Viitorul, noiembrie 1919 (Anul 13, nr. 3507-3533)
1919-11-25 / nr. 3530
sităței la BM ÄäÄss COMSTITORi Noul parlament apare în viata politică a țărei cu o controversa juridică pe umeri, de la a cărei Soluționare depinde competiția și deci starea lui civilă. Este el o cameră obicinuită,chemată a fixa numai cadrul activităței linei viitoare constituante, sau este constituanta însăși, marea constituantă menită să așeze temeliile juridice ale noului stat român? lată problema: " a Pentru a o rezolva un’s decât două căi de ales: Calea dreptului strict, formalistic și nepăsător în fața realităței și a profundelor transformări săvârșite în viața politică a țarei, sau calea indicată de această realitate politică și de aceste mari transformări. Pentru a decide că cea de a doua este singura cuminte de urmat se impune să cercetăm puțin consecințele absurde și nepolitice care ar decurge în mod fatal dacă ar fi să mergem pe cea dinții. După o primă părere, să o numim a legitimiștilor, a dreptului formal, pentru a ajunge la o constituantă treime ca mai înainte o cameră ordinară să stabilească punctele din vechea constituție, care trebuesc modificate. După aceiasta numai să se aleagă Constituanta. Așa se rostește, art. 128 din Constituție. Această teorie presupune ca vechea Constituție a regatului este încă in fimă și că dispozițiunnile ei se aplică fără șovăire. Dacă această presupunere ar fi exactă,atunci Camera actuală nu numai că n’ar fi o Constituantă, dar n’ar putea funcționa nici măcar ca o Cameră ordinară, articole precise din Constituție, îi refuză categoric orice recunoaștere. . In adevăr, se știe că la ultimele alegeri, au luat parte toți Evreii pământeni și toți streinii de erecani grație decretelor-legi cunoscute au devenit cetățeni români. Dacă vechea Constituție este încă în vigoare, arm susțin legitimiștii, atunci nici Camera actuală nu poate exista pentru că — după articolul 7 și 8 impământenirea făcându-se numai de puterea legislativă — la alcătuirea ei au contribuit necetățeni, cu un vot pe care nu-l aveau. Ar trebui prin urmare făcute noui alegeri de la care să fie excluși Evreii și toți streinii vizați de suspomenitele decrete. Aceasta fiind o deducție severă din teoria formalistă, întreb: Primește cineva o atare consecință ? Eu știam că anumiți oameni politici la Paris ca și în țară intrigam ti'Pau și acuzau pe Ion Brătianu până mai de•urmă și că vroește a păcăli pe Evrei, că nu le-ar fi dat prin acele decrete-legi drepturi politice în masă și fără nici o formă, li aștept acum pe aceiași oameni să ceară tocmai contrariul, să ceară să dăm afară din cetățenie pe toți Evreii, pentru că «Constituția veche nu-i recunoaște. »Când susțin că vechea Constituție este în plină vigoare, o asemenea concluzie se impune. Sunt sigur însă că nici unul din acești oameni politici nu va face așa ceva; nu va face pentru că realitatea și necesitățile politice care au dictat această violare a vechii Constituții sunt așa de puternice încât nici unul nu va cuteza să susțină că în acest punct vechea constituție ar mai fi ,în vigoare, naîă dar un prim punct câștigat. Să trecem mai departe. Noul parlament și-a început activitatea. Țara întreagă și Capitala în special a văzut sub ochi realizată minunea rîvnită de veacuri, de a fi primit în mijlocul ei ca soli ai neamului nostru întreg și unit pe aleșii tuturor ținuturilor locuite de Români. Minunea este așa de mare, că,dacă n’ar fi fost mizeriile topo filiei inflame de partid din vechea Românie, iar fi trebuit ca Joi, tot Bucureștiul, în strae de sărbătoare neasemuită, cu fiori în brațe și cu lacrime