Viitorul, septembrie 1922 (Anul 16, nr. 4339-4364)
1922-09-27 / nr. 4361
lutin o corespondență din Geneva apărută în «Le Temps» d. Jean Herriette ocupându-se de nouile alegeri ce se vor face pentru reînoirea consiliului Ligei Naținilor, conform pactului, dă interesante amănunte asupra frământărilor politice din sânul acestei institutiuni.Intotdeauna, adunarea Ligei Națiunilor. — scrie d-sa — aduce și o campanie electorală. In acest an va fi la fel; din cei opt membri ai consiliului, patru sunt permanenți, patru au mandat pe un an Ei pot fi realeși, dar sau au această siguranță. S-a vorbit adeseori de sporirea efectivului consiliului, care se poate face în trei moduri : sporinduse numărul locurilor permanente, sporind numărul membrilor eligibili, sau creându-se două feluri nelegari dintr-o dată. Deci campania electorală din adunarea de la Geneva se prezintă actualmente cu tot fara? de complicațiuni. De ce se dă lupta pentru alegerea în consiliu Luptele ce se dau pentru alegerea membrilor consiliului, au motive foarte justificate. Consiliul este o autoritate fără apel. Tratează chestiuni extrem de delicate, cum au fost Dantzig, Silezia superioară, apoi chestiunea mandatelor, a minorităților ș. a. El este instanța la care se recurge pentru evitarea conflictelor.Nici un guvern deci nu vede cu nepăsare compunerea consiliului. Peplru Franța, Anglia și Polonia, în deosebi, alegerile acestea sunt probleme politice de o deosebită importanță. Dar cum ele se fac în ajunul inchiderei adunărilor, chestiunea se desbate acum în culise și nu se pot face decât pronosticuri asupra celor ce vor urma, s-ar vedea exclus, ar fi reprezentantul Chinei. I Cari sunt nepluti uniiisie cari se întrevăd Dar în acest caz s-ar ivii multe critici și nemulțumiri. Membrii Lisei Națiunilor sunt Împărțiți în două tabere; unii ar voi să facă alegeri pentru a obține noui reprezentanți în consiliu, alții ar dori ca situația actuală să fie menținută cel puțin încă un an. Pe lângă nemulțumirea Chinei, să nu se uite că națiunile sud-americane, Argentina, Peru, Bolivia nu mai au delegați la Geneva, pe motivul alegerei ca președinte al delegatului din Chile. Pentru a avea măcar una din acele state se pare că alegerea unui delegat din Uruguai ar fi indicat Pe lângă aceste combinațiuni delicate și pline de atâtea consecințe se mai pune încă o chestiune importantă. Oameni cu experiență cari au urmărit lega de la înființarea ei se întreabă dacă bine este să se decidă ca unii membri ai consiliului să aibă locul lor nu în baza alegerei libere, ci în virtutea unui rulaj . Adunarea alegând membrii consiliului, să aibă gri,să a-i alege din diferite continente și diferitele grupări de puteri, aceastar ar fi o precauție legitimă și indispensabilă. De la liga frațiunilor O campanie eletronului INTERESANT Lupta ce se dă pentru cucerirea locurilor în consiliul Ligei Națiunilor — Se va spori numărul membri 1‘ihmhufcjrtnnw Baga BBHggx-aa! Bimplanilor din consiliul Ligei? zaurwanti ax’ssmaiysuEmanex aera Fi va sporit numărul membrilor permanenți ? Anul trecut chestiunea a fost amânată și se crede că va fi acelaș lucru și acum, așteptându-se rezolvarea chestiunei Germaniei, care a cerut admiterea ei în Ligă. După părerile cele mai autorizate consiliul viitor se va compunne în afară de cei patru membrii permanenți (lord Dalfour, d. Leon Bourgeois, marchizul Imperiali, vicontele Ishii) și de reprezentanții Spaniei, d. Quinones de Leon, Hymans, Belgia, Da Game, Brazilia, Branting Suedia, precum și de un reprezentant al națiunilor aliate din Europa centrală. Sunt însă și dificultăți. — remarcă corespondentul lui ..Le Temps“. In primul rând, națiunile aliate din Europa centrală, Polonia, România, Cehoslovacia, Iugoslavia, nu sunt încă de acord pentru alegerea unui reprezentant. Diferendul ce le separă e serios