Viitorul, septembrie 1929 (Anul 21, nr. 6466-6490)

1929-09-15 / nr. 6478

N­ T­ INOTE „Amicii Sinaei“ După exemplul Societăţei „A­­micii Louvre-ului“, care avea desi­gur mai puţin nevoe de solicitudi­nea câtor­va, întru­căt avea admi­raţia tuturor, câţi­va iubitori de natură şi de frumos s-au constituit în societatea „Amicii Sinaei“. O bună iniţiativă, la timp venită. Sinaia — minunată cetate de vis şi feerie — era pe punctul de a cunoaşte faza nostalgică a unui trecut ce se pierde. Treptat minu­natul Salon, în care bogătaşii plini de gust ai timpurilor, dinainte de răsboi îşi clădise vile, şi unde se întâlneau vara ambasadori şi pro­­tipendadi în jurul Regelui Carol, care atât de mult iubise Sillaia, a cunoscut scările scoborăşului.­­Bo­gaţii de altă dată au dispărut. Vi­lele lor au rămas în părăsire. O lume nouă, necunoscătoare a far­mecului Romăniei­ Mici nu era a­­trasă spre perfecţiunea, estetică, unică poate în Europa întreagă a Sinaiei. Pentru a aprecia frumuse­ţea pitorească a naturei se cere o pregătire cel puţin egală cu aceea care e necesară înţelegerei unui tablou, ori unei poesii. Grăbit** vremurilor de azi, nu puteau în­ţelege astfel în chip integral fru­museţea Sinaei. A venit, apoi, şi gustul de trivial care a făcut ca pe Bulevard cul fru­mos ca­ un decor de teatru bine făcut, să­ se permită clădirea baro­celor de lemn. Sinaia trebue să rămână elegantă şi nobilă, căci şi epocile de cea mai integrală de­mocraţie trebue să admită selecţi­­unea estetică şi eleganţa artistică. Cei mulţi se pot şi trebue să se ri­dice la perfecţiune, iar nu să fie lăsaţi în mediocritatea aprecierilor banale. Iată de ce Sinaia, trebue să rămână nobilă, pură şi elegantă ca un tablou sau o melodie clasică. „Amicii Sinaei“ constituiţi în so­cietate pot face astfel ca să redea „perlei Carpaţior“ faima de altă­dată şi splendoarea ce-o merită.­­ Credem, apoi că Sinaia trebue să devină o staţiune de iarnă. Totul­­concură la aceasta. Aerul uscat, lipsa de curenţi, absenţa sgomotu­­lui oraşului mare, ca şi apropierea de inima ţârei. In aerul ozonificat al Sinaei, iarna se pot face cure de refacere fiziologică minunată. Avem o minune lângă noi şi nu ştim să­ o preţuim. E păcat.­ De aceea şi medicii şi iubitorii de frumos sunt de fapt — înscrişi sau neînscrişi şi în societatea­ de care vorbim — adepţii iniţiativei de­ a reda Sinaei rangul, pe care ea era aproape să-l piardă în degringolada­ gusturilor ce a urrr,at după prefa­cerea războiului. Sinaia va trebui­­ să fie o mâfl­­urie naţională, o încântare a o­­chitor, un cămin de refacere fizio­logică. Escursionişti, esteţi, şi medici se unesc în acest desiderat. PODGOREANU ! Anu­al două­zeci $1 doilea No. 64786 PACINI Duminici 11 septembri­i§29 BUCURESTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administrata darului, Strada R. Poincare 17 ţi la toate Agenţiile de Publicitate .... 6 LEI EX. la ŢARA 6 LEI EX. In STRĂINĂTATE6 LEI EX. IN STRĂINĂTATE Şase luni — — 350 , Trei luni------ 200 . Telefoanele: Ciroatia 351/23, Redacţiaţi Administraţia 349/23 şi 31/11 Manuscrisele nepublicate se detin: 3 LEI EX. in TARA ABONAMENTE REDACTI­A ADMINISTRATIA ANUNCIURI COMERCIALE IN TARA Un an------ 700 M In străinătate Un an------1400 lei Şase luni------TOO . Trei Ioni------ 400 „ CINISMUL GUVERNAMENTAL Presa oficioasă, clandestină sau făţişe, care îşi ia rolul de interme­diară între guvern şi opinia pu­blică, îndrăzneşte a sfida opozi­ţia şi­ a afirma că partidul venit prin bruscare şi ameninţare