Viitorul, ianuarie 1928 (Anul 20, nr. 5960-5983)

1928-01-14 / nr. 5970

AtiUi as «cu£-zeci si unirsea No. 5970 6 PAGINI Sâmbâtâ 14 ianuarie. 1920 3LN­ 17. tu TâlA SLIlfy. tr jiKirriitc Un A B&MAhmi irs TARA. en —------700 lei $ase luni------— 350 Trei luni------— 210 In slten­tâlate L'n în — --------1400 le Sase luni------700 „ Trei luni — «1 410 „ REDACT^ aeministraţia B­UCUREŞT­I smst. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA A ACADEMIEI No. 17 Telefoanele ? Direcţia 351/23 , Redacţia si Administraţia 319/33 si 3112/11 Manuscriptele republicate se distrui3LE! EX. In ŢARA 6 LE! ei. în tfreto­fote ! NUNCIDRIMCOMERCIAL Se primesc direct­ot /crrinistratia ziarului str. Icnurile 17 ti­er­­retp igenţiile de publicitate Partidele de guvernământ CUM.. CREIAZA Și cum se distrug După război problema partide­lor de guvernământ a rămas, a­­proape în permanență, o proble­mă de actualitate. Lucrul era firesc. Partidele po­litice, în regimul parlamentar, sunt marile instrumente de gu­vernare și de conducere a desti­nelor statului. Ori, războiul şi re­formele fundamentale cu caracter politic şi economic, au produs pre­faceri atât de adânci şi au deter­minat apariţiunea atâtor curente şi formaţiuni noui — curente re­ale prea puţine şi formaţiuni hi­bride prea multe — în­cât chesti­unea acţiunei de conducere a sta­tului a trebuit să rămână una din preocupările de căpetenie şi pentru factorii constituţionali şi pentru opinia publică a ţării. Unii au crezut că­ partidele de guvernământ se pot improviza; alţii au pretins că partidele ce er au succedat sau care ar veni la cârma statului au fost sau ar pu­tea fi „decretate“. Este o insinuare veche, reeditată în ultimul timp, că partidul na­țional-liberal ar decreta sau ar împărţi certificate grupărilor po­litice care ar putea sau nu ar pu­tea fi partide de guvernământ. Adevărul este simplu ca orice lucru elementar şi evident ca ori­ce lucru care nu are nevoe de de­monstraţie , partidele de guver­namant nici nu se improvizează prin simpla asociaţiune de per­soane, nici nu se califică prin certificatele altora, nici nu se im­pun prin acţiuni sgomotoase. Par­tidul, de guvernământ se crează singur şi se impune singur prin simpla utilitate ce o poate oferi acţiunei generale de conducere a statului.­­ Partidul politic de guvernă­mânt este chemat să reprezinte şi să îndeplinească o funcţiune în­­data organică, şi în mecanismul general al statului, fie că­ se gă­seşte la guvern ca factor de con­ducere, fie că se găseşte în opo-­ riţ­ie ca element de control. In această calitate şi cu aceste îndatoriri, partidul politic, capa­bil de a fi şi partid de guvernă­mânt, este un organism, care par­ticipând sub o formă sau alta la viaţa colectivă a statului, poartă în permanenţă răspunderi efecti­ve pentru toate actele şi toate manifestările lui, care trebuesc să rămână în cadrul intereselor su­­perioare şi permanente ale ţării şi ale statului. Un caz concret va lămuri carac­terul acestor răspunderi şi limita manifestărilor pe care le­­ poate face un partid politic, fără aşi nega singur calitatea de factor de guvernământ. Un împrumut de care ţara are nevoe nu este o chestiune de gu­vern sau de partid, pentru că îm­prumutul nu se face nici în nu­mele şi nici pentru necesităţile unui guvern sau ale unui partid. Împrumutul îl face tara şi se fa­ce pentru nevoile ei. In faţa unei asemenea operaţi­­ţiuni un partid politic cu simţul ,răspundere! ar