Viitorul, decembrie 1924 (Anul 17, nr. 5024-5047)
1924-12-04 / nr. 5026
2 Anul al optspre zecelea Wo. 5026 LEI EX. In TARA 4 LEI g. in sfrerictate ABONAMENTE IN TARA Un an---------------200 lei Şase luni — — — 250 • Trei »------------125 » in străinătate Un an------— — 1200 lei Şase luni--------- 600 » Trei »--------- 300 » REDACŢIA administraţia BUCUREŞTI STR. EDGARD QULNET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Tdefeantto: Direcţia Sl.*23x Redacţia sl Administraţia 19/23 sl dit A NU NOURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului sir Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug JoS 4 Detembrie 1©24 LES EX. in ȚARA 4 LEI ($. în strpi offlti* Problema funcţionarilor BUGETULUi Grupurile de opoziţie şi ziarele cari le reprezintă nu vor să renunţe la agitaţia pe care mai de mult o întreţin pe chestiunea problemei salariilor funcţionarilor Statului. Astfel ziarele adversare susţin că în bugetul actual nu s’a făcut aproape nimic pentru îmbunătăţireii situaţiei lor materiale, şi, — cu o lipsă de obiectivitate şi de rea-credinţă evidente, — caută să inducă opinia publică în eroare. De aceea sunt cât se poate de interesante lămuririle pe care d. Traian Lalescu, raportorul general al bugetului le dă în raportul său asupra acestei probleme. Desigur că ele nu vor face ca grupările de opoziţie şi ziarele lor să înceteze ,,campania“ pe care o duc pe această chestie, dar datele şi cifrele precise vor învedera tuturor cât de neîndreptăţite sunt atacurile ce se aduc şi pe această chestiune guvernului şi d-lui ministru de finanţe. Raportul pune înainte de toate în evidenţă sforţarea serioasă ce se face anul acesta pentru a se începe rezolvarea problemei salariaţilor Statului, prin două re loace: Inserierea, în buget a unei sume importante pentru sporirea generală a retribuţiunilor şi reorganizarea serviciilor publice şi revizuirea personalului existent, pentru a se reduce funcţiunile inutile. In ceea ce priveşte suma de 2 miliarde înscrisă pentru anul acesta în buget, — şi pe care adversarii noştri vor s’o considere ca neînsemnată, ed. Lalescu arată că ea este echivalentă cu totalul «salariilor bugetare anuale ale tuturor funcţionarilor Statului. Examinând sporurile succesive ce s’au acordat pentru salariile funcţionarilor de la 1922 încoace, raportorul general al bugetului constată că bugetul personalului Statului s’a urcat î această perioadă cu mai mult de 6 miliarde şi jumătate, adică cu 260 la sută faţă de bugetul din 1922. Se poate spune pe scurt şi în general că retribuţiunile funcţionarilor publici în 1925 vor fi de trei ori mai mari decât acelea din 1922. „Să ne aducem aminte, spune cu drept cuvânt d. Lalescu, de situaţiunea din 1922, când guvernul nu era în stare să plătească nici salariile mizerabile de atunci, şi să nu mai insistăm“. Da, aşa ar fi, dar traiul s’a scumpit într’o proporţie şi mai mare, obiectează implacabilii noştri adversari. Şi în această privinţă însă raportorul bugetului lasă să vorbească calculele şi cifrele : o înţelegere clară a situaţiei ne-o dă comparaţia indiciilor de scumpete din 1922 şi 1925. Raportul acestor doi indici variază între 1,6 şi 1,8 după autori , admiţând raportul cel mai defavorabil de 1,8, adică o scumpire mijlocie de 80 la sută a vieţei sau chiar de 100 le sută, rezultă că augmentarea salariilor cu 200 la sută peste salariile din 1922 a urmărit şi compensat nu numai efectele scumpirei traiului, dar a acordat şi o ameliorare de circa 100% a salariilor defectuoase din 1922, spre a le putea apropia de valorile necesare. In ceea ce priveşte al doilea mijloc