Viitorul, ianuarie 1928 (Anul 20, nr. 5960-5983)
1928-01-24 / nr. 5978
Anul al «?©n*-*edl si uitules No. 5978 LNI iar. ibŢ£M 8 LEI p?. Ir sírrrrrrrlE ARO MENTE IN TURA In streinatate Un en-----Sase luni-----Trei luni------700 lei 350 „ 210 , Un en — Sase luni Trei luni — 1400 le — 7C0 , «= 410 , REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGATÎD QUINET No. 2 II STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia si Administratia 319/23 si 393/11 INANCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academie 17 si la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug Harţi 24 Ianuarie, 1928 1 LEI EX. in TARA 6 LE ex. in strimatole O opoziţie fundamental greşită IJLOVCE revoluţionare! Opoziţia -u orice formă de stat constituţională are un mijloc de-a dovedi valoarea ei politică, şi rolul ce este chemată să-l joace într-o eventuală guvernare. Ea, prin critica ce-o face actelor guvernului, îşi valorifica pregătirea şi îşi învederează pregătirea pentru sarcina grea de mai târziu. E clar astfel că opoziţia se pregăteşte şi pregăteşte opinia publică, prin felul cum ea se manifestă, căci puterea nu este o resultanţă fatală, un punct terminus la care o opoziţie trebue să ajungă, orice ar face şi orice ar spune. Există o logică politică, o forţă de opinie publică, în care „puterea“ apare ca o consecinţă oarecum firească a unei lupte apreciate şi bine văzute. In acest înţeles este evident, de asemeni că alegerea mijloacelor de luptă oposiţionistă, nu este o chestiune indiferentă sau secundară". Din potrivă, felul cum o oposiţie ştie să-şi aleagă aceste mijloace este un mijloc revelator al mentalităţei ei. Să mai spunem oare că oposiţia naţional-ţărănista de lanoi, nu face nimic pentru a convinge opinia publică luminată că trebue să vină la guvern ? Această opoziţie nu s-a ridicat niciodată la înălţimea problemelor multipleşi grele, pe care vremurile de după răsboi ni le-au scos în cale. Niciodată ea nu a depăşit sfera negaţiilor al generalităţilor, al clişeelor vecinice ? Nici un studiu de ansamblu, nici-o critică studiată și întemeiată a legilor propuse , nici-o consecvență în critici, nici-un discurs important rostit, de pe băncile opositioniste. Nimic. Nimic decât violența uşor de produs, decât clişeele învechite şi prin nimic justificate asupra ingerințelor electorale... Dar cea ce caracteriză în chip şi mai colorat, şi în acelaşi timp mai trist felul cum opoziţia naţional-ţărănistă înţelege a face politică, şi aşi valorifica drepturile ei de a ajunge la guvern sunt mijloacele uitate de ea în luptele zilnice. Plutind între echivoc şi ipocrizie, mergând de la demagogia deşartă la anarhia periculoasă, opoziţia naţional-ţârănistă a dovedit că nu are nici un scrupul în cea ce priveşte alegerea mijloacelor de luptă, şi cu uşurinţă se aruncă în orice direcţie numai să ajungă la putere. Dilema d-lui I. Mania care condiţiona atitudinea de respect a celor definitiv stabilite în chestiunea aşezărei monarhice ori apucarea pe alte căi, după cara d-sa va fi sau nu la guvern, este un exemplu definitiv în conzul lipsei de scrupule în alegerea mijloacelor de-a ajunge la putere. Iată, însă, că d. Vaida, uitând de obligaţiile ce i le conferă ipostasa de fost şef de guvern, şicare declară că cea ce a făcut gloria lui Horia, Crişan, ori Cloşca în Ardeal, ca gest de protestare faţă de Ungurii ce robeaupe români, poate fi repetat de către d-sa în România întregită, liberă şi mare... Pentru că d. Vaida nu ajunge mai repede la putere, deşi nu dovedeşte prin nimic partidul d-sale că o merita şi e vrednic de ea, iată-l devenind revoluţionar. Că aceste manifestaţiuni produc cu totul un alt efect decât cel urmărit, şi că ele în loc să sperie, provoacă râsul, aceasta este desigur