Viitorul, august 1927 (Anul 20, nr. 5829-5854)

1927-08-05 / nr. 5832

l El ti. te TA»A iLliw.lislriinofBte AB O V#A MENTE 113Tfism1 fn streine täte un en— 700 eiI Un en— —-----14CG lei Saseitn!— — —350»1 Șese luni--------700 » Trei luni— — —200»1 Trei luni-----—400 *­ ­ BKisS a® aouft-zeceiea £$_© VIner! 5 ßugwsS, 1927 REDACTIA HC KtKliTRATIA BUCUREST » STB. EDO ARP QFTNET No. 2 || STRADA ACADEMTEI Na. 17 Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303/11 sta» f K V NCEItRIjCOMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr AcacerrU 17 Ei la leale Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrus­e. în ȚARA el i Muiate simea de consolia­re D­IRECTIVELE O­PEREI de GUVERN împreună cu perfecţionarea întregului utilaj şi armaturei e­­conomice a ţărei pentru­ ca să pu­tem da de aci înainte tot cea ce îi este necesar României­ Mari, va trebui ca opera de guvern — ca­binet ministerial şi parlament — să procedeze cu cea mai mare chibzuinţă la alcătuirea de legi menite a normaliza şi consolida ţara. Desigur că cea­ ce trebue să con­ducă opera legislativă, va fi toc­mai inversul preocupărilor ce au ilustrat scurta guvernare ave­­reseană, şi anume va trebui să ne conducem de studierea reală a nevoilor ţârei, punând interesele obşteşti ca busolă, ca îndreptare şi ca corectiv­ al legislaţiei. Fără de această preocupare o­­biectivă şi fără o studiere amă­nunţită a nevoilor ţârei, şi fără o clasificare a celor ce au precă­­dere faţă de altele, desigur că o operă legislativă riscă de la înce­put să fie vremelnică şi artifi­cială, ca orice operă ce nu ese din cadrul realităţilor, ci din artifi­ciul calculelor şubrede. Pentru ca opera de guvern să fie cât mai utilă, se cere ca le­gile odată făcute să fie strict e­­xecutate. Nimic mai rău pentru educaţia cetăţenească şi pentru respectul datorit legalit­ăţei în­săşi, decât fabricarea legilor — după modelul legilor alcătuite de pildă la Ministerul Muncei sub guvernarea averescană — năs­­cute­ moarte şi în imposibilitate de a fi aplicate. Cu modul acesta se naşte în conştiinţa cetăţeneas­că idea că sunt legi cari trebue să rămână pe hârtie, fără putere operantă şi activă. Pentru ca opera de legiferare să fie apoi cât mai bună se cer astfel două condiţiuni sau doi factori, şi anume: 1) Fiecare lege eşită din stu­diul unui departament trebue să fie isvorâtă din o cunoaştere pre­cisă a activităţei celorlalte de­partamente, din o cooperare fără de care unitatea de guvernământ ar fi în suferinţă. Sub guvernul prezidat de d. general Averescu pentru a da iarăşi numai un e­xemplu între altele multe ce al­cătuise la Ministerul instrucţiu­­nei un proect de lege pentru în­curajarea locuinţelor la profe­sori, care făcea double emplore cu legea d-lui Trancu-Iaşi, vota­tă chiar în momentul când se studia şi aşternea pe hârtie pro­­cesul de care vorbim, în departa­mentul instrucţiei. Lucrul acesta nu se poate în­tâmpla într-o guvernare serioasă. 