și nu s‘ar simplifica dacă s‘ar discuta acesta prematur în public. Dar se poate, crede că acordul se va face, căci altfel nimeni nu se va putea prezenta în numele Micei Antante și Poloniei. In cazul când această grupare va desemna un reprezentant, va urma altă dificultate: In cercurile superioare ar fi o combinație ce tinde la realegerea a trei dintre actualii membri — singurul care -------------------------------------- Seii staific major Mi mm.m poiuftoszs iar asms Continuarea inoamn a 2-a Partidul țărănist și a romului lat în stat Formula partidului țărănist adică a apărărei intereselor clasei țărănești pe terenul agrar, este actualmente un anahronism după reforma fundamentală a împărțirei pământului. Formula aceasta, lipsită de un înteles precis și plină mai mult de amintirile deseori exagerate în rău ale trecutului, nu corespunde în mod limpede și concret nevoilor prezentului și ale viitorului. Ea acopere astfel azi pur și simplu o luptă în contra a tot ce a fost element creator în politica torei și care este caracterizat cu un cuvânt pompos, dar numai sentimental, vag și nu îndeajuns lămurit: oligarhie. Ce se va pune în loc? Precis nimeni nu știe. Programe nu există. Inca mai puțin traditii politice. Se cere însă cu violență desființarea tuturor organelor noastre încercate în politică spre a le înlocui cu cuvinte sonore : cuvintele democratsm și constituționalism,au dreptate și legalitate! Domnia vorbelor, în parte alungată în trecut prin maturizarea gândirei politice a claselor conducătoare, îșî revarsă astăzi tot fastul său vid și sgomotos asupra tinerei și nouii noastre democrații. In afară însă de elementele evident negative se designează și oarecare tendințe de politică reală înăuntrul partidului țărănist. Dacă lăsăm deoparte spiritul de pură critică și obiceiul necivilizat de a ataca, oricând și oriunde, aflat mai mult la intelectualii și pseudointelectualii noștri, vom observa că țăranii, susținătorii burghezilor care constituesc și conduc acest partid, s-au grupat între altele în jurul a două nevoi, fie că ele sunt reale, fie că sunt fictive : nevoia realizării cât mai desăvârșite a reformei agrare și apoi aceia a conservării rezultatelor ei. De o parte țăranii vor pământ cât mai mult, de alta ei vor să-l păstreze Odată reforma agrară realizată, aceste două tendințe vin în ciocnire. Și avem deoparte pe proletarii articoli care ațâțați de demagogi cer noi reforme, riscând să desechilibreze cu desăvârșire la noi regimul proprietății, iar de altă parte pe proprietarii mici rurali doritori să-și consolideze cât mai bine situațiunea cea nouă. Tendința spre revoluția agrară, vine în ciocnirea cea spre conservatismul țărănesc cel mai burghez. Partidul țărănist se înfățișează astfel sus, la conducere, cu o confuziune fără legătură alta între personalități, decât dorința negativă, desigur inconștientă, de destrămarea ce s-a făcut până acum ; — iar ,jos, în stratul nevoilor reale ale populațiunei, ca o producțiune vremelnică a reformei agrare menită în chip logic a se desface într un element democrațic de conservare socială — cu un ideal care e acelaș cu al partidului liberal, într-un element de pură nemulțumire, negativă. Partidul țărănist ar rămâne astfel mereu partidul nemulțumiților rurali, adică elementul care ar da dea pururi asalt societății, ori cum ar fi organizată, în numele luptei de clasă pe baza nevoilor proletarilor rurali, oricât de puțini ar rămâne doritori de a deveni și ei proprietari. Și prin aceasta se va deosebi de partidul socialist unde, în afară de lupta de clasă, care le e comună, i instituția proprietății private este ți'nta de căpetenie a tuturor atacurilor. La comuniștii internaționalei a treia revoluțiunea nimicitoare a întregei organizațiuni actuale este mijlocul dort de luptă si realizare. Ca social-democrați, în