Viitorul, ianuarie 1927 (Anul 20, nr. 5655-5677)

1927-01-14 / nr. 5664

Anul al deuftrecelea Mo. 5664 LN FX In TARA 4 LN mir streiPBîcle ABONAMENTE IN TARA un an — — — — 700 Şase luni — — — 300 trei luni — — — HOI in streiuhete Un an------— — 1400 lei 6 PAGINI Vineri 14 ianuarie 1927 R I H A C T 6 A ADMINISTRAŢIA BUCURESTI STR. EDGART1 QFINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI N®. K Tslemant.1«, Direcţia U^3: Radaetia ai Atemlstratia tt/M ai Ml «NLECIDRI COMERCIALE Se privresc direct »t Administratia ziarului btr Academia 17 ei la «cate Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug LEI EX ln TARA 4 LEI ex.I n streUidîre Şase luni — 700 » Trei luni-------- 400 » CHESTIUNEA PORŢILOR de FIER Ea Se ştie că prin noul statut dela tor servicii echipamentele,, ’edili Paris s'a stabilit pentru Dunăre, ciile şi instalaţiunile prevăzute la între Ulm şi Galaţi, un nou regim internaţional riveran, — iar dela Galaţi, înainte s’a păstrat regimul Comisiunei europene. Acest regim găsea o situaţie de fapt între T.Severin şi Moldova, Veche, deoarece Austria ca şi Rusia—profitând la 10000 de Războiul franco-german spre asi creta lor foloase speciale, — Rusia a obţinut dreptul de a avea flotă în Marea Neagră, iar Austria mandat european pentru regularea situaţiei la Porţile de fer cu regim special, pe baza cărui mandat a trecut ulterior acest drept Ungariei, care făcând lucrările a stabilit un regim unguresc la Orşova Noul regim de la Paris a înglobat şi Porţile de fer în reginul general rămânând să se dea soluţia definitivă, care interesa Iugoslavia şi România ca state riverane şi Comisia europeană dela Bratislava. Cu toate acestea nici până azi, nu s’a rezolvat chestiunea: — din această întârziere a profitat vechiul regim şi de aceia Porţile de fer continuă şi azi sub un regim care se apropie mai mult de cel unguresc decât de cel nou De aceea conferinţa care se va ţine la Roma are o mare importanţă şi tocmai pentru, acest cuvânt credem util ca opinia publică românească să fie pusă în curent la această însemnată chestiune. La 15 ianuarie se întrunesc la Roma delegam Coresiunii Internationale a Dunării pentru a discuta şi stabili regimul administraţiunei sectorului Dunărei, denumit Sectorul Cataractelor sau al Porţilor de fier. Potrivit principiului nostru de a tine le curent opiniunea publică cu problemele mari cari interesează de aproape interesele superioare ale ţării, ne propunem să arătăm starea în care se găseşte această chestiune, şi soluţiunile la care statul român trebuie să stăruie spre a nu se pierde ceea ce cu greu s a câştigat în statutul Dunărei. Instrucţiunile reprezentanţilor României trebuie să fie astfel ca să nu ajungem iarăşi în judecata cine ştie •'căreh’tifrganiftatiuni in*e rnaţionale streine după cum s'a întâmplat în ultimul timp cu chestiunea juridicţiunei Comisiunei Europene a Dunărei între Brăila şi Galaţi, care a determinat declarapunile cunoscute ale d-lui Titulescu în Consiliul Societăţii Naţiunilor, prin care s’a căutat să se îndrepte o greşală ce nu trebuia comisă. Chestiunea Porţilor de fier şi preconizarea regimului care s’a ajuns a fi înscris în statutul Dunărei, a fost desvoltată în şedinţa dela 8 Iunie 1921, a conferinţei de la Paris, de către unul din reprezentanţii noştri la acea conferinţă* Expunerea făcută de către d-l inspector general G. Popescu în faţa conferinţei, lămureşte pe deplin această delicată chestiune. D-sa arată ce anume politică trebuia adoptată în administraţiimea acestui sector. In concluziune delegatul nostru cerea proclamarea principiului inutilităţii unui regim special la Porţile de Fier. Numai excepţional şi în vederea începerei imediate a îndreptărei lucrărilor făcute de unguri precum şi a organizaţiunei unui serviciu de pilotagiu impus de greutăţile navigaţiunei în acest sector admitea înfiinţarea sub formă de provizorat a unor servicii technice speciale de comun acord între cele două