putea formula — in mod ipotetic — două obiecţi­­are şi în consecinţă să­ adopte două atitudini: să fie contra îm­prumutului ca inoportun şi inutil sau să fie contra împrumutului ca fiind contractat în condiţiuni prea oneroase. Cum se prezintă chestiunea îm­prumutului de astăzi ? Nimeni nu contestă utilitatea împrumutului, după cum nimeni nu discută­ con­diţiunile în care ar urma să se facă. Un singur partid — partidul naţional-ţărănist a­­duce o cam­panie violentă nu pentru că îm­prumutul ar fi inutil sau oneros, dar pentru că împrumutul... nu trebue să-l facă guvernul de as­tăzi ! E un caz fără precedent, nu numai la analele luptelor politice de la noi, dar în viaţa publică de pretutindeni. Şi cazul capătă o gravitate ex­cepţională când această acţiune întreprinsă împotriva împrumu­tului — prin urmare împotriva u­­nei necesităţi vitale a ţării — este urmată de o acţiune de dis­creditare a statului, dusă direct în străinătate, prin emisari tri­mişi anume să samene neîncre­derea în garanţiile pe care le poa­te oferi România. In ce lumină poate apărea un partid politic capabil de o aseme­nea acţiune . Sub titluri­­bombastice, ca: „Noul Plan al Americei“ ;, ,desfiin­ţarea planului Dawes“ ; „Anularea datoriilor interaliate“; „America creditor general al Germaniei“­ etc. Ziarul „Daily Herald“ aduce ştirea senzaţională că guvernul Statelor­ Unite este gata să facă o nouă propunere puterilor aliate, tot atât de impunătoare ca şi acelea a „Excomunicării răsboiului“. Do­­ha de anula­rea planului Dawes regulator al plăţii indemnizaţiilor de răsboiu din partea Germaniei, precum şi ştergerea datoriilor aliaţilor faţă de Statele­ Unite. Planul acesta la care se lucrează acum de c­ătre d-l Parker Gilbert, agent al indemnizaţiilor şi de către d-l Mellon ministrul de finanţe, nu poate fi altfel de­cât destul de com­plicat. Totuşi pare a fi bazat pe i­­­dleia: Probabilitatea modificării Că suma totală a despăgubirilor din partea Germaniei trebue fixată Că o parte din acest total să fie plătit îndată Franţei, sub formă de bonuri. Că cea ce va rămâne va deveni datoria Germaniei faţă de America, şi că datoriile aliaţilor faţă de Sta­­tele-Unite vor fi anulate. Se spune că tratativele în această privinţă vor începe prin Mai, după alegerile generale franceze, deşi după svonuri, chestiunea se discută de pe acum în „Cercurile ofi­ciale“ din Washington. Se ştia de mai multă vreme că­­ Statele­ Unite se formase un curent puternic în favoare revizuirei atât a planului Dawes cât şi a aranja­mentelor existente pentru plata da­toriilor aliaţilor faţă de America. Acest curent s’a întărit odată cu creşterea îndoelelor în privinţa efectelor economice cari ar urma încercării din partea Germaniei de a plăti anuitatea întreagă pentru anul acesta. Principiile unui plan Insă „New-York journal“ mai a­­daugă că autorii planului au fost călăuziţi de trei principii : 1. Uşurarea Germaniei de a mai Ce autoritate poate avea acel partid, nu numai în faţa opiniei publice din ţară­, dar chiar înain­tea opiniei publice mondiale ? Iată de ce spuneam că partide­le politice se califică şi se desca­lifică singure, iar partidele de guvern se creiază singure, prin propriul lor simţ de răspundere şi prin modul cum înţeleg să-şi îndeplinească menirea în stat, fa­ţă­ de toate problemele şi în toate situaţiunile. Lupta dintre partide are o li­mită şi deslănţuirea patimelor politice are un frâu. Depăşirea limitei şi neînfrâna­­rea partidelor distrug autorita­tea de care trebue să se bucure şi încrederea pe care trebue să o inspire partidul politic care nă­­zueşte să fie instrument de gu­vernare în viaţa unui stat, face plăţile conform gradaţiei ac­tuale şi fixarea definitivă a sumei totale. 