Viitorul, august 1927 (Anul 20, nr. 5829-5854)
1927-08-05 / nr. 5832
l El ti. te TA»A iLliw.lislriinofBte AB O V#A MENTE 113Tfism1 fn streine täte un en— 700 eiI Un en— —-----14CG lei Saseitn!— — —350»1 Șese luni--------700 » Trei luni— — —200»1 Trei luni-----—400 * BKisS a® aouft-zeceiea £$_© VIner! 5 ßugwsS, 1927 REDACTIA HC KtKliTRATIA BUCUREST » STB. EDO ARP QFTNET No. 2 || STRADA ACADEMTEI Na. 17 Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303/11 sta» f K V NCEItRIjCOMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr AcacerrU 17 Ei la leale Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distruse. în ȚARA el i Muiate simea de consoliare DIRECTIVELE OPEREI de GUVERN împreună cu perfecţionarea întregului utilaj şi armaturei economice a ţărei pentru ca să putem da de aci înainte tot cea ce îi este necesar României Mari, va trebui ca opera de guvern — cabinet ministerial şi parlament — să procedeze cu cea mai mare chibzuinţă la alcătuirea de legi menite a normaliza şi consolida ţara. Desigur că cea ce trebue să conducă opera legislativă, va fi tocmai inversul preocupărilor ce au ilustrat scurta guvernare avereseană, şi anume va trebui să ne conducem de studierea reală a nevoilor ţârei, punând interesele obşteşti ca busolă, ca îndreptare şi ca corectiv al legislaţiei. Fără de această preocupare obiectivă şi fără o studiere amănunţită a nevoilor ţârei, şi fără o clasificare a celor ce au precădere faţă de altele, desigur că o operă legislativă riscă de la început să fie vremelnică şi artificială, ca orice operă ce nu ese din cadrul realităţilor, ci din artificiul calculelor şubrede. Pentru ca opera de guvern să fie cât mai utilă, se cere ca legile odată făcute să fie strict executate. Nimic mai rău pentru educaţia cetăţenească şi pentru respectul datorit legalităţei însăşi, decât fabricarea legilor — după modelul legilor alcătuite de pildă la Ministerul Muncei sub guvernarea averescană — născute moarte şi în imposibilitate de a fi aplicate. Cu modul acesta se naşte în conştiinţa cetăţenească idea că sunt legi cari trebue să rămână pe hârtie, fără putere operantă şi activă. Pentru ca opera de legiferare să fie apoi cât mai bună se cer astfel două condiţiuni sau doi factori, şi anume: 1) Fiecare lege eşită din studiul unui departament trebue să fie isvorâtă din o cunoaştere precisă a activităţei celorlalte departamente, din o cooperare fără de care unitatea de guvernământ ar fi în suferinţă. Sub guvernul prezidat de d. general Averescu pentru a da iarăşi numai un exemplu între altele multe ce alcătuise la Ministerul instrucţiunei un proect de lege pentru încurajarea locuinţelor la profesori, care făcea double emplore cu legea d-lui Trancu-Iaşi, votată chiar în momentul când se studia şi aşternea pe hârtie procesul de care vorbim, în departamentul instrucţiei. Lucrul acesta nu se poate întâmpla într-o guvernare serioasă. 2) Opera de legiferare are un puternic sprijin în instituția directă atât de folositoare, a Consiliului legislativ. Acest consiliu pe lângă marea lui menire de-a pipăi constituționalitatea proectelor propuse, și de-a stabili o concordanta între legi, va trebui să i se recunoască tot mai puternic rolul activ şi de iniţiativă, rolul constructiv în alcătuirea legilor, ţinând seamă de nevoile ţărei, şi de problemele felurite pe care le presintă complicata maşinărie a statului modern. Opera de legiferare trebue, apoi, să fie dominată de un principiu mare etic, şi anume că nici o lege nu are sorţi de traiu bun, decât atunci când ea împacă imperativele moralei cu legalitatea. O lege nu are putere decât atunci când a reuşit să se conformeze în articolele ei cu desideratele cerinţelor morale şi ale echităţii ce sunt jaloanele conştiinţei omeneşti-Opera de guvern pe care cabinetul