Viitorul, iunie 1919 (Anul 13, nr. 3353-3382)
1919-06-11 / nr. 3363
S' Progresul mondial și micii psosare Este un fapt cert — dovadă atitudinea hotărâtă pe care primul delegat al României la Paris a luat-o în numele statelor mici — că puterile mari, cari hotărăsc acuma singure soarta sumei și statornicesc configurația teritorială a statelor, s’au oprit la soluția ca popoarele mici să aibă o tutelă in afacerile lor interne, care ar merge până la limitarea efectivelor lor ostășești. Evident că conception ea aceasta atât de jicnitoare pentru statele mici, cari toate sunt tovarășele națiunilor învingătoare și colaboratoarele marelui triumf al dreptăței și libertatei din lume, este în acelaș timp contrară intereselor politice ale statelor mari aliate. Nu este nevoe de o prea adâncă prevedere politică pentru a înțelege că aceste mici state, cari, totuși la un loc formează o sumă de locuitori ce egalează pe ai Germaniei unite cu cei ai fostei monarhii habsburgice, pot fi și trebue să fie greutatea politică ce va înlocui în Europa Puterile centrale. Cu cât se va da mai multă putere de viață acestor „mici state“, cu cât li se vor lăsa mai multă libertate de desvoltare, și cu cât vor fi mai puțin stânjenite în măsurile lor de apărare, cu atâta progresul și pacea europeană vor fi mai asigurate. Dar și dintr'alt punct de vedere statelor mici trebue să li se recunoască deplina lor putere și autonomie. Astăzi principiul dominant al organizării sociale este democrația integrală,este concepția că cei mulți au drept la o viată largă și liberă, și că privilegiile „celor mari“ trebue să facă loc dreptului de a trai al celor mici și numeroși. Când aceasta e morala politică și socială a timpului nostru, întăinind fiecărui stat, nu s’ar putea, ca busola moralei internaționale să fie alta, și ea ceea ce nu e permis în interiorul unui stat, să fie îngăduit în raporturile de la stat la stat. Timpul celor două morale a trecut, grație războiului care a curățit tocmai atmosfera sumei de ipocritele concepții anterioare lui. Din punct de vedere istoric apoi, statele mici și poparele iiei nu merită a fi socotite ca minorii în dreptul civil, pentru că la mersul Înainte al omenirei ele au contribuit intr’o largă măsură. Artistic este „Țările de Jos“, și apoi Belgia singură, acest „departament literar al Franței“. Elveția, cu concepțiile ei egalitare înfăptuind filosofia fiului ei, Rousseau, pentru a nu mai vorbi de mica Grecie a antichitătii care deși învinsă de Romani prin arme îi stăpânea ea prin cultură, arată că micele popoare au contribuit într’o largă măsură la munca comună a tuturor pentru progresul intelectual al Europei. Cât privește țara noastră, rolul e i apare clar în trecutul istoriei europene: ea a representat aci o continuitate de politică înțeleaptă, animată de cel mai puternic spirit de independență națională. Au trecut peste noi, năvăliri puternice, am cunoscut bejeniile cari transformau gospodăriile într’ o viață nomadă în munți, dar nici un atac, nici un puhoiul dușman, nu a putut să stingă candela românismului, nici o putere din afară nu a putut să omoare viața națională proprie, și să ne impună sclavia. Nenorocirile n'au creiat arma celor slabi, care e lașitatea. „Cum veniră, se făcură toți o apă și-un pământ“. Această resistență formidabilă, pe care repetarea nenorocirilor nu a făcut decât să o oțeleasca, este cea mai caldă apărare în sensul că astăzi, România merită a fi lăsată săși conducă destinele singură, siguri fiind cei mari că ea va ști, mai ales în condițiile de existență superioare celor din trecut, să fie un stat de ordine și de progres. Pe acest stat, puterile mari se pot întemeia în politica lor orientală, și de aceea susținerea desăvârșitei noastre autonomii, în mod energic, clar și prevăzător, așa cum a făcut la Paris primul delegat al țarei noastre, este conformă cu interesele politice ale Europei, ca și cu trecutul istoric și cu dreptatea noastră susținută prin jertfele noastre. 