2. înlocuirea datoriilor intera­liate prin emiterea directă de bonuri ca Germania să ia locul Angliei, Franţei şi Italiei ca de­bitoare a Statelor Unite. 3. Imediata îmbunătăţire a si­tuaţiei financiare Francezist, Bel­giană şi Italiană în vederea asi­gurării stabilizării lor. Comentariile presei Astfel „Times”, are un articol lung şi amănunţit asupra între­gului plan expus de cele două ziare americane „New-York Jour­nal” şi „N. Y. Herald-Tribune”, făcând şi un sumar al unui me­moriu prezentat de d. B. M. Ba­­r­ruch acum câtva timp adminis­traţiei din Wasington şi în care se arată marele beneficii se va a­­vea lumea întreagă prin plani a­­nulării datoriilor interaliate. Pe de altă parte „Westminster Gazette“, arată oare­cam­ îndoeli­ asupra autenticităţii ştirei lansate de ziarele americane. Spune că acest zvon este stâr­nit din cauza unui memoriu pre­parat de d. B. M. Baruch, mare financiar în Wallstreet, emiţând i­­deea unei conferinţe mondiale pen­tru a discuta revizuirea com­plectă a datoriilor şi indemniza­ţiilor de război. Acestui plian i s’a dat mare însemnătate de către zia­rul Of. Comerce, cumpărat de cu­rând de Fraţii Reiter, proprietari­­ai mai multor ziare din America publicate în limba germană. Faptul că s’ar ocupa cineva la minister de planul din memoriul d-lui Baruch și că ar fi circulat printres senatori, este lipsit de orice însemnătate oficială. D-l Melon, ministrul de finanţe respinge raportul acesta ca absurd La fel cu majoritatea americanilor el crede că totalul despăgubirilor trebuie neapărat fixat dar insistă ca cererile sau ori­ce iniţiativă în acestă privinţă să pornească de la aliaţi. Atât timp cât d-sa va fi mi­nistru de finanţe, orice propunere de felul acesta nu va fi ascultată. Despăgubirile de război Statele­ Unite şi chestiunea revimirii planului Powes — D-s Gilbert Parker lusrează acum la modificarea acestui plan - Sfântul Mormânt la BISERICA DOMNEASCA­ de O. TAFRALI Am arătat într’unul din foile­toanele precedente, înrudirea de aproape a arhitecturii Bisericii Domneşti cu cea a monumente­lor bizantine din Tracia şi Bul­garia din secolele al XI-lea— XHI-lea. Aceasta dovedeşte o influenţă­­hraco-bulgărească asupra Mun­teniei, atât de mult negată de istoricii noştrii, anterioară seco­lului al XIV-lea. O altă­ chestiune, însemnată pentru istoria ţării, este cea a lu­ării în mod efectiv în posesiune a unei părţi din teritoriul Mun­teniei de către Cavalerii ordinu­lui Sf. Ion din Ierusalim. Unele 1) Din cartea mea, care se imprimă, la Paris, Monuments byzantins de Curtea de Argeş, documentee cunoscute ungureşti, vorbesc de aceasta. Totuşi, la noi s’a explicat că Ioaniţii n’ar fi venit în ţara noastră, să ocupe Posesiunile lor, acordate de re­gii unguri. Iată însă că la Biserica Dom­nească se poate vedea o scenă curioasă şi foarte rară în icono­grafia bizantină, aceea a sfântu­lui mormânt, care,figurează şi pe pecetia ordinului Cavalerilor Sf. Ioan. Corpul lui Christos, înconjurat de bandeiete şi desemnat prin li­terele IC XC, este întins pe o placă de piatră cu ape de mar­moră. Un baldachin, susţinut de pa­tru coloane, între care sunt în­tinse draperii, îi