altceva, decât faptul însuşi care e destul de trist şi anume că un partid politic crede că poate ajunge la guvernarea ţarei, prin viclenie ori echivoc, prin dispreţul celor ce nu se pot schimba, ori prin violenţe ce nu se pot comite. Avertismentul d-lui N. Iorga care îl dă celor ce cred că se poate face o revoluţie în România Mare de azi, ne arată că partidul naţional-ţărănesc poate primi blamuri meritate pentru chipul cum e condus, nu numai de la noi, dar şi chiar de la personalităţi politice ce trăesc şi lucrează în cadrul propriei lor organisări. E cea mai bună dovadă că acest partid trece de la o greşeală la alta, pierzând din cauza aceasta, pe zi ce trece, din creditul de care trebue sâ se bucure un partid ce urmăreşte guvernarea eventuală a ţarei. ironica Ce este ce făcut pe DUNĂRE? de tfBCTOR SLĂVESC» BBBMMMgWBHWMWBi —T Am arătat in foiletonul precar utilat în aşa fel, încât. să fie dent situaţiunea actuală a naviga- in măsură a concura celelalte patimii pe Dunăre şi problemele • de- gaioane, tinzând la stăpânirea einteres general ce se pun, în reg-t-fectivă a întregei acestei navigaţii, tură cu afirmarea pavilionului prin urmare, în timp ce pe o parte nostru pe acest fluviu. Am spus că a fluviului asistăm la o nouă gravi timp ce pe Dunărea de jos, derapare de forţe, cu o conducere - unic Cataracte la Sulina, navigaţiunea ţară, cu o politică tarifară de coneste servită în bună parte de pavi curenţă, cu o organizare comerțcomil românesc, purtat de vasele clasa corespunzătoare, pe cealaltă N. F. R. (stat) şi de vasele câtorva parte a fluviului, unde pavilionul companii particulare şi câţiva ari românesc este totuşi atât de bine matori, pe Dunăre» de sus, în reprezentatea unităţi de transport, schimb, s’a efectuat o concentrare şi unde s’ar putea organiza o navia câtorvă mori şi vehi companii de gafiune corespunzătoare interese* navigafitie, care posedând o largă lor generale economice, se menţine finanţare străina, s’au reorganizat vechea stare de lucruri, eu fărâ •j rrftm miţarea forţelor, cu concurenţă nepotrivită intre stat şi companiile de navigaţie, când desigur ar fi mult mai indicat să s© imite pilda de pe Duntea de sus, spre a se putea ajunge desigur la alt© rezultate. Statul nostru a făcut desigur o mare operă economică şi naţionala, când cu treizeci de ani în urmă a organizat serviciul său de navigaţie fluvială pe Dunăre N. F R. Ani de-a rândul, acest N. FR. a fost un auxiliar preţios al C. F. R, ajutând, incondiţiuni favorabile, transporturile de cereale şi de alte mărfuri, între Severin şi Sulina. Când însă mai târziu, alăturea de armatorii particulari, s’au organizat societăţi de navigaţiune private, ce au ajunns cu vremea să posede parcuri de vase tot atât de importante ca şi ale statului, reuşind să organizeze servicii de transporturi pentru călători şi mărfuri, se ridică întrebarea firească, dacă în locul unei lupte de concurenţă între stat şi particulari, din care ambele părţi au de suferit şi de pierdut, iar de câştigat vor avea numai companiile străine coalizate, nu este cazul să se facă o colaborare, o contopire, o concentrare a întregului pavilion românesc, într’o mare întreprindere naţională de navigaţie, pe baze comercială ? Fără nici un fel de ezitare, ţinând seama de situaţiunea actuală a navigaţiunii pe Dunărea de jos, ţinând seama de cea ce se petrece Pe Dunărea de sus, ţinând seama de marile interese generale economice ale ţării, afirmăm necesitatea unei concentrări a pavilionului nostru pe Dunăre, pentru ca starea de lucruri de astăzi, să înceteze cât mai curând posibil. După date oficiale, ce ne stau la îndemână, flota comercială dunăreană subt pavilion român, la 1925, se prezintă după cum urmează : 1) Flota de stat N. F. E. 17 vapoare de