Viitorul, septembrie 1927 (Anul 20, nr. 5855-5880)

1927-09-15 / nr. 5867

Anul al tretie-zecelea No. 5867 6 PAGINI 3LEI E2T. Se­­ARA 6 LEI ex. în Martie Joi 15 Septembrie, 1927 Viitorul R E Bfî C T S Iii AEIURESIRJITIA ABONA­MENTE IK TM?A in streitiă­ste Un an---------/00 lei Un an---------1400 Iei Șase luni-----— 350 „ Șase luni-----710 „ Trei Iun:---------200 » Trei luni — 1 400 „ BUCURE­ŞT­I STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. l­ Telefoanele : Direcţia 351/23, Redacţia si Administraţia 349/23 şi 303/11 | NONCILPI COMERCIALE Se primesc direct le Administraţia ziarului Mr. /cf.cemie 17 si le­­cete Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se cflstrui NI­ES. in s­ex. In Mulat? X ! CEI MAI INDIGNAŢI de m.. mzmm In clubul unui partid politic de mâna a treia şi de stânga. La masa mare din mijloc, în­­făţată în postav verde, doi clu­­bişti — în aşteptarea parteneri­lor de pocher — răsfoesc ziarele clubului. Nu se adânciseră bine în ceti­re, când unul izbucni revoltat : — Iarăşi fraudele!... Unde o s’ajungem cu hoţiile astea şi cu jaful în averea statului !... Pof­tim : după­ Manea, după fraude­le dela Monitor, acum se anunţă alte jafuri !... — Care jafuri, dragă Iorguleț —­ se interesă tovarăşul său de club. — Banditismul şi jaful cu pă­durile din Basarabia !... E vorba iarăşi de câte­va zeci de milioa­ne Iată pe mâna cui se dă a­­verea statului... Pe când oamenii cinstiţi muncesc ca sclavii ca să poată­ trăi mai onorabil, hoţii de rând se joacă cu milioanele, cum ne-am juca noi cu fisele... Nu !... Nu mai merge !... Lumea trebuie să reacţioneze!.. Nu împotriva hoţilor, ci împotriva celor cari dau posturi de încredere tuturor pungaşilor... Vina e numai a gu­vernanţilor de astă­zi!... De ce îi tolerează pe pungaşi!... Ar tre­bui ca toţi oamenii cinstiţi din ţara asta, să ne constituim în­tr’o societate a cinstei... Datoria noastră este să deschidem ochiii poporului şi să-i arătăm cine sunt vinovaţii cei mari !... — Ai dreptate, lorgule, dar ce vrei să le faci ? Nu vezi că noi care suntem chemaţi să întronăm legalitatea, rămânem mereu în opoziţie !... — Cum mereu! — se indignă lorgu — Adecă crezi dumneata că răbdarea poporului n’are li­mită !... Fii sigur că ceasul drep­tăţii va suna mai repede decât îţi închipui! N’avea grijă! Ne vine şi nouă rândul... Nu!... Nu se poate să lă­­sam pe acest popor blajin să fie jefuit ca în codrul Vlăsiei ! Şi poate, răzvrătitul ar mai fi avut de protestat împotriva hoţiei, dacă membrii clubului n’ar fi început să se adune şi dacă, mai ales, la o m­esuţâ mai din umbra, n’ar fi rămas vacant un loc de partener mai serios, locul e în plină activitate. Transfigurat de emoţie, cu o uşoară tremurare a degetelor sa­le lungi, ca de pianist, Iorgul cel răzvrătit, n’avea deloc aerul că se gândeşte în clipa ceia la cons­tituirea unei ligi a cinstei. Alte preocupări mai grave decât a­­verea statului, îl munciau acum. Ţinea ochii pe jumătate închişi, pe când cărţile lucioase lunecau ca între degetele unui prestidi­gitator abil. Avea noroc şi în seara ceia. Dela un timp, unul din parte­neri — un domn foarte respectat pentru situaţia lui materială — începu să admire prea mult miş­cările prea repezite ale noroco­sului jucător. Iar într’un rând când Iorgu declară, victorios, o quinta rega­lă, domnul cel respectat observă ironic: _ — Ai prea mare şansa, dom­nule !