adăposteşte. Numeroşi sfinţi şi îngeri, dis­puşi pe două registre, înconjoară sfântul mormânt. Sus, de fiecare parte, se văd două grupuri com­pacte: la dreapta îngeri, la stân­ga sfinţi. Ei poartă diferite cos­tume şi fac gestul oranţilor. La căpătâiul şi picioarele lui Christos veghiază doi îngeri, îm­brăcaţi în stihariile lor albe de diaconi şi încinşi în oraniile lor înguste şi galbene. Ei ţin în a­­mândouă mâinile rhipidiile îm­podobite­ de mărgăritare, în mij­locul cărora se citesc literele la­tine C. C. C. — (sanctus, sanctus, sanctus), ceea ce dovedeşte origi­na occidentală a modelului em­blemei sacre. In registrul inferior, patru în­geri mişcă cădelniţe sau prezintă­ sfeşnice cu lumânări aprinse. Cei doi îngeri de la mijloc şi cel de la extremitatea din drea­pta, sunt îmbrăcaţi cu un him­i­­tion roşuu­, pe când cel din stânga poartă un vestmânt alb.­­ Siluetele şi figurile lor arată marele talent al artistului, care ştie să execute un desen exact, rapid, nervos şi să întrebuinţeze tonuri de coloare, când fine, când energice, de un modelaj excelent şi de­­un admirabil etar-obscur. Ar zice cineeva, că un artist modern, de o buna­ şcoală impre­sionistă a fost autorul acestor picturi încântătoare. Iconografia acestei mari fresce aparţine fără îndoială Sfântului mormânt. Cavalerii ordinului Sfântului Ioan din Ierusalim au adoptat a­­cest subieect, care figurează pe peceţiile lor. In adevăr, începând cu secolul al XH-lea, apare tot pe pecetia acestui ordin, pe de o parte sub un mare baldachin un corp în­făşurat, de care unii savanţi cred că reprezintă pe un bolnav, iar alţii pe Christos, întins pe o pla­că de piatră, iar pe verso, unul sau mai multe personagii înge­­numchiate, făcând gestul oranţi­lor. Pe una din peceţiile secolului al XIII-lea, ale aceluiaşi ordin, cor­pul înfăşurat este culcat la drea­pta sub un baldachin; la stânga, se vede o cădelniţă mişcată par­­­că de o mână invizibilă’, probabil de un înger. In privinţa figurilor înfăşate, Delaville Le Roulx, savantul spe­cialist în istoria ordinului Sf. Ioan din Ierusalim, în opera sa „Melanges, sur l’ordre de Saint-Jean de Jerusalem" (p. 15), respinge ambele păreri citate mai sus. El se întemeiază pe un text francez al secolului al XIII- lea, care comentând pecetia.. or­dinului, afirmă că figura întinsă pe piatră este a u­u­i „om mort d’avant“. Aceasta îndreptăţeşte pe Dela­­ville Le Roulx să zică: „După a­­cest text nu este vorba de un bolnav — bolnavul nu figurează pe pecetia ospitalierilor decât în­soţit de un călugăr, care îi dă de mâncare; nu este însă nici figu­ra lui Christos, ci un „cors d’ome mort d’avant“, aşezat sub taber­nacol". Această interpretare deveni­tă sigură prin textul citat mai sus, fusese în chip formal dată în 1781 de Părintele P. A. Paoli, nepotul autorului Co­­dicelui Diplomatic; ea scăpase până acum tuturor comentatori­lor. Părintele Paoli respinge ipo­teza acelora cari vedeau în acea­stă* * 1 reprezentare pe un bolnav culcat pe un pat al spitalului; el recunoaşte Sfântul Mormânt şi un mort în coşciugul său. Acesta este înconjurat de ban­deiete, zicce el, după moda orien­tală şi corpul este expus sub o lampă şi sub bolţile Sfântului Mormânt". Totuş, Delaville Le Roulx se întreabă ce caută aureola în ju­rul capului acestui mort. El dă o explicaţie încurcată, susţinând, că gravorul ar fi crezut că re­prezintă nu un mort, ci pe Chris­tos (p. 17). Fresca Bisericii Domneşti, dând acestei