Viitorul, septembrie 1926 (Anul 19, nr. 5551-5576)

1926-09-15 / nr. 5563

Br­ok Arui al noud-spre-zecelea Fl©- 5563 4 pagini miercuri 15 Septembrie 1926 2LEI EST. in TARA 4 LEI bk. In Mcfefe ABONAHtNîfc m ȚARA Un an---------— BOG iei | Șase luni — — — 250 • Trei -------------125 » In streinătate Un an-------------1200 Ir Şase luni— — — 600 » Trei ------------ 300 » REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 la STRADA ACADEMIEI No. IT Tlefoanete: Direcţia Sl*53, Redacţia «­ Administraţia 49/21 si 3/11 «NUNCEURI COMERCIALE Se primesc direct­ia Administraţia ziarului btr Academie 17 si la leale Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug2LEI EA. In TARA 4 LEI eg. în sîreînfipte Papă alegerile parţiale ŢĂRĂNISMUL in decadentă Ultimele alegeri parţiale au fost tm nou prilej de verificare a cre­ditului de care se bucură partidele politice în faţa opiniei publice. Rezultatele acestei­ alegeri, în afară de violenţele si abuzurile ajunse inevitabile sub guve­rnul ac­tual, au dovedit cu o elocvenţă in­discutabilă că în massele largi po­pulare există o conştiinţă în curs de formaţie, dar destul de puter­nică în manifestările ei­, care ştie să discearnă­ curentele sănătoase de cele nesănătoase şi să aprecieze du­pă justa lor valoare partidele po­litice care solicită încrederea ace­stor masse. In alegerile partiale cari s’au e­­fectuat în nouă judeţe, cartelul na­­tîonalisto-tărănist a făcut efortu­rile cele mai extraordinare pentru a dovedi că e o fontă politică reală, cel puţin sub raportul electoral. A­­ceastă dovadă nu a putut fi fă­cută. S-a făcut, în schimb, o dovadă foalt mai interesantă pentru desfă­şurarea vieţei noastre politice. A­­legerile parţiale au dovedit că gru­parea ţărănistă, cu toate mijloacele ce le întrebuinţează şi cu toată de­magogia ce o deslănnuite în orie© campanie electorală, se găseşte în plină decadenţă electorală, atât în vechiul regat cât şi în Basarabia. Cifrele rezultatelor sunt de o e­­locvenţă ce nu sufere interpretări. In afară de alegerea de la Ialo­miţa, unde candidatul ţărănist n’a putut fi ales decât cu sprijinul fă­ţiş al guvernului, în toate celelalte judeţe unde s’au făcut alegeri parţiale, candidaţii grupărei tă£ă­­, nişte au fost distanţaţi cu mii de voturi de candidaţii partidului na­ţional-liberal , iar în Bucureştii unde lupta s’a dat numai între gu­vern şi ţărănişti, diferenţa de vo­turi între candidatul guvernamen­tal reuşit şi candidatul ţărănist canul este de peste zece mii de voturi. O menţiune specială merită atât rezultatul de la Chişinău unde, pe când candidatul partidului naţio­nal-liberal a reuşit cu 093 voturi, candidatul ţărănist nu a obţinut de­cât 34 voturi, cât şi rezultatul de la R-Vâlcea unde candidatul parti­dului naţional-liberal a întrecut cu peste 2000 voturi pe candidatul ţă­răni­st. In fata acestor cifre apare lim­pede o singură constatare: grupa­rea ţărănistă se găseşte într’un complect declin electoral. Fenomenul e pe cât de firesc, pe atât de îmbucurător. Este firesc pentru că demagogia desfăţată ca­re forma singura armă electorală a ţărănismului, poate produce con­­fuziuni trecătoare şi poate înşela odată corpul electoral, dar vine o vreme când opinia publică se des­­meticieşte şi demagogia se dema­scă. Şi ceasul acesta a sosit. Massele populare au început să-şi dea seamă de minciuna demagogiei ţărăniste care a fost un simplu instrument de agitare sterilă şi de exploatare a satelor, dar n’a putut fi nici­odată un factor de îndru­mare sănătoasă a ţărănimei. Dar