­­ lorgu răspunse și mai ironic: — Vă indispune norocul meu ! — Norocul dumitale ! — apăsă partenerul — îl au toţi acei cari.. greşesc când fac cartea... Aşi pune rămăşag că și acum ai luat, din greşeală, o carte în plus... lorgu se ridică drept şi arun­când cu mândrie cărţile din mâ­nă în grăb­ada celorlalte, îi în­fruntă pe toţi cei de la masă : — Aşa !... Bine... foarte bine... Am ajuns acum să fiu şi bănuit! Bine... Eu nu zic nimic... Dar cu dumneavostră nu mai pot­­juca!.. Şi după ce îşi adună, cu o mâ­nă sigură; banii câştigaţi, tra­versă clubul cu capul sus şi se opri scurt lângă masa din mij­loc. Apoi, ca să afecteze o ne­păsare suverană faţă de bănuia­la tovarăşului său de joc, îşi luă o gazetă din grămadă şi îşi as­cunse privirea după foaia tipă­rită. Dar imediat făcu gazeta boţ şi o aruncă scârbit, deoparte: — Hoţii şi numai hoţii—... * Intr’o cafenea oarecare din ca­pitală. N 1 ( Câţi­va clienţi obişnuiţi dis­cută fraudele din urmă... Vor­besc liniştiţi, fără gesturi. Deo­dată un domn dela altă masă, se amestecă în vorba lor. Cel ne­chemat, e un fost căpitan de in­tendenţă care a fost reformat din armată imediat după război. Vorbi cu glas repezit, de om in­dignat :­­ — Auziţi!... Manea cu acare­turi şi moşii! Şi eu sunt silit să dorm pe patul meu de ca-■»'paulo cu care am fost pe freat­e. Aşa îmi trebuie dacă n’am furat !... Cine­va îl tachină: — Se vede că n’ai avut oca­zie !... — Cum să n’am!... Câte ocazii n’am avut eu să mă îmbogăţesc!.. Aşa chiar înainte de război, am fost însărcinat să încasez dela Finanţe, un mandat de o sută de mii... Şi doar vă daţi seama cât însemna, înainte de război, o sută de mii!... Dacă n’aşi fi fost om cinstit, puteam foarte bine sa nu mai mă întorc la regiment, după încasare!... Dar vezi am fost un prost,... da am fost un prost, căci în ziua de azi numai un prost poate fi cinstit... Iarăşi îl râse cineva: — Asta ar fi însemnat o hoţie ordinară... Orice găinar putea comite un astfel de furt... Aşa să fugi ca un servitor cu banii stă­pânului, e foarte uşor... — Foarte uşor zici ! — se ne­căji căpitanul cel reformat. — Aşa crezi dumneata!... Vezi da­că nu ştii cum a fost­­ că aşa merg lucrurile la fic... C­ând m'am dus să banii, pe cine crezi că am găsit aşteptându-mă lângă ghișeul de la achitarea mandatelor ? — Pe cine ai găsit ? — Pe doi furieri dela regi­ment..­. Ii trimesese comandan­tul să-mi ajute la căratul bani­lor... Cum era să fug ?... spune !... Cei dela masă făcură haz. Că­pitanul însă se supără de tot: — Vreți să spuneţi, poate, că dacă nu erau cei două furieri, fu­geam cu banii ! Nu fugeam... Fiţi siguri !... Dacă nu eram un prost, adecă un om cinstit, azi eram bogat... Mai stete puţin, apoi gâfâind se scula şi plecă aşa de grăbit că uită să îşi plătească sfarţul!... Chelnerul, când constată dis­pariţia muşteriului, începu să şteargă, nervos, masa pe care ră­­mnăsese numai o ceaşcă goală... Cu toată stima lui pentru obra­zul clienților, nu se sfii să ob­serve ea glas ridicat : — Și ori a plecat fără să-şi să-l mai ?... Crezi ! plătească sfartul ! L - a milita- servesc eu alt’dată­­.„ L încasezi . -------------------------­ SUSPICIUNI NEDREPŢI PROBLEMA FUNCŢIONARILOR Fapte şi adevăruri O circulară recentă a ministe­rului de finanţe privitoare la condiţiunile în care urmează a se face recrutarea personalului în acel departament, a readus în diiscuţiune problema funcţiona­rilor publici în generalitatea ei şi cu toate aspectele sub care se presintă această chestiune. Se ridică obiecţiunea că pro­blema funcţionarilor are un ca­racter cu mult mai general şi mai grav, pentru ca latura con­­diţiunilor morale în recrutarea funcţionarilor, să­ poată fi solu­­ţionată prin recomandaţiunile date printr’o simplă circulară. Rostul circulărei ministerului de finanţe n’a fost de a contribui la soluţionarea cât de parţială a unei probleme, ci de a atrage o­­dată mai mult atenţiunea asupra unor condiţiuni şi norme prevă­zute în legile organice, pentru a evita greşeli care se pot comite printr’o insuficientă