Viitorul, octombrie 1920 (Anul 14, nr. 3774-3787)
1920-10-27 / nr. 3783
r:. SCRISOAREA fhlL 1010 c. bratianu — Cifre sStemiî din Tiavanul Pitula^S țestLfiff&id=ebesH cu prilejul îngrogrietăr rfreifor D. Ion I. C. Brătianu, șeful partidului național-tiberal, care prin scrisoarea dela Predeal din 1913 a cerut cel dintâi pentru țărani împroprietărirea și votul obștesc, pe care le-a și înfăptuit în constituanta de la Iași în 1917 a trimis următoarea scrisoare către sătenii din Tigveni, Pătuleni, Rătești și Furduiești cu prilejul împroprietăriră lor, care s’a făcut ori, Duminică 24 Octombrie: Iubiții mei consăteni, Aș fi vrut să fiu azi în mijlocul vostru, dar sănătatea nu a oprit. Rog pe fiul meu și pe nepotul meu Ion Pillat să vă aducă cu această scrisoare urările ce le fac ca ziua de astăzi să vă fie izvor de bogăție prin muncă cinstită și harnică. Stăpânitorii deplini de acum înaintea celei mai mari întinderi a moșiilor, sunt sigur că vă veți încorda puterile pentru ca aceste moșii să fie și în viitor o pildă de bună cultură pentru vecini, iar pentru voi tot mai de folos prin îmbunătățirile și înzestrările necontenite ce veți aduce pământului. Mă bucur când mă gândesc cât au crescut satele și averile locuitorilor, de când — copil încă — am cunoscut aceste moșii. Legat de ele prin moștenirea scumpului meu unchiu Ghiță Enescu, am regăsit in Rătești amintirea strămoșilor mei Tigveni, cari au dat numele satului unde am locuința. De când am venit în mijlocul vostru am voit să vă fiu ca un frate mai mare. In toată vremea, fie prin mine insumi, fie prin administratorul și prietenul meu Matei Gheorghiu, mam socotit că vă sunt tovarăș la muncă, sfătuitor spre bine, și ajutor la nevoie. Am voit să vă arăt că, uniți împreună la lucru bărbătesc și curat, vom folosi cu toții. In tinerețea mea, am stat lungi ceasuri de vorbă cu bătrânii și cu părinții voștri, la plug și la arie, multe am înțeles din vorba lor curată pentru a ști ce trebuie făcut atât în folosul lor cât și într’acel al poporului nostru întreg. Țăranii au nevoie de sfatul și știința acelor pe cari împrejurările vremurilor le-au ajutat să dobândească și să învețe mai multe. Și tot astfel au nevoie de ajutorul și de înțelepciunea voastră aceia cari sunt și ei tot fii și strănepoți de-ai voștri. Nu credeți pe acei cari vă zic că prietenii cei adevărați nu se deosebesc după purtarea și simțirea lor către voi, dar după făgăduielile ce fac și după chipul cum își poartă cămașa. Cine vă zice că după portul hainelor trebuie să ne deosebim și să ne vrășmășim în marea casă românească care e a tuturor, ca și când v’ar spune că cei cu ochii verzi să nu iubească și să nu ajute în sat pe cei cu ochii negri. Pentru a îmbogăți și a înfrumuseța satul, omul întreg la minte nu dă foc casei vecinului, care a apucat să clădească înaintea sa, ci dimpotrivă învață dela dânsul cum să zidească mai bine, și prin muncă, la rândul său, să facă o casă mai însăpătoare ca cea de-alături. Astfel numai, copiii săi se vor bucura de ea și își vor binecuvânta părinții precum vecinul își binecuvântează pe-ai lui. B Numai înțelegându-ne între noi, iubindu-ne ca frații, lucrând împreună, ajutându-ne și bucurându-ne ce sporul obștesc și de fericirea acelor ce ne înconjoară, vom face să rodească cum se cuvine munca noastră și vom asigura urmașilor noștri moștenirea roadelor ei. Cine vrea să se ridice prin ură, și să se îmbogățească prin răpire, dărâmă iar nu clădește și copiii lui la rândul lor vor fi amenințați de aceleași primejdii. Nimic bun și sănătos nu sporește dacă concetățenii se învrăjbesc și se mănâncă între ei. Din mintea tuturor, din învățătura tutulor, din munca tutulor, din avuția tutulor,se hrănește și crește buna stare a fiecărui. Cine s ă spune altfel păcătuiește, și cine-i ascultă