Viitorul, noiembrie 1928 (Anul 20, nr. 6214-6238)
1928-11-25 / nr. 6235
Anul al douăzeci $1 unulea No. 6235 8 PACINI Duminecă 25 Noembrie 1926 3LE tar. n trsa 6 LEI EX. In STUflaRTITE A i e es a H E N T E IN TARA Un an----------/00 ret Sase luni— — — 350 . Trei ani— — — 200 . In streinătate Un an------— 1400 Sase luni------7Co . Trei luni — — 4(jp REDACTIA ADMINISTRAI IA BUCURESTI STR. EDGARD QUINET No. 2 I STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţia 35/ 23 , Redactia si Administratia 349/23 si 393/11 Manuscriptele nepublicate se distrug3LEI EX. In TARA 6 LEI EX. în STREINOTATIe ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academiei 17 şi la toate Agenţiile de publicitate Afinităţi compromiţătoare GUVERNUL ACTUAL şi presa te îl susţine Soful partidului naţional-ţărănesc şi şeful guvernului actual a ţinut în chiar ziua depunerei jurământului să declare cât de mult datoreşte presei. Desigur d. Iuliu Maniu a avut în vedere făcând această declaraţie, de recunoştinţă, presa anumită, deopotrivă de prietenă politicei naţional-ţărăniste, ca şi tuturor curentelor de disoluţi© a statului român Declaraţia primului ministru a fost mai mult decât mărturisirea unei recunoştinţe pentru trecut, cât un angajament de viitor, pentru că cu adevărat presa anumită a devenit oficioasa partidului condus de d-sa, şi în presa aceasta nu se găseşte o cât de mică critică a unui act de guvern, şi nu se îngădue altor ziare a presenta o obiecţie ce priveşte vreo măsură luată de guvern. Acestea fiind fapte notorii şi evidente, ne întrebăm dacă un guvern şi-un partid pot să se sprijine pe o atare presă, şi dacă sprijinindu-se de fapt pe ea, nu dovedeşte prin chiar aceasta cât sunt de străine de adevăratele interese ale ţărei ? O istorie recentă a presei româneşti, arată însă, cât de urâtă a fost atitudinea ziarelor cari sprijină cu atâta parţialitate de judecată, partidul şi guvernul d-lui Maniu, şi cât de dăunătoareau fost campaniile ei în momentele grele de consolidare şi de normalizare a ţărei, după răsboi. Intr’o vreme când tânărul vot obştesc cerea o lămurire pentru cei mulţi, presa anumită făcea tocmai operă de destrămare şi de confusie, precum atunci când ţara avea nevoe de creditul din afară, ea se făcuse purtătoarea de cuvânt a propagandei de denigrare în străinătate. Şi de asemeni nu trebue uitat nici rolul jucat de presa anumită în echivocul născut în jurul unei grave chestii constituţionale. Presa care susţine deci partidul d-lui Maniu, şi care a devenit oficioasa cabinetului presidat de d-sa a dovedit în chip evident, înstrăinarea ei de interesele permanente naţionale. Dealtfel credem că cea mai elocventă caracterisare a rolului jucat de această presă, o avem în faptul de care ne-am ocupat mai de mult, că în Museul naţional din Pesta sunt expuse şi traduse articole din presa oficioasă de azi, socotindu-se aceste campanii din presa românească, drept fericite contribuţii la opera celor de la Pesta. Aceste ziare, cari au servit prin scrisul lor, anumite curente ale unor minorităţi, şi anume campanii provenite din Pesta, sunt azi acelea cari susţin guvernul d-lui Maniu, de concursul lor se laudă şi e fericit primul ministru al ţărei! Credem că sunt solidarizări cari compromit, şi sunt prietenii cari subliniază afinităţi de cugetare, mai mult decât orice comentarii. Guvernul actual, însă, nu se teme de aceste prietenii şi de aceste solidarizări şi acestea ne arată cât este el de puţin conştient de interesele permanente, şi cât de puţin preocupat este de alianţele cu elementele disolvante şi anarhice Această atitudine de neprevedere politică a cabinetului eşit din partidul naţional-ţărtinesc, pe care o întâlnim atât în sprijinul ce-l primeşte de la presa străină de interesele ţării, cât şi în acordul cu comuniştii, sunt simptome îngrijitoare ale unei neînţelegeri