şi parlamentul actual este decis a o întreprinde va trebui să dea un imbold şi un model educaţiei cetăţeneşti, stimulând nu numai energile, dar sădind în mintea tuturor că legalitatea e chezăşia progresului naţional. Conferinţa navala dela Geneva LIMITAREA înarmărilor navate Opoziţia tezelor di discuţie — Le Termes comentând declaraţiunile făcute de Sir Austen Chamberlain în Camera Comunelor, asupra lucrărilor conferinţei navale dela Geneva, spune că nu clarifică mult situaţiunea. Discursul ministrului de externe al Angliei, pornit din cele mai bune intenţiuni, exprimă dorinţa de a se ajunge la un acord; dar când examinează lucrurile în fond, iese şi mai mult în evidenţă opoziţia celor două legi în prezenţă şi greutăţile cari se opun la găsirea unei formule acceptabila pentru toţi. Pentru a întreţine speranţa unui rezultat favorabil al negocierilor de la Geneva, e vorba să se ajungă la o reglementare provizorie a chestiunei crucişătoarelor. Se va va vedea dacă Statele Unite se vor preta la această încercare. Responsabilitatea Angliei Marea grijă a d-lui Chamberlain, seriele Temps, este să degajeze responsabilitatea Angliei, de orice eşec eventual al conferinţei de la Geneva. D. Chamberlain nu voeşte să se spue căexigenţele cabinetului din Londra nu permit o înţelegere asupra dezarmărilor navale De aci încercarea de a demonstra opiniei publice, că concepţiunile britanice au fost falsificate prin interpretări tendenţioase. Dar cum teza britanică se opune tezei americane, apărarea Angliei are de efect să arunce răspunderea asupra Statelor Unite. Opinia publică americană este alarmată din această cauză şi deaceea atmosfera dintre Londra şi Washington nu este tocmai favorabilă unei înţelegeri. D. Chamberlain declară că guvernul englez acceptă propunerile d-lui Coolidge formulate în conferinţa de la Washington, pentru reducerea cheltuelilor navale, fără a se periclita însă siguranţa naţională. In vederea realizărei acestui program, Anglia propune reducerea dimensiunilor, şi armamentelor, menţinând numai numărul fixat în conferinţa de la Washington. Chestiunea crucişătoarelor Fără îndoială propunerile engleze corespund programului limitării înarmărilor navale, dar în chestiunea crucişătoarelor mijlocii, Anglia ar dori să nu se fixeze nici o limită nici o proporţie între diferitele flote de război. Teza engleză este următoarea: Se poate stabili o proporţie între flotele de luptă, dar cu totul altfel stau Incurile când este vorba de mieile crucişătoare utilizate în scop de a face paza mărilor în timp de pace, şi necesare pentru protecţia căilor de comunicaţie în timp de război. Or bastimentele de această categorie sunt mai necesare pentru Imperiul britanic decât pentru oricare alt stat, dat fiind că este scăldat de toate oceanele globului. Teza este justă din punct de vedere britanic, însă formula de la Washington urmează să nu se mai aplice la crucișătoarele mijlocii. Astfel, pe când Statele Unite vor paritate navală cu MareaBritanie, pe baza unui tonaj egal, pentru toate categoriile de vase, Anglia, motivează că situaţia ei geografică o determină să nu admită acest principiu pentru crucişătoarele mijlocii. „Imperiul Britanic — spune d. Camaberlain — ar pieri, dacă n’ar fi în stare să-şi apere comerţul exterior”. D-sa a demonstrat că egalitatea numerică n’ar constitui şi o egalitate de fapt sub raportul siguranţei, întrucât Statele Unite au nevoe de bastimente mari puternice în acest scop pe când Anglia are nevoe de vase mici, pentru că are foarte numeroase baze navale pe tot globul. I .... Ministrul de externe al Angliei şi-a exprimat credinţa că totuşi se va ajunge la un acord temporar. D. M. Cantacuzino IBBSeatSuBBiMSSad- '-VMWSXV.V. a.» gSSS ia d. Mihalache înainte ca d. Iuliu Maniu să fi cetit în