Viitorul, octombrie 1915 (Anul 8, nr. 2744-2774)

1915-10-24 / nr. 2767

5 BANI A R omamen te J» ţari............. on an 18 Lei..................Maas hint 3 Lai in «trftattate... nn an 86 Lei..................ţeaaa lnnl 18 Lai Abonamentele încep la 1 fl 15 ale Decftrai tamil REDACȚIA STRADA ACADEMIEI N* 10 Intrarea prin n»«*». T«celinter* TELEFON 13/47 si 67/20 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI 12 Intrare ei prin Calea VItoriei M TELEFON 22/39 Linia eorp 7 pe o Linia eorp 7 pe e __ Inserții p reclame pagina HI Simbătă 24 OctonA^le leht ■BBHMMBBMMBMBBHMBMaar coloană tn pagina m..................50 bani coloană ta ^taa IV..................30 bani AMINCIUR1 COMERCIALE 2 Lei5 BANI SITUAŢIA frontal oriental, laptele prieeipate se eoeeeatreazi la doui regiuni: la nord, lângă Dwinsk, şi la sud, Ib zona Krasdal Gzartsrist Lângă Dvinsk operează HildeBoorg care luptă pentru cucerirea acestei cetâti a drei posesiune l’ar face stăpân peste întreaga Earlandâ. Dar mareşalul german la tâmpina rezistenţa puternicei armate condusă de Ruskt şi astfel se explică de ce lapteis sunt acolo atât de grele şi de aneveioase.lBBltiarele zile Germanii au respins în atac ruslâsgi Illeztsi Garetlifivka. Intre lacarlie Smtea si licee, trupele ruse au ocupat satul Mikuliski, dar nu i'au pătat menţine noită vreme. — La sud, la zona oraşului Gzartorisk, armata generalului Linsingen, operând pe şoseaua Lisczo-Cartorisk, a silit pe Roşi să se retragă, banda dle 5 ofiţeri, 650 soldaţi şi 3 mitraliere. Pe frontul occidental, operaţiuni de detailu. La nord-est de sectorul Soachez-Bache, Germanii ameninţaţi de o Încercuire, s’au văzut nevoiţi să evacueze o parte din tranşee pe o lăţime de 100 metri. Pe frontal meridional, se dau lapte In preajma oraşului Goriţa, Italienii atacând ca forţe numeroase, insurlacii rezistând m artileria. Italienii anunţă succese la Zagora lângă Práva şi pe Carso. la Serbia trupele austro-angare au luat oraşul Ujlcza, la sud de Valieva. Coloane austro-ungare venite din Bosnia lu ocupat câteva Înălţimi pe teritoriul muntenegrean. Trupele garmans luptă pe valea Moravei, unde Întâmpină via re- Utentă a Sîrbilor. Armata centrală bulgară dă asalt oralului Ifîș. O ATITUDINE de NEIERTAT — Acţiunea d-lui Filipescu primejdueşte interesele Statului— D. Filipescu face impresia delicvenţilor cari, prinşi in laţul propriilor lor nelegiuiri, încearcă să scape pi in mijloace cari constituesc alte delicte, tot aşa de grave. Opinia publică nu mai are azi nici o umbră de îndoială că întreaga campanie împotriva administraţiei ministerului de războiu a fost clădită exclusiv pe invenţii, denaturări şi falsuri îndrăzneţe, — a căror evidenţă a fost dovedită ţarei cu cea mai mare claritate. Cititorii noştri, cunosc faptele, — nu e nevoie să mai revenim asupra lor. Ele sunt concludente, in brutalitatea lor. Nu numai cifrele au fost falsificate cu sfruntură, dar chiar însă și faptele pe cari se întemeiem apoi învinuirile, nu existau. Am arătat, de piade, că Banca Romînească n’a furnizat ministerului de războiu nici un bob de ovăz, deşi d. Filipescu a umplut numere întregi din „Epoca“ cu nesfîrşite elucubraţii calomnioase întemeiate tocmai pe acest fapt născocit pe de-antregul. In chestia cailor, facsimileledocumentelor cu cari am învederat mistificările şi fetişurile d-lui Filipescu au spulberat definitiv şi fără replică şi această calomnie. Şi totuşi, întocmai ca delicvenţii cari, strînşi de interogatorul judecătorului de instrucţie, încearcă o scăpare imposibilă, d. Filipescu îşi continuăm nenorocita îndeletnicire, cu o