pasageri, cu o putere totala de 6900 h. p.: 23 remorchere, cu o putere totală de 12.000 H. P.: 229 slepuri şi tancuri (12) cu o capacitate de 15.728 tone, din care 68 şlepuri de 45.000 tone aparţinând ministerului de comunicaţii; şi -cedate pentru diferite termene particularilor „ 1 2) Flota particulară-companii de navigaţie, particulari, etc. 4 vase de pasageri, cu o putere totala de 1655 H. P.; 79 remorchere, cu o putere totală de 11.423 H. P.; 456 şlepuri, tankuri, etc., cu o capacitate de 336.676 tone. Din datele de mai sus, se vede, dar, că pavilionul român este destul de bine reprezentat, flota particulară, cu excepţiunea vaselor de pasageri unde statul este superior, deşiare şi multe unităţi foarte vechi, fiind însă mai bine utilată. Evident, în lăuntrul acestor cifre globale, se pot distinge numeroase categorii şi grupa, după vechime, valoare technică, etc. şi ţinând seama că vasele citate mai sus sunt înseriate după multe caractere, nu se poate face o caracterizare generală. Faptul cert şi important este că alăturea de serviciul statului, se găseşte pe Dunăre o întreagă flotă particulară, care acţionează şi trăeşte în grele condiţiuni de luptă de concurenţă cu statul, fără ca serviciul statului, pe de altă parte, să se poată lăuda cu rezultate mai favorabile, în cea ce priveşte exploatarea. Ne întrebăm, atunci, care este raţiunea superioară, pentru care statul, în actuala situaţiune, mai stătute în a avea un serviciu de navigaţie care nici nu dă rezultate financiare şi în acelaş timp concurează şi celelalte Companii particulare 1 De ce statul ar suporta anual o sarcină budgetară atât de mare, când se ştie că deficitele sunt constante ? De ce nu s’ar aplica aci, cum s’a afirmat necesitatea, în atâtea rânduri, principiul comercializării, din care toată lumeaar avea de câştigat şi statul ar fi scăpat de o sarcină bugetară inutilă ! De ce nu se atacă această problemă cu curaj şi cu preocuparea de interesele permanente şi generale ale întregii noastre economii naţionale ? Când în faţa navigaţiei româneşti de pe Dunăre se ridică ameninţătoare, concurenţa concentrată a tuturor pavilioanelor străne, este oare indicat a se mai menţine o situaţiune de luptă şi concurenţă între stat şi particularii naţionali . Graţia organizării comerciale, companiile private de navigaţie, ca şi armatorii pot ajunge încă la o rentabilitate oarecare din exploatarea vaselor lor. Dar statul, care dă deficite regulate şi mai plăteşte şi prima calculare la încasările brute, îmi are oare vreun interes la menţinereaactualei stări de lucruri ! Vom avea prilejul să intrăm în cercetarea de aproape a acestei probleme, pentru că dorim să lămurim opinia publică asupra necesităţii imediate de a se alcătui pe Dunăre, o mare companie naţională de navigaţie, bine instalată, comercialiceşte organizată şi condusă. Vom arăta, cu argumente obiective şi învederate pentru toată lumea, că faţă de primejdia ce se ridică în faţa noastră, nu mai putem rămâne în situaţiunea de astăzi, fără ca pavilionul românesc să nu fie înlăturat, după ce până acum s’a menţinut cu atâta strălucire. In cercetarea unei astfel de probleme, nu putem fi călăuziţi de cât de interesele permanente şi superioare ale economii naţionale, în faţa cărora, animozităţile şi resentimentele nu au ce căuta iar rezistenţa pasivă sau aducerea de argumente şubrede nu mai pot fi tolerate. Peste Ocean CONFERINŢA panamericană — Relaţiunile dintre Statele Unite şi republicile latine din noul Continent — A Vl-a conferinţă panamericană s’a deschis la 17 cor. la Havana. Cele precedente au fost ţinute la Washington în 1899, la Mexico in 1902, la Rio de-Janeiro în 1906, la Buenos Aires în 1910 şi în 1922 la Santiago. S'ar părea că cele dintâi întruniri n’ar fi