2) Opera de legiferare are un puternic sprijin în instituția di­rectă atât de folositoare, a Consi­liului legislativ. Acest consiliu pe lângă marea lui menire de-a pipăi constituționalitatea proec­­telor propuse, și de-a stabili o concordanta între legi, va trebui să­ i se recunoască tot mai puter­nic rolul activ şi de iniţiativă, rolul constructiv în alcătuirea le­gilor, ţinând seamă de nevoile ţărei, şi de problemele felurite pe care le presintă complicata maşinărie a statului modern. Opera de legiferare trebue, a­­poi, să fie dominată de­ un princi­piu mare etic, şi anume că nici­ o lege nu are sorţi de traiu bun, decât atunci când ea împacă im­perativele moralei cu legalitatea. O lege nu are putere decât atunci când a reuşit să se conformeze în articolele ei cu desideratele cerin­ţelor morale şi ale echităţii ce sunt jaloanele conştiinţei ome­neşti-Opera de guvern pe care cabi­netul şi parlamentul actual este decis a­ o întreprinde va trebui să dea un imbold şi un model edu­caţiei cetăţeneşti, stimulând nu numai energi­­le, dar sădind în mintea tuturor că legalitatea e chezăşia progresului naţional. Conferinţa navala dela Geneva LIMITAREA înarmărilor navate Opoziţia tezelor di discuţie — Le Termes comentând declaraţiu­­nile făcute de Sir Austen Cham­berlain în Camera Comunelor, asu­pra lucrărilor conferinţei navale dela Geneva, spune că nu clarifi­că mult situaţiunea. Discursul mi­nistrului de­ externe al Angliei, pornit din cele mai bune inten­­ţiuni, exprimă dorinţa de a se a­­junge la un acord; dar când exa­minează lucrurile în fond, iese şi mai mult în evidenţă opoziţia ce­lor două legi în prezenţă şi greu­tăţile cari se opun la găsirea unei formule acceptabila pentru toţi. Pentru a întreţine speranţa unui rezultat favorabil al negocierilor de la Geneva, e vorba să se ajungă la o reglementare provizorie a chestiunei crucişătoarelor. Se va va vedea dacă Statele­ Unite se vor preta la această încercare. Responsabilitatea Angliei Marea grijă a d-lui Chamberlain, serie­le Temps, este să degajeze responsabilitatea Angliei, de ori­ce eşec eventual al conferinţei de la Geneva. D. Chamberlain nu voeşte să se spue că­­exigenţele cabinetu­lui din Londra nu permit o înţe­legere asupra dezarmărilor navale De aci încercarea de a demonstra opiniei publice, că concepţiunile britanice au fost falsificate prin interpretări tendenţioase. Dar cum teza britanică se opune tezei ame­ricane, apărarea Angliei are de e­fect să arunce răspunderea asupra Statelor­ Unite. Opinia publică americană este a­larmată din această cauză şi de­­aceea atmosfera dintre Londra şi Washington nu este tocmai favo­rabilă unei înţelegeri. D. Chamberlain declară că gu­vernul englez acceptă propunerile d-lui Coolidge formulate în confe­rinţa de la Washington, pentru re­ducerea cheltuelilor navale, fără a se periclita însă siguranţa naţio­nală. In vederea realizărei acestui program, Anglia propune reduce­rea dimensiunilor, şi armamente­lor, menţinând numai numărul fi­xat în conferinţa de la Washington. Chestiunea crucişătoarelor Fără îndoială propunerile en­gleze corespund programului limi­tării înarmărilor navale, dar în chestiunea crucişătoarelor mijlo­cii, Anglia ar dori să nu se fixeze nici o limită nici o proporţie între diferitele flote de război. Teza en­gleză este următoarea: Se poate stabili o proporţie între flotele de luptă, dar cu totul altfel stau In­curile când este vorba de mieile crucişătoare utilizate în scop de a face paza mărilor în timp de pace, şi necesare pentru protecţia căilor de comunicaţie în timp de război. Or bastimentele de această catego­rie sunt mai necesare pentru Im­periul britanic decât pentru ori­care alt stat, dat fiind că este scăldat de toate oceanele globului. Teza este justă din punct de vedere