Viitorul, decembrie 1928 (Anul 20, nr. 6239-6263)
1928-12-04 / nr. 6241
Luni 3 Decembrie1928 Rnuveiaoua xect $1 unuieant». «241 3 LNI rar. ibtaea 6 LEI EX. în STRFIITOTF IN TARA Un sn — — — 700 lei Sase luni-------— 350 , Trei ■ uni— — — 200 „ In străinătate Un er — — — 1400 fese luni------70o rel luni — — 4co " REDACTIA ADMINISTRAI IA BUCURESTI STR. EDGARD QUINET No. 2 I STRADA ACADEMIEI No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23 , Redacţia a Administraţia 119/23 şi 39311 ARUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Str. Academiei 17 si la toate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug ! Evenimentul pe care inimile româneşti îl simt şi-l sărbătoresc azi, este împlinirea unui vis, care în conştiinţa noastră a celor de azi, trăia în sfera idealului ce nu credeam a-l vedea înfăptuit în scurta viaţă a unei generaţii. Dar mersul istoric, ajutat de o dreptate imanentă, a făcut ca poporul nostru, ce este unul din cele mai unitare ale Europei, să capete unitatea politică şi să se întregească în graniţele lui fireşti. înfăptuirea României Mari de azi trebuie să ne aducă aminte de două vitejeşti şi miraculoase pentru timpul lor, uniri a tuturor Românilor. Una este a lui Petru Rareş, care ocupă ţinutul Secuilor, asediază Braşovul şi pune sub protecţia lui stăpânitoare, ţara Bârsei şi a Făgăraşului. Ceea ce a încercat, cu mai puţin succes însă, Petru Rareş, avea să facă Mihai Viteazul. Aceste cercări, însă, cari nu au făcut decât să schiţeze gesturi mari în însufleţire, dar fără consolidare, nu au putut să creeze poporului român o stare vrednică de virtuţile lui şi corespunzătoare unităţii sale etnice. Poporul român a rămas astfel să sufere robia când a Ungurilor şi Austriacilor, când a Ruşilor, când să suporte suveranitatea Turcească, până ce el reuşi să-şi recapete prima şi parţiala mântuire, în 1877, când războiul de neatârnare cretă Regatul liber al Munteniei şi Moldovei, sub domnia Regelui Carol. Această primă înfăptuire a libertăţei poporului român între Carpaţi şi Dunăre, a fost şi prima temelie pe care aveau să se întemeieze energiile româneşti în lupta lor spre idealul naţional. In Vechiul Regat se concentrau sforţările, aci fraţii subjugaţi se uitau cu nădejdi ce nu se puteau mărturisi, dar se simţeau puternic în sufletele care nu erau învinse. Declararea războiului mondial a găsit astfel pregătit poporul român pentru cercarea cea mare, şi intrarea României libere în război, alături de Aliaţi a fost primită ca un botez de sânge cu conştiinţa tuturor pericolelor şi tuturor riscurilor. Dar sărbătorirea celor zece ani de întregirea, unificarea şi eliberarea poporului român, trebuie să fie însoţită şi de conştiinţa răspunderilor şi a obligaţiilor atât ale generaţiei de azi, cât şi a celor de mâine ca să consolideze şi să facă să progreseze România Mare, ieşită din o politică înţeleaptă şi din eroismul soldatului român, înfăptuirea visului milenar al României libere şi mari, ar putea fi periclitată, dacă cu toţii nu am fi conştienţi de îndatoririle noastre, şi nu am căuta să luptăm cu aceeaş putere şi entuziasm cu care am luptat în război, pentru consolidarea cât mai temeinică a Statului român de azi. Cu sufletele pline de recunoştinţă pentru Marele Rege Ferdinand şi pentru aceia cari în frunte cu Ioan I. C. Brătianu, au dus politica înţeleaptă şi ostaşilor ce s’au jertfit pentru a creia România Mare de azi, românii de pretutindeni simt împreună cu sentimentele ce-i leagă de trecut şi speranţele ce-i însufleţesc în opera viitorului. Sărbătorirea celor zece ani de la Unirea şi eliberarea poporului român, e astfel o ocazie fericită de-a lega sufletele româneşti de trecut, dar şi a te îndruma pe căile sănătoase zilelor de mâine. Domnia competenţelor Consilierii TEHNIC Printre multele reforme interesante şi mari — în afară de desfiinţarea automobilelor — guvernul a făcut o inovaţie, cu atât mai meritorie, cu cât este isvorâtă din propriile sale puteri creatoare. E vorba de instituţia consilierilor tehnici. Această instituţie pleacă de la o premisă indiscutabila şi anume: „Ai noştri trebue să aibă slujbe“. De aci consecinţele: „Nefiind locuri vacante, atât de numeroase câţi doritorisunt, să se creeze consilieri technici şi aulici, consilieri cu specialitate şi fără specialitate.