state coriverane, servicii cari urmau să funcţioneze numai până la intrarea în normal a navigaţiunei în această parte, adică până la terminarea lucrărilor de îndreptare executate de unguri. După aceasta administraţiunea acestui sector trebuia să fienceiaş ca pentru întreg cursul fluviului. După această luminoasă expunere cu argumente aşa de convingătoare, delegatul Marei Britanii care până atunci susţinuse o teză deosebită, se declară de acord cu principiile expuse de eminentul nostru technician. Această expunere dar a determinat elaborarea art. 32 şi 33 din statutul Dunărei care fixează regimul la această parte a fluviului. Iată ce spun aceste articole : ART. 32. — „In scopul de a menţine şi de a îmbunătăţi condiţiunile navigaţiunei în sectorul Dunărei cuprins între T. Severin şi Moldova, sis al Porţilor de Fier şi al Cataractaior, se va constitui de comun acord între cele două State coriverane şî Comisiunea Internaţională, servicii technice şi administrative speciale cari îşi vor avea sediul central la Orşova, serviciile auxiliare putând fi instalate la nevoie şi în alte puncte ale sectorului. In afară de piloţii cari vor putea fi aleşi dintre supuşii tuturor naţiunilor, personalul acestor servicii va fi procurat şi numit de către cele două State coriverane, va fi condus de şefii de servicii desemnaţi de către aceleaşi State şi acceptaţi de Comisiunea Internaţională“. ART. 33. — „Comisiunea va hotari după propunerea serviciilor prevăzute la art. precedent, măsurile utile pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea navigabilităţii şi pentru administraţia sectorului precum şi taxele sau eventual orice alte resurse destinate a le face faţă, fără ca din aceasta să poată rezulta obligaţiunea unui concurs finaciar din partea guvernelor reprezentate. „Ea va fixa printr'un regulament oficial funcţionarea serviciilor, nodul de percepere al taxelor şi retricuţiunea personalului. , Ea va pune la dispoziţiunea acea art. 288 al tratatului de la Trianon. Când dificultăţile naturale cari au motivat instituirea acestui regim special vor fi dispărut, Comisiunea va putea decide suprimarea lui şi repune sectorul sub dispoziţiunile cari se aplică, în ceea ce priveşte lucrările şi taxele, la celelalte părţi ale fluviului cari formează frontiera intre două State“. Aceste două articole din Statutul Dunărei, în care se observă în mod clar, influenţa pe care a avut-o expunerea făcută de delegatul nostru, comandă tot regimul fluviului în sectorul denumit al Porţilor de Fier. După ratificarea statutului Dunărei ar fi trebuit ca numaidecât să se procedeze la reglementarea administraţiunei acestui sector, la organizarea serviciilor speciale, de către cele două ţări riverane, în fine la punerea în aplicare a prevederilor articolelor de mai sus. Din nenorocire chestiunea a încăput din nou pe mâinile diplomaţilor, după cum s’a întâmplat şi la gurile Dunărei astfel încât aceea ce technicianii ar fi putut să isprăvească şi să se înţeleagă în câteva şedinţe, diplomaţii se sfădesc şi azi de 4 ani, fără să ajungă să pună în aplicare prescripţiunile articolelor de mai sus De la început unii din membri Comisiunei Internaţionale de la Bratislava, au susţinut că clădirile şi instalaţiunile ca şi întreg utilagiul care a servit Ungariei la lucrările de la Porţile de Fier şi care se găseşte pe teritoriile celor două ţări riverane — România şi Iugoslavia — să fie considerate ca fiind proprietatea acelei Comisiuni, pe când delegaţii ţărilor riverane susţin cu drept cuvânt, că nici art. 288 din Tratatul de la Trianon, nici art 33 din Statutul Dunărei nu implica în mod absolut ideia că Comisiunea Internaţională ar avea vreun drept de proprietate, ci numai unul de folosinţă care va înceta odată cu desăvârşirea lucrărilor. Guvernul trecut s’a sprijinit pe faptul că atât edificiile cât şi instalaţiunile, au fost executate deunguri iri vederea unui anunv , scop, acela al folosinţei