de soluţionare a problemei, reorganizarea serviciilor, oprirea creaţiunei de noi funcţiuni, suprimarea vacanţelor şi reducerea posturilor inutile, comisiunea bugetară a pornit o acţiune viguroasă. Şi aci, raportul dă cifre precise: numărul total al funcţionarilor Statului care era în 1924 de 297.189, s’a redus pentru 1925 la 290.288, adică cu aproape 7000 mai puţin De sigur că nimeni nu pretinde că problema funcţionarilor a dobândit prin aceasta o soluţie complectă. De altfel d. ministru de finanţe în expunerea sa de motive arată că sforţarea trebue continuată în două-trei bugete consecutive. dar iarăşi nu e drept să se tăgăduiască şi să se falsifice rezultatele dobândite, cum fac adversarii noştri. note ARTA CIA neînţeleasa ----------Prietenul Mihail Burillianu a publicat un foileton recent in „Viitorul prin care exclude, cu evidentă obişnuinţa cu polemicele politice, i-o dă, arta şi artiştii aşa zişi „moderni” sau „noui” din sfera artei adevărate. Şi exemplifică această ostracizare prin însăşi prezenţa unei expoziţiuni recente de artă nouă, în care sărmanul vechiu bun simţ este batjocorit cu aceiaşi virulenţă cu care un om nou, răsărit după război, sfidează exemplarele omeneşti in care lustrul ce-i dau anii, ii fac să fie mai subtili, şi mai stilizaţi, decât grăbiţii ce au sărit generaţiile pentru a ajuns sus. Prietenul Burillianu este o inteligenţă impulsivă şi de aceea loveşte. El mai are şi darul că trăind in lumea politică, a înţels curentele de opinie publică, fondul de realism cuminte ce se regăseşte în adâncul apelor tulburate la suprafaţă. E ceva senin in sufletul românesc care se deosibeşte de norii şi de furtuna ce spumegă şi suflă sus. Şi de aceea in numele acestei sănătăţi de simţire românească, el se revoltă contra „artei noui” in care câmpiile sunt capete de mort; figurile, morii de vânt şi apusurile de soare colrabit răsturnate! Nu. O atare artă nu o pricepem. Dar neofiţii, şi admiratorii, iubitori de noutate, esteţii ce citesc cărţile semnate de autorii greu de pronunţat, debarcaţi ori de la Paris, ori de la Munich, exclamă: — „Nu vă place, pentru că arta nouă, se adresează nu „vouă” şi „nouă”, nu lumei bătrâne ni unei grupe de esteţi, unor iniţiaţi. Ca şi in misterele antice, numai cei iniţiaţi pot pricepe arta cea nouă. Nu faceţi din nepriceperea voastră, arsenalul cu care să ne loviţi!” Cu toate acestea nimic mai fals decât credinţa că arta cere o pregătire deosebită pentru a fi înţeleasă. Ea are puterea divină de-a mişca sufletele, atunci când ea a prins eterna frumuseţe, fără ca aceste suflete să fie docte. Shakespeare plăcea unui public care venea la teatru într’o vreme când în mijlocul sălei era un vas imens in care spectatorii depuneau ceea ce astăzi este oprit a se depune pe străzi, sub teama de pedeapsă. Shakespeare însă încântă şi azi. Dramele minunate greceşti erau o nevoe aproape organică pentru vulgul grec, ce le admira cu sinceritate. Arta nu este închisă in cetăţi, sau confinată în saloane ermetice. Este a tuturor. Şi o capodoperă e o floare ce încântă orice suflet omenesc. A crede că poate să existe un curent artistic care să nu-l priceapă decât numai câţiva pregătiţi, câţiva obişnuţi cum sunt obişnuiţi fumătorii de opium, cu anumite reverii ce nimeni alţii nu le gustă — aceasta e o pretenţie pe care cei ce nu au aprofundat problemele artei, o poate singuri susţine Suveranul Bun-simţ e prea vechiu şi prea puternic pentru a fi clintit de pe Tronul lui, de impotenţii cari neputând să-l între în voie, se revoltă contra lui! - PETRONIUS ------------=-x, x=--------- Criza norfica din EGIPT — Anglia, neavând nici un interes de a agrava conflictul produs de către naţionaliştii egipteni, a căutat soluţiile cele mai împăciuitoare pentru rezolvarea diferendului — Evenimentele s-au precipitat In Egipt. Guvernul din Gabro a vărsat suma indemnizaţiei de 500.000 lire sterline impusă de Anglia pentru odiosul asasinat al sirdarului Lee Stack. Prima măsură represivă a lordului Allenby a fost ocuparea cu armata a vămilor din Alexandria faţă de atitudinea egipteană. In locul cabinetului prezidat de Zaglul paşa a venit la cârma acestui stat un guvern de coaliţie prezidat de Zivăr-paşa. „Le Temps“ ocupându-se de aceste evenimente observă că astfel a fost creiată o situaţie cu totul nouă ale cărei desvoltări merită să fie urmărite de aproape. Zaglul paşa a demisionat din cauza ameninţărei înaltului comisarbotanic de a sechestra vămile. Din cauza atitudinei luată relativ la apărarea cauzei independenţei, el n‘a putut accepta condiţiunile cerute de Anglia. De mult de altfel elementele înaintate din partidul naţionalist îl acuzau de slăbiciune imputându-i că n‘a apărat cu destulă energie demnitatea ţărei. De s'ar fi înclinat In faţa ultimatului britanic ar fi însemnat s‘o rupă cu toate forţele politice naţionaliste de la care are toată influenţa. Prin retragerea sa de la putere ca şi prin declaraţia făcută pentru sprijinirea şi calmarea spiritelor, Zaglul paşa a dovedit calităţile sale de bărbat de stat conştient de răspunderile ce avea. Noulguvern egiptean Zivăr-paşa succesorul său care a reuşit în câteva ceasuri să formeze un cabinet de coaliţie, ce politică va face. Prin modul cum a fost alcătuit guvernul este sigur că înţelege să aibă sprijinul majorităţei partidelor din parlament Dar acest guvern — adaugă „Le Temps“ — nu e compus din funcţionari docili, după cum nu e nici un guvern de luptă, hotărât la o politică de aventuri, cum ar fi dorit, exaltaţii naţionalişti ai Egiptului. Zivăr paşa, fost guvernator al Alexandriei, fost ministru al Egiptului la Roma, preşedinte al Senatului, este un bărbat de valoare cu un real prestigiu personal. Atitudinea guvernului din Londra Prin influenţa sa poate exercita o mişcare de conciliere fără ca Egiptul să aibă aparenţa că ar renunţa la drepturile sale. Lordul Allenby a primit depline împuterniciri pentru a face faţă tuturor eventualităţilor. ,,Le Temps” după ce-şi exprimă convingerea în atitudinea justă şi prudentă a guvernului din Londra adaugă: Marea Britanie nu are nici un motiv politic pentru a duce la extrem un conflict ce ar putea da loc la complicaţii cu repercursiuni asupra situaţiei în Orient. O politică de Impăcăciune Interesul cel mai sigur al Angliei este de a aranja acum definitiv şi cu toată echitatea chestiunile rămase în suspensie de la proclamarea independenţei Egiptului Anglia are dreptul să ceară despăgubiri pentru asasinarea sirdarului, are dreptul să-şi susţină rezervele formulate in 1922, când ar »»' or independenţa acestei târî. Este foarte logic ca guvernul din Londra să procedeze la rezolvarea chestiunilor pe care n‘a reuşit să le rezolve de fapt sub guvernul lui Zagrul, cu toată buna voinţă ce o arăta. Dar acum cu noul guvern aceste chestiuni trebue să aibă o soluţie definitivă, dat fiind că împrejurările actuale trebue să-i inspire o mare prudenţă şi cel mai sincer spirit de împăciuire. Intervenţia Societăţii naţiunilor In ce priveşte svpnul că Egiptul ar avea intenţia sa i se adreseze „Ligei Naţiunilor“ şi că Franţa ar lua vre-o iniţiativă, el este cu totul neîntemeiat — conchide ziarul francez. Franţa nu are câtuşi de puţin intenta de a interveni direct sau