de bucurie în ochi, să-i aștepte dealurigul străzilor pentru a preamări pe acești soli picați ca din basme în mijlocul nostru. Dar, revenind la chestia noastră, se impune iarăși o nouă întrebare : Dacă vechea constituție estein vigoare, or ce drept acești soli ai Transilvaniei și Banatului, ai Maramureșului și Bucovinei, ai Basarabiei odinioară atât de uitată stau ei In partmentul țărei ? Constituția Regatului, da care dintr’odată și pe ne Sfșteptate anumiți politiciani, se arată îndrăgostiți după ce au batjocorit-o o viață întreagă, nu-i recunoaște drept cetățeni. „Românul din orice stat, dovedind repărea sa de protecțiunea streină, poate dobândi îndată exercitarea drepturior politice,printr’un vot al vorpurih« Legiuitoare“, glăsuește arte." 9 al acestei Constituții. Imr apoi cu voi, ar trebui să li se spună cu mai multă sau mai puțină politeță, după cum le-ar conveni politicianMor, nici voi, nici acei cari v’au trimes nu’s încă cetățeni în conformitate cu Constituția țărei. Voi,va puteti sta alături ca atâția neprisloriți români aleși în fruntariile Vechiului regat! Așteptați acasă până ce noi, domnii din Regat ne vom fi certat destul, vom fi epuizat toțiS (Regatiile juridice, carii n’avem nimic mai serios și mai bun de făcut, în gemurile acelea ieșite .Sc grijuri și răspunderi. Așteptați deci fraților la voi acasă până ce vom dizolva câteva parlamente noi cei din regat și numai după aceasta poftiți și dumneavoastră ca să încingem și cu voi ■putină sfadă spre binele și cinstirea neamului iată ce consecințe s’ar impune dacă teoria legitimiștilor ar fi exactă, dacă vechea Constituție ar mai fi în vigoare. Unirea și legalitatea noului Stat român ar trebui amânate ad calendas graecas, aceasta ar fi mai rea dauie pe care teoria form artistică a politicienilor „dezinteresați“ ar aduce-o României Nouă. Știu că acești politicieni se vor lepăda și de aceasta a două consecință fatală a teoriei lor: împrejurările extraordinare prin care trece țara și neamul întreg ne-au pus în fața unor situațiuni de fapt așa de noui și neprevăzute încât nu de argintii juridice, și de cioturile unei legislații scoasă din uz prin consimțământul tuturor se va împedica noul Stat român în ceasul cel mare al reconstituirii sale. Nu vor putea pretinde politician! așa ceva pentru că din clipa în care necesitățile politice au impus încheieri de alianțe, declarări de război, înființarea stărei de asediu și a cenzurei, exproprierea fără despăgubire prealabilă, împământenirea în masă a Evreilor, chemarea la parlament a representanților provinciilor eliberate,—toate acte politice săvârșite împotriva textelor Constituției —i din acel moment acea Constituție a încetat de a mai trăi, dacă vreodată a trăit în chip efectiv. Apoi această Constituție chiar dacă ar mai fi în vigoare, n’ar putea să devină obligatorie actualului parlament izvorât din voința nu numai a cetățenilor vechiului regat ci și din acela a provinciilor eliberate. Acestea nu’s doar simple teritorii anexate, ci sunt tari alipite de România prin propria lor voință. Ca atare nu văd cum între egali voința numai a unuia din factori, aceea din Constituția vechiului regat, ar putea să se impună tuturora ca în ipoteza unei anexări. In fine, vechea Constituție,prin art. 128, impune o procedură complicată pentru ca poporul să-și dea bine seama dacă pactul fundamental treime sau nu revizuit. Iată rațiunea acelui articol. Și dacă este așa, sunt iarăși îndreptățit să întreb. Este oare cineva în țara aceasta care se mai îndoește că vechea Constituție trebue revizuită când toate punctele ei de căpetenie arătate, cum