navigaţiunei, plata lor trebuind să se facă cu taxele pe navigaţiune. Cu alte cuvinte acele instalaţiuni nu pot fi considerate ca fiind o proprietate definită, ele dând numai dreptul de folosinţă organizaţiunilor constituite în interesul navigaţiunei. Asemenea organizaţiuni vor fi serviciile mixte inter-siverane ce trebuiau să fie constituite conform statutului Dunărei (art. 33) şi deci numai lor le revine dreptul să se folosească de dânsele în interesul navigaţiunei, Comisiunea Internaţională neavând nici un drept de proprietate asupra lor, cum pretinde. Independent dar de orice consideraţiune de proprietate, aceasta neputând fi pusă în discuţiune atâta vreme cât se va face navigaţiune la Porţile de Fier, urmează să se îndeplinească art. 33 din statut de a se pune la dispoziţia serviciilor indicate mai sus toate acele edificii şi instalaţii aflate pe teritoriile ambelor state riverane, spre a fi folosite în interesul navigaţiunei. Acesta este adevăratul interes al Statutului Dunărei. O altă chestiune asupra căreia se caută a se da o interpretare care conduce iarăşi la amestecul organelor internaţionale în administraţiunea serviciilor constituite pe teritoriile ţărilor riverane, este aceea a faridictiunei serviciilor speciale de la Porţile de Fier. Guvernul trecut a susţinut şi dat instrucţiuni delegaţilor săi in sensul că articolele menţionate mai sus arată lămurit că serviciile speciale ce se vor institui la Porţile de Fier de către cele două ţări riverane, vor constitui un organism unic interriveran, cu obligaţiunea de a funcţiona după anumite regulamente, întocmite de Comisiunea Internaţională şi sub supravegherea ei prin intermediul celor doi delegaţi ai ţărilor riverane respective în acea Comisiune. Pretenţiunea unora din membrii din Comisiunea Internaţională cum că aceste servicii ar depinde direct de acest organism, a fost respinsă, căci ea nu concordă nici cu principiul prevăzut in întregul rgim al Dunărei, nici nu rezulta din discuţiile urmate în conferinţa Statutului Dunărei. Trebuie deci ca delegaţii noştri să nu se îndepărteze de acest principiu. Chestiunea aplicărei regulamentelor de navigaţiune şi aplicarea sancţiunilor necesare, constituie de asemenea o chestiune delicată întrucât este vorba de un serviciu mixt al celor două state. Metoda care ar putea duce la rezultate împăciuitoare, ar fi aceia de a se aplica şi pe acest sector acelaş procedeu care există azi şi în alte sectoare ale Dunărei,unde s’a determinat mai dinnainte frontiera, cum de ex. între România şi Bulgaria şi anume fiecare din State va exercita poliţia navigaţiunei în apele sale teritoriale. Toate chestiunile de detaliu ale organizaţiunei serviciilor speciale au fost studiate în Consiliul Consultativ al ministerului de externe, iar delegatul nostru în Comisiunea Internaţională a Dunărei, ajunsese la o înţelegere deplină cu delegatul Statului vecin. Această înţelegere a fost depusă ratificării Comisiunei Internaţionale a Dunărei în a 12-a sesiune plenară din 1025. Atât din cauză că delegaţiunea Iugoslavă se pare că a revenit asupra multor puncte asupra cărora căzuse de acord cât şi din cauză că mulţi membri din Comisiunea Internaţională voesc să se amestece îndeaproape în administraţiunea acestui sector al Dunărei, căutând să dea interpretări cari le convin articolelor din statut, nu s’a putut obţine aprobarea acordului încheiat între cele două State după multă şi îndelungată discuţiune. Reluarea în discuţiune a întregei chestiuni de la Porţile de Fier, formează obiectul întrunirei de la 15 Ianuarie la Roma intre membrii Comisiunei Internaţionale aDunărei. Chestiunea pentru ţara noastră prezintă o importanţă deosebită, şi sperăm, că interesele ţărei într’o chestiune care poate crea un precedent primejdios pentru aplicarea regintului Dunărei fixat în statutul de la Paris vor fi apărate cu toată tăria şi cunoştinţa unei grave şi importante chestiuni. Ift legătură cu cele de mai sus, vom publica mâine documentele asupra discuţiunei urmată la Paris, arătând în acelaşi timp şi declaraţiile făcute de către delegatul României. Zi CU ZI Fuziunea fuziunei cu guvernul care are cele mai bune fripturi lui se va face--Nu-o voeşte d. Miile, care declară că cu un scuveru imonal nici o alianţă. A z’s şi lumină s’a făcut. Să ştiţi că fuziunea fusiunei tocmai acuma se face cândo combate colegul dictatorial al d-lui Fagure!