indirect in afacerile din Egipt. Conform art. 11 din pact, orice răsboi sau pericol de răsboi priveşte Liga Naţiunilor care trebue să ia măsurile indicate pentru apărarea păcei. Dar acum nu mai poate fi vorba de o atare măsură şi nici de un arbitraj. Dacă Egiptul care nu face parte din Ligă 3,ar adresa direct organismului din Geneva acesta n'ar fi legal avizat de cât numai dacă partea adversă — Anglia — ar consimţi să se remită deciziunei consiliului. Fapt cert este însă că im acord solid va urma să intervină lutri, guvernul din Cairo şi cel din londra în interesul general. Imperiul Britanic -xxx- Guvernul ITALIAN Faslsmal* Ministrul de interne în guvernul d-lui Mussolinid D. Luigi Federzoni făce parte dintre elementele ponderate ale fruntașilor, fasciști. D-l LUIGI FEDERZONI ZI CU ZI Discursul d-lui Norică’ Antonescu a fost viu aprobat de d. Matei Cantacuzino. Intre ambii avocaţi exista de mult o frăţească înţelegere şi anume să treacă prin toate partidele şi să le combată pe rând şi pe fiecare. Sunt amândoi reprezentanţii tipici ai constanţei în politică. * O nouă formaţiune menită a schimba cu totul orbita noastră politică este anunţata fuziune a marelui partid al cărui şef este d-nul Marghiloman, cu marele partid al d-lui Averescu. Intrarea d-lui Marghiloman în gruparea averescană nu s-a făcut fără asentimentul cercurilor oficiale germane, cu care d. Marghiloman, fostul prim-ministru, stă în cele mai cordiale relațiuni de pe vremea când a fost delegatul acestor cercuri în timpul răsboiului nostru. -- --— Un procedeu INADISÎRt. Zilele acestea s-a început la Budapesta procesul a trei ziarişti maghiari, cetăţeni români însă, şi locuind în România, ziarişti ce sunt acuzaţi de faptul că au scris articole antihorthyste în revista „Gyilkos“ ce apare tot în România, la Cluj. Astfel publiciştii cetăţeni români, locuind în România sunt judecaţi întro ţară streină pentru pretinse delicte de presă săvârşite la Lăsăm opiniei publice să judece acest inadmisibil Procedeu. In ce ne priveşte vom semnala numai deosebirea între acest mod de a înţelege datoriile de bună vecinătate şi acel adoptat de România. In adevăr pe când la noi ziare iredentiste ca „Brassói Lapok“ primesc subvenţii, instalaţii tipografice şi hârtie de la iredentista budapesteni, în Ungaria se pedepsesc până şi cetăţenii români a căror activitate nu este conformă cu voinţa dictatorilor hortyşti. Apoi, pe când întreaga presă minoritară se bucură de o libertate absolută, pe care o întrebuinţează denigrând statul român şi autorităţile, a critica în Ardeal regimul hortyst constitue o crimă ce nu se poate ierta. Procesul de la Budapesta are însă şi o altă semnificaţie mai gravă: el este un avertisment dat publiciştilor maghiari democraţi, locuind în Ardeal, pentru a-i sili să renunţe la încercările de apropiere între elementul minoritar unguresc şi români. Iredentismul voeşte nu reconciliere între populaţiile ardelene, ci ură. Pentru aceasta caută să distrugă pe toţi acei cari pledează în favoarea prieteniei româno-maghiare ţinând totodată cu o veşnică ameninţare populaţia Ardealului. Pentru liberarea publiciştilor maghiari de spectrul teroarei hortyste, pentru întărirea elementului democratic al acestei minorităţi ardelene, trebue sau să cerem alte procedee Ungariei, sau să întrebuinţăm şi noi pe acestea faţă de reacţionarii iredentişti ce ne insultă la noi în ţară. D. dr. Aurel Cosma din Timişoara fost ministru al Lucrărilor Publce, a donat Academiei Române o importantă sum de bani cu destinaţiunea ca din veniturile ei să fipremiate cele mai bune lucrări istorice şi