la cârma ţârei, merge înainte nein­timidat de nimeni. Guvernul astfel al d-lui Maniu e presentat de avocaţii intere­saţi, ca o înjghebare serioasă, ce va stăpâni înainte ţara, fericind-o cu o operă de guvern care se sbate între inconştienţă ori de­magogie. Pentru a calmă zelul acestor susţinători ai partidului de la câr­ma ţării, şi pentru a deschide o­­chii guvernanţilor înşişi asupra iluziei ce-şi fac în ceea ce prive­şte statornicia şi durata guver­­nărei, e foarte oportun să le re­amintim aceste adevăruri ele­mentare. *­ IA crede că poate fi posibilă o guvernare susţinută de forme, dar nesusţinută de sentimentul o­­piniei publice, este a crede că intr’o ţară cu conştiinţă cetăţe­nească, se pot sfida cetăţenii, şi se pot ataca toate clasele so­ciale şi amăgi toate minţile, fă­ră nici o răspundere. Aci e ma­rea eroare şi marea vină a gu­vernului actual. Un guvern nu poate conduce o ţară prin forţa materială a momentului, îi tre­­­bue şi atmosfera de încredere generală. Dar ce încredere poate inspira un guvern? ce seriozita­te poate prezentă el, când mij­locul de-a veni la putere a fost minciuna, şi când sfidarea este o armă de susţinere actuală ! Partidul care actualmente gu­vernează ţara a înşelat pe toată Demagogia la lucru lumea; a promis în opoziţie funcţionarilor lefuri în aur, şi ajuns la putere, a desfiinţat sta­tutul ce le garantă siguranţa ca­rierei ; a aruncat pe drumuri pe funcţionarii bănuiţi de o simpa­­tiză cu liberalii; a făgăduit scă­deri de impozite, şi la guvern le­­au mărit, au pactizat cu comu­niştii, pentru ca la guvern să nu ştie cum să prevină o mişcare de­cât înecând-o în sânge... Guver­nanţii de azi au dovedit astfel în orice împrejurare o lipsă to­tală de conştiinţă morală, pentru că au minţit pe toată lumea cu deplină conştiinţă că spun min­ciuni , precum la guvern au ară­tat că ştiu să adaoge la minciu­nile trecutului, cinismul prezen­tului. „Stăm la putere, pentru că pu­ţin ne pasă de opinia publică !“ O concepţie pe cât de nedemnă, pe atâta de inutilă. O ţară nu se guvernează cu sfidare. Nu se minte şi nu se amăgeşte toată lumea, cu gândul că de acum în­colo victoria e câştigată. Prin minciună, şi prin sfidare nu se consolidează un partid, şi imora­lismul mijloacelor se traduce în neputinţa de-a domină situaţiile grele şi de-a face faţă probleme­lor ce se pun pe primul plan al vieţei publice în țara noastră. Nepriceperea, unită cu inconş­tienţa mijloacelor de susţinere , lipsa de autoritate unită cu ci­nismul de-a sfida opinia publică, au condamnat regimul politic ce ne guvernează. Şi prin aceasta s’a făcut tărei un mare serviciu, a­­rătându-i-se în chip evident pe­ricolul ce-i prezintă demagogia înșelătoare pentru toate clasele sociale. * SITUAŢIA in POLONIA Varşovia, M. (Rador).—Mareşalul Pilsudski s’a înapoiat aseară la Var­şovia, din concediul petrecut în sta­ţiunea climaterică Druskienniki. Se aşteaptă pentru săptămâna vii­toare convocarea şefilor grupărilor parlamentre la o consfătuire pentru a se examina o procedură mai potri­vită a desbaterii budgetului la Dietă şi la Senat. Demersurile în vederea acestei consfătuiri au fost făcute de preşedintele Consiliului, din dorinţa mareşalului Pilsudski, că va asista la Întrunirea şefilor grupărilor par­lamentare. A MAREŞALUL PILSUDSKI acuzi „Dreptatea“ cade în admirație înaintea d-lui Petrovici, care a dovedit „o admirabilă consecven­­ță morală impusă carierei sale politice.