* Un ziar politic publică felurite anunţuri matrimoniale din care reţinem : „Bărbat, peste 40 de ani !“... ..Doresc căsătoria cu scop de măritiş“ E bine că bărbaţii de peste 40 ani, află că d-na Văduvă care le sol mită concursul, nu vrea să se căsătorească fără sa se mărite, cum s’ar putea crede. # D. Vaida Voevod acordând un interview repetă un aforism grozav : „Numai viţeii proşti îşi aleg singuri măcelari“. Tot d- Vaida afirmase odată că „numai boii nu s© contrazic“. E atâta zoologie în literatura d-lui Vaida, încât bănuim că d-sa este și veterinar, nu numai distins medic de boale de stomac. ...................r — — —— ■ - ii Reviste pentru copii Semănatul din vreme de SflVM I. MATEIU Ziua de Mercuri, în case mea, e o zi neobişnuită. Băeţii deschid cheii mult mai devreme ca de obiceiu. Spălatul, îmbrăcatul, cafeaua trec în ordine şi în grabă într’o tăcere emoţionată şi preocupată. Şi când totul e în regulă, două perechi de urechi se ascut, două perechi de ochi se măresc cu o expresie de înfrigurată aşteptare. Din susul străzii, glasul „moşului“ mult dorit se aude şi inline... în fine... mânuţele nerăbdătoare prind, în strigăte de bucurie, câteva foi tipărite — o lume pentru ei — „Universul co-piilor“.* De fapt cu două-trei zile înainte, conciliabule şi pertractări misterioase, se urmăresc prin colţuri de odaie. — Eu cred că scapă, declară sentenţios cel mic. Dacă au noroc... — Dacă le ajută Dumnezeu, adaogă filosofic cel mare. — Vezi tu, de şarpe au scăpat, de hoţi au scăpat, de harapi au scăpat, de cascadă au scăpat, acum balaurul de sub uşă... Să vezi că scapă Tudorică şi Andrei... Ori: — Nu ştiu de ce Ţuguilă nu mai face nim’c. T’i-aduci aminte când era el pe vapor ofiţer cu lunetă?.« ' . . Şi râsuri argintii umplu casa... De câţiva ani copiii noştri îşi au Revistele lor, cari sunt mult iubite şi citite. Au reuşit să creeze câteva tipuri interesante ce s’au apropiat de ei ca nişte prieteni buni şi extraordinari Minunata poveste cu chipuri a celor doi ştrengari, cari trec prin peripeţii abracadabrante, însă într’o înşiruire logică şi amuzantă, ce-ţi perzintă neverosimilul ca o realitate neîndoielnică; căţeluşul simpatic şi sfătos, îndrăzneţ şi plin de demnitate; duioase povestiri despre flori şi păsări, condensarea într’o boabă de mărgăritar a frumoase învăţături, sunt multe — multe lucruri reuşite şi folositoare. îmi lipseşte însă un cer tainic şi subtil, pe care nu-l aştept concretizat într’o formă, dar care trebue să plutească, să ’nvalue, să pătrundă fiece rană, să lase o amintire precisă, mai presus de năsdrăvăniile cu haz şi care încet şi sigur, ca o mână destoinică, să lase, dintr’o aruncătură măiastră, sămânţa de aur, ce va rodi odată în sufletele deschise azi şi curate încă ale copiilor noştrii. E preocuparea etică a celor, ce mânuesc pana pentru delectarea micuţilora. Mi-aduc aminte cât de stranie mi s’a părut multă vreme povestea lui Bans Andersen despre „fetiţa, care a călcat pe o pâine, ca să nu-şi murdărească ghetele“. Era o fetiţă mândră şi arogantă: îi plăcea să chinuiască muştele rupându-le aripele şi gângăniile, străpungându-le trupuşorul cu ace. Ea nu iubea pe nimeni. Şi într-o zi pornind la un drum lung, ajungând la o băltoacă, de teamă să nu-şi murdărească ghetele nouă, a aruncat o pâine în mijlocul noroiului. Şi ridicânduşi rochiţa a călcat cu un picior pe pâine ,fiindcă era mândră şi arogantă. Atunci o minune năpraznică se ’ntâmplă. Piciorul ei se lipi de pâine iar pâinea scoborî, scobeli până ’n