Viitorul, iunie 1924 (Anul 17, nr. 4869-4892)
1924-06-25 / nr. 4888
ftmia aS seapte»ipre»zeceteajjoi4888 2 LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in sfrMfp HttffiRKOtaN NAM IN TARA I Un an--------------£00 lei ase luni — — — 250 • rei ---------------125 » In streinătate Un an-------------1200 tel äse luni - — — 600 > rel > —----- 300 » wm. redacţia administraţia BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADESCEI NO. 17 Telebancile: Direcţia 51/23, RefSactia şi Administraţia 19/23 ţi tuli ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului btr. Academia* 17 ţi la toate Agenţiile de publicitate Miercuri 25 Iunie 1924 Manuscriptele nepublicate se distrug 2 LEI EX. In TARA 4 LEI sx. in streingrote IN JURUL FUZIUNE! CAZULSTERE Se pare ca tratativele pentru de naţional, începând cu foştii calasăvârşirea oficială a fuziunei înboratori şi prieteni ai lui Tachetre partidul naţional şi gruparea Ionescu, în faţa eventualităţei de ţârănistâ, au ajuns la un punct a se găsi la un moment dat în tumort : cazul Stere.vărăşia fostului director al „Lu-In jurul acestui „caz” se urmea minei“, au luat o atitudine hotărft astăzi discuţiunile care vor tre râtă, repudiind posibilitatea unei bui să decidă, în cele din urmă, asemenea tovărăşii, dacă se face sau nu se face lu- Gestul era, de sigur, firesc, dar ziunea între cele două partide- ba este mai puţin vrednic de re- Până în momentul când sprim a- ievat şi de reţinut, întru cât el doreşte rânduri nu se poate şti care vedeşte, că chiar în atmosfera şi b în f«,venio amtraiare în înml căzu- mn împrejurările politice de astă-pot pot Una din aceste ticăloşii o reprezintă „cazul Stere“. Oprobiul aproape unanim cu care se acopere astăzi acest nenorocit caz, este o manifestaţiune de adevărată reconfortare morală şi naţională. Această manifestaţiune dovedeşte, odată mai mult, că viaţa publică a României întregite nu me- rita scăderea şi ruşinea unor discuţiuni în jurul cazului Stere, din forţele angajate în jurul cazului Stere vor birui. zi, sunt concesiuni ce nu se Pentru noi, ca şi pentru între a accepta şi ticăloşii ce nu se ia opinie publică românească, pro ierta sau uitablema fuzionărei celor două partide, se prezintă sub două aspecte. Sub primul aspect apare problema autorităței morale a unei fuziuni, care ar avea la baza ei virusul unei trădări de țară. O trădare care se prezintă, nu ca un incident izolat în nenorocita existenţă politică a unui rătăcit, ci ca un lanţ întreg de acte şi atitudini, care în mod constant şi în toate împrejurările, s-au produs şi se produc Continuu, ca manifestări ale unei conştiinţi pervertite până în adâncurile ei. Căci acesta este, în realitate, aşa zisul „caz Stere“. Cazul Stere nu este cazul eliberărei Basarabiei, pentru că, un act de redeşteptare şi de desrobire naţională, nu poate fi legat de uin act de trădare a causei naţionale. Cazul Stere a purces şi trebue circumscris la atitudinea d-lui Stere din timpul războiului, atitudine pe care nimic nu o poate scuza şi nici o conştiinţă românească nu o poate ierta sau uita. Vremea Care a trecut, departe de a putea atenua ceva din gravitatea cazului Stere, a putut cel mult să-l amplifice. Ultimile declaraţiuni făcute în congresul de la Chişinău, au dovedit că d. Stere nu a abandonat nimic din concepţiile care au produs ziarul „Lumina” şi întreaga ticăloşie morală legată de