Viitorul, decembrie 1926 (Anul 19, nr. 5629-5654)

1926-12-04 / nr. 5632

Unul al nc«a‘Spre»recelea Mo, 5632 4 PAGINI Sâmbătă 4 f&ecevnbrie 1926 '15»«abonamente LEI IX. ta TARA 4LE!eUn streirctr le IN TARA un an--------------£00 iei Șase luni — — — 250 • Trei ----------------125 » In strelRătate Un an--------------«00 iff Șase luni- — — 600 » Trei ------------- 300 » REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGART) QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 10 Te!»Irani)«, Directia 31*33, Bedaclla «I Administraţia 19/23 «11/11 ARUNCIURI COMERCIALE Se privresc direct la Administraţia ziarului Str Academie 17 si la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug 2 LEI EX. in TARA 4 LEI a. In stremntate Mărturisiri Şi LUPTA d. CLASA Unul din subşefii partidului naţional - ţărănist a găsit prilejul ca pe calea unei simple întreruperi la Cameră să încerce a lămuri problema luptei de clasă care a stat la baza întemeierei fostei grupări ţărăniste, pentru a deveni astăzi dogma fundamentală de la, care se inspiră programul şi întreaga activitate a partidului fuzionaţilor. Subşeful fuzionat de astăzi, care nu este decât şeful grupărei ţărăniste de eri, a ţinut să protesteze împotriva imputărei ce se aduce partidului naţional-ţărănist de a fi un partid al luptei de clasă, spunând că lupta de clasă, nefiind decât o concepţie sociologică sau filosofică, ea nu poate fi un punct de program, ci o metodă pentru soluţionarea problemelor ce se pun în viaţa statului. Această afirmaţiune nu cuprinde nici o noutate şi nu răstoarnă nici o acuzaţiune, întru cât nimeni nu a susţinut că lupta de clasă este altceva de cât o concepţie sociologică şi politică, după cum nimeni nu a adus grupărei ţărăniste învinuirea că are lupta de clasă’ ca „punct de program“. Acuzaţiunea care s’a adus grupărei ţărăniste de ori şi partidului naţional ţărănist de astăzi, a fost şi este că prin activitatea ce au desfăşurat, prin acţiunile ce au dus şi prin atitudinile ce au ma ■nifestat, aceste grupări au practicat politica luptei de clasă, au aţîtat şi alimentatura între clasele sociale şi au deslănţuit acţiuni menite să sdrumcine simţimântul de solidaritate socială pe care trebuia să se sprijine întreaga operă de consolidare naţională. Dar sub-şeful naţional-ţărănist a avut naivul curaj să afirme că n’a fost niciodată partizanul luptei ’ de clasă — o afirmaţiune care ar fi foarte îmbucurătoare pentru normala şi rodnica desvoltare a ţării în viitor, dacă această afirmaţiune n’ar fi desmintită prin întreaga activitate trecută a grupărei ţărăniste şi a— ceea ce este mai grav — prin însăşi argumentele cu care sub-şeful naţional-ţărănist de astăzi îşi închipuie că va putea dovedi că noul partid fuzionat nu ar fi partizanul luptei de clasă. Aceste argumente sunt prea edificatoare pentru a nu le reproduce aşa cum au fost debitate de fiul-şeful naţional- ţăranist la Cameră. „Punctul nostru de vedere ca metodă în examinarea programului a fost că, în ţara românească, există un desechilibru social datorit faptului că elementele aşa zise burgheze au pus mâna pe puterea statului ca să întrebuinţeze această putere pentru crearea unei clase artificiale a plutocraţiei bancare care sugrumă viaţa economică şi morală a Statului Acele clase care sunt în suferinţă nu pot închide ochii în faţa politicei de clasă a plutocratiei bancare şi, fără ca să aibă ca ideal sugrumarea celorlalte clase sociale, să stabilească justul echilibru care garantează solidaritatea statului Acum suntem înţeleşi: în ţara românească există un dezechilibru social, din causă că elementele aşa zise burgheze au pus mâna pe puterea statului pentru ca să creeze o clasă artificială care lucruma viaţa economică şi morală a statului. Asta e premiza — şi concluzia : dir spre in suferinţa nu pot închide ochii în faţa politicei de clasă a plutocraţiei artificiale şi fără