exasperare prespândă. In ce ne privește, socotim că neam făcut datoria, — dea nu lăsa opinia publică indusă în eroare. Şi după opera de purificare a atmosferei, îmbienită de otrava minciunei și a calomniei, credem că a sosit vremea reculegerei. Nu odată am învederat că, după părerea noastră, cu totul altele ar fi trebuit să fie preocupările oamenilor noştri, politici, în ceasurile grele prin cari trece ţara. Şi,desigur că dacă am părăsit pentru moment terenul preocupărilor de interes general şi superior ale ţăLocalul arhivelor Statului, în care se află păstrat tezaurul manuscriselor — icoane ale unei vieţi trecute şi scumpe inimelor noastre — este el însuşi un monument istoric. Palat domnesc, aşezat pe o înălţime de aktropole, clădirea este frumos restaurată, păstrindu-se caracterul arhaic al arhitectural romîneşti, atît de mult inspirată de stilul bisericesc. Pe vremea cînd Hasdeu, era director, ne aducem aminte de acele triste ruine, cari adăposteau pe un b&trîn cărturar, Mag perdut în biblioteca lui bogată și în maldărul de hîrtii oficiale și private din trecut... Acele timpuri au trecut. Azi Arhivele sunt demne de rolul lor. Dar maî este încă ceva de făcut. Dacă localul Arhivelor a eşit din faza în care cu tristeţă se află teatrul Naţional din Bucureşti, el are, în rei, pentru a ne coborî la micimile să, vecinătăţi neîngrijite, case vor fi josniciile unei campanii de poU na+° ”•*””**Mî+i poî Trvnvitatică internă, am făcut-o numai siliţi de procedeele incalificabile ale adversarilor noştri. Încă odată, oricât de mare arfi fost dorinţa noastră de a nu avanenia polemici nu numai sterile !dar dăunătoare intereselor permanente ale ţarei, — eram datori săluminăm şi să edificăm, opinia pubică. D. Filipescu ne-a silit să ne coborîm la nivelul preocupărilor sale, şi să răspundem la nesăbuitele sale atacuri, zi cu zi, dărimând infamie după infamie, carlomnie după calomnie,fals după fals. Şi n’a lipsit nici o zi, din partm noastră, apelul la intereselesuperioare ale ţarei. Nu puteam ■crede că atunci cînd zilnic vom învedera tot răul imens pe care a- -------------q Q a ceastă campanie U /«ce ţărei în streinătate, d. Filipescu nu se va opri im rătăcirea-i pătimaşe. Neamînşelat, dar avem conştiinţa împăcată că, şi din acest punct de vedere, ne-am făcut datoria întreagă. Dacă ţara a respins cu indignare apelurile anarhice şi întreaga campanie a d-nii Filipescu, aceasta nu închide chestiunea răspunderiior şi a sancţiunilor pe cari, mai curînd sau mai târziu, ea le va aplica. Istoria noastră politică va judeca, cu toată nepărtinirea dar şi cu toată asprimea, acţiunea vinovată a unui şef de partid care, tocmai în vremurile cele mai hotărâtoare din viaţa Statului pe care pretinde să-l slujească, — l-a deservit, i-a primejduit interesele in afară, căutând să-l slăbească şi să-l desbine înăuntru. Judecăţile şi sancţiunile istoriei sunt cele mai dureroase, tocmai fiindcă sunt implacabile la nepărtinirea lor. ---------------o o o o — ------— Bffi Vecinătăţile arhivelor nate, locuri neîngrădite şi murdare, cari distonează cu restauraţia recenft’ă a parabuikiî. Pentru a eşi în relief, însemnătatea şi frumuseţea lui, ar fi de dorit ca să se exproprieze locurile şi casele vecine, pentru ca grădini şi terase bine amenajate să înveselească ochii şi să reliefeze o clădire care prin trecutul ei merită respectul tutulor. Iar dacă s’ar invoca urîţenia cartierului des Minimes de lingă palatul Justiţiei din Bruxelles, să nu se uite că acolo ar trebui cîteva milioane pentru a expropria casele în^ care furnică miî de numerî, pe cînd la