fenomenul este şi îmbucu­rător, pentru că declinul electoral al ţărănismului prevesteşte o pe­rioadă de limpezire, şi de liniştire a atmosferei politice, care va pu­tea înlesni şi grăbi opera de edu­­caţiune a masselor şi de consoli­dare a votului obştesc. Din acest punct de vedere, rezul­tatele obţinute în ultimile alegeri parţiale sunt cu atât mai îmbu­curătoare, cu cât ele dovedesc că acţiunea întreprinsă de partidul naţional-liberal pentru educaţiu­­nea şi consolidarea votului obş­tesc a fost începută sub auspiciile cele mai fericite şi cu rezultate care legitimează cele mai bune speranţe pentru reuşita acestei opere necesare. NOTE RECORDURIUE „Die We­lt“ anunţă că un ingenios american a organizat „Olimpiadele foamei“, plătind recordul cu 5000 dolari pentru câştigător. Aceste o­­limpiade —cum au ghicit cititorii — consistă intr’un concurs de ajunare. Proba finală va avea loc la New­ York, dar prima probă va fi la Bu­dapesta. Trei concurenţi iau parte până acum : germanul Lindeneck, o suedeză Käthe Markow şi negrul John Gibbs. Campionii au închiriat vitrina unui mare magazin din cea mai frecventată stradă din Budape­sta. Cei cari se interesează la pro­blema scumpelor vieței vor putea să-i controleze zi și noapte. învingătorul, adică acela care va fi In stare sa nu mănânce mai mul­tă vreme, va fi admis să participe la noua încercare din New-York. Recordurile acestea au devenit o adevărată plagă americană. Recor­dul ajunării este o nebunie. După­­recordurile într’adevăir demne de „jocurile olimpice“ cum ar fi acela al nataţiunii, al equitaţiunii, al a­­viaţiei, al alergării, recordurile dan­sului şi al ajunării sunt caraghios­lâcuri ce nu merită atenţia unui om serios. Exagerarea aceasta, în reclamă, în film, în artă, în toate, in the greatest country of the world, este o caracteristică a yankeilor. Totul la ei este în proporţii colosale : ţa­ra lor, industria lor, progresele lor, etc. Deţin, în producţia automobile­lor 70 la sută din producţia mon­dială­ în petrol, în piei, în cărbuni, în manufactură, în construcţii ocu­pă primul rang în lume. Numai acolo unde se cere tradi­ţie, concentrare, cultură profundă, n’au reuşit; în artă sunt nişte copii, în muzică nişte barbari. Fiindcă în producţia materială sunt cei dintâiu, caută să fie în toate. E o legitimă aspiraţie a ace­stei mari naţiuni, care, însă, în ma­terie de artă, rămâne infinit în urmă de bătrâna Europă, Alma Mater a ştiinţelor a artelor şi a progre­sului. Cât de admirabili sunt în viaţa practică, pe atât de naivi, frizând burlescul, sunt în preocupările inte­lectuale, prin care se evidenţiază re­cordul ajunării din New-York. INTERIM Contra regimul­ui parla­mentar Generalul da Rivera vede că re­gimul parlamentar n’a reuşit şi că acest lucru a fost constatat în două ţări cari au cea mai mare analogie cu Spania. „Intr’una din ele, spune dicta­torul, s’a căutat soluţia problemei economice şi sociale în afară de Parlament, ale cărui deciziuni, cari trebuiau să fie suverane, în­tâmpinau rezistenţă în aplicarea lor. In cealaltă necesitatea a de­terminat constituirea unui guvern complect eterogen pentru a ajunge la soluţiunea uneia din cele mai acute probleme economice din câte a cunoscut vreodată un popor. „Nimeni nu s’ar gândi, în Spa­nia, să restabilească regimul par­lamentar, urmează şeful puterei executive. Totuşi nu e prudent să ne lipsim de o supremă Adunare Naţională, în care, cu ponderaţi­­une, toate clasele şi toate intere­sele să fie reprezentate, pentru a supune cercetărei sale şi în