scene desvoltarea, pe care gravorul n’ar fi putut-o face, lămureşte definitiv aceea­­stă chestiune. Corpul înfăşurat este cu siguranţă al lui Christos, căci este adorat de îngeri şi de o mulţime de sfinţi, onoare, care n’a ni pricepe să­ fie făcută unui simplu cadavru al unui om oare­care. Scena Sfântului Mormânt, pic­tată, la un loc de onoare în altar, al Bisericii Domneşti, se găseşte aici printr’o simplă coincidenţă, sau s’a voit dinadins să se repre­zinte pecetia Cavalerilor ordinu­lui Sfântului Ioan din Ierusalim’ Problemă greu de rezolvit. Se constată de altfel că: 1) Această scenă nu se întâlneşte aiurea, cel puţin în bisericile româneşti, ceea ce este semnificativ. 2) Un cavaler, aparţinând da­că nu ordinului Sfântului Ioan din Ierusalim, cel puţin fiind în chip deosebit ataşat Sfântului Mormânt, este îngropat nu de­parte de această scenă, între pi­­lastrul stâng anterior şi icono­stasul. Săpăturile recente au des­­coperit pe scheletul acestui cava­ler, între alte mici obiecte, o fi­gură de bronz, reprezentând un om stând, avându-şi picioarele încrucişate. In publicaţia, Curtea Domnească dela Argeş, a d-lui Drăghiceanu nu s’a dat vre-o a­tenţie deosebită acestui obiect, reprodus în zincog­rafie. El are totuşi o însemnătate particulară, căci aparţine unei întregi serii, destul de cunoscută chiar de a­­matorii puţin erudiţi de artă, de embleme sacre, care se dădeau în un pelerinaj la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Cruciaţii au adus de acolo mii de astfel de obiecte, împrăştiate astăzi în multe mu­zee din Europa. Poate suveranul însuşi al Ar­geşului sub care a fost executată decoraţia picturală a Bisericii Domneşti, aparţinea ordinului cavalerilor Sfântului Ioan din E­­rusalim. In acest caz, s’a voit să se reprezinte în onoarea sa ima­gina Sfântului Mormânt sau chiar pecetia ordinului. Totuşi, s’ar putea ca aceasta să fi fost emblema amintind inte­resul, pe care regii unguri, suve­rani ai Transalpinei sau Munte­niei, îl purtau Sfântului Mor­mânt. Se ştie că unii dintre dân­şii, au vizitat Ierusalimul. Andrei II, de pildă, întreprinse în 1216, o călătorie la locurile sfinte şi făcu multe donaţiuni re­gatului din Ierusalim. Despre a­­ceasta vorbesc multe documente ungureşti, scriitori­i bizantini, ca Aeropolit şi chiar Sineai în Cro­nica Românilor. SE MIRA STREINII... Se miră streinii de campania o­­poziţiei împotriva ţării, — după cum arată şi d. ministru Argetoia­­nu în interviewul d-sale■ Se miră de inconştienţa acestor oameni, de îngustimea, orizontului lor, de criminala acţiune ce-o săvârşesc. Bontania are acum două feluri de misionari în streinătate. Unii ca d. Titulescu neglijând interesele perso­nale şi chiar sănătatea, se ostenesc în serviciul ţării, cutreeră Europa pentru a-i apăra interesele, expun streinătăţei adevărata stare de la noi şi caută să tranşeze litigiile ce le avem, întrun mod favorabil nouă. Alţi emisari, de felul d-lor M. Popovici, Titea, Răducanu, etc., cu­treeră Apusul, denigrând şi lup­tând împotriva intereselor naţio­nale. Dacă în Europa am avea guver­ne bolşevice, cu siguranţă, că lupta naţional-ţărăniştilor ar fi încunu­nată de succes- Căci până acum nu­mai comuniştii ruşi au dat dova­dă­ că pun interesele a­ perfid mai presus de acele ale ţării. Cum însă pretutindeni adevărata democratie se consideră strâms legată de nă­zuinţele opiniei publice şi de acele ale ţării, d­omisarii naţional-ţără­­nişti produc mirare şi câteodată scârbă. Din nenorocire însă aceste inter­venţii stranii mai au un efect: streinătatea se întreabă cu îngrijo­rare dacă aceştia sunt oamenii cari vor guverna într’o zi România.­­A­­ceastă perspectivă pare cu talid în­tunecată, bărbaţilor politici apu­seni, deprinşi de decenii să cunoa­scă altfel de români. Iată răul pe­ care îl fac si lor si ţării, mult prea grăbiţii nxciomb­­­ărănişti car­ închişi în patimile lor, iau iluziile drept realităţi şi cred că tot ceia ce fac este bine, pen­tru că aprobă d. Mânu*... Bugetul de război al germaniei Presa franceză continuă a se o­­cupa de bugetul Reichswehr-ului, buget pe care îl caracterizează „Buget de război“. Ziarele pariziene demască poli­tica d-lui v. Gessler, ministrul de război al Germaniei, care pentru a justifica sporirea creditelor a avut grijă să ducă din timp o campanie prin presa în care a sus­ţinut sistematic insuficienţa alo­caţiilor destinate pentru armată. D-l GESSLER ZI CU ZI D. I. Mihalache a declarat: „Ţara întreagă strigă : Nu mai are nici­ un rost acest guvern!“ Acest glas îl aude d. Mihalache de zece ani, şi tot acolo a rămas un­de e şi acum. De fapt aceste gla­suri n’au alt isvor de­cât pro­­priile d-sale urechi! * Un domn profesor universitar, de la Cluj, dat în judecată pentru­­că a dovedit o totală neînţelegere a datoriilor lui profesorale, scrie în „Patria" că România nu e ţara intelectualilor“. Dacă toţi profesorii ar fi in­telectuali ca. ziaristul profesor de la Cluj, ţara noastră nu ar avea nimic de pierdut, şi nimic de re­gretat. Decât astfel de intelectuali, mai bine lipsă ! NOTE PROFANAREA CAPODOPERILOR Din nebunia vremurilor Neaudoios că eroica tranşee dacă a creiat o lume întemeiată pe drep­tatea istorică, a creiat însă din ne­fericire şi­ o perturbare în spirite, care se manifestă mai ales în artă şi literatură, sfere sensibile ale su­fletului omenesc. Literatura a ajuns să considere vechia ei formă de manifestare, ca un canon învechit, literaţii noi căutând prin­ excentricitate, şi a­­desea prin voite trivialităţi de stil să atragă atenţia lectorilor- S'a a­­jun­s la situaţiunea absurdă a lite­raţilor cari fac din dispreţul ele­ganţei stilului, o calitate­­ din por­nografie, un mijloc de succes din­ absurditatea tezei, o marcă de ge­niu ! Se scriu azi romane, din care nu­ am putea cita nici cu titlu de exemplu, fr­aze şi expresii de acolo. Un autor francez — acela care a scris citibilul „Les Poilus” — a compus de eurotid un roman: „Les cinci sens” în care se citesc compa­raţii şi cuvinte, ce nu se rostesc nici de oamenii de rând în plim­i stradă. Se face astfel din murdăria lexicului artistic, o originalitate. ] Această sfidare a bunului simţ literar, a respectului datorit citi­torului, se manifestă în alt chip şi în nepermisa trunchiare a operelor clasice, în bucăţi pe gustul bolnă­vicios al câtor­va neisprăviţi sau isprăviţi. Citim astfel de multe­ ori în ziarele de musică şi teatru, cum cutare operă au un renume bine meritat, se transformă în jazz­­band. Vom vedea, urmând aceiaşi metodă, Hamlet a lui Shakespeare adoptat pentru cafe-concert, după cum am auzit opere celebre muzi­cale puse în ritmul dansurilor de negri. Intr’o vreme de discreţie şi de de­cenţă literară, se criticau urnele trunchieri neânsemnate din puerile dramatice, susţinându-se că este o profanare a tăia o iotă din capo­dopera literară sau mu­sicală, chiar când o pui în lumina rampei. Cât de departe