se aibă ca ideal zugrumarea celorlalte clase — dacă sunt „artificiale“ de ce să nu fie zugrumate ? — voesc să stabilească „justei“ echilibru. Şi o asemenea concepţie nu e...lupta de clasă! Clasa aceasta „artificială“ şi „uzurpatoare“, care a dat exproprierea şi votul obştesc, a provocat „dezechilibrul“ care zugrumă ,sirala economică şi morală, des-tiănţuind lupta de clasă a... plutocraţiei bancare, iar „justul“ echilibru urmează să fie restabilit prin concepţia şi acţiunea noului partid naţional ţărănist, care nu practică lupta de clasă, îndrăzneala neadevărului încearcă zadarnic să compleeteze goliciunea ignorantei. In schimb, teoreticianul partidului fuzionat reuşeşte să confirme cu mai multă putere că practică lupta de clasă, tocmai când tine mai stăruitor să se lepede de alimentarea acestui ferment de disoluţiune şi ruină socială. m . NOTE Insensibilitatea criminalilor Interesante dovezi recente Ziarele dau amănunte asupra felului cum unul din asasinii din calea Dudeşti au suferit o grea, foarte grea operaţiune chirurgicală, pe care alţi pacienţi nu ar fi putut-o suporta fără anestestare. Chirurgii au scormonit rănile, au tăiat în carne vie; în plăgile adânci au înfipt mâinele şi au scormonit cărnurile sanguinolente, ca să scoată gloanţele. Trupul era inert. Nici un ţipăt de durere, nici o grimasă a fetei care să traducă, suferinţa atroce. O masă de carne, tăiată, spintecată, din care nervii pare-se că lipseau... S’a spus de multe ori că un criminal e o fiară. Comparaţiunea e jicnitoare pentru... fiară, căci animalul nu ar fi putut suferi durerea fisică, aşa cum o suferă marii distrugători de vieţi omeneşti, anormalii cari pentru o litră de vin scot creerii victimelor şi îi asvârlă pe pereţi! Aceasta e o indicaţiune şi un argument nou în favoarea pedepsei capitale, care ar lovi nu pe firile sensibile, ci pe nişte brute la care nici perspectiva atroce a morţei, nici moartea însăşi nu ia aspectele înfiorătoare cu care o vede un om normal. Insensibilitatea, însă, a criminalului din calea Dudeşti, nu este o raritate. Ea intră în ceea ce se ştia şi se pomenea în cărţile de antropologie criminală. Se ştie astfel, că Lombroso, care cel dintâiu a atras atenţia asupra existenţei „tipului criminal“, a remarcat, întemeiat de altfel pe cercetările lui Ottolenghi, că criminalii sunt analgesici, şi că pot suporta dureri, pe cari oamenii normali ar fi incapabili să le sufere. (In paranteză putem spune, şi rog să fim ertaţi dacă făcând ştiinţă, suntem nevoiţi a repeta ceeace s’a spus de alţii că şi femeile sunt mai puţin sensibile la durere decât bărbaţii!) Dar fapt dovedit este — şi întâmplarea recentă a operaţiunei făcute asupra unuia din asasinii din Dudeşti îl confirmă — că criminalii nu simt durerea la fel ca cei normali, şi că pentru ei suferinţa este învăluită într’o insensibilitate care e sinonimă cu insensibilitatea lor morală. Poate că în această lacună de simţire se găseşte şi explicarea de ce n’au milă de alţii, după cum copiii torturează animalele, pentru că cunosc mai puţin prin propria lor experienţă, durerea. In orice caz, oricare ar fi explicarea ultimă a criminalităţei sub forma ei subiectivă, e cert să criminalul are stigmate proprii, pe cari fără a le exagera cum face şcoala lombrosiană sunt însă realităţi controlabile. Dacă anatomiceşte „tipul criminal“ e greu de dovedit, anumite apucături şi aspecte fisiologice îl deosibesc de restul oamenilor normali. Și atunci nu ar fi oare locul ca și codul penal să le facă un cadru aparte, în care anularea existentei lor, să fie admisă ? PETRONIUS ------- ■■ hsp T Spre o înţelegere cu Franţa Această evoluţie în opiniile amililor ţări odată săvârşită prin forţa evenimentelor, vor deschide o largă cale spre viitor. Atât Spania cât şi Franţa au interese că buna înţelegere care nu mai întâmpină nici o dificultate să fie cât mai desvoltată. Chiar pentru o