existenţa şi acţiunea acelui ziar. La Chişinău d. Stere a reeditat sub altă formă, acţiunea dusă în timpul războiului prin ziarul „Lumina“, încercând de astă dată să mistifice înţelesul şi să conteste valoarea morală a cuvântului „naţional“. Faptul nu a surprins pe nimeni In atitudinele fostului director al „Luminei“, ideia naţională devine un nonsens sau o simplă incompatibilitate morală pentru concenţiile politice ale unui incorigibil trădător de neam. O fuziune, făcută pe temeiul unor concesiuni, sub Care s-ar încerca să se acopere actele şi concepţiile unui asemenea trădător, ar fi viciată de un păcat originari Care i-ar răpi pentru totdeauna orice umbră de autoritate morală. Moartea civilă a unui singur om îi-ar întinde aripile asupra unui întreg organism politic. Rănile produse de furtuna recentă la frumoasa grădină — cea mai cu simţ decorativ aranjată din grădinele noastre publice — ne aduce aminte că avem, cu toţii datoria de-a ne gândi la şi mai desăvârşita ei înfrumuseţare, începutul de prefacere radicală a eis-a făcut înainte de război prin schimbarea aleei principale într'un covor de verdeaţă, admirabil străjuit de arborii bătrâni înşiraţi dela poarta din Bulevard până în fund. De asemeni cu un an sau doi înainte de război datează frumoasa trandafirărie, care punea roşul fastuos şi cald pe tabloul verdelui închis al peluzelor şi al arborilor. Dar fatalităţi neprevăzute au făcut ca trandafirii să se usuce, şi ca dorul absenţei lor să se mărească prin ruinele incendiatului Monte-Carlo. Ce pagubă simţitoare pentru estetica grădinei ! întâmplările nenorocit® nu le putem prevedea şi nici regretul nu trebue să ne moleşească voinţa de-a face tot mai bine în viitor« •Şi de aceia socotim că ar fi bine ca să se amenajeze spaţiul rămas liber în spatele locului actual de temnis, prin plantaţii frumoase, şi prin sădiri de flori. S’ar câştiga astfel un Spaţiu de câteva mii de metri pentru mărirea parcului Cişmegiului.. Ca un plan de viitor ne gândim de asemenea la o expropriere a caselor ce stau intre Strada Ştirbei-Vodă şi Cişmegiu, pentru a întinde grădina până la o nouă arteră bucureşteană. Daci acest plan este prea poetic, date fiind greutăţile momentului; credem însă că o sistematizare nu este o operă de un an, sau doi, ci este o rea. Dar dacă sub aspectul specific ,izare în timp îndelungat aceia ce este al celor două grupări care voesc să fuzioneze, situaţiunea se prezintă astfel, din punctul de vedere al vieţei publice în general, problema se prezintă sub un aspect mai îmbucurător. Tentativa de a se readuce la viaţa politică pe fostul director al rândurile partidelor Care doresc fuziunea, o reacţiune în care trebue să vedem şi să salutăm o nouă dovadă a unei sănătăţi morale pe care vicisitudinele post-bellice nu au alterat-o întru nimic. Membrii fruntaşi ai partidului bine să se facă. Neavând totuşi un plan anticipativ, nimic rodnic şi bun nu se poate realiza. Credem, astfel, că pentru Cişmegiu, pentru unica rezervă de aer curat ce-o avem în Bucureşti, — suntem cu toţii datori să facem sacrificii, fie chiar sub forma unui nou impozit plătit de bucureşteni pentru că nu sunt bani . ... DUCUreşteni veniu la un suni . „Luminei“, a provocat, chiar elmai bine plasaţi şi mai uşor de capă,tat, decât atunci când ei sunt ceruţi pentru însănătoşirea generaţiilor şi pentru cultivarea estetică a mulţimei. PETRONIUS