profunde de adevăratele pericole naţionale şi nevoi ale statului român. Presa pariziană pune In lumină importanţa reintrărei In viaţa politică activă a d-lui Stresemann, ministrul de externe al Reichului, considerat ca omul politic german care încarnează ideea de destindere şi înţelegere în domeniul internaţional. D-l Streseman a profitat de reintrarea sa în Reichstag pentru a rosti un important discurs de politică externă, pe care telegramele l-au transmis în rezumat. . Subiectul acestui discurs era la ordinea zilei și anume desvoltarea negocierilor începute la Geneva privitoare, pe de o parte la evacuarea teritoriilor renane, iar pe de alta la regularea definitiv a reparaţiunilor. Cu curajul de care întotdeauna a dat dovadă, d. Stresemann a ţinut să-şi ia întreaga răspundere a tot ce a spus şi a făcut la Genova cancelarul Muller, precum şi a tuturor demersurilor făcute de guvernul german în domeniul extern. D-sa a reamintit că înainte de întrunirea adunărei generale a Societăţei naţiunilor, guvernul german a înştiinţat guvernele interesate, pe cale diplomatică, de faptul că Germania îşi propunea să ridice la Geneva chestiunea evacuărei. Răspuns „S’a observat, a spus d. Stresemann, că ar fi trebuit să prevedem insuccesul acestui demers. Nu pot să recunosc întemeerea acestei critice, căci nu se poate judeca această chestiune din punct de vedere al criticei şi al oportunităţii“. Ministrul de externe al Reich-ului a arătat că a sosit momentul de a scoate această problemă din atmosfera de discuţiuni neoficiale şi confidenţiale şi de a valorifica pretenţiunile Germaniei faţă de puterile ocupante. Nu numai Germania, a adăugat d. Stresemann, dar importante cercuri din streinătate, consideră că prezen,ţa în momentul de faţă, al unor trupe străine pe teritoriul german, nu este conformă cu evoluţia politicei internaţionale în cursul ultimilor ani. Dealtfel nu trebue să ne temem că un rezultat negativ al conferinţei experţilor ar putea constitui un prejudiciu oarecare pentru poziţia internaţională a Germaniei. In ceea ce priveşte amănuntele convorbirilor de la Geneva, d. Stresemann şi p. referit la raportul prezentat de cancelar. Apoi a adăugat: După convorbirile de la Geneva „Suntem toţi unanimi în judecata noastră, în această privinţă. Faptul că revendicarea noastră n’a triumfat la Geneva, a fost o profundă decepţie pentru poporul german. Argumentele cancelarului n’au fost apreciate la Geneva, aşa cum eflim în drept să sperăm. Partea cealaltă a apărat un punct de vedere pe care nu-l putem admite juridiceşte şi care, politiceşte, este în opoziţie cu desvoltarea intereselor comune ale popoarelor interesate. Punctul de vedere al celeilalte părţi nu schimbă întru nimic punctul nostru de vedere. Acum când guvernele străine interesate au primit deschiderea negocierilor oficiale asupra evacuării apropiate a teritoriilor ocupate, şi că acest drept nu depinde nici de soluţiunea unei probleme nici de alte consideraţiuni. Dreptul Germaniei este lezat atâta vreme cât nu se dă o urmare revendicărilor sale. Nu putem deci asuma, pentru a obţine evacuarea, sarcini politice oarecari, a căror durată să întreacă pe acea a evacuărei Deasemenea nu putem cumpăra evacuarea prin mijlocul prestaţiunilor financiare“. In sfârşit d. Stresemann a constatat cu satisfacţie că cercuri autorizate engleze au recunoscut acum câteva zile că evacuarea teritoriilor ocupate şi regularea problemei reparaţiilor sunt două lucruri absolut deosebite. „Să sperăm, — a încheiat ministrul de externe al Reich-ului, — că consecinţele practice ale acestei concepţii ar fi să libereze in sfârşit Germania de trupele streine. Chiar în ţările streine interesate trebue să se recunoască cum că o menţinere mai prelungită a ocupaţiei nu constituie decât o satisfacţie fictivă, fără nici un avantagiu real“. Am reprodus, ca document, pasagii