britanic, însă formula de la Washington urmează să nu se mai aplice la crucișătoarele mijlocii. Astfel, pe când Statele­ Unite vor paritate navală cu Marea­­Brita­­nie, pe baza unui tonaj egal, pen­tru toate categoriile de vase, An­glia, motivează că situaţi­a ei geografică o determină să nu ad­mită acest principiu pentru cru­cişătoarele mijlocii. „Imperiul Britanic — spune d. Camaberlain — ar pieri, dacă n’ar fi în stare să-şi apere comerţul ex­terior”. D-sa a demonstrat că egalitatea numerică n’ar constitui şi o egali­tate de fapt sub raportul siguran­ţei, întrucât Statele­ Unite au ne­­voe de bastimente mari puternice în acest scop pe când Anglia are nevoe de vase mici, pentru că are foarte numeroase baze navale pe tot globul. I ....­ Ministrul de externe al Angliei şi-a exprimat credinţa că totuşi se va ajunge la un acord temporar. D. M. Cantacuzino IBBSeatSuBBiMSSad­- '-VMWSXV­.V. a.» gSSS ia d. Mihalache înainte ca d. Iuliu Maniu să fi cetit în şedinţa de ori a Camerei lunga declaraţiune a partidului na­ţional-ţărănesc, plină de un atât de „sincer“ democratism, — d. I. G. Duca fixase în faţa Istoriei ro­­lul pe care d. M. Gantaguzino, cu­noscutul fruntaş ţărănist, la avut în înfăptuirea marelor reforme. Camera a râs ori. A fost acel râs sănătos, isvor­it dintr'un contrast prea brusc înfăţişat. D. I. G. Duca a pus în evidenţă cu un humor a­­tât de fin şi o voce bună atât de antrenantă acest contrast încât chiar partizanii d-lui Mihalache au fost dezarmaţi. A avea o convingere politică fie ea cât de reacţionară, nu consti­­tue o culpă. V. M. Cantacuzino a dovedit însă că voeşte să uite de unde a plecat numai spre a da lec­ţii de „democraţie“ acelora cari n’au nimic a învăţa dela d-sa. Mai mult reprezentantul vechei boerimi latifundiare şi al ţărănismului in­tegral voia să facă Istorie, uitând­­­cum bine a spus d. ministru de interne că pentru aceasta e nevoie de o condiţie elementară: să ai memorie. Reîmprospătarea memoriei d-lui Cantacuzino a­ fost un spectacol din cele mai interesante. S’a dove­dit că d. Cantacuzino a făcut campanie împotriva exproprierei, ameninţând cu revoluţia. S’a dove­dit că a impus un aliniat în art. 1­) a Constituţiei din care se scu­teau de expropriere întinsele tere­nuri petrolifere ale familiei Can­tacuzino. Şi, cu aceste antecedente, d. M. Cantacuzino voia să explice isvoarele ţărănismului d-sale. Iată pentru ce d. I. G. Duca, atât de în­temeiat, a tras următoarea conclu­zie, care va rămâne, asupra situa­ţiei fruntaşului conservator şi ţă­rănist : — „Dacă mi-aş permite să judec situaţia d-tale, aş judeca-o ca es­tet şi ca om politic. Ca estet, cu a­­dâncă melancolie, pentru că un simţ de armonie mă împiedică să pot vedea pe conservatorul de tra­diţie, transpus în cadrele partidu­lui ţărănesc. Ca om politic, judec situaţia cu satisatire, atunci când te văd în sânul ţărăniştilor, dân­du-ne nouă lecţii de democraţie“. „I­I­I . — —... gira Un nou record , un K­VIATIE Locotenentul G. Champion din marina americană, sburând cu hi­­droavionul de la Anacostia, a atins o înălţime de 11.825 metri. LOCOTENENTUL G. CHAMPION li CU ZI D. Mihalache a lăudat regi­mul unguresc, pentrur­ a arăta c­ă deşi e stilist­, al partidului ştie sa întreacă în convingeri pe d. Maniu, ori Vaida. D-l Mihalache poate avea deci tot atâta demnitate naţională, cât şi d. Vaida. Ca să­ se ştie. MOTE ■BrnmamamiwMiiwiBM ROBERT de FLERS Moartea marei personalităţi inte­­lectuale ce a fost Robert de Flers, este incontestabil o durere pentru Franţa, care pierde în el pe unul din cele mai reprezentative inteli­genţe galice, pe unul din aceia cari au fost mai legaţi de spiritul fran­cez. De mult teatrul cunoştea o duali­tate ce stăpânea scena— o amiciţie literară care aducea aminte tovără­şia Goncourt ori Rosny — şi anume cooperaţia de Flers şi Caillavet. Ori­unde era o scenă, şi-un teatru, o piesă a acestor doi oameni de gust şi de teatru era sigură de succes, pentru că mai ales de Flers punea în ea strălucirea multicoloră a ra­zelor resfrânte în cristal, spuma şampaniei, tot ceea ce era diafan şi subtil şi nobil. De altfel de Flers nu era un emi­nent alcătuitor de scene cari au viaţa efemeră, ci prin scrisul lui subtil şi elegant, reuşise să fie ceea ce meri­ta să fie: un „nemuritor". Autorul lui „Habit vert" avea prea mult ta­lent pentru ca cei ironizaţi să-i poarte rancină; şi el însuşi era om prea de spirit pentru a se anihiloza într-o atitudine de adverstitate lite­rară. De altfel pentru a se vedea chipul cum era considerat în Franţa marele filo-român este dea­juns a cita urmă­torul fapt cu adevărat semnificativ. Când a fost vorba să se sărbătorea­scă,—cu discreţia, cu eleganţa, cu fastul concentrat şi de bun gust, lucruri cari sunt pur franţuzeşti — cei 40 de ani de viaţă parlamentară ai d-lui Poincaré şi anul marelui minister al uniunei naţionale, pre­zidat de acest mare om de stat, în­treg consiliul de miniştri s-a gândit că nimic nu i-ar putea face mai multă plăcere sărbătoritului decât oferindu-i un volum de-al lui Ro­bert de Flers. Volumul purta titlul Hsáé, princesse de Tripoli, legat ar­tistic în piele încrustată de artistul Meunier, cu litografii de Mucha. A­­legerea a fost făcută de academi­cianul Barthou, care oferind volu­mul lui Robert de Flers, d-lui Po­incaré, a adăugat aceste câteva cu­vinte : ,„Iată, iubite preşedinte, o carte în maroquin, cum şade bine unui ministru : ea este „mosaicată" cum se potriveşte cu un cadou oferit de membrii unui cabinet al uniunei na­ţionale; şi în sfârşit, e durabilă, ce­ea ce va fi cum sper, simbolul cabi­netului d-voastră“. Este suficient a povesti acest fapt, pentru a ne da seama că Robert de Flers era în Franţa de azi, persona­litatea literară, cea mai cu vază şi că numele lui se socotea că este o mare cinste a fi legat de sărbători­rea unui om politic, intrat din viaţă în istoria Franţei contemporane. Pe acest om, şi pe un astfel de om, l’am pierdut; Lam pierdut în vremea când aveam nevoe de un purtător de voce al intereselor noa­stre, pe un chezaş al civilizaţiei noa­stre , şi pe un prieten sincer, a că­rui mărturie să fie crezută, al că­rui sprijin să ne fie pe cât de fo­lositor, pe atâta de înălţător. După câteva zile de la moartea Re­gelui, pe care Robert de Fiers îl se­condase în clipele cele mai grele, prietenul nostru şi al Lui, dispare înghiţit în neantul fatal... fi o pierdere şi pentru literatură, şi pentru teatru, şi pentru diploma­ţie, şi mai ales pentru România Mare, la creaţia căreia el fusese martor apropiat. PETRONIUS - " " ■■■■-­ CONT Sfsoafia Mesam­îa! ..