NOTE IRFSOMOSEWEIl CISMEGIULy A SCRISORI DIN PARIS De data aceasta, marea expoziţie a Salonului artiştilor francezi ne prezintă 60 de săli, bine alcătuite. Săli speciale sunt consacrate străinilor, şi în ele avem fericirea să descoperim printre expozanţii de talent, atrăgând în deosebi atenţia criticei şi vizitatorilor, câţiva Români. Nu e nevoie să amintesc că admiterea la Salonul artiştilor francezi este pentru un artist, consacrarea definitivă a talentului său. Pentru străini meritul e şi mai mare, cu greutate primindu-se să expuie, într-o expoziţie franţuzească, artiştii din alte ţări. De aceia apreciem şi mai mult izbânda repurtată de expozanţii români. „ Faptul că străinii au săli separate, nu e o uşurinţă pentru ei, ci din contră un obstacol, comparaţia cu artiştii francezi determinând o dublă selecţiune, odată printre artiştii străini şi a doua oară printre C2Î francezi. Pentru a avea un loc bun în interiorul sălilor, artistul expozant trebue să dea dovezi de o stăpânire complectă a meşteşugului artei sale şi de însuşiri superioare. Sălile care constituiesc centrul remarcabil al expozanţilor străini sunt sălile 6 şi 33. In amândouă găsim frumoase manifestări de artă ale compatrioţilor noştri, şi dacă pânzele lor sunt mai puţin numeroase ca anul trecut, valoarea artistică a tablourilor este cu mult superioară. Cstoiria română Vom începe cu sala 33, fiindcă acolo se află expuse pânzele lui Stoehescu, care este, ca să zic aşa, „l'ainé“ al expozanţilor români de anul acesta. Pictorul Stoenescu, al cărui talent şi a cărui personalitate artistică nu mai au nevoie de a fi relevate, fiind îndeajuns de cunoscute publicului românesc, ne dă un „contre jour“ (Pictorul Ştefan Popescul şi un portret de femee foarte nervos. Stoenescu are frumoase calităţi de doare şi armonie în ansamblu. Străinii îl apreciază la justa lui valoare şi numele lui Stoenescu figurează printre maeştrii artei occidentale. Trecând la sala 6, constatăm cu plăcere că este luminată de o mare compoziţie, îndrăzneaţă şi ingenios tratată de către pictorul Burada. „La naissance du printemps“ este un focar de lumină, de frăgezime primăvăratecă, unde sentimentele răsvrătite sunt în luptă cu natura calmă, veşnic tânără. Fecioara din mijloc se deşteaptă şi surâde iubirii, tinereţei care-i aduce flori. Din dreapta o tânără pereche vine să respire speranţă şi lumină în viaţa abia începută. Lucrare de reală valoare. Simfonie de culoare, armonie de linii. Criticul Clement Morro de la „Revue Moderne“ spune despre această compoziţiei „L’ensemble est purement harmonieux et d’une élégance raffinée comme un frais souvenir du 18 eme siècle, le siecle de l’Amour“. In sala 37 d-ra Maria Sofletea ne prezintă flori și mere. Amândoi lucrările acestei tinere artiste, una din cele mai bune eleve ale marel lui pictor Humbert se impun printr’un colorit cald, învăluite în lumină și foarte delicate ca ton. încă tânără, dar cu un ochiu inteligent şi , calm, mica noastră compatriotă ne rezervă plăcute surprize. 