bună reuşită a politicei sale „americane“ Spania are tot interesul să nu rămâie izolată în Europa. Chestiunea ce se pune astăzi este aproape similară cu cea pusă in decursul marelui răsboi, atunci, Spania n’a putut ajunge să definească bine dacă interesul ei era în acord cu al aliaţilor sau cu al puterilor centrale şi turcilor. A putut eşi din încurcătură, stând în neutralitate. Astăzi încă nu pare să fie mai lămurită asupra atitudinei ce ar trebui să iau în noul conflict ce tinde să desbine lumea. In care este interesul ei? Contra neutralităţii De astă dată însă va fi foarte greu să mai continue politica de neutralitate şi iată de ce. — stărue ziaristul francez : — Politica Statelor Unite din America de nord, din ce în ce mai ameninţătoare pentru independenţa naţiunilor europene divizate, dar ameninţătoare numai dacă aceste naţiuni rămân divizate, ameninţă mai ales naţiunile ispanice. Prin neunirea lor, prin luptele lor, atât în America centrală cât şi în cea sudică, naţiunile europene favorizează politica dolarului. Din partea Spaniei, o politică exclusiv mericană“ adică o neutralitate neclintită față de marile state europene i-ar fi mai mult dăunătoare decât folositoare. In ţara conspiraţiilor Politica de isolare a Spaniei DAMNATOARE EUROPEI Pentru a nu cădea victică imperialismului american, Spania va trebui să iasă cin izolare Spania poate avea acum o politică externă — începe corespondentul lui „Debets“. A fost una din marele slăbiciuni ale vechiului regim sau mai bine zis semnul marei lui slăbiciuni de a nu putea avea o politică externă. Desorganisarea tuturor forţelor tărei anihila aproape toate avantagiile admirabilei ei situaţii geografice. In aceste condiţiuni, naţiunea spaniolă pierdea sentimentul intereselor sale esenţiale si s’au văzut in marele război, spaniolii desbinati în două tabere, cari aveau despre interesul tărei, două opinii absolut deosebite si contradictoriu Rolul politicei de apropiere între Franţa gi Germania Fără îndoială, au mai rămas încă unele divergente din acea epocă, dar ambiţiunile şi prejudecăţile au trebuit să cedeze în largă măsură faţă de învăţămintele experienţelor şi exigenţelor interesului. De altfel, trebue remarcat că politica de apropiere intre Franţa şi Germania , dacă va fi condusă cu destulă prudenţă, pentru a se ajunge la o reală înţelegere, va contribui la împăcarea spiritelor în Spania atât de revăsită de patimi odinioară în chestiunile Franţei si Germaniei . înţelegerea intre Franţa si Spania, înţelegerea în Maroc a devenit reală, activă, şi nici decum numai verbală, dând după cum s’a văzut roade bune, prin dobândirea avantagiilor decisive pentru siguranţa lor, şi ea poate lua o tot mai largă desvoltare. Intelgerea din Maroc a fost impusă mai mult de evenimente decât prin evoluţia unei bune stări de spirit ale ambelor opinii publice — adaugă corespondentul francez. Şi dacă politica spaniolă nu e în favoarea naţiunilor ispanioe ale Americei, după cum nu e favorabilă nici intereselor sale directe, ea va fi şi foarte periculoasă pentru Europa. Ea va permite în definitiv, aservirea de către Statele Unite a întregului continent american; şi atunci, nu numai imperialismul financiar, care şi este foarte puternic , nu va mai cunoaşte margini, dar şi puterea militară a Statelor Unite va fi considerabil sporită. Statele Unite nu trec cu vederea nici unul din mijloacele de care se pot folosi pentru a adormi vigilenţa Spaniei înn timp ce urmăreşte aservirea lumei ispanice. E uimitor cum naţiunea care în 1898 a fost învinsă fără glorie prin superioritatea materialului de război, astăzi pare a fi uitat totul Numeroşi sunt spaniolii cari cred că avuţiile ţărei lor vor fi puse în valoare de forţele financiare şi competinţele industriale americane. Sunt însă în ţările spaniole din America şi în Europa, oameni cari fiind dispuşi a nu eterniza neînţelegerile din