noi, cu puţină cheltuială s’ar face prin exprorpiere şi amenajare de decor artistic, într’un cartier central, un cadru demn palatului Arhivelor de acum, palatului domnesc de altă dată. Petronius IN RECUNOASTERE PATRULA GERMANA PORNITA SA AFLE POSITIUNILE DUSMANE Puţinii din cei ce au fost contemporanii cooperărei armatei ruse cu cele romîneşti, în anul independenţei Rommieî, ştiu că în vasta Rusie se auzeau ecourile îndepărtate ale unei voci profetice, ale unei voci ascultate în imperiul Ţarilor ca cuvînt de evanghelie! Căci acela ce rostea cuvintele îndemnătoare, atunci, La un război al Rusiei, pentru desrobirea slavilor da jugul turcesc, se numea Dostoievski, unul din patriarhii cugetărei moscovite, unul din acei panci elecţi ai lumei slava Revista sa „Cetăţeanul“ conţine apeluri entuziaste, îndemnuri la luptă pentru sfînta lor cauză, şi în filele ei se pot urmări în chip gradual şi precis entuziasmul unui popor, care îşi găsea în apologia unui artist reflectele entuziasmului său naţional. Consideraţiile lui Dostoievski, nu însă, un caracter superior utilităţei momentului, şi ele se referă nu la utilitatea, unui războiu,. Ci la Războiul în sine. Ia forma aceasta eternă de mntremăcelărire care adaogă mereu pete de umbră pe cîmpul plin de lumină al progresului omenesc. Opiniunile marelui literat rus asupra războiului, mai formnă de activitatea omenească, iau aspecte paradoxale şi constituiesc în istoria literaturei universale o tovărăşie celebră cu paradoxele lui Rousseau asupra pervertirea prin civilizaţie, sau cu panadoxele lui Diderot asupra insens entităţii actorului pe scenă. Paradoxale lui Dostoievski iau aspecte de şarjă; ele, în exageraţia lor, trec dincolo de gândirea însăşi a autorului lor. Imaginînd un dialog, — cum a făcut Leipardi sau Sciopenhauertru a-şî exprima ideile lor — ostoievsîci pune în gura uruii întrevorbitor aii său, cuvintele: „— Este a vorbi ca un sălbateci, cînd se afirmă că războiul este un flagel al umanităţeî. Din potrivă, el este tot ce poate fi mai folositor. Nu e de cît im singur război deplorabil, este războiul civil“... Omenirea iubeşte războiul. „Cine se desperează, cine se tîngueşte în timpul războiului ! Nimeni. Fiecare devine mai curajos“... Dar generozitatea nu cunoaște, ea, eclipse triste în momentul între omucidereî. — „De loc, răspunde personagiul fictiv, dar elocvent, al lui Dostoievski, — de loc. Generozitatea dispare din suflete în timpul perioadelor de pace lungă. Nu se mai constată de rit cinism, indiferenţă şi plictiseală“... Dar artele şi ştiinţele nu pierd şi nu se pierd în momentele războiului? „Ştiinţa şi arta, simt maî ales înfloritoare în primele timpuri după un războiu. Războiul întinereşte, dă putere gîndirei. Arta cade totdeauna prea jos, după o lungă pace. Daca n’ar fi fost războiul, de mult arta ar fi perit. Cele mai frumoase gândiri de artă au fost totdeauna inspirate de ideile de luptă Citiţi Horace de Corneille; vedeţi Apollon din Belvedere punînd la pămînt monstrul?“ Şi tot astfel mai departe, marele Dostoievski arată cum creştinismul susţine în dogmele sale războiul, cum poporul se îmbogăţeşte prin şi după război... Nici Candide al lui Voltaire nu a fost mai optimist decît închipuitul personaj al lui Dostoievski care vede în războiu, purificarea omenirei de toate zilele, după cum misticul Joseph de Maistre vedea în măcelul Revoluţeî mari franceze o expiaţie a păcatelor contra luî Dumnezeu! Dar pentru a ne reîntoarce la paradoxele celebre ale lui Dostoievski, trebue să spunem că rare ori un cugetător a trecut mai sus de realitate decât literatul