unele cazuri chiar iniţiativei şi aprobărei sale, hotărîrile guvernului. In e­­ventualitatea când guvernul ar cădea, Regele ar găsi printre per­sonalităţile cele mai eminente, ele­mentele necesare de consultare pentru a alege noi miniştri. Mecanismul acestei Adunări na­ţionale ar fi ast­fel întocmit încât să facă imposibile intrigile, mano­­perile, pierderea de timp şi toate inconvenientele caracteristice ve­chiului regim. Cum va funcţiona Adu­narea O importantă operă politică şi economică ar fi încredinţată aces­tei Adunări. Preocupările bazate pe nemulțumiri de origină ilegală. Dictatura şi alegerile PLEBISCITUL din SPANIA — Guvernul spaniol a organizat un plebiscit pentru a se şti dacă ţara aprobă guvernarea generalului Primo de Rivera, şi ideea de a se organiza o Adunare Naţională — Consiliul de miniştri din Spania a hotărît să facă un plebiscit şi în acelaşi timp să studieze proble­ma înfiinţării unei Adunări Na­ţionale. „Le Temps“ dă în această privinţă o serie de amănunte pe care le publicăm mai jos, ca do­cument. Guvernul spaniol, după dorinţa comitetului „Uniunii patrioţilor“, a hotărât să procedeze în toate localităţile Spaniei la un plebiscit care a avut loc în zilele de 11, 12 şi 13 Septembrie. S’au constituit birouri, unde vor vota toţi spani­olii de ambele sexe, dela vârsta de 18 ani în sus. E vorba dacă se a­­probă sau nu gestiunea guvernu­lui şi avizul asupra necesitatei convocărei unei Adunări Naţionale care ar coopera cu guvernul. Autorităţile ar fi luat măsuri să asigure absoluţi o libertate­a acestei consultaţiuni populare. Manifestul Directoratului Intr’un lung manifest adresat ţarei, mareşalul Primo de Rivera reaminteşte că încă de acum trei ani a făcut un apel la redeştepta­rea conştiinţei naţionale adormite. El crede că a sosit momentul să dea seamă de gestiunea sa, cerând din nou îndoita încredere, a popo­rului şi a Regelui. El face expunerea problemelor, pe cari le-a găsit în stare latentă, cum e aceea a Marocului, a tero­rismului, a separatismului, a de­­precierei monetare, a scumpetei vieţei, a stărei rele a căilor de co­municaţie, a administraţiei defec­tuoasa Dictatorul arată apoi progresele realizate şi subliniază importanţa celorlalte problema cari au fost ri­dicate, cum e reducerea la doi ani a serviciului militar, crearea fede­raţiei hidrologice, recunoaşterea personalita­tei juridice universită­ţilor, etc. cari se vor, produce desigur, nu vor, ajunge să modifice intenţiu­­nile guvernului, nici atribuţiunile Adunărei, pentru a face din Spa­nia un stat care să dobândească o nouă structură politică, democra­tică şi puternică, şi pentru a între­prinde opera revoluţionară cerută de salvarea Spaniei. Municipalităţile trebue să devină celulele principale ale naţiunei, şi să aibă în sarcina lor încasarea impozitelor, afară de veniturile speciale ca vămile, loteria, mono­polurile și altele asemenea, cari sunt impozite de stat, pentru ne­voile Statului. Acesta trebue să-şi simplifice a­­paratul fiscal, şi să aşeza pe cât posibil un impozit unic. Reconstructiunea Spaniei, chiar cu reducerile prevăzute pentru Maroc, — adică de 60—80 milioane pentru 1927 şi de 120—140 milioane pentru 1928, — cere un buget de venituri de 3300 miloane. Aceste venituri vor putea fi dobândite fără a strivi bogăţia naţională, şi o adevărată morală civică inspiră conduita fiscală a tuturor cetăţe­nilor. Manifestul preconizează o orga­nizare cu caracter hotărât spa­niol, cu unitate de disciplină şi doctrină, o solidă camaraderie fră­ţească, şi o mare aptitudine la militarii care ar colabora şi mai strâns încă în viaţa civilă. Generalul termină exprimându­­şi credinţa sa în Dumnezeu, în mo­mentul când se adresează din nou tărei. Vom vedea oara va fi rezultatul plebiscitului. •­O.