Viitorul, iunie 1916 (Anul 10, nr. 2984-3012)
1916-06-10 / nr. 2992
SITUAȚIA Rușii semnalează înaintarea lor în Bucovina și în unele Sectoare din Volhinia. Interesul principal al nouei ofensive ruse se desfășoară în Volhinia, de unde generalul Brusilof își propune ca, înaintând pînă la Lemberg, să poată apoi ataca pe la spate frontul austro-german din Polonia meridională. Planul e îndrăzneț, dar el presupune o serie de lupte încordate, pe lângă cari cele de până acum vor fi o miniatură. Căci e evident că Austro-Germanii, având interesul să nu și pericliteze situația dobândită în cursul luptelor din vara trecută, vor pune o rezistență crâncenă. Aci artileria va avea din nou cuvîntul devastator. . In ce privește acțiunea artileriei germane din regiunea Dvinei, nu s’a anunțat ieri nimic nou. Această acțiune nu apare ca o încercare de a forța drumul spre Petrograd, ci mai mult ca o necesitate de a reține în acea regiune cât mai multe forțe rusești. Din regiunea Verdun nu se semnalează decât lupte în sectoarele de lîngă fortul Vaux. Germanii arată că pe malul sting al Meusei ei se află la șase kilometri de Verdun. . Pe frontul italo-austriac se dau lupte la nord-est și la nord de Asiago, unde italienii dau atacuri iar Austriacii contra-atacuri. Din Paris se anunță hotărârile conferinței economice a aliaților. E de reținut hotărârea de a se refuza Puterilor Centrale tratamentul națiunei celei mai favorizate precum și prohibițiunile la care vor fi supuse mărfurile austro-germane un timp oarecare după încheerea păcei generale. Conferința economică din Paris a hotărît deci un quassboycot al Puterilor Centrale. FoutieS” TRAVESTIREI E „Epoca“ e nedumerită. Ea întreabă cu mirare, cum se potrivesc spusele noastre că „Federația Unionistă“ n’are nici un răsunet în țară cu învinuirea ce-i aducem că întrețin« agitațiuni primejdioase. Cîmd o organizațune nu ere nici un ecou, cum «D<xio fi o O» iutiOClcă ziarul conservator. Mirarea „Epocei“ e prefăcută sau, ceea ce e mai probabil, e... naivă. O înjghebare politică poate fi slabă și fără rădăcini în țară, și totuși poate deveni primejdioasă prin caracterul acțiunei ealc. Insăși slăbiciunea ei o determină la violențe vătămătoare. în ceasul acesta istoric agitațiunile violente și^ pătimașe ^sînt Ț|. LI I&¥@1' U& owu.1 energia unui neam. In toate țările din Europa, luptele interne dintre partide au fost înlăturate. Nu numai în țările beligerante, ci și în cele neutre. Austria „Epoca“ de campaniile opoziție în Olanda, Elveția sau țările să usclisim vol Auzit-a ea de asemenea campanii în Spania? Nu. In aceste țări, ca și în cele beligerante, concordia națională preomină, fiindcă vremea și împrejutrările nu cînt pentru dezbinări lăuntrice. Conștient de necesitatea con«ație aÂΫ, guvernul român a «minat înfăpcmrea unor reforme constituționale absolut imperioase, fiindcă rm voit ea, prin discuția acestor reforme, nu procoace polemici dăunătoare uni-* țnței naționale. Opoziția noastră nu s’a inspirat însă dela acest exemplu patriotic. Dar ea a exploatat atitudinea guvernului pentru a pune la cale mișcări nesănătoase. A înjghebat organizațiuni cari, sub masca ideilor și sentimentelor naționale, au făcut cea mai desgustătoare politică internă. Idealul urmărit de aceste organizațiuni n’a fost în afară, ci înăuntru. Cucerirea visată nu era decit guvernul și nimic altceva. Iar pentru a ajunge aci, opoziția a recurs la toate armele învechite ale politicianismului de rînd. A calomniat, a atacat oamenii, a atacat chiar instituțiunile primoridale ale Statului. Și pentru ca aceste atacuri să se bucure de mai mult credit în opinia publică, partidele din opoziția n’au apărut pe față în arenă, ci s’au travestit. Lupta nu s’a dat de către partidele conservatoare, ci de către „Acțiunea Națională“ și „Federația Unionistă“. Cea mai grosolană încercare de justificare. Adică cine se va lăsa înșelat de credința că d-nii Take Ionescu și N. Filipescu, șefii unor partide de opozție știuți ca abdersarî neîmpăcați ai