ţara vrăjitoarelor unde, printr’un chin de fiecare clipă, fetiţa avea să ispăşească nesocotinţa şi răutatea ei încremenită ca o stână de piatră, ea rămase astfel, prăpădindu-se de foame şi neputându-se pleca să rupă o bucăţică din pâinea plină de noroi. Muşte fără aripi şi gângănii veneau pe trup să-i amintească, de cruzimea ei. De pe tărâmul cellalt auzia tot ce vorbeau oamenii despre ea, şi calde îi cădeau pe creştet lacrimile mamii ei. Şi viaţa trecea iar ea rămânea nemişcată într’o desperare fără nume... Numai rugăciunile unei prietene, rugăciuni îngânate până pe patul morţii, îi învinseră trufia şi odată cu pocăinţa căzu din Cer peste fruntea ei umilită ploaie de raze a iertării... *■ Mi se părea stranie această ispăşire grozavă a unei vini atât de miei. Dar acum, când cunosc viaţa, înţeleg tâlcul ei adânc. Fetiţa necinstise una din cele mai sfinte lucruri din lume: PÂINEA, rodul cel mai curat al pământului Pâinea, pe care muncitorul o câştigă în sudoarea frunţii; pâinea, către cari se ’ntind mânuţele orfanilor; pâinea, pe care o cerem Tatălui nostru ceresc în rugăciunea de fiecare zi, pâinea, pe care Hristos a frânt-o, zicând: — „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi‘„ Copilul, trebue să ştie de mici, că sunt lucruri despre cari nu şi glumeşte... Că viaţa e plină da frumuseţi şi că râsul joacă în bogăţia de culori a florilor şi în minunea miresmelor de pe câmp. Că deagostea e podoaba sufletului şi Căminul, altarul, unde slujim Domnului... Că minciuna e reflexul Iadului şi ucigaşa fericirii... Că prietenia e sfântă şi cuvântul dat, un legământ sacru... Mila şi respectul faţă de cei, ce sufăr, o datorie... Credinţa, virtute fără de preţ... şi bunătatea, cununa inimii... Să semănăm din vreme... «F R _ ll î* aiiiiliberal■■■ Câţiva domnişori, cari au scăpat ocazia să-şi afirme calităţile combative pe frontul de la Mărăşeşti, luptă azi pentru realizarea unui front la Bucureşti. Acesta ar trebui să se îndrepte împotriva partidului liberal, care urmează să fie desfiinţat printro ofensivă generală... Partidul liberal are ceva mai bun de făcut, decât să se preocupe de astfel de încercări meschine- Ele nici n'ar merita să fie discutate, dacă n’ar dovedi o stare de spirit caracteristică, îri partidul național-țărănesc. Acest partid nu s’a întremat încă în urma lunge,i boli a fuziunei. Pretutindeni izbucnesc nemulţumiri. Indisciplina, este regula generală. D Mania n’are nici o autoritate- D-sa nu poate lua vre-o hotărâre, ci se mulţumeşte să constate că o parte din fruntaşii partidului îl trag la dreapta iar altă parte la stânga. Ei bine, în acest partid se găsesc membri cari socot că principala grijă nu trebue să fie consolidarea lui ci... distrugerea partidului liberal! Această judecată de oameni grăbiţi a sfărâma tot fără a putea clădi nimic în loc, se evidenţiază pe toate terenurile. Ea împedică partidul naţonal-ţârănesc să se consolideze ei face în jurul lui un gol, ce nu poate fi umplut cu pleava pe care o strânge la „Dacia". Puterea partidului liberal nu este o ,,legendă“, cum o găsea cu un susţinător al „blocului“, ci o realitate care întăreşte temelia statului român. Ea se evidenţiază în fiecare pagină a istoriei noastre, ca hrit isvor binefăcător de forte veşnic reînoite. Şi dacă prin imposibil acest „bloc“ s’ar forma şi s’ar rostogoli în albia acestui is,vor. —apele-i cu atât mai puternice cu cât sunt mai curate, l-ar ocoli, l-ar mătoni încetul cu încetul sau spumegând, l-ar arunca, la mal urmând netulburate calea, care într’o sută de ani de sforțări st au săpato■ Evenimentele din CHINA Baronul Chidehara, ministrul de externe al Japoniei a primit zilele trecuta pe ambasadorul Angliei la Tokio, căruia i-a comunicat punctul de vedere al Japoniei in chestiunea memorandumul britanic relativ la China. Japonia nu a acceptat propunerile formulate în memorandumul Angliei, iar ministrul de externe din Tokio a regretat că guvernul britanic a