examinare a situaţiunei morale a persoanei ce se recomandă pentru îndepli­nirea unui serviciu în manipu­larea banilor publici. Dar dacă aceasta este — şi nici nu poate fi altul —■ înţelesul, unei circulari ministeriale, desi­gur, că problema în sine se pre­zintă cu alt caracter şi cu alte proporţii de­cât acele în care ea este analizată şi discutată de u­­nele ziare care se silesc să con­­tribue la lămurirea şi soluţio­narea ei. Pentru partidul naţional-libe­ral problema funcţionarilor pu­blici nu s-a pus cu prilejul des­­coperirei fraudelor de astăzi sau de altădată. Această problemă s’a pus oda­tă cu problema generală de or­ganizare a statului nou, în care şi chestiunea funcţionarilor pu­blici se prezenta în alte condiţi­­uni şi cu alte nevoi de­cât în viaţa statului dinainte de răz­boi. Cea dintâi preocupare a parti­dului national-liberal a fost al­cătuirea şi votarea legei organi­ce care trebuia să aşeze conditi­­unile de viaţă şi de desvoltare a corpului funcţionarilor publici în ţara nouă întregită. Această operă a fost îndepli­nită prin votarea statutului func­tionarilor care, odată cu unifi­carea celor patru regimuri deo­sebite, fixa atât normele de re­crutare şi de selecţionare a func­ţionarilor, drepturile lor în a­­vansare şi în stabilitate, cât şi răspunderile în exerciţiul funcţi­­unei ce li se încredinţează. Statutul a realizat, astfel, pen­tru­­prima dată­, scoaterea,­ de fapt, a funcţionarilor publici de sub influenţa intereselor politice şi de partid. In ceea ce priveşte salarizarea, partidul naţional-liberal a legat de la început problema normali­zăm salariilor de însăşi proble­ma consolidărei financiare a statului, întru cât a înţeles că această normalizare nu se poate realiza şi chezeşui prin simple di­spoziţiuni legislative — cum s’a încercat sub­ fostul guvern de aventură financiară ci nu­mai printr’o continuă şi reală im­bunătăţire a situaţiunei financi­are generale a statului. In asemenea condiţiuni nimeni nu are dreptul ca în faţa desco­perim unor fraude săvârşite de câţiva funcţionari, ori cât de su­periori ar fi, să strige că nimeni nu s’a preocupat de problemă funcţionarilor şi că guvernul ac­tual poartă vina amestecului in­tereselor politice în recrutarea personalului administraţiunilor publice. Dacă sub fostul guvern s’au putut săvârşi abuzuri prin nu­mirea ca diurnişti a unor per­soane ce nu erau chemate să o­­cupe funcţiunile ce li se încredin­ţaseră­, fapt recunoscut de toată lumea este, că odată cu punerea în aplicare a statutului, s’a pus o stavilă puternică amestecului politicei în recrutarea personalu­lui şi că corpul funcţionăresc re­simte garanţiile ce le dă statutul pentru o mai bună selecţionare a funcţionarilor şi pentru o mai reală­ respectare a drepturilor lor. Dar pentru soluţionarea inte­grală a problemei mai este nevoe să se realizeze şi partea privi­toare la organizarea serviciilor Statului, de care atârnă funcţio­narea normală şi rodnică a ad­ministraţiei publice. Această operă a fost începută de partidul naţional-liberal în trecuta sa guvernare şi va fi complect realizată în cursul gu­vernări actuale. Până atunci cazurile izolate, care sunt reprimate cu toată e­­nergia, nu trebue să legitimeze o atmosferă de discredit şi de suspiciune generală pe care pe nedrept se încearcă unii să o cre­eze în jurul întregului corp al funcționarilor. Im Baie an km m ii Vi ivtfKffilgffHaEME RELAŢIILE dintre Jugoslavia $iGrecia In urma refu­zului Parlamentului din Atena de a ratifica tratatul pentru zona liberă din Salonic In ultimul timp a intervenit în raporturile greco-jugoslave o ră­cire considerabilă, datorită res­pingerii de către parlamentul gre­cesc a ratificării convenţiilor