«REA operei D-l Vintilă I. Brătianu, miniştrii de finanţe arată sfer­­age trebue sa te facă psichieie politice pentru ca prin înlăturarea discordiilor să colaboreze la or-B—B—aB—B ■MMBBM—a—B——■ ganizarea şi binele Ţării Publicăm aici după note stenogra­­fîce, cuvântarea ţinută in şedinţa Senatului de la 28 Iulie 1927 de d. Vintilă I. Brătianu, ministru de fi­nanţe, cu ocaziunea discuţiei adre­sei pentru răspunsul la m­esaj: D-l C. NICOLAESCU, preşedinte . D-l ministru de finanţe are cuvântul. D-l VINTILĂ BRATIANU, minis­trul finanţelor (primit cu puternice şi îndelungate aplauze). Donaţiilor senatori, după cum şi o­­rator’ul care m’a precedat, d. raportor al răspunsului la Mesaj, a arătat că, în faţa scurtei sesiuni pe care o a­­vem înaintea noastră nu este locul ca guvernul să-şi arate acum pro­gramul său. Precum s’a spus şi în acest Me­saj, se va arăta în toamnă acest program şi se va vedea activitatea pe care o vom pune înaintea Parla­mentului spre a continua opera de consolidare a ţarei. Sunt însă unele declaraţiuni care au fost făcute aci care ne silesc să tragem oarecare învăţăminte în tim­purile grele şi mari prin cari tre­cem , trebue să o facem în deosebi pentru acei care n’au putut vedea limpede în evenimentele din urmă, adică adevărata situaţiune şi dato­ria pe care o au. Declaraţiunea făcută de partidul naţional-ţărănist recunoaşte meri­tele pe care le-a avut Regele Fer­dinand pentru ţară şi îi asigură re­cunoştinţa tuturor cetăţenilor. Dar nu este destul numai o recunoştin­ţă platonică pentru c­eea ce a făcut El; ea trebue să se arate întărind marea operă făcută de El. (Aplauze prelungite). Domnilor, Reggele Ferdinand a fost mare prin faptele lui, şi ca înfăp­tuitor al României Mari, şi ca des­­robitor al României noi, însă tot aşa de mare a fost nu numai la felul cum s’a învins pe dânsul în unele simţăminte pe care putea în mod firesc să le aibă, dar în modul cum a ştiut să pregătească soarta viitoare a ţărei (Aplauze prelun­gite). Regele Ferdinand a fost mare şi pentru că a ştiut, prevăzând viitorul, să aşeze traiul liniştit al acestei ţări şi p­entru ziua ce prevedea când el va dispare. Şi atunci, domnilor senatori, da­toria noastră de buni r­omâni este să asigurăm mersul liniştit al aces­tei ţări. (Aplauze). Nu mai reamintesc testamentul lui, grija lui pentru ţară în momen­tul în care prevedea că se duce din­­trei noi şi calea limpede şi lumi­nată pe care ne-o arată la toţi şi pe care avem datoria să o urmăm. (A­­plauze prelungite). E­odul cum ţara a înţeles această îndrumare a lui, trebue să ne dea şi mai multă încredere în bunul mers al acestei ţări. Instinct natural, cu­minţenia, bunul simţ al poporului nostru a ştiut să priceapă criza Re­gelui defunct, şi a ştiut şi el la rân­dul lui, să ducă mai departe­­pli­nirea năzuinţelor Lui (Aplauze pre­lungite). Prin această prizmă trebue să pri­vim rezultatul alegerilor. In Cam­eră s’a discutat şi se discută unele lu­­cruri secundare, se aduc acuzaţiuni de ilegalitate cari s’ar fi făcut în unele părţi. Este altceva ce trebue să vedem din aceste alegeri: estte răspunsul ţării la grijile Regelui! (Aplauze puternice). Părerile străinătăţii Domnilor, să nu le judecaţi după ceea ce spunem noi membrii partidu­lui naţional-liberal, care, poate că interesaţi, exi­s­t­t rezultatul ace­­stor alegeri atât de favorabile nouă. Judecaţi-se după ce spune toată opi­nia publică străină în momentul a­­cesta. Ei văd în rezultatul alegeri­lor siguranţa liniştitului mers al ţă­rii pentru viitor. (Aplauze