rus; şi mie ori o paradoxă logică a fost mai puţin reală decît acea asupra războiului. Noi, cari simţim prin propia noastră experienţă dezastrele şi ruinele pricinuite de un războiu, care sfidează puterea de imaginaţie, — „Infernul“ lui Dante este prea blind în supliciile lui faţă de ceea ce vedem azi! — înţelegem cît vis şi Cîtă mistificare, cită arhitectură de cărţi de joc, este în teoriile optimiste asupra războiului. El rămîne ca un etern joc al Diavolului ce-şî bate joc de opera blajină a Domnului! ----------------o o o o-------------- PARADOXE CELEBRE UN APOLOGIST AL RASBOIOLUI: DOSTOIEVSKI ROLUL MARELUI SCRIITOR RUS ÎNAINTE DE RASBOIUL DE LA 1877 — — Războiul în curs, cu toate că e ■ atît de gigantic, a reliefat prea puţine individualităţi militare. El prezintă fenomenul, cu adevarat nou, al acţiuneî maselor, care lasă un loc foarte redus personalităţi conductorilor. Fenomenul acesta, nou, e însă firesc şi deci perfect explicabil. In războaiele de pînă acum operau mase mici de oameni. Era deci cu putinţă unui conducător ca printr o manevră fericită, să le ducă la o acţiune strălucit. In războiul de azi, condiţiunile de luptă sunt însă altele. Azi manevrează şi operează mase enorme aşa că o acţiune oricât de fericită, nu poate ajunge repede la un rezultat strălucit şi evidenţiat. Inamicul, un moment în inferioritate, îşi aduce forţe noi, cari, luptînd cu tenacitate, pot nu numai întîrzia rezultatul aşteptat, dar, adesea, îl pot chiar zădărnici. Reducând efectul acţiuneî generale, operaţiunile beligerante de azi reduc în consecinţă şi personalitatea comandanţilor. Cu toate acestea nu se poate zice că războiul loi curs e văduv de puternice individualităţi militare. Dacă el nu cunoaşte şarje , la Calafet şi asalturi , la Noghi, are un schimb, la activul Ud, opere tenace de strategie şi de execuţiune prelungită pe câmpul de luptă. Castelnau, Manovry, von Kluck pe frontul occidental, Exndenburg, Mackensen, Husky pe om oriental, sunt eroii marei epopei pe care omenirea o scrie ari cu sângele nu cel mai preţios. Generalul Rusky este evident unul din marii comandanţi ai timpurilor de faţă. De numele lui se leagă cucerirea Lembergului şi acţiunei lui din toamna, anului trecut se datorează asaltul formidabil al Ruşilor în Carpaţii Galiţieni. Ali generalului Rusky îi revine onoarea şi sarcina de a apăra regiunea Retrogradului. El are de înfruntat strategia şi tenacitatea în execuţiune a mareşalului Hindenburg şi rezistenţa ce opune bătrînului general german în regiunea cetăţei Dirinsk dovedeşte marile aptitudini militare ale generalului rus. Ţarul Nicolae II primind comanda supremă a armatei sale a fost fericit inspirat (And a încredințat lui Rusky misiunea de a apâra drumurile cari duc spre Capitala Imperiului. Rusky justifică încrederea pusă într'însul. E unul din generalii cu cari Imperiul Țărilor; se va mândri mai mult. . . et-...—O 0 0 O-“-" . . IN FIECARE ZI GENERALUL RUSKY In sfârşit, d. Nicu Filipescu, şeful fuzionaţilor, a ajunssă se convingă că nici duhurile, strînse într'un patriotic mănunchiu de miragiul răsturnărei, nici d. Miile şi Castelanii săi nu sunt ţara. La spectacolul tuturor svîrcolurilor sale s’au adunat numai cei chemaţi printrio datorie... profesională. Ţara adevărată le-a privit cu revoltă şi cu desgust; le-ar fi privit şi cu îngrijorare dacă nu ar fi fost prea mare, prea compactă falanga celor ce făceau un zid tăcut în jurul guvernului român. Iar dL Filipescu a rămas înconjurat tot numai de acei cu care s’a îmbarcat în Acţiunea Naţională, minaţi de acelaş vînt primejdios al... atacurilor