greșește. Eu am avut întotdeauna încredere în inima și mintea voastră, a tiranilor, și de aceea necontenit am lucrat ca să puteți avea mai mult spor la muncă și mai multă putere în stat. Am socotit împreună cu înaintașii și tovarășii noștri de lucru : Celeștii, Rosetti, Kogâlniceanu, Sturza, Haret — pentru a pomeni numai pe unii dintre cei ce nu mai sunt printre noi — că trebuie să vă luminăm prin școli, să vă întărim prin educațiune și organizare economică, să vă îndemnăm la muncă prin împroprietărire, să vă unim tot mai tare cu noi, prin votul obștesc, prin iubirea și grija statului, care-i al tuturor, și de care toți depindem. Născut în 1864, când prin lupta părinților noștri se desființa vechea clacă și se făcea prima împroprietărire, sunt fericit că după o jumătate de veac să văd mai mult de trei sferturi din pământul cultivat al țării în stăpânirea țăranilor proprietari. Sunt fericit să văd că exproprierea de astăzi a fost făcută, nu cu sila și cu ură de cei ce nu aveau, dar cu dragoste și bunăvoință de cei ce au avut și au dorit să vă dea puteri noi de muncă spre binele tuturor și propășirea scumpei noastre Românii. Sunt sigur că, proprietarii celei mai mari întinderi din tară și cu drepturi politice întregi, țăranii vor simți mai trainic și mai adânc ca oricând datoriile ce le au către statul lor și către toți concetățenii cari împreună cu dânșii îl alcătuiesc. Această credință m’a îndemnat ca la 1913, în liniște și pace, înnainte de marele război, să cer împroprietărire și votul obștesc, a’ căror aducere la îndeplinire au putut fi întârziate ’de cumplitul război dar de a căror executare ne bucurăm azi cu toții. t Prin sângele celor mai scumpi din fiii și nepoții noștri ai tuturor, »’a clădit România Mare. In ea multe neamuri sunt ursite să trăiască împreună cu noi. Ele, de acei cari până ori le stăpâneau, au fost îndemnate la vrășmășie către poporul român, a cărui minte și inimă n’o cunoșteau. Trebuie în mijlocul lor să le arătăm cine sunt’ Românii : la vlădică până la opincă popor cuminte cu drag de patrie, muncitor și cinstit, blând și iubitor în timp de pace, pe cât de viteaz și neînfrânt când își apără legea și țara. Cei care au astăzi ogor mai întins și drepturi mai multe, au și datorii mai mari pentru viitorul urmașilor lor și pentru memoria vitejilor ce s’au jertfit în numele României Mari. Vom ridica aici în sat, nu toții împreună, așa precum se cuvine la tot ce e bun și sfânt, un morment în amintirea eroilor căzuți în luptă , dar mai sfânt și mai trăim „ la acest monument este acel al marelui regat român căruia trebuie să-i închinăm, în frăție și dragoste, toată munca noastră. In jurul Regelui, care pe cap poartă coroana, semnul puterii și al unirii noastre, care în sufletul de Român oglindește credința și iubirea noastră a tuturor, să ne unim în simțire și’n faptă, tovarăși în zile grele ca și în vremuri bune. Așa să ne ajute Dumnezeu. Ion I. €. Brit fanta in itica a Trarmă A FRANȚEI Pd La»ranî Eynac comunică presat programul de acțiune al comisariatului general francez al petrolului Petrolul ocupă în viața economică un loc din ce în ce mai însemnat. Războiul a evidențiat necesitatea unei politici internaționale a acestui combustibil. Organizația exploatării și distribuțiunii petrolului.este unul din factorii ce au contribuit la victoria aliaților. D. Laurent Eynac comunică în „Le Petit Journal“ programul de acțiune al Comisariatului general al Petrolului din Franța. Iată ce spune d. Eynac : „În primul loc e vorba de a se asigura tărei aprovizionarea cu toate produsele petrolifere. In al doilea rând ne preocupă apărarea intereselor franceze în afacerile petrolifere cu străinătatea și în fine va trebui să dăm o dezvoltare cât de întinsă producțiunei naționale. Depozitele existente