1 Bulgăraş ne explune un portret de femeie, bine redată cu pălăria pe cap, ceea ce a dat prilej artistului să broşeze cu dibăcie reflexele unui meşteşugit joc de umbre şi lumini, ! - tl «îl, rt'î I - i-. De semnalat încă d-ra Eliza Aslan, care ne dă un studiu miniatură, prevestitor de frumoase insuşiri, , I,-«'Kissi •• .1 *•**•-• * Mi Sculptura Sculptura noastră e reprezentată cu succes de către Ilie Bogdan, elev al maestrului Boucher, în bustul d-lui Belmondo. Sculptorul C. Kristescu in „Magni nomnis umbra" îşi păstrează, calităţile deja manifestate cu personalitate până acum. D-ra Surore Onu ne dă „Une bacchante au Thyrso*. Revenind la Ilie Bogdan, vom adăuga că piatoul său este un suidiu de gust, executat cu multă dragoste de artă. Sculptorul Bogdan apare pentru prima oară ca expozant, şi pare a-şi croi un frumos drum în calea ce a ocupat. De remarcat Insă sculpturile compatriotului Călinescu, care au preîintfi frumoase siluete, de mult gust şi un bust de femeie în bronz, bine studiat, denotând la artist multă simţie şi un deosebit talent. Architectura I In ultimul rând vom menţiona lucrurile d-lui Jean Mihail Arau, elev al im Boutron, care expune „Maisons de pécheurs“ din Martigues şi „Viciile rue Florae“ D. N. Popescu are, in colaborare cu Auguste Balayer „Reconstruction du château du dr. Menu“ lucrare artistică şi de gust. Românii au fost la Salonul artiştilor francezi de anul acesta, reprezintaţi de multe talente reale, şi mult mai bine ca majoritatea expozanţilor străini. N. A. I. Românii 11 salonul ARTIŞTILOR FIANCEZI O frumoasă manifestaţie a artiştilor noştri ■ Luctele ssoiitls® din ITALIA Deputatul socialist italian al cărui omor continuă să preocupe cercurile politice din Italia și din străinătate. Matteotti a fost ucis cu lovituri de baston pe când se afla într'un automobil, iar cadavrul său a fost ars. DOMNILOR DEPUTAȚI, Cauzele care au făcut să fie de imperioasă și urgentă necesitate aducerea acestui proiect de lege vă sunt cunoscute, cea mai de seamă fiind mizeria în care se sbat pensionarii, bătrâni sau invalizi, ai Casei de Asigurări Sociale, pensionari al căror număr atinge cifra minimă de 12.000. După război s’au augmentat simţitor mijloacele de vieţuire la toţi salariaţii , muncitorii invalizi, în situaţia cărora dinainte de război n’a intervenit nici o schimbare se găsesc însă şi azi cu pensiuni care merg în Ardeal dela 1 leu până la 40 de lei pe lună, în vechiul Regat dela un minimum de 12 lei până la maximum 26, în Bucovina la fel, aşa că vede oricine că situaţia aceasta este intolerabilă şi face ca proiectul de lege să fie socotit ca bine venit nu numai in conştiinţa noastră dar sunt sigur că e socotit astfel în judecata tutulor« Dacă s’a Întârziat puţin cu aducerea lui aceasta se datoreşte unei anumite cauze, ne-am găsit, după Irăzboi, in preajma tutulor speculaţiilor demagogice, cari se produceau oriunde se simţea existenţa unei nemulţumiri; ele nu ne-au împiedecat de a ne face datoria din consideraţiuni superioare; tot aşa s’a încercat să se sporească cotele de contribuţii şi pe baza lor şi avantajele de acordat in caz de boală, invaliditate şi bătrâneţe dar toate aceste încercări puneau agitaţiile demagogice în mişcare, asmuţindu-se micii meseriaşi şi parte din patroni, care totdeauna s’a ridicat contra unui spor de cotizaţie, oricât de mic şi ori cât ar fi fost de necesar în realizarea unui act de indiscutabilă dreptate socială faţă de muncitori, cum e în cazul care ne preocupă. Faţă de o astfel de situaţie s’a căutat ca, în loc de a veni, pe calea autorităţei, înainte de a se face la cei interesaţi convingerea de necesitatea unui sacrificiu, înainte de a veni cu o lege care să apară acestora ca o constrângere era de preferat calea bunei