guvernului, devin patrioți desinteresați și fără patimă politică de îndată ce păsesc pragul „Acțiunea Naționale“/ Cine a putut lua în serios declarațiile acestor politician! «ă la „Acțiunea Națională“ sau la „Federația Unionistă“ n’au urmărit decât o operă,de concordie? Noi am denunțat la timp aderatunui scop urmărit de aceste organizațiuni așa zise patriotice și evenimentele au venit să confirme pe de-a întregul spusele noastre. Azi cel puțin masca se dată jos și atît la „Federația Unionistă“ cât și la „Acțiunea Națională“, se prezintă pe față... „Fuziunea“. I>cu Ujunindî pentru acest cuvînt avem dreptate să spunem că atît „Federația Unionistă“ cît și „Acțiunea Națională“ n’au nici un răsunet în opinia publică, fiindcă opinia publică știe că in dosul acestor înjghebări stau două partide politice ahtiate după guvern. Masele mari înțeleg că nu în vremuri ca acestea se poate face politică internă. De aci nu urmează că agitația— nui ncimVinri trh cipf primejdioase. Sunt primejdioase fiindcă deșteaptă, în cei neștiutori, impresia că poporul român în împrejurările istorice de azi, nu e unit. Credem că „Epoca“, lămurită de noi, nu va mai fi nedumerită; - ooo- HOIS Liri^a cinematografelor Pe ecranul colorat, asupra căruia priviri curioase e se fixează, nu rareori se citește ca explicațiuni scrise a filmelor o limbă care ar putea face obiectul unui savant filolog. El n’ar ști repede căruia dialog vorbit aparține aceste explificatiuni procetatie pe pânză. La om cinema se putea ceti „Visul unei zi“ în loc de „unei zile”, „Idilul“ în loc de idilă, „femee voiajează“ și alte multe perle de acestea. Dar aceste monstruosități de limbă imnească, în care traducătorii recunoscători nici ai limbelor străine, nici a celei aromânești, se exercită nesupăriți de nimeni, le înliplinim aproape la fiecare film proectat în România. Și atunci ne întrebăm dacă n’ar fi memorit a se face un control serios asupra modului cum se scrie românește la cinema . Desigur dacă o cenisură a spectamlor din punctul de vedere al conținutului lor moral s’a dovedit că e greu de făcut, o censură gramatică s’iar putea face, fără nici o supărare chiF din partea cinemaografiștilor, căci ei mi intenționat, ci de revoc, comit crime contra limbei românești! De altfel astăzi cinematograful este pâinea zilnică, el este distracția ușoară, de foarte multe ori instinctivă, în orice caz nemăsurat mai morală decît perderea de vreme în berării sau circiume. Dar tocmai pentru că spectacolul de cinema ieste atâta de cerut de public, e păcat a nu profita de el pentru a răspândi o curată limbă românească ! Mulțimea oamenilor semi-alfabeți, a copiilor de școala, a celor cu o cultură modestă este expusă a-șî compromite și bruma de știință gramatică ori ortografică ce an, cetind mdimitățile grafice de pe filme! Petronius -0 P *~** PAGUVE VECHI Ziaristica la Renașterea României Opiniile entusiastului C A. Rosetti, despre literatura români și teatru Nu știm dacă mxlțiî cunosc plăcerea, am putea-o numi arheologică, a lecture! ziarelor vechi; cei de nu o cunosc au perdut ocazia de-a gusta un farmec deosebit: acela de a înțelege în pagina nevoiașa a gazetarului, vibrația unui moment de actualitate, care pentru noi apare o naivitate. Timpul se însărcinează a face lucrurile cu rostul lor și așa cum trebue să se facă, și multe propuneri ce păreau hazardate, multe păreri ce păreau cutezătoare acuma zece ori douăzeci de ani, devin locuri comune, sentimente banale, norme obișnuite ale vieței. Munca gazetarului de-a face clar ceea ce azi ne pare evident de la sine, apare într-o lumină ciudată. Un zâmbet flutură pe buze. Surîsul poate fi ironic,ar fi o cruzime; poate fi și rezultatul conștiinței progresului realizat — ceea ce e o notă fumoasă a sufletului ! Ziaristica noastră mai mult decît oricare alta, prezintă interesante prilejuri de acest fel de surîsurî. Ce curioasă apare publicistica cotidiană sub forma „Războiului“ lui Weis și Bauer, cu ultimele noutăți de pe cîmpul de luptă, traduse din