Viitorul, iunie 1922 (Anul 16, nr. 4263-4286)
1922-06-11 / nr. 4270
Anul al patrusprezecelea No. 42704 Ifi ex.în Sam ! lel- ex- in streinnftte ABONAMENTE IN TARA In străinătate La ORAȘE LA PATEI țin aD . . 560 lei Dna n . . 200 lei I 175 lei 10__luni _ 280 » Șase luni . 100 Trei luni . 50 * | PATE Dna 175 lei I 90 » * I*** 451 I Trei luni . ■HMMMKSSWHS 1 140 PAGINI administratia STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele 1 Direcția 51/23, Redacția 1 Administrația 49/23 și S/A STR. EDGARD QUÎNET np. 2 (Vis-a-via de Hotel Capșa) ANUNCIURI COMERCIAL Se primesc direct la Administrați Academiei No. 17 și la toata Ager " Manuscriptele nepublicate se > ...la fara în strein» TIRANIA BULCEVISTA • Ziarul „Le Temps“ vorbind de discursul ținut de d. Polincaré în Camera franceză, prin care problemele politice au primit luminoase explicațiuni, comentarii șii soluții, accentua valoarea permanentă, și nu de actualitate trecătoare, a cuvântărei rostite de premierul francez. Ziarul parizian scria: „Cuvintele zboară, spuneau anticii, și cele mai multe discursuri, cu adevărat se pierd. Dar discursul d-lu Poincaré va rămâne... Mai târziu când istoricii vor căuta puncte de sprijin pentru a ridica planul epocei noastre cum se caută vârfurile înalte pentru a măsura triunghiurile și a ridica harta fiicei țări — ei se vor opri înaintea discursului acesta“. Cetind in extenso discursul d-lui Poincare, constatăm că aprecierile acestui ziar, care concordă cu acelea ale sinanimităței presei franceze espund adevărului, deoarece d. Poincaré a ținut un mare discurs, care va rămâne ca document politic. Relevăm mai întâi ca punct istoric câștigat că forma de guvernământ actual al Rusiei nu poate să aibă scuza marilor revendicări sociale din trecut. „In realitate, spune d. Poincare, Rusia de astăzi este guvernată de o oligarhie restrânsă, o oligarhie mai dictatorială și mai tiranică decât autocrația dinainte de război.. .......In Rusia bolșeviștii par mult mali pasionați de a consfinți teoriile decât a le aplica la ei, în orice caz ceea ce contestăm este ca bolșevicii să aibă asemănări cu revoluția franceză... Comparația intre revoluția noastră șii a lor este un pur sofism, și mă surprinde faptul că a putut să o facă, nu numai d. Cicerin, dar oameni politici englezi. „In ordinea politică, revoluția noastră a fost o mișcare analoagă cu aceea din 1688 în Anglia. Ea a fost mai complectă, mai largă, mai adâncă, dar a avut acelaș scop, adică stabilirea suveranităței naționale. „Ei bine, unde este astăzi suveranitatea națională în Rusia ? Ea este acaparată de unele organizații cari refuză de a consulta pe alegători. Regimul actual este mai înapoiat decât toate constituțiile din lume. „In ordinea socială, revoluția noastră, fără îndoială, a confiscat bunurile de mână moartă, adică proprietățile colective, pe care le socotea atunci prea puternice ; ea a putut să confusce de asemeni, cu titlul de sancțiune, proprietățile particulare ale emigraților dar în general, departe de a interzice proprietatea individuală, ea a desrobit-o, a multiplicat-o, a suprimat drepturile feudale cari o apăsau, și ea a re-’’ dat-o liberă în mâinile a milioane de francezi..« Cu această Revoluție franceză, care a isprăvit opera a două secole, și care a încununat munca chiar a vechei monarhii, cu această Revoluție franceză care ne-a făcut ceea ce noi suntem, nu înțelegem să ni se facă injuria de a o compara cu un regim de mizerie, de neputință și de anarhie, cum este acela care s’a instalat astăzi la Moscova și în întreaga Rusie“. Aceste opiniuni atât de înțelepte și atât de legate cu reallitatea însăși a istoriei și a vieței contemporane dacă sunt o magistrală reabilitare a marei revoluții franceze de la finele secolului al 