trecut, îşi dau seama că Spania nu trebue să consimtă la nici un fel de acaparare, nici în prezent, nici în viitor, însă pentru ca să apere dreptulute și interesele sale și alor săi, trebuie ca Spania să nu fie izolată. Imperiul britanic Politica partidului LIBERUL ENGLEZ D. Lloyd George a inaugurat de curând printr’un mare discurs o campanie în favoarea politicei agrare. Cu acest prilej d. Lloyd George a vorbit ca un conducător definitiv al destinelor partidului liberal englez și pentru a indica părerile d-sale în ce privește viitorul acestui partid. După ce a făcut apel la unirea tuturor membrilor partidului liberal, d. Lloyd George a afirmat că laburiștii nu vor putea guverna niciodată fără sprijinul partidului liberal. D-I LLOYD GEORGE ECOURI Comandantul aviator francez, Dagnean va întreprinde un raid cu avionul, Franţa-Madagaser prin Algeria Sahara, Tchad, Congo şi Mozambic. Acest raid reprezintă un parcurs de 13.600 klm. Etapele vor fi făcute tot cam la 1.200 klm. La Colonia redactorul responsabil al unui ziar socialist, a fost condamnat de tribunalul corecţional la 7 luni închisoare pentru insulte aduse preşedintelui Hindenburg. In ziar apăruse un poem, având la început cuvintele: „Ascultă câine !“ Institutul de stat pentru studiul criminalităţei, de la Moscova, a scos la iveală o carte sub titlul „Problemele criminalitătei“. Cauzele criminalitătei sunt arătate In următoarele Împrejurări: 1. Slăbirea generală a controlului social. 2) Paza insuficientă şi izolarea morală In care se găsesc copii familiilor de jos şi S) Insuficienta cunoştinţelor Şi incapacitatea persoanelor, destinate să crească copii. Cazurile în cari copii au devenit criminali sunt datorite fie neglijenţei, întrebuinţării uşuratice de arme precum şi influenţii adulţilor. Deasemenea lăcomia, răzbunarea şi beţia aduc un mare procent de crime. BARCHERI, samsarii■ escroci Tara este cotfectată in luna si in lat de diverşi ofertanţi de împrumuturi comunelor si chiar Statul lui, având grija să pună condiţii si să ceară garanţii de multe ori nepotrivite cu demnitatea noastră naţională■ Sunt ei de vină pentru aceasta? Se poate, dar mai vinovaţi sunt acei cari au acreditat svonul că România are nevoie urgentă de bani, în orice conditiuni. Acest svon s’a răspândit prin samsari. Aici rolul guvernului actual e cunoscut. In tară si străinătate sunt diverse persoane, ale căror legături cu membrii influenţi aî guvernului sunt de notorietate publică, — persoane ce caută să obţină încrederea finantei străine, oferind să trateze împrumuturi si deşteptând periculoase iluzii asupra „afacerilor“ ce le-ar putea face. In realitate „afaceri“, în toceste conditiuni, ar, face numai samsarii, — căci nici ţara, nici finanţa strănă nu are nimic de câştigat din astfel de „relaţii” financiare. In sfârşit, ca corbii care miros a cadavru, în urma samsarilor vin escrocii, cari caută să se folosească de echivocurile ce se formează. Unii din aceştia au fost prinşi în Ardeal, după ce au înşelat cu sute de mii de lei primăriile unor oraşe. Alţii, au fost prinşi în Vechiul Regat, după ce încercaseră să înşele finanţa internaţională şi atraseseră deja în ţară de reprezentanţii unui grup străin. Astfel guvernul, printr’o procedare uşuratecă, surpă prestigiul ţărei şi îi sdruncină creditul. Cu aceste mijloace, ajunge tocmai la rezultatul contrar celui dorit: nu mai poate contracta un împrumut în condiţii onorabile. Timpurile bonurilor de tezaur au trecut. Guvernul trebue să înţeleagă că moştenind o situaţie financiară bună şi un credit consolidat, nu trebue să-l compromită. Dacă socoate absolut necesar să facă apel la capitalurile străine, să întrebuințeze persoane oficiale, nu samsari■ Să procedeze legal și la lumina zilei. Vechile sisteme s’au dovedit atât de nenorocite, încât o repetare a lor este o crimă. „La revue universelle“ publică — în No. 15 din 1 Noembrie 1926 — un