— In Ustgaria Campania politică a Contelui Bethlen Partidul guvernamental în frunte cu­­ contele Bethlen, a întreprins în utlimul timp o mare acţiune de pro­pagandă. In diferitele oraşe ale Ungariei sunt organizate întruniri de agitaţie la care iau parte adepţii lui Bethlen sosiţi special din Buda­pesta. La aceste întruniri reprezen­tanţii taberei guvernamentale sa străduesc să câştige masele largi pentru programul contelui Bethlen. (Ceps). ECOURI O­­ficiile bulgare intenţionează să anunţe în timpul cel mai apro­piat un concurs pentru furni­zarea câtor­va locomotive electrice. Locomotivele vor fi destinate pen­tru noua linie electrică,­­care va lega Sofia de Knajev. Z­iarele de Samarcand au publi­cat un foarte interesant proces­­verbal asupra şedinţei comite­tului executiv sovietic regional din Samarcand (Rusia). „A fost ascultat referatul asupra situaţiei recoltei şi amânat pentru întrunirea viitoa­re. A fost cercetat planul economic pe anul 1927 dar s’a hotărît fiindcă referatul nu s’a prezentat, ca lucrul să nu fie analizat urmând a fi amâ­nat pentru întrunirea viitoare“. Tot aşa s’au încheiat şi celelalte puncte de la ordinea de zi. G­uvernul sovietic a introdus mo­nopolul asupra opiului în scop de a desfiinţa comerţul cu opiu care în ultimul timp se face în Rusia pe o scară întinsă. Condu­cerea monopolului a fost încredin­­ţată comitetului special pentru pro­dusele plantelor medicinale de pe lângă consiliul economic. Opiul, care provine din toate regiunile Uniunii sovietice va fi predat so­cietăţii „Akosno“ care va conduce operaţiile comerţului exterior. O NOUA amânare ’Alegerile parţiale s’au terminat cu un adevărat dezastru pentru „opoziţia unită“. Noroc că această înjghebare, care nu corespunde la un piic real, avusese grijă să se dizolve mai înainte de­ a sosi ves­tea cea tristă. Am rămas astfel doar cu amin­tirea unor întruniri electorale, în cari s’a proclamat revoluţia şi totodată necesitatea fuziunei am­belor partide. Am rămas cu pac­tul între d-nii Maniu şi Mihala­­che, încheiat, semnat, parafat,­­ dar bine închis într’un sertar, spre a nu f­i cumva cunoscut de d-nii Iorga, Lupu şi Stere.. D-l Maniu a plecat la Cluj, d. Argetoianu la Breasta, d. Iorga in Moldova,­­ fără să aibă cura­jul de-a se întâlni spre a discuta într’o şedinţă a comitetului exe­cutiv, situaţia internă a partidu­lui naţional. In aceste condiţiuni nu numai că noua „fuziune“ apare ca o în­cercare ce-a ratat în mod radi­­cal, dar cetăţenii cari au votat candidaţii „opoziţiei unite“, pot să constate modul puţin inteli­gent în care au pierdut încă o dată voturile lor. Căci a da votu­rile unor oameni cari nu repre­zintă nici un program, nici o for­maţiune politică serioasă, este a le pierde fără nici un folos pentru țară. Noroc că creditul larg ce s’a făcut grupărilor de scandal, se apropie de sfârșit.. Bancruta frau­duioasă este prea evidentă ca să se găsească încă mulți naivi cari să mai spere în „,fuziune“ sau în menirea“ de ,,reformator“ a d-lui Maniu. Era nouă de înfrângere electo­rală va fi foarte greu de supor­tat de ţărănişti şi naţionalişti. Cu greu se vor putea mângâia de faptul că au risipit zadarnic a­­tâta elocinţă şi atâtea promisiuni. Ţara însă va câştiga mai mul­tă linişte şi viaţa politică mai multă seriozitate şi realitate.. Scrisori din Viena PROPAGANDA SOVIETICA in AUSTRIA înfrăţirea dintre comuniştii ruşi şi dintre socialiştii austriaci. — Constatările unui fruntaş comunist din Viena Viena, 3 Septembrie.