Viitorul, ianuarie 1930 (Anul 22, nr. 6568-6591)

1930-01-14 / nr. 6577

Anul al douâ-zeci $1 doilea No. 6577 6 PACTIRI ^Q'tECA CEîjt^ O „ IB u VL 3 LEI EX. tu TARA ABONAMENTE REDACTIA ADMINISTRATIA ANUNCIURI COMERCIALE 3 LEI EX. la TARA­­ IN TARA Un an - - 700 lat In ctreinâtat© Un «o — — 14001« BUCURESTI STRADA EQ9AR QU1NET Na 2 || STRADA R. POINCARE «o. 17 Se primesc direct la Administraţia «laiul«, Strada (L Poincare U şi la toata Agenţiile de Publicity« 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Şase luni — — 350 . Trei luni----- 200 , Şase lun! — — 100 , Trei luni-----400 , Telefoanslfl s Ch­estia 55123, Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 308/11 Manuscrisele nepublicate se dfetrufr 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Pentru APARAREA României Mari Se vă produce reacţiunea de salvare pe care ţara o aşteaptă . Numirea directorilor regionali este ultimul act din planul care, prin politicianizarea administra­ţiei de tot felul a statului, trebue să ducă la dictatura naţional-ţă­­rănistă. Este din acest punct de vedere cu deosebire semnificati­vă alegerea oamenilor însărcinaţi cu conducerea nouilor directora­te. Ea găseşte mai ales în d-nii Sever Bocu şi Aurel Dobrescu concretizarea cea mai caracteris­tică, din care se desprinde pentru oricine rostul misiunei satrapilor guvernului Man­iu în noua orga­nizare administrativă a ţarei. Dacă această organizare poate reprezintă o concepţie greşită dar discutabilă, prin falsificarea însă a concepţiei statului naţional şi al statului democrat şi prin de­semnarea celor cari au sarcina să prezideze de la conducerea direc­toratelor aplicarea acestei refor­me administrative, se trădează imediat intenţiona­te ascunte ale guvernului Maniu. De aceia este vădit lucru că, împărţind ţara în regiuni condu­se de suti api, lipsit­ de scrupule şi de autoritate trotală, sau re­prezentând politica de Scanda­­loase concesiuni faţă de unele minorităţi, guvernul şi-a asigu­rat unelte nu la slujba ţarei, ci în aceia a partidului naţional-ţără­­nesc. In guberniile d-lui Maniu, armata poliţia şi jandarmii — adică toată forţa oficială a statu­lui — este politiciaisizată şi silită să conlucreze cu bandele de voi­nici ca să impună României Mari tirania unui guvern ce împinge țara spre războiul civil. Ele au astfel sarcina să înlesneas­că practicarea unui sistem de guvernământ, care poate fi neno­rocit prin consecințele lui grave. De altfel din toate unghiurile ţâ­rei încep să apară, sub formă de manile,tari viclenie, semnele u­­nor vremuri tulburi, cari obligă orice partid de ordine să reac­ţioneze cu energia şi hotărârea pe care o impune salvarea ope­rei de consolidare a noului stat rondon sporit. Organizarea bandelor de voi­nici în afara forţei oficiale a sta­­tului şi prezidarea acestor bande chiar de către şeful guvernului înseamnă Solidarizarea primului ministru cu toate violenţele şi fără de­legile acestor mercenari. Din nenorocire insă ele repre­zintă în acelaş timp pilda­rea din care s’au inspirat şi mi­norităţile, ca să procedeze la o organizare identică aceleia con­dusă de către preşedintele de con­siliu al României. Şi cum ceia ce este îngăduit primului ministru şi partidului Său nu poate îi o­­prit celorlalţi etăţeni, românii trebue sa privească cum duşma­nii ţărei se înarmează înlăuntrul propriilor noastre hotare, ca să ajute şi să grăbească destrăma­rea României Mari- Politica a­­ceasta a guvernului a încurajat după cum se vede organizarea re­zistenţei duşmanilor din lăuntru şi din afară ai ţărei. Dar în vreme ce d Maniu întparte ţara în gubernii a căror conduce­re este încredinţată celor mai în­­doelnice autorităţi morale ale par­­tidului d-sale, nemulţumirile spo­resc zi cu zi în toate straturile