senzaţional articol al d-lui Henri Massis, cu privire la frământările din Rusia, căutând să dea, o explicare ştiinţifică imenselor consecinţe ale revoluţiei ruseşti. După două secol© de europenizare — scrie d. Massil — vedem că Rusia se reîntoarce la originile sale asiatice- Ea se ridică şi caută să ridice toate popoarele din Est împotriva unei civilizaţii, care n’a durat decât prin violenţă în mijlocul celor mai aspre rezistenţe. Aceea ce nu era ieri decât o întrebare dureroasă, o nelinişte permanentă a unei naţiuni schimbătoare în părerile ei, devine astăzi o problemă a umanităţii întregi. O reîntoarcere a barbarilor, adică un nou triumf al celor, mai puţin conştienţi şi mai puţin civilizaţi din umanitate, asupra celor, mai conştienţi şi mai civilizaţi, nu ne mai pare astăzi imposibilă scrie autorul sus citatului articol. Revoluţia bolşevică ne-a familiarizat cu această gândire — care până mai ieri părea monstruoasă — şi care de astăzi trebue să se impună cu necesitate atenţiei spiritelor noastre. Să luăm aminte că Rusia redevine — ca în epoca marilor prinţi mongoli şi tătari — avantgarda Asiei în Europa. Conştientă de originalitatea sa — căci ea se ia ca o naţiune mesianică — se crede anunţătoarea regenerării lumii. . Şi pentru a rezolva contradicţiunile, ea începe prin voinţa de a distruge toate valorile. Cultura helenă, lumea latină şi civilizaţia creştină n’au întâlnit niciodată un inamic mai neîmpăcat de cât pe acela care se sprijină pe zidul puternic al Uralului. Până acum s’a obişnuit prea mult a nu vedea în bolşevism de cât o teorie socială şi politică. Realitatea e mult mai gravă. Bolşevismul este o primejdie Bolşevismul este un pericol, fiindcă se întemeiază pe un principiu anti-occidental. Liberată de legăturile sale străine, iat-o că ea se reîntoarce contra acelora pe cari îi consideră cauza umilirilor şi decăderilor sale. Iată ce spun în această privinţă emigranţii intelectuali ruşi: „Dacă suntem astăzi înfundaţi în prăpastie — scrie prinţul Trubetzkoi — este că drumul urmat de noi n’a fost bun şi pentru aceasta tăgăduim totul: înţelepciunea voastră occidentală,arta voastră, maşinile voastre şi comunismul vostru. Nu-l mai voim pe Petru cel Mare, care ne-a făcut conştiinţa noastră ! Nu ne mai priviţi ca fiii Europei, deposedaţi de talente ! Ea nu este mama noastră. Tot drumul nostru indicat se îndreaptă către orient. Rusia a păcătuit de a nu recunoaşte orientalismul său şi de a se lăsa dusă în eroare prin iluziile occidentale“. A face să se ridice Rusia la izvoarele sale, aceasta fu gândirea supremă a lui Lenin şi acest îndrăzneţ simplificator a ştiut să profite de marea zăpăceală a conştiinţei europene pentru a readuce ţara sa la adevăratul său destin. De unde se alimentează mo rassnga bolșevică? Toate temele de unde se alimentează propaganda bolșevicăl, pentru a reînvia vechile suflete ale Asiei se sprijină __ pe numeroase argumente. Iată câteva din ele: 1. Bătasna Rusie — în massela sale obsifire — n’a încetat nici odată a se opune Reformelor lui Petru cel Mare. 2. Rancolnîkii moscoviţi nau acceptat niciodată ideile importate din Europa de ţar. Aceşti asiaţici nu se simt de loc legiaţi de destinele istorice ale raselor din Vest. 8. Lupta între slavofili — cari n’au încetat de a susţine că Rusia nu aparţine Europei — şi occidentalişti — ale căror sângeroase episoade umplu analele Rusiei moderne — este în oarecare măsură prefiguraţia marei drame, care pune în încăcare orientul cu occidentul 4. La acestea se mai adaugă că fatalităţile reunite ale naturii şi ale istoriei au împins acest mare popor nomad când înspre China când înspre Germania, încât n’a ştiut pentru care lume ese născut. Iată ce scrie Tehadajeff : „Noi n’am mers niciodată, cu celelalte popoare. Noi nu aparţinem nici unei familii din neamul omenesc. Noi noi suntem nici din Orient, nici din occident şi nu avem tradiţii