re­feritoare la tratatul comercial şi zona liberă de la Salonic precum şi declaraţiilor ministrului de exter­ne ,iugoslav în această chestiune. Intre sârbi si greci au avut loc din diferite pricini numeroase ne­înţelegeri, cu toate că timp de se­cole raporturile reciproce dintre a­­ceste două popoare au fost vii. Ser­bia a fost legată de Grecia în spe­cial prin înfluenţa culturei greco­­bizantine, unitatea credinţei şi pâ­nă la 1922 administraţia superi­oară bisericească şi alte relaţiuni culturale bisericeşti şi economice. In 1922 biserica sârbească obţine Independenţa în schimbul unei compensaţii de 4 milioane franci pentru Patriarhatul din Constanti­­nopol. Ambele naţiuni au încheiat alianţe şi tratate de amiciţie, din­tre care cel mai important a fost alianţa popoarelor balcanice, rea­lizată de Pasici şi Venizelos. Obligaţiile Greciei Un punct însemnat al acestei a­­lianţe a fost faptul, că Grecia s’a obligat, că în caz de victorie va pune Serbiei la dispoziţie o zonă liberă la Salonic, care este pentru Serbia şi în prezent pentru­ întrea­ga Iugoslavie i­eşire la marea E­­gee şi ocupă un loc foarte impor­tant în comerţul Europei occiden­tale cu peninsula balcanică. In urma războiului balcanic, când graniţele Serbiei au ajuns în apropiere de Salonic, Grecia îşi în­deplineşte promisiunea, rămânând numai să se stabilească condiţiu­­nile în care Serbia să se folosească de zona liberă. Stabilirea acestor condiţiuni a rămas mereu în sus­pensie. Războiul mondial a arătat apoi importanta ce o are portul Salonic pentru Serbia. Armata sârbă a primit prin acest port ar­me si diferite proviziuni. Prin Sa­lonic a fost evacuată o parte a armatei sârbești și în interesul ei s’a creiat frontul dela Salonic. * După războiul cel mare După războiul mondial și după crearea Iugoslaviei, această țară are sute de porturi pe litoralul mării Adriatice, dar pentru Iugo­slavia a fost foarte important de a-şi păstra şi zona liberă de la Sa­lonic în special când Italia ar a­­meninţa transportul maritim pe A­­driatica. In afară de aceasta por­tul Salonic este mult mai apropiat de regiunile orientale ale Iugosla­viei decât oricare port adriatic şi comercianţii din Scopli, Bitolia, Nis şi alte oraşe iugoslave cum­pără în Salonic nu numai mărfuri greceşti, dar şi mărfuri streine, ser­vindu-se în acelaş timp de acest oraş şi pentru exportul lor De a­­ceia imediat după războiul mon­dial, Iugoslavia s’a străduit pen­tru un tratat comercial cu Grecia, care să rezolve definitiv și ches­tiunea zonei libere dela Salonic. Cauzele zădărnicirii trata­l—ll III II MIDII IHM Iliim—— tivelor Insă desele schimbări a formei de guvernământ în Grecia si aces­­le schimbări de cabinet au împie­dicat progresarea favorabilă în tratativele pentru acest tratat si în ■ afară de aceasta cercurile italo-­­ file cari s’au format în Grecia au­­ făcut toate posibilităţile pentru a I zădărnici tratativele, sugerând o-­­­piniei publice grecești, că intere-­ sele Greciei si Iugoslaviei se ’des-' part și că prin acordarea unei zo­­ne libere Iugoslaviei intereselor Greciei sunt considerabil dău­nate. Tratativele s-au încheiat sub gu­vernul Pangalos prin semnarea convenţiei cunoscute. Din declara­ţiile făcute nu de mult de ministrul Marincovici reese, că după răstur­narea lui Pangalos, noul guvern grec a propus Iugoslaviei revizui­rea acestei convenţii, învînuind în acelaş timp pe Papgalos, că prin încheerea convenţiei a călcat suve­ranitatea Greciei. Iugoslavia însă n’a admis această propunere, de oarece s’ar fi născut aparenţa, că suveranitatea Greciei a fost în­­tr'adevăr călcată. Astfel timp de 14 ani Iugosla­via a fost lipsită de avantagiile zonei libere de la Salonic, neputân­­du-se în acest interval stabili regi­mul acestei zone. (Ceps).