Viitorul, decembrie 1924 (Anul 17, nr. 5024-5047)

1924-12-04 / nr. 5026

2 Anul al opt­spre­ zecelea Wo. 5026 LEI EX. In TARA 4 LEI g. in sfrerictate ABONAMENTE IN TARA Un an---------------200 lei Şase luni — — — 250 • Trei »------------125 » in străinătate Un an------— — 1200 lei Şase luni--------- 600 » Trei »--------- 300 » REDACŢIA administraţia BUCUREŞTI STR. EDGARD QULNET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 17 Tdefeantto: Direcţia Sl.*23x Redacţia sl Administraţia 19/23 sl d­it A NU NOURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului sir Academie 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug JoS 4 Detembrie 1©24 LES EX. in ȚARA 4 LEI ($. în strpi offlti* Problema funcţionarilor BUGETUL­Ui Grupurile de opoziţie şi ziarele cari le reprezintă nu vor să re­nunţe la agitaţia pe care mai de mult o întreţin pe chestiunea pro­blemei salariilor funcţionarilor Statului. Astfel ziarele adversare susţin că în bugetul actual nu s’a făcut aproape nimic pentru îmbunătă­­ţireii situaţiei lor materiale, şi, — cu o lipsă de obiectivitate şi de rea-credinţă evidente, — caută să inducă opinia publică în eroare. De aceea sunt cât se poate de interesante lămuririle pe care d. Trai­an Lalescu, raportorul gene­ral al bugetului le dă în raportul său asupra acestei probleme. De­sigur că ele nu vor face ca gru­pările de opoziţie şi ziarele lor să înceteze ,,campania“ pe care o duc pe această chestie, dar datele şi cifrele precise vor învedera tu­turor cât de neîndreptăţite sunt atacurile ce se aduc şi pe această chestiune guvernului şi d-lui mi­nistru de finanţe. Raportul pune înainte de toate în evidenţă sforţarea serioasă ce se face anul acesta pentru a se începe rezolvarea problemei sala­riaţilor Statului, prin două re­­ loace: Inserierea, în buget a u­nei sume importante pentru spo­rirea generală a retribuţiunilor şi reorganizarea serviciilor pu­blice şi revizuirea personalului e­­xistent, pentru a se reduce func­ţiunile inutile. In ceea ce priveşte suma­ de 2 miliarde înscrisă pentru anul a­­cesta în buget, — şi pe care ad­versarii noştri vor s’o considere ca neînsemnată, e­d. Lalescu a­­rată că ea este echivalentă cu to­talul «salariilor bugetare anuale ale tuturor funcţionarilor Statu­lui. Examinând sporurile succesive ce s’au acordat pentru salariile funcţionarilor de la 1922 încoace, raportorul general al bugetului constată că bugetul personalului Statului s’a urcat î­­ această pe­rioadă cu mai mult de 6 miliarde şi jumătate, adică cu 260 la sută faţă de bugetul din 1922. Se poate spune pe scurt şi în general că retribuţiunile funcţio­narilor publici în 1925 vor fi de tr­ei ori mai mari de­cât acelea din 1922. „Să ne aducem aminte, spune cu drept cuvânt d. Lale­­scu, de situaţiunea din 1922, când guvernul nu era în stare să plă­tească nici salariile mizerabile de atunci, şi să nu mai insistăm“. Da, aşa ar fi, dar traiul s’a scumpit într’o proporţie şi mai mare,­­ obiectează implacabilii noştri adversari. Şi în această privinţă însă raportorul bugetu­lui lasă să vorbească calculele şi cifrele : o înţelegere clară a si­tuaţiei ne-o dă comparaţia indi­ciilor de scumpete din 1922 şi 1925. Raportul acestor doi indici variază între 1,6 şi 1,8 după au­tori , admiţând raportul cel mai defavorabil de 1,8, adică o scum­pire mijlocie de 80 la sută a vie­­ţei sau chiar de 100 le sută, re­zultă că augmentarea salariilor cu 200 la sută peste salariile din 1922 a urmărit şi compensat nu numai efectele scumpirei traiului, dar a acordat şi o ameliorare de circa 100% a salariilor defectu­oase din 1922, spre a le putea a­­propia de valorile necesare. In ceea ce priveşte al