suntem de acea vreme, de respect a trecutului. Azi, guver­nul sovietic transformă capodope­­rile hunei în lucrări menite a e­­duca generaţiile noi în idealul bolşevic, iar dincolo de Rusia, sub influenţa aceleaşi mentalităţi bol­nave, se permite distrugerea ope­rilor clasice prin adaptarea lor la gustul unei minorităţi anormale cu sufletul îmbolnăvit. Dar cei sănătoşi, ca’­s sunt cei mulţi, ca şi cei­ ce ştiu să admire şi să respecte o­perile cu care ome­nirea se mândreşte; aceştia trebue să oprească cu ori­ce preţ pe anor­mali de-a profana cea­ ce noi am considerat ca opere eterne, vred­nice de admirat, produse ale geni­ilor omenirei PETRONIUS Nimeni nu poate tăgădui că sta­rea şoselelor noastre, distruse de războiu, lasă foarte mult de dorit. M­ai cu seamă şoselele din vechiul regat şi în special din Basarabia sunt cu totul improprii unei bune circ­ilaţiuni. Din această cauză transportul mărfurilor şi produse­lor solului are mult de suferit. Este drept însă că în­ vechiul re­gat se găsesc în multe judeţe şosele bune şi practicabile, aşa că aci ches­tiunea este mult mai uşoară. In Basarabia In schimb Basarabia este aproa­pe cu total lipsită de asemenea şo­sele. In această privinţă regimul ţarist de o sută de ani n’a avut nici cea mai mică grijă. Aşa că la ali­­­­pirea Basarabiei la patria mam­ă, am găsit această provincie lipsită cu totul de şosele şi în general de căi de comunicaţie. S’au făcut până acum dela 1920 încoace, multe sforţări şi grele jert­fe pentru dotarea Basarabiei cu drumuri bune. Dar cum în acea provincie era totul de făcut, se înţelege că nu se pute­a în câţiva ani construi­­şosele pesite tot, lucrare ce ar necesita, în afară de o muncă încordată, şi mai uite miliarde de lei. Ca să se do­teze cu şosele toată Basarabia este o operă cu adevărat grandioasă. Or, o asemenea operă pentru care se cer,­ şi timp, dar şi bani foarte mulţi, nu se poate realiza decât în mod treptat. Trebue să recunoaştem că în Ba­sarabia au fost până acum multe şosele reparata, refăcute şi chiar construite din nou. Mai ales s’a a­­vut o deosebită solicitudine pentru câteva artere principale, din re­giunile mai producătoare, unde ne­voia este mai urgentă şi mai mare. Restul urmează să se facă cu în­cepere chiar din anul acesta. Însereri­n 8 propăşirea eco­nomică Guvernul actual în general şi d. I. Nistor, ministrul lucrărilor pu­blice în special, sunt perfect con­vinşi că economia generală a ţărei depinde în primul rând, de o cir­culaţie cât m­ai bună pe căile ferate şi pe şosele. Intre aceste două fe­luri de comunicaţii există cea mai strânsă legătur­ă. In stropul de a se îndrepta starea rea a căilor ferate s’au făcut sacrificii enorme. Guver­nanţii liberali sunt însă convinşi că oricât de mari sacrificii s’ar face pentru căile ferate, ori câte linii fe­rate s’ar construi şi ori cât de mare parc de locomotive şi vagoane am avea, fără o bună circulaţie pe şo­sele, căile ferate nu vor putea a­­duce folosul aşteptat. Imensele bogăţii ale ţărei rămân nevalorificate dacă ele nu vor pu­tea fi canalizate pe şosele bune, spre căile ferate, de unde urmează să fie transportate la locurile de desfacere. Nevoia unei reţele complecte a şo­selelor este cu atât­ mai simţită cu cât traseul şi desvoltarea căilor fe­rate nu corespunde încă unei circu­­laţiuni îndestulătoare a bunurilor ce trebuesc transportate dela locu­rile de producţiune la locurile de desfacere. In această privinţă Basa­rabia ne oferă cel mai edificator exemplu. In asemenea înprejurări se înţe­lege de la sine că sacrificiile tre­buesc făcute deopotrivă pentru căi­le ferate şi pen­tru şosele. Numai aşa aceste două importante mijloa­ce de transport vor putea contri­bui cu plenitudine la propăşirea e­­conomică a ţarei. Noua campanie de lucru D. I. Nisifor, ministrul lucrărilor publice, în marea d-sale dorinţă de a înzestra iapa cu cât mai multe şi mai bune căi de comunicaţie, a luat până acum diferite măsuri în vede­rea campaniei de lucru din anul a­­cesta. In acest scop se fac l­a minister toate pregătirile necesare pentru în­­ceperea lucrărilor şi ducerea lor la bunn sfârşit. Mai întâi d­. ministru Nistor a in­­stituit diferite comisiuni de specia­lişti pentru pregătirea proiectelor de lege în legătură cu chestiunea drumurilor. Apoi a dat ordin di­­recţiunei gener­ale de poduri şi şo­sele să întocmească din vreme toa­te proiectele pentru mob­ile repara­­ţiuni şi construcţiuni de poduri şi şosele. In acelaşi timp serviciile de po­duri şi şosele din ţară au primit or­din să pregătească, toate proiectele şi devizele în redarea viitoarei cam­panii de lucru. Paralel cu aceasta, prefecturile de judeţ şi întregul aparat admi­nistrativ vor da tot concursul lor la efectuarea lucrărilor de şosele. D. ministru Nistor a luat hotă­rârea ca, în limita sumelor de care dispune noul buget al ministerului lucrărilor publice, să se înceapă lu­crările de şosele unde nevoia este mai mare, şi mai urgentă şi unde populaţia rurală suferă mai mult din cauza lipsei arterelor de comu­nicaţie. . Pe cât bugetul va permite se va începe şi construirea, de noul şosele in Basarabia şi acolo unde nevoia va fi mai simţită. Cu asemenea dispoziţiuni şi cu o bună voinţă, care nu poate fi de nimeni contestate, avem tot drep­tul să nădă­jduim*' î.ntr/o reală şi simţitoare îmbunătăţire a şoselelor din întreaga ţară. Căile de comunicaţii Starea şoselelor în legătură cu ECONOMIA GENERALA . TUREI Pregătirile care se fac la Ministerul lucrărilor pub­ice I ECOURI I­n Statele Unite a murit de cu­rând Demetrios Stathopulos, grec originar din Sparta. El a emigrat încă de timpuriu în Ame­rica şi în scurtă vreme s-a îmbo­găţit. Deveni cetăţean american şi luă un nume englez-James Ste­vens, totuşi el nu şi-a uitat patria sa şi nici pe vitejii săi strămoşi din Sparta. Spre a cinsti aminti­rea eroilor apărători a su­râ­nitoarei­­ hemopile, cam­ după cum se știe erau din Sparta, Stathopulos a lă­sat prin testament suma de 5000 dolari (800 000 lei) pentru ridicarea unui monument al lui Leonidas la Thermopile. Cunoscuta luptă a spartanilor, sub conducerea lui Le­onidas, la strâmtoarea Thermopile, era indicată încă în antichitate printrtun leu de piatră, care fu însă distrus în secolele următoare. F­estivităţile din Salzburg, cari terminau de obiceiu cu defi­cit, au asigurate pentru acest an subvenţii importante din partea statului, provinciei şi a oraşului. După ultimele dispoziţiuni, festivi­tăţile vor avea loc în August şi intre altele vor fi reprezentate ur­mătoarele drame şi opere : „Hoţii“ de Schiller, „Ifigenia în Taurida“ de Goethe în regia lui Reinhard, apoi „Fidelio“ de Beethoven şi „Flautul fermecat“ de Mozart sub conducera şi directorului operei din Vienn Schalk.­­Totodată se va or­ganiza şi o­­ expoziţie specială, re­prezentând istoria „Flautului fer­mecat . GH, C0MP0TECA --------------...0.«-------—— - > ....... ,it

Next