şedinţa de ori a Camerei lunga declaraţiune a partidului naţional-ţărănesc, plină de un atât de „sincer“ democratism, — d. I. G. Duca fixase în faţa Istoriei rolul pe care d. M. Gantaguzino, cunoscutul fruntaş ţărănist, la avut în înfăptuirea marelor reforme. Camera a râs ori. A fost acel râs sănătos, isvorit dintr'un contrast prea brusc înfăţişat. D. I. G. Duca a pus în evidenţă cu un humor atât de fin şi o voce bună atât de antrenantă acest contrast încât chiar partizanii d-lui Mihalache au fost dezarmaţi. A avea o convingere politică fie ea cât de reacţionară, nu constitue o culpă. V. M. Cantacuzino a dovedit însă că voeşte să uite de unde a plecat numai spre a da lecţii de „democraţie“ acelora cari n’au nimic a învăţa dela d-sa. Mai mult reprezentantul vechei boerimi latifundiare şi al ţărănismului integral voia să facă Istorie, uitândcum bine a spus d. ministru de interne că pentru aceasta e nevoie de o condiţie elementară: să ai memorie. Reîmprospătarea memoriei d-lui Cantacuzino a fost un spectacol din cele mai interesante. S’a dovedit că d. Cantacuzino a făcut campanie împotriva exproprierei, ameninţând cu revoluţia. S’a dovedit că a impus un aliniat în art. 1) a Constituţiei din care se scuteau de expropriere întinsele terenuri petrolifere ale familiei Cantacuzino. Şi, cu aceste antecedente, d. M. Cantacuzino voia să explice isvoarele ţărănismului d-sale. Iată pentru ce d. I. G. Duca, atât de întemeiat, a tras următoarea concluzie, care va rămâne, asupra situaţiei fruntaşului conservator şi ţărănist : — „Dacă mi-aş permite să judec situaţia d-tale, aş judeca-o ca estet şi ca om politic. Ca estet, cu adâncă melancolie, pentru că un simţ de armonie mă împiedică să pot vedea pe conservatorul de tradiţie, transpus în cadrele partidului ţărănesc. Ca om politic, judec situaţia cu satisatire, atunci când te văd în sânul ţărăniştilor, dându-ne nouă lecţii de democraţie“. „III . — —... gira Un nou record , un KVIATIE Locotenentul G. Champion din marina americană, sburând cu hidroavionul de la Anacostia, a atins o înălţime de 11.825 metri. LOCOTENENTUL G. CHAMPION li CU ZI D. Mihalache a lăudat regimul unguresc, pentrur a arăta că deşi e stilist, al partidului ştie sa întreacă în convingeri pe d. Maniu, ori Vaida. D-l Mihalache poate avea deci tot atâta demnitate naţională, cât şi d. Vaida. Ca să se ştie. MOTE ■BrnmamamiwMiiwiBM ROBERT de FLERS Moartea marei personalităţi intelectuale ce a fost Robert de Flers, este incontestabil o durere pentru Franţa, care pierde în el pe unul din cele mai reprezentative inteligenţe galice, pe unul din aceia cari au fost mai legaţi de spiritul francez. De mult teatrul cunoştea o dualitate ce stăpânea scena— o amiciţie literară care aducea aminte tovărăşia Goncourt ori Rosny — şi anume cooperaţia de Flers şi Caillavet. Oriunde era o scenă, şi-un teatru, o piesă a acestor doi oameni de gust şi de teatru era sigură de succes, pentru că mai ales de Flers punea în ea strălucirea multicoloră a razelor resfrânte în cristal, spuma şampaniei, tot ceea ce era diafan şi subtil şi nobil. De altfel de Flers nu era un eminent alcătuitor de scene cari au viaţa efemeră, ci prin scrisul lui subtil şi elegant, reuşise să fie ceea ce merita să fie: un „nemuritor". Autorul lui „Habit vert" avea prea mult talent pentru ca cei ironizaţi să-i poarte rancină; şi el însuşi era om prea de spirit pentru a se anihiloza într-o atitudine de adverstitate literară. De altfel pentru a se vedea chipul cum era considerat în Franţa marele filo-român este deajuns a cita următorul fapt cu adevărat semnificativ. Când a fost vorba să se sărbătorească,—cu discreţia, cu eleganţa, cu fastul concentrat şi de bun gust, lucruri cari sunt pur franţuzeşti — cei 40 de ani de viaţă parlamentară ai d-lui Poincaré