nici de la unul, nici de la altul“. Ecoul acestei plângeri monotone îl întâlnim des în literatura rusă, îndepărtată de marginile tuturor civilizaţiilor lumei, în afară de ţinuturile unde luminile credinţei şi ale ştiinţei sunt în chip natural concentrate, departe de căminul de unde au ţâşnit aceste binefaceri — în timp de atâtea secole — poporul rus a avut mai întâi să sufere din pricina izolării. Alături de izolate Soloviev găseşte un alt element care a privat pe ţăranul rus de simţul conştiinţei şi al efortului. E absenţa pietrei, care a făcut soliditatea în edificiile noastre şi a dat preciziune raporturilor interioare statelor şi poporului nostru. Ţăranul rus n’a găsit nici o delimitaţie netă între regiunile imensei sale ţări. El n’a găsit nici-o locuinţă stabilă, care să-i fie greu de părăsit, el a găsit locuinţe de lemn pe care incendiul le putea distruge fără încetare. De aci indiferenţa pentru proprietatea individuală, acest sentiment, care este mai mult un fapt de dezinteresare decât de neprevedere şi părăsire. ■ Bolşevismul RUSIA CONTRA OCCIDENTULUI Reîntoarcerea spre barbarie. —Principiile anti»occidentalea e bolșevimum».—Rostul propagandei sovietice în Asia Trăsăturile caracteristice poporului rus Indiferenţa pentru proprietatea individuală face ca ataşările de viaţă ale poporului rus să fie flotan, te şi nedecise. Nomadismul, lipsa de fixitate, această trebuinţă de a schimba locul, e una din caracte-» ristica poporului rus. Spre diferenţă de ai noştri, ţăranii ruşi n’au dorinţa combativă, de a ce afirma şi a influenţa după interesele lor mediul cari îi înconjoară1. Omui occidentului, vede pretutindeni rezultatele monumentale ale muncii înaintaşilor lui In occident pământul este în mâinile omului şi el este în mod real stăpânul pământului. Copilul occidentului — sub această impresie — îşi formează conştiinţa valorii umane, preţuind munca şi importanţa personală. Nu tot astfel se întâmplă, în orient spune Miaxim Gorki. Câm- pia fără margini, pe care sunt presărate satele cu căsuțe de lemn și acoperite cu păpuriș, au influen- Continuare în pag. 2-a Continuare în pag. 2a Cronica muzicală Un Roman simfonic In editura Franceză a apărut un „roman simfonic“ : „Pastorala“, scris de d. Paul Emile Cadilhac. Acest roman etse precedat de un manifest, în care autorul defineşte technica adoptată de dânsul, şi poate chiar creată de dânsul în realizarea acestei opere. D. Paul Emilie Cadilhac este un tânăr romancier în acelaş timp foarte modern şi tradiţionalist. Tradiţionalist, în sensul că are cultul efortului, gustul perfecţiunei şi respectul maeştrilor. Este modern prin încercările de reînoire la cari tinde. Nu s’ar putea nega locul pe care muzica îl ocupă în inspiraţia literară de astăzi. Muzica a devenit elementul accesoriu în romanul modern: ea se împerechează cu interioarele englezeşti şi cu ţigaretele de tutun blond“ spune d. Andre Coeuroy într’o excelentă carte (Muzica şi literatura), în care studiază legătura de senzaţii între opera literară şi opera muzicală. In realitate, această legătură s’a afirmat, până acum, mai cu seamă în ţările slave, în Germania, în Anglia. Ţările latine vin mai pe urmă. Opera în proză a lui Richard Wagner este în funcţiune de inspiraţia muzicală. In volumele sale asupra vieţei şi filosofi© lui Nietzsche, d. Andler a discernat fazele dramei intelectuale şi morale cari pun faţă în faţă filozoful şi muzica. D. André Coeuroy spune cu drept cuvânt de Spitteler că gândeşte prin muzică. Pentru sensibilitatea lirică a unui Novalis sau a unui Spitteler, ritmul este cuvântul de ordine a universului. Teme muzicale se relevă în fiecare din cărţile lui Dostoievsky. Puţini poeţi au suscitat comparaţiile muzicale ca Shelley şi romanele muzicale englezeşti au avut cetitori numeroşi, mai înainte ca Romain Roland să fi scris pe „Jean Cristophe“ şi, ca simţul auditiv al lui Marcel Proust