S'a susținut prin presă și chiar în Cameră de personalitățile cele mai autorizate că monopolul statului ar fi un pericol pentru aprovizionarea țarei. Cifrele vorbesc îndeajuns, căci iată care este situația achizițiunilor de petrol și derivate . La 30 Aprilie 1920 creau 62.000 tone petrol și 52.000 tone derivate; la 31 Mai 69.000 petrol, și 54.000 derivate ; la 30 Iunie 74.000 petrol și 50 000 derivate ; la 31 Iulie 108 mii petrol și 79.000 derivate ; la 31 August 118.000 petrol și 108.000 derivate ; iar la 20 Septembrie 116.000 petrol și 115.000 derivate. In cinci luni deci Comisariatul general a dublat stocul existent și dacă cărbunii ar fi lipsit, noi n’am fi fost lipsiți de mijloace de încălzit. Vom avea deci și petrolul și esența necesară morilor noastre. Prețurile de vânzare Prețurile din nenorocire sânt mari datorită urcării lor pe piețele producătoare și schimbului nefavorabil. ✓ Mai mult încă, la 25 Iunie noi tarli interioare au mărit prețul petrolului cu 25 bani la litru. Chestiunea aprovizionărei fiind aranjată nu ne rămâne decât grija diminuării prețurilor. Acțiunea la țările producătoare de petrol Industriașii noștri găsesc atât la ministerul afacerilor străine cât și la Comisariatul general un mare sprijin pentru a crea Franței isivoare de petrol, controlați de un capital național. Situația noastră în Galiția e conolidată prin achizițiunea unor marie de petrol. România, un grup francez și j 1» grup român în comun a reușit să dobândească o mare societate de exploatare petroliferă germană. Am primit în cursul verii peste 20.000 tone de petrol din Rusia. România a aprovizionat Marsilia și Balaruc. Producția națională In acest domeniu sânt multe de făcut. Un program a fost alcătuit și în executarea lui stă soluționarea acestei chestiuni. Se fac studii geologice pe pământul nostru, studii speciale și complecte. 1 Se instruesc viitori geologi și viitori ingineri. Lucrări mari s’au întreprins deja in Platoul Central, în Savoia, Maroc, Algeria și Madagascar. Sforțările sânt din cele mai mari și rezultatele se pot de pe acum aprecia“. -----------00X00----------- NOTE w nicii Citeam la dlarii, de seamă ale Insuccesului grevei generale, cum devii unui liceu din Capitală s’au oferit a face unele servicii pe care se credea că muncitorii vor refuza a le îndeplini. Elevii«poalele militare au servit de asemeni la unele servicii. Vedem : •>, aceste gesturi frumoase, initiative de —Adaritate sociala si de bună educație cetățenească." Cu atât mai satisfăcuți, desigur suntem când întâlnim aceste bune voințe la tinerimea școlară, mâine chemată a ne înlocui pe noi, în activitatei ce-o ducem fiecare pentru binele tarei.De mai multe ori s-a vorbit de acea hoărâre a bogaților englezi, ca în timp de grevă să se transforme în lucrăturî. Dacă nu toată lmea poate fi tot așa de bun ceasornicar, cum era Charlemagne, toți putem fi lucrători in serviciile unde nu se cere multă școală. Noi cari am învățat atât de multe, nu credem să ne fie atât de greu de a afla arta cum se aprind felinarele, cum se împart scrisorile, ori cum se claseaza de la poștă ! Numai bună voință să avem ! E o faimoasă anecdotă a lui Agrippa , prin care omul de ordine de pe vremea anarhiei din antica Roma, desonstră că după cum în organism fiecare organ , are rostul lui, tot așa este și iu societate, i iar o poesie celebră a lui Prudhomme ner căuta solidaritatea muncitorilor fără decide O societate nu poate să existe. Aceste lucruri sunt evidente, dar de nu 1 exclud și argumentarea următoare. Dar că muncitorii sunt absolut necesari," acei ce nu sunt prin profesiune pot și ei de- i veni, în zilele când meseriașii ar doi să nnu mai fie meseriași ! Din fericire poporul nostru care e tata de luminat, prin înasenta lui inteligenții, a înțeles că datoria nu e