şi anul marelui minister al uniunei naţionale, prezidat de acest mare om de stat, întreg consiliul de miniştri s-a gândit că nimic nu i-ar putea face mai multă plăcere sărbătoritului decât oferindu-i un volum de-al lui Robert de Flers. Volumul purta titlul Hsáé, princesse de Tripoli, legat artistic în piele încrustată de artistul Meunier, cu litografii de Mucha. Alegerea a fost făcută de academicianul Barthou, care oferind volumul lui Robert de Flers, d-lui Poincaré, a adăugat aceste câteva cuvinte : ,„Iată, iubite preşedinte, o carte în maroquin, cum şade bine unui ministru : ea este „mosaicată" cum se potriveşte cu un cadou oferit de membrii unui cabinet al uniunei naţionale; şi în sfârşit, e durabilă, ceea ce va fi cum sper, simbolul cabinetului d-voastră“. Este suficient a povesti acest fapt, pentru a ne da seama că Robert de Flers era în Franţa de azi, personalitatea literară, cea mai cu vază şi că numele lui se socotea că este o mare cinste a fi legat de sărbătorirea unui om politic, intrat din viaţă în istoria Franţei contemporane. Pe acest om, şi pe un astfel de om, l’am pierdut; Lam pierdut în vremea când aveam nevoe de un purtător de voce al intereselor noastre, pe un chezaş al civilizaţiei noastre , şi pe un prieten sincer, a cărui mărturie să fie crezută, al cărui sprijin să ne fie pe cât de folositor, pe atâta de înălţător. După câteva zile de la moartea Regelui, pe care Robert de Fiers îl secondase în clipele cele mai grele, prietenul nostru şi al Lui, dispare înghiţit în neantul fatal... fi o pierdere şi pentru literatură, şi pentru teatru, şi pentru diplomaţie, şi mai ales pentru România Mare, la creaţia căreia el fusese martor apropiat. PETRONIUS - " " ■■■■- CONT Sfsoafia Mesamîa! ..«REA operei D-l Vintilă I. Brătianu, miniştrii de finanţe arată sferage trebue sa te facă psichieie politice pentru ca prin înlăturarea discordiilor să colaboreze la or-B—B—aB—B ■MMBBM—a—B——■ ganizarea şi binele Ţării Publicăm aici după note stenografîce, cuvântarea ţinută in şedinţa Senatului de la 28 Iulie 1927 de d. Vintilă I. Brătianu, ministru de finanţe, cu ocaziunea discuţiei adresei pentru răspunsul la mesaj: D-l C. NICOLAESCU, preşedinte . D-l ministru de finanţe are cuvântul. D-l VINTILĂ BRATIANU, ministrul finanţelor (primit cu puternice şi îndelungate aplauze). Donaţiilor senatori, după cum şi orator’ul care m’a precedat, d. raportor al răspunsului la Mesaj, a arătat că, în faţa scurtei sesiuni pe care o avem înaintea noastră nu este locul ca guvernul să-şi arate acum programul său. Precum s’a spus şi în acest Mesaj, se va arăta în toamnă acest program şi se va vedea activitatea pe care o vom pune înaintea Parlamentului spre a continua opera de consolidare a ţarei. Sunt însă unele declaraţiuni care au fost făcute aci care ne silesc să tragem oarecare învăţăminte în timpurile grele şi mari prin cari trecem , trebue să o facem în deosebi pentru acei care n’au putut vedea limpede în evenimentele din urmă, adică adevărata situaţiune şi datoria pe care o au. Declaraţiunea făcută de partidul naţional-ţărănist recunoaşte meritele pe care le-a avut Regele Ferdinand pentru ţară şi îi asigură recunoştinţa tuturor cetăţenilor. Dar nu este destul numai o recunoştinţă platonică pentru ceea ce a făcut El; ea trebue să se arate întărind marea operă făcută de El. (Aplauze prelungite). Domnilor, Reggele Ferdinand a fost mare prin faptele lui, şi ca înfăptuitor al României Mari, şi ca desrobitor al României noi, însă tot aşa de mare a fost nu numai la felul cum s’a învins pe dânsul în unele simţăminte pe care putea în mod firesc să le aibă, dar în modul cum a ştiut să pregătească soarta viitoare a ţărei (Aplauze prelungite). Regele Ferdinand a fost mare şi pentru că a ştiut, prevăzând viitorul, să aşeze traiul