înţelegeri, ceea ce este şi mai cuminte din partea unui guvern, ceea ce ridică pe cel care face sacrificiul voluntar şi ceeace creiază între patron şi muncitor, între meseriaş şi calfele şi ucenicii lui, o atmosferă mai prietenoasă decât aceia care s’ar fi produs când, in loc de acord, s’ar fi căutat realizarea aceluiaşi scop numai pe calea legei impuse. Şi astfel, in timp de un an de zile, s’a reuşit să se capete adeziunea aproape a tuturor corporaţiilor şi asociaţiilor, fie de patroni, fie de muncitori, din Ardeal şi din vechiul Regat, aşa s’a obţinut adesiunea unanimităţii consiliului casei muncitoreşti şi aceea, tot unanimă, a consiliului special pentru Ardeal, unde sunt reprezentaţi egal patronii şi muncitorii şi trebue să remarc să in consiliul Casei Meseriilor, compus din reprezentanţi ai muncitorilor, ai Corporaţiilor, ai marei industrii sunt şi cei mai autorizaţi reprezentanţi ai celor mai mari organiza- I tiuni a micilor industriaşi din ţară care au dat deplina lor adeziune. Apropierea între patroni şi muncitori Socotesc clar că pentru armonia şi apropierea cât mai strânsă între patroni şi muncitori, era necesar ca aceştia să vadă că patronul însuşi înţelege dreptatea lor şi ştie să-şi impună el singur sacrificiul necesar. E sistemul pe care îl întrebuinez in toată activitatea ministerului meu , intre patroni şi muncitori, pentru că trebue evitat pe cât posibil, in interesul armoniei, ca in regularea acestor tor raporturi să apară învingători şi învinşi, cu urmările fireşti: nemulţumirea şi enervarea celui învins şi hipertrofia învingătorului, stări de continue fricţiuni şi învrăjbiri« ! Iată de ce în aceste raporturi prefer cât mai mult ca patronii să îndeplinească ei singuri datoriile lor faţă de muncitori şi acest lucru să fie cunoscut acestora, decât ca această operă de dreptate socială să fie făcută prin constrângere. (Aplauze din partea majorităţei)« Natural, când voi întâmpina rezistenţe în contra a ceea ce e drept să se facă, nu voi hezita faţă de cei recalcitranţi de a-i constrânge prin forţa legei, fiindcă acolo, unde muncitorul are dreptate, datoria Statului e să le acorde protecţiune hotărită şi deplină. N’am să intru în examinarea proiectului, pentru că textul lui este destul de clar, şi asupra scopului şi asupramijloacelor; este o operă de dreptate, care mulţumeşte pe toată lumea. N’am să vă aduc aci toate telegramelemuncitorilor, in special ale celor dinArdeal, cari salută cu mulţumire acest început, cum zic ei, de dreptate faţă de clasa muncitorească şi-şi manifestă încrederea şi speranţa că ea va continuă, speranţă care, sunt în măsură să afirm, nu va fi înşelată. Nu vă mai aduc reclamaţiile continue ale muncitorilor pentru obţinerea celor cuprinse în proect pentru ca să vedeţi cu câtă satisfacţie e primit. Clasa muncitorească Dar, este o chestiune, pe care mi-a pus-o d. Ioaniţescu mai mult o acuzaţiune pe care ne-o aduce, şi pe care n’o pot lăsa fără răspuns, acea că noi n’am fi purtat grijea clasei muncitoreşti, lăsând chestiunile care o privesc pe planul al treilea, din cauza puţinei importanţe pe care le-o dăm. Răspund : N’aveţî dreptate; nu este exact! Dacă noi am face demagogie, n’ar fi nimic mai uşor decât să venim cu legi in grabă, ale căror rezultate să le regretăm noi cei dintâiu şi să le critice cu temei adversarii, legi cari pentru moment să dea o satisfacţie sentimentului