“ Sunt excese de elogii cari iau forma celor mai crude ironii. D-l Petrovici e cel d’intâiu care simte usturimea acestor fel de elogii. , , ■.njit!. ,m­­ i ''T i £. Impozitele nu vor fi micşorate, ci menţinute aceleaşi, dacă nu chiar majorate, şi în bugetul viitor. Se dovedeşte astfel că guver­nul e consecvent şi că continuă a fi providenţial pentru contri­buabili. *— " m .... Q-«1 - ** ■- - — UN INSTINTANEU D-nii miniștri Mironescu si Mihai Popovici după succesul dela Haga „DIRECŢIUNEA TOBEŞTILOR“ Risipa scandaloasă a banului pu­blic sub regimul actual a depăşit toate limitele. Intr’o vreme în care deficitul bu­getar creşte îngrijitor, atingând 6 miliarde până la 1 Setembrie, şi în care s’au aruncat mii de funcţio­nari pe drumuri, oprindu-se dea­­semenea, tot pentru motive de eco­nomie bugetară, orice lucrări în interes public,­­ în astfel de zile grele şi împovărătoare pentru con­tribuabilul român, se dă pur şi simplu iarna în banii Statului. Cetăţenii, cari trăesc sub teroa­rea fiscală, au dreptul să ceară so­coteală guvernului şi să-i tragă la răspundere. Căci este absolut nepermis ca a­­proape toţi minştrii, sub cele mai stupide şi naive pretexte, să co­linde străinătatea, cu familiile lor, exclusiv pe socoteala bugetului. Şi cu ei, membrii majorităţei parla­mentare şi şefii de cabinet şi con­silierii technici, şi în sfârşit, tot ce e agent electoral,­­ o armată în­treagă bate drumurile Apusului, secătuind bugetul desechilibrat. Inutil să adăugăm, ceea ce opinia publică ştie, că şi pentru funcţio­narii maghiari iredentişti cari au refuzat să depună jurământul de credinţă s’au găsit alte patru mi­liarde lei. Dar, în afară de acest dans de miliarde, se risipesc alte miliarde pentru creări de nouă posturi, gros retribuite, evident pentru „ai noştri“. Fără nici o consideraţiune ori scrupul pentru funcţionarii Statu­lui, pe care nu se jenează să-i a­­runce zilnic pe drumuri, nouile creaţiuni bugetare sunt făcute ex­clusiv pentru creaturile partidului. Spre a ilustra sistemul, vom cita cazul înfiinţărei unei direcţiuni aşa zisă a torenţilor, la Cluj. Rostul acestei direcţiuni a to­renţilor stă în încasarea de salarii mari, pe cari o sumă de „voinici“ figurând în State, le iau în fiecare lună. Şeful lor — şef-director — d. Em. Precup — anunţă „Naţiunea", con­fratele nostru din Cluj, — are în a­­fară de grase apantamente şi au­tomobil la scară. Par’că se putea altfel . Direcţiunea torenţilor are proba­bil un înţeles simbolic: exprimă sugestiv istovirea bugetară, din care se scurg, pentru partizani. In torenţi, banii storşi de la contri­buabili, prin cea mai nemaipome­­nită teroare fiscală, în asemenea condiţiuni, ar fi de mirare ca disperarea cetăţenească să provoace o viguroasă reacţiune ? Nu. Noi o socotim chiar cu totul fi­rească şi absolut justificată. Căci, nu se poate îngădui unui guvern de incapabili să-şi bată joc fără teamă de sancţiuni, de o popu­­laţiune îngrijată în ce priveşte ziua de mâine. In faţa sancţiunei cetăţeneşti „voinicii” vor intra, desigur în pă­mânt. A EVREII si ARABII - Anglia nus mai vrea mandatul asupra Palestinei — Revista New Statesman, de­ o nuanţă mai mult laburistă de­cât independentă are un articol de fond în care chestia demiterii mandatului Angliei este discutată dintr’un punct de vedere cu totul nou şi interesant. Spune că: „Problema Palestinei n’are să fie rezolvată uşor. A venit, după cum se ştie şi mult anticipata re­voltă a arabilor contra evreilor. Putem, de­sigur, să-i suprimăm manifestările ei fizice prin vasele de războiu, aeropanele şi