21 cp îl „Romanimea” critică guvernul ■pentru măsurile ce le ia ca ordinea publică să nu fie tulburată«. Nu e stradă sau răspântie Ca după ur corț de casă să nu apară bate* netele imiluiellor” Ce grozăvie! Dan numai într’un ziar al lui Bella Khut sau al lui Trotzki și dr. Racowski se pot ceti critici la adresa măsurilor ce un guvern le ia pentru a menține ordinea publică. S'ar mai putea la nevoe critica excesul unei represiuni, dar a te ridica din principiu contra măsurilor preventive de a ordinei — care în aceste momente știm unde ați duce și cui ai folosi — aceasta, mărturisim, că e o triată noutate și o regretabilă metodă a politicei conservatoare române în care tocmai în calitatele „conservatoare” ar trebui să susțină matu tărie orice măsură menită a agrerura ordinea în stat. * De îndată ce se va schimba situația și liberalii se vor retrage, traiul se va iefteni, anunță serios „Românimea“. E 1imbagiul „Răcnetului Carpaților“ de acuma douăzeci de ani care susținea că ori de câte ori vin la putere roșii, avem secetă în țară! A crede că scumperea vietei care e o mare problemă a Europei întregi este un efect al guvernărei liberale, este a face dovada că conștiința la unii e mult mai mică fată de domeniul întins al inconștientei. „ ■ m In jurul scrisoarei -s atât de real explicată de d. Em. Antonescu, „Românimea“ face cor cu „Epoca“ pentru a insulta pe „moralul politic“ și pe „profesorul de drept german“, care ar face bine — spune „Românimea“ — să mărturisească faptul că el, și nu altcineva, a scris Nemților scrisoarea în chestie. Cunoaștem cazul sinucișilor prin persuasiune; „Românimea“ inventează și pe al vinovaților.... de hatârul adversarilor! Mărturisește d-le Antonescu că ai scris și ceea ce nu ai scris de hatârul „Româniaiei!“... Fii anual! gesmembrarea g ®rmasiei PROCLAMAREA REPUBLICEI RUINULUI — Isire Franța și Germania, se^CFâi ar fi un nou stat.■— Actul proclamărei.— Ce -aptme președintele nouei republici.—Programul noului guvern.—Berlinul și noua republică — Telegramele ne-au vestit despre săvârșirea unui act politic însemnat : prclamarea republicei Renane, care, în cadrul uniunei germane, se desparte totuși în mod formal de Prusia. Găsim acuma în ziarele franceze amănunte demne de interes asupra modului cum s’a pregătit și s’a realizat acest act politic. Actul proclamărei Agenția Wolf dă următoarele amănunte asupra actului: proclamării: Afișele proclamației au fost imprimate la Wiesbaden, — viitoarea capitală a nouei repiblice — și lipite pe străzi de ofițeri francezi Ele au fost rupte de partizanii Prusiei, dar aflate din nou. Judecătorul Stein a remis administratorului francez Pineau o protestare contra proclamărei Republicei. Doctorul Dorten a fost numit președinte al nouei republii și și-a început activitatea. Președintele fostului guvern von Meister și-a dat demitiunea. Ce spune președintele ? Proclamația a fost dată simultan la Polona, Wiesbaden, Magenta, Aix-la-Chapelle, Coblenz, Spira. Noua republică ar cuprinde Palatinatul, Hessa-Nassau, Birkenfeld și provincia de nord până la Aix-la- Chapelle. Președintele republicei Rhinului este d. Dorten, fost procuror imperial la Düsseldorff. Acesta a adresat generalului Mangin, comandantul armatei 10-a franceză, o sensoare în care v» expieri originile și rolul republicei Rubinului, cerând