“ Gratie acestei frumoase initiative, se poate numi pe lângă orice scaun de Mitropolit un consilier, precum orice chirurg primar poate fi asistat de un consilier tehnic luat din secietarii unui teatru national. Consilierului — şi aci e marea superioritate faţă de funcţionarul titular — nu i se cere nici titluri, nici competenţă, nici trecut nici examene. Cineva se naşte, sub regimul legalităţei de azi, consilier, cum se zicea că orice român se naşte poet... Consilierului, apoi i se poate da fefuri la discreţie, pentru că n are statut şi n’are buget, aşa că el poate primi o leafă de ministru, deşi este ataşat cu funcţia sa pe lângă un serviciu de regislatură. Desigur că un consilier tehnic, poate fi şi în parlament, pentru că atribuţiile sale fiind puţin absorbante îi dă putinţa a fi în Cameră sau în Senat, cu aceleaşi drepturi, cu care poate fi ales ca „independent“ pe o lista guvernamentală, un ziarist de la „Adevărul“ sau „Lupta“. E drept, însă, că un consilier tehnic are şi o obligaţie. E acea de a întrebuinţa în voie unul din automobilele ce au fost scoase din uz, de către guvernul legalitate! Un eveniment hotărâtor Zece ani de la înfăptuirea ROMANIEI MARI O INVENŢIE Românească — Presa independentă Anglia a născocit prima oară „selfgovernement“-ul; Franţa e ţara teatrului; Germania este patria chimiei aplicate... România are o specialitate : Presa Independentă. E o născocire care face cinste spiritului inventiv românesc, şi arată că dacă nu suntem la nivelul Americanilor unde invenţiile sunt pâinea cotidiană a celor de dincolo de ocean, avem totuşi destulă fantezie pentru ca să creiem într’o entitate superioară două contradicţii: independenţa de cugetare şi totuşi dependenţa cugetătorului ziarist, de guvern. Astăzi presa independentă a reuşit să facă astfel minunea de a rămâne „independentă“, în timp ce unii din directorii ei, şi o bună parte din redactorii sunt candidaţi oficiali guvernamentali. Aceşti eminenţi ziarişti, minţi larg cugetătoare cari nu se lasă intimidaţi de prejudecăţi, vor pretinde de la public să-i considere ca independenţi, în timp ce în parlament vor vota legile guvernului care i-a ales... E adevărat că aceste ziare îşi apără „independenţa“ cu următorul argument : fiecare redactor e liber să scrie ce vrea. Dacă ar fi aşa, atunci cetitorii sunt în drept să pună acestor ziare următoarea dilemă : Sau aveţi o linie de conduită, şi o unitate de conducere, şi atunci nu puteţi îngădui ca în acelaş ziar să apară un articol în care să se arate guvernul ca salvator, şi în altul ca steril, iar dacă veţi îngădui aceasta faceţi un ziar incoherent şi absurd . Sau părerile politice ale redactorilor sunt cele ce dau culoarea şi unitatea ziarului, şi în acest caz unde mai este independenţa unui ziar, cu redactori candidaţi azi şi mâine deputaţi naţional ţărănişti ? Să fim serioşi, deci, domnilor ziarişti independenţi şi să fiţi convinşi că publicul de mult consideră independenţa ziarelor independente, ca o protestare ce femeile adultere o fac bărbaţilor lor, înşelaţi pentru a le dovedi puritatea şi sinceritatea conduitei lor. i Făuritor» întregirea neamului ACUM ZECE ANI Foto ,,Julietta“ Delegaţia care la Decembrie 1918 a remis Regelui Ferdinand actul de unire al Transilvaniei, Banatului şi ţara ungurească cu vechiul Regat. Dela stânga la dreapta, Jos. Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului şi Episcopul unit Hosu dela Gherla, Sus , d-nii Vasile Goldiş, Vaida Voevod și Caius Brediceanu, secretarul delegației. GUVERNUL 31* ) Declaraţiile de eri dega ministerul de interne - Guvernul care a făcut atâta paradă de democraţie şi de libertatea presei — a chemat eri prin d. Vaida, la Ministerul de Interne pe reprezentanţii ziarelor, pentru a face un apel să nu se publice ştiri, cari ar compromite interesele ţărei. Astfel cum a fost documentat acest apel, s’a putut constata că ştirile la cari se referă guvernul, nu compromit în realitate decât politica de duplicitate pe care o are şi care nu va întârzia să apară clar întregei opinii publice, graţie acelor ziare ce n’au înţeles să se facă complice unei opere de mistificare. Dar d. Vaida vorbind de interesele ţării a mai uitat ceva: atitudinea din opoziţie a oficiosului „Dreptatea“. Acest ziar a prezentat în mod continuu România drept o ţară de hoţi, în care magistratura şi administraţia e conruptă, o ţară lipsită de orice credit, — o ţară în faliment. Toate acestea le susţinea tocmai în momentul când guvernul liberal trata împrumutul extern şi stabilizarea, iar d. Vaida ca şi