soldaţii Angliei, dar acestea nu ne vor pu­tea folosi la înlăturarea greutăţii fundamentale. Lordul Balfour, ca ministru pe timpul războiului a angajat Marea Britanie ca să facă din Palestina „Reşedinţa naţională a evreilor“, patria lor cu alte cuvinte. Săp­tămâna trecută, vorbind fără altă autoritate de­cât acea acordată pă­rerilor personale ale unui om de stat bătrân şi respectat, d-sa a re­petat şi amplificat angajamentul. Ne-a pus însă într-o situaţie foarte grea. Angajamentul său original — care poate că a fost cerut de împrejurările momentu­lui — a fost în sine o săritură pri­mejdioasă în întuneric. Mai mult încă, preia alte angajamente pe cari le luasem mai înainte faţă de arabi. A fost o nesăbuinţă, poate cea mai mare pe care a făcut-o vre­odată lordul Balfour în toată cariera sa politică, dar atunci ocupa un loc care-l îndreptăţia să vorbiască în numele Angliei şi angajamentul său, deveni angaja­mentul nostru şi trebuia respectat. E totuşi o afacere din cele mai ne­fericite, căci e cât se poate de în­­doios dacă vom putea urmări până în cele din urmă idealul Zionist prin forţa armelor. fr .fr * Bine­înţeles, că, în momentul de faţă şi probabil pentru câţiva ani încă, suntem legaţi prin angaja­mentul Balfour. Trebue să apărăm pe evreii imigranţi în Palestina chiar de ne-ar costa sume enorme cari nu ne vor fi plătite nici­o­­dată. Dar un atare angajament nu poate fi socotit ca etern — nici n’a trecut prin parlament şi nici n’a fost supus aprobării electoratu­lui suveran al Angliei. Suntem ne­voiţi să acceptăm obligaţia pe care lordul Balfour ne-a impus-o dintr-un imbold generos al inimei sale. Dar trebue să fie o limită oa­recare de timp pentru acest anga­jament sau să se aducă vre-o mo­dificare politicii pe care am ur­mărit-o în Palestina în ultimii zece ani. Nu putem susţine la ne­sfârşit o minoritate contra unei majorităţi, numai pentru că unul din miniştrii noştri, ne-a angajat pe vremuri, fără să ne consulte la o anumită politică. Totuşi trebue să ne purtăm cum se cade, adică să nu repudiem brusc răspunderile pe cari le-am asumat — cu alte cuvinte să fa­cem cunoscut că după un termen oarecare, cinci, zece, ori douăzeci de ani, Evreii din Palestina tre­bue să fie gata a-şi conduce ei înşi­şi afacerile. întreaga situaţie e fără prece­dent. N’avem nici un interes poli­tic în Palestina şi cu atât mai puţin vre-un interes economic ca să înlăturăm pe arabi în favorul evreilor. Bine­înţeles că înclinăm cu totii înspre zionism, adică în favoarea evreilor să emigreze în tara lor proprie, ori unde s’ar afla aceasta. , Uh !-10­ Din nefericire Palestina nu este ţara lor de­cât numai într’o pri­vinţă istorică. Acum aparţine ara­bilor de mai bine de­ o mie de ani. Pretenţia evreilor ar fi cam aceaşi bunăoară cu a saxonilor, dacă a­­ceştia ar pretinde că au drepturi asupra pământului Angliei de unde au fost goniţi la anul 1066­ Mai scurt, din punct de vedere istoric drepturile evreilor în Pa­lestina, cu tot sprijinul religios,­ politic, financiar și sentimental pe care-1 aduc, nu au de altfel mai nici un temeiu. Ar fi întocmai ca și cum Anglia ar pretinde Da­nemarca sau Normandia — căci nu sunt englezii, danezi sau nor­manzi ? Influenţa financiară evreiască în lumea gazetărească tinde să îm­piedice orice consideraţie dezin­teresată a problemei. Evreii din Palestina formează acum o şesime din populaţia ţării şi pare că s’a ajuns la punctul de saturaţie aşa că în momentul de faţă n’ar mai trebui în tot cazul să se permită noii imigrări evreieşti. Rezultă deci că arabii de acolo sunt în proporţie de 5 la 1 şi cu toate a­­cestea arabii sunt aproape igno­raşi şi evreii favorizaţi în admi­nistraţia ţării. Aceasta bine­înţe­les este aşa cum trebue să fie con­form cu termenii nenorocitului de angajament Balfour — când ne-am luat sarcina să înfiinţăm în Pa­lestina arabă o „patrie” evreilor. Natural că arabii protestează, ba încă ne spun făţiş şi cu dreptate că le făgăduisem să păstrăm drep­turile arabilor de ambele părţi ale Iordanului.