mulţimei, măgulind-o, dar cari să nesocotească realităţile şi consecinţele, legi care să aibă rezultate imediate aparente, bune, dar ale căror urmări să fie dezastroase. Aş fi putut să fac astfel de legi imediat ce am venit la minister; aveam destul material pentru a face lucrări pe grabă, a-mi da ca ministru nou importanţă şi a-mi afişă, cum mereu am fost solicitat de presă, un program pe care il aveam in linii generale, însă fără cunoaştera în amănunţimi a organismului pe care pretindeam să-l I9SE5 Iîn drept. Ar fi fost serios? Nu aveam această fatuitate pentru că înţelegeam şi eu, cum înţelesese guvernul, că o legislaţie cu caracter Social ei j prin natura ei atât de delicată, prin comcomplexul ei atât de grea şi prin urmărilea ei atât de grave, încât ea trebue făcută, după o pătrunzătoare cercetare şi observaţiune, cu o clară vedere a consecinţelor, grave prin aceea ,că ce acorzi nu mai poţi lua înapoi 1t?cntuin această cauză se cere să fie făcută cu prudenţă şi înţelepciune.« Venind In capul ministerului muncei in noua lui alcătuire, mi-am dat imediat seamă, prin ramurile de activitate ce-1 compun, prin problemele ce-l preocupă, de marea lui importanţă din organismul politic al Statului şi de rolul social important pe care e chemat să-l joace în viitor, în care viaţa politică va fi dominată de problemele pe care fără întrerupere le va ridica şi chestiunile muncitoreşti în general şi situaţiunea muncitorime fără deosebire. Mi-am dat seama şi de fericita combinare a direcţiunilor acestui minister, între care există o legătură armonică şi care fac din el ministerul prevederei sociale. Ar fi fost o mare greşeală ca într'un minister atât de armonic, să se facă, fără nici o legătură între ele, legi crâmpee, una ici, una colo, fără a ţine seama de înlănţuirea care există între toate direcţiile acestui minister şi directiva lui care este una. A face operă legislativă în crâmpee, la acest minister, aşa cum este azi, nu este operă socială, e operă ide demagogie.Primul lucru pe care trebuia să-l fac« era să văd organismul pe care il aveam şi modul cum merge, dacă merge bine să mă declar mulţumit, iar dacă merge rău, să văd de ce şi care sunt mijloacele de îndreptare. Am crezut că legislaţia in importantele chestiuni de la ministerul muncii nu trebue făcută, luând legiuirile statelor străine, nu făcând o legislaţie cooperativă, să imit exemplul celei de la Praga, sau celei ruseşti,ori germane, ci trebue să observ desvoltarea acestui organism aci la mine, mersul lui de la început până azi, să văz imperfecţiile organice, imperfecţiile administrative şi cele technice, pentru că numai prin observarea acestui organism, prin cunoaşterea elementelorcare-l conduc şi a cauzelor care-l desvoltă sau îl fac să regreseze aci la noi, voi găsi ceea ce pot face bun şi util. Direcţia asiprărilor sociale Ştiţi, domnule Ioaniţescu, cât s-a vorbit pe contul direcţiei asigurărilor sociale. S-a spus că muncitorii continuă să-şi plătească doctorii, spitalele, pensiunile de invaliditate şi se vaită de insuficienţa serviciilor pa care le plătesc. Desigur că erau recriminări în parte juste. Ce trebuia să fac? Să văd răul unde e, pentru că să-l îndrept, de la inceput, înainte de a veni cu legi de reorganizare Şi am lucrat la aceasta cu concursul unor prieteni ai d-tale, pe cari i-am băgat în controlul consiliului de administraţie şi am căutat să