18-lea, compromisă prin comparația cu bolșevismul actual, sunt în același timp perfect de luminoase pentru ca prin ele să judecăm clar starea Rusiei de azi. In Rusia nu există o democrație, fie ea cât de ultra-exagerată, ci o autocrație în care vechiul țarism este înlocuit de o coterie uzurpatoare de tirani. Dar, din motive ce n’au rădăcină în logica teoriilor, sau în fanatismul principiilor, sunt la UD? «»ni demnezati“, cari r prin coloanele unor ziare iarăși „democrate“ fac totul pentru a discredita actuala organizație a Statului nostru arătând-o ca putin democratică, lăsând, însă, să se înțeleagă ce fericire ar fi dacă bolșevismul rusesc s’ar întrona la noi. Acest democratism, care calcă în picioare tocmai suveranitatea poporului.. — cum spunea d. Poincaré — este acela la care tinde partidul țărănesc din Bulgaria, față de care partidul țărănesc de la noi și d. dr. Lupu în special sunt departe de a se considera ca adversari! Discursul d-lui Poincaré a avut astfel meritul de a fi pus în adevăratul cadru istoric cele ce se petrec în Rusia. Avis celor ce cred că lumina ne vine de la răsărit! NOTE 11 iimiwhwnig’Tmmrnrirer" „Die Brücke“ — O revistă de propagandă — Revista din Oradea Mare, „Cele trei Crișuri“ care face operă frumoasă de românism și de cultură ne aduce la cunoștință faptul că la Cernăuți va apare o revistă cu titlul „Die Brücke“ — o revistă nemțească , dar de propagandă românească în mijlocul populațiunei germane din Bucovina. Ni se aduce la cunoștință că în această revistă se vor publica bucăți în proză și versuri, și că revista va publica integral sau fragmentar, unele din cele mai însemnate opere ale literaturei noastre. Se pomenește de „Năpasta“, de „Manasse". O revista de propagandă a culturei românești este bine venită într’o provincie unde ființează atâta element german. S’a vorbit de multe ori de noile obligațiuni ale Statului român față de minorități, dar alături de obligațiuni cari privesc respectul condițiilor de propășire culturală a acestor minorități, el are și îndatorirea de a face tot ce-i stă prin putință pentru a atrage la cultura românească pe noii cetățeni. Are cu atât mai multă îndatorire cu cât germani, ruși, unguri sau sași, trăind în ignorarea vieței noastre politice și culturale, încă ascultând mereu calomniile celor interesați a ne micșora moralicește, sunt mai aplecați să ne desconsidere, decât să ne prețuiască. Pentru rușii din Basarabia pentru ungurii sau germanii din Ardeal, Banat ori Bucovina, cultura noastră, în momentele ei cele mai interesante, în artă, în literatură, în știință, este totalmente neștiută, dacă nu disprețuită. Avem astfel cu toții datoria: stat, particular, asociații libere culturale etc. să facem totul pentru a populariza civilizația noastră și a arăta nouilor cetățeni ce nu ne cunosc că România nu este un stat erodat într’o noapte prin norocul unui război, dar că ea reprezintă obârșia unei vechi și însemnate omiteri. Revistele, deci, scrise în nemțește —cum este aceea ce o anunță „Cele trei Crișuri“ — în ungurește sau rusește,iar cu suflet și cu intențiuni românești, sunt bine și la timp venite. PETRONICS Situația politică interna a Germanid GUVERNUL ACTUAL GERMAN si destina rqmdMir .Obiceliunile ce se fac de diferitele ar«gorj_goj56ice trecumi de a vedea ag mivern&l|chast»aB — Reichstagul — scrie „Le Journal“ — s’a amânat pentru data de 13 iunie. Astfel, guvernul d-rulu; Wirth a evitat toate desbaterile, cari ar fi putut compromite situația sa ca și negocierile între comisiunea reparațiunilor și Germania. Totuși, trebuie știut, la Paris, că criza rămâne latentă; opoziția, care cuprinde, actualmente, o mare parte din Parlamentul german susține, sub direcțiunea populiștilor, că Retekul a contractat, în răspunsul de acum câteva