* încurcătura este vădită; nu ne putem îndeplini toate angaja­mentele luate la finele războiului pentru că unele din ele sunt con­tradictorii. Chestiunea care se im­pune este, prin urmare, cum să eşim din această încurcătură fără a repudia nici una din făgăduelile făcute şi cum să păstrăm pacea într’o ţară fulminantă unde totuşi ne-am luat sarcina să păstrăm or­dinea. Este absurdă noţiunea că An­glia poate menţine în Palestina o armată suficientă pentru menţi­nerea unei păci permanente între evrei şi arabi. Evreii sunt perfect în stare să-şi apere interesele sin­guri îndată ce înţeleg că trebue să facă aceasta. Natural că nu vor face nici o sforţare serioasă în a­­ceastă privinţă atât timp cât cred că o vom face noi în locul lor. Dacă ei vor cu adevărat „o pa­trie“, trebue să şi-o câştige fără ajutorul trupelor engleze. Noi nu putem să apărăm pe veci minoritatea evreiască cu vasele noastre din Mediterana şi cu re­zervele din Malta. Acest lucru tre­bue să-l lămurim cât se poate de bine. Pentru că dacă evreii vor să aibă Palestina trebue s’o cumpere­ cu proprii lor bani, iar nu cu banii Angliei şi cu sânge englez. Am cheltuit până acum din amân­două, mai mult de­cât destul în această întreprindere. a , în actualii», n teroarea claxoanelor Pe când bandiţii aţin calea la răspântia drumur­ilor, cu cuţitul sau cu revolverul întins, celor ce în aceste vremuri au cutezanţa de a trece barierele oraşelor, aci în Bucureşti, în plin centru al capitalei şi sub privirile bine­voitoare ale unei poliţii vigi­lente, trăim sub teroarea şoferi­lor şi a... claxoanelor. Dacă nu ne schilodesc sub ro­ţile maşinelor, ne îmbolnăvesc, ne paralizează activitatea, cu abu­zul nepermis ce-l fac cu întrebu­inţarea claxoanelor. Nu mai este vorba de nişte instrumente de semnalizare pen­tru prevenirea accidentelor, ci de deslănţuirea unei adevărate ur­gii sgomotoase fără sens şi doar cu scopul de a da impresia destră­bălării noastre administrative. Intr’adevăr, nu ar trebui în­găduită nici o clipă întrebuinţa­rea acelor râşniţi, ale căror su­nete stridente răsnesc până la mari distanţe şi cari nu-şi au rostul în mijlocul capitalei. De asemeni, a acelor trompete cu care şoferii complectează acest infern muzical, mânuindu-le în aşa chip, că par adevărate instru­mente de cântat, înarmaţi cu aceste maşini in­fernale, şoferii au devenit o ade­vărată calamitate pentru cetă­ţenii Capitalei. Chestiunea s-a discutat atât de mult şi în special presa a insistat mereu, încât a devenit o banali­tate să mai vorbeşti de teroarea şoferilor şi a instrumentelor de tortura nervilor pe cari le între­buinţează. Totuşi, refuzăm să credem că nu se poate găsi omul care să pună ordinea necesară în circu­laţia pe străzile Capitalei. Avem impresia că lipseşte ener­gia, căci intenţiunile bune tra­duse prin anumite dispoziţiuni, nu lipsesc. De pildă, dispoziţia ca toate vehiculele să stea pe loc când tramvaiele sunt oprite în staţii, pentru ca publicul să nu fie îm­piedicat