dat rezultate tocmai satisfăcătoare deoarece conferinţele următoare au fost din ce în ce convocate la intervale tot mai lungi. Actuala întrunire va releva mai multe deosebiri de vederi, decât înţelegeri —spune d. Auguste Gauvain în „Debats“. Actuala conferinţă a fost caracterizată prin prezenţa preşedintelui Coolidge care contrar celor precedenţi — excepţie a făcut numai Woodrow Wilson — a plecat din ţară fiind în exerciţiul funcţiilor sale, pentru a veni să prezideze această conferinţă. . D. Coolidge a călătorit de la Washington la Kewest cu un tren special cu unsprezece vagoane pline cu delegaţi şi cu ziarişti, apoi s-a îmbarcat pe ţărmurile Floridei pe vasul Texas, însoţit de o frotilă de razboi şi a debarcat la 16 cor. pe teritoriul cuban unde a avut o primire de suzeran de către un popor vasal. Cuba republică independentă este intr’adevăr în situaţia unei ţări liberă oficialmente dar de fapt sub protectorat. Dacă Statele Unite n'ar exercita asupra Cubei o influenţă particulară, nu de Coolidge, ci primul delegat.cuban, conform protocolului consacrat, ar fi cel indicat în scaunul preşidenţial. Programul conferinţei Programul primitiv al conferinţei din acest an, a fost vast. Cuprindea în special discutarea raporturilor politice intre statele americane şi chestiunea intervenţiilor. Ori în urma tratativelor confidenţiale, chestiunile politice au fost scoase din program acum câteva săptămâni. Au rămas numai cele tehnice şi juridice, adică dacă nu vor fi stăruinţe din partea diferiţilor delegaţi, conferinţa se va transforma într’un simplu congres de experţi. Fără îndoială că sunt mulţi delegaţi cari doresc să pună chestiunea intervenţiilor în general şi cea a republicei Nicaragua în mod aparte. Ziarele din Statele Unite au anunţat însă că delegaţia big State va face opoziţie acestei cereri. Pe de altă parte ziariştii cari au însoţit pe preşedintele Coolidge fără să aştepte debarcarea Pe solul cuban au declarat în unison că dreptul Statelor Unite de a asigura ordine şi controlul ei în America centrală este mai presus de orice discuţie. Rămâne de văzut dacă delegaţiile statelor de la Sud vor admite acest punct de vedere care de mult produce discuţii în presa americană. Guvernul din Washington ■H»m»K£aaBEiiH«iiiiiiii* ....... Statele de la sud sunt îngrijorate de conduita din ce în ce mai liberă a guvernului din Washington pe continentul lor. De la anexarea provinciilor mexicane de la nord bis State s’a abţinut să încorporeze noi teritorii străine. Insă procedează pe cale de protectorat oficial ca în republica Panama, de protectorat deghizat ca în Cuba, intervenţie militară ca în Nicaragua şi de concesiuni de exploataţii diverse cam pretutindeni. Sunt oare concesionarii americanilor din Washington pionerii unor viitoare anexiuni ? In orice caz aceştia dau pretextele pentru intervenţiile militare — observă d. Gauvain. Ei se pretind dăunaţi de tulburările interne şi la nevoe chiar ei le provoacă. Dar negreşit statele mari din America de sud nu sunt ameninţate. Însă şi ele privesc cu atenţie intervenţiile înaintând de la Mexic spre marginile Columbiei văd imperialismul dolarului cuprinzând regiuni tot mai întinse. Organizaţiile panamericane Aceste state se neliniştesc faţă de forţa din ce în ce mai mare a dolarilor în teritoriile învecinate şi au căutat să înfiinţeze organizaţii panamericane cari să stabilească pe continentul lor relaţiuni de egalitate şi drept între diversele state; însă succes’ n’au avut. Ar fi să se facă o greşeală — conchide d. Gauvain — dacă s’ar crede că este posibilă înfiinţarea unei Societăţi a Naţiunilor americane. Statele Unite de la Nord pretind drepturi de intervenţie şi totdeauna refuză acelaş drept celorlalte state. S'ar putea mai curând admite