pătrundem, pentru că era interes deosebit să pătrundem cât mai adânc în felul cum se administrează această instituţie şi de aceea am căutat ca pe lângă muncitori şi reprezentanţi ai marei industrii, să figureze aci şi pentru control şi reprezentanţi ai micei industrii, d-nii Samoilă şi Marinescu. Tot aşa am căutat să mă ocup şi să dau directive la Cooperative în timp ce la muncă trebuia să introduc un sistem mic» .A. J». «A. Continuarea în pag. la 0 legislaţie democratică Partitei latimal-liberal PROBLEMELE IUCITVESTI — Discursul rostit de d. N. D. CHIRCULESCU, ministru munce, cooperaţiei şi asigurărilor sociale. In discuţiunea generală asupra proiectului de lege privitor la sporirea pensiunilor muncitoreşti, în şedinţa Camerei dela 7O Iunie — D-l N. D. CHIRCULESCU Ministrul muncei şi cooperaţiei Continuarea în pag. 2-a CHIAR DACĂ nu vrei să ştiiBE‘S de AL. CAZABAH M’am dat jos într’o haltă din fi strălucit, in iarbă, ţevile unei inime Bărăganului. Acolo, mă puşti de vânătoare, aştepta o neplăcere. Un ţăran, vî-j Prins, deodată, de o înbueurănător, care îmi făgăduise să mă îmoare presimţire că poate îmi măîntâmpine la sosirea trenului, numisem un tovarăş de vânătoare se ţinuse de cuvânt. Necăjit, oare, am şi intrat în vorbă cu acest cum, că rămâneam fără tovarăş,necunoscut. Mă privi eu neîncream luat-o, pe jos, pe drumul a- l dere şi î mi vorbi fără să se mişte proape pustiu dintre ogoarele de! din loc. Când l’am întrebat însă, porumb cari porneau chiar din * dacă s’ar putea cumva, să merdosul haltei. N’am mers mult și gem împreună după vânat, se la cea d’intâi cotitură, mă oprii,ridică îndată, dar avu grija să-și aproape fără voie. La umbra pună pălăria pe ochi, unui păr sălbatec, nu departe dej —Bucuros, domnule!—se înelidrum, sta tolănit pe cositură unână uşor — Dar, mai întâi de todorăşean care îşi făcea vânt cu te aşi vreau să fiu încunoştiinţat pălăria. Nu m’aşi fi oprit, dacă cu cine am onoare!.. Nu vă cualături de acel necunoscut, n’ar nasc rangul şi poziţia socială şi gândiţi-vă, demnitatea mea... Vă rog deci cartea de vizită... Drept cartă de vizită, i-am dat permisul meu de vânătoare. El îl cercetă cu multă luare aminte, apoi îşi scoase pălăria cu un gest larg . — Sunt gata să fac cu dumneavoastră o partidă de vânătoare, mai ales că tot în acest scop am eşit la câmp... Şi poate că acum doriţi şi dumneavoastră să aflaţi cu cine aveţi onoare ! Apoi, cu multă bună voinţă, îmi întinse mâna: — Mă numesc Apostol Rijoreanu!.. Sunt membru al Corpului didactic rural, învăţător cu titlul definitiv încă din 1914 şi astăzi ocup funcţia de Diriginte al şcoalei de ambe sexe din Conauna Umbrească de jos, satul meu natal... Şi cred că după felul cum mă exprim, aţi înţeles de sigur că mă bucur şi de o instrucţie căpătată pe cale particulară!... Cunoştinţa fiind făcută, o luarăm la picior, vânătoreşte. N’am mers nici zece minute şi mă pomenesc că tovarăşul meu se opreşte scurt ca şi când şi-ar fi amintit, deodată, că a uitat ceva în urmă. Mă privi iarăşi cu neîncredere şi se opinti în loc ca un cal care nu mai vrea să tragă. Când i-am cerut lămuriri din ochi, îşi desfăcu braţele cu desnădejde parcă: — Nu vă supăraţi domnule!.. Dar... Vedeţi, îmi pare rău că m’am grăbit să vă însoţesc!.. — Dece? — S’a ivit o dificultate... Pentru că, vedeţi, eu din principiu nu mă duc la vânătoare de cât cu vânătorii pe care ’i ştiu