zile, obligațiuni irealizabile și incompatibile cu demnitatea națională. Această notă a fost rău prignlită în mai toate cercurile politice germane. Conservatorii și populiștii au protestat, încă de la început, , contra executărei reparațiunilor. Dacă ambele tabere ar fi izolate, chestiunea ar prezenta numai importanța unui fapt divers. Insă, e stabilit că o mare parte dintre „centriști Și majoritatea democraților consideră că guvernul a făcut, Aliaților, concesiuni intolerabile. Dreptul de control financiar asfaltat lor Parlamentarii aceștia sunt indignați că Germania a recunoscut Antantei un drept de control asupra finanțelor sale; ei par a face cor cu populiștii, cari declară că regulamentul provizoriu, schițat la Paris, de către comisiunea reparațiunilor și d-l Hennes, nu procură nici un rantagiu Reichului și că trebue, dimpotrivă, să se reducă cifra totală a datoriei germane. PopulaCii, sprijiniți de centriștii și democrații în chestiune, susțin că împrumutul de care e vorba la Paris n’ar putea da rezultatele așteptate, că Germania nu va avea de aci beneficii suficiente și că ar fi mai nuimerite concesiunile de tot felul. Acești politiciani, care par a forma o majoritate, pretind că, după 2-3 ani de calm, criza economică și financiară va izbucni din nou, făcând iluzorie orice acțiune de ajutorare. Ei cer, prin urmare, ca să se anuleze, odată pentru totdeauna, acordurile din trecut, ca reparațiunile să fie revizuite și în fine, ca, de partea lor, Aliații să reducă cheltuelile și efectivele armatelor de ocupație, evacuând localitățile Düsseldorf, Dinsbourg și Ruhrort, toriile germane — în bani ori natură — la 15 miliarde de mărciaur. Anglofilii din Germania Toții anglofilii Reichului au devenit adepții acestui proect din pură aversiune față de reparațiuni și de Franța. Astăzi, atacul bruscat al partidelor din dreapta contra „concesiunilor d-mlui Wirth“ este declanșat. Cu acest prilej, trebue să remarcă?»1 și o coincidență. Deputatul populist Becker a criticat violent, zilele trecute, nota germană și a cerut ca să se înceapă, imediat, disențiunea. Conservatorul Hirst a prețios acelaș lucru, ba încă a propus ca guvernul să fie răsturnat chiar în plină ședință. Moțiunea Becker fiind însă respinsă, chestiunea reparațiunii lor va fi examinată de Parlament, după vacanță. Primejdioasa desbatere a fost amânată numai grație „comisiunei decanilor“, care n’a voit ca să aibă loc discuțiuni furtunoase în Reichstag tocmai în clipa când Aliații se pregătesc să răspundă, definitiv, Germaniei. Revizuirea reparațiunilor Populiștii reproșează d-lui Hermes și guvernului d’a nu fi izbutit să impună Aliaților aceste condițiuni și, cum momentul, actual este foarte propice revizuirea reparațiunilor, chiar vor să forțeze mâna guvernului in vederea unei intervențiuni, la Paris și Londra, în sensul arătat. La dreptul vorbind, trebue sa adăugăm că acești parlamentarii sunt necontenit sprijiniți la anumite cercuri britanice, cari urmăresc, cu orice preț, ca proectul lui Robert Horne să fie acceptat, mai ales că în el se prevede anularea datoriilor aliate, de altfel, fără ca America să-șii fi dat consimțământul, și, pe de altă parte, fiindcă el reduce da Ksasaan zi cu zi D. I. Petrovici nu vrea să discute cu actualul ministru de lucrări publice chestiunea căderilor de apă. Bineface. Sunt chestiuni față de cari au tot interesul unii oameni să evite a le discuta. Ziarul „îndreptarea“ Consacră două masive coloane pentru a ne povesti „â la maniere d’Homere“ cum se fac samsari,curi la căile ferate și la industrie. Nu contestăm ziarului averescan competenta dar ni se pare că tot ceea ce povestește ca petrecînduî-se astăzi este de fapt o reproducere a ceea ce se întâmpla pe vremea d-lor Bratinel, Văleanu și toți ceilalți. Ziarul „Dimineața“ publică un interview cu d. comisar regal. „Cât de grea e meseria de gazetar — își va fi zis reprezentantul presei „democrate“ —; ea te face să vorbești și cu.... dracul !