la adresa Coroanei şi al îndemnurilor la revolta armatei. D. Filipescu şi tovarăşii săi au fost victima unei iluzii pe care o au toţi amatorii şi toate amatoarele de notorietate scandalosă, că sgomotul aduce aprobările şi gloria. De aceia, văzînd cît de slabe sunt argumentele sale, cît de constant sunt desminţite de realitate profeţiilesale, cît sunt de copilăreşti şi de copilăreşte exprimate temerile sale, şeful fuzionaţilor a recurs„ la scandal, drept supremul mijloc de captaţie a opiniei publice. A îmbrăţişat cu dulci efuziuni pe d. Miile, a fuzionat Epoca cu Adevărul şi a dat drumul acelor isbucniri de inconştienţă care, din partea unui senil, decrepit intelectual şi moralmente, ca directorul Adevărului, erau doar desgustător amuzante, dar care în scrisul şi vorba unui şef de partid deveneau criminale. Coroana, armata, adevărul şi buna credinţă au fost atacate cu o furie incendiară de şeful fuzionaţilor, care râvneşte, pe semne, la gloria unui modem Erostrat. Rostul politic al d-lui Filipescu s’a rezumat in senzaţional. Miile, Konigman, şi ceilalţi samsari, apostoli ai noului patriotism, dădeau dovezi de adevărată excit* tare naţionalistă la auzul „loviturilor“ Marelui Romîn. Documentele curgeau în Epocă — dar odată cu ele şi prin ele erau puse sub ochii publicului atîtea falsuri, atîtea calomnii ne* demne, atîtea resentimente meschine de samsari desamăgiţî, în cît d. Filipescu i s’a găsit iarăş sinngur. Nici Adevărul nu a îndrăznit să-l urmărească în campania sa, în cît însuşi Adevărul (Adevărul însuşit) a dovedit maî multe scrupule de cit şeful fuzionaţiilor, Marele Romîn, Unicul Romîn. Şi se ştie cît e de scrupulos Adevărul... Pornit pe ceastă cale d. Filipescu nu s’a maî dat îndărăt de la nimic; dar a rămas mereu singur, şi Ţara făcea în jurul său un ocol din ce în ce mai strîns, închizîndu-l ca într’o îngrădire în cară loviturile sale să fie cu totul inofensive. Atunci d. Filipescu şi-a drapat goana sa după notorietate scandaloasă în toga anchetelor. Cere anechete, de alcătuiri măreţe, cu scopuri de o puritate catoniană, pentru ca d-sa, în fruntea samsarilor, care îl furnizează cu idei şi docu* mente politice, să facă judecată solemnă a pregătirii militare a Regatului romîn. Farsa e cam... tare. Dar d. Filipescu o joacă socotind, se vede, că nu maî are nmic de pierdut. Ciş* tigă îmă o nouă admiraţie a ono* robitului Honigman, care, din O onoare profesională, se miră şi se indignează grozav că Ministerul de războiu nu stă să se judece aş, samsarii care au pus stăpînire pe activitatea politică a d-lui Filiipescu. Că i-a prins cu falsuri şi născociri în documentele lor... nu e nimic. Să se facă anchetă. ■ Să se facă sgomot şi scandal ca să se afirme că d. N. Filipescis există. r . Pare că nu ar fi nimic alta 3* făcut. ECARISAJ POLITIC Mizeriile unei campanii ULTIMA INGENIOZITATE.... BĂNCILE COMERCIALE DIN ŢARA Dispun de 70 milioane capital românesc şi 107 mii. străin In ţară avem multe instituţii financiare c®re rulează capitaluri de sute de xrilioaare. Aci ne vom ocupa numai de instituţiile comerciale de credit, în fruntea cărora stau opt mari bănci dăm Bucureşti. Despre aceste bănci vroim să vorbim, servindu-ne în această privinţă de un studiu foarte important, publicat în revista „Economia Naţională“ de către d. dr. Victor I. Slăvescu. Băncile în chestiune dispuneau la 1914 de următorul capital: Banca Romînească 26.250.000 lei, Banca generală Romînă 15 milioane, Banca de Credit Român, 29 milioane, Banca Marmorosch, Blank et. Co. 20 milioane, Banca Agricolă 18 milioane jumătate, Banca