să se autorize alegerile pentru formarea unei constituante și să fie recunoscut de puterile aliate, propunând chiar ca ulterior să se trimită o deputăție la Conferința păcei. Iată ce a declarat d-rul Dorten, corespondentului lui, „Le Temps“ la Mayenta: „Vrem să întemeiem o republică a Rhinului, în cadrele unităței germane: ceva cam cum era Bavaria la 1870. Reluăm, de acolo de unde a lăsat-o Istoria, încercarea noastră de la 1848, nu cu intențiunea de a ne deispărți de Prusia, nici măcar de a o slăbi, dar pentru a adăuga o unitate sănătoasă unei aglomerațiuni în care Prusia nu va mai fi .„puterea prezidențială“. „Două extreme, cari de altfel se înțeleg foarte bine, amenință să ne zdrobească: funcționarii cu cari ne-a înzestrat Prusia, și cari își văd influența scăzând, —și bolșevicii» cari și-ar face mendrele dacă Aliații* n’ar fi aci. Contra acestor două extreme, noi grupăm bunele-voințe și spiritele cumpănite, . ... Programul noului guvern .^Adversarii noștri, a continuat d. Dorten, ne arată ca fiind partizani ai unei republici clădită de clericali, pe baza capitalismului, a notei contra Germaniei și a speculațiilor Franței. „Răspund: Clericalismul? Viitorul minister va cuprinde 4 catolici, 2 protestanți, 1 israelit. Capitalismul? Lucrătorii vin spre noi. Ura contra Germaniei? Vrem să rămânem în cadrul german și să ne solidarizăm cu compatrioții noștri pentru a plăti partea noastră din sarcinile constrângerii, cu toate că noi n’am dorit războiul. „Cât despre acuzarea că ,e aci mâna Franței, ajunge să spun că mișcarea noastră mergea bine încă înainte de sfârșitul războiului. Apoi președintele Dorten a caracterizat astfel orientarea politică a nouei republici: „Ceea ce vrem noi, este ca sinceritatea noastră sa fie crezută din ambele părți, din partea înțelegerei, deoarece vrem mai ales să ajutăm pe Franța și Belgia să se ridice din ruinele lor, — și asta din toate puterile noastre? din partea Germaniei, căci vrem să ajutăm această țară din toată inima, și o vrem scăpată de tirani?, prusacă și de bolșevism, să redăm sănătate acestui corp astfel încât, eliminând otrăvuirile cari îl intoxicfiează, să poată intra cu mândrie și cu folos în „Liga națiunilor“. Iată programul nostru : Noua republică va cuprinde cam 12 milioane de locuitori, și va avea drept Capitală orașul Wiesbaden. Berliner și noua republică Bine-înțeles conducătorii Germaniei Seheidemann, Dernburg, Brockdorff-Rantraus și ceilalți, sunt adversari neîmpăcați ai acestui act politic pe care, <u toate sforțările lor, nu l-au putut împiedica. Prima lor hotărîre a fost să urmărească pe d. Dorten întemeetorul nouei republici, acuzat de înaltă trădare. Apoi, revenind la tactică, au numit guvernator al provinciei Renane pe d. Grimbocn, unul din șefii centrului actorie, care însă, departe de a fi un partizan al unitatei prusiene, ducea pe față de luni întregi campanii pentru crearea unei republici Reng uri Chiar acest implu fapt arată că cei de la Bei.im ocolesc de pe acuma r>’r ■ [UNK] ••• i'«S C'vn 'XPfr P’UIl nou ratat întrîș Germania și Franța e fapt împlini':. MIR. Z ECOUR Z iarul «Excelsior» anunță că a plecat din București spre Paris un tren cu 150 de atleți români care vor lua parte la concursurile de sport internaționale. După ziarul francez, Principele Carol va veni și dînsul, la Paris, pentru a pre I sida echipele române conduse de maiorul Alex. Manolescu și căpitanul Emil Palangeanu. * Tot ziarul «Exelator» anunță că echipa franceză dublă de tenis compusă din d-nii Gobert și Decugis, a bătut echipa română compusă din d-nr Mișu și Breraia. În orașul Valence sur Rhone cu prilejul unei serbări mare în