— Viena este, după cum se ştie, unul din centrele cele mai puternice ale pro­pagandei sovietice. Poate nicăeri ca aci, — şi aceasta se explică prin faptul că Viena este în plină stă­pânire a social-democraţilor, cam­ orice ar afirma ei nu sunt prea departe de sistemul moscovit — sovietiştii nu pot circula şi lucra mai în voe. Legaţia lor are un per­­sonal diplomatic extrem de nume­ros. Oamenii bine informaţi cred că sunt 70—80. Şi toţi aceştia plea­că, uneori se înapoiază, dar de cele mai multe ori vezi figuri noi după intervale foarte scurte. Un funcţi­onar superior din ministerul de externe austriac mă încr­edinţează că secretarul său general s’ar găsi într’o adevărată dificultate dacă ar fi întrebat care este numărul exact al personalului legaţiei so­vietice. Nici el însuşi — deci statul austriac — nu-l cunoaşte precis. Activitatea legaţiei e din cele mai intense şi legaturile, pe cari le are nu numai cu grupul comu­nist propriu zis dar şi cu social­­democr­aţii apar cu totul cordiale. In sprijinirea acestei activităţi stau şi fondurile bogate de cari dispun şi pe cari le risipesc pre­tutindeni. Realităţi din Rusia Am avut prilejul să stau de vorbă mult timp cu un fruntaş co­munist austriac, de curând înapo­iat din Rusia sovietică. Călătoria îl decepţionase puternic. Nu m­ai avea suficientă stăpânire de sine şi, în cercul restrâns în care ne-am găsit, ne-a pus în cunoştinţă cu adevărata situaţie din republica roşie: — „Regimul comunist în Rusia se apropie de falimentul definitiv pe care nici o putere din lume nu-l va mai opri. De nouă ani, de când sovietele stăpânesc după bunul lor plac fostul imperiu ţarist, n’au reuşit să înglobeze în partidul lor, din peste 100 milioane de locuitori decât cam­ un milion de aderenţi. O statistică interesantă Partidul guvernamental. — U­­niunea muncitorilor şi ţăranilor, — al cărui semn distinctiv e cio­canul şi secera, are circa 700 mii de membri, din cari nici 10 la sută din numărul lucrătorilor Rusiei. Datele statistice oficiale — şi fruntaşul comunist austriac ni le pune la îndemână sună astfel La 1 iunie partidul comunist gu­vernamental avea înscris în re­gistrele sale 1.002.500 membri, cari împărţiţi după starea lor socială dau : 58 la sută săteni, 24,6 la sută lucrători şi 17,3 la sută funcţio­nari. Cifra e însă falsă, deoarece sovietiştii au luat obiceiul să trea­că drept săteni pe toţi cei cari, fără să aibă vre’un petec de pă­mânt ori să trăească la ţară, s’au născut acolo. Acelaş lucru şi în ce priveşte pe lucrători. Şi aci, mulţi se află în administraţie şi totuşi sunt socotiţi în liste tot lucrători. In realitate nu ai decât 16 la sută lucrători, 11,4 la sută ţărani şi res­tul funcţionari, — ceea ce înseamnă că, la dreptul vorbind, partidul gu­vernamental sovietic este pur şi simplu un partid funcţionăresc. Azi în mai toate întreprinderile mari industriale, lucrătorii comu­nişti nu mai reprezintă decât 7 — 9,8 la sută din numărul total al lucrătorilor întrebuinţaţi în aceste întreprinderi. Şi procentul acesta e în descreştere. In asemenea împrejurări, mun­citorii anticomunişti câştigă de fiecare zi teren. Muncitorii anti-comun­işti organizaţi într’un partid demo­cratic, cu atât mai puternic cu cât e oraşul mai mare, şi-au publicat de curând un program de activi­tate. Acest program urmăreşte: reorganizarea complectă