din discursul d-lui Stresemann. Pe de altă parte este însă cunoscută teza Statelor aliate interesice în chestia evacuărei anticipate a teritoriilor renane, şi anume că această evacuare trebue neapărat să aibă o contravaloare, şi că nu se poate renunţa la o clauză precisă a tratatului fără a se obţine în schimb compensaţii. Pin Reichstag REINTRAREA d-lui — Presa franceză subliniază în mod favorabil ultimul discurs al ministrului de externe german, care, după o lungă boală, și-a reluat activitatea publică . POTOP de declaraţii Declaraţiile cad potop, face d. Maniu, fac toţi miniştrii, despre ceiace cunosc şi despre ceiace nu cunosc... Unii voesc să modifice legile, alţii se ocupă de „reforma“ institufiilor de bază ale statului, alţii marchează cele mai meschine scopuri politicianiste în vălul celor mai imaculate principii. Si totuşi d. Maniu declară că „timpul vorbelor a trecut". D-sa secoate că guvernul trebuie să se pună serios pe lucru şi face în acest sens o nouă... declaraţie. Păcat mimai că nu se găsesc în tot ministerul dlui Maniu nici doi miniştri cari să gândească la fel, care să aibă un program de activitate în concordanţă cu acel al partidului lor, sau cu interesele țării. Din manifestările de până acum ale membrilor cabinetului se observă tendințe cu totul opuse al căror punct comun este doar o searbădă demagogie. ,Vam văzut astfel pe A. Mihalache promiţând ori revizuirea legii Dobrogei noui din 1921, pe care o socoteşte „nedreaptă“, dar în acelaş timp promiţând coloniştilor macedoneni, împroprietăriţi pe baza acestei legi, că nu vor fi deposedaţi ! Am văzut pe A. Maniu ridicând starea de asediu, dar pregătind o altă lene care, intr’o nouă formă, să aibă rezultatele măsurilor condamnate de d-sa intr’o mie de declaraţii. Am citit declaraţiile tuturor miniştrilor privitoare la legalitate si economii, — în timp ce casele cetăţenilor paşnici erau devastate iar ei maltrataţi în timp ce se numeau mii de sinecurişti şi se risipeau zeci de milioane. O ţară nu se conduce însă cu declaraiţii false. Lipsa, de seriozitate a conducătorilor, care se verifică în aceste declaraţii, nu poate da nici uun rezultat bun. Vom vedea astfel guvernul Maniu înecându-se în acest potop de declarații, iar țara suferind de pe urma acelora, cari au vroit s-o fericească cu vorbe goale. REGRE GEORGE Bill al ANGLIEI Regele George VIII al Marei Britanii care şi-a sărbătorit de curând a 61 aniversare a naşterii se află acum bolnav de o afecţiune căpătată cu prilejul aniversării armistiţiului când tot timpul cât a ţinut solemnitatea, suveranul a stat descoperit în faţa mormântului Eroului necunoscut din Londra. Alături de marea naţiune engleză şi de toate popoarele cari preţuesc înalta personalitate a Suveranului Marei Britanii, naţiunea Românească doreşte o grabnică însănătoşire Regelui George. REGELE GEORGE VIII I ECOURI Aviatorul Popescu, a bătut la Villacoublay propriul său record de altitudine, ridicându-se la 10.150 metri. Precedentul record stabilit de aviatorul român, a fost de 9.400 metri. Astăseară aviatorul Popescu, a plecat spre România în comuna Brixton, care numără câteva sute de locuitori, situată în regiunea Devon din Anglia, frizerul de acolo refuză timp de mai mulţi ani să tundă pe femei. El este un fervent adept al bibliei şi aminteşte fiecărei femei care doreşte „mirado“ cuvintele sf. Pavel: „Cinste acelei femeii care poartă păr lung“. (Ceps). NOTE BERGSON Intr’o casă elegantă în depărtata Villa Montmorency de lângă pădurea Buloniei din Paris, un om slăbit, înfăşurat în pleduri groase, deşi afară soarele strălucea şi încălzea ; aşa l’am cunoscut cu mulţi ani înapoi, pe marele Bergson, care atunci era profesor la College de France, şi nu ajunsese academicianul şi filosoful dominant al epocei noastre. Slab, anemic cu sprâncene groase ar cu buri ochii ce luceau ca