puternice). Aceasta indiferent dacă sunt 300 sau 400 deputaţi şi senatori liberali, sau atâţia naţionalişti. Străinătatea toa­ta, aţi văzut ce unanimă a fost în jurul morţii Regelui, ca să arate si meritele acestui Mare Rege, dar şi rolul mărit al României în viitor (Aplauze prelunge). In rezultatul acestor alegeri ei au văzut siguran­­ta că Romania, factor puternic de aci înainte de pace şi ordine, va pu­­tea sa meargă pe calea luată si­ să propaşească, nu numai pentru bi­nele ei, dar şi pentru binele păcei şi a civinzaţiunei europene. (Aplauze). atunci, credeţi dv. că este un rau ca în momentul când dispare un factor, atât de important în viaţa noastră politică ţara întrea­­ga răspunde dorinţei manifeste de linişte pentru viitor dând re a dat­­ alegerile trecute , dând putinţa unui parlamenn* să funcţi­oneze în momente atât de prele (lând autoritatea unui guvern u­­nitar şi experimentat care are da­toria nu numai să rezolve chesti­unile interne, dar care trebue să resiste la încercările unor vrăj­maşi din afară ? Şi cui a dat a­­ceastă autoritate ? Unui partid ne­­încercat ?! A dat-o un­ui partid care a condus politica tatei îni gre­lele timpuri ale războiului euro­pean, a dus pe aceia pentru des­­robirea neamului.­­A dat-o unui partid care de 75 de ani se stie si in străinătate e,a şi aci, lucrează, pentru' consolidarea acestei ţări. Credeţi că această, manifestare a­ tarii nu este o întărire a, voinţei' Regelui în momentul când trecem prin greutăţi mari ca acestea ! După. dispariţia Regeln Ferdi­nand. _ trebue să vedeţi în alege­rile din -•'‘•mă, ori care ar fi fost­ rezultatul lor în favoarea noastră asigurarea liniştitului mers al a­­cestei ţări într’un moment critic al traiului ei. Ce trebue să înţeleagă un partid poljţst §i, atunci domnilor, se poate ca partide politice serioase şi cari se pretind de guvernământ­, să n­i-ş\ Continuare în pag. 2-a IM VINTILĂ I. BRATIANU Ministrul finanțelor Continuare în pag. 2-1 . Inginerul I. E. Sehr­om, care a călătorit de curând în Rusia, con­tinuă ci-şi publica impresiile şi constatările sale despre această ţară. Reproducem aici paginile scrise despre ţinutul Abchazia­ . Din punct de vedere geografic, Abchazia este formată de o fâşie îngustă de pământ situată pe ţăr­mul caucazian al Mării Negre în­tre orăşelele Gagry şi Oeexnohri. Frontiera de nord a ţării este constituită de lanţul principal al Caucazului. In materie consrtitu­­tională, pozitiunea acestei repu­blici minuscula în sânul Uniunei sovietice este următoarea: Uniu­nea republicilor socialiste sovie­tice cuprinde 6 republici federa­tive dintre cari una este Trans­­caudazia, aceasta la rândul său e divizată ia trei republici dintre cari cea mai importantă este Gru­zmia (Georgia) și în aceasta se găsește ca o parte autonomă Ab­­cbazia noastră. E o ţară de o rară frumuseţe, locuită de un prea frumos popor puţin la număr, e drept dar de o mândrie întrecând pe a celui mai mândru dintre romani. Dealtfel mai trăesc în Abchazia, armeni, gruzini, svaneţi, greci, Ruşi etc. căci în Caucaz domneşte peste tot amestecul cel mai pestriţ de naţi­onalităţi aşa că nimeni nu se mai poate orienta. Abehazienii sunt o nattură chercheză şi sunt poate singurul trib, care s’a păstrat să­nătos, probabil pentru că trăeşte despărţit de celelalte în Caucazul sudic, în timp de cerchezii din va­lea Rubenului sunt distruşi