ziarele vieneze și budapestane! Și cît de ridicol ne apare azi chipul cum se făcea un ziar, așa cum descrie marele Carageale chipul cum el a lucrat cu Danie în gazetărie ! Glumele de altădată par astăzi insipide. Cine are răbdarea să răsfoiască păgânele de glume ale lui Oră.prin Nichipercea, ori glumele lui Atanasiiâe, avocatul infirm cu reputația de mare om de spirit, publicat în „Ghimpele“ lui, ■ firm[ 10 ToaL sp :*» eges calea umorului literar am făcut noi ! Comemorarea lui C. A. Rosetti a făcut iarăși de actualitate pentru muncitorii intelectuali de la noi, opiniile marelui român resfirate în coloanele „Românului“. Desigur stilul greoi, bombastic, pretențios și nebulos nu mai este în totul pe gustul nostru de astăzi. Dar cine ar voi să citească o fraza de acuma treizeci ori patruzeci UC 41111, Dt apurenc „u una de azi, ar comite o ignoranță filologică. Spre deosebire, însă, de alte articole gazetărești, cele ale lui C. A. Rosetti exprimă adevăruri eterne, și reflectă opiniuni atît de sincere, încât proza lui Rosetti din punctul de vedere intern și logic, nu pare demodată, ca o pagină în proza literară de Bolintineanu! Entusiasmul lui Rosetti relativ, la scriitorii din timpul Renașterei României, îl împărtășim și noi astăzi: „Poeții începuseră a-și acorda literele lor și poeziile și scrierile d-lor Eliade, Alexandrescu, Bolliac, Alexandri, Donici, Negruzzi și câți alții sînt astăzi încă culmea literaturei noastre. Care epocă în timpii noștri a fost la noi mai avută în scriitori însemnați decât aceea în care pe lîngă numele strălucite ce scriserăm ca poeți, mai putem scrie și multe alte nume de scriitori însemnați, cum Bălcescu, Lauriann, Voinescu, C. Negri, Asaki, Aristia, a căror opere sînt și astăzi tot ce avem mai de frunte în literatura noastră“. Savuroasă prin sinceritatea ei e următoarea anecdotă povestită de C. A. Rosetti cu privire la efectul moral al teatrului la noi: „In sala d-lui Momulo, se juca pe scena romînă o bucată numită Mizantropia, sau Pocăința, tradusă din nemțește de amicul nostru mort în exil, loan Voinescu. „In sala teatrului era în seara aceea un bărbat și o feme din clasa de jos, despărțiți de mai mulți ani și care a doua zi erau să meargă la Mitropolie spre a-și lua cartea de despărțenie. Ei bine în minutul când se juca pe scenă căința femeei ce fusese culpeșă, bărbatul și femeia despărțiți cari erau în sală, plecară deodată amîndoi unul spre altul, fie îmbrățișară și plecară împreună acasă, cărți amândoi și uniți într’o căsnicie ce numai moartea o va mai despărți“. Această curioasă și sinceră opinie despre valoarea teatrului, ne face să înțelegem cum concepeau pistcursorii culturei noastre de astăzi rolul artei, ca o moralizatoare a societăței. Sănătoasă concepție, care nu e de loc un vis al unei generații nepregătite t — t — Amiralul Jellicoe, comandantul suprem al flotei engleze din Marea Nordului, pe care oficialitatea a mai botezat-o și „Marea Flotă” este una din cele mai populare figuri din Anglia. In această țară eminamente tradițională în care forța masivă constitue un adevărat cult popular și în care eroii luptelor navale sunt aproape sanctificați în istoria națională. Amiralul Jellicoe nu este considerat numai ca un urmaș al marelui Nelson dar ca întruparea celor mai înalte și mai hotărîte aspirațiuni ale poporului englez în momentul de față. Comandantul suprem al flotei engleze este stăpînul absolut al dîtor.,ij / . do .mirrt.a //• >JP și al radar aproape cinci mii de guri de foc stăpîne azi nu numai în Marea Nordului dar aproape pe toată întinderea mărilor din lume. De la el poporul englez așteaptă nu numai menținerea blocadei contra puterilor centrale dar și o eventuală distrugere a flotei germane și bine înțeles, perpetuarea titlului de „Regina Mărilor” pe care Anglia îl poartă de atîtea sute de ani fără ca vre-o mare putere din lume să fi încercat a i-l disputa Lupta navală din Steager-Rak nu a fost decît preludiul marei lupte care va trebui să decidă în mod definitiv victoria pe mări a celor doi principali beligeranți pe apă. Se va da această luptă sau poate pacea șt se încheia mai nainte ca Amiralul Jellicoe să-și spună ultimul cuvînt?.... Iată un lucru pe care nu-l poate ști de cit cel mult, comandantul flotei germane... i KOH-Y-NOOR. .