didactice. Donaţiunea este însoţită de următoarea întâmpinare adresată d-lui preşedinte al înaltului aşezământ cultural, Domnule Preşedinte, Vocea sângelui şi cunoaşterea trecutului nostru naţional m-a învăţat şi pe mine să-mi iubesc neamul şi ţara.. Focul vestalin al obârşiei noastre latine a ţinut veşnic aprinsă candela conştiinţei noastre naţionale şi la lumina purpurie a flăcărilor sale sufletul nostru din timpurile cele mai îndepărtate şi până astăzi a rămas în amploarea sa originală splendid şi curat. II avem tocmai aşa şi astăzi, după mii de ani, cum l-am moştenit de la străbunii noştri. In clipe de repaos, dar şi de zbuciumuri sufleteşti, paginele trecutului îmi vorbiau de peripeţiile de multe ori capricioase prin cari treceau popoarele lumii, vedeam pierzarea unora şi naşterea altora, înălţarea până la apogeu a culturii şi moralei omeneşti şi decadenţa lor până la complectă prăbuşire. Prin tainele trecutului însă întrezăeam totdeauna repetirea întâmplărilor omeneşti şi m’am convins că nici în viaţa mare a popoarelor nu există abatere nepedepsită dela inexorabilul adevăr, dela dreptate şi morală. Fără cunoaşterea trecutului nostru noi Românii nu am fi astăzi acolo unde suntem. De aceea preţuiesc istoria nu numai ca o lectură din care se adapă ca dintr’o apă vie sufletul setos de a cunoaşte virtuţile şi scăderile înaintaşilor săi, dar şi ca instrument de înaltă educaţie naţională, fără care nu se poate concepe trăinicia şi progresul unui popor. Un omaciu Dar ca să ajungem la aceste ţeluri avem nevoie imperioasă de şcoale bune naţionale, înzestrate cu cele mai practice cărţi didactice şi de lectură, prin care generaţia tânără să poată fi mai uşor îndrumată spre calea tuturor cunoştinţelor, de cari cari va avea nevoie ca să devină la maturitatea vârstei sale factor cultural şi patriotic acasă, iar în concertul mondial purtătorul respectat al unui nume glorios moştenit din neam în neam. Dreptmagiu acelora, cari cu o neînfrânată stăruinţă şi pătrunşi de cele mai nobile sentimente naţionale au depus toată energia sufletului şi a minţei lor In slujinea acestor sfinte preocupări şi drept recunoştinţă faţă de cei trecuţi, prezenţi şi viitori slujbaşi ai scrisului românesc de acest fel, m-am hotărât să pun la dispoziţia Academiei Române o parte din avutul meu cu scopul ca veniturile aceleia să servească spre Încurajare şi o recompensă oarecare materială autorilor noştri de asemenea lucrări şi în acelaş timp premiile, de cari voiu vorbi mai jos, fiind oferite de către cel mai înalt aşezământ al culturii româneşti, să le mai servească ca distincţiune deosebită pentru meritele ce-şi vor câştiga prin lucrările lor faţă de ţară şi neam. In consecinţă fac următorul: Act de donaţiune Donez Academiei Române 1000 (una mie) acţiuni de ale Băncei „Timişana“ institut de credit şi economii din Timişoara în valoare nominală de 500.000 lei şi de curs de circa 1.000.000 lei, dividendul lor net fiind în prezent 85.000 lei anual. Donaţiunea aceasta devine în virtutea acestui act proprietatea irevocabilă a Academiei Române şi se va administra de către dânsa sub denumirea: „Fundaţiunea dr. Aurel Cosma” cu scopul ca din verioîSîoV* fie premiate cu câte luo.ooo lei cele mei bune lucrări istorice şi cu câte 30.000 lei şi 20.000 lei cele mai bune lucrări didactice (manuale) ori cărţi de lectură pentru şcoalele primare şi secundare, inclusiv şcoala normală, după normele următoare: Dividendul acţiunilor se va capitaliza an de an, până ce se va ajunge la cifra care să permită distribuirea prenilor de 100 000 lei, 30.000 lei şi 20.000 lei, premii cari nu pot fi nici