sociale şi în toate provinciile ţa­rei,—iar vestitorii de vremuri rele apar mai ales în nouile provincii, unde agenţii Moscovei şi Buda­pestei operează în plină libertate, sub auspiciile indulgente ale unei administraţii complect preocupa­tă numai de interese politice de partid. De aceia opinia publică, cu dreptate îngrijorată, aşteaptă un semn al reacţiunei sănătoase, ca­re să împiedice din vreme răz­boiul civil, spre care ne duce po­litica unui guvern inconştient de urmările grave ce ar putea să le aibă încurajarea rezistenţei minoritare şi organizarea pe de altă parte a violenţei oficiale, patronată chiar de către preşe­dintele de consiliu. Reacţiunea pe care o aşteaptă opinia publică se va produce, va trebui să se producă, pentru că salvarea consolidărei statului o impune ca primă datorie a cea­sului de faţă. Şi dacă nu se­ va produce acolo muie trebue să se dea mai întâi pildă de grijă şi hotărâre în apărare­,­ patrimoniu­lui naţional, atunci reacţiunea va porni de la acei cari îşi au par­­tea lor de răspundere prin el va" rolul important pe care l-au ju­cat în acţiunea de înfăptuire a idealului naţional. Partidul naţional-liberal va do­vedi încă odată că ştie să-şi facă datoria către ţară, cu orice sacri­ficii va trebui să-și impună pen­tru aceasta. Ultimna formalitate în acest scop s’a făcut. Restul va urma. . NOTE UN APEL şi nu regret O societate înfiinţată şi susţi­nutâ cu greu de oameni de inim­ă este gata să piară. Aşa spun chiar conducătorii ei de astăzi, cari sunt cei mai în măsură de-a afirma. Societatea se numeşte S. P. A■ în jurul căreia s’a desfăşurat pe vre­muri ironii eftine, deşi înfiinţarea ei la noi, a fost un semn de civili­­saţie ce ne-ar fi părut bine de-a se fi intensificat cu vremea. Apelul public ce-l primim glă­­sueşte: „S. P. A., a voit să asigure, nefericitelor făpturi necuvântă­toare, cu care omul îşi câştigă sau şi-a câştigat pâinea — cea­ ce Dom­nia Voastră desigur vă doriţi: o viaţă cu cât mai puţine­ dureri ne­meritate şi-o moarte în cât mai puţine suferinţe“. Şi apelul devine insinuant­ şi se adesează milei. ..poate că Domnia Voastră nu, iu­biţi animalele la ale căror dureri n'aţi amit vreme să cugetaţi nici­odată şi poate n'aţi avut chip să aflaţi că atunci când suferă li se umplu şi­ lor ochii de lacrimi coşi oamenilor. .,Lăsaţi-ne pe noi să le iubim şi să le compătimim. „Dar daţi-ne ceva, daţi-ne cât puteţi“... E un apel pe care am fi dorit să nui cetim, pentru­ că prin el a­­flăm cum iniţiativele bune adesea­­teri cunosc, insuccesul nemeritat, la noi. Dar concepea că faţă de animal putem fi ori­cât de răi este ana­­loagă ca acea că o aveau vechii tirani faţă de sclavi, sau faţă de cei­ ce ii credeau inferiori, pentru că aveau alte credinţe. Opinii triste, ale unor vremuri pe care civilisaţia le-a făcut să dispară. Sulbătăcia ,,regelui animalelor“ faţă de fiinţele necuvântătoare face parte din acelaş mecanism sufletesc. Ea pleacă de la premisa cartesiană — pe care mai puţini o cunosc, dar mulţi o­­practică — şi anume că animalele sunt maşini, şi n’au suflet, l-a răspuns pe vre­mea lui La Fontaine, care a cre­­iat o epopeie socială a Franţei, pu­nând în primul plan pe animalele cu temperamente omeneşti! Animalele au şi el suflete. Să le respectăm, spre cinstea dă­mint­ei noastre ce-o credem atotînţelegă­­toare, şi să facem ca S P. A. să nu piară! PETHONIUS Lordul Beathy despre reducerea vaselor de război l­ordul Beathy intervievat de un redactor a lui Evening­ Standard, asupra sugestiunei făcută de d. MacDonald în decursul vizitei sale în America, pentru reducerea nu­mărului de crucişătoare necesare siguranței Angliei — a declarat că această propunere îl nelinişteşte realmente. Se ştie că lordul Beathy amiral in marina britanică a fost