onoarea Jeanei d’Arc, un incendiu a cuprins sala de cinematograf. Au fost victime 53 de copii, 21 femei și 1 bărbat. Cifrele arată că cei slabi, femeile și copiii, n’au avut nici un sprijin din partea bărbaților care au izbutit să scape toți afară de unul. Erau în sală peste 4000 de spectatori. Primăria orașului Paris a cumpărat două tablouri de La Touche—Cămașa ridicată care s’a plătit cu 18.200 franci și Jocuri de apă la Tuileries care s’a plătit cu 9.100 franci. S’au mai vândut de asemeni la osebiți colecționari tablouri de acelaș picior cu prețuri mari, de pildă: Intriga cu 34.000 fr., Noapte veselă cu 32.000 fr. etc. etc. S’a realizat în total pentru 54 de pânze cifra de 367.720 fr. Băiatul lui Samira, ultimul Barbe-Bleu, cel care și-a omorât nevestele și amantele, a fost chemat la justiție ca să se explice asupra bijuteriilor ce s’au găsit asupra sa. Dânsul spune că i-au fost date de părintele său. . O MISIUNE DE SAVANȚI Cine sunt membrii misiunii franceze sosită la noi Țara noastră are fericirea, să găzduiască în aceste momente o misiune universitară francezii, carii reprezintă în modul cel mai fidel și mai expresiv cultura și știința franceză de azi. Fiecare nume din această falangă Universitară evocă o pagină din cartea mare a cititorei omenești. D. Lucien Poinmré, fratele Președintelui Republicei franceze, și al cărui nume este atât de evocator pentru cei ce cunosc istoria științelor, are o suuaiție oficială, în Franța care ii arată meritele științifice: e vicerectorul Academiei din Paris, și preșident al consiliului Universităței; d. Ch. Diehl este acel celebru scriitor pentru care lumea bizantină, cu arta, cu politica, cu cultura ei, nu mai are mistere; d. D. Berthelot, e, marele chimist care nu-și desminte ilustra ascendență; d. I. Bedier, este eruditul profesor de literatură franceză de la colegiul Franței, prin d. Ionet fisica modernă, cu specialitatea electricității, este aproape în întregime representată, precum, prin d. Fougères, știința heleilistă își are credinciosul ei represenant. D. de Martonne e marele geograf care adaogă la celebritatea de savanur, și dragostea ce ne-o poartă nouă, Românilor. D. Balthazard este, medianii savant a cărei specialitate oare Franța, iar d. Meynal este o glorie a facultaței de drept din Paris. Salutăm astfel cu deosebită satisfacție o atare misiune care prin personalitățile ce-o compun ne dă imagina gradului de înaltă cultură academică la care a ajuns marea Republică, NOTE Sin Urans pribegiei Amintirea trecutului,chiar cel mai apropiat, este însoțită de o melancolie, ce o explică conștiința că ceea ce a fost nu va mai fi niciodată, și această notă sentimentală pune un văl di poezie-pihmia dicro-'H* trecutului, peste nefericirile simțite și așează intre noi și zilele ce nu vor mai reveni pulberea de aur a fantaziei. Zilele rele și zilele gr*ele se estompează pe orizontul amintirilor și cu indulgența desinteresării artistice iertăm și pe cei ce ne-au făcut rău, uităm pericolele prin cari am trecut și ignorăm ceea ce în trecut făcea să ne palpite inimile. Pribegia noastră, lașii durerilor și așteptărilor, exodul de dincolo de căminurile părăsite, golul morților iubiți, și frica de-a nu pierde pământul ce ne este mai drag decât sufletul nostru, neașteptatul durerilor și jumătatea de viață ce-o duceam într> foamete, exantematic ori vești rele de pe front, toate acestea apar în pervazul mintei ca lucruri de demult. „A fost odată...