să se fi manifestat în analizele sale până şi mn ironia sa. In ce priveşte insă, romanul integral şi pur simfonic, d. Paul Emile Cadilhac este acela care, primul în literatura franceză i-a dat o expresie şi o definiţie. „La temelia romanului simfonic, scrie autorul „Pastoralei“, sunt temele. Temele, muzicaliceşte, sunt ideile conducătoare ale unei opere . Trei feluri de teme: unele, foarte generale, având o valoare simbolică şi tratate sub forma fugei; altele, secundare, descriind aceleaşi peisagii şi aceleaşi decoruri la diferite momente din zi sau din an şi corespunzând cu tema variată a mucianilor. „melodie, a scris Charles Marie Widor, care nu se desvoltă, nu se modelează, dar care se reproduce sub aspecte diferite"* ultimele teme — adevărate leitmotivuri, particulare personagiilor pe cari le reprezintă. Teophile Gautier transpunea din plastic în literatură prin întrebuinţarea de termeni technici. De asemenea romanul simfonic, va crea o atmosferă de muzicalitate prin imagini, prin comparaţii şi prin cuvinte împrumutate vocabularului muzical. Va nota cu minuţiozitate sonorităţile şi sceretele, şi nu va înlătura armonia imitativă“. D. Paul Emile Cadilhac s-a silit să utilizeze în cartea sa, toate ritmurile şi să creeze măsuri. A făcut aceasta cu o prudentă discreţie, fiindcă un stil prea monoton ar fi riscat să rupă iluzia în care trăeşte romanul. „Pastorala“ cuprinde patru părţi, pe care autorul le-a botezat : Allegro, Adagio, Scherzo, Finala, Allegro. „Pastoralei“ (vara) pune în scenă, în mod simultan, trei grupe distincte, trei familii de ţărani, trecând de la una la alta, până la „coda“ fără însă nicio concluzie. Aceasta în zgomotul satului care se deşteaptă, a dimineţei şi a câmpului care se desmorţeşte şi vorbeşte în jurul oamenilor. Adtaid© ?toamna scrisă tetr’an ritm mai lent, se întinde peste mai multe luni şi nu numai asupra unei singure zile, cum se’ntâmplă în partea precedentă. E scris dintr’o singură pornire, încadrat îa realitate cu o introducere şi cu un final. Aceasta este partea psihologică a cărţii. Scherzo (iarna) afectează caracterul viu, grăbit, teribil, pe care îl împrumută câteodată Beethoven. Introducerea tinde să obţie impresia de nelinişte pe care o dau ţimbalele în Simfonia a cincea. Prima parte se termină cu o fuga; partea a doua, sau trio, mai înceată, după regulă, păstrează un caracter sumbru şi sălbatec. Fraza începe să fie mai uşoară şi mai limpede. Finalul (primăvara) are două părţi : un marş funebru inspirat din Simfonia a treia şi un allegreto care simbolizează triumful vieţei. Această adaptare a ritmului muzical la roman este o încercare foarte interesantă. D. Paul Emile Cadilhac aplică într’un mod foarte ingenios metoda, pe care pretinde s'o creeze. Astfel face să se desvolte în mod simultan mai multe teme, adică, în acelaş capitol şî adesea în aceiaşi pagină, duce intrigi, discripţiuni şi dialoguri diferite. Acest procedeu , face’ ca anumite capitole — mai cu seamă într’un capitol unde a . sistăm, simultan, la o ceartă tragică între tată şi fiu şi la omorirea unui cal bătrân pe care’l aruncă într’o prăpastie — să capete efecte cu adevărat noui şi puternice. Ihtr’altă parte, de pildă, în allegro de la început, — deşteptarea unui sat care va risipi toată puterea sa de muncă, a oame- nilor, a animalelor, a maşinăriilor, — procedeul temelor simultane pare că strica oarecum clarităţii expoziţiunei, limpezimei planurilor şi a rolurilor, şi din această armonie muzicală rezultă în expresia literară, oarecum confuzie. Nu e mai puţin adevărat, că încercarea este foarte curioasă şi că interesează, deopotrivă, şi pe fervenţii muzicei şipe rafinaţii literari. D. Paul Emile Cadilhac, dealtminteri, scrie în „Pastorala“ un frumos roman al ţărei Languedoc. Deşteptarea fermelor din Cremada este tratată într’o serie de tablouri şi de scene, unde autorul izbuteşte să realizeze un