genere suntgurele elemente cultivate ale socialismului de la noi, tendința vioentă e mai atenuată : persistă însă atât revolta contra organizări actuale a sederiei pe baza ideii de proprietate privată cât și ideia luptei de clasă. Prin însăși constituțiunea și firea doctrinelor lor, țărăniștii și socialiștii noștri se exclud astfel de la sine de la orice operă de solidaritate socială și națională. Lupta de clasă poate însă fi o realitate; ea nu poate deveni un ideal. Idealul învrăjbirei oamenilor ca și al distrugerii câștigurilor de tot felul pe care efortul multisecular al societății le-a dobândit așa de greu, mai ales la noi, mi poate fi decât o greșeală foarte primejdioasă și o profundă imoralitate. Dacă desbrăcăm doctrinele socialistă și țărănistă de aceste idei, nu mai rămâne din ele decât pornirea generoasă spre binele celor de josca o îndreptare a nedreptății sociale. Dar această pornire nu le e specifică: ei constitue unul din crezurile de căpetenie mai ales ale democrației liberale. In partea lor de vrajbă, țărănismul și în parte chiar și socialismul se întâlnește cu toate celelalte doctrine negative. Astfel este doctrina partidului așa zis național din Ardeal, sub flamura pe care o agită cu atâta violentă a constituționalismului și a democratismului. Aceste două idei nu se pot întemeia decât pe concordie națională și realism politico,economic ; fără aceasta ele rămân cuvinte deșerte, simple pretexte de agitație. Partidul national a fost în Ardeal de cele mai multe ori un actt 1) „Poezii“, întrabil element de opoziție fată descă, 1922-guvernarea din Budapesta. Azi, în noile împrejurări, conservarea acelorași tradiții, lovesc tocmai în scopul cel mare pentru care partidul a luptat în trecut. Violența îi este astfel cea mai de seamă greșeală; opera sa nu are nimic constructiv și este numai o încercare de destrămare a forțelor noului stat român. Acest adevăr se întărește și prin aceea că partidul național e regionalist. Din punctul de vedere românesc, este o adâncă lipsă de cumințenie, faptul pornirei neoprite pe care o are de a se arăta ca apărătorul intereselor specifice ale Ardealului contra restului României și în special a conducerei venite din vechiul regat- In acest înțeles încă coalițiile vizate de acest partid nu pot fi un bine. El este de altfel dus a încerca să monopolizeze acțiunea politică a Ardealului și de acreese o gravă intolerantă și neseriozitatea în toată acțiunea sa, întreaga doctrină a partidului național din Ardeal este azi din aceste cauze cu totul alterată față de ceea ce a fost înainte de unire. De altfel, și oamenii s’au schimbat în mare parte , au venit mulți noui și mai ales, mulți au părăsit partidul trecând la celelalte grupări politice. Partidul de azi este prin urmare și prin oameni și prin tendințele sale complect altul decât cel de altă dată cum M numele i-a rămas acelaș. Or încotro întoarcem așadar privirile spre partidele noastre de azi aflăm sau neputință, sau acțiune de pură vrajbă sau materialism moral, chiar când este învăluit în cele mai frumoase cuvinte. Nicăeri nu aflăm nici o doctrină constructivă și nici vreo tradiție de realism creator, formată pe baza idealurilor celor mai înalte ale spiritlui omenesc. In aceste condiții țara ar suferi adânc astăzi și și-ar vedea primejduită situatiunea, dacă nu ar poseda un partid de stânga, posedând organizare și tradiție și reprezentând democrația cea mai înnaintată în cadrul ideilor de realism politic, de înaltă solidaritate națională și de idealism moral. Acest partid este și trebue să fie tot mai mult chiar și dacă nu și-ar da întotdeauna seama în mod conștient partidul național-Tberal-La stânga lui vor rămâne partidele de pură negație, cele de vrajbă de clasă regională sau națională. La dreapta va trebui să se cristalizeze cu încetul grupările