liniştit al acestei ţări şi pentru ziua ce prevedea când el va dispare. Şi atunci, domnilor senatori, datoria noastră de buni români este să asigurăm mersul liniştit al acestei ţări. (Aplauze). Nu mai reamintesc testamentul lui, grija lui pentru ţară în momentul în care prevedea că se duce dintrei noi şi calea limpede şi luminată pe care ne-o arată la toţi şi pe care avem datoria să o urmăm. (Aplauze prelungite). Eodul cum ţara a înţeles această îndrumare a lui, trebue să ne dea şi mai multă încredere în bunul mers al acestei ţări. Instinct natural, cuminţenia, bunul simţ al poporului nostru a ştiut să priceapă criza Regelui defunct, şi a ştiut şi el la rândul lui, să ducă mai departeplinirea năzuinţelor Lui (Aplauze prelungite). Prin această prizmă trebue să privim rezultatul alegerilor. In Cameră s’a discutat şi se discută unele lucruri secundare, se aduc acuzaţiuni de ilegalitate cari s’ar fi făcut în unele părţi. Este altceva ce trebue să vedem din aceste alegeri: estte răspunsul ţării la grijile Regelui! (Aplauze puternice). Părerile străinătăţii Domnilor, să nu le judecaţi după ceea ce spunem noi membrii partidului naţional-liberal, care, poate că interesaţi, existt rezultatul acestor alegeri atât de favorabile nouă. Judecaţi-se după ce spune toată opinia publică străină în momentul acesta. Ei văd în rezultatul alegerilor siguranţa liniştitului mers al ţării pentru viitor. (Aplauze puternice). Aceasta indiferent dacă sunt 300 sau 400 deputaţi şi senatori liberali, sau atâţia naţionalişti. Străinătatea toata, aţi văzut ce unanimă a fost în jurul morţii Regelui, ca să arate si meritele acestui Mare Rege, dar şi rolul mărit al României în viitor (Aplauze prelunge). In rezultatul acestor alegeri ei au văzut siguranta că Romania, factor puternic de aci înainte de pace şi ordine, va putea sa meargă pe calea luată si să propaşească, nu numai pentru binele ei, dar şi pentru binele păcei şi a civinzaţiunei europene. (Aplauze). atunci, credeţi dv. că este un rau ca în momentul când dispare un factor, atât de important în viaţa noastră politică ţara întreaga răspunde dorinţei manifeste de linişte pentru viitor dând re a dat alegerile trecute , dând putinţa unui parlamenn* să funcţioneze în momente atât de prele (lând autoritatea unui guvern unitar şi experimentat care are datoria nu numai să rezolve chestiunile interne, dar care trebue să resiste la încercările unor vrăjmaşi din afară ? Şi cui a dat această autoritate ? Unui partid neîncercat ?! A dat-o unui partid care a condus politica tatei îni grelele timpuri ale războiului european, a dus pe aceia pentru desrobirea neamului.A dat-o unui partid care de 75 de ani se stie si in străinătate e,a şi aci, lucrează, pentru' consolidarea acestei ţări. Credeţi că această, manifestare a tarii nu este o întărire a, voinţei' Regelui în momentul când trecem prin greutăţi mari ca acestea ! După. dispariţia Regeln Ferdinand. _ trebue să vedeţi în alegerile din -•'‘•mă, ori care ar fi fost rezultatul lor în favoarea noastră asigurarea liniştitului mers al acestei ţări într’un moment critic al traiului ei. Ce trebue să înţeleagă un partid poljţst §i, atunci domnilor, se poate ca partide politice serioase şi cari se pretind de guvernământ, să ni-ş\ Continuare în pag. 2-a IM VINTILĂ I. BRATIANU Ministrul finanțelor Continuare în pag. 2-1 . Inginerul I. E. Sehrom, care a călătorit de curând în Rusia, continuă ci-şi publica impresiile şi constatările sale despre această ţară. Reproducem aici paginile scrise despre ţinutul Abchazia . Din punct de vedere geografic, Abchazia este formată de o fâşie îngustă de pământ situată pe ţărmul caucazian al Mării Negre între orăşelele Gagry şi Oeexnohri. Frontiera de nord a ţării este constituită de lanţul principal al Caucazului. In