arăt mai sus, au fost călcate ? Ne găsim deci în plină stare de fapt care reclamă o grabnică consacrare legală. Parlamentul actual are rol creator și nelimitat pentru a transforma starea de fapt in stare de drept. Consecințele absurde și totuși juridice de mai sus, constatarea că aproape toate dispozițiunile de căpetenie ale vechei Constituții au fost culcate prin consensul imapirii, nevoia inexorabilă de a așeza cât mai grăbit noul Stat pe temelii juridice solide, d’asupra cărora numai se va putea dezvolta liniștită și sigură viața neamului întregit, necesitatea de* a da cât mai deplină satisfacție noilor concepții și curente politice, toate acestea, ne duc fatal, ne duc la concluzia politică că vechea constituție a murit și că o nouă constituție trebue făurită cât mai neîntârziat. ■In fața acestor serioase și uriașe nevoi, invocarea art 128 din vechea Constituție apare ca un expedient, ca un simplu chițibuș juridic, invocat de ocasie pentru a da putința de îndreptare a unor greșeli de tactică săvârșite de unii politiciani ai vechiului regat, politiciani încurcați în pânzăria abilitatei lor proprii. Țara are însă nevoie de liniște și de muncă, iar nu de a fi svârșită din nou în alte spaziuri politice. Constituția cea veche a murit și morții nu mai învie nici chiar de dragii politicianilor noștri ; ceva mai mult, banuesc că și ea trebue să fie fericită pe lumea cealaltă căci a scăpat de dânșii. Tot ce are mai bun de făcut norul parlament este să-și înceapă liniștit munca de reclădire a Țorei, atât de încercată după sacrificiile războiului. Poporul român îi va fi recunoscător. In acest răstimp, opoziția extraparlamentară, — cuprinsă deodată de pasiunea teoriilor juridice și de dragoste după răposata Constituție pe : ‘«ocolit-o cât a trăit ori de câte ori ... . " — va avea destul răgaz ca să reflecteze asupra adevărului de orfent strategic, — are doar pletoră de strateg în sânul ei, că o bătălie nedată la timpul oportun echivalează cu o înfrângere. EM. ANTONESCU, Profesor Universitar. ?sWNTfift!M.ss preBSils șmafienle ca. 60 lei pe un an 30 „ „ șase luni 15 „ ,, trei luni Francezii încep să-și dea seama de rolul important pe care portul fluvial Strassburg este chemat să-l joace în relațiiruile comerciale i vuitoare. Astfel cum este situat și prevăzut cu cele mai moderne mașini și construcțiuni necesare unui port, Strassburgul avea încă din 1913 o activitate considerabilă, rivalizând cu marile porturi maritime franceze. Ori, Rinul nu este navigabil tot timpul anului, ci numai din luna Aprilie până în Noembrie. Se pune deci întrebarea ce ar deveni marele port al Alsaciei dacă navigațiunea ar putea fi asigurată tot timpul anului, ceea ce ar fi ușor de obținut printr-un dragaj complect al Rinului între Strassburg și Mannheim. Capitala Alsaciei ar deveni centrul comercial cel mai important al marelui fluviu și capătul liniei de vase care urcă Rinul de la îmbucătura lui. Situațiiuea Strassburgului De fapt Strassburgul ocupă o excelentă poziții de pe Rin. Grație acestei situațiuni el trebue să devie primul antrepozit pentru produsele cele mai indispensabile în momentele de față : pentru cărbune, petrol și grâu. El poate primi pe Rin, ca și în anul 1914, cărbunii din Westfalia, și pe canale, cărbunii din Sarre. Strassburgul posedă o întreagă serie de bazinuri admirabil potrivite pentru tranzit, fiind accesibile și vaselor mici și celor mari. Unul dintre aceste bazine are o parte transformată în port de cărbuni, lung de 900 metri și larg de 40, înconjurat de magazii, docuri și șantiere. Aci se descărcau cărbunii din Ruhr și Sarre. In