“ Un interview cu d-rul Racowski e un deliciu dar cu comisarul regal! Brz T Treacă Doamne și acest pahar! D. Clemenceau prin d. Tardieu a recunoscut că și țările mici și aliate au drepturile lor. La Fontaine spusese : „On a souvent desoin d’un plus petit que soi“. Dacă ar fi trăit ar fi putut spune ca și d. Clemenceau : „Și cei mici au câte o dată dreptate, dovada ce a făcut România contra lui Bella Kuhn, iar cei mari să fie greșiți !“ REGIMUL CEREALELOR Unele ziare, comentând informațiile publicate cu privire la pregătirea noului regim al cerealelor, se rostesc de pe acuma pentru complecta libertate a comerțului de cereale, inclusiv grâul, și încetarea oricărui regim de excepțiune. Problema este, desigur, de o însemnătate covârșitoare. Ea nu a fost încă rezolvată definitiv, dar din cele ce s’au aflat este vorba ca regimul cel nou să fie o adevărată îndrumare spre libertatea complectă. In ceea ce privește grâul, regimul excepțional e cu neputință să fie suprimat. Din cauza desechilibrului economic de după războiu și din aceea a diferențelor enorme de valută, dacă într adevăr Statul s’ar desinteresa de consumațiunea internă și, ar lăsa deplină libertate exportului de grâu, am asista cu siguranță la secătuirea tuturor depozitelor și la enorma scumpire a pâinei. Or, acest lucru nu trebue să se întâmple cu nici un preț. Statul, prin măsuri chibzuite este dator în primul rând să asigure populațiunei pâinea cât mai ieftină, fără să vateme interesele legitime ale producătorilor de grâu. Tocmai acest lucru se va face. Primele de producțiune pe care Statul le va plăti cultivatorior de grâu vor compensa desavantagiul că deocamdată numai Statul își rezervă exportul acestui fel de cereale. Nimeni nu va fi lezat. Producătorul, care va primi desigur această primă de cu toamnă, adică îndată după însămânțare, va fi îndemnat să cultive grâu. Statul nu va face sacrificii din buget pentru plata, acestei prime, care va rezulta din taxele de export ale celorlalte cereale; în sfârșit, consumatorul intern, — marea massă, a populației care se hrănește cu pâine, — este proteguit și în modul acesta alimentul de bază af milioane de consumatori nu scumpi. Cei cari critică noul regim al cerealelor și cer libertate deplină, nu-și dau seamă că nu a sosit încă vremea normalizării complecte. De altfel suntem, siguri că oricare vor fi măsurile ce se vor lua detractorii nu vor lipsi. Deocamdată se fac primii pași spre normalizare și libertate. Dacă s'ar fi făcut altfel se primejduia consumațiunea internă, ceea ce în nici un caz nu e admisibil, se va «■ ■ ■ —.... ECOURI știre din Riga spune că Lenin va pleca la o stațiune thermală din Germania spre a-și restabili sănătatea: un locuitor din Alsacia capturase toamna trecută o rândunică pe care a pus-o în libertate după ce i-a agățat sub aripă un răvaș cu cuvintele: Mi-am petrecut vara la d. G. în Alsacia. Zilele trecute d. G. a văzut rândunica reapărând, a prins-o și a citit un alt răvaș: Mi-am petrecut iarna la meșterul B. din insula Martinica. După cum se vede, rândunelele nu sunt înspăimântate de distanțe când este vorba de vilegiatura lor! O—* V Duminecă 11 Iunie 1922 Stepă Conferința de la geneva IMPORTANTA POLITICA A UICEI ÎNȚELEGERI — din pr aședinteai.congremitii de «ilwi itri c»ft><3»sil@vag1^ Vorbind de însemnătatea rolului cea jucat mica înțelegere la Geneva, „Journal des Débats“ scrie că în timp ce după închiderea conferinței, președintele consiliului român, d. Brătianu, era primit atât de călduros la Paris, un alt șef de guvern din mica înțelegere d.Beneș reîntors