“ Și de aceea paginile ce ne evoacă acele zile extraordinare, tragicei, ori sublime în durerea lor, fac un mare serviciu,artei, istoriei, dar și cugetelor noastre. După cărțile lui Corneliu Moldo■vanu, articolele lui G. Rotică, strânse astăzi în volum după ce le savurasem la Iași, sunt astfel cărți ce îmbogățesc sufletul nostru. Cei ce n‘au fost în Moldova sf’ntei pribegii vor înțelege din cele ce scrie frumos ”. Rouică cum am trăit acolo, laicei ce am sorbit din amarul zilelor din Moldova suferinței, de vom reaminti zilele ce niciodată nu trebue să le uităm! Și scriitori cari pun talentul lor în serviciul evocărei acestor amintiri rupte din sufletul nostru, fac o operă durabilă și folositoare, pe care preea e datoare să o rele veze.... Perrenius Utilizat publicitatea „WHITCHUL« Cel mai răspândit JURNAL DE SEARA ziarului Infrafurea Franco-Oomână lecessfia misiune! mmmim meze EsimalasSa primire figură da prife$#mii li studenții Univers fălii din Emureș^ , — Cuvântarea nei ^și ^ răspunsul d-Sus L. Poincaré — .... y Eri la ora 1 p. m., a avut loc în sala Senatului recepția oficială făcută de Universitatea noastră misiunei universitare franceze. Intrarea Universitaței de jos până la intrarea în sala de ședințe era frumos ornată cu plante și ghirlande de verdeață. Sala Senatului era împodobită, de jurîmprejur, cu ghirlande de verdeață și cu buchete de flori. Sala și tribunele erau pline de lume : academicianii și profesorii universitari, secretarul general și directorii, ministerului industriei, profesorii școalei superioare de medicină veterinară, profesori secundari, numeroși domni și doamne, precum și un mare mimăJr de studenți și studente. Magistratura era reprezentată prin d-nii C. Manolescu-Râmniceanu, prim președinte al Curtei de Casație, Oscar Niculescu și Bonea. Odată cu misiunea franceză, au intrat în sala Senatului d. de Saint Aulaire, ministrul Franței cu personalul legației și atașații militari francezi cari au fost primiți în aplauze și ovațiuni care au durat câteva minute, de întreaga ascentă în picioare. Cuvântarea^^ d-lui^ Ministru Angelescu D. Dr. C. Angelescu ministrul instrucțiuliei luând cuvântul spune: Sunt fericit a saluta pe iluștrii reprezentanți ai gândirei și culurei franceze, cari au venit să ne aducă prețiosul lor concurs pentru reorganizarea învățământului nostru. Citind telegrama trimisă în Februarie a. e. Universităților din Burcurești 'și iași de Sfrda. L. Pana, care vice-rector și președintele consiliului Universității din Paris prin care își exprima simpatia sa profundă și făcea urări ca România să fie răsplătită pentru curajul și martiriul său, spune că lumea intelectuală română nu va uita niciodată aceste manifestații pe care sufletul nemuritor al Franței le păstrează. Aceste cuvinte au venit în cele mai tragice momente prin care trecea poporul român. Ele arătau că Franța, uitând propriile sale dureri, ne întindea brațele sale protectoare, ne încuraja, ne consola, ne făcea să nădăjduim isbânda cauzei noastre, isbanda dreptului nostru. Iată pentru ce ochii noștri se îndreaptă totdeauna către Franța și în momente de bucurie ca și în Momente de durere. Poporul nostru întinde brațele și își îndreaptă pașii către țara libertaiei popoarelor și a luminei. La 1870 am suferit împreună cu Franța iar 10 ani mai târziu am răspuns la glasul ei de suferință. Am fost mândri de a fi aliații Franței și de a vedea strălucind despare drapelele franceze. România nu poate să uite ceea ce datorează Franței ; ea nu poate uita pe marii gânditori Quinet, Michelet, Girard,hu și atâția alții cari au apărat-o la nașterea ei ca popor și ca stat independent. Ea nu va jura, niciodată admirabilii soldați ai Franței cari au apărat cauza dreptăței și civilizația popoarelor. ființe noi și voi — spune d. ministru al instrucțiunei— este o afinițtate de gândire