focul, asculta pe un tânăr care îşi permitea să-l întrebe despre Yarn, blic, despre Alexandru din Afrodisa şi care îl consulta asupra şefului şcoalei alexandrine. Pe atunci cursul său era rezervat şcolilor alexandrine, iar pe masa lui de lucru, un mare tratat de algebră, căci Bergson unea cea mai vie intuiţie filosofică, şi una din cele mai originale celebrităţi gânditoare, cu o erudiţie uimitoare, care explică şi gravitatea filosofiei sale, şi importanţa ei în mersul cugetărei omeneşti. Taine numea odată istoria filosofiei o dramă a cugetului, pentru că ceea ce susţin unii, alţii o dezic. In realitate drama aceasta corespunde triumfului mintei originale, totdeauna erouă în formele ei superioare. Filozofia lui Bergson va rămâne astfel ca o cucerire a cugetărei, ca o cumulaţie a fanteziei creatoare cu cea mai strălucită exprimare stilistică. Kant e adânc, dar e trist şi rece. Bergson e adânc, dar ştie să îmbrace subtilele şi abstractele sale cugetări într’un stil care duce pe cetitor în adâncuri, nevăi misterioase, dincolo de porţile luminate ale conştiinţei. Bergson e extraordinarul exemplar al filosofului care a reuşit să evoace puterile misterioase ale conştiinţei, în cuvinte cari par în aşezarea lor altele decât banalele semne convenţionale prin care se înţeleg sufletele în corespondenţa lor anodină. Bergson a dominat astfel lumea de azi, prin ipoteza unui misterios torent de cugetare, unei melodii interne în care stările de conştiinţă nu stau despărţite ca perlele pe un fir, ci se unesc ca notele unui cântec. Pe această concepţie a unui misterios lanţ de conştiinţă care face din ieri, azi şi mâine, un acelaşi tot, ca valul ce se rostogoleşte vecinie s’au ridicat şi nouile curente artistice şi literare, în care subconştientul apare cal protagonist al cugetărei. Pe acest mare filosof care acum câteva decenii se interesa de Bucureşti, cu curiozitatea cu care ne informăm azi de vre-un oraş din Oceania, — marele for al apusului, l’a coronat cu premiul Nobel pentru pace. E o alegere care vine să sune în lagările omerirei, un nume ce nu evocă războiul furnicilor, ci triumful cugetărei eterne... PERTONIUS Păreri si discuţii IN VEDEREA unificarei legilor penale — La baza unificărei trebue să stea spiritul şi principiile şcoalei neoclasice In vederea alcătuirei viitoarei legi penetenciare române de unificare, d. George Vrăbiescu, membru referent în Consiliul Legislativ a depus încă din luna Martie un raport asupra dispoziţiunilor penitenciare din vechiul Regat şi provinciile alipite, precum şi asupra noilor tendinţe în această materie. Din acest raport, pe care-l publică în ultimul număr „Revista de drept penal“ se desprind următoarele constatări şi consideraţiuni: In vechiul regat In Vechiul Regat actuala lege în vigoare datează din anul 1874. Această lege, modificată prin legea din 2 Martie 1877, vorbeşte în titlu I despre regimul general al închisorilor. închisorile sunt de două feluri: a) de prevenţie; b) de osândă. închisorile de osândă la rândul lor sunt : închisori pentru pedepse corecţionale şi poliţieneşti, închisori pentru munca silnică, închisori pentru recluziune şi în fine închisori pentru detenţiune. Toate aceste închisori trebuie să aibă diviziuni pentru femei, bărbaţi, majori şi minori. Ele depind de ministerul de justiţie având o administraţiune centrală specială în fruntea căreia stă directorul general. Legea prevede că modul de privighere şi de control al închisorilor se va determina pe cale de regulament. In ceea ce priveşte detenţiunea preventivă, ea trebuie efectuată în închisori separate sau în cartiere cu totul separate. Pentru deţinuţi preventivi munca este facultativă, iar rezultatul obţinut aparţine în totul prevenitului. In concluziunile, afară de principiul adoptat, ce dă loc azi la discuţiuni şi ce diferă de nouile păreri emise de doctrină