materie consrtitutională, pozitiunea acestei republici minuscula în sânul Uniunei sovietice este următoarea: Uniunea republicilor socialiste sovietice cuprinde 6 republici federative dintre cari una este Transcaudazia, aceasta la rândul său e divizată ia trei republici dintre cari cea mai importantă este Gruzmia (Georgia) și în aceasta se găsește ca o parte autonomă Abcbazia noastră. E o ţară de o rară frumuseţe, locuită de un prea frumos popor puţin la număr, e drept dar de o mândrie întrecând pe a celui mai mândru dintre romani. Dealtfel mai trăesc în Abchazia, armeni, gruzini, svaneţi, greci, Ruşi etc. căci în Caucaz domneşte peste tot amestecul cel mai pestriţ de naţionalităţi aşa că nimeni nu se mai poate orienta. Abehazienii sunt o nattură chercheză şi sunt poate singurul trib, care s’a păstrat sănătos, probabil pentru că trăeşte despărţit de celelalte în Caucazul sudic, în timp de cerchezii din valea Rubenului sunt distruşi pe înotul de groaznica plagă a sifiliului. Graţie mândriei şi îndrăznelii lor, anei azierii şi-au cucerit încă sub regimul ţarist anumite privilegii şi aceste cfilităţi i-au ajutat să obţină autonomia după sovietizarea Caucazului meridional. In momentul de faţă, ei posedă ca şi celelalte republici sovietice propriile lor comisariateale poporului singuri îşi conduc afacerile agricole, problemele culturale şi de sănătate publică, limba oficială fiind, cea abobaziană, pentru care au creat un alfabet special compus din caractere latine adaptate şi din litere ale alfabetului cirilic. Intr’un cuvânt îşi conduc economia naţională, pe un teritoriu care le aparţine, dar după directivele partidului comunist. Căci şi în Abchazia se găsesc comunişti, şi preşedintele guvernului abehazian, tovarăşul Lakaba face parte din conducerea partidului cu toată vârsta sa tânără. Se remarcă în special în Abchazia calitatea excelentă a tutunului, splendoarea mării, frumuseţea nunţilor şi climatul dulce subtropical care aduce în aceste locuri un mare număr de vizitatori. Dar tutunul excelent nu este cultivat de Abchazieni, ci în cea mai mare parte de către armeni, cei dintâi nefăcând decât să-l vândă şi aceasta în calitate de reprezentanţi ai guvernului Comerţul liber care era odată apa- Nagiul frerilor stabiliţi în Abchazia, decade acum. Plantaţiile de tutun sunt aşezate numai pe ţărmul mării, unde mai bine de 250 zile pe an sunt cu soare, ci şi adânc în munţi, pe coastele cele mai abrupte unde nu pot prospera decât graţie unei minuni, de fapt datorită răbdării şi hărniciei armenilor. Tutunul şi fructele constituesc bogăţia ţării, dar această bogăţie nu este absorbită de populaţia indigenă. Satele armeno-cerabeze unde se cultivă cel mai bun tutun sunt şi cele piai sărace, locuinţele sunt mizerabile şi mijloacele de trai foarte primitive. Satele ceheşti aproape de Novorosisk sau cele germane de la sudul acestui oraş şi mai caricalitatea tutunului este mult mai inferioară, au un aspect mai prosper. Oroarea de şcoli ar putea remedia această situaţie, dar deocamdată nu există decât un mic număr de şcoli în Abchazia, astfel că nivelul cultural al populaţiei e tot aşa de înapoiat ca întotdeauna. Marea minunată şi clima dulce atrag în Abchazia oaspeţi din toate regiunile Rusiei. Ţărmul e acoperit de vile şi sanatorii iar interiorul ţării începe a fi cercetat pe măsură ce mijloacele de transport îl fac accesibil. Toate construcţiile datează dinaintea revoluţiei. După aceasta nu s’a mai clădit nimic, numai administraţia a fost schimbată precum şi proprietarii. După revoluţie particularii au fost înlocuiţi de Stat, care după câţiva ani de gospodărie deplorabilă, a reuşit să refacă ceia ce mai rămăsese încă şi nu fusese distrus de mâna timpului şi a oamenilor. În momentul de faţă, această perioadă de