numai pe câmpul de luptă, dar și pe teatrul luptei , vieței, în fabrici și ateliere. Cum n’a deizertat dect cea dîntâiu, n’a fost laș nici ‘ intr’a doua. ! Ce desolare pentru acei ce nu l-au cu [noscut ! Dar faptul că s’au găsit unii din elementele tinere care să se ofere a înlocui pe meseriași, în cazul când aceștia ar fi avut rătăcirea de a se pune în grevă, este de natură să ne arate spiritul sănătos al generației care ne va înlocui. Și apusul vieței nu mai este trist, cind< ai conștiința că după ce ai închis ochii, alții vor judeca tot așa de drept ca și tine ! Petromius -----------00X00----------- UNELTELE DEZORDINEI Când s'a instituit cenzura, opinia publica a citat cu surprindere că există un aur „Luptătorul“ ' pe’ care guvernul a socotit necesar să-l apese alături de „Chemarea“, supunându-se deopotrivă contra- Urlut, spre a apăra nu ordinea de Hiat, — pe care astfel de pamflete nu o pot tulbura. — ci credem noi, moralitatea și buna cuviință ce o nesocoteau prin murdăriile de bilete zilnic. Aceasta măsură a avut darul să descopere noul organ, atrăgând asupra lui atenția publicului. Credem deci necesar să dăm oarecari lămuriri utile cari vor avea darul să deschidă ochii acelora ce-și mai făceau iluzii asupra activități unor instituții financiare internațiinale rătăcite la noi. Ziarul „Luptătorul“ apare și atelierele așa zisei societăți de editură „România Nouă", la un loc cu „Adevărul" și „Dimineața" sub direcția financiară și internațională a aceluiași domn Blank. El este ziarul clandestin al băncii internaționale după cum fostele ziare ale d-lui Mille sunt oficioasele aceleiași bănci. Prin acest organ cu o atitudine bolșevică pronunțații se continua în rândurile muncitorimei campania de dezorganizare dusă prin oficioasele bănci și prin politica financiară internațională a aceleași instituții. Ziarul e condus de un fost secretar particular la Paris al d-lui Blank, un domn Rabin, și e în strânsă legătură cu U. E. P. Am crezut necesar să arătăm opiniei publice ce se ascunde sub firma clandestină „Luptătorul", pentru a dovedi încă una din multiplele laturi ale „politicei" băncei Blank. La rândul nostru suntem curioși să știm cum privesc românii cari s-au rătăcit în consiliul de administrație al societatei camuflate „România Nouă", toate aceste acțiuni dezorganizatoare patronate de ei ca reprezentanți ai firmei sus numite. Căci cu toată bunăvoința nu se mai poate vorbi de altă politică a acestor instituții internaționale in afară de politica de dezorganizare, dusă prin toate armele. Mărinimii, ziare oficioase „socialiste“, ziare clandestine bolșevice, politică financiară internațională, susținerea agitatorilor politici, unirea cu tot ce e antiromânesc, — sunt trecute în programul acestor domni ce nu se închină decât unui singur zeu: dezordinea, prilej de pescuiri în ape tulburi. —------------OOXXOO—-----------ZI CU ZI La serbările de la Cernăuți asistă și d. Cdt.i azi apaiiul. Ar fi de dorit să se ia măsuri a nu fugi peste graniță, profitind de călătoria oficială. Caveant consider ■fțc A fost de ajuns ca ziarul bastcei Blank să publice proza d-lui N. Iorga pentru ca el să fie imediat censurat. Sunt încuscriri cari aduc nenoroc ! Secretarul general de la industrie va demisiona pentru a lua direcția unei societăți înființate de d. Tăzlăoanul. Locul fostului ministru este, însă, fixat. El e cu totul altul decât in fruntea unei societăți, fie chiar și una din acelea înființate de d-sa D. N. Iorga în calitate de cărturar și iubitor al culturei românești, a refuzat sa ia parte la serbările universitare din Cernăuți. El va lua parte probabil, cu multă plăcere la serbările pe care dr. Rakowski le va da pentru slava bolșevismului rusesc. • Ab>onati-vă la „VIITORUL" Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit — ZIAR DE SEARA — § Bogătașa din San-Francisco, seria Blumenthal, a oferit un îndemnat premiu bănesc pentru încurajarea tinerilor talente literare. In jurul acestei chestiuni, publicistul Jean Bernard brodează un foarte interesant, dacă nu tocmai drept rechizitoriu contra tinerilor debutanți. D-sa se întreabă: Oare este necesar ca talentele paralitice să găsească sprijinitori cari să le ofere cârje aurite? Avea vom câteva genii mai mult dacă încurajem astfel pe tinerii literați? Vocațiunea literară să fie ea in funcțiune de un ajutor material adică banul să fie singurul descoperitor și făuritor de genii? Pusă astfel, cestiunea nu poate fi rezolvată favorabil sistemului premiilor de încurajare. Totuși și lucrul acesta ni-l va arăta Jean Bernard el însuși, care spre a-și sprijini, părerea, face o enumerare de atitudini:— opiniunea publicistului parizian este oare și cum pornită din teama de a se crea noui concurenți. Cu alte cuvinte, se preconizează neacordarea de premii, tocmai pentru a se menține o stare materială mai bună scriitorilor existenți. Dar să trecem la scriitorii citați de Jean-Bernard, Chateaubriand și înce pători. Autorul „Geniului creștinismului“ era contra încurajării debutanților. Un tânăr de vreo șeaptesprezece ani, Marie Pharon, ii trimise niște versuri și-i ceruse părerea. .Chateaubriand i-a răspuns: „Domnule, nu voiu încuraja niciodată pe autori de a se arunca în cariera literelor. Va voiu spune totuși cu aceiași sinceritate că am găsit în versurile d-voastră armonie, un accent de adevăr și talent. Cu toate acestea, gândiți-vă bine, sunt cel puțin zece mii de poeți pe suprafața „pământului. Și totuși câți poeți lasă fiecare secol în urma lui? Unul sau doi, ori trei cel mult! Am obținut poate ceva succese in lunga mea carieră. Ei bine, domnule, dacă ași putea să distrug toate lucrările mele și să-mi arunc numele în înturnerec, ași face-o cu mare plăcere“. Marie Pharon i-a ascultat sfatul și a rămas toată viața directorulunui liceu de provincie, [ Chateaubriand, după cum vedem nu numai că nu încuraja, dar descuraja. O scrisoare a lui Balzac . Nici celebrul romancier nu era larg in încurajări. Dovadă această scrisoare pe carte a adresat-o unui debutant: „Cariera literară nu cere numai talent; ea mai are nevoie de o voinnța continua, de, o, răbdare ce nu se poate slăbi; .disprețul librarilor este unul din spinii cei mai înțepători ai carierii acesteia“. Din aceste rânduri reiese veșnica groază a lui Balzac pentru chestiunile bănești. Cu toate acestea nu voia să proteje pe nici un debutant. Și aici vedem triumful părerii lui Jean Bernard, care adaugă, vorbind de Jules Claretie și Léon Cladel: „In cariera mea îndelungată n’am găsit decât doi oameni de litere, care să fie buni cu debutanții. Aceștia erau Jules Claretie și Léonbla lel, cari ajuttau, încurajau și tămâiau. De aceia au și avut amândoi mulți invidioși și încă și mai mulți ingrați“, înainte de a trece la seria putinilor cari încurajează, sa mai reamintim răspunsul pe care Emile Zola l-a dat unui romancier care, astăzi, este unul din scriitorii cei mai apreciați. Georges Beaume și Zola Beaume ceruse lui Zola să-l recomande unui editor. Zola, care prea era îndatoritor și refuza orice intervenție în favoarea cuiva, i-a răspuns prin scrisoarea aceasta puțin încurajatoare: „Iubite confrate, să nu te aștepți la vre-o protecție; nu-ți pierde vremea făcând să ți se citească manuscrisele de către confrații pe care ii crezi mai mult sau mai puțin puternici. Nu vei ajunge la nimic. Nimeni nu are putința de-a face succesul unui începător; debutantul trebuie singur să-și asigure triumful. Mai târziu îmi vei mulțimi pentru sfaturile ce-ți dau“. Poate că sfatul lui Zola era cel mai bun. Ceia ce este cert e că Georges Beaume, ascultând