cu prilejul congreselor penitenciare, legea din 1874 se poate considera ca o lege bună și complectă. Dacă se poate afirma că România (Vechiul Regat)^ a avut o lege bună, s’a constatat însă, că aplicațiunea ei, datorită lipsei^ de mijloace pentru construirea închisorilor legiferate, cât şi din lipsa unui personal penitenciar pregătit, a lăsat şi lasă încă foarte mult de dorit. In Transilvania In Transilvania s’a aplicat şi se aplică încă regulamentul închisorilor maghiare. O lege penitenciară Maghiară, după informaţiunile ce am putut culege nu a existat. Regulamentul maghiar referitor la administrarea închisorilor corecţionale şi de recluziune de pe lângă judecătoriile de prima instanţă, nu este altceva decât adunarea într’un singur volum a o serie întreagă de ordonante ministeriale. Aceste ordonanţe ale ministerului de justiţie ungar sunt mai toate de o dată destul de veche, din anii 1872 şi următorii. In rezumat se poate spune că închisorile maghiare se divid în închisori centrale unde se execută pedepsele la muncă silnică şi recluziune şi în închisori corecţionale în care se execută toate celelalte pedepse de privare de libertate. In aceste din urmă închisori se deţin: 1) preveniţii; 2) cei ce sunt în arest de instrucţiune; 3) condamnaţii la închisoare corecţională; 4) cei condamnaţi la detenţiune, recluziune sau muncă silnică, câtă vreme sentinţa nu este definitivă sau din alte motive nu pot fi transportaţi. închisorile corecţionate conform regulamentului, sunt ataşate pe lângă tribunale sau judecătoriile de ocol . Regulamentul prevede în detaliu dispoziţiunile relative la corpwn*» gardienii. In Bucovina In această provincie s’a aplicat legea penitenciară austriacă din 1872. Anterior acestei legi, în Austria,’ legea din 1849 a introdus regimul celular în materie de prevenţie şi pentru pedepsele corecţionale până la un an. Această lege a primit oare cari modificări în 1865. Legea din 1872 ce consfinţeşte actualul regim penitenciar austriac s-a alcătuit în urma propunerilor ministrului de justiţie, Glazer. In Austria există două feluri de închisori: închisori de sine stătătoare în număr de 20 (înainte de răsboi) dintre care 14 pentru bărbaţi şi 6 pentru femei, închisori de pe lângă tribunal şi judecătorii, în care se deţin preveniţii şi condamnaţii la pedepse mici. In închisorile tribunalelor se deţin condam» naţi până la 1 an închisoare. la Basarabia Legislaţia rusă şi-a avut aplicaţiunea până la alipirea acestei provincii la Vechiul Regat, închisorile şi regimul închisorilor ruseşti sunt prevăzute în statutul deţinuţilor în închisori şi în statutul deportaţilor la muncă silnică, la colonizare şi la locuirea obligatorie, încheind această lucrare d. Verrin?faanli ??c°teşte că, pentru ca noua legiferare penitenciară romană să dea rezultatele dorite, concepţiunea ei trebueşte făcu-a in spiritul şi principiile şcoalei neoclasice ce formează de admintrerea şi baza viitorului cod penal unificat. 111 Noua organizare penitenciară sub raportul ei administrativ, treplecta, pnmească o reformă cura■ tLt viitor, direcţiunea petiitenciara nu trebue sa mai fie considerata ca o simplă direcţiune a ministerului de justiţie, ea trebueşte dimpotrivă înfăţişată ca o institute116 cu totul independentă, atât sub raportul directivelor ce urmează a se da problemului penitenciar cât şi sub raportul financiar. O pendenta de ministerul de justiţie nu poate decât să zădărnicească orice inovaţie, orice îmbunătăţire. Din punct de vedere administra-' tiv, in, fruntea instituţiunei trebueşte numit un director general luat din oamenii de ştiinţă, de specialitate. In ceea ce priveşte conducerea tehnică a instituţiunei, ea trebue încredinţată unui corp de specialişti. Orice deciziune de asemenea natură să nu poată fi luată pe viitor decât de acest corp technic. Cerinţă la directivele ce trebuesc