mai mici nici mai mici decât sumele acum zise, pentru ca întâiul premiu de 100 000 lei menit lucrărilor istorice să se poată decerne deja în cursul anului 1925, dividendul ce se va vărsa de către bancă din beneficiul anului 1924 îl voiu complecta cu suma trebuincioasă, în numerar, până la 100.000 lei. Premii celor merituoşi 2) Dorinţa mea este că aceste premii să fie totdeauna distribuite celor mai merituoşi istorici şi autori de lucrări didactice, între cari şi cărţile de lectură, — drept aceia ori de câte ori prin capitalizarea dividendului se va ajunge la suma necesară de 150.000 lei, premiile vor urma să fie distribuite. 3) Va fi premiată cea mai bună lucrare istorică, cu preferinţă naţională, apoi universală, a autorilor români ori străini, aceasta din urmă când lucrările lor contribue la elucidarea originei şi a trecutului poporului românesc, precum şi lucrările relative la ştiinţele auxiliare ale istoriei, cum este numismatica, heraldica, arheologia, sfragistica, epigrafia, paleografia şi altele, iar ceea ce priveşte lucrările didactice şi cărţile de lectură, acelea cari prin metodica lor vor face mai uşor accesibilă tineretului şcolar materia tratată Premiul I 4) Premiul întâiu pentru lucrările istorice menţionat la punctul 1, se va decerne în cursul anului 1925 autorului, a cărui lucrare a apărut cu începere dela 1 Ianuarie 1914 până la 1 Ianuarie 1925, iar dela data aceasta se vor premia lucrările atât cele istorice cât şi cele didactice şi de lectură, cari vor apare ori vor fi prezentate în manuscris Academiei Românie în intervalul necesar de a se produce suma de 150.000 lei prin capitalizarea dividendului. 5) Academia Română prin organele sale de specialitate în materie istorică și didactică va cenzura lucrările apărute ori prezentate ea în manuscris şi singură în drept a decerne premiul după normele sale în fiinţă. 6) Academia Română ca proprietară a acţiunilor donate faţă de „Timişana” institut de credit şi economii în Timişoara să fie în orice chestiune reprezentată, cât voiu trăi, de către mine ori ,de către o persoană pe care o voiu desemna eu. Continuarea în nan. 2-a SUFLETE HAR! O importantă donaţiune mâne o sumă importantă destinând.o premierii celor mai bune lucrări istorica şi didactice . Continuarea i pag. 2-a Cronica teatrală de PAUL I. PRODAN Teatrul Popular. — „OASPETELE NEPOFTIT IL’Intruse, dramă intr’un act de Maurice Maeter/nick — „HODin. GOISPIAM“, comode într’un art de d. Va Jean — „LINIȘTEA CASEI“, comedie într’un act de Georges Courteline In faţa unui public foarte zgomotos, care făcea ca jumătate din replicele spuse pe scenă de actori, să nu poată fi auzite. în sală s-au reprezintat Luni seara la Teatrul Popular, o dramă și două comedii, în câte un act. E un program, alcătuit după modelul acelora, care au statornicit faima teatrelor „Le Grand Guignol“ şi „Les deux masques" din Paris. 'iit - ' :■ , , î . >.Oaspetele nepoftit“ este una din multele drame intriun act, scrise de Maeterlinck, şi face parte din seria „Ciclul morţii“, după cum altele fac parte din dramele pentru păpuşi. Piesele din serj® a doua sunt superioare celor dintâi. („Interiorul“ de pildă e mult mai izbutită şi decât „Orbul" şi decât „Oaspetele nepoftit”). D. Maeterlinck răstoarnă multe axiome teatrale. In „Oaspetele nepoftit“, acţiunea se petrece întriun loc care nu e precizat, personagiile nu ne sunt prezintate şi personagiul principal, nici nu apare pe scenă. Se vorbeşte mereu de dânsul, îl aşteptăm să intre dintr-un moment în triajul în scenă, deşi ştim prea bine că nu-l vom putea vedea. Victor Hugo spunea că nimic nu