doilea mijloc de soluţionare a proble­mei, reorganizarea serviciilor, o­­prirea creaţiunei de noi func­ţiuni, suprimarea vacanţelor şi reducerea posturilor inutile, co­­misiunea bugetară a pornit o ac­ţiune viguroasă. Şi aci, raportul dă cifre precise: numărul total al funcţionarilor Statului care era în 1924 de 297.189, s’a redus pentru 1925 la 290.288, adică cu aproape 7000 mai puţin De sigur că nimeni nu pretin­de că problema funcţionarilor a dobândit prin aceasta o soluţie complectă. De altfel d. ministru de finanţe în expunerea sa de motive arată că sforţarea trebue continuată în două-trei bugete consecutive. dar iarăşi nu e drept să se tăgăduiască şi să se falsi­fice rezultatele dobândite, cum fac adversarii noştri. note ARTA CIA neînţeleasa ----------­Prietenul Mihail Burillianu a publi­cat un foileton recent in „Viitorul prin care exclude, cu e­vid­ent­ă obişnuinţa cu polemicele politice, i-o dă, arta şi artiştii aşa zişi „moderni” sau „noui” din sfera artei adevărate. Şi exemplifică această ostracizare prin însăşi prezenţa unei expoziţiuni recente de artă nouă, în care sărma­nul vechiu bun simţ este batjocorit cu aceiaşi virulenţă cu care un om nou, răsărit după război, sfidează e­­xemplarele omeneşti in care lustrul ce-i dau anii, ii fac să fie mai subtili, şi mai stilizaţi, de­cât grăbiţii ce au sărit generaţiile pentru a ajuns sus. Prietenul Burillianu este o inteligenţă impulsivă şi de aceea loveşte. El mai are şi darul că trăind in lumea politică, a înţels curentele de opinie publică, fon­dul de realism cuminte ce se regăseşte în adâncul apelor tulburate la supra­faţă. E ceva senin in sufletul româ­nesc care se deosibeşte de norii şi de furtuna ce spumegă şi suflă sus. Şi de aceea in numele acestei sănă­tăţi de simţire românească, el se re­voltă contra „artei noui” in care câm­piile sunt capete de mort; figurile, mori­i de vânt şi apusurile de soare colrabit răsturnate! Nu. O atare artă nu o pricepem. Dar neofiţii, şi admiratorii, iubitori de noutate, esteţii ce citesc cărţile semnate de autorii greu de pronunţat, debarcaţi ori de la Paris, ori de la Munich, exclamă: — „Nu vă place, pentru că arta nouă, se adresează nu „vouă” şi „nouă”, nu lumei bătrâne ni unei grupe de esteţi, unor iniţiaţi. Ca şi in misterele antice, numai cei iniţiaţi pot pricepe arta cea nouă. Nu faceţi din nepriceperea voastră, arsenalul cu care să ne loviţi!” Cu toate acestea nimic mai fals de­cât credinţa că arta cere o pregătire deosebită pentru a­ fi înţeleasă. Ea are puterea­ divină de-a mişca suflete­­le, atunci când ea a prins eterna fru­museţe, fără ca aceste suflete să fie docte. Shakespeare plăcea unui public care venea la teatru într’o vreme când în mijlocul sălei era un vas imens in care spectatorii depuneau ceea ce astăzi este oprit a se depune pe străzi, sub teama de pedeapsă. Shakespeare însă încântă şi azi. Dramele minunate greceşti erau o nevoe aproape organică pentru vul­gul grec, ce le admira cu sinceritate. Arta nu este închisă in cetăţi, sau confinată în saloane ermetice. Este a tuturor. Şi o capod­operă e o floare ce încântă orice suflet omenesc. A crede că poate să existe un cu­rent artistic care să nu-l priceapă de­cât numai câţiva pregătiţi, câţiva o­­bişnuţi cum sunt obişnuiţi fumătorii de opium, cu anumite reverii ce ni­meni alţii nu le gustă — aceasta e o pretenţie pe care cei ce nu au apro­fundat problemele artei, o poate sin­guri susţine Suveranul Bun-simţ e prea vechiu şi prea puternic pentru a fi clintit de pe Tronul lui, de impotenţii cari ne­putând să-l între în voie, se revoltă contra lui! - PETRONIUS ------------=-x, x=---------­ Criza norfica din EGIPT — Anglia, neavând nici un interes de a agrava con­flictul produs de către naţionaliştii egipteni, a cău­tat soluţiile cele mai împăciuitoare pentru rezolva­rea diferendului — Evenimentele s-au precipitat In Egipt. Guvernul din Gabro a vărsat su­ma indemnizaţiei de 500.000 lire sterline impusă de Anglia pentru odiosul asasinat al sirdarului Lee Stack. Prima măsură represi­vă a lordului Allenby a fost ocu­parea cu armata a vămilor din A­­lexandria faţă de atitudinea egip­tean­ă. In locul cabinetului prezidat de Zaglul paşa a venit la cârma aces­tui stat un guvern de coaliţie pre­zidat de Zivăr-paşa. „Le Temps“ ocupându-se de aceste evenimente observă că astfel a fost creiată o situaţie cu totul nouă ale cărei des­­voltări merită să fie urmărite de aproape. Zaglul paşa a demisionat din cau­za ameninţărei înaltului comisar­­botanic de a sechestra vămile. Din cauza atitudinei luată relativ la a­­părarea cauzei independenţei, el n‘a putut accepta condiţiunile cerute de Anglia. De mult de altfel elemen­tele înaintate din partidul naţiona­list îl acuzau de slăbiciune impu­tându-i că n‘a apărat cu destulă e­­nergie demnitatea ţărei. De s'ar fi înclinat In faţa ultimatului brita­nic ar fi însemnat s‘o rupă cu toa­te forţele politice naţionaliste de la care are toată influenţa. Prin re­tragerea sa de la putere ca şi prin declaraţia făcută pentru sprijinirea şi calmarea spiritelor, Zaglul paşa a dovedit calităţile sale de bărbat de stat conştient de răspunderile ce avea. Noul­­guvern egiptean Zivăr-paşa succesorul său care a reuşit în câteva ceasuri să formeze un cabinet de coaliţie, ce politică va face. Prin modul cum a fost alcă­tuit guvernul este sigur că înţelege să aibă sprijinul majorităţei partide­lor din parlament Dar acest guvern — adaugă „Le Temps“ — nu e com­pus din funcţionari docili, după cum nu e nici un guvern de luptă, hotărât la o politică de aventuri, cum ar fi dorit, exaltaţii naţionalişti ai Egiptului. Zivăr paşa, fost guver­nator al Alexandriei, fost ministru al Egiptului la Roma, preşedinte al Senatului, este un bărbat de va­loare cu un real prestigiu personal. Atitudinea guvernului din Londra Prin influenţa sa poate exercita o mişcare de conciliere fără ca Egip­tul să aibă aparenţa că ar renunţa la drepturile sale. Lordul Allenby a primit depline împuterniciri pentru a face faţă tu­turor eventualităţilor. ,,Le Temps” după ce-şi exprimă convingerea în atitudinea justă şi prudentă a gu­vernului din Londra adaugă: Marea Britanie nu are nici un motiv politic pentru a duce la ex­trem un conflict ce ar putea da loc la complicaţii cu repercursiuni asu­pra situaţiei în Orient. O politică de Impăcăciune Interesul cel mai sigur al An­gliei este de a aranja acum defini­tiv şi cu toată echitatea chestiunile rămase în suspensie de la proclama­rea independenţei Egiptului Anglia are dreptul să ceară despăgubiri pentru asasinarea sirdarului, are dreptul să-şi susţină rezervele for­mulate in 1922, când ar »»' or independenţa acestei târî. Este foar­te logic ca guvernul din Londra să procedeze la rezolvarea chestiunilor pe care n‘a reuşit să le rezolve de fapt sub guvernul lui Zagrul, cu toată buna voinţă ce o arăta. Dar acum cu noul guvern aceste ches­tiuni trebue să aibă o soluţie de­finitivă, dat fiind că împrejurările actuale trebue să-i­ inspire o mare prudenţă şi cel mai­ sincer spirit de împăciuire. Intervenţia Societăţii naţiunilor In ce priveşte svpnul că Egiptul ar avea intenţia sa i se adreseze „Li­­gei Naţiunilor“ şi că Franţa ar lua vre-o iniţiativă, el este cu totul ne­întemeiat — conchide ziarul fran­­cez. Franţa nu are câtuşi de puţin in­tenta de a interveni direct sau in­direct in afacerile din Egipt. Conform art. 11 din pact, orice răsboi sau pericol de răsboi priveş­te Liga Naţiunilor care trebue să ia măsurile indicate pentru apăra­rea păcei. Dar acum nu mai poate fi vorba de o atare măsură şi nici de un ar­bitraj. Dacă Egiptul care nu face parte din Ligă 3,ar adresa direct organis­mului din Geneva acesta n'ar fi legal avizat de cât numai dacă par­tea adversă — Anglia — ar con­simţi să se remită deciziunei con­siliului. Fapt cert este însă că im acord solid va urma să intervină lutri, guvernul din Cairo şi cel din londra în interesul general. Imperiul Britanic -xxx- Guvernul ITALIAN Fas­lsmal* Ministrul de interne în guvernul d-lui Mussolinid D. Luigi Federzoni făce parte dintre elementele ponderate ale fruntașilor, fasciști. D-l LUIGI FEDERZONI ZI CU ZI Discursul d-lui Norică’ Antones­­cu a fost viu aprobat de d. Matei Cantacuzino. Intre ambii avocaţi exista de mult o frăţească înţe­legere şi anume să treacă prin toa­te partidele şi să le combată pe rând şi pe fiecare. Sunt amândoi reprezentanţii ti­pici ai constanţei în politică. * O nouă formaţiune menită a schimba cu totul orbita noastră po­litică este anunţata fuziune a ma­relui partid al cărui şef este d-nul Marghiloman, cu marele partid al d-lui Averescu. Intrarea d-lui Mar­ghiloman în gruparea averescană nu s-a făcut fără asentimentul cer­curilor oficiale germane, cu care d. Marghiloman, fostul prim-minis­tru, stă în cele mai cordiale rela­­țiuni de pe vremea când a fost delegatul acestor cercuri în tim­pul răsboiului nostru. -- --— Un procedeu INADISÎRt. Zilele acestea s-a început la Bu­dapesta procesul a trei ziarişti ma­ghiari, cetăţeni români însă, şi lo­cuind în România,­­ ziarişti ce sunt acuzaţi de faptul că au scris articole antihorthyste în revista „Gyilkos“ ce apare tot în Româ­nia, la Cluj. Astfel publiciştii cetăţeni români, locuind în România sunt jude­caţi întro ţară streină pentru pre­tinse delicte de presă săvârşite la Lăsăm opiniei publice să judece acest inadmisibil Procedeu. In ce ne priveşte vom semnala numai deosebirea între acest mod de­ a în­ţelege datoriile de bună vecinătate şi acel adoptat de România. In adevăr pe când la noi ziare ire­dentiste ca „Brassói Lapok“ pri­mesc subvenţii, instalaţii tipogra­fice şi hârtie de la iredentista bu­­dapesteni, în Ungaria se pedepsesc până şi cetăţenii români a căror activitate nu este conformă cu vo­inţa dictatorilor hortyşti. Apoi, pe când întreaga presă minoritară se bucură de­ o libertate absolută, pe care o întrebuinţează denigrând statul român şi autorităţile,­­ a critica în Ardeal regimul hortyst constitue o crimă ce nu se poate ierta. Procesul de la Budapesta are în­să şi o altă semnificaţie mai gra­vă: el este un avertisment dat pu­bliciştilor maghiari democraţi, lo­cuind în Ardeal, pentru a-i sili să renunţe la încercările de apropiere între elementul minoritar unguresc şi români. Iredentismul voeşte nu reconciliere între populaţiile ar­delene, ci ură. Pentru aceasta cau­tă să distrugă pe toţi acei cari ple­dează în favoarea prieteniei româ­­no-maghiare ţinând totodată cu­ o veşnică ameninţare populaţia Ar­dealului. Pentru liberarea publiciştilor ma­ghiari de spectrul teroarei hor­­tyste, pentru întărirea elementu­lui democratic al acestei minori­tăţi ardelene, trebue sau să cerem alte procedee Ungariei, sau să în­trebuinţăm şi noi pe acestea faţă de reacţionarii iredentişti ce ne in­sultă la noi în ţară. D. dr. Aurel Cosma din Timişoara fost ministru al Lucrărilor Publce, a donat Academiei Române o im­portantă sum de bani cu destina­­ţiunea ca din veniturile ei să fi­­premiate cele mai bune lucrări is­­torice şi didactice. Donaţiunea este însoţită de urmă­toarea întâmpinare adresată d-lui preşedinte al înaltului aşezământ cultural, Domnule Preşedinte, Vocea sângelui şi cunoaşterea trecutului nostru naţional m-a în­văţat şi pe mine să-mi iubesc nea­mul şi ţara.. Focul vestalin al o­­bârşiei noastre latine a ţinut veş­nic aprinsă candela conştiinţei noa­stre naţionale şi la lumina purpu­rie a flăcărilor sale sufletul nostru din timpurile cele mai îndepărtate şi până astăzi a rămas în amploa­rea sa originală splendid şi curat. II avem tocmai aşa şi astăzi, după mii de ani, cum l-am­ moştenit de la străbunii noştri. In clipe de repaos, dar şi de zbu­­ciumuri sufleteşti, paginele trecutu­lui îmi vorbiau de peripeţiile de multe ori capricioase prin cari tre­ceau popoarele lumii, vedeam pier­zarea unora şi naşterea altora, înăl­ţarea până la apogeu a culturii şi moralei omeneşti şi decadenţa lor până la complectă prăbuşire. Prin tainele trecutului însă întreză­eam­ totdeauna repetirea întâmplărilor omeneşti şi m’am convins că nici în viaţa mare a popoarelor nu există abatere nepedepsită dela inexorabi­lul adevăr, dela dreptate şi morală. Fără cunoaşterea trecutului nos­tru noi Românii nu am fi astăzi acolo unde suntem. De aceea pre­ţuiesc istoria nu numai ca o lectu­ră din care se adapă ca dintr’o apă vie sufletul setos de a cunoaşte vir­tuţile şi scăderile înaintaşilor săi, dar şi ca instrument de înaltă edu­caţie naţională, fără care nu se poa­te concepe trăinicia şi progresul u­­nui popor. Un omaciu Dar ca să ajungem la aceste ţe­luri avem nevoie imperioasă de şcoale bune naţionale, înzestrate cu cele mai practice cărţi didactice şi de lectură, prin care generaţia tâ­nără să poată fi mai uşor îndruma­tă spre calea tuturor cunoştinţelor, de cari cari va avea nevoie ca să devină la maturitatea vârstei sale factor cultural şi patriotic acasă, iar în concertul mondial purtătorul respectat al unui nume glorios moş­tenit din neam în neam. Drept­­­magiu acelora, cari cu o neînfrânată stăruinţă şi pătrunşi de cele mai nobile sentimente naţiona­le au depus toată energia sufletu­lui şi a minţei lor In slujinea acestor sfinte preocupări şi drept recunoş­tinţă faţă de cei trecuţi, prezenţi şi viitori slujbaşi ai scrisului româ­nesc de acest fel, m-am hotărât să pun la dispoziţia Academiei Româ­ne o parte din avutul meu cu sco­pul ca veniturile aceleia să ser­vească spre Încurajare şi o recom­pensă oarecare materială autorilor noştri de asemenea lucrări şi în a­­celaş timp premiile, de cari voiu vorbi mai jos, fiind oferite de că­tre cel mai înalt aşezământ al cul­turii româneşti, să le mai servească ca distincţiune deosebită pentru meritele ce-şi vor câştiga prin lu­crările lor faţă de ţară şi neam. In consecinţă fac următorul: Act de donaţiune Donez Academiei Române 1000 (una mie) acţiuni de ale Băncei „Timişana“ institut de credit şi e­conomii din Timişoara în valoare nominală de 500.000 lei şi de curs de circa 1.000.000 lei, dividendul lor net fiind în prezent 85.000 lei anual. Donaţiunea aceasta devine în virtutea acestui act proprietatea irevocabilă a Academiei Române şi se va administra de către dânsa sub denumirea: „Fundaţiunea dr. Aurel Cosma” cu scopul ca din ve­rioîSîoV* fie premiate cu câte luo.ooo lei cele mei bune lucrări is­torice şi cu câte 30.000 lei şi 20.000 lei cele mai bune lucrări didactice (manuale) ori cărţi de lectură pen­tru şcoalele primare şi secundare, inclusiv şcoala normală, după nor­mele următoare: Dividendul acţiunilor se va ca­­pitaliza an de an, până ce se va ajunge la cifra care să permită dis­tribuirea pren­­ilor de 100 000 lei, 30.000 lei şi 20.000 lei, premii cari nu pot fi nici mai mici nici mai mici decât sumele acum zise, pen­­tru ca întâiul premiu de 100 000 lei menit lucrărilor istorice să se poată decerne deja în cursul anu­lui 1925, dividendul ce se va vărsa de către bancă din beneficiul anu­lui 1924 îl voiu complecta cu suma trebuincioasă, în numerar, până la 100.000 lei. Premii celor merituoşi 2) Dorinţa mea este că aceste pre­mii să fie totdeauna distribuite ce­lor mai merituoşi istorici şi autori de lucrări didactice, între cari şi cărţile de lectură, — drept aceia ori de câte ori prin capitalizarea dividendului se va ajunge la suma necesară de 150.000 lei, premiile vor urma să fie distribuite. 3) Va fi premiată cea mai bună lucrare istorică, cu preferinţă na­ţională, apoi universală, a autorilor români ori străini, aceasta din ur­mă când lucrările lor contribue la elucidarea originei şi a trecutului poporului românesc, precum şi lu­crările relative la ştiinţele auxiliare ale istoriei, cum este numismatica, heraldica, arheologia, sfragistica, e­­pigrafia, paleografia şi altele, iar ceea ce priveşte lucrările didactice şi cărţile de lectură, acelea cari prin metodica lor vor face mai u­­şor accesibilă tineretului şcolar ma­teria tratată Premiul I 4) Premiul întâiu pentru lucrări­le istorice menţionat la punctul 1, se va decerne în cursul anului 1925 autorului, a cărui lucrare a a­­pă­rut cu începere dela 1 Ianuarie 1914 până la 1 Ianuarie 1925, iar dela data aceasta se vor premia lu­crările atât cele istorice cât şi cele didactice şi de lectură, cari vor a­­p­are ori vor fi prezentate în ma­nuscris Academiei Românie în in­tervalul necesar de a se produce suma de 150.000 lei prin capitaliza­rea dividendului. 5) Academia Română prin orga­nele sale de specialitate în mate­rie istorică și didactică va cenzura lucrările apărute ori prezentate ea în manuscris şi singură în drept a decerne premiul după normele sale în fiinţă. 6) Academia Română ca proprie­tară a acţiunilor donate faţă de „Timişana” institut de credit şi e­­conomii în Timişoara să fie în ori­ce chestiune reprezentată, cât voiu trăi, de către mine ori ,de către o persoană pe care o voiu desemna eu. Continuarea în nan. 2-a SUFLETE HAR! O importantă donaţiune mâne o sumă importantă destinând.o pre­mierii celor mai bune lucrări istorica şi di­dactice . Continuarea i pag. 2-a Cronica teatrală de PAUL I. PRODAN Teatrul Popular. — „OASPETELE NEPOFTIT IL’Intruse­, dramă intr’un act de Maurice Maeter/nick — „HODin­. GOISPIAM“, comod­e într’un art de d. Va­ Jean — „LINIȘTEA CASEI“, comedie într’un act de Georges Courteline In faţa unui public foarte zgomo­tos, care făcea ca jumătate din re­­plicele spuse pe scenă de actori, să nu poată fi auzite. în sală s-au repre­­zintat Luni seara la Teatrul Popular, o dramă și două comedii, în câte un act. E un program, alcătuit după modelul acelora, care au statorni­cit faima teatrelor „Le Grand Guig­­nol“ şi „Les deux masques" din Paris. 'iit - ' :■ , , î . >.Oaspetele nepoftit“ este una din multele drame intriun act, scrise de Maeterlinck, şi face parte din seria „Ciclul morţii“, după cum altele fac parte din dramele pentru păpuşi. Piesele din se­rj® a doua sunt superioare celor dintâi. („Interiorul“ de pildă e mult mai izbutită şi de­cât „Or­bul" şi de­cât „Oaspetele nepoftit”). D. Maeterlinck răstoarnă multe a­­xiome teatrale. In „Oaspetele nepof­tit“, acţiunea se petrece întriun loc care nu e precizat, personagiile nu ne sunt prezintate şi personagiul principal, nici nu apare pe scenă. Se vorbeşte mereu de dânsul, îl aş­teptăm să intre dintr-un moment în triaj­­ul în scenă, deşi ştim prea bine că nu-l vom putea vedea. Vic­tor Hugo spunea că nimic nu e mai interesant decât un zid în spa­tele căruia se petrece ceva. Şi a­­cest zid se găseşte în toate dra­mele lui Maeterlinck. „Oaspetele nepoftit” e moartea, pe care o vede, şi o simte numai un bătrân orb, în vreme ce toţi cei­lalţi­ copii, prietenul, nepoatele lui, nu prevăd şi nu resimt nimic. Stau cu toţii în jurul unei mese, seara târziu, la lumina lampei, se aud păsările cântând afară, şi vân­tul care adie. In odaia de alături e o suferindă, care se zbate în ghia­rele morţii. Deodată păsările încetează de a cânta, vântul se opreşte, în schimb se aud d’afară zgomote de paşi greoi, se aude cum cineva ascute o coase, se aude cum seceră cu dân­sa, se aud câinii urlând. Uşile nu se mai pot închide, ferestrele nu se pot deschide. E ceva misterios şi lugubru, ce pluteşte un der, Lumina lămpei pâlpâe. Toţi sunt impresionaţi de aceste semne şi zgomote stranii. Nimeni nu le în­ţelege tâlcul, afară de bătrânul orb, care presimte că moartea a intrat în casă. In cele din urmă, după ce ceasul a bătut douăsprezece, se în­deplinesc presimţirile bătrânului: intră în odae­sora de caritate, care anunţă că bolnava a murit. Acest minuţios mister din drama lui Maeterlinck se înrudeşte cu simboli­cul experţilor primitivi cari dă­deau o semnificare celor mai umile detalii din viaţa de toate zilele, simbolicul este însă lipsit de ade­vărul divin. Din felul cum e tratată drama, cu un dialog foarte simplu, cu a­­celeaşi replici care se repetă de mai multe ori, cu atmosfera care o răspândeşte, se crează teroarea. Ac­tul e cât se poate de impresionant. Personagele sunt simplificate şi în interpretare se cere de la actori o artă foarte subtilă. Interpretul trebue să fie impregnat de această atmosferă de teroare şi de mister. Se crează rolul din mii şi mii de a­­mănunte. Studiul lui este din cele mai minuţioase, încercarea d-lui V. Brezeanu este lăudabilă, sforţarea d-sale conştiincioasă. Dar până a dobândi efectul pe care-l urmăreşte autorul, mai trebue multă aprofun­dare. A urmat dramei lui Maeterlink, hazlia şi bine reuşita comedie a d-lui Valjean „Nodul Gordian”, care de la primele replici ne-a provocat râsul şi ne-a adus buna dispozi­ţie. E drept că d. Valjean s-a bucu­rat de o interpretare foarte bună, în ce priveşte elementul bărbătesc. Toţi interpreţii veneau de la Tea­trul Naţional. E­d. Griţţoiu Mărculescu, cât se poate de reuşit în rolul comi­sarului şef Tiberiu Popescu, care rezolvă dificultatea problemei no­dului gordian, împarte mita pe care i-o dăduse Sole Weiss, depo­zitarul de lemne care înşeală la cântar cu statul, spre marea satis­facţie a artistei Lolo Murgulescu, o prietenă trecătoare. E­d. I. Maicu, de un comic irezistibil în reclaman­tul Ion Mandragiu. E­d. Firneşteanu, care în ultimul moment a înlocuit pe d. Morţun, şi care ne-a prezintat un foarte iz­butit tip de ovrei negustor. Toate personagiile din piesa d-lui Valjan trăesc, sunt aci de la noi, ne întâl­nim şi în birouri şi Pe stradă. Mo­ravurile sunt tot de la noi. Autorul a spiritual, conduce dialogul bine, are spirit de observaţie just. Cu aceste calităţi a scris o bună co­medie de moravuri, care ori de câte ori se reprezintă, întâmpină un mare succes din partea publicului. Pe scena Teatrului Popular s’a mai jucat şi în altă stagiune o co­medie de Cécitesne. S’a jucat „Boubouxoche”. Courteline este un poet discret. EL a scris versuri, puţine, fantezii, parodii Şi le-a di­simulat în mijlocul prozei. Pentru a da mărturia voluntară asupra eredităţii care-l leagă de Moliére, a scris „La Conversion d’Alceste“. Acest mare talent, însă, nu a mai reînoit încercarea. Courteline e un poet care a întrebuinţat mai mult

Next