apropiere există o ramură a canalului, constituind portul pentru petrol, lung de 200 metri și instalat în așa fel că permite manipularea lichidului fără pericol pentru construcțiunile învecinate. In sfârșit există cele două bazinuri ale Rheinhafen-ului propriu zis, făcute în 1892, adânc de 4 metri fiecare. Bazinul situat alături de marele fluviu servește pentru industrie; este lung de 1200 metri cu un chel de 2.700 m, pe care au fost construite uzine, cărora le sosesc direct materiile prime de care au nevoe. Ele pot încărca astfel direct produsele fabricațiunei lor. Bazinul apropiat de micul Rin este numit „al comerțului“, are 2.800 metri de chei, pe care sunt depozitate mărfurile destinate Strassburgului sau susceptibile a fi expediate mai departe. Pe chei sunt mașini electrice capabile să ridice mai mult de 500 kgr.,și cari pot descărca 1000 saci de grâu pe ceas. Alături se găsesc grânare care pot să adăpostească aproape ■■ Mjjj ii I jMgKgaMjjagaajBgMMjjgjggigíjMMÉ 100.000 saci a 100 kgr. și silozuri susceptibile să cuprindă aceeași cantitate. cestui port fluvial Ținând seamă de această situațiunea portului alsacian ziarul „Excelsior“ schițează în modul următor viitorul și importațța economică a acestui port: Orație Dunărei, canalului Franz Josef și Rinului, grâul Ungariei și al României va putea fi adus în cantbtați mari în vastele intrepozite ale orașului Strassburg. Acelaș lucru se va putea face și cu petrolul României de care Franța va avea tot mai multă nevoe. Strassburgul este gata chiar de pe acum să primească aceste mărfuri și să le îndrepte în toate părțile Franței nu numai cu ajutorul căilor ferate ci mai ales ajutorul canalelor, ■cum ar fi spre pildă canalii Marne- Rin și Ron-Rin care trec prin Strassburg. României -• MBOBSBm&SSSa FORTUL FLUVIAL STRASSBURG — Capitala Alsaciei este chemata să devie msmmmmmammmmammmmmmmmmmm——■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]«■ [UNK] [UNK]air |— —— centru de import pentru grâul și petrolul României * NOTE ^ „PENSIONARUL“ tt. Toneanu Cu retragerea d-lui Vasile Tonea,un din Teatrul Național și treceria lui în rândul i pensionarilor — cine ar crede ? — se producă în lumea noastră artiști vi un gol, căci „teinsionarii de at lîizi a fost unul din labeia cari au ilustrat scana cea d’intâiu a teatrului românesc. La trecutul lui Vasile Toneanu, regăsim o minoagă teze de desvoltaxe a teatrului și regăsim rolurile pe care acest eminent artist le-a susținut din teatrul clasic al lui Moșiere, și ne reamintim de verva sa comică diin „Bolnavul închipuit“ cași din „Les pin deurs“ a lui Radina D-l Vasile Toneanu a adus pe scena Teatrului Național, pentru prima oară pe Regnard, din care a jucat „Nebuniile amoroase“ și „Legatarul universal" precum este vie încă în memoria celor ce se ocupă cu teatrul la noi. Rolul său din „Căsătoria lui Figaro”, a lui Beaumarchais. Un succes de comedie care nu se uită, un succes din aceleai cari fac ca replicele autorului să treacă în vorbirea zilnică. Fa avut Toneanu în „Dom’Vag mistru“, piessa pe care a ales-o drept cântec al lebedei, acela care se retrage din teatru în plină vigoare a talentului său. Toneanu a fost astfel una diin arcele figuri ale Teatrului nostru care a știut într’o vreme de debut și de încercare a fii de artă bună și artă adevărată. Petronius ALEGERILE .....................m1 mm I "mr — n m sa 01 FRAUTA Alegerile de deputați m1 dar și în Johania rezultate care schimbă sim- Kfitor" raportările numerice dintre diferitele grupări politice ale Parlamentului francez. Constatarea care domină rezultatul acestor alegeri este că