---------*1------000--------------- In fiecare zi Amiralisimul englez AMIRALUL JELLIOOE M. Kogălniceanul ,„Marea generație” a pășit act de adine în istoria trecutului încît ni se repetă acum mereu prilejul de a sărbători aniversări dintre acele care înseamnă o epocă. In cursul acestei luni se va sărbători și a douăzeci și cîncea aniversare a morții lui Mihail Kogălniceanul, întîmplată la 20 iunie 1891, la Paris. De numele lui Kogălniceanu este legată împroprietărirea țăranilor și de aceia, alături de numele lui Vodă Cuza, el este săpat adinc în sufletul celor care, de la Dorohoi la Severin, au o bucată de pamint a lor, isvor dătător de viață și imagine concretă a Moșiei romînești celei mari. Un luptător pentru cultură, un luptător pentru libertate și națiune, un luptător pentru drepturile celor asupriți, așa se înfățișează Kogălniceanu istoricului care, cu sufletul ,pios se apropie, spre cercetarea operei lui. Sub domnia, destul de lungă pentru acele vremuri, a lui Mihail Sturdza, Kogălniceanu a reprezentat curentul naționalist în cultură. Apără drepturile limbei romînești și desvăluie adevărurile istorice fundamentale pe cum pretențiile noastre la o viață independentă se puteau întemeia. Scrie la Alianța Românească a lui Alxxhî, și apoi întemeiază el însuși revistă Dacia Literară și, mai tîrziu, Propășirea, care nu au avut puțină însemnătate pentru creiarea unei literaturi românești. Pentru națiunea romînească și drepturile sale Kogălniceanu luptă în preajma, în lirnvul și după revoluția de la 1818. De la el a rămas redactarea Dorințelor Partidei Naționale din Moldova care s’au transformat într'un adevărat program de luptă politică. Tot astfel luptă el pentru unire.Ziarul său Steaua BC-O-rii a dus lupta cea mai fixtă nouă și mai rodnică pentru alegerea ca domnitor a lui Alexandru Ioam. Cuza. Iar după ce această unire a fost realizată Kogălniceanu luptă pentru instaurarea unui guvern trainic pentru ca să poată duce la bună sfîrșit toate acele mari înfăptuiri din timpul domniei întîiului suveran al Rominiei. Această luptă istorică dă figurii lui Kogălniceanu edita relief, încît ea domină o întreagă epoca.Sărbătorirea de acum va fi un prilej de manifestare a unei recunoștințe naționale cam e e pe cît da puternică pe atît de îastă.j C. P. - pop- SCOȚIENE ENOAgI./DE TIPAR Austro-Ungaria e chemat sub arme contingentul 1919. Curios, cum, în ton a gazetele de o anumită nuanță dela noi s’a produs acei aș eroare de tipar. 9 s a răsturnat și a dat contingentul 1916.... "în’ 'y ■; VEDE PARII. .. Epoca pune titluri mari pe prima pagină despre „încurcăturile Greciei”, „încurcăturile Germaniei’', etc. Numai încurcăturile Fuziunei nu se hotărăște să se vadă Epoca Scott - Co- QO. ^ II, i ll III 1 ASPECTE POLITICE Sega ^surprizelor“ fuzimiste continuă. Fuziunea însăși a fost o surpriză, neplăcută pentru cei mai mulți dintre conservatorii din jurul d-lui N. Filipiescu. Au fost chemați oamenii la un banchet pentru a se sărbători vina,poierea unor decorațiuni și li s’a servit, cu nepusă masă, știrea oficială a împreunării conservatoare. Unii nici nu erau din taberele Conservatoarie; alții, mai cu seamă, deși conservatori, nu voiau să primească fuziunea sub șefia d-lui Take Ionescu, dar — fiindcă a fost surpriză — s’au resemnat oamenii și au... înghițit cu noduri și restul banchetului. Firește însă că la întrunirea de la Dacia fuziunea a fost lăsată într’o cuviincioasă uitare, deoarece însăși convocarea a fost făcută de.... Acțiunea Națională plus Federația Unionistă, iar discursurile nu au continut nici măcar o aluzie la „marele act“. Dar dacă fuziunea, cea „mare“, a putut fi servită la un sfîrșit de banchet ca o surpriză, federaliștii au prins curaj, socotind că