodică şi pricepută a fermierilor germani a contribuit în mare parte să facă din ţara lor grînarul Americei. In ceea ce priveşte lemnul, Germanii s’au constituit apărători ai pădurilor. Duipă stăruinţele lor, fostul preşedinte Roosevelt a stabilit o legislaţiune protectoare a pădurilor, interzieîndu-se exploatarea neraţională şi sălbatecă. Marile pepiniere de viţă zisă americană, iau fost înfiinţate de germani. Se ştie că atunci cînd filoxera a distrus viile din Europa, Cuceriri în timp de pace tă, care rezista boalei. Germanii din America au făcut cu acest prilej averi enorme. De asemenea există în Statele Unite, mari negustori de cereale şi de făină, mari şi bogate proprietari de fabrici de produse alimentare, scoase din agricultură. Nici creşterea vitelor n’a fost lăsată la o parte, şi „regii“ acestei ramuri agricole, Henri Miller şi Carol Lutz, erau de origină germană. Aceste înfloritoare colonii agricole au fost de un mare folos Germaniei, la începutul războiului uriaş de astăzi. In primele luni ale războiului, cea mai mare parte din flotele de comerţ ale ţărilor neutre au transportat cu grabă în Cermania aprovizionări şi vite, din Statele Unite, produse ale colonilor germani. Şi desigur, dacă flotele engleze franceze, japoneze şi ruseşti nu ar avea stăpînîrea mărilor, Germania ar fi cu prisosinţă aprovizionată cu alimente produse de germanii din America, încă odată, constatările de mai sus sunt faţe unui francez. Ele par a fi însă inspirate de o strictă obiectivitate, și studiul este desigur scris ca să slujească de pildă poporului francez. . Mir. ■----------------o ooo--------------- - asigurarile muncitores. Activitatea „Casei iersah“ din Capitali Numărul meseriaşilor şi muncitorilor asiguraţi. _ Cotizatiunile încasate şi ajutoarele acordate. Asigurările muncitoreşti din Romninia cuprind trai ramuri bine definite : asigurarea împotriva bolei, asigurarea împotriva invalidităţei şi pentru pensia de bătrîneţii şi asigurarea împotriva accidenteor de muncă. Fiecare din aceste r ramuri de asigurări au o organizaţiune diferită, cu fonduri separate, cu sistemuri de cotizaţiuni şi de ajutoare speciale. Ele n’au altceva comun decît că sunt administrate de aceeaşi instituţiune — Casa Centrală a meseriilor — şi urmăresc aceiaşi ţintă altruistă şi de prevedere socială : ajutorarea şi întărirea păturei muncitoreşti. Funcţionarea asigurării muncioreşti împotriva boalei este întreinută numai din cotizaţiunile me-:eriaşilor şi muncitorilor, — ex■ept.înd funcţionarii plătiţi de stat pe cînd la asigurarea împotriva nvalidităţiî şi pentru pensia dfl ■ătrineţe contribue în părţi egale: muncitorul, patronul şi statul iar pentru asigurarea împotriva accidentelor de muncă, continue numai patronii, constituiţi prin lege în „Asociaţie patronală“. Atît sub raportul cotizaţiunilor ît şi sub raportul ajutoarelor, aigurarea împotriva boalei se înfăţişează ca ramura cea mai în. '.minată a asigurărilor muncitoeştî, iar pentru meseriaşi şi mun■itoriî asiguraţi constitue obiectul celui mai imediat interes. Cu prilejul preschimbării cărţilor chitanţe, în care se lipesc anuial timbrele de asigurare, domnul inspector Panaitescu, ne-a pus la dispoziţie citeva, date, din cari se poate constata că, numai în capitală, numărul meseriaşilor şi muncitorilor întrebuinţaţi în munca meseriilor şi întreprinderilor industriale în cursu anului 1914—1915 este de 41.000 şi mai bine. In acest număr se cuprinde şi femeile întrebuinţate în unele fabrici şi copiii ucenici, al căror număr însă nu trece de 10 mii. Dacă se mai adaugă la numărul meseriaşilor şi muncitorilor, soţiile şi copii cari constituesc familia lor, să poate deduce cu aproximaţie, că pătura muncitorească formează a 5-a parte a populaţiuneî Capitalei. Toţi aceşti meseriaşi şi muncitori sunt membri în corporaţiunile respective. In Bucureşti sunt 16 corporaţiunî şi anume : Arte grafice, Bărbieri, Coafori, Brutari, Cismarî, Cofetari, Constr. fier, Oroilor, Curelarî, Dogari, Mecanici, Plăpumari, Sculptori, Tâmplari, Tinichigiî, Zidari şi Zugravi. Pînă în Iunie 1914, atît încasările cotizaţiuniior cît şi acordarea ajutoarelor se făceau prin corporaţiunî; de la această dată s’a înfiinţat o casierie, la sediul corporaţiilor din strada Ştirbei-Vodă, care se ocupă cu vînzarea timbrelor de asigurare şi cu plata ajutoarelor. De la 1 Aprilie 1914, pînă la 13 Mai 1915, s’au încasat, din vînzarea timbrelor pentru asigurarea împotriva boalei, 713.525 lei şi 95 bani. Vânzarea acestor timbre s’a efectuat, parte prin corporaţiunî (de la 1 Aprilie 1914 pînă în Iunie)