a Inter­naţionalei a III-a şi a sindicatelor muncitoreşti, despărţirea desăvâr­şită a Internaţionalei a IlI-a de guvernul sovietic, alegeri noul pe bază de vot universal, secret, abo­lirea pedepsei cu moarte, liberta­tea comerţului extern şi intern, libertatea întrunirilor şi a cultu­lui, libertatea desăvârşită a presei, întronarea unui regim care să­ fie expresia sinceră a adevăraţilor lucrători şi săteni etc., etc. Deocamdată acest partid nu e în stare să întreprindă o mişcare în stil mare. Dar după toate apa­renţele, lozinca lor , „afară cu dic­tatura comunistă” câştigă zilnic tot mai mulţi aderenţi. Nu ne gă­sim deci departe de ziua, când lupta pe viaţă şi pe moarte se va deschide. M’aş îndoi să văd pe comunişti eşind învingători. Situaţia aceasta nu i mă încântă, dimpotrivă. Comunismul triumfă­tor în lume poate fi trecut în do­meniul amintirei”. Cuvintele fruntaşului­ comunist austriac zugrăvesc adevărata si­tuaţie din Rusia, care dealtmin­­teri nu-i necunoscută nici cercuri­lor guvernamentale de aci. Faptul acesta face ca şi propa­ganda pe care legaţia sovietică o întreţinea cu bani mulţi contra noastră să fi slăbit enorm în ulti­mul timp. Presa vieneză Nu pot încheia această dare de seamă fără să nu observ că, în general, tonul presei austriace a devenit oarecum mai amical. Şi a­­ceasta e foarte mult, când a fost fapt notoriu că nicăeri poate, ca în ziarele vieneze, România nu era mai nedrept şi mai grosolan insul­tată. Câte campanii, pornind de aci n’au făcut ocolul presei mon­diale­ Am impresia că de câtă­va vreme presa austriacă se infor­mează mai obiectiv în ce ne pri­vește. Cât miare în psg. 2-a FOILETON din... foiletoane îsees de AL. CAZABAN Ce nu permit democraţii. —Un nou leac Din grămada — nenumărată— de critici literari cari scriu foile­toane la „Adevărul“ cotidian, face parte şi domnul Const. Şăi­­neanu. După vocabularul pe care îl întrebuinţează în scris, se vede limpede că d-nul Const. Şăinea- Hu, când a început să înveţe lim­ba română, s’a servit foarte mult de dicţionarul lui Lazăr... Şăi­­neanu. Deci d. Const. Şăineanu era indicat să scrie foiletoane la A­ fiecărui şi să re^enzâ^z© opării“' seriit­orilor români. In numărul cu data de Sâm­bătă, 17 Septembrie ,d. Const. Şăineanu se ocupă de lucrarea d-lui Kiriţescu, intitulată „Isto­ria războiului pentru întregirea României“. Spre marea surprindere şi chiar spre decepţia cetitorilor demo­craţi, d. Const. Şăineanu începe prin a lăuda această scriere de război, în care autorul nu batjo­­coreşte nici armata română şi nici nu trage la răspundere pe oamenii noului pol­iţie când au hotărât intrarea României în răz­boi. La început, fără îndoială, mulţi dintre cetitorii democraţi îşi vor fi închipuit că d. Const. Şăinea nu a trădat cauza democrată, lău­dând opera unui oligarh român. Dar de îndată ce întorc pagina şi se apropie de sfârşitul foileto­nului, cetitorii răsuflă mai uşu­raţi şi zâmbesc cu multă satis­facţie democrată. Ei au înţeles îndată că lauda d-lui Şăineanu nu-i decât un truc... democratic, de care se folo­seşte ca să poată face,­­nebănuit, de nimeni, observaţiuni „obiec­tive“ asupra operei d-lui Kiri­ţescu. Iată de pildă cu ce abilitate, a­­devărat democrată, îşi plasează observaţiile: „Este incontestabil că meritul cel mare al operei d-lui Kiriţescu este spiritul de obiectivitate care o animă şi prin care se impune încrederii noastre. E însă de re­gretat, în această privinţă, ex­cepţia pe care d-sa o face cu ruşii şi cu evreii“. Să vedem mai întâi de ce d. Const. Şăineanu