imprimate nouei legi penitenciare, socotim că în prim rând trebue să se adopte sistemul gra-' daţiunei în executarea pedepselor, sistem ce a format dezideratul diferitelor congrese penitenciare. Astfel, execuţiunea pedepselor să înceapă cu regimul izolărei complecte pentru a se da deţinutului încă sub impresiunea vie a faptelor comise, posibilitatea de reculegere. Dela acest regim să se treacă la regimul Auburnian, adică ziua muncă în comun, noaptea izolarea complectă. Către finele pedepsei, într’un scop de amendare, de readaptare la viaţa normală, să se proceadă la o nouă schimbare de regim, trecându-se dela unul mai sever la, unul mai puţin sever pentru ca pedeapsa la urmă să se termine printr-o liberare condiţionată. In toate aceste Schimbări se va avea în vedere, evident, progresul de amendare individual al deţinuţilor. Continuare sn pag. 2-a TG.-JIU de I. simsonescu profesor universitar După ce treci prin îngusta vale a Jiului de la Lainici, pe fundul căreia vijeliosul şi năbădăiosul râu îşi rostogoleşte valurile din bolovan în bolovan, bolborosind mânios, de o dată te orbeşte lumina din plin a soarelui dorit. Munţii par retezaţi în lung. Coasta lor e numai o rană vie de piatră arsă, roşcată, pleşuvă, unde şi unde cu câte un pâlc de mesteceni delicaţi. Numai spre vârf prind a se întinde păduri încruntate. Rămâi uimit. Prea bruscă e trecerea de la munte la loc jos. Pe îurea, fie pe valea Oltului, fie pe a Bistriţei, după ce ai lăsat în urmă umbra văilor înguste, valea se lărgeşte puţin câte puţin, iar munţilor le iau locul dealurile tot mai scunde, valuri din ce în ce mai domoale şi mai prietenoase. Aice e atlfel. Bucuros că a scăpat la larg, Jiul o ia razna prin desişuri de sălcii şi arini, în cotituri numeroase, ca şi când nu s’ar mai sătura şi el de soare?i iată cum scăpând din strâmtoarea de la Lainici, dai de odată într’o câmpie, cu dealuri joasi in bună parte, provenite şi ele din tăierea teraselor Jiului. Totuşi, e curios. Bătrâne/)':!e case din Bumbeşti cel dinte sat ce întâlneşti în cale, înşirat de a lungul marginii munţilor, au aspectul caselor din văile muntoase, cu cerdac înalt, cu păreţi de bârne. Astfel se răstoarnă dintr’o dată noţiunea falsă învăţată în şcolă, că Tg. Jiu e un oraş de munte. E atât de înecat în frunzişul amorilor stufoşi, presăraţi în largul orizont, încât nu zăreşti turlele de biserici decât dacă ai ieşit din Vădeni, sat vechiu, pomenit încă din veacul al 16-lea. Totuşi călătorul care continuă drumul mai departe, după ce a străbătut oraşul, rămâne iarăşi nedumerit. Realitatea îi răstoarnă icoana ce s’o căpătase din învăţăturile cărţilor de geografie, asupra configuraţiei obişnuite a Olteniei. Deprins cu locurile joase până la Tg. Jiu, nici n’a apucat bine sa străbată cu trenul câţiva chilometri mai spre sud şi vede cu uimire că se ridică In sale dealuri înalte, ce par munţi mărunţi, că valea din nou e mai strâmtă, că Jiul pe care’l perduse din vedere, în rătăcirile lui depărtate, iarăşi se iveşte dealungul liniei ferate. Lămurirea e dată de geologi. Tg. Jiu nu e în şes, ci într’o scufundătură, ca o covată largă, a terenului de la marginea munţilor sau, în termenul care a pătruns şi în cărţile de şcoală, se află în una din acele depresiuni subcarpatice proprii munţilor noştri de la Tg. Jiu şi până hăt departe catte nordul ţării, în Bucovina. Aşa se explică şi îngrămădirea de aşezăminte omeneşti în jurul oraşului, mănunchiul de râuri ce se adună în Jiu, ca şi aerul de munte al satelor, de şi situate în şes. Când te nimereşti într’o zi de târg în oraşul întins ca orice oraş de deal mărunt, îţi dai repede seamă de anomalia de care vorbeam. Poporul nu e de şes. Făpturi mândre, cu hotărâre în priviri, cu trupul vânjos, furnică în faţa primăriei. Femei cu cămeşi curate şi feţe bogate ţesute, aduc aminte de italienaşte din sud, după