și de inimă, cdarr toată cultura noastră este franceză,fală pentru ce azi, când vroi să organizăm învățământul îm< Romă] nia Mare,'nie adresăm vouă. Cu sprijinul gândirei franceze vroim să dirijăm gândirea româna. Și acum când, victoria luminează, toate popoarele aliate, România singură continuă martiriul său, lupta contra anarhiei și dezordinea din afara, care ameniință nu numai teriptoriul său dar Europa întreagă. "Serta tiberă a civilizației în Orient, ea " cunoaște datoria și stă credincioasele tradițiunilor sale repulare de a se ofpune ivaziei lor barbare, dar ea cere în același timp, ca jertfele pecare le face să fie recunoscute iafe amicii și aliații ei, Xr In aceste ceasuri hotărâtoare Ro ■mânia așteaptă cu mare încredere, prietenia Franței» Aveau emitmente că în Franța, unde dreptatea este un cult, vor fi realimente revendicările noastre juste. Fără Franța, România nu putea fi ceea ce este azi Cuvântarea Rectorului Universităței din București D. I. ATHANASIU, rectorul Universitatei, salută misiunea frantceză. Arată cât de adâncă este pătrunsă în lumea noastră intelectuală cultura franceză. Nici invaziile barbare, nici prigonirile de tot felul n’au fost în stare să schimbte caracterul latin al potporikii nostru. Arată* cu câte jertfe și greutăți se adăpau în vechime fiii boerilor la culture Franței. Inedee exprimând toate recunoștînța Românie* către Franța pentru* sprijinul pe care l’e dat la instruirea armatei române care ne-a dați Mărășeștii. De asemenea exprimă recunoștința armatei franceze de la Dunăre, de sub ecomada ilustrului general Berthelot, care a liberat țara de ocupația germană. Alte cuvântări D. P. MISSIR profesae la facultatea de drept aduce salutul facultatei de drept și mediee „Vére la France“ inovațiile întregei asistențe. K. DR. OBREMA. *a numele facultătei de medicină, a ținut o caldă «£ emoționantă cuvântare, vorbind despre suferințele României. Poporul francez a deschis larg* porțile culturei, mai ales nouă. Lumina, Franței* a fost răspândită m toată lumea; Franța n’a învin» p rin forța brutală și prin număr, ei prim genialitatea improvizațieiși directivei și prin măreția sufletelor. Ați scăpat civilizația latină și demoHrația umană.• Multe secole au fost poporul cel mai oprimat de vecini isanici și tira inici. Voi ați fost totdeauna, sprijinul nostru și credincioși dreptăței și veți mai fi. _După atâtea suferințe, consolatia vine tot din partea Frânteil D- DEN SI ISAN ii vorbește din partea facultăței de Utere. D. ȚIȚEICA voma er#fie din partea facultăței de științe. Cuvântarea cf-îul Luden wwsss Poincaré • - ■g&îmm'gsssimaz D. Poncaré este primit la tribună cu ovații" nesfârșite. Dsa spune că Franța, n'a disperat de cauza dreptăței și că inima nu bate în unisoncu inima Românei, Ziua victoriei vp fs.os". Prin prezența, noastră vă dăm dovadă de simpatia profundă șî este ca cea Franței, Am vroit să venir și mtă-ne aci, Nu vă aducem cuviite deșarte, ci raite. .. Intre toate chéd-irmile, domină ceia universitară care are menirea de-a forma noile generice și victoria definitivă. La noi nu există nici crei un interes și nici vremm gând ași cum. Știm că România, este sora noastră prină istorie, prin raisa, prim viața ei. S’a vorbit de miracolul grec. Urmarea în pag* 2-a CRONICA ISTORICA echrain wem it Hill till 11 «11 Fl de C. HAGI-TUDORARY. I Congresul actual dela Versailles ca și congresul de la Viena din 1814 este un congres diplomatic care are de scop să pună de acord puterile beligerante pentru regularea chestiunilor de interes obștesc și particular cu caracter internațional izvorâte din războiul mondial. Fentele puteri beligerante