sau nu de Zola, a ajuns un romancier de talent. Se prea poate ca începătorii care cerea sprijin lui Zola, să nu se mai fi adresat vreodată confraților,pe cari comunitatea tip interese, intr’o vreme cînd concurența negustorească s’a împlântat și în lumea literelor, îi face să vadă un dușman în orice scriitor. Și succesul său ar fi în cazul acesta, datorit lui Zola. Mașina de laude a lui Victor Hugo Din principiu, Hugo, lăuda pe toți ce i se adresau. Și laudele sale erau cam aceleași, cu mici variante fiindcă toate porneau numai din imaginația lui fără ca să fi fost influențate de citirea lucrărilor trimise. Acestea rămâneau cu foile netăete. Se spune că, in 1832, un poet Tahipucci îi trimisese un volum de versuri. Hugo, care primise scrisoarea poetului, nu a mai așteptat și volumul, ca să scrie următoarele rânduri : „Vă mulțumesc pentru volumul ce mi-ați trimis domnule, sânteți un adevărat poet, fiindcă aveți și inspirație și inimă. In aceste două stă tot geniul. Aveți talent, aveți cuta, deci viitorul este al d-vostră“. i Tampucei, cum fiecare își poate închipui, era în culmea fericirii, când poșta a venit să-1 arunce, în descurajarea cea mai mare și să-l facă sa piarda respectul și admirația ce avea pentru Hugo. Volumul ii era înapoiat ca insuficient timbrat ! Totuși această împrejurare nu împiedicase pe Victor Hugo de a-și arăta admirația pentru ceva ce nu citise. Poate că dacă și-ar fi dat osteneala să citiască volumele ce i se trimiteau, nu ar mai fi putut păstra obiceiul de a lăuda spre a face plăcere. Se poate chiar ca încurajările lui Hugo să fi avut Cisfeares în papa 2a șystison aiM panii PREMIUL DOAMHCIBLCHEHTHA1 încurajarea debutanților In literatură.—Victor ——»»fin*m*mm*er ■ [UNK] [UNK]—" 11 ■ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]»■ in ««—imn mm «»iul. ".im— Hmșo și cei cari IE ceream de scriitor trefane Incurajalăj ^ M.i Săptămâna teatrală ______ de DIM. SERBAM TEATRUL NATIONAL: ,iH»aptan Beauor“ s`n „te ați vroi“ (Twelfth-Night: or, What Jou Will). Com-dio In cinci acte de W. Shakespeare. Teatrul Comedia: Pariziana, comedia în trei acte de Henri Becque; Răposata mama Conițel (Fuia n ére du madame) comedie Intr’n . cu. .. iComediile lui William Shakespeare, reprezintă a doua ipostază a realizării sale teatrale, prin care dovedește că spiritul său era eminamente satiric și că atunci când din profunzimea durerei omenești ridica conștiințe noi — pregătite pentru luptă și pentru moarte —își colora arena acțiunilor tragice, cu acelaș ris batjocoritor, cu aceleași apostrofe de observațiune critică. Comedia lui este o vecinică biciuire în caracterele inșilor și în alcătuirea firei omenești. Shakespeare nu-și ridiculiza contimporanul ci pe acest moștenitor al pământului și al tuturor bunurilor. Omul Sceptic și revoltat spiritual, revolta lui și disprețul pentru sărăcia duhului, a exprimat-o în tăișurile cinice, ale unei săbii de comedie. Comedia lui taie dureros în aluatul firii umane, și rîsul verde— pe care-1 stirnește imensa nerozie a tipurilor lui cari tind spre sinteză— este rîsul dureros, al cunoașterei de sine,este aprobarea involuntară a modelului, in fața portretuluicaricatură. Ce intenții a urmărit Shakespeare în „Ce-ai voi’* ! Ca alcătuire mesteugară, comedia aceasta nu are nici țesătura acțiunei nici firul conducător al desfășurărei scenice, pe care a știut totdeauna să o treacă prin scara ascendentă a puterei sale de reprezentare — nu, comedia aceasta este un summiim de caractere firești, înșirate ca pe o sfoară panoramică și mișcate de gestul imperativ al autorului — ca niște clowni de carton, cu care copiii se joacă, fără să înțeleagă tragedia adevărului lor comic. Adânca sa observație a operat în esența visului, cu o putere de generalizare universală, și astăzi ,baliza