pe în­otul de groaznica plagă a sifili­­ului. Graţie mândriei şi îndrăznelii lor, anei azi­er­ii şi-au cucerit încă sub regimul ţarist anumite privi­legii şi acest­e cfilităţi i-au ajutat să obţină autonomia după sovieti­­zarea Caucazului meridional. In momentul de faţă, ei posedă ca şi celelalte republici sovietice pro­priile lor comisariate­­ale poporu­­lui singuri îşi conduc afacerile a­­gricole, problemele culturale şi de sănătate publică, limba oficială fiind, cea abobaziană, pentru c­are au creat un alfabet special com­pus din caractere latine adaptate şi din litere ale alfabetului cirilic. Intr’un cuvânt îşi conduc econo­mia naţională, pe un teritoriu care le aparţine, dar după directivele partidului comunist. Căci şi în Abchazia se găsesc comunişti, şi preşedintele guvernului abehazian, tovarăşul Lakaba face parte din conducerea partidului cu toată vârsta sa tânără. Se remarcă în special în Abcha­zia calitatea excelentă a tutunu­lui, splendoarea mării, frumuse­ţea nunţilor şi climatul dulce subtropica­l care aduce în aceste locuri un mare număr de vizita­tori. Dar tutunul excelent nu este cultivat d­e Abchazieni, ci în cea mai mare parte de către armeni, cei dintâi nefăcând decât să-l vândă şi aceasta în calitate de reprezentanţi ai guvernului Co­merţul liber care era odată apa- N­agiul fr­erilor stabiliţi în Abcha­zia, decade acum. Plantaţiile de tutun sunt aşezate numai pe ţăr­mul mării, unde mai bine de 250­­ zile pe an sunt cu soare, ci şi a­­­dânc în munţi, pe coastele cele mai abrupte unde nu pot pros­pera decât graţie unei minuni, de fapt datorită răbdării şi hărni­ciei armenilor. Tutunul şi fructe­le constituesc bogăţia ţării, dar a­­ceastă bogăţie nu este absorbită de populaţia indigenă. Satele ar­­meno-cerabeze unde se cultivă cel m­ai bun tutun sunt şi cele piai să­race, locuinţele sunt mizerabile şi mijloacele de trai foarte primitive. Satele ceheşti aproape de Novoro­­sisk sau cele germane de la sudul acestui oraş şi mai cari­­calitatea tutunului este mult mai inferi­oară, au un aspect mai prosper. Oroarea de şcoli ar putea remedia această situaţie, dar deocamdată nu există decât un mic număr de şcoli în Abchazia, astfel că nive­lul cultural al populaţiei e tot aşa de înapoiat ca întotdeauna. Marea minunată şi clima dulce atrag în Abchazia oaspeţi din toate regiunile Rusiei. Ţărmul e acoperit de vile şi sanatorii iar interiorul ţării începe a fi cerce­tat pe măsură ce mijloacele de transport îl fac accesibil. Toate construcţiile datează dinaintea re­voluţiei. După aceasta nu s’a mai clădit nimic, numai administraţia a fost schimbată precum şi pro­prietarii. După revoluţie particu­larii au fost înlocuiţi de Stat, care după câţiva ani de gospodărie de­plorabilă, a reuşit să refacă ceia ce mai rămăsese încă şi nu fusese distrus de mâna timpului şi a oa­menilor. În momentul de faţă, a­­ceastă perioadă de reconstrucţie e încheiată şi coasta abobaziană îşi are din nou sezonurile de vară, toamnă şi iarnă. Anul acesta, se­zonul e foarte slab din cauza si­tuaţiei politice. Locuitorii Rusiei centrale se tem de isbucnirea unui răsboiu în care caz s’ar găsi în Caucazul sud­ic cu totul izolaţi de restul lumii. Intradevăr Abchazia nu comunică cu lumea exterioară decât cu ajutorul vaselor, cari fac escale periodice în rada deschisă a câtorva porturi abchaziene, în special Suphum și