conservatoare într-un partid de rezistentă față de acțiunea mereu înaintașe a partidului liberal. IZVIITORUL“ Era un tânăr oacheș, cu ochi scâteetori și melancolici, mic de statură, plăpând, având întipărită pe fată, boala cea teribilă ce era să-l răpună mai târziu. Patimi furioase zguduiau pieptul lui slab, prea puternic, — și în acest conflict, dintre corp și suflet, în această nepotrivire, găsim lacuna cea profundă a operei sale. A fost prea intensivă pasiunea ca să încapă într'o expresiune firavă de multe ori; prea mari erau gândurile ce-l frământau—și în loc să le toarne în metal masiv, se pierdeau în ecouri răsunătoare, dar imperfecte și bolnave. A murit tânăr, și viața lui a fost o tragedie și numele lui va fi drag celor tineri și celora cari lui beec. In câteva poezii, ca „Noapte", mai ales, se ridică la arta mare. In iud, Cartea Româneacele mai multe nu s-a putut dezbăra de covârșitoarea influență a lui Eminescu, ce-1 chinue peste tot, ce-1 preocupă la fiecare rând. Expresia și ritmul se modulează după Eminescu, precum în Ecouri, parcă citești o imitație după „Luceafărul“ marelui poet. Se pare că, nerăbdătoare Viețile din viitor Auda noastră sărutare, Din noaptea neființei lui Și, dacă nebunii divine, Vă zmulg în ceruri, tremurăm* E că un neam întreg ce vine, Se bucură cu voi în rând. Și dacă'n ora fermecată (par‘ea e din „Plopii fără soț") Asemeni zeilor păreți E că trăiți, ca‘n vis, de-odată -«Atâtea mii și mii de vieti —— ,T“~ .. ./ I In „Din Depărtare“, iată câteva expresii eminesciene: „Stăpâna mea din vise“, Făptura ta de zee“, „seniina mea iubire", „Cui ce-i pasă?“, i (O expresie confuză și neacceptabilâ a lui Vlahuță); tot din Vlahuță „aș vrea să cânt, să cuget“ (aici revine ca „Dormi iubito; iarăși în aceiași poezie, se împrumută de la Eminescu, îndepărtatul geam, „doar atâta ceream!“. In „Plânsul lui Adam“ găsim o slabă imitație a „Rugăciunii unui Dac“. In „Ideal", iarăși imită pe Eminescu: Aș vrea să mă înalț la tine, Dar lumea ta e sus, prea sus Și‘n noaptea undelor hainei Rămân cu dorul meu nespus (Parică e o parodie din „Luceafărul“. Tot acolo, Și totuși, simt cum mă străbate O rază din puterea-tilină, Greu luptă valurile toate, Să-mi stingă visul de lumină Dar cad, se iarmă, istovite De furtunatecul lor joc Și‘n fundul mării liniștite nu reapar senini în loc. Peste tot și aici, se menține atmosfera și expresia eminesciană. Ar fi prea mult să continuăm mai departe. Cema a fost un romantic, cel din urmă romantic în literatura noastră. De aci influența covârșitoare a lui Eminescu, de aci concepția lui neclară asupra vieții de ci meritele și scăderile sale. Când a apărut Cerna în literatură, după 1900, tinerimea de la noi era sub influența atotputernică a lui Eminescu și însuflețită de naționalismul fervent al d-lui Iorga. De altfel, Cerna primele poezii le-a scris în „Semănătorul“, pe atunci în apogeu. Citirile lui ni le putem ușor închipui, în special preferantele lui Eminescu, erau și ale lui Cerna: romantismul german și filozofia germană post-kantiană. Orizontul lui s-a mărginit aici, lipsa unei culturi clasice nu i-a dat contur concepțiunilor sale vagi, s‘a complăcut în eminescianizm, s’a îmbătat de atmosfera autorului „Luceafărului“, nu s‘a avântat prin el Însuși — poate n‘a avut nici vreme, nici vigoare — în terenuri neexplorate ale gândirii sau ale expresiunii. Toți suntem produs al experienței noastre sufletești, dacă nu cugetăm, dacă nu experimentăm prin noi înșine, rămânem oameni banali, simple fantome ale întâmplării. Nici un raport nou, nici un avânt rar, ne bălăcim în mersul monoton și neînsemnat al existenței obișnuite. Romantismul a avut meritul că a rupt cu formalizmul și cu tradiționalizmul ce înăbușia calea, și a deschis zăgazurile poeziei de la izvorul ei curat, venind în contact cu natura. Dar romantizm