partidele reacționare păstrează aceiași importantă redusă din trecut și că grupurile de nuanță centrală, adică republicanii moderați, înregistrează un succes cu care nu se mai întâlniseră deja 1899. In schimb socialiști înaintați, nuanță bolșevistă, lesă aproape zdrobiți, pierzând peste i0 de locuri. Dar cel mai încercat grup este acela al radicalilor socialiști cari perd 85 de locuri din 180. Mai puțin ceva perde grupul radicalilor, a căror importanță numerică, nu s’a micșorat decât cu vreo 25 de locuri. Ceea ce explică numărul micșorat al socialiștilor unificați este faptul că cei 40 de socialiști patrioți — care îi părăsiseră încă din timpul războiului, și se grupaseră în jurul ziarului țărance Libre“ condus de daii Rosier, Verber, Compere-Morel, — s’au desfăcut defintiv de tovarășii lor și au luptat, în alegeri alături de celelalte grupuri republicane și în contra extremiștilor. Cea mai sensibilă și nedreaptă pierdere este totuși aceea a radicalsocialiștilor. Nedreaptă și totuși u ușor explicabilă. fie aproape 30 de ani radicalii și radicalii socialiști guvernează Franța. O schimbare în politica franceză nu se putea decât afectând această importantă grupare și în dauna ei. Radicalii sociiști, ca ni cu toate defectele lor îndeajuns ciudate, au făcut războiul și au dat franței glorie, și strălucirea de azi au atras asupră-le și tot felul de nemulțumiri cari într’un mod falus au fost legate de acest groaznic flagel, fii cum rezultatul de glorie și de strălucire este de natură morală, imponderabilă, iar suferințele sunt fizice și materiale, mult mai sensibile, foarte firesc, alegătorii francezi au neglijat marile avantagii de ordin moral și nu au socotit decât sufeințele și perierile de cari au făcut responsabili pe guvernanții lor. S’a petrecut în Franța un proces psihologic la fel cu cel ce s‘a desfășurat la alegerile noastre din Regat. După cum aici un număr considerabil de voturi s'a întors împotriva oamenilor cari au făcut războiul sau condus așa încât au realizat aevea România Maine, visul nostru milenar, — și a mers în folosul unei grupări inexistente până cri; tot astfel în Franța un mare număr de Francezi au crezut că răzbună suferințele din timpul războiului votând împotriva celor ce au condus Franța la mărire. Nedreptățile politice și istorice de acest fel sunt ineierte. Cei ce, ca radicalii socialiști din Franța, au avut privilegiul să înscrie în istorie o pagină atât de glorioasă nu puteau evita de a plăti destinului un cadou prețios, care trebuia să fie cea mai bună parte a popularității lor. i jrafc MtaBsa TRATAMENTUL VRĂȘMAȘILOR Siliai ii si Tratatul CU BULGARIA Se fac prei multe concesiuni juriul Inamic învins — Pacea cu Bulgaria nu este i încă semnată. Se știe că delegația bulgară la conferință a cerut o prelungire a termenului de răspuns la epidifariile aliaților, reclamând în acelaș timp și anumite îmbunătățiri penten câteva din clauzele din tratat. Prelungirea de termen și îmbunătățirile au fost acordate, fapt, care nu a provocat puțină surprindere cărei ecou se face „Journal des Débats“ din 8 Noembrie care scrie următoarele : Prea multe menajamente „Răspunsul trimis de Conferință guvernului din Sofia nu se distinge desigur printrun exces de severitate. Dar chiar și condițiunile primitive menajaseră Bulgaria într’un mod care cu drept cuvânt a surprins toată lumea acestei țări teate punându-se în serviciul austro-germanilor a prelungit războiul și al cărei teritoriu nu a fost de loc devastat, i se impun despăgubiri de moriai 2 indiai de 250 de milioane plătibile în treizeci și nouă de anfertându-i-se