comandant-şef al marinei Marei­ Britanii. . Reducerea numărului crucişătoa­relor ar fi să se facă de la 70 la 59. AMIRALUL DEATHY ZI CU ZI Guvernul a îngăduit ca şi mi­noritarii să aibă cetele lor de voinici, aceasta spre a face do­vada înaintea Ligei Naţiunilor că minoritarii au drepturi abso­­lut egale cu cetăţenii români, co­religionarii ai d-lui Maniu. * Un deputat guvernamental scrie într’un ziar al regimului: „In România e mai multa ordine şi linişte decât în cele mai multe ţări din Europa“, „ dovadă: voi­nicii“, atacurile comuniste pe căi ferate, soracurii, etc­ etc. Reorganizarea diplomaţiei (Guvernul a hotărât să numească în diplor­me câţiva bătăuşi) (Ziarele) IULSU - VOINICULE, meriţi, sa fi MINISTRU PLENIPOTENŢIAR CE AŞTEPTAM? vre­un minister în­s­ă chestiune. Ministrul nu ştie ce este milii numeroase, cu copii la şcoli, cu o viaţă întreagă de muncă în Bucu­reşti, primesc ordin să plece la Cer­năuţi, sau Chişinău, pentru ca gu-­ vernui­ să-şi poată plasa partizanii în locul lor ! Nu e nici regulă nici ome­nie. Cu atât mai bine dacă nu pot ple­­ca ! Vor fi consideraţi demisionaţi şi vor face loc unor creaturi politice guvernamentale. Ce le pasă madgea­­rilor şi ioaniţeştilor că astfel admi­nistraţia e lipsită de funcţionari in­tegri şi cu experienţă! Principalul e că din buget să se înfrupte cât mai mulţi clienţi ai clubului lor. Acest meschin politicianism, venal şi dezorganizator, regionalist şi în­­vrăjbitor se pregăteşte să pună pum­nul în gura cetăţenilor, dându-i pe mâna bandelor de voinici, într-o ţară în plină anarhie. Şi atunci o singură întrebare se pune : pot acei cari ve­ghează la interesele permanente ale ţă­­rii să o lase pradă haosului şi dez-Aţi intrat în anul de graţie 1930, sub cârmuirea „reformatoare“ a d-lui Maniu ? Dacă de, atunci acest articol JBJU vă va spu­ne nimic nou. — dacă nu, atunci va re­da o palidă imagine a realităţii, întreaga administraţie a ţării a fost distrusă. Sub pretextul „reorganiză­rii” ministerelor, sub acel al „refor­­mei” administrative, şi sub acel al „economiilor” prin­ pensionări şi desfiinţări de posturi, — nimic n’a mai rămas­ în picioare. Am făcut războiul de întregire, am suferit pierderi imense de oameni şi material, am trebuit să reorgani­zăm teritoriile ce fuseseră ocupate de vrămaş şi provinciile alipite. Ei bine, nici un moment n’a existat ză­păceala de azi, dezorganizarea tota­lă, lipsa de autoritate şi absenţa ori­cărei administraţii ! Interesele mari ale Statului, ca şi cele particulare, stau şi aşteaptă... Nu se poate rezolva o petiţie, nu se poate obţine o soluţie pentru cea mai sim- viaţă şi pe moarte. Oamenii cu Ia­şt ce nu este în atribuţiile sale, se­cret­arul general nu ştie ce direcţii mai are, directorul general nu ştie dacă a rămas sau nu in serviciu, nu ştie după ce lege şi regulament să se conducă, nu ştie adesea unde i-i mai este birou! şi unde i s’a rătăcit arhi­va ! Cum să se mai orienteze cetă­ţeanul în acest labirint de ordine şi contra ordine, de legi şi regulamente ce se schimbă la fiecare 24 de ore ? Cum să mai lucrez® cu râvnă func­ţionarii mari şi mici când inferiorul d® ori a devenit azi superior, când şeful de serviciu peste noapte, dacă e agreat de un politician guverna­­mental, a devenit director iar direc­torul şef de. birou ? Cum şi de către cine să se mai rezolve fie actele de Stat, fie petiţiile pe care cetăţeanul mai are naivitatea să le trimită vreunei autorităţi ? Şi-apoi cine rămâne pe loc în acest haos şi cine pleacă? E o luptă pe membrării ? Politica INTERNA Rezistenţă sau dictatură 1 — Retragerea politică peste munţi Organizarea bandelor de ,,voi­nici“ la început, putea să provoace ilaritate în cercurile politice, când actualul şef al guvernului, înainte de a se preocupