Viitorul, septembrie 1926 (Anul 19, nr. 5551-5576)
1926-09-15 / nr. 5563
Brok Arui al noud-spre-zecelea Fl©- 5563 4 pagini miercuri 15 Septembrie 1926 2LEI EST. in TARA 4 LEI bk. In Mcfefe ABONAHtNîfc m ȚARA Un an---------— BOG iei | Șase luni — — — 250 • Trei -------------125 » In streinătate Un an-------------1200 Ir Şase luni— — — 600 » Trei ------------ 300 » REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 la STRADA ACADEMIEI No. IT Tlefoanete: Direcţia Sl*53, Redacţia « Administraţia 49/21 si 3/11 «NUNCEURI COMERCIALE Se primesc directia Administraţia ziarului btr Academie 17 si la leale Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug2LEI EA. In TARA 4 LEI eg. în sîreînfipte Papă alegerile parţiale ŢĂRĂNISMUL in decadentă Ultimele alegeri parţiale au fost tm nou prilej de verificare a creditului de care se bucură partidele politice în faţa opiniei publice. Rezultatele acestei alegeri, în afară de violenţele si abuzurile ajunse inevitabile sub guvernul actual, au dovedit cu o elocvenţă indiscutabilă că în massele largi populare există o conştiinţă în curs de formaţie, dar destul de puternică în manifestările ei, care ştie să discearnă curentele sănătoase de cele nesănătoase şi să aprecieze după justa lor valoare partidele politice care solicită încrederea acestor masse. In alegerile partiale cari s’au efectuat în nouă judeţe, cartelul natîonalisto-tărănist a făcut eforturile cele mai extraordinare pentru a dovedi că e o fontă politică reală, cel puţin sub raportul electoral. Această dovadă nu a putut fi făcută. S-a făcut, în schimb, o dovadă foalt mai interesantă pentru desfăşurarea vieţei noastre politice. Alegerile parţiale au dovedit că gruparea ţărănistă, cu toate mijloacele ce le întrebuinţează şi cu toată demagogia ce o deslănnuite în orie© campanie electorală, se găseşte în plină decadenţă electorală, atât în vechiul regat cât şi în Basarabia. Cifrele rezultatelor sunt de o elocvenţă ce nu sufere interpretări. In afară de alegerea de la Ialomiţa, unde candidatul ţărănist n’a putut fi ales decât cu sprijinul făţiş al guvernului, în toate celelalte judeţe unde s’au făcut alegeri parţiale, candidaţii grupărei tă£ă, nişte au fost distanţaţi cu mii de voturi de candidaţii partidului naţional-liberal , iar în Bucureştii unde lupta s’a dat numai între guvern şi ţărănişti, diferenţa de voturi între candidatul guvernamental reuşit şi candidatul ţărănist canul este de peste zece mii de voturi. O menţiune specială merită atât rezultatul de la Chişinău unde, pe când candidatul partidului naţional-liberal a reuşit cu 093 voturi, candidatul ţărănist nu a obţinut decât 34 voturi, cât şi rezultatul de la R-Vâlcea unde candidatul partidului naţional-liberal a întrecut cu peste 2000 voturi pe candidatul ţărănist. In fata acestor cifre apare limpede o singură constatare: gruparea ţărănistă se găseşte într’un complect declin electoral. Fenomenul e pe cât de firesc, pe atât de îmbucurător. Este firesc pentru că demagogia desfăţată care forma singura armă electorală a ţărănismului, poate produce confuziuni trecătoare şi poate înşela odată corpul electoral, dar vine o vreme când opinia publică se desmeticieşte şi demagogia se demască. Şi ceasul acesta a sosit. Massele populare au început să-şi dea seamă de minciuna demagogiei ţărăniste care a fost un simplu instrument de agitare sterilă şi de exploatare a satelor, dar n’a putut fi niciodată un factor de îndrumare sănătoasă a ţărănimei. Dar fenomenul este şi îmbucurător, pentru că declinul electoral al ţărănismului prevesteşte o perioadă de limpezire, şi de liniştire a atmosferei politice, care va putea înlesni şi grăbi opera de educaţiune a masselor şi de consolidare a votului obştesc. Din acest punct de vedere, rezultatele obţinute în ultimile alegeri parţiale sunt cu atât mai îmbucurătoare, cu cât ele dovedesc că acţiunea întreprinsă de partidul naţional-liberal pentru educaţiunea şi consolidarea votului obştesc a fost începută sub auspiciile cele mai fericite şi cu rezultate care legitimează cele mai bune speranţe pentru reuşita acestei opere necesare. NOTE RECORDURIUE „Die Welt“ anunţă că un ingenios american a organizat „Olimpiadele foamei“, plătind recordul cu 5000 dolari pentru câştigător. Aceste olimpiade —cum au ghicit cititorii — consistă intr’un concurs de ajunare. Proba finală va avea loc la New York, dar prima probă va fi la Budapesta. Trei concurenţi iau parte până acum : germanul Lindeneck, o suedeză Käthe Markow şi negrul John Gibbs. Campionii au închiriat vitrina unui mare magazin din cea mai frecventată stradă din Budapesta. Cei cari se interesează la problema scumpelor vieței vor putea să-i controleze zi și noapte. învingătorul, adică acela care va fi In stare sa nu mănânce mai multă vreme, va fi admis să participe la noua încercare din New-York. Recordurile acestea au devenit o adevărată plagă americană. Recordul ajunării este o nebunie. Dupărecordurile într’adevăir demne de „jocurile olimpice“ cum ar fi acela al nataţiunii, al equitaţiunii, al aviaţiei, al alergării, recordurile dansului şi al ajunării sunt caraghioslâcuri ce nu merită atenţia unui om serios. Exagerarea aceasta, în reclamă, în film, în artă, în toate, in the greatest country of the world, este o caracteristică a yankeilor. Totul la ei este în proporţii colosale : ţara lor, industria lor, progresele lor, etc. Deţin, în producţia automobilelor 70 la sută din producţia mondială în petrol, în piei, în cărbuni, în manufactură, în construcţii ocupă primul rang în lume. Numai acolo unde se cere tradiţie, concentrare, cultură profundă, n’au reuşit; în artă sunt nişte copii, în muzică nişte barbari. Fiindcă în producţia materială sunt cei dintâiu, caută să fie în toate. E o legitimă aspiraţie a acestei mari naţiuni, care, însă, în materie de artă, rămâne infinit în urmă de bătrâna Europă, Alma Mater a ştiinţelor a artelor şi a progresului. Cât de admirabili sunt în viaţa practică, pe atât de naivi, frizând burlescul, sunt în preocupările intelectuale, prin care se evidenţiază recordul ajunării din New-York. INTERIM Contra regimului parlamentar Generalul da Rivera vede că regimul parlamentar n’a reuşit şi că acest lucru a fost constatat în două ţări cari au cea mai mare analogie cu Spania. „Intr’una din ele, spune dictatorul, s’a căutat soluţia problemei economice şi sociale în afară de Parlament, ale cărui deciziuni, cari trebuiau să fie suverane, întâmpinau rezistenţă în aplicarea lor. In cealaltă necesitatea a determinat constituirea unui guvern complect eterogen pentru a ajunge la soluţiunea uneia din cele mai acute probleme economice din câte a cunoscut vreodată un popor. „Nimeni nu s’ar gândi, în Spania, să restabilească regimul parlamentar, urmează şeful puterei executive. Totuşi nu e prudent să ne lipsim de o supremă Adunare Naţională, în care, cu ponderaţiune, toate clasele şi toate interesele să fie reprezentate, pentru a supune cercetărei sale şi în unele cazuri chiar iniţiativei şi aprobărei sale, hotărîrile guvernului. In eventualitatea când guvernul ar cădea, Regele ar găsi printre personalităţile cele mai eminente, elementele necesare de consultare pentru a alege noi miniştri. Mecanismul acestei Adunări naţionale ar fi astfel întocmit încât să facă imposibile intrigile, manoperile, pierderea de timp şi toate inconvenientele caracteristice vechiului regim. Cum va funcţiona Adunarea O importantă operă politică şi economică ar fi încredinţată acestei Adunări. Preocupările bazate pe nemulțumiri de origină ilegală. Dictatura şi alegerile PLEBISCITUL din SPANIA — Guvernul spaniol a organizat un plebiscit pentru a se şti dacă ţara aprobă guvernarea generalului Primo de Rivera, şi ideea de a se organiza o Adunare Naţională — Consiliul de miniştri din Spania a hotărît să facă un plebiscit şi în acelaşi timp să studieze problema înfiinţării unei Adunări Naţionale. „Le Temps“ dă în această privinţă o serie de amănunte pe care le publicăm mai jos, ca document. Guvernul spaniol, după dorinţa comitetului „Uniunii patrioţilor“, a hotărât să procedeze în toate localităţile Spaniei la un plebiscit care a avut loc în zilele de 11, 12 şi 13 Septembrie. S’au constituit birouri, unde vor vota toţi spaniolii de ambele sexe, dela vârsta de 18 ani în sus. E vorba dacă se aprobă sau nu gestiunea guvernului şi avizul asupra necesitatei convocărei unei Adunări Naţionale care ar coopera cu guvernul. Autorităţile ar fi luat măsuri să asigure absoluţi o libertatea acestei consultaţiuni populare. Manifestul Directoratului Intr’un lung manifest adresat ţarei, mareşalul Primo de Rivera reaminteşte că încă de acum trei ani a făcut un apel la redeşteptarea conştiinţei naţionale adormite. El crede că a sosit momentul să dea seamă de gestiunea sa, cerând din nou îndoita încredere, a poporului şi a Regelui. El face expunerea problemelor, pe cari le-a găsit în stare latentă, cum e aceea a Marocului, a terorismului, a separatismului, a deprecierei monetare, a scumpetei vieţei, a stărei rele a căilor de comunicaţie, a administraţiei defectuoasa Dictatorul arată apoi progresele realizate şi subliniază importanţa celorlalte problema cari au fost ridicate, cum e reducerea la doi ani a serviciului militar, crearea federaţiei hidrologice, recunoaşterea personalitatei juridice universităţilor, etc. cari se vor, produce desigur, nu vor, ajunge să modifice intenţiunile guvernului, nici atribuţiunile Adunărei, pentru a face din Spania un stat care să dobândească o nouă structură politică, democratică şi puternică, şi pentru a întreprinde opera revoluţionară cerută de salvarea Spaniei. Municipalităţile trebue să devină celulele principale ale naţiunei, şi să aibă în sarcina lor încasarea impozitelor, afară de veniturile speciale ca vămile, loteria, monopolurile și altele asemenea, cari sunt impozite de stat, pentru nevoile Statului. Acesta trebue să-şi simplifice aparatul fiscal, şi să aşeza pe cât posibil un impozit unic. Reconstructiunea Spaniei, chiar cu reducerile prevăzute pentru Maroc, — adică de 60—80 milioane pentru 1927 şi de 120—140 milioane pentru 1928, — cere un buget de venituri de 3300 miloane. Aceste venituri vor putea fi dobândite fără a strivi bogăţia naţională, şi o adevărată morală civică inspiră conduita fiscală a tuturor cetăţenilor. Manifestul preconizează o organizare cu caracter hotărât spaniol, cu unitate de disciplină şi doctrină, o solidă camaraderie frăţească, şi o mare aptitudine la militarii care ar colabora şi mai strâns încă în viaţa civilă. Generalul termină exprimânduşi credinţa sa în Dumnezeu, în momentul când se adresează din nou tărei. Vom vedea oara va fi rezultatul plebiscitului. •O.— In Ustgaria Campania politică a Contelui Bethlen Partidul guvernamental în frunte cu contele Bethlen, a întreprins în utlimul timp o mare acţiune de propagandă. In diferitele oraşe ale Ungariei sunt organizate întruniri de agitaţie la care iau parte adepţii lui Bethlen sosiţi special din Budapesta. La aceste întruniri reprezentanţii taberei guvernamentale sa străduesc să câştige masele largi pentru programul contelui Bethlen. (Ceps). ECOURI Oficiile bulgare intenţionează să anunţe în timpul cel mai apropiat un concurs pentru furnizarea câtorva locomotive electrice. Locomotivele vor fi destinate pentru noua linie electrică,care va lega Sofia de Knajev. Ziarele de Samarcand au publicat un foarte interesant procesverbal asupra şedinţei comitetului executiv sovietic regional din Samarcand (Rusia). „A fost ascultat referatul asupra situaţiei recoltei şi amânat pentru întrunirea viitoare. A fost cercetat planul economic pe anul 1927 dar s’a hotărît fiindcă referatul nu s’a prezentat, ca lucrul să nu fie analizat urmând a fi amânat pentru întrunirea viitoare“. Tot aşa s’au încheiat şi celelalte puncte de la ordinea de zi. Guvernul sovietic a introdus monopolul asupra opiului în scop de a desfiinţa comerţul cu opiu care în ultimul timp se face în Rusia pe o scară întinsă. Conducerea monopolului a fost încredinţată comitetului special pentru produsele plantelor medicinale de pe lângă consiliul economic. Opiul, care provine din toate regiunile Uniunii sovietice va fi predat societăţii „Akosno“ care va conduce operaţiile comerţului exterior. O NOUA amânare ’Alegerile parţiale s’au terminat cu un adevărat dezastru pentru „opoziţia unită“. Noroc că această înjghebare, care nu corespunde la un piic real, avusese grijă să se dizolve mai înainte de a sosi vestea cea tristă. Am rămas astfel doar cu amintirea unor întruniri electorale, în cari s’a proclamat revoluţia şi totodată necesitatea fuziunei ambelor partide. Am rămas cu pactul între d-nii Maniu şi Mihalache, încheiat, semnat, parafat, dar bine închis într’un sertar, spre a nu fi cumva cunoscut de d-nii Iorga, Lupu şi Stere.. D-l Maniu a plecat la Cluj, d. Argetoianu la Breasta, d. Iorga in Moldova, fără să aibă curajul de-a se întâlni spre a discuta într’o şedinţă a comitetului executiv, situaţia internă a partidului naţional. In aceste condiţiuni nu numai că noua „fuziune“ apare ca o încercare ce-a ratat în mod radical, dar cetăţenii cari au votat candidaţii „opoziţiei unite“, pot să constate modul puţin inteligent în care au pierdut încă o dată voturile lor. Căci a da voturile unor oameni cari nu reprezintă nici un program, nici o formaţiune politică serioasă, este a le pierde fără nici un folos pentru țară. Noroc că creditul larg ce s’a făcut grupărilor de scandal, se apropie de sfârșit.. Bancruta frauduioasă este prea evidentă ca să se găsească încă mulți naivi cari să mai spere în „,fuziune“ sau în menirea“ de ,,reformator“ a d-lui Maniu. Era nouă de înfrângere electorală va fi foarte greu de suportat de ţărănişti şi naţionalişti. Cu greu se vor putea mângâia de faptul că au risipit zadarnic atâta elocinţă şi atâtea promisiuni. Ţara însă va câştiga mai multă linişte şi viaţa politică mai multă seriozitate şi realitate.. Scrisori din Viena PROPAGANDA SOVIETICA in AUSTRIA înfrăţirea dintre comuniştii ruşi şi dintre socialiştii austriaci. — Constatările unui fruntaş comunist din Viena Viena, 3 Septembrie.— Viena este, după cum se ştie, unul din centrele cele mai puternice ale propagandei sovietice. Poate nicăeri ca aci, — şi aceasta se explică prin faptul că Viena este în plină stăpânire a social-democraţilor, cam orice ar afirma ei nu sunt prea departe de sistemul moscovit — sovietiştii nu pot circula şi lucra mai în voe. Legaţia lor are un personal diplomatic extrem de numeros. Oamenii bine informaţi cred că sunt 70—80. Şi toţi aceştia pleacă, uneori se înapoiază, dar de cele mai multe ori vezi figuri noi după intervale foarte scurte. Un funcţionar superior din ministerul de externe austriac mă încredinţează că secretarul său general s’ar găsi într’o adevărată dificultate dacă ar fi întrebat care este numărul exact al personalului legaţiei sovietice. Nici el însuşi — deci statul austriac — nu-l cunoaşte precis. Activitatea legaţiei e din cele mai intense şi legaturile, pe cari le are nu numai cu grupul comunist propriu zis dar şi cu socialdemocraţii apar cu totul cordiale. In sprijinirea acestei activităţi stau şi fondurile bogate de cari dispun şi pe cari le risipesc pretutindeni. Realităţi din Rusia Am avut prilejul să stau de vorbă mult timp cu un fruntaş comunist austriac, de curând înapoiat din Rusia sovietică. Călătoria îl decepţionase puternic. Nu mai avea suficientă stăpânire de sine şi, în cercul restrâns în care ne-am găsit, ne-a pus în cunoştinţă cu adevărata situaţie din republica roşie: — „Regimul comunist în Rusia se apropie de falimentul definitiv pe care nici o putere din lume nu-l va mai opri. De nouă ani, de când sovietele stăpânesc după bunul lor plac fostul imperiu ţarist, n’au reuşit să înglobeze în partidul lor, din peste 100 milioane de locuitori decât cam un milion de aderenţi. O statistică interesantă Partidul guvernamental. — Uniunea muncitorilor şi ţăranilor, — al cărui semn distinctiv e ciocanul şi secera, are circa 700 mii de membri, din cari nici 10 la sută din numărul lucrătorilor Rusiei. Datele statistice oficiale — şi fruntaşul comunist austriac ni le pune la îndemână sună astfel La 1 iunie partidul comunist guvernamental avea înscris în registrele sale 1.002.500 membri, cari împărţiţi după starea lor socială dau : 58 la sută săteni, 24,6 la sută lucrători şi 17,3 la sută funcţionari. Cifra e însă falsă, deoarece sovietiştii au luat obiceiul să treacă drept săteni pe toţi cei cari, fără să aibă vre’un petec de pământ ori să trăească la ţară, s’au născut acolo. Acelaş lucru şi în ce priveşte pe lucrători. Şi aci, mulţi se află în administraţie şi totuşi sunt socotiţi în liste tot lucrători. In realitate nu ai decât 16 la sută lucrători, 11,4 la sută ţărani şi restul funcţionari, — ceea ce înseamnă că, la dreptul vorbind, partidul guvernamental sovietic este pur şi simplu un partid funcţionăresc. Azi în mai toate întreprinderile mari industriale, lucrătorii comunişti nu mai reprezintă decât 7 — 9,8 la sută din numărul total al lucrătorilor întrebuinţaţi în aceste întreprinderi. Şi procentul acesta e în descreştere. In asemenea împrejurări, muncitorii anticomunişti câştigă de fiecare zi teren. Muncitorii anti-comunişti organizaţi într’un partid democratic, cu atât mai puternic cu cât e oraşul mai mare, şi-au publicat de curând un program de activitate. Acest program urmăreşte: reorganizarea complectă a Internaţionalei a III-a şi a sindicatelor muncitoreşti, despărţirea desăvârşită a Internaţionalei a IlI-a de guvernul sovietic, alegeri noul pe bază de vot universal, secret, abolirea pedepsei cu moarte, libertatea comerţului extern şi intern, libertatea întrunirilor şi a cultului, libertatea desăvârşită a presei, întronarea unui regim care să fie expresia sinceră a adevăraţilor lucrători şi săteni etc., etc. Deocamdată acest partid nu e în stare să întreprindă o mişcare în stil mare. Dar după toate aparenţele, lozinca lor , „afară cu dictatura comunistă” câştigă zilnic tot mai mulţi aderenţi. Nu ne găsim deci departe de ziua, când lupta pe viaţă şi pe moarte se va deschide. M’aş îndoi să văd pe comunişti eşind învingători. Situaţia aceasta nu i mă încântă, dimpotrivă. Comunismul triumfător în lume poate fi trecut în domeniul amintirei”. Cuvintele fruntaşului comunist austriac zugrăvesc adevărata situaţie din Rusia, care dealtminteri nu-i necunoscută nici cercurilor guvernamentale de aci. Faptul acesta face ca şi propaganda pe care legaţia sovietică o întreţinea cu bani mulţi contra noastră să fi slăbit enorm în ultimul timp. Presa vieneză Nu pot încheia această dare de seamă fără să nu observ că, în general, tonul presei austriace a devenit oarecum mai amical. Şi aceasta e foarte mult, când a fost fapt notoriu că nicăeri poate, ca în ziarele vieneze, România nu era mai nedrept şi mai grosolan insultată. Câte campanii, pornind de aci n’au făcut ocolul presei mondiale Am impresia că de câtăva vreme presa austriacă se informează mai obiectiv în ce ne privește. Cât miare în psg. 2-a FOILETON din... foiletoane îsees de AL. CAZABAN Ce nu permit democraţii. —Un nou leac Din grămada — nenumărată— de critici literari cari scriu foiletoane la „Adevărul“ cotidian, face parte şi domnul Const. Şăineanu. După vocabularul pe care îl întrebuinţează în scris, se vede limpede că d-nul Const. Şăinea- Hu, când a început să înveţe limba română, s’a servit foarte mult de dicţionarul lui Lazăr... Şăineanu. Deci d. Const. Şăineanu era indicat să scrie foiletoane la A fiecărui şi să re^enzâ^z© opării“' seriitorilor români. In numărul cu data de Sâmbătă, 17 Septembrie ,d. Const. Şăineanu se ocupă de lucrarea d-lui Kiriţescu, intitulată „Istoria războiului pentru întregirea României“. Spre marea surprindere şi chiar spre decepţia cetitorilor democraţi, d. Const. Şăineanu începe prin a lăuda această scriere de război, în care autorul nu batjocoreşte nici armata română şi nici nu trage la răspundere pe oamenii noului poliţie când au hotărât intrarea României în război. La început, fără îndoială, mulţi dintre cetitorii democraţi îşi vor fi închipuit că d. Const. Şăinea nu a trădat cauza democrată, lăudând opera unui oligarh român. Dar de îndată ce întorc pagina şi se apropie de sfârşitul foiletonului, cetitorii răsuflă mai uşuraţi şi zâmbesc cu multă satisfacţie democrată. Ei au înţeles îndată că lauda d-lui Şăineanu nu-i decât un truc... democratic, de care se foloseşte ca să poată face,nebănuit, de nimeni, observaţiuni „obiective“ asupra operei d-lui Kiriţescu. Iată de pildă cu ce abilitate, adevărat democrată, îşi plasează observaţiile: „Este incontestabil că meritul cel mare al operei d-lui Kiriţescu este spiritul de obiectivitate care o animă şi prin care se impune încrederii noastre. E însă de regretat, în această privinţă, excepţia pe care d-sa o face cu ruşii şi cu evreii“. Să vedem mai întâi de ce d. Const. Şăineanu crede că d. Kiriţescu face o excepţie cu Ruşii. Vorbind ca un adevărat general rus, d. Şăineanu observă: „Ruşilor le reproşează, cu drept cuvânt, oferta prea târzie a ajutorului ce ne-au dat şi defecţiunile lor din a doua campanie, cari au pus în grea cumpănă biruinţele trupelor noastre. Trebue totuş să le recunoaştem ruşilor un merit, şi destul de mare, acela de a fi ţinut frontul, cu milionul lor de oameni, împotriva duşmanului, răgaz care a permis armatei române ca să se refacă Dar despre evrei, ce a îndrăznit s'afirme d. Kiriţescu? Tot d. Constantin Şăineanu ne spune: . „jaburi*....... nu A ar faţă de evrei, d-sa e cu totul nedrept.. Intr’un capitol intitulat „Ocuparea Bucureştilor”, d. Kiriţescu, care rămăsese în teritoriul ocupat, după ce constată cu satisfacţie că numai a zecea parte din populaţie a părăsit Capitala, adaogă ironic că a mai rămas şi „toată evreimea, fără legătură cu poporul român“. Tot aşa, fapta izolată a unui soldat evreu prizonier, care ar fi declarat duşmanului că „poporul român n’a vrut războiul“, îi stoarce autorului accente de indignare sarcastică şi de lirism“. Va să zică după d. Constantin Şăineanu, ar fii fost logic şi patriotic ca d. Kiriţescu, faţă de cele constatate, să nu scoată nici un accent de „indignare sarcastică şi de lirism“. Ca bun român şi ca să facă plăcere democraţiei noastre, d. Kiriţescu trebuia să scoată accente de admiraţie faţă de curajul civic al prizonierului evreu. Dar d. Kiriţescu merge şi mai departe cu lipsa de admiraţie faţă de atitudinea democraţiei române din timpul ocupaţiei.. Aşa, iată ce mai găseşte, — d. Şăineanu — în cartea de război a d-lui Kiriţescu.? „La intrarea duşmanului in Bucureşti, massa evreiască a uitat imediat să vorbească româneşte“. Nu înţeleg de ce ce Const. Şăi m neanu se arată atât de indignat Oare e o mare crimă ca un cetăţean — în timpul ocupaţiei — să uite să vorbească o limbă, mai ales o limbă pe care nici n’o cunoaşte cum trebuie? D. Const. Şăineanu trebuie să ştie că şi pe timp de pace sunt mulţi cari uită să vorbească limba ţării. E destul să ceteşti numai câteva foiletoane literare din „Adevărul“ ca să te convingi de acest adevăr. Ş’apoi, tot d. Const. Şăineanu trebue să ştie că sunt unii publicişti democraţi cari şi-au uitat şi originea numelui. Chiar însuşi d. Şăineanu parcă îşi mai aduce aminte de numele pe care l’a purtat în copilărie? Şi cred că e mai puţin blamabil să uiţi limba unei ţări care nu este a ta, decât să-ţi uiţi numele pe care l ai moştenit de la părinţi! Deci, de ce atâta supărare din partea d-lui Const. Şăineanu? Dar Domnul Const. Şăineanu nui se mulţumeşte numai să facă observaţiuni d-lui Kiriţescu pentru excepţiile” din opera lui. Domnia-Sa îi impune şi acest deziderat: . „Ar fi de dorit ca ele (excepţiile) să dispară din ediţii viitoare, în interesul chiar al acestei opere merituoase“.. „Pretenţia d-lui Şăineanu, care pretenţie este şi a întregei democraţii române, nu-i deloc exagerată: Domnia-Sa trebuia să ceară — de la guvernul actual —şi confiscarea cărţii d-lui Kiriţescu. * Un alt foiletonist gustat de cetitoriiAdevărului publică, în numărul de joi, un foileton, — probabil interesant — dar din care n’am cetit decât trei rânduri. Din aceste trei rânduri, reţin această scurtă frază: „Un doctor a găsit remediul de a îndepărta somnul la om“. Fără să mai cetesc iscălitura, am rămas pe loc convins că foiletonul a fost scris de un confrate democrat. De nu era democrat, confratele