refuzat întrunirea unei conferinţe a tuturor statelor interesate în China spre a discuta, litigiile ce fac obiectul tulburărilor din această ţară. BARONUL CHEDEHARA I ECOURI . Franţa lângă Traves cercetări arheologice au dat la lumină ruinele unui templu al cultului Mittra, una din zeităţile religiei mazdeene, sub dominaţia română F etiţa Gemma Capetto, „fina“ d-lui Mussolini, a câştigat un premiu de naraţiune, reuşind să pârgubă In noi, 200 m, la Policastro. Un decret al guvernului italian interzice femeilor înscrierile la cursurile universitare de filozofie. D. Mussolini susţine că acele studii sunt nefaste femeilor deoarece distruge sensibilitatea. Seziunea din Ianuarie pentru divorţuri, la Londra, este cea mai încărcată. Anul acesta însă sunt mai multe divorţuri decât în alţi ani. Sunt 700 cereri de divorţ iar anul trecut au fost 540. Multe cereri sunt din societatea înaltă. NOTE învăţătura istoriei şi Liga Naţiunilor O polemică recentă ne-a adus la cunoştinţă, prin informaţiile ce ni le dă d. Const. Kiriţescu, directorul general al învăţământului secundar, şi fost expert cooptat la „Liga Naţiunilor'', că spiritul de la Geneva este că istoria să fie purificată de orice excitaţii la ură între popoare. Istoria naţională nu ar trebui să fie astfel o mare colecţie de poveşti sângeroase, in care omenirea apare ca într'o permanentă Învrăjbire şi măcelărire, ci o naraţiune din care să se filtreze în mintea tânără, iubirea neamurilor intre ele „Liga Naţiunilor“ este în dreptul ei să urmărească pe orice cale consolidarea naţiunilor pacifice şi aruncarea pe planuri secundare de conştiinţă, ura invrăjbirea, toate mobilele excitante cari sunt sămânţele tuturor conflictelor internaţionale. Visul acesta frumos al Picei nu este bon, şi singura noutate este că el a căpătat forma uinei organizaţii vaste birocratice, cu secretari generali, şefi, directori, experţi, cu comisii şi subcomisii. Organizarea e nouă, dar din umbra trecutului Immanuel Kant ne aduce aminte că el a pregătit ca să înţelegem şi frumuseţea visului şi chiar nevoia organizărei acestui vis, a te maniere de IE fison. Deci „nimic nou sub soare" iar scopurile Ligei sunt împărtăşite de către toţi cei ce au simţit ororile războiului şi consecinţele dezastruoase ale conflictelor internaţionale. Am suferit prea mult şi prea de curând, pentru ca să nu fi înţeles că Locarno e micul arbore de măslin, sub care visurile de pace se pot adăposti sub un simbol de viaţă mai bună în viitor. Totuşi, ca să revenim la învăţătura istoriei, ne întrebăm, dacă trecutul poate fi refăcut, şi dacă trebue să fie refăcut? Oare întreaga istorie a omenirii de până acum nu e o lungă luptă pentru viaţă, un şir de eroisme splendide, sau de mârşave laşităţi, pentru a trăi un popor mai bine decât altul ? Cum vor putea istoricii pedagogi să facă din istoria trecutului altceva decât ceiace cu durere trebue să constatăm că el a fost ? Dar ca educaţie sufletească oare conştiinţa vie a jertfelor făcute pentru a învinge pe alţii, nu este o înălţare morală, care compensează cu prisosinţă spiritul pacific ce voim să-l sădim in suflete ? Ce tonic moral e conştiinţa virtuţilor prin care un neam nu a murit deoarece au murit ca individualităţi puii lui eroici ! Ar rămâne, — şi aceasta o înţelegem şi o susţinem — ar rămâne ca in învăţătura istoriei să intre fi altceva decăt nuntat războiul. Un popor nu a făcut numaî războae. El a avut, când a avut şi o cultură, a avut o viaţă socială şi politică. Această trebue să o cunoască tinerimea care învaţă carte. Acesta e un adevăr şi o necesitate, asupra căreia ne cerem voe dela cetitori a reveni PETRONIUS In viaţa economică, anul 1926 a înregistrat o serie de evenimente, cari nu sunt de cea mai mică importanţă, şi cari arată că dezastrul războiului se poate repara numai printr’un tratament lent, şi prin multă muncă. In avantajul mânei de lucru neexperte, a venit din fericire să complecteze munca perfecţiunea