reconstrucţie e încheiată şi coasta abobaziană îşi are din nou sezonurile de vară, toamnă şi iarnă. Anul acesta, sezonul e foarte slab din cauza situaţiei politice. Locuitorii Rusiei centrale se tem de isbucnirea unui răsboiu în care caz s’ar găsi în Caucazul sudic cu totul izolaţi de restul lumii. Intradevăr Abchazia nu comunică cu lumea exterioară decât cu ajutorul vaselor, cari fac escale periodice în rada deschisă a câtorva porturi abchaziene, în special Suphum și Gagreq. In 1914 s’a început construcția liniei ferate zisă a Mării Negre care trebuia să traverseze Abchazia în toată lungimea ei, dar lucrările au fost întrerupte în 1918 și cu toate ca 70 la sută din lucrările de tenasament și de artă au fost executate, guvernul sovietic n’a găsit încă mijloacele de a termina construcţia. Această linie care cu un parcurs de 400 km. ar lega portul Tuapse cu Sudul până la principala Transcaucaziană prin acele 13 tunele, numeroasele sale viaducte şi priveliştele asupra mării şi munţilor. Sanatoriile abehaziene sunt renumite prin confortul lor. Foştii posesori erau amatori de artă şi au creiat în această regiune culturi minunate. Grădinile subtropicale sunt adevărate domori din trupot da,.vedere botanic, grupând I întreaga floră a sudului, Japoniei şi lavei, alături de numeroase I plante ale Caucazului. Peste tot , verdeaţa se păstrează tot anul, căci cu excepţia plopilor, nici un arbore nu-şi leapădă frunzişul în timpul iernei. Fagii majestoşi posedă frunze cu aspectul lucios al pielei, la fel cee al magnoliilor numeroc răspândite în Abchazia. Deaceia, aerul în această ţară e încărcat din primăvară în primăvară cu aromele cele mai delicioase, cari în timpul nopţii sub căldura umedă pot îmbăta pe acel nedeprins cu această atmosferă. Nu e astfel de mirare că nu numai bolnavi adevăraţi se duc în Abchazia, ci şi surghiuniţi celebri precum şi personagii, cărora politica nu le-a surâs. Aci nu departe de Suchum, s’a „vindecat" în câteva rânduri Troțki într’o vilă așezată In marginea întinselor păduri ale Caucazului în cari s’au organizat mari vânători. Napoleon nu s’a bucurat în insula Elba și nici pe departe la S. Elena de un exil atâta de agreabil. Troţki a găsit aci un asii minunat şi poate că va mai petrece aci sfârşitul vieţei sale, pentru încercarea sau chiar numai pentru ideia de a deveni un Napoleon comunist. Desigur într’un secol, cultura a făcut progrese în ceia ce priveşte pe surghiunţii politicii. Abohazienii sunt un popor cu o frumoasă înfăţişare exterioară. Siluetele, lor de munteni robuşti se transformă într-o clipă la oraş, în tipuri de orientali de salon şi demnitatea lor le dă ceva cavaleresc. . . bărbăţie i înfăţişare. In schimb , femeile nu se deosibesc cu nimic prin aparenţă externă Ospitalitatea Abahazienilor e proverbială, dar politeţea locului cere ca oaspetele să nu refuze nimic din ceia ce i se oferă. Deaceeia nu prea e recomandabil oamenilor cu stomacul delic’ să accente invitaţia unui Abehazian. Ei practică încă vendetta, pe care sovietele Un să o suprime cu orice preț și de aceea confiscă din timp în timp armele_ Abehazienilor. Dar un Abchazian fără „kiud.jal" (pumj ^ -si ,revolver nu e abehazian adevărat, așa că măsura n’are vreun succes până acum. Intradevăr Abchazianul găsește totdeauna mijlocul ca pentru merite „revoluţionare“ sau altele să obţină autorizaţia de a purta arme. Populaţia altor naţionalităţi e însă cu totul dezarmată. Deşi guvernul sovietic se simte consolidat în Abchazia, această mică ţ ţară adăposteşte un mare număr de deţinuţi politici. Pentru aţi da seama de aceasta, e destul să aminti o privire de pe stâncile din Sheum în vechea fortăreaţă turcă de acolo. Suta de oameni cu mişcări elastice, tineri şi bătrâni Peste Nistru Republicile Rusiei Sovietice: A B C H A Z I