și „amănuntele“’ vor pute fi realizate prin acelaș procedeu al surprinderii. începutul s’a făcut. Continuarea avea să se facă prin manifestația celor două cluburi carte au... sărbătorit astă noapte... Bucovina. Dar contopirea celor două cluburi a rămas încă în stare de proect. -ooo O CAMPANIE CONDAMNABILA Lupta „Universului“ contra Băncilor Populare Trebuinței să-și schimbe, din multe puncte de vedere, atitudinea sa politică sub noua direcție, Universul a fost nevoit să adopte o o politică economică dintre cele mai condamnabile. Astfel lupta împotriva instituțiilor economice românești, a căpătat un nou campion în care se pretinde popular și se zice apărător al intereselor celor mulți. Nu era destul că un întreg partid politic și-a însemnat cu o mare pată activitatea sa de combatere a instituțiilor economice cu caracter national, nu era destul că un ziar, dintre cele trecute pe conturi regulate în registrele unor societăți străine — am numit Adevărul — a dus și duce o luptă analoagă ; mai trebuia ca și ziarul „popular” și „democratic” al norocoșilor directori din str. Brezoianu să-și osîndească existența printr’o luptă antiromânească, al cărei efect nu poate fi decpt completa discreditare în fața opiniei publice a organului „românesc” ce încearcă asemenea culpabilă acțiune. IAm relevat și cu alt prilej campania de calomnii pe care Universul a început-o împotriva băncilor populare. Și acum însă Universul nu scapă ocazia de a reveni asupra aceleiași chestiuni, luând ca pretext o scrisoare a Asocț tțiunii Generale a comercianților și exportatorilor de cereale din România. Comentând această scrisoare Universul are îndrăzneala să aducă, Casei centrale a Băncilor populare acuzația, pe care o „găsește întemeiată că : „este cauza înfometărei populației de la munte, prim faptul că, un loc să retie pentru săteni cota de 40 la sută din porumb s’a apucat să o vindă consort ham străin”. Iar, la aceasta adaogă democraticul și naționalistul ziar . ..Știm precis, că sunt bănci populare, mai ales cele de la șesul țării care s’au grăbit să vîndă și să încarce pe șlepuri și în vagoane mistriace toată cota ce trebuiau să dea pentru consumul intern“. Iar, firește, după asemenea condamnabile învinuiri, Universul scrie : ,în situațiunea aceasta, "dacă nu va adeveri, și lucrul pare afară din discuție, atunci toate învinuirile ce se aduc Cassei Centrale * Băncilor Populare, în privința înfometărei populațiunea de la munte, sunte întemeiate și măsuri riguroase trebuesc luate de cei în drept pentru a se pune capăt fecestei îngrijitoare situațiunlî”. Insinuînd cu „dacă se va adeveri” și cu „pare afară din discuție”, Universul scoate concluzii categorice în privința „înfometării populației de la munte”. Am citat întregul pasaj pentru a pune în lumină.. onestitatea procedării. « Vom arăta cu cifre precise care a fost rolul Băncilor Populare în organizarea consumului nostru intern și ce salutară acțiune au exercitat ele în greaua problemă al alimentărei populației noastre pe timpul crizei actuale. Nu numai că nu au „înfometat” populația, cum pretinde Universul, fără să invoace nici o dovadă,ci numai pe simple afirmări calomnioase și interesate, dar încă Băncile populare sunt acelea care au ajutorat, în cel mai util înțeles al cuvântului, populația nevoiașă, fie de la munte, fie dela șes. Țăranii, care și-au vîndut produsul lanurilor lor unor samsari exploatatori ai nevoiașilor, au fost furnizați cu porumb prin intermediul Băncilor Populare. Deocamdată ținem să punem în lumină atitudinea mizerabilă a ziarului care a dut loc în rîndul acelora ce luptă contra instituțiilor economice românești — contrar celui mai sigur și mai eficace mijloc de a asigura adevărata noastră neatârnare, înăuntrul țărei și peste hotarele ei. Precum Adevărul luptă contra Băncii Naționale, a Băncii Românești și altor instituții menite săi asigure independența noastră și buna noastră stare economică. Universul luptă contra Băncilor poruntare — ca un început, desigur, al unei