nu înseamnă natura așa cum ni se prezintă, ci așa cum o voim sau o credem noi a fi. Nu se apropie Rousseau de păstorii pudrați ai lui Florian și de idilele figuri păpuși ale lui Gessner? De abia marii artiști dacă au trecut prin furtuna romantică, prin ceea ce se spune în Germania „Drang und Sturm“, ei s-au înălțat mai sus, au căutat noi drumuri și noi experiențe și astfel, pe când Goethe și Schiller, în primele lor lucrări sunt romantici, în operile lor principale au devenit clasici. Să ne înțelegem un moment asupra cuvintelor întrebuințate. Romantizmul a fost o revoluție contra formelor vechi, și ca orice revoluție exagerările au fost imense. Dar un nou izvor de inspirație, noi zăgazuri, ale energiilor ascunse ale firii omenești au fost rupte. Eu 1 oamenilor noi, al sclavilor’, al revoltaților, al satanicilor, al entusiaștilor, s-a revărsat ca un fluviu. Stupidul ev mediu devine poetic, imaginația ca un soare tropical lumina și încălzia toate superstițiile, toate prejudecățile trecutului, toate crimele, având imagini frumoase, dar false. Chiar valoarea individului s‘a exagerat. Omul devenise punctul central al universului; preocuparea de căpetenie a savantului era să aranjeze, firea pentru a explica perfecția umană. Astfel în evoluția naturală omul era coroana naturii, cea din urmă verigă, cea mai perfecționată din lanțul ascendent al faunei: universul era o Grandioasă poemă ca ilumina măreția, gândirii omenești. Religia, era, o simplă experiență morală, arta o. Înaltă jare-oauiare — lux, sau distracție a spiritului; un repaus al minții noastre; societatea o stare trecătoare în evoluția spre mai bine și spre mai perfect. Aceasta era idila divină a secolului trecut. Dezamăgirile au curs bogate. S’a strigat, la un moment dat, falimentul științei, s’a încercat naturalizarea artei, prozaizarea ei, până când isbucnirea marelui războiu era cât peaci să scufunde întreaga civilizație umană. De la romantism, la naturalism, de la naturalism la parnasianism și simbolism, nu mai vorbim de celelalte năzbâtii, arta a găsit în câteva genii interpreți de primul rang. In literatura noastră mai dominantă a fost școala romantică, ea ne-a influențat pe toti scriitorii și a produs pe Eminescu. Romantismul era și în atmosfera vieții sociale românești, o societate aproape patriarhală la Început, pe urmă romantism în politică, in literatură, exagerări, patimi până pe pragul vremurilor de azi. Un intereictual nu putea trăi decât învălui, în manciherlanul rormantic și sfișându-și plete pe umeri. Ca și romanticii, ca și modelul său Eminescu, Cerna, a slăvit trecutul. ...Trecutul plin de lacrimi ne desparte, Tot fulgeră de dincolo de moarte. MIRCEA DJUVARA Reclama cea mai folositoare și mai estică se poate face numai In Cronica literară P. [EIWH ’) (Se FOT: Zilele trecute generalul Sikorski șeful statului major al armatei poloneze a fost la Paris unde a avut întrevederi cu cercurile conducătoare franceze și cu căpeteniile militare. Generalul Sikorski a fost condus la gara de nord de generalul Weygand și de personalul legațiunei poloneze de la Paris. Generalul Sikorski Nicolae Stana Unul din fruntașii vechei generațiuni de oameni cari și-au închinat viața și activitatea serviciului public, Nicolae Săveanu, fost șef al partidului național liberal din jud. Putna, a încetat din viață. Publicăm în altă parte note asupra vieței publice a acestui vechiu luptător al partidului liberal, a acestui administrator fără pereche care a desvoltat o rodnică și bogată activitate pentru viața economică, culturală și administrativă a județului său. Pornit de la începuturi foarte modeste, Nicolae Săveanu, printr-o muncă neobosită de peste o jumătate de veac, ocupând rând pe rând diferite funcțiuni din cele mai înalte, a adus mari și neprețuite servicii județului Putna. Șosele, căi