crede că d. Kiri­ţescu face o excepţie cu Ruşii. Vorbind ca un adevărat general rus, d. Şăineanu observă: „Ruşilor le reproşează, cu drept cuvânt, oferta prea târzie a aju­torului ce ne-au dat şi defecţiu­nile lor din a doua campanie, cari au pus în grea cumpănă bi­ruinţele trupelor noastre. Trebue totuş să le recunoaştem ruşilor un merit, şi destul de mare, acela de a fi ţinut frontul, cu milionul lor de oameni, împotriva duşma­nului, răgaz care a permis ar­matei române ca să se refacă Dar despre evrei, ce a îndrăz­nit s'afirme d. Kiriţescu? Tot d. Constantin Şăineanu ne spune: . „jaburi*.....­.. nu A ar faţă de evrei, d-sa e cu totul nedrept.. Intr’un capitol in­titulat „Ocuparea Bucureştilor”, d. Kiriţescu, care rămăsese în te­ritoriul ocupat, după ce constată cu satisfacţie că numai a zecea parte din populaţie a părăsit Ca­­­pitala, adaogă ironic că a mai rămas şi „toată evreimea, fără le­gătură cu poporul român“. Tot aşa, fapta izolată a unui soldat evreu prizonier, care ar fi decla­rat duşmanului că „poporul ro­mân n’a vrut războiul“, îi stoarce autorului accente de indignare sarcastică şi de lirism“. Va să zică după d. Constantin Şăineanu, ar fii fost logic şi pa­triotic ca d. Kiriţescu, faţă de cele constatate, să nu scoată nici un accent de „indignare sarcas­tică şi de lirism“. Ca bun român şi ca să facă plăcere democraţiei noastre, d. Kiriţescu trebuia să scoată accente de admiraţie faţă de curajul civic al prizonierului evreu. Dar d. Kiriţescu merge şi mai departe cu lipsa de admiraţie faţă de atitudinea democraţiei române din timpul ocupaţiei.. Aşa, iată ce mai găseşte, — d. Şăineanu — în cartea de război a d-lui Kiriţescu.? „La intrarea duşmanului in Bu­cureşti, massa evreiască a uitat imediat să vorbească româneşte“. Nu înţeleg de ce ce Const. Şăi­­ ­m neanu se arată atât de indignat Oare e o mare crimă ca un cetă­ţean — în timpul ocupaţiei — să uite să vorbească o limbă, mai ales o limbă pe care nici n’o cu­noaşte cum trebuie? D. Const. Şăineanu trebuie să ştie că şi pe timp de pace sunt mulţi cari uită să vorbească lim­ba ţării. E destul să ceteşti numai câteva foiletoane literare din „A­­devărul“ ca să te convingi de a­­cest adevăr. Ş’apoi, tot d. Const. Şăineanu trebue să ştie că sunt unii pu­blicişti democraţi cari şi-au uitat şi originea numelui. Chiar însuşi d. Şăineanu parcă îşi mai aduce aminte de numele pe care l’a purtat în copilărie? Şi cred că e mai puţin blama­bil să uiţi limba unei ţări care nu este a ta, decât să-ţi uiţi numele pe care l ai moştenit de la părinţi! D­eci, de ce atâta supărare din partea d-lui Const. Şăineanu? D­ar Domnul Const. Şăineanu nui se mulţumeşte numai să facă observaţiuni d-lui Kiriţescu pen­tru excepţiile” din opera lui. Domn­ia-Sa îi impune şi acest de­ziderat: . „Ar fi de dorit ca ele (excep­ţiile) să dispară din ediţii vii­toare, în interesul chiar al aces­tei opere merituoase“.. „Pretenţia d-lui Şăineanu, care pretenţie este şi a întregei demo­craţii române, nu-i deloc exage­rată: Domnia-Sa trebuia să ceară — de la guvernul actual —şi con­fiscarea cărţii d-lui Kiriţescu. * Un alt foiletonist gustat de ce­titorii­­Adevărului­ publică, în numărul de joi, un foileton, — probabil interesant — dar din care n’am cetit decât trei rân­duri. Din aceste trei rânduri, re­ţin această scurtă frază: „Un doctor a găsit remediul de a îndepărta somnul la om“. Fără să mai cetesc iscălitura, am rămas pe loc convins că foile­tonul a fost scris de un confrate democrat. De nu era democrat, confratele

Next