e mai interesant decât un zid în spatele căruia se petrece ceva. Şi acest zid se găseşte în toate dramele lui Maeterlinck. „Oaspetele nepoftit” e moartea, pe care o vede, şi o simte numai un bătrân orb, în vreme ce toţi ceilalţi copii, prietenul, nepoatele lui, nu prevăd şi nu resimt nimic. Stau cu toţii în jurul unei mese, seara târziu, la lumina lampei, se aud păsările cântând afară, şi vântul care adie. In odaia de alături e o suferindă, care se zbate în ghiarele morţii. Deodată păsările încetează de a cânta, vântul se opreşte, în schimb se aud d’afară zgomote de paşi greoi, se aude cum cineva ascute o coase, se aude cum seceră cu dânsa, se aud câinii urlând. Uşile nu se mai pot închide, ferestrele nu se pot deschide. E ceva misterios şi lugubru, ce pluteşte un der, Lumina lămpei pâlpâe. Toţi sunt impresionaţi de aceste semne şi zgomote stranii. Nimeni nu le înţelege tâlcul, afară de bătrânul orb, care presimte că moartea a intrat în casă. In cele din urmă, după ce ceasul a bătut douăsprezece, se îndeplinesc presimţirile bătrânului: intră în odaesora de caritate, care anunţă că bolnava a murit. Acest minuţios mister din drama lui Maeterlinck se înrudeşte cu simbolicul experţilor primitivi cari dădeau o semnificare celor mai umile detalii din viaţa de toate zilele, simbolicul este însă lipsit de adevărul divin. Din felul cum e tratată drama, cu un dialog foarte simplu, cu aceleaşi replici care se repetă de mai multe ori, cu atmosfera care o răspândeşte, se crează teroarea. Actul e cât se poate de impresionant. Personagele sunt simplificate şi în interpretare se cere de la actori o artă foarte subtilă. Interpretul trebue să fie impregnat de această atmosferă de teroare şi de mister. Se crează rolul din mii şi mii de amănunte. Studiul lui este din cele mai minuţioase, încercarea d-lui V. Brezeanu este lăudabilă, sforţarea d-sale conştiincioasă. Dar până a dobândi efectul pe care-l urmăreşte autorul, mai trebue multă aprofundare. A urmat dramei lui Maeterlink, hazlia şi bine reuşita comedie a d-lui Valjean „Nodul Gordian”, care de la primele replici ne-a provocat râsul şi ne-a adus buna dispoziţie. E drept că d. Valjean s-a bucurat de o interpretare foarte bună, în ce priveşte elementul bărbătesc. Toţi interpreţii veneau de la Teatrul Naţional. Ed. Griţţoiu Mărculescu, cât se poate de reuşit în rolul comisarului şef Tiberiu Popescu, care rezolvă dificultatea problemei nodului gordian, împarte mita pe care i-o dăduse Sole Weiss, depozitarul de lemne care înşeală la cântar cu statul, spre marea satisfacţie a artistei Lolo Murgulescu, o prietenă trecătoare. Ed. I. Maicu, de un comic irezistibil în reclamantul Ion Mandragiu. Ed. Firneşteanu, care în ultimul moment a înlocuit pe d. Morţun, şi care ne-a prezintat un foarte izbutit tip de ovrei negustor. Toate personagiile din piesa d-lui Valjan trăesc, sunt aci de la noi, ne întâlnim şi în birouri şi Pe stradă. Moravurile sunt tot de la noi. Autorul a spiritual, conduce dialogul bine, are spirit de observaţie just. Cu aceste calităţi a scris o bună comedie de moravuri, care ori de câte ori se reprezintă, întâmpină un mare succes din partea publicului. Pe scena Teatrului Popular s’a mai jucat şi în altă stagiune o comedie de Cécitesne. S’a jucat „Boubouxoche”. Courteline este un poet discret. EL a scris versuri, puţine, fantezii, parodii Şi le-a disimulat în mijlocul prozei. Pentru a da mărturia voluntară asupra eredităţii care-l leagă de Moliére, a scris „La Conversion d’Alceste“. Acest mare talent, însă, nu a mai reînoit încercarea. Courteline e un poet care a întrebuinţat mai mult