la urcare, sau la cobo­râre, nu e respectată cu nici un chip de şoferi. Dacă cineva ar asista numai câteva minute la spectacolul ce-i oferă una din staţiile principale, din faţa Universităţii, s’ar con­vinge lesne de ceia ce înseamnă dispreţul de autoritate şi ţie or­dinea publică. Nu mai vorbim de nebunia vi­tezei, care n’a putut fi înfrântă de nici una dintre reţetele servi­ciului de circulaţie. Panta din Bulevardul Schitu Măgureanu, se urcă cu viteze vi­jelioase, impresionante, o ascen­siune de curse, care poate pro­voca nenorociri catastrofale de către mașinele încărcate cu zeci de pasageri. Pe celelalte bule­varde, taxiurile în special, cir­culă cu viteză de­­10—70 km pe oră și numai prevederea publicu­lui înmărmurit pe bordura tro­­tu­arelor, evită înregistrarea mai multor nenorociri decât­ cele ce se întâmplă zilnic. Ar fi timpul ca această ches­tiune să fie scoasă de la ordinea zilei, prin luarea unor m­asuri drastice, care să pună capăt în­dărătniciei dezesperante a șofe­rilor. ECOURI P­roducţia filmului în Turcia a luat în ultimul timp o desvol­­tare considerabilă. -r -----— | In Octombrie va rula la Angora un film turcesc „Curierul din Angora“ care a fost realizat sub regia cu­noscutului artist de cinema turc Mouhsin Bey. La Constantinopol ru­lează deasem­enea un nou film tur­cesc. După cum se anunţă din An­­gora, artistul Mouhsine Bey inten­ţionează să realizeze împreună cu colaboratorii săi primul film sonor turcesc „Contrabandiştii". P­resa comunistă a deschis o vio­lentă campanie contra scriito­rilor Zamiatin şi Pilniak. Vina lor ar fi că unele din lucrările lor literare, cari au fost respinse de re­dacţiile ziarelor sovietice, au apărut în ziarele emigranţilor ruşi. Presa sovietică cere ca aceşti doi scriitori să fie excluşi din Asociaţia scriitori­lor sovietici. Krasnaia Gazeta a des­chis o anchetă pe temă dacă scrii­torii sovietici îşi pot vinde operile unei edituri burgheze şi inamice sovietelor. a.d■1 FINANŢAREA RECOLTEI de VICTOR SLAVEiggEr Finanţarea recoltei este astăzi problema cea mai acută, la ordinea zilei ce reclamă o serioasă rezol­vare. Cea ce s’a făcut până în pre­zent de către actualul guvern, este egal cu un imens zero. S‘a vorbit s’a făgăduit, s’au anunţat operaţi­uni financiare imaginare, s-au dat interviewuri cu o uşurinţă extra­ordinară, pentru a se ajunge la trista situaţie de astăzi, relevată de toată lumea. Este cazul să se spună : „Partur­unt moptes , nas cetur ridiculus mus“. In plină „finanţare“, organizată de specialiştii actualului regim, vagonul de ovăz se vinde cu 15—25 de mii lei vagonul de orz cu 85 40.000 lei, iar porumbul se în­cheie de acum cu 20.000 lei, „a livrer“ în octombrie, după cum a­­nunţă unele ziare, chiar din cele ce susţin politica actualului gu­vern. Trebue să se recunoască că situaţia este intolerabilă şi dacă continuă, echivalează cu ruinarea şi descurajarea complectă a tot ce este producător agricol. * In schimb, nici odată nu s’a vor­bit mai mult despre „finanţarea recoltei“ ca în vara şi toamna a­ceasta; nici odată nu­ s’a făgăduit mai mult, de către reprezentanţii oficiali ai regimului, — par’că ar fi în plină opoziţie, — de credite pen­tru agricultori, ca în ultima vre­me. Desigur, a făgădui şi a vorbi tot ce trece prin minte este mult mai uşor, decât a înfăptui şi orga­niza, şi în această privinţă, trebue să recunoaştem partidului naţio­­nal-ţărănesc o adevărată măestrie, neîntrecută până astăzi. Mai săptămânile trecute se lansa cu tot aparatul de