eu că sunt adevăraţi vânători... Poate că sunteţi şi dumneavoastre un bun vânător... Nu spun... Dar, nefiind convins, înţelegeţi: dificultatea!... Când, cu ochii la ce ,, mă gândeam desnădejduit, cum aşi putea să-l conving că sunt vânător şi să înlăture,dificultatea”, zării câteva rândunele cari făceau cele mai îndrăzneţe „virajuri“ deasupra capetelor noastre. — Vrei o dovadă? — strigai bucuros că-mi venise un gând ca din senin. Şi fără să-i mai aştept răspunsul, mi-am smucit puşca din spate şi am pus foc în una din rândunelele cari săgetau cerul ca niște fulgere negre... Detunătura infioră șirurile de porumb iar pasărea atinsă din sborul ei repezit, veni la pământ, cu plutirea ușoară a unui fluture de hârtie. — Bravo! — se bucură vânătorul cel neîncrezător — Acum, nu mai e nicio dificultate... M’am convins eu cine am de a face!» Să mergem mai repede că ne prinde căldura cea mare... Mergeam zoriţi, mai ales că locurile de vânat erau departe de gară. Dar spre uimirea mea, văd că la o răspântie, tovarăşul meu se opreşte iară, hotărât parcă să nu mai înainteze. „Iarăşi o dificultate!“ — gândii destul de plictisit că perdeam vremea în zadar. Și fiindcă învățătorul mă privi iarăşi încurcat, îl întrebai dacă nu cumva era obosit. — Se poate să fiu obosit?.. Eu vânător purtat?.. Nu, domnule, nu sunt obosit de loc... Dar după cât apreciez eu s’a ivit o altă dificultate... Poate că şi dumnea- voastre vreţi să fiţi convins dacăv’aţi întovărăşit cu un adevărat vânător? Ştiţi, din principiu...!13 ! Abia îmi stăpânii firea: — N’am niciun principiu... Merg cu oricine... Şi te rog să ne zorim că eu nu pot sta decât până la trenul de patru... I — Să mergem. Dar cred că de datoria mea era să lămuresc şi această chestiune care s’a impus!... Ne abăturăm pe cea dintâi mireşte. Eu ţinui marginea din dreapta, el pe cea din stânga. Deşi fâişia de mirişte era bine îmbrăcată, nu găsirăm nici urmă de prepeliţe sau epuri. Mai răscolirăm noi câteva mirişti şi pârloage, până ce dădurăm peste un iepure pe care îl nimeri învăţătorul. După două ceasuri bune de umblet, sătui de oboseală, ne adăpostirăm la umbra unei căpiţi de mohor. Zăpuşeala era aşa de apăsătoare şi eram şi aşa de obosit încât nu-mi ardea nici de vorbă. Dirigintele din Umbrească însă era pornit pe vorbă. După ce se plânse de căldură, observă: „Ce va să zică întâmplarea: Acum două duşuri, nu bănuiam unul de existenţa celuilalt şi acum iată-ne , tovarăşi de vânătoare!... Şi nici nu ne cunoaştem bine... Poate că vreţi să ştiţi din ce neam mă trag?.. Cu plăcere vă pot satisface această legitimă curiozitate : Sunt fiu de preot şi mama mea a fost o fiinţă foarte miloasă... Lucrul ăsta poate că o să vă mire şi poate că o să mă întrebaţi: Cum se face ca un fiu de preot şi dintr’o mamă miloasă, a putut contracta un sport sângeros cum e sportul vânatului?.. La întrebarea asta, vă răspund atâta: Deprinderea... Bine deprinderea — îmi veţi zice — da cum a venit ea?.. Să-mi daţi voie să vă satisfac şi această curiozitate: Când eram mie umblam cu praştia după vrăbiile din salcâm... După absolvirea celor cinci clase primare-rurale, fiind mai matur, mi-am zis: Adecă de ce n’aşi umbla după un vânat mai mare ca vrabia?.. Dorinţa fiind exprimată, am simţit şi necesitatea de a avea o armă... Şi chiar în acel an, mi-am procurat o puşcă de duzină, cu două tăvi... Dar cum mi-am procurat această armă?