posibilitatea unei grupări a statelor Americei de sud. De fapt ele geograficeşte sunt la aceiaşi distanţă de New-York ca şi de Europa. Intelectualmente au mai multă afinitate cu ea, în special cu civilizaţia latină. Aproape toate sunt membre ale Societăţei Naţiunilor. In această calitate au drepturi şi obligaţii cari se împacă greu cu doctrina din Washington asupra relaţiilor internaţionale. Conferinţa actuală e cu deosebire interesantă având să pună din nou în lumină tendinţele Statelor Unite pe calea dominaţiunei financiare. Ameninţări Organele partidului naţional-ţărănesc continuă campania de ameninţări, intensificând-o, pentru a da impresia unei forţe pe care n’o are. Aceste ameninţări privesc deopotrivă Regenţa şi guvernul, armata şi magistratura, în sfârşit întreaga organizaţiune de Stat, care nu înţelege să transforme în lege voinţa d-lui. Mihalache. La ele se reduce de fapt „campania de răsturnare", căci întrunirile anemice din diferitele centre n’au nici un răsunet. •Ameninţările au însă numai un succes de scandal. Ele nu sunt luate în serios de nimeni. S’au repetat de atâtea ori, de către oameni atât de puţin consecvenţi şi de un patrotism atât de îndoelnic, încât efectul ce-l produc este doar un profund desgust. De altfel ,,campania de răsturnare"' a d-lui Mihalache nu poate cel puţin atrage atenţia opiniei publice, care e preocupată de alte chestiuni, încheierea împrumutului extern şi stabilizarea sunt cele două probleme care interesează actualmente şi în ambele soluţiile ce le doreşte sunt contrare celor urmărite de către partidul naţionalţărănesc■ împotrivirea acestuia şi denigrarea ţării în străinătate, prin emisari special trimişi, au nemulţumit profund pe toţi oamenii de bun simţ, cari sperau că evenimentele au copt politiceşte acest partid şi l-au făcut să iasă mai repede din faza nebuniilor copilăreşti. Partidul naţional-ţărănesc încununând această politică dăunătoar, redării şi desaprobată de opinia publică prin ,,decretarea” rezistenţei cetăţeneşti, dovedeşte nu numai lipsa oricărui spirit politic dar şi o periculoasă imprudenţă. Căci acum abia se va vedea cât de slabă este această grupare, care se pune singură în afară de lege, în speranţa că acei chemaţi să apere stricturi aplicate. ..vor şovăi. Bluful rezistenţii cetăţeneşti va cufunda încă odată în băicul pe d. Mihalache şi prietenii d-sale oricât ajutor i-ar da d. Vaida cu amintirile din timpurile lui Horia şi d. loaniţescu cu căruţele d-sale■ ---------------------------------- Un pact de pace perpetuă la ROTA AMERICANA Care a transmis Franței propunerea Statelor Unite de a încheia un pact de pace perfpetuă, ceea ce marea Republică a şi primit. Era D KELLOG ZI CU ZI Guvernul sovietic a condamnat pe Papa la moarte. Curios est© că şeful bisericei catolice trăeşte încă D. Vaida vrea să facă revoluţie aşa cum au făcut un Horia, un Cloşca ori un Crişan. Credem că niciodată nu s’a aplicat mai bine dictonul latinesc : „Ceia ce e permis lui Jupiter”... * Acţiunea ridicol revoluţionară a partidului naţional-ţărănesc a primit blamul public din partea d-lui N. Iorga. Se vede că acest partid nu poate înfrânge pe un mare vrăşmaş al său care se numeşte Bunul-simţ. El vecinic se răsbună şi pedepseşte. NOTE Expoziţii etnografice la NOI şi AIUREA Intr’o vreme pătrunsă de convingerea dreaptă că nu există o manifestare artistică, fără trecut, precum nu poate exista nici una fără coloratură etnică, fără aspectul particularist al regiunei, sunt cu deosebire interesante muzeele şi expoziţiile etnografice. Aceste muzee arată intuitiv care e arta populară şi originală a unui neam, cari sunt isvoareor pure ale inspiraţiei, fără adaosul unei culturi ce vine de dincolo de graniţă, şi cu modul acesta misterul unei vieţi