campanii mai vaste. Vom reveni asupra acestei incalificabile campanii, a unei foi „democratice” și „naționaliste”. * \ „Epoca“ își continuă seria „campaniilor“ neîntemeiate, ocupînduse în ultimul număr de aprovizionarea Capitalei cu carne. Bineînțeles, „Epoca“ articulează o mulțime de inexactități, pentru a putea critica administrația comunală condusă de d. Emil Petrescu, primarul Capitalei, înainte de toate, „Epoca“ dovedește că habar nu are de chestie, atunci cînd afirmă că Comisiunea centrală de aprovizionare funcționează pe lîngă primăria Capitalei. Comisiunea centrală de aprovizionare — toată lumea o știe — funcționează pe lingă ministerul de interne, sub președenția d-lui ministru de interne, iar la lucrările acestei comisiimî iau parte și d-nii miniștri de domenii și industrie. Această comisie, iar nu alta, regulează aprovizionarea Capitalei, care nu se poate face numai din județul Ilfov, ci din întreaga țară. Comisiunea exprimă deziderate, iar ministerul de interne dă ordine de executare. In ce privește chestiunea alimentare cu carne, a trebuit să se facă o statistică pentru a se ști în mod exact stocul de vite ce posedăm, și s’a avut in vedere nevoia ,ca în viitor să nu se taie toate vitele ci să rămînă cele necesare pentru reproducere. Astfel s’a sustras din consumațiune vitele tinere cari pînă în prezent ee tăiau. Pînă la facerea statisticei s’a autorizat măcelarii angrosiști să aducă vite la abatorul din București. Primăria a avut foarte multe dificultăți de întâmpinat, pentru că măcelarii angrosiști erau protejați chiar de fostul director al abatorului, care fusese... prezident al societăței măcelarilor angrosiști. . Pentru ca să se vadă eu de incompatibilă era situația aceasta de directori al abatorului, și ao&ea de prezident al societății măcelarilor angrosiști, ajunge să spunem că Primăria plătea acestei societăți 40.000 M pe an despăgubiri pentru cărnurile confiscate de... însuși președintele societăței. E adevărat că de Paști Primăria s’a aprovizionat cu miei cu ajutorul ministerului de război și dat, această operativ s’a făcut în cele mai bune condițiuni cu putință, și au fost atît de multi mici șicît un mare număr au rămas nevînduți în frigoriferele dela Hala Ghica și de la abator. In urma măsurilor luate primăria a ajuns să aibă azi în depozit peste 2000 de vite, dar face toate economiile necesare pentru ca acest stoc să ajungă cât se poate mai mult. In adevăr, măcelarii angrosiști,— probabil îndemnați de „președintele“ societăței Ier, fostul director al ab ronului, fiind constrîns și « vinde seul după tariful maximal, iar pieile de vite luîmdu-se de ministerul de războiul tot după tariful maximal, nu mai vor să talimite.* In tot timpul dificultatea aea mai mare cu care a avut să lupte Primăria, a fost să constrângă pe alți groșiști să vîndă în abatoriu carnea cu preturile fixate prin ordonanța comunală. Ei speculau pe dotaiiști vînzînd carnea cu prețuri mai mari decit cele prevăzute pentru vânzarea în detaliu, astfel că detailiștii la rîndul lor căutau să vîndă carnea cu 1.60—1.80 kgr. Atît timp cît a fost în capul abatorului vechiul director, nu s’a putut ajunge la nici un rezultat. Astăzi însă, cînd acest funcționar, care era ’prezidentul societăței tocmai al angrosiștilor pe cari trebuia să-î controleze, a fost... dislocuit, s’a pus cea mai mare regula acolo. Abatorul funcționează cu totul pe alte baze, pentru satisfacția publicului, care în viitor va avea carne de bună calitate—tăindu-se numai vite îngrășate —și cu crețurile fixate prin ordonanța comunală. Astfel stă chestia aprovizionăriei cu carne a Capitalei, și toate afirmațiile Epocei sunt absolut false. Ele sunt vădit inspirate dacă nu chiar scrise, de acei cari, fiind în fruntea unui serviciu «► numai, au apărat interesele particulare ale angrosiștilor, în dauna intereselor generale ale marelui public consumator. Mir« ,s›a>?fapa?iii‹@“ ipsseî APROVIZIONAREA cu carnea — Aceistfît Sunt neîntemeiate adass‹ administrației €‹nn^naSe —