lui pare nouă și proaspătă, fiindcă nerozia se repercurtează de-a lungul veacurilor, fiindcă insuficiența omeneasca tinde spre idealul perfecțiunei într'o sforțare zadarnică, fiindcă fiecare din noi am putut sonda absurdul sentimentelor noastre comice, fiindcă prin această caracterizare se zugrăvește cu vreme perpetuă: „Was not for age, but for all time". (N’a fost numai pentru o epocă, ci pentru toată vremea.) S'a scris în legenda lui, că Twelfth Night sau that Jou will, tradus la noi prin „Noaptea Regilor” sau „Ce-ai voi“, a fost scrisă pentru sărbătorirea unor regi, veniți la curtea reginei Elisabeta. Regii treime să viră, trebuie să se înveiească; se mai crede că regii nu pricep firea omenească, fiindcă nu cunosc yatic.;>ți, speciei, din îngusta îngrădire a palatului; de aceia Shakespeare a atârnat tot vivorul uman și l’a agitat in furtuna comică a sentimentelor sufletești — zise de proști, nobile — i-a vânturat ca pe o pleavă în ciurul iscusinței sale satirice și a făcut pe regi, să râdă. Se credea că a reușit în aceiași cantitate ca și astăzi. Iată pentru ce, Noaptea Regilor, a adunat pe nebunul filosof în clownul contesei Olivia, acest demoniac spirit de trădare, acest cinic judecător și critic exigent; pe Malvolio, intendentul Oliviei, prostul Taganlat, expresie de strimtoare mintală; pe Fabian, farsor caraghios; pe Sir Fairy Belch, un sceptic comic, care disprețuește o viață orânduită de societate și își creiază o formă nouă, prin beție, cu aceiași mentalitate originală, cu care alții .iurit realitatea la morfină sau opium; pe Sir Andrew, laș pină la ridicol; pe Olivia sentimentală pînă la confuzie; pe Orsino, ducele Iliriei, grav ca un rege și slab ca un rob — pe toți tipii sintetici care trăesc și se înalță într-o societate neghioabă. A însuflețit această galerie ridicolă, cu farsa unei dragoste disimulate de travestite și a încheiat spectacolul cu cântecul nebunului, profilat pe cortină. Distribuția și atmosfera a fost prielnică spiritului comediei, și realizând încă odată un spectacol clasic, Teatrul Național își îndeplinește datoria reducător și , inițiator intelectual, purtându-și mai departe intenția, în programul viitor. D-l Bulfinsky a realizat pe Sir Toby Belch, cu o volubilitate rară, de verb și mișcare. E primul rol de comedie caracteristică pe care -l zugrăvește sugestiv ca o estampă, pentru ca mâine, să-l incarneze pe Falstaff din Merry Wives of Windsor. D-l Valentineanu, un nebunul Oliviei, a jucat un rol greu, afară din compatibilitatea d-sale, lojii pentru care a suat mai puțin decât a cântat. A dovedit încă odata ce element prețios este și dacii nu ar fi avut preocuparea cântului, s-ar fi putut transpune absolut, în moliciunea lipicioasă a co_wmului, și ar fi descoperit mai multe formule de maleabilitate trupeasca, inerente personificărei tipului, ce reprezenta, lu-l Manu în Sir Andrew, «i-a reușit, comicul, grație reticențelor cu care își taie cuvântul și grafie măseeiisaie ea care mimează sublinierile și intențiile rolului. D-l Mărculescu in Marvelio, bombastie, în efecte, a caricaturizat tipul printr’o supraîncărcare de detalii. Alai simplu, cred ca ar fi fost mult mai Shares"poarîai J. M. Constantinescu în Orsino, ducele Iliriei, a fost grav și reținut, poate chiar prea reținut rolocarea. Mai multa estibe fhnță, ar fi variat impresia. țin găsit pe el la Ana Luca în Olivia, cu prea mult aplomb, pentru esența valului,care e plămădit spre comedie de care icter și urt spre dramă internă. Silueta sa are însă poze de tablou și cadrează frumos cu finețea concepției englezești. f D-șoara lirăulescu în Vioa a jucat in mod variat diferitele etape ale rolului sis și de aceia a reliefat într'o infinită variație de registru și pornire dumirică, întruparea Violei. Căttform în pagina 2-3