naţionale se descoperă. Cunoaşterea, astfel, a costumelor, a folklorului, a obiceiurilor naţionale şi în cadrul naţional, al producerilor regionale, este o nevoe pentru cel ce nu voeşte să rămână străin de puterile mari creatoare ale neamului din care face parte. Muzeul etnografic, are astfel, în plus faţă de muzeul artei culte, valoarea unui instrument de apreciere a puterei de inspiraţie proprie în aspectul rassei. Sub stăpânirea acestei convingeri, urmăream povestirea vieţei minunate a două tinere din Franţa, cari şi-au propus, şi au realizat, de-a strânge şi consemna prin desen toate costumele regionale ţărăneşti din Franţa în secolul al 18 şi al 19-lea. In acelaşi timp aceste bârguitoare albine, cari şi-au întrebuinţat atâta de frumos zilele ce trec, au făcut ceva şi mai util. Nu s’au mulţumit a strânge costumele naţionale şiale clasa după ani şi regiune. Ele au desenat cu o artă desăvârşită broderiile, ţesăturile, au redat în colori, colorile isbitoare, calde şi fermecător de frumoase ale costumului naţional, care nu se teme de polichromier şi care n’are frică de roşu şi de aur, a eleganţilor în haină neagră, mereu neagră. Faţă de uniforma saloanelor, costumul ţărănesc, din toate ţările, vine cu pitorescul lui, cu lipsa de frică „ce va zice vecinul“..., şi în uniformitatea lui, are destul loc capriciul individual. Aflând aceste lucruri cari se petrec în Franţa, venim cu gândul la noi, şi ne imaginăm ce frumos ar fi ca în sălile unui muzeu etnografic, pe care îl lăsăm după moarte, moştenire urmaşilor, tot în forma cărămizilor roşii, să vedem expuse costumele minunate în care se reflectă soarele cald al câmpiilor noastre, aurul grâului, verdele codrilor de brazi, şi totul redat cu o discreţiune şi cu o abilitate ce dovedeşte puterile latente creatoare ale unui popor ce-a dat pe Mioriţa, stâlpii lucraţi ai căsuţelor ţărăneşti, şi toată arta decorativă a obiectelor uzuale. Suntem lacomi de-a ne cunoaşte în cea ce am fost şi suntem mai mult noi înşine. PETRONIUS ■■■■ >—■ _W «j—■« I» " 1 Wf Afacerea Bethlen -Naai. Emil Disoluţia partidului „unitar“ al «lui ŞTEFAN BETHLEN CONTINUA guvernamental.— Primul nuinistu pune în vedere concesii. — Amănunte noul în chestiunea Nagy. — Iniţiatorul rothermerismului primului ministru pe membrii consiliului Ligii Naţiunilor.— Am mai arătat şi în anterioarele dări de seamă despre senzaţionalul epilog budapestan al procesului optanţilor: d. Nagy Emil, iniţiatorul rothermerismului, nu este singur în acţiunea antibethlenistă, pe care a provocat-o, prin ricoşeu asupra procesului optanţilor, chestiunea democratizării cerută de străinătate propagandiştilor rothermerismului. Indiferent de pricinile de ordin personal sau de altă natură care pot să fie în joc, ceea ce trebue să constatăm şi de data aceasta, este că mişcarea antibethlenistă are partizani numeroşi. Deocamdată demisia din partid a iniţiatorului rothermerismului (fostul ministru de justiţie Nagy), a fost urmată de aceea a deputatului Berky (un alt autor de articole antireacţionare), care totodată s’a retras şi din funcţiunea de cenzor ce o ocupa în Cameră. De asemenea trebuie să înregistrăm, că partidul ţărănist, pe care d. Bethlen îl devitalizase prin câteva căpătuiri, şi care în vremea din urmă, mai cu seamă în chestiunea agrară, a cam reînceput a face sânge rău guvernului, a început a se agita într’un chip foarte semnificativ, luând partea opoziţiei în discuţiile parlamentare asupra revalorizării, declarând ziarelor opoziţioniste că apreciază gestul d-lor Nagy şi Berky, etc. De altfel, mai cu seamă pe chestiunea revalorizării şi a împrumutului intern din timpul războiului, faţă de care majoritarii, în rând cu d. Bethlen, s’au angajat faţă de alegători prin declaraţii cu totul opuse