creanțele germane trecute în mâinile aliaților. Pe de altă parte restituirile în natură ce i se cer sunt neînsemnate, și nimeni de asemenea n’ar putea pretinde că din punct de vedere teritorial, Bulgaria ar fi tratată mai rău. De aceea ar fi fost natural și logic ca puterile aliate și asociate să intenție integral, gols de iu»ie fixație, neschimbând o iotă din ceea ce împreună au stabilit. In loc de aceasta însă constatăm că aliații au acordat Bulgariei câteva modificări mari dacă nu ating bazele tratatului însuși, constitue totuși oarecari neajunsuri, căci, aripe tinde a slăbi conditiunile atât de moderate ale tratatului în chestiune este regretabil. Concesiunile de amănunt ce se fac Europei nu sunt prin ele inșiri importante. Ceia ce este îngrijitor însă este faptul pe care pare a-l dovedi că iluziunile puterilor Occidentală în privința Bulgariei nu s’au risipit încă complect. Acest stat va face dee sigur tot posibilul ca să-și reconstitue puterea. Va intrigă în dreapta și îf fi stânga, cum a făcut-o și până acum de la semnarea armistițiului încoace. Și nu e absolut sigur că nu va ga și complici, care să o încurajeze la cu* căzii. O vigilență de tot momente va fi necesară, pentru a evita ca K* hath să se căiască de slăbiciune« lor față de un stat care a trădat rând pe rând pe aceia care au încheiat acorduri cu el și care a fost agenții cel mai activ al germanismului în 04» Kent. ECOURI ntre eufemismele juste trebue socotit și acești cu care un dar își intitulează rubrica lipsurilor și crizelor de «tot felul» rezultate de pe urma: războiului. «Micile mizerii ale pacei». In adevăr, ori cât ar fi de mari necesitățile de tot felul, ori cât de mari lipsurile de cărbuni, lemne, lumină, ele nu se pot totuși asemăna cu acelea impuse de război, căruia trebuiau subordonate toate sforțările și toată munca, pentru obținerea victoriei. După cum prin sforțări și muncă unită au fost învinse dificultățile războiului, tot așa printre muncă intensivă și o muncă îndoită vor fi biruite micile neajunsuri ale păcei. Sub titlul «Zale roșii», Cricim publică o serie de «sonete și pantume» din care nota eroică și națională se desprinde luminos. Sunt bucăți gingașe» ca niște flori de câmp, ca ele decolorate ! Concesiunile ce se fac Bulgariei Așa de pildă se dă Bulgariei dreptul de-a înființa un corp de grăniceri care se va recruta prin angajări de voluntari și a cărui efectiv nu va trebui să treacă de 3000 oameni. Se pune deci la dispoziția Bulgariei un instrument, de care la un caz va ști să se folosească, recurgând la metoadele ei tradiționale, pentru a întreține agitațiile la granița Macedoniei. Căci acest sâmbure de armată e susceptibil de dezvoltare. Dar un fapt și mai grav e că mijloacele de control prevăzute, par neîndestulătoare, pentru cazul când Bulgaria va fi definitiv evacuată de trupele aliate — ceea ce trebue să se întâmple, la punerea în vigoare a tratatului. Cum se va putea exercita în acest caz un control și o acțiune utilă? Tot în sensul unei atenuări răspunsul pare a încuraja pe bulgari să ceară noi ușuri în ce privește plata despăgubirilor. In adevăr, puterile aliate și asociate declară, că se lasă la aprecierea comisimei interaliate de a acorda termenele de prelungire pe care le va credte de cuviință. Bulgaria va întârzia executarea angajamentelor Putem fi siguri că guvernul din Sofia va căuta prin toate mijloacele să ocolească și să întârzi executarea angajamentelor sale. De ce atunci să i se mai spue dinainte că nu se va abuza de intransigență ? O asemenea promisiune nu va cădea desigur în urechea tutui surd. Experiența trecutului