Gagreq. In 1914 s’a început construcția liniei ferate zisă a Mării Negre care tre­buia să traverseze Abchazia în toată lungimea ei, dar lucrările au fost întrerupte în 1918 și cu toate ca 70 la sută din lucrările de tenasament și de artă au fost e­­xecutate, guvernul sovietic n’a gă­sit încă mijloacele de a termina construcţia. Această linie care cu un parcurs de 400 km. ar lega por­tul Tuapse cu Sudul până la prin­cipala Transcaucaziană prin acele 13 tunele, numeroasele sale viaduc­te şi priveliştele asupra mării şi munţilor. Sanatoriile abehaziene sunt re­numite prin confortul lor. Foştii posesori erau amatori de artă şi au creiat în această regiune cul­turi minunate. Grădinile subtropi­cale sunt adevărate d­omori din trupot da,.vedere botanic, grupând I întreaga floră a sudului, Japo­­­niei şi lavei, alături de numeroase I plante ale Caucazului. Peste tot , verdeaţa se păstrează tot anul, căci cu excepţia plopilor, nici un arbore nu-şi leapădă frunzişul în timpul iernei. Fagii majestoşi po­sedă frunze cu aspectul lucios al pielei, la fel cee al magnoliilor nu­­meroc răspândite în Abchazia. De­­aceia, aerul în­ această ţară e în­cărcat din primăvară în primă­vară cu aromele cele mai deli­cioase, cari în timpul nopţii sub căldura umedă pot îmbăta pe acel nedeprins cu această atmosferă. Nu e astfel de mirare că nu numai bolnavi adevăraţi se duc în Abcha­zia, ci şi surghiuniţi celebri pre­cum şi personagii, căr­ora politi­ca nu le-a surâs. Aci nu departe de Suchum, s’a „vindecat" în câte­va rânduri Troțki într’o vilă așe­zată In marginea întinselor păduri ale Caucazului în cari s’au organi­zat mari vânători. Napoleon nu s’a bucurat în insula Elba și nici pe departe la S. Elena de un exil atâta de agreabil. Troţki a găsit aci un asii minunat şi poate că va mai petrece aci sfârşitul vieţei sale, pentru încercarea sau chiar numai pentru ideia de a deveni un Napoleon comunist. Desigur în­tr’un secol, cultura a făcut pro­grese în ceia ce priveşte pe surghi­­unţii politicii. Abohazienii sunt un popor cu o frumoasă înfăţişare exterioară. Si­luetele, lor de munteni robuşti se transformă într-o clipă la oraş, în tipuri de orientali de salon şi dem­nitatea lor le dă ceva cavaleresc. . . bărbăţie i înfăţişare. In schimb , femeile nu se deosibesc cu nimic prin aparenţă externă Ospitalitatea Abahazienilor e pro­verbială, dar politeţea locului cere ca oaspetele să nu refuze nimic din ceia ce i se oferă. Deaceeia nu prea e recomandabil oamenilor cu stomacul delic­’ să accente invi­taţia unui Abehazian. Ei practică încă vendetta, pe care sovietele Un să o suprime cu orice preț și de aceea confiscă din timp în timp armele_ Abehazienilor. Dar un Abchazian fără „kiud.jal" (pum­j ^ -si ,revolver nu e abehazian adevărat, așa că măsura n’are vre­un succes până acum. Intradevăr Abchazianul găsește totdeauna mijlocul ca pentru merite „revo­luţionare“ sau altele să obţină au­torizaţia de a purta arme. Popu­laţia altor naţionalităţi e însă cu totul dezarmată. Deşi guvernul sovietic se simte consolidat în Abchazia, această mică ţ ţară adăposteşte un mare număr de deţinuţi politici. Pentru aţi da seama de aceasta, e destul­ să aminti o privire de pe stâncile din Sheum în vechea fortăreaţă turcă de acolo. Suta de oameni cu mişcări elastice, tineri şi bătrâni Peste Nistru Republicile Rusiei Sovietice: A B C H A Z I

Next