proiectului adus deunăzi în parlament, s’au găsit dintre majoritari şi alţii decât ţărăniştii, ca să vină în ajutorul opoziţiei. Coglomeraţiile se clatină Acestea şi atâtea altele, sunt semne că partidul „unitar“ (conglomerat bethlenist, ebredist, ţărănist, social-creştin, creştin-economic, etc.), începe să se clatine. D. Bethlen simte situaţia, şi de aceea a convocat pe seara de 19 ianuarie o nouă şedinţă a partidului, punând în vedere concesii. Să subliniem tot aci, un alt fapt semnificativ. Oficiosul socialist „Népszava“ publică un manifest, prin care partidul anunţă ţării că sunt pe aproape zorile unei epoci democratice ungureşti. Toţi cei de stânga sunt îndemnaţi prin apelul acesta la activare. Ori, este foarte semnificativă coincidenţa acestei acţiuni cu lucrurile arătate de câtva timp în coloanele ziarului nostru, mai cu seamă dacă se are în vedere că de cine ştie când stânga nu s’a mai încumetat să iniţieze aşa ceva. Afacerea Nagy-Bethlen Frământările acestea se întâmplă concomitent cu evoluţiile afacerii ce s’a iscat pe chestiunea optanţilor. Ceea ce poate însemna că d. Bethlen se va apuca să le liniştească cu eternele imperative şoviniste, şi poate că într’o măsură apelul său la solidarizare în contra românilor, va fi ascultat. Dar să nu anticipăm; căci după a cum vedem că evoluează lucrurile, se poate întâmpla să fie şi altfel. Un indiciu al acestei a doua eventualităţi este întorsătura cea nouă a afacerii Nagy Bethlen. Silit de declaraţiile prin cari d. Nagy afirma pentru a treia oară că Ungaria a recunoscut la Bruxelles dreptul României de a fi expropiat pe optanţi, primul ministru Bethlen a dat ziarelor contra-declaraţii, prin cari susţine că acordul, care nu era acord ci „ceva aşa şi-aşa“, nu se referia la esenţa litigiului, ci la ceva „aşa şi-aşa“. In aceeaşi declaraţie ti. Bethlen s-a pronunţat denigrator despre Liga Naţiunilor, lucru din care trebuie dedus că spre a nu se lăsa surprins de evenimente, îşi pregăteşte de pe acum formulele şoviniste incitatoare. Noul răspuns dat de fostul ministru de justiţie Emil Nagy, este vrednic de toată atenţia. Răspunsul fostului ministru de justiţie Iniţiatorul rothermerismului îi spune din nou primului ministru că debitează neadevăruri. Protocolul dela Bruxelles n’a fost ceva aşa şi-aşa, ci un protocol parafat în regula, referitor la chestiunea de fond, şi nici de cât la ceva secundar. Dacă n’ar îi aşa, d. Galsago, al doilea împuternicit maghiar dela Bruxelles, n’ar fi spus despre iscălitorul conte Csâky vorba penibilă în gura sa de tovarăş de tratative, că era într'o stare nervoasă când a iscălit. Deasemenea, Liga Naţiunilor n’a considerat acordul ca un acord fără importanţă, ci ca peun acord ce se referea la esenţă. Şi, ca să nu mai încapă nici o îndoială, d. Nagy anunţă: Va cita ca martori în procesul ce l-a intentat d-lui Bethlen, pe toţi fruntaşii Ligii Naţiunilor, iar dintre unguri pe Apponnyi, pe Garzago, etc. Ajunsă în această fază, ai aceea Nagy-Bethlen, se făgădueşte deci mai presus de închipuire, plină de surprize. Să luăm deci aminte înainte, la toate amănuntele ei. I. T. ECOURI După datele oficiului populaţiei oraşul Belgrad a avut la sfârşitul anului 1927 245.632 locuitori. Din acest număr 247.204 sunt bărbaţi şi 98.000 femei. După cum se vede numărul bărbaţilor este cu 30 la sută mai mare decât cel alifemeilor. (Ceps). Zilele acestea oficiul construcţiilor de pe lângă primăria capitalei a publicat câteva cifre asupra valorii grădinilor publice din Praga. Valoarea totală a grădinilor publice se ridică la 60 milioane coroane, preţul pământului fiind socotit după mediul cel mai redus. Aleele de copaci din parcuri numără 38.000 arbori, al căror lemn este în valoare de 3 milioane coroane. ............ ----