să nu fie uitată Pare totuși că aceste adevăruri nu au fost uitate complect de membrii Consiliului suprem, căci în scrisoarea de trimitere care însoțește râspunsul, ei au avut grija să reamintească că poporul bulgar a dat spr&e jiriul său unui guvern care satisfăcea poftele lui teritoriale, făcând o politică de cuceriri. De fapt, această lăcomie și acest aprig dor de mărire n’ai încetat a caratetreriza întreaga polentică bulgărească. In momentul de față nu se mai poate reveni asupra acestui tratat, oricare ar fi cursurile sale și Bulgaria va trebui să-l iscălească, și însă necesar ca bărbații de Stat din Occident să nu piardă din vedere experiențele de cari vorbește scrisoarea de trimitere. Zi CU zi Ziarul d-lui Takke Ionescu face © vină d-î lui Ion Brătiannu, din Iaptul că „nu a pus dezbaterea pe ciupit] în care este organizat dreptul de control al Ligii Națiunilor. El a declarat că nu primește nici un drept de control“. Crede oare d. Take Ionescu că față de pretențiunile Consiliului suprem aliat de-a proteja minoritățile etnice și de a se amesteca în afacerile interne ale țărei noastre, mai era loc de discutat asupra modalităților acestui control? Demnitatea țărei și nevoia respectului suveranităței noastre, ceream refuzul din principiu — fără nici o discuție asupra modalităților de procedură — a controlului matorităților de la noi. Ori ești liber stăpân în casa ta, și atunci refuzi orice amestec al altora* din afară, ori nu ești stăpân ți atunci discuți — cum vrea d. Takt Iones* eu — chipul cum vei suferi contra* lui străin. w« Sufletul românesc înțelege prea mult demnitatea și prețuește prea bine libertatea pentru a uma politica umilinței și de sărut mâna. Va înțelege oare odată și odată acest simplu lucru d. Take Ionescu ? în 5 „Românimea“ e încântată că &, general Coandă „se întoarce la Paris cu un răspuns care îl va face să-și piardă procesul la Conferința de Pace“. „Procesul“ d-lui Coandă e.. interesele României și ale neamului nostru 1 Ga și’n Franța și’n Germania, presa italiană își are centrele ei de gravitate, în jurul cărora se grupează provinciile italiene și-și formează linia de directivă opinia publică. E țara în care cu adevărat presa este o putere de reprezentantă a statului și de direcție în mișcările lui din afară. Și aceasta pentru că este una dintre cele mai bine organizate și mai bine susținute din Europa. Centrele acestea nu-s rezultatul unor socoteli de redacție sau de aiministrație, în care intră totdeauna scopul „afaceri“ sau interesul unei oarecare clase sau partid, el e gruparea firească, naturală a cetitorilor după ani grei de muncă și de sacrificiu. Și această grupare odată închegată devine o falangă care are cea mai puternică armă : convingerea. Și se luptă cu toate șansele de pierdere contrar invingerei, mai ales în Italia unde ea ia proporții de farmatism. Iar centrele aceste de grupare ale presei uit ca niște cetăți puternice, inexpugnabile, cari au cu toate acestea poziții deschise larg, să poată infera cine o vrea și unde poate rămâne cpre-i place. Nici o obligație în afară de aceia de a avea convingerea luptei. Ziariștii nuf-s decât neînsemnații purtători din steag, câteodată comandanții puternici, temuții comandanții ai cuvântului cari au mîndrie misiunei și demnitatea profesiei. E lucru rar acesta, rar oriunde, dar mai ales la noi în țară , ziar e, singura condiție care poate face din presă un glas puternic al statului.. și. în Italia există acest glas ! Presa organizată în acesete centre se poate prinde dintro privire, lăsând la o parte unicele subcentre, cari nu-s decât niște diviziuni organice, cari duc aceiași luptă într’o aripă a frontului afectat centrului Iolie care depinde. Iar centrele sunt patru asinci: Milan, Florența, Roma, Napoli și Palermo, fiecare cu sectorul și cu subbcentrele sale. Vom începe cu Milan, partea nordică a Italiei, căruia îi este afectat cel mai întins sector și din catre multe ziare scoborîn toată peninsula glasul lor hotărîtor. E orașul eminamente al presei și al luptei ziaristice și cel care dă tonul în toată presa italiană. CORRIERE DELLA SERRA este ziarul cel mai bine organizat diin Italia și unul dintre cele mai bune din Europa. Apare de patruzeci și patru de ani, dar vârsta sa se poate împărți în două perioade foarte distincte, a cărei barieră este,1900, anul în care alegerile aduseră victoria sdrobitoatre ,ai partiidleior popularre. Ea noi-când Cornete Suferă o criză cu urmări însemnate în viața sa , directorul său de atunci, Domenico Oliva, era un reacționar fără concesii, pe când redactorul și colaboratorii săi, mai toți democrați, înclinând către politica liberală. Inntervine o împrejurare salutară, lipsind la un moment dat directorul, d. Albertini, cooproprietar și naiul dintre cei mai influenți colaboratori, publică un articol de clară atitudine liberală. Lucrul acesta sili pe Domenico Oliva să demisioneze, lăsând mâna liberă d-l Rubertini, care făcu dip Cordere della Sena cel mai bine organizat ziar din toată Italia ridicându-i tirajul la 500.000 exemplare. Astfel Corriere devine ziarul răspîndit și cercetat în străinătate și superior prin calitățile lui tehnice, prin valoarea conținutului său și prin numele principalilor săi colaboratori. In politică fa totdeauna exponentul partidului liberal și,se poate «pune chiar, singurul organ important al presei liberale, fără care partidul n’ar fi existat. In 1914 Corriere se pronunță pentru neutralitate, apoi, încetul etic încetul trece la o atitudine antitriplistă, lucru care-i apropie de il Sccolo și de il Popolo d’Italia, adică de democrate, francofilă și de socialismul n 0ritar. După armistițiu apăra părerea d-l Bissolati în favoare iugosavi" lor " înlesnește sfteăț'31 diplomatică creiată de Orlando. Iar în dhesetiunea, pia»»« Corriere della Serre păstrează o rezervă pronunțată față de ministerul Nitti, împiedicînd astfel o orientare deplină a cetitorilor săi. IL SECOLO.își începe apiariția în 1866 și este astfel cea mai veche foaie din Milan. Avu de la început o atitudinea populară, pe care n’a pierdut-o nici în timpil diferiților săi directori, începând cu Eduardo Honzogno, ci*eratorul clasei de editură cu același nume, și continuând cu Ernesto Teodoro Moneta, foarte cunoscut sfereinătății ca adept al păcei jirniversate, cu Carlo Romassi, celare a întemeiat primele ligi de t setori — Consolați ofieriți, - neveoie constituiră mai târziu nntece în e- Sadova. Dela 1909 ziar italiana și editura Società editorons cronicn, ea rămâne condus dist-e directiva sare-l păstrează , democratică:,,; et,, Secolului se des- Perioada 1895—1898. «îndinimămășură colailbrateii săi pe cea ra Protărîți ziariști ai Italiei : Forote Cavallotti, Giovani Bovio, Mateo Renato Imbriano și întreg grupul vechilor garibaldani, în frunte cu Achile Bizzoni. Politica lui fa francofilă de la început și puțin franco-massonică, fără ca această sectă să aibă întîlniri durecte în redacție. Era clar pe față contra Triplei Alianțe, ceiat ce explică ardoarea intervenționistă ce-o adoptă în litte. Până la declararea războiului, Il Sccolo fu dușmanul înverșunat al lui Corriere della Serm, dar politica ît arsa fa Wri SCRISORI DIN ITALIA DIN PRESA ITALIANA ASPECTE