ferate, clădiri școlare și administrative, instituțiuni de tot felul se datoresc muncei, inițiativei și sârguinței de fiecare clipă a acestui om de bine și de jertfă, a cărui amintire va rămâne neștearsă în mintea și sufletul concetățenilor săi. Drept recunoștință pentru tot ce a făcut in folosul public al conjudețenilor săi, Nicolae Săveanu, a reprezentat județul Putna neîntrerupt, ca deputat și senator, după ce s’a retras din fruntea administrației județului Putna. Activitatea aceasta publică atât de reală și de binefăcătoare.Nicolae Săveanu a desvoltat o în cadrele și după programul partidului național liberal, al cărui statornic și devotat fruntaș a fost întreaga sa viață. Ca reprezentant al țarei, Nicolae Săveanu,—depășind interesele județului care-l trimetea în Parlament, — și-a pus bogata-i experiență și pricepere administrativă în slujba intereselor generale, colaborând cu folos la legiuirile cu caracter administrativ. Fără să fie orator, el a adus și din acest punct de vedere neprețuite servicii partidului și țărei. Partidul național-liberal pierde în Nicolae Săveanu un fruntaș stimat și respectat, iar organizația din jud. Putna pe acela care a condus-o cu demnitate peste o jumătate de veac. Transmitem familiei greu încercate expresiuena adâncilor noastre păreri de rău pentru pierderea aceluia a cărui viață va rămâne ca q pildă de muncă și de jertfă închinate binelui public. ECOURI R evoluționarii irlandezi deținuți în închisoarea Maryboro din Dublin, în număr de 700 au dat foc așternuturilor din celulele lor. Când gardienii au intervenit pentru oprirea incendiului, prizonierii au încercat să evadeze. Soldații au intervenit cu armele reușind să liniștească pe revoltați. In aceiași zi trupe de rebeli au atacat închisoarea fără a reuși să libereze pe arestați. Uzinele Vikers au terminat la aerodromul din Brooklands, încercările de sbor cu un avion colosal destinat trupelor britanice de ocupație, în Mesopotamia. Avionul ara două motoare de 450 c. p. și poate transporta, pe lângă mecanici și piloți, 24 soldați cu echipamentele mitraliere și muniții.n grup de 55 antibolșevci acuzați de încercări de a se opune perceperei de impozite din recoltele de cereale, au fost judecați la Elisabetgrad, condamnați la moarte și imediat împușcați. U SCRISORI DIN PARIS PREVESTIRI PENTRU ANUL VI CUR on HKîsai „VACANCES-VACATIONS VILLEGIATURE“. GAMA PARISULUI.—PREVESTIRILE LUI THOMAS MOULT. VULCANII BUDAPESTA!*!! Două categorii de oameni sunt astăzi nemulțumiții de clima răcoroasă a Parisului : croitorii cari văd pe clienții lor nemulțumindu-se cu costumele de primăvară, și bogătașii cari, neavând ce face, așteptau anotimpul verii, spre a petrece, și expune, în stațiunile de vilegiatură, luxul fastuos al trândăviei lor. Și fiindcă vorbesc de vilegiatură, deși în mod incidental, să mi fie totuși permis să fac o digresiune și să arăt, după părerea unui redactor al unui mare cotidian parizian, deosebirea între Vacanță, Vilegiatură și ceea ce francezii numesc „Vacations“. Când școlarul se duce la țară, sau chiar când rămâne la oraș, dar nu mai urmează cursurile unei școli, el este în adevărat repaos, și odihna lui, întrebuințată numai pentru a-și reface forțele pierdute în cursul lunilor de studii, ia numele de adevărată vacanță. Nu tot astfel este cu magistratul, avocatul, notarul, portărelul, avoue-ul și orice om de legi. El nu este în vacanță, ci, în limbaj judiciar, il prend ses vacations“. „Les vacations“ sunt timpul în care, omul de legi delăsând treburile publice și acelea ale împricinaților, se ocupă de afaceriile lui personale, punând ordine în ale sale. In ultim rând vine vilegiatura. Ea nu este făcută pentru toată lumea, cu toate că s’a luat obiceiul să se spună, despre oricine pleacă undeva în cursul verei, că s’a dus în vilegiatură. In realitate, vilegiatura