d. Mania nu se gândeau deloc la interesele superioare ale ţării şi că Libertăţile publice stau foarte naturale aceste atacuri. Guvernul a plecat. A venit d. Maniu cu d. Vaida, care prepară alegeri „libere“ cu mutări abuzive de funcţionari cu bătăi şi schingiuri, cu dizolvări ilegale de consilii comunale şi judeţene cu cu circulari pentru împiedicarea propagandei electorale în felul aceleia a prefectului de Alba-Iulia. Mai lipseau ameninţările la adresa presei iar eri au venit şi ele. E drept că aceste ameninţări au surprins un moment chiar pe reprezentanţii anumitei prese ce erau de faţă, dar nu le-au trebuit mult să-şi dea seama că reprezintă presa guvernamentală de mâna stângă şi să găsească în atitudinea „Viitorului“ o scuză a ameninţărilor d-lui Vaida. In ce ne priveşte luăm act de aceste ameninţări came desigur cadrează foarte mult şi cu democratismul actualului guvern şi cu înţelegerea ce o are despre libertăţile publice și invităm pe d-l ministru de interne să treacă de la vorbe la fapte. A PRESA LET EX. I. 8 LI FI. în popala de indurat legată de im care se găseai remedia neajunsa de pe urma ocupaţiunei inamice A fost un timp când cele mai de seamă artere de comunicaţiune ale oraşului simbolizau ruina; când apa se drămuia; când lumina se raţiona, sub strictul necesar; când gunoaiele nu se ridicau cu lunile. Astăzi, avem artere de comunicaţie impozante cari evocă aspecte din marile oraşe ale apusului, străzile şi-au schimbat înfăţişarea odată cu introducerea luminei şi canalului, şi sub privegherea riguroasă a administraţiunei comunale, lumea începe a pricepe marea importanţă a curăţeniei. Meritul revine în bună parte şi descentralizărei prin care s’a afirmat principiul emulaţiunei, între sectoare. Recapitularea acestor bune rezultate ne face să ne oprim o clipă asupra unor nevoi pe care încă le au multe cartiere şi în special cele periferice. In aceste cartiere ,oricât de binevoitoare ar fi fost solicitudinea administraţiunei, mai sunt încă nevoi de împlinit. Mai sunt încă străzi nepavate, neluminate şi necanalizate cari aşteaptă să le vină rândul îndreptărei. Către aceste străzi trebue să se întoarcă atenţiunea edililor. Şi-n campania de primăvară să se realizeze marea dorinţă a periferiei de a fi tratată, dacă nu egal cu centrul cel puţin la cât are dreptul în schimbul impozitelor comunale pe care şi ea Ie plăteşte la fel cu ceilalţi. Periferia n’are nevoe de înfrumuseţare ci de îndreptare. NOTE EROUL NECUNOSCUT Războiul tare a creiat în lume o nouă mentalitate, a făptuit şi-o mare dreptate. A pus alături de Cesar ori Napoleon, pe eroul fără nume, pe obscurul fără de care răsboaiele nu s’ar fi putut da, şi victoriile nu s’ar fi putut înregistra. Soldatul fără nume a intrat în istorie. Şi cultul lui a apărut în lumea eşită din răsboi, ca o restituire a dreptăţei şi ca un simbol fericit al unei fericite judecăţi istorice. Nu se uită vitejii fără nume, dariu fără glorie, şi mormintele celor mulţi nu sunt mai puţin impunătoare decât, acela al marelui împărat de sub cupola Invalizilor. Anonimul erou a devenit un factor istoric, şi cultul lui la noi ca şi aiurea, a prins rădăcini în conştiinţa mulţimei, ca şi în acea a marilor conducători de popoare. Dar mai ales în ţara noastră, acum când se sărbătoreşte înfăptuirea României Mari eşită din război, soldatul trebue să nu fie uitat pentru că el a pus în război un suflet ce a mobilat şi înfrângerile, suferite fără de voia sa, ca şi victoriile făurite de el. Va trebui să rămână deapururi in conştiinţanoastră recunoscătoare jertfa celor opt sute de mii de viteji cari au murit cu visiunea României Mari, şi cari în tranşee, în lagăre duşmane, ori pe câmpii în asalt, au asvârlit viaţa lor pentru viaţa Patriei... Acestor eroi cari au pierit vitejeşte în retrageri, ce costau atât de mult pe victorioşii vremelnici, şi în victorii româneşti ce au pus Mărăşeşti în rândul marilor bătălii europene, se cade a le păstra o vecinică recunoştinţă. Soldatul român a fost astfel unul din făuritorii de căpetenie ai României de azi, şi el a fost acela care a rupt lanţurile robiei, a spart graniţele ruşinoase şi dureroase, a întărit cu vântul şi braţele lui, statul liber întemeiat pe omogenitatea unei rase perfect unitare, şi aşezat în graniţele sale fireşti. Eroului necunoscut îi datorăm astfel o recunoştinţă, pe care o arătăm în veneraţiunea cu care înconjurăm mormântul, simbolic PETRONIUS ‘*‘^*“**~--