­­. . România apără civilizaţia Occidentului tszKBBssEaaiaiaKasj...ME­BSEBajssiffiBSffisnBSS Un jurist francez, d. Georges Le Fevre, publică de câteva zile în „Le Journal“ impresiile pe cari le-a cules în cursul călătoriei ce a fă­cut-o în România. In ultimul număr sosit in Bu­curești, ziaristul francez vorbeşte despre graniţa Nistrului­„LA FRONTIERA A DOUA LUMI" — astfel îşi întitulează d-sa articolul din care spicuim următoarele rânduri caracteris­tice : In Europa centrală, două sin­gure ţări, robuste, constitue un adevărat zid întreg. La Nord : Po­lonia ; la Sud , România. In şase ani, de la 1919 la­­1925, sunt descoperite în Basarabia o sută optsprezece organizaţii tero­riste. Au de ţel pregătirea mişcă­rilor revoluţionare, aranjarea ma­nifestaţiilor de propagandă sau de spionaj- Starea de război ! Nu. România nu e oficial în război cu U. R. S. S. ! La toate reclamaţiile guvernului român, autoritatea sovietică se mulţumeşte să răspundă : Mişcări individuale. Dezolaţi. Nu putem face nimic“. Soldaţii români, care sunt omo­râţi în felul acesta în fiecare săptămână sau lună, loviţi şi a­­sasinaţi pa la spate, nu sunt nici ei de vină. Familiile lor sunt şi ele dezolate şi nu pot acuza răz­boiul“. In restul articolului se arată în mod foarte sugestiv care ar fi binefacerile cu cari regimul sovi­etic ar ferici omenirea­ Întreg articolul dă o justă im­presie asupra situaţiei de la Nistru, relevându-se faptul de care nu toate ţările din Occident sunt perfect pătrunse: imensul zid de apărare al civilizaţiei apusene de loviturile furioase îndreptate de oameni lipsiţi ele orice scrupule ca conducătorii sovietici — împo­triva acestei civilizaţii, — zid pe care-l formează România şi Polonia. Sacrificiile dureroase pe care ţara noastră le face de 10 ani, con­stituind acest zid, nu sunt preţu­ite la justa lor valoare. D-l Georges Le Fevre şi Le Journal fac o operă lăudabilă a­­mintind Occidentului ce datoreşte României. --------------- 1.9-------------­ Aniversarea bajiHai dela MAR­NA Ca deosebită solemnitate s’a cele­brat ori la Meaux, sub presidenţie d-lui Painleve, a 13-a aniversare a bătăliei dela Marna. D-l Painleve a ţinut un discurs arătând paritatea morală a acestei victorii. JJ-1 Pain­leve a reamintit că încă din 1825 Franţa a propus protocolul din Ge­neva, garantând arbitrajul interna­ţional obligatoriu, siguranţa şi de­zarmarea, şi de atunci a încurajat statornic acordurile dintre naţiuni. (Rador). . . D-l PAINLEVE ZI CU ZI Oficiosul averesean „îndrepta­rea", se preface... naiv. Intr’un raport oficial în care se cerce­tează gestiunea financiară a fos­tului consiliu judeţean de Ilfov, se acuza, între altele, adminis­traţia avereseană că a angajat prin bună învoială şi fără licita­ţie, construcţiuni şi reparaţii de milioane. „Cum ! Ne învinuiţi că am construit­ şi reparat s­pitale­l'’... exclamă „îndreptarea“. Dar nu e asta chsetia ci buna­­învoială, călcarea legei... * Acelaşi ziar lasă’ să se înţelea­gă că pentru „consolidarea inter­naţională“ a României ar fi ne­voie de o armonie internă care să meargă până la impunitatea tuturor abuzurilor și fraudelor politicianilor averescani. Nu găsește „îndreptarea“ că pretențiunea e cam mare ?... KOTE O anchetă târzie A făcut oarecare sgomot în opi­nia publică europeană chestiunea unei anchete pe care Germania ar dori-o acuma, în ceea ce priveşte rolul franc­tirorilor, adică al lup­tătorilor civili, în războiul cel mare­ Se ştie­ că Germanii au săvârşit cruzimi în Belgia, la începutul războiului, au ucis populaţie pa­­cinică, bătrâni, femei şi copii, au incendiat sate şi oraşe. Toate a­­ceste cruzimi la pun pe seama „re­presaliilor“, adică a unor măsuri ordonate spre a răspunde la ac­ţiunea franc-tirorilor, a popula­ţiei civile care, după legile inter­naţionale n’are dreptul să lupte contra armatelor­ regulate. Ministrul de externe al Belgiei, socialistul Vandervelde, a acceptat la început ca o comisiune mixtă să facă o anchetă asupra chestiu­ne! franc-tirorilor din timpul răz­boiului. Dar imediat a fost învi­nuit că a angajat Belgia într’o a­­facere așa de importantă fără să se fi consultat în prealabil cu co­legii săi din minister. In cele din urmă, se știe, Belgia a refuzat, cu drept cuvânt, această anchetă. Intr’adevăr, ancheta aceasta Bel­gia a cerut-o necontenit în cursul războiului. Episcopii belgieni, franc­masoneria, şefii socialişti au ce­rut-o cu insistenţă. Dar la acea e­­pocă, germanii au refuzat-o cate­goric. Bine­înţeles, papalel cu chestiu­nea m­anc­titorilor, era să se stabi­lească şi ceea ce Germanii făcuseră ca represalii. Acum, când Germania e dispu­să să accepte această anche­tă mulţi martori au dispărut, după 3 ani, iar urmele multor devastări au fost acoperite prin lucrările de restaurare ale ţarei. In răstimp, presa belgiană şi cea franceză publică documente sem­nate în această chestiune. De pil­dă, Viche de Paris publică o scri­soare a generalului Boelle, care a comandat la începutul războiului corpul 4 de armată-­Ofiţerul decla­ră pe cuvânt de onoare că nu s’a văzut în cursul luptelor la cari a luat parte, nici un franc-ţiror, dar că, în schimb, pentru a se răzbuna şi a teroriza populaţia, Germanii au masacrat populaţia, au împuş­cat răniţii şi infirmierii. Nou­­i născuţi, copii de un­ an, de trei, fete, femei, bătrâni, au fost ucişi fără milă. Ancheta cerută de Germania răs­coleşte lucruri urâte. Ea e târzie şi iritantă, INT. w ­in intensificarea producţiei Criza activităţii INDUSTRIALE necesitatea reducerii c­h@atM@3II©r neraîe $i regia ■VMlSMSx r­rawETf muni i lin in III 1 dâ Ongâner Pftflâ Industria trece azi prin criză.,rări importante. In ceace pri-Iată ce se spune mereu și aproa­pe pretutindeni. Este adevărat că această criză hu are peste tot proporţiunile pe care unii le a­­firmă şi nici cauze identice. Este pe alocuri criza de supraproduc­ţie şi lipsă inevitabilă de desfa­cere, adică o criză pur economi­că care afectează desigur viaţa industrială; în alte părţi, este o criză de organizare, de capital sau altceva, insă oricare ar fi o­­rigina, intensitatea și durata ei, criza — sau cel pu­tin jena indus­trială — există. In astfel de ocaziuni industrii­le puternice rezistă mai ușor de­cât cele mai mici sau mai noui, iar rezervele adunate în timpuri bune servesc tocmai la eșirea din impas. In afară de aceste mă­suri pur financiare, criza pentru orice industrie mai constitue o o­­bligaţiune de revizuire a diferi­telor capitole cari constituesc pre­ţurile fabricatelor. In fata unui viitor nu­ tocmai sigur — comer­­cialmente vorbind — con­ducăto­rii cu răspundere ai industriei încep să privească mai de aproa­pe şi mai în detaliu organizaţia întreprinderilor lor; astfel criza este un element care obligă la gândire şi reorganizare. Peşte materialul prim, eftinăta­tea sa depinde de abundenţa din ţară sau de contractele comerci­ale încheiate cu furnizorii; a­­cest material prim hotărăşte mai ales alegerea locului şi naturei industriei, însă pentru o indus­trie existentă preţul său este sta­bilizat, astfel încât mai rar se va putea schimba ceva. Mâna de lucru se poate spune că cotează ferm, astfel că după tendinţa generală, să nu se con­teze pe reducerea salariilor mun­citorești. Ceiace ce trebue avut în vedere, este că instalatiunea in­dustriala­ să permită întrebuin­țarea în total a capacităței mun­citorului, pentru