la Praga, făcea în fața parlamentului cehoslovac o expunere substanțială a rezultatelor conferinței. Cel mai fericit rezultat se poate spune că este afirmarea ca forță politică a grupului unicei înțelegeri de care Polonia pare tot mai strâns,imită, fără să se confunde cu ea.Mica înțelegere a eșit și mai puternică de la Conferință, și ziarul francez, afirmă că ea prezintă acum un punct de sprijin de cea mai mare însemnătate pentru politica franceză. Se poate chiar adăuga că s-ar fi putut trage avantegii și mai mari pentru politica Franței la conferință, din câmpul de acțiune ce îi oferea mica înțelegere la Geneva. Autorul Micei înțelegeri Pentru aceasta ar fi trebuit să se cunoască bine, ce este mica înțelegere, cum și de ce s’a format și ce ‘interese și forțe reprezintă fiecare din statele ce o compun. Nu toți însă din cei ce vorbesc și scriu despre ea, cunosc exact aceste fapte. ..Journal des Débats“ scrie că, din delegațiunea franceză de la Geneva, cel care cunoștea mai bine mica înțelegere și care s’a gândit la marile foloase ce le-ar putea trage politica franceză dintr’o strânsă legătură cu aceea a micei înțelegeri, este d. Barrère. Acesta cunoaște de mult pe d. Renet, principalul arhitect al micei înțelegeri, pe care l-a văzut la lucru încă din timpul războiului, când el nu era decât un simplu exilat obscur. Ziarul francez scrie că o colaborare activă între acești doi oameni ar fi dat eele mai fericite rezultate mica înțelegere care era refractară unei politici de revizuire a trataînsă ea nu s’a produs cum trebuia, mica înțelegere totuși s’a înfățișat la conferință puternică prin unitatea ei de vederi și prin realele servicii pe cari le-a adus în mai multe rânduri Franței și aliaților. Activitatea primului ministru al Ceho-slovaciei D. Beneș, astfel, a fost pentru aliați, un prețios informator. Deși unii T au criticat, d. Beneș a adus totuși mari servicii conferinței prin convorbirile oficiale pe cari le-a avut la Genova cu rușii și cu germanii. Numai astfel, el a putut să prezică d-lui Lloyd George cu 15 zile înainte, care va fi răspunsul sovietelor. D. Lloyd George a manifestat p rea dispoziție față de mica politică de revizuire a tratatelor, și a amenințat, cu ridicarea, chestiunilor Vienei, Galiției orientale și minorităților ungare. Mica înțelegere nu s-a lăsat însă intimidată și a declarat neted că va părăsi conferința, încercările de a divide mmammmaaKt. Mica înțelegere D. Lloyd George a încercat im zadar deasemeni să dividă mica înțelegere făcând propuneri succesive Pfiloniei, României și Iugoslaviei, spre a putea supune pe d. Beneș. Cei cari cunosc însă istoria micei înțelegeri au dreptul să spună că d. Beneș, autorul ei principal a făcut abstracție de glorialele ce i s-ar fi cuvenit, urmărind un singur scop propus, acela de a dovedi că între statele mnicei înțelegeri și Polonia care merge acum cu ele, nu poate să se pună chestiunea dominațiunei sau a prestigiului, și că tocmai acest fapt constitue forța uniunei lor. E o pildă pe care marea antantă ar trebui s-o ia uneori în seamă. Tot astfel, în raporturile cu marii aliați, d. Beneș n a urmărit să se folosească de prestigiul unui succes personal El a lucrat în tăcere. După rolul ce l-a jucat la pregătirea conferinței de la Genova și în convorbirile franco-engleze care au precedat conferința, d. Beneș a desfășurat o mare activitate în prima perioadă a reuniunei de la Genova. In a doua perioadă a crezut că nu mai poate interveni cu eficacitate în starea raporturilor dintre Franța Anglia. In lumina unei astfel de situații trebue citită lunga expunere pe care a făcut-o d. Beneš in fata parlamentului cehoslovac. Ea este o lecție bună de politică externă pentru cehi și din care ai putea învăța multe lucruri chiar