technică, încât deşi condiţiunile de muncă după războiu au fost mai grele decât Înainte, industria a progresat Dar problemele economico-sociale sunt fără sfârşit cum fără sfârşit sunt şi situaţiunile noul Iar fiecare nouă problemă vine cu cortegiul ei de dificultăţi. Criza din Industria engleză Industria minieră britanică a suferit mult de pe urma unuia dintre cele mai formidabile conflicte. Milioane de muncitori din lumea întreagă au urmărit evoluţia acestui conflict cu cea mai mare nelinişte. Cauzele profunde ale dificultăţilor din industria minieră britanică sunt în primul rând consecinţele crizei care în ţările producătoare a devenit endemică, şi lipsa unor metode mai raţionale de exploatare. Efectul cel mai important al conflictului din Anglia este scăderea producţiei, care va apăsa şi mai mult pe umerii lucrătorilor. Din această cauză şi conflictul s-a aplanat prin înfrângerea rezistenţei muncitorilor. Pentru moment, poate chiar ca o consecinţă a crizei din industria minieră, nici industria metalurgică n'are o situaţie strălucită în Anglia. Dar criza industriei metalurgice, mai provine şi din faptul că ea posedă o capacitate prea mare de producţie în raport cu posibilităţile de desfacere a produselor. Exportul general al Marii Britanii a scăzut în anul 1926 cu 72 milioane lire sterline faţă de anul 1925. Situaţia înfloritoare a Germaniei Situaţia economică a Germaniei, cu tot şomajul intens care o bântue, contrastează cu situaţia din Anglia, contrastul fiind în favoarea Germaniei In domeniul industrial, refacerea economică este aproape încheiată, iar efectele aplicării planului Dawes n’au avut o influenţă funestă asupra industriei. Faptul că Germania are de plătit câteva miliarde de mărci aur, a făcut ca industria ei deşi destul de puternică şi destul de înaintată din punct de vedere technic, să progreseze şi mai mult prin noi metode de exploatare raţională, putând astfel să concureze produsele străine pe piaţa mondială. Se mai observă în Germania o acţiune de concentrare a întrerinderilor, tot în scop de a face să scadă preţul de cost al mărfurilor. Trusturi şi înţelegeri internaţionale O valoare din cele mai mari li s-au atribuit şi tratatelor comerciale încheiate de Germania în ultimii ani şi acţiunea exterioare a politicii ei economice. Evenimentul cel mai de seamă pe acest teren, a fost constituirea trustului oţelului, fondat de Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Basinul Sarre, la care au aderat apoi: Austria, Cehoslovacia şi Ungaria. Libera concurertă face loc din ce în ce mai mult înţelegerii colective. După constituirea trustului, s-au mai constituit şi altele: trustul aluminiului, trustul aramei al fabricilor de superfosfaţi, al lămpilor cu incandescenţă şi trustul financiar, zis A.B.C. (America, British and Continental Corporation) fondat la New-York. Coordonarea unor importante, ramuri de industrie din diferite ţări, dacă prezintă avantajul că reglementează producţia, preţul şi debuşeurile, prezintă dezavantaje destul de mari pentru clasa muncitoare. Şomaj creşte mereu Şomajul a crescut mai mult decât oricând în cursul anului 1926 şi e departe de a se normaliza. Şomajul normal însemnează 3—4 milioane de lucrători fără lucru, în lumea întreagă. Astăzi ating numai trei ţări această cifră (Anglia, Germania şi Rusia) Apoi vin Austria şi Polonia, cu 100—300 mii şomeuri; Danemarca, Italia şi Cehoslovacia cu 50— 100 mii şomeuri; Belgia, Franţa, Olanda, Norvegia, Suedia, Ungaria şi Elveţia cu 10—50 mii; România, Finlanda, Estonia şi Letonia cu maximum 10 mii de şomeuri. Anul 1927 va aduce în luna Mai, o Conferinţă internaţională economică, al cărei succes atârnă şi de felii cum va fi organizată şi cum vor fi reprezentate diferitele categorii de profesionişti. Chestiuni sociale EVENIMENTELE ECONOMICO-SOCIALE din CURSUL ANULuîîgâ's“ ..."......................... Criza* ewROMicp-f bancară persistă.— In rel egeriso ective sta te