includ un tratat prin care se regulează toate aceste chestiuni. Printre tratatele din trecut, cel din Westfalia (1648) este cel maii important pentru că a pus capăt războiului de 30 de ani, a stabilit „echilibrul european“ până la Revoluția franceză iși a stabili atât de mult pe Austro Ustria,așa încât îi făcut inofensivi pentru două secole. Congresul dela Viena este iarăl și foarte important pentru că prin el i s-a constitut „Europa Modernă“ și a restabilit așa zisul „echilibru eruropean“ care a creiat o stare i de lucruri care a dăinuit mai bine de 50 de ani. Negocierile din sânul actualei conferințe premergătoare la viitorul congres de pace, hotărârile diferitelor comisiuni de studii preliminare încheerea tratatului de pace, fazele prim care trec dezbaterile, îmi reamintesc istoricul congresului de la Viena. Ambițiunea tiraniei a lui Bonaparte în politica internațională grurpă în șeapte coalițiuni succesive puterne europene, bătăliile dela Lipseazăsă și a Națiunilor și dela Waterloo, sdrobi pentru totdeauna pe „monstru“ care a înspăimântat popoarele și i pe Suveranii lor. După ultimele izbânzi memorabile ale marelui căpitan pe Marna, Aube și Senna, Franța învinsă și sdrobită după un război de 22 de ani, de glorie neperitoare, închee armistițiul de la Châtillon (Aprilie 1814) și apoi pacea de la Paris (30 Mai 1814). Din aceste 2 tratate Franța comitea două mari greșeli: a) prin armistițiul de la Châtillon, Franța se obliga să evacueze piețele întăriitte din Germania, Spania și Hollanda ocupate de trupele lui Napoleon, teritoriul ei rămânând ocupat de trupele dușmane ; b) prin pacea de la Paris ,semnată cu reprezentanții celor 8 puteri beligerante, Franța revenia la frontierele ei de la 1790 adică se abandona provinciile Rinului și ale Belgiei și ca consecință în imposibilitate de a-și mai apra interesele ei la viitorul congrVs de la Viena, fiind legată prin tratatul de pace. Congresul se deschide la Viena în ziua de 1 Noembrie 1814 sub președienția principelui de netternieh, cancelaril imperiuiui. Acolo își deferă întâlnire trufașul țar Alexandru, regele Prusiei, Wiirtemsburgului, Danemarcei și toții Kî'iițbiiîn Și prințilorli nemți, italieni, erg.* I .Coaliția și țigle că fte AafeJ rese de apărat își trimet plenipotențiarii lor ceii mai de vază : Englitera pe vicontele de Castlereagh, dușmanul cel mai dârj al revoluției franceze și a lui Bonaparte, și apoi pe ducele de Wellington, raoul de la Waterloo , Rusia pe contele de Nes șerod, cancelarul imperiului, Prusia pe principele de Hardenberg și pe ilustrul philolog și om de stat baro 1 ftat de Humboldt; în fine Ludovic XVIII trimite pe principele de Tallleyrand, genialul diplomați și omul cel mai spiritual al timpului.Surveniul Restaurațiunii Burboniene , de acord cu regele, nedorind ca Franța să joace ora rol prea activ la Viena, limită misiunea plenipotențiarului lor la detronarea lui Murat, regete Neapolului și la alte interese de mică importartă. Rolul Franței față de puterile beliguranțe, după cum am mai spus, era limitat prin tratatul de la Paris , care regula raporturile teritoriale ale Franței față de Marile puteri europene. Istețimea însă a nealiatului om de stat și dorința lui de a juca un mare rol văzu lucrurile cu totul altfel. Profitând de neînțelesgerile innevitabile ce se ivesc între coaliți când este vorba să-și împartă prada și să-și cruțe interesele lor, profitând mai cu seamă de nemul ‘ topirile statelor celor mici pe cale a fi sacrificate, el, Talleyrand, i se ridică deodată în congres ca apărător tí.ai ..SigiLmitatU’’ cum» Kt J.. • •zicea el atunci, cuvânt fericit ce obținu un succes imens. [ Ascendentul lui Talleyrand asupra ’ celorlalți diplomați era covârșitor. Metternich președintele congresului fusese un modest ministru la Paris al unui imperiu zdrobit. Messelrad, cancelarul împăratului Alexandru fusese la Paris secretar de ambasadă fără nici o importanță. Talleyrand se pune imediat în curent cu starea de lucruri și manevră cu atâta iscusință că imediat se pune în evidență și devine personalitatea cea mai de vază în conducerea congresului. . . Pe lângă nemulțumirile statelor de rangul al doilea era și pretenția celor patru, „Engliteza, Austria, Prusia și Rusia“ să ia direcțiunea suverană a tuturor afacerilor și să le mărească în mod definitiv în secret și singuri. Apoi tot consiliul celor patru hotărî înființarea a două comitete, unul pentru împărțirea teritoriilor și afacerile comune ale Europei, celălalt pentru alcătuirea constituției germane. Talleyrand, jicnit de acest procedeu incorect, de acord cu domnul de Labrador, ambasadorul Barborilor din Spania la Viena, protestă în contra celor 4 și propagă cu energie ideea convocărei imediate a tuturor reprezentanților puterilor magii și miei la congres. Metternfrât fa silit atului sa convoace îintr’o conferință particulară de acești doi ambasadori. Acolo Talleyrand, se așeză la masa verde ca în el acasă, între lordul Castlereagh și principele de Metternich. El întrebă pe acesta din urmă pe un ton indiferent care este scopul acestei conferințe și în ce calitate erau chemați acolo. Metternich îi răspunse că a convocat pe șefii de cabinet, să se înțeleagă asupra unei declarațiuni oportune și indispensabile. Șefii de cabinet răspunse Talleyrand, „dar atunci d. de Labrador și domnul Humboldt n’au această calitate“. Metternich replică că aceasta este adevăirat însă că n’a putut face astfel fiindcă Spania nu avea alt reprezentant la Viena și, că dl de Humboldt este nevoit să asiste pe șeful său principele de Hardenberg din cauza surzeniei acestuia. . „Dacă infirmitățile sunt o calitate, atunci trebuie să fiu și eu asistat de un secretar” îi răspunse Talleyrand (el făcea aluzie la infirmitatea sa; era șchiop). Apoi Talleyrand se făcea că nu pricepe, întrebă cei ce nu s’au chemat și cei 2 reprezentanți ai tratatului de la Paris, (Suedia și Portugalia) protestă în contra cuvântului impropriu de aliați .în declarațiune, deoarece starea de război încetase deja Pacea de la Paris, ridică mai multe incidente care deconcertau asistența și sfârși prin a produce o confuziune de nedescris în susul așa încât ea se separă fără să se decidă nimic. Succesul lui Talleyrand fu imensi scopul secret al celor 4 fu demascat și scandalul deveni de notorietate publică. . • Apoi Talleyaand prezentă o nota prii care arată că cele șase state nu puteau trata «și hotărî impotriva drepturilor celorlalte» că trebuia, mai mici !șă se convoace preaipotenauri; tu inter .celegate etate, pentrificarea puteriiî«;ilor și apoi se constitue congresul și sa se insfis tue comitete și sabe comitete, cari sa examineze și s^g studieze chestiunile de interes obștesc și Par. particular me pater tor «mai și miei cam nici un caz mi si putea decide un searoi. Și pe cale indirectă, eh este noile Poloniei și Saxoniei. In fine după mai multe narative se ajunge ln o transactă: admiterea punctelor de vedere ale lui Talleyrand - velunirea conjgrestiaiu este o lună si admiterea punctului de vedere in ton lîietteiimc și .pishcte F 1 * * admisionei 4» progres alulmi.oi statelor mfifi ^ *;fimZiU? de»S pleninoteft«. fiuii celor 8 state în care intră fii reprezentanți» țărilor, beligerante Suedia și se Infriuülte la principele Le MeÜroich CiUti conänaai u îi »ag. ^ ■Zfc-