ca plata să re­prezinte munca real efectuată. Randamentul muncitorului și a­­sigurarea unui minim de salar nu se poate realiza decât prin ameliorarea sau modernizarea instalaţiunilor teehnice precum­­şi a metodelor de fabricaţiune. Aceste necesităţi de care de­pinde o bună producţiune, — sin­gură capabilă să permită­ susţi­nerea cu succes a concurenţei, — se traduc prin importante inves­­titiuni, împreună cu intretinerea, investitiiunile se fac în general cu totul­ insuficient şi aceasta desigur în detrimentul mersului general al exploatărilor. Ne-am închide într’un cerc viţios, dacă am susţine că lipsa fondurilor a­­rhive lipsa de întreţinere şi per­fecţionare a ins t­a laţi u n i l­o r. In realitate, credem că e vorba nu­mai de o împărţire nelogică de fonduri, atunci când se trece u­­şor peste aceste consideraţiuni pentru a se afecta banii disponi­bili altor nevoi, ce numai în a­­parenţă sunt mai urgente. In fi­ne ar mai fi de cercetat capitalul foarte important al selecţionărei personalului de orice natură. Selecţionarea personalului •mssaem WHNneimrmameammmmmm Când industria aparţine Statu­lui, ea mai întâmpină anumite greutăţi specifice industriilor e­­tatiste, prea cunoscute spre a mai insista. Numai o schimbare radicală de mentalitate prin înlocuirea a tot cea ce paralizează activitatea industriei de Stat, va putea pune în valoare bogăţiile ţarei noas­tre. In­ rezumat, însănătoşirea vie­­ţei industriale, aiurea ca şi la noi, trebue bazată pe o serie de măsuri de constrângeri pe cari însăşi industria e bine sa i şi le aplice in interesul său minim­. Statul şi anumite institutiuni, ce­te da credit de o pilda­, sunt in­dicaţi a lucra în acelaş sens, în special pentru salvgardarea in­tereselor naţionale. Aceste mă­suri tind la un control serios al capitolelor material, mână de lucru, regie, cheltueli generale, la modernizarea metodelor de fa­­b­ricaţiune şi a­­ instalaţiunilor cari trebue să, fie bine întreţi­nute, la selecţionarea personalu­lui,­­la suprimarea piedicelor, formalismului administrativ, etc. Să începem cu cele ce ni se par mai urgente şi­ mai posibil de re­alizat azi, să începem deci a re­duce cheltuelile generale şi re­gia. 4 Determinarea preţului curent de vânzare înainte de a recurge la măsuri cu totul radicale, precum înceta­rea lucrului (Şomajul), care prin concedierea muncitorilor ridicat o delicată problemă socială), este desigur oportun a se cerceta şi îndrepta anumite lacune foarte curente în exploatarea a orică­rei industrii. Metoda de între­buinţat este elementar de sim­plă ; ea consistă in­­disecarea, da­că se poate spune, a preţului de revenire şi examinare analitică la lupă sau microscop, dacă­ vo­iţi, a tuturor acestor elemente care prin sinteză determină pre­ţul curent de vânzare. Cheluielile generale şi regla Pentru o primă aximaţie, lăsăm la o parte capitolele ma­terialelor prime şi al manei de lucru. Deşi foarte importante, intrând cu o mare majoritate în alcătuirea preţului de cost, aces­te 2 elemente depind oarecum de situaţiia­­particulară, mai mult sau mai puţin prielnică­, în care se găseşte industria într-o anu­mită regiune. Dar ceace este co­mun în industrie şi depinde în mare măsură de o bună organi­zare, sunt elementele denumite cheltueli generale și regia; sub aceste denumiri se ascunde de o­­biceiu risipa ce se face în indus­trie, fie o risipă de capital pro­priu zis, fie o risipă de energie sau materiale, toate traducându­­se în ultimul resort tot printr’o risirpă de bani şi care evident îm­povărează preţul de cost. Materialul prim şi mâna de lucru Cele două mari capitole de ca­ri am amintit mai sus — mate­rialul prim şi mâna de lucru — pot da în unele cazuri amelio­

Next