Comercială Romînă 12 milioane, Banca de Scont 10 milioane, The of Roumania 7 milioane jumătate. Totalul capitalului acestor opt bănci se ridică la 129.250 000 Iei. Tn intervalul de patru ani, adică desa 1911—1914, capitalul acestor bănci a sporit cu peste 47 milioane lei. In această creștere destul de grabnică a capitalurilor, se con- stată că între 1911—912, sporul es- I te de aproape 13 milioane, iar între 1912—913 de peste 34 milioane. Pe cînd în 1914, desigur din cauza condiţiilor economice generale, nu se arată nici o sporire a capitalului. Fondul de rezervă al băncilor în chestiune este de peste 47 milioane. In 1911 acastă fond era de aproape 19 milioane, aşa că în intervaî de patru «ni a crescut cu peste 28 milioane. Compaîrînd totalul «ap^alurilor subscrise, față de totalul fondfuri- lor de rezervă, constatăm, că de unde la capitalul din 1911 corespundea un fond de rezervă aproximativ de 23 la sută, în 1914 properțea este de peste 27 lai sută. „ Contopind acum capitalurile vărsate şi fondurile de rezervă, găsim o cifră totală de peste 176 milioane, ceea ce la 1911 era numai . r de 101 mii. Avem «işa dar, în scurtul interval de patru ani, o creştere de peste 75 milioane. M Ar, fî o greşală. Spune autorul acestui studiu, dacă s’ar crede că aceste 176 mi,’’ioane, cît reprezintă mijloacele proprii de exploatare ale celor opt mari bănci comercibile, sunt capital romînesc în întregime. Aceste institute financiare se împart în trei categorii: „ Bănci fondate din iniţiativă străină, şi cu capital străini The Bank of Roumania Ltd Banca Generală Romînă (1895), Banca de Credit Romîn (1904) şi Banca Comercială Romînă (1907)^ 1 2. Bănci fondate din iniţiativă romînească şi cu capital românesc: Banca, Agricolă (1893), Banca comerţului din Craiova (1898), Banca de Sconic (1899), şi Banca Romînească (1911). 3- Bănci fondate din iniţiativă romînească, cu capital străin şi parte romînesc: Banca Marino Brosch, Blank et Go. (1905). La sfîrşitul anului 1914 băncile comerciale cu capital străin întreceau cu mult băncile comerciala curat, romîneşti, căci pe ciad cele dîntîî însumau un capital de 106 milioane 855.270 Iiel, cele din urmă reprezentau numai iun capital dr 6936.740 lei. Este bine să se reţină această inferioritate în care se găsesc întreprinderiile romîneşti de bancă faţă de cele străine, aceasta în vestenea_ unei noul orientări în corqf ce priveşe politica noastră viitoare financiară. Nu se poate contesta utilitate! capitalului străin înte’o «numi măsură, închce această parte a sttf diulnî dr. dr. Victor I. Slăvescu, mai ales în ţările sărace în capitalurî mobiliare, cum este ţara noastră. El poate ajuta punerea în valoare a unora din avuţiile noastre naţionale, poate ajute în parte sporirea anumitelor ramuri industriale şi intensificarea agriculturei. Cînd însă acest capitel străin sşi dovedeşte a fi un mijloc de acaparare economică, cînd premergeranfluenţelor politice, cînd urmăreşte un maximum de rentabilitete şi începe să consfiituiască un instrument de concurenţă capitalurilor naţionale, ce încearcă să se af şi să se îndrepte către aceleiaşi recţiuni lucrative, atunci cu alta trebue să fie atitudinea noastră. Di măsura în care şi la noi întst? să sa acumuleze avuţii moh inard care se îndreaptă cu încredere către învestiţiunile de întreprindere lucrativa, în aceiaşi măsură trebuesc îndemnate şi încurajate aceste plasamente în minitaţiura solide financiare, de natură a să organizați mneî creditului nostru nu numai toată soliditatea necasat«ră, dar nud ales caracterul imţionai aff« de necesar. ti. N. C. -o ooo—