reclamă nece­sar, ştirea miliardului olandez, tratat cu discreţiune de d. Mi­­hai Popovici, în orele libere ale conferinţei de la Haga. Ce speranţe pentru agricultorii mici ? Peste câte­va zile, urma un interview ex­plicativ al ministrului de Finanţe, cu tot felul de reticenţe, rezerve, etc., pentru ca din toată această operaţie să nu iasă până în pre­zent absolut nimic. Zilele acestea, ziarele guvernamentale ne înştiin­ţează că „tratativele sunt în curs“ şi că noi călătorii la Berlin şi Ha­ga se pregătesc, în acelaş scop. Serios este să se procedeze cu a­­tâta uşurinţă, în astfel de ches­tiuni î­­n nu ştiu care „conferinţă“ co­operatistă, de la Cluj, dacă nu mă înşel, ministrul cooperaţiei, într’un moment de entuziazm, caracteris­tic pentru d-sa, anunţă că va în­fiinţa o altă bancă cooperativă la Cluj, cu un capital de 500 milioane lei, când nici Banca Centrală Co­operativă nu a izbutit încă să-şi acopere capitalul său. Ce sunt toate aceste făgădueli şi verbe goale, în momentul când a­gricultorii mici sunt atât de neno­rociţi şi de amărâţi, strânşi pe deoparte de rigoarea perceptoru­lui nemilos şi loviţi pe de altă par­te de preţuri, ce nu le acopere nici primele nevoi! „ •* Câtă reclamă, câte vorbe goale în jurul „Creditului Agricol“, ce încă nu a luat fiinţă şi nici nu cre­dem că îşi va începe aşa de curând „activitatea lui binefăcătoare“. Ne găsim încă în faza tratativelor şi d-nii Popovici, Lugojeanu, Stoi­­cescu şi alţii se găsesc încă la Pa­­ris, fără ca să se ajungă la rezul­tatul atât de mult anticipat. Tot ce pare a fi sigur este o în­ţelegere cu Banca Naţională, care a pus la dispoziţie, pentru un mo­­ment,­ 300 milioane lei, cu care ur­mează a se face finanţarea însă­­mânţărilor de toamnă şi vânzarea în comun. Precis nu se ştie încă nimic. Comunicatul Băncii Cen­trale Cooperative este un cap de o­­perat de claritate (!) şi el va fi dat multe speranţe agricultorilor cari­ aşteaptă, citesc gazetele, înghit fă­gădueli după făgădueli, dar de pri­mit avansuri asupra stocurilor de cereale ce posedă, nici gând. De acum încolo pleacă „delega­ţii“ să trateze la Berlin­­şi Haga şi foarte curând pleacă şi Ad. Rădu­­canu, care după ce va lua parte la nu ştiu ce adunare cooperatistă in­ternaţională, va merge şi la Berlin în scopul de a aduce bani în ţară. Nu este ridiculă, profund ridi­­culă toată această publicitate a tu­turor proietelor de finanţare, când realitatea de fiecare zi, de care se isbesc miile de săteni producători şi astăzi vânzători de cereale, este atât de crudă ! Când sătenii au plătit în primăvară 7—9 lei kilo­­gramul de sămânţă de orz, ovăz şi porumb şi astăzi vând cu 2—4 lei acelaş kilogram, ce pot spune de grija binefăcătoare ce le poartă actualul regim ? Când împrejură­rile naturale ne ajută atât de rar să avem o recoltă mijlocie, nu se comite cea mai mare dintre greşeli când se tratează cu atâta uşurinţa organizarea finanţării şi comercia­lizării ei ? Când ţărănimea este a­­tât de angajată în tot felul de da­torii şi când i­ se reclamă cu atâta rigoare dările, nu era necesar ca­în locul unor făgădueli deşarte să se pornească cu mai multă me­todă şi cu mai multă grije la a­­jutorarea ei subt forma unei fi­nanţări, ce se putea altfel organiza decât o încearcă actualul­­ regim ? Modul cum s’a ocupat şi cum a tratat guvernul problema finanţă­rii recoltei arată pe deplin cât d€ puţin justificate au fost speranţe­le puse în actualul regim, ce ne cârmueşte. Dar asupra acestei che­stiuni vom reveni.

Next