aliații. Linia de la Genova 1. Beneș a expus rezultatele conferinței, fără iluzii, dar nici cu un pesimism exagerat. In chestiunea rusă a arătat, din cele ce s’au petrecut, justificarea politicei cehoslovace care nu s’a orientat nici odată spre recunoașterea sovietelor. A arătat apoi cele două curente cari s’au produs și opoziții care sa ivit între Franța și Anglia. A indicat in sfârșit caracterul înțelept, chiar academic al hotărârilor luate pentru ordinea econom • fdinanciară. A insistat apoi odată mai mult, asupra principiului că nu e posibilă o reconstruire economică a Europei în afară de respectarea tratatelor. D. Beneș a încheiat printr’o dublă constatare : chiar dacă, efectiv, conferința a produs prea puține rezultate ar trebui să se țină seama de altă parte că în ce privește mica înțelegere, ea a avut rezultate pozitive. Mica în+ctencre s’a manifestat ca un element de consolidare în politica europeană. Maniera d-lui Beneš ca și aceea a președintelui Masaryk nu urmărește efectul oratoric, ci își propune să facă să pătrundă în spiritul politicianilor și în opiniunea țării sale, noțiunile de politică europeană. Ziarele și partidele cehoslovace au aprobat decis,rațiunile președintelui consiliului. Primirea a fost, firește, mai puțin favorabilă la germani și la comuniști. Sunt de notat cu acest prilej criticile aduse d-lui Bereș, pe când era încă la Genova, de către d. Kramar. S’a agitat atunci chestiunea dacă d L Beneș va rămâne la întoarcere la președinția consiliului. Journal des Débats“ închee, arătând că d. Beneș a rămas și că, zilele acestea, va reprezenta republica cehoslovacă la Belgrad, la căsătoria regelui Alexandru cu principesa Marioara a României Nicăieri ca la republicanii democrați din Praga n‘a fost salutat cu mai multă satisfacție, această căsătorie regală, și nimeni n’a înțeles mai bine ca poporul cstoslovac, atât de strâns unit cu cel iugoslav și aliat cu cel român, că acest eveniment este de cea mai mare însemnătate pentru viitorul micei înțelegeți. Abonagi-yata „VIITORUL“ Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit — ZIAR DE SEARA— Contorea în pagina 2-3 CRONICA TEATRALA dacin SOMUL lui Quiliu Zamfirescu. Pries-iile Teatrului era existență. Era de altminteri]teatru: prinsese dânsul ceva din bogat, nu știu în ce măsură, și prin situațiunea sa poetică putea să fie de mult ajutor breslei scriitoricești. Dar era garant fără să fie generos, idealist fără să fie altruist. Asta bine înțeles nu l’a împiedicat să fie un scriitor de mare valoare și deci un fruntaș al literaturei românești. De altminteri întreaga sa activitate fie ea chiar politică, n’a fost decât literară. Așa de pildă, în calitate de ministru de externe, mi-a spus acum doi ani că în Italia, mișcarea comuniste e atât de aprigă încât familia Regală a fugit și aceasta mi-a spus-o, repet, ca ministru de externe. Chiar eșirile sale violente, precum și dorința de a părea mai leber decât era, nu făceau altceva decât să dovedească temperamentul impulsiv și romantic al scriitorului de rasă. Poet, apoi romancier și nuvelist, Duiliu Zamfirescu, spre sfârșitul carierii sale literare, a intrat și în domeniul teatrului. Orgolios din fire a intrat cu piesa „Lumină nouă"”. Lumina aceasta n’a adus-o în teatrul românesc. A mai scris apoi Voichița și Viespea și a sfârșit cu „Poezia Depărtării“ care în sfârșit s’a apropiat de adevăratul într’o zi de sărbătoare un svon și apoi o știre precisă confirmă moartea lui Drnim Zamfirescu: întâi fu vorba de o criză de ficat sau cord, apoi se vorbi de o intoxicare cu ciuperci. Duiliu Zamfirescu se dusese la Agapsia, ca să-și pregătească vilegiatura, un repaos mai scurt, dar moartea i-a oferit pe o tavă de hribi odihna cea mai lungă posibilă: eternitatea. Și amatorul de