este repaosul omului fără griji, al bogătașului care găsește, în deplasare, o schimbare a felului său de trai, monoton prin faptul că se compune numai din căutarea mijloacelor celor mai bune pentru trecerea timpului. Sfântul Médard Revenind la subiectul scrisoarei de față, vom spune că, după credința populară, vremea răcoroasă de astăzi o datorăm Sfântului Médard, a cărui sărbătorire are loc la 8 iunie. Dacă în acea zi, timpul este ploios, patruzeci de zile ploioase urmează fără întrerupere. Ar fi trebuit, deci, ca, încă de la 18 iulie, clima să redevie normală, temperatura încălzindu-se, ceea ce, dacă nu ar fi adus mulțumirea tuturor, ar fi hotărât pe împăratul Anamului să mai stea în Franța. Intr’adevăr, acest Suveran exotic a declarat că se vede nevoit să-și scurteze șederea în marea republică latină, din cauza răcelei timpului, răceală de care se simte, nefiind obișnuit cu un frig pe care noi îl considerăm drept o temperatură ideală. Căci Sfântul Médard, întrecând toate prevederile și dând o flagrantă lovitură legilor bazate pe învățămintele trecutului, menține încă, în toată Franța, vremea răcoroasă. Dacă prevederile Sfântului Médard s’au realizat, ba chiar au și depășit termenul fixat de cei ce se ocupă cu asemenea constatări, nu credem că prevestirile siluistre ale americanului, care vedea erupând deodată peste 70 de vulcani budapestani, nimicind întreaga omenire, să poată ajunge la rezultatul anunțat. Poate ci nici americanul Profet, care, ci toti profeții după Cristos, nu are sorți de reușită, nu e convins că năzbâtiile sale i se vor împlini. Omenirea va continua să sufere ca și până acuma, discuțiunile, în jurul tratatului din Versailles vor fi tot atât de violente, nemții vor urma aceiași politică de neținere a angajamentelor ce au fost siliți să recunoască la inge nmediarea lor de către Antantă, iar americanul Profet va găsi o lămurire după care vom ajunge să credem că marea catastrofă a fost numai amânată. Ce spune Thomas Moult Lăsând la o parte sfârșitul pământului, să ne referim la o profeție care se îndeplinește cu exactitate matematică, din 1269 și până azi. Ea aparține lui Thomas Moult din Neapole , și el are o serie de preziceri până în anul 2024. Ca dovadă de veracitatea, pe cât este omenește cu putință, a prevestirilor lui, vom aminti că, pentru anul 1914, Thomas Moult scria : „Lupte strașnice“. Din nenorocire, anul 1914 a fost acela în care austro-germanii au deslănțuit marele măcel mondial Nu se putea mai bună și mai precisă prevestire decât aceasta : lupte strașnice. Pentru 1919, același Thomas Moult ne spune : „Pace între popoarele creștine“. Cu alte cuvinte, războiul prevestit pentru anul 1914, și despre a cărui sfârșit prognosticurile lui Moult nu mai spun nimic până în 1919, trebuia să se sfârșească, după cum s’a și întâmplat, în 1919. Preziceri pentru 192<. Ajungând în 1922, găsim următoarele rânduri : „Primăvara ploioasă până la jumătatea lui Aprilie. Vara va fi călduroasă cu fulgere și ploi“. Prevestirile acestea s’au realizat pe deplin, în ce privește clima Franței și a Occidentului european în anul acesta mai puțin căldurile. Ploi, însă, avem. Sau s‘ar putea spune : călduri în Orient, ploi în Occident. Să vedem acuma ce mai găsim în prevestirile lui Moult, cu privire la lunile ce ne mai rămân din anul în curs. „Iarna friguroasă și lungă. Mortalitatea va fii mare și populația săracă va suferi mult de pe urma gerului“. Prevestirile de mai sus nu sunt de natură a ne neliniști, când ne gândim că mai toate cele anterioare s-au realizat. Avem, totuși, încă o prevestire pentru anul 1922, de un rezultat mai apropiat și care va bucura pe cei cu gâtlejul veșnic însetat : „Recolta strugurilor va fi abundentă“, ceea ce se arată de pe acum, făcând să se întrevadă o scădere a prețului vinului. Continuarea in pagina 2-a