chipul elegant cu care poartă pe cap coşul cu merinde. Nu sunt făpturi de şes, ci scoborâte dinspre munte. Izolate în depresiunea largă, şi oraşul poartă un tipar deosebit. Modernismul nu a străbătut atât de adânc în el, încât să facă sa dispară tiparul aşa de românesc al vechilor case boereşti, luminoase, cu cerdac în lungul feţei. Se mai găsesc încă multe din aceste, ba le stă mai bine sub haina proaspătă a restaurării de după răsboi. Totuşi nu lipsesc şi clădiri mari ale administraţiilor, cu stil frumos în sine, dar prea puţin potrivit locului. Aşa e bunăoară Primăria, în faţa bisericei Sf. Apostoli din veacul al 18-lea. Când intri în sala de consiliu, uiţi că eşti în apropierea statuei lui Tudor Vladimirescu şi a eroinei din ultimul războiu, Ecaterina Teodoroiu. Te crezi departe, departe, prin ţinuturile Grenadei şi a Sevilei, cu palate zidite in stil maur. De ce tocmai la Tg. Jiu s’a găsit cu cale să se iminexe asemenea clădiri, cu aer local ? , nu mi-am putut da sama. Oricum, clădirea e frumoasă şi bine îngrijită Adeseori în oraşele noastre cu prefaceri repezi ai surprize plăcute. Unde nu te aştepţi dai peste colţuri care îţi aduc aminte de oraşele apusene cu evoluţie îndelungă şi aşezată. Aşa e şi în Tg. Jiu, când intri în „Grădina publică.“ Rămâi mirat. Te uiţi în toate părţile, ca să te agăţi de realitate, să nu te socoţi că eşti dintr’o dată vrăjit. Arborii stufoşi, umbroşi, îi înţelegi, fiul e pe aproape, aşa încât vechiul zăvoi a persistat. Dar printre teii rămuroşi ori plopii cu coajă argintată stau amestecaţi brazii cu statura lor mândră şi faţa întunecată. Nu e neorânduială, ci aşezare sistematică, eu plan după regulele artei grădinăreşti. Copacii sunt chinuiţi. Li s’au dat forme felurite, ici sfere, dincolo conuri ori candelabri ; printre ele sunt straturi şi ronduri cu flori oacheşe, salvii ca para focului. Te preumbli, priveşti, te minunezi, dar eşti mulţumit. La marginea parcului te mai surprinde încă ceva. E digul de apărare împotriva năvalei Jiului, râul cel mai cu toane de la noi. E un zid de piatră, larg, pe coama căruia e o alee, de unde îţi odihneşti privirea peste întinsa luncă a râului, cu zăvoaie dese iar în fund cu dunga depărtat“ a munţilor. 8‘ iarăşi gândurile nu te lasă in pace ! Ce nenorocit e sistemul veşnicei schimbări de la noi. Se duce un guvern, vine altul. De ce care dăinueşte şi azi sălbăticia orientală de a se schimba până şi uşierii de la primărie? De ce nu se lasă o continuitate acolo unde ea e bună ? Dacă primarul destoinic sub care s’a făcut digul, ea şi primăria, ar fi fost lăsat în pace să-şi desăvârşească planul de refacere al oraşului, în scurtă vreme faţa lucrurilor s’ar fi schimbat complect. Pe când aşa z după plecarea unuia care a zidit primăria în stil maur, vine aiul care vrea să fie şi mai şi. Se pune să zidească o şcoală în stil baroc. Resultatul e o împes ess, o friţătură care aduce aminte de fotografia recentă a unui rege din Africa, cu joben pe cap şi cu pestelcă de antilopă pe dinainte. Şi tocmai cetesc amintirile lui R. Poincaré din vremea răsboiului. Intrim târguşor e oaspetele primarului, care funcţionează neîntrerupt vreme de 30 de ani ! Dar nu e de părăsit parcul fără a vizita muzeul etnografic, deschis mai anul trecut, într’un cochet pavilion de la capătul digului în felul culelor atât de caracteristice Olteniei.,„Liga femeilor române“ a pus temelia unui muzeu etnografic, adunând tot ce e mai original regiunii, nu numai scoarţe şi cusuturi ci şi obiecte casnice. In această privinţă in Târgu Jiu, mai înainte de război, s’a înfăptuit o altă minune, rară la noi. Un institutor şi fost director de şcoală primară Ştefulescu A., cu multă pietate a adunat tot ce putea lămuri trecutul Gorjului în tot ce era mai de seamă din trecutul lui. Museul Ştefulescu, atrăgea şi instruia. Ii vremea războiului însă s’a