trufandale, aristocratul făcut și poetul înăscut, se prăbuși la vârsta de 66 ani, ca bradul ce se păstrează verde și pe timp de iarnă. Cu toată vârsta, oarecum înaintată, moartea lui Duiliu Zamfirescu a fost neașteptată, prematură. Situația socială și politică a lui Duiliu Zamfirescu, precum și râvna sau slăbiciunea de a trece drept aristocrat, l’au ținut îndepărtat de cercul scriitorilor, care poate, tocmai pentru aceste motive l’au stimat și apreciat aproape fără rezerve. Ținut însă departe de aceștia, nu refuza niciodată să se întrețină îndelung cu dânșii, ori de câte ori vreunul se abătea din anumite motive de la locuința lui. Se spune, că, ades ajutora pe colegii săi mai nănăstuiți în lupta penlumina nouă a teatrului. In toate aceste lucrări totuși , a dovedit marile sale însușiri de scriitor. Pentru aceste începuturi teatrale Academia Română l’a trimes ca membru în comitetul de lectură al Teatrului Național, în care calitate a luat de câteva ori parte, apoi din pricina politicei n’aste revenit la teatru decât să-și revadă pentru ultima oară „Poezia Depărtărei N’aș putea spune, că politica sa răpit literaturei și prin aceasta fără să fi fost de vreun real folos statului românesc ca așezământ politic, a cășunat artei scrisului. Nu. Cine se lasă să fie răpit, înseamnă că părăsește de bună voe o situație sau renunță la o pasiune frumoasă și aceasta pentru bunul motiv că situația nu-i mai oferă nimic, iar pasiunea nu-l mai copleșește. Duiliu Zamfirescu s’a retras din viața literară militantă pentru că simțea, că nu mai are nimic de spus. Iată de ce moartea lui nu face gol in literatura românească, pe care a îmbogățiit-o din vreme cu comorile personalității sale deosebite, ci acel gol, se va resimți în sânul partidului politic din care a făcut parte și pe care la ilustrat totuși nu ca om politic, ci tot cu faima sa de scriitor mare. Printre scriitorii nemuritori ai neamului, trecuți în Panteon, de-acum, se citează și Duiliu Zamfirescu. Teatrul Național oblșnindu-și intrările, după ce și-a făcut bilanțul, din care a văzut că a cheltuit cam mult cu arta picturală și sculpturală, a găsit că mai are de acordat și niște premii autorilor dramatici, care în decurs de doii ani au fost reprezentați pe scena sa. Drept urmare a convocat comitetul de lectură, și cum noua direcție n’a voit să-și asume repertoriul celor doi ani, a lăsat acestui comitet deplina libertate de a premia piesele meritorii ale noilor autori dramatici. Comitetul s’a executat cu plăcere și după câte am aflat, după o deliberare mai mult sau mali puțin furtunoasă, mai mult sau mai puțin îndelungată, a ajuns la următoarele premieri: a) Un premiu de 3000 lei pentru „Moartea Cleopatrei" a d-lui M. Pașcanu. b) Un premiu de 3000 lei pentru „Suflete tari“ a d-lui Camil Petrescu; c) Și câte 1500 de lei pentru „Nodul Gordian“ a d-lui V. Al. Jean și „Lulu Popescu“ a d-lui I. Minulescu, ambele comedii a câte un act. Dacă pentru primele două premii discuția ar putea fi ceva mai calmă, pentru celelalte două — deși mai mici — s’ar putea aduce contestațiuni ceva mai serioase. Nu trebue să uităm că aceste două comedioare au trecut înaintea „Bătrânului“ d-nei Hortensia Papadai-Bengescu, o lucrare cu multe însușiri dramatice și în cazul acesta atât „Nodul Gordian“ cât și „Lulu Popescu“ trebue să fie două acte fără greș, un fel de acte tip menite să fie date ca model. Oare să fie așa?... Nu vom analiza aceste două scenete, din care cea de a doua este de o naivitate dramatică tip, nu!.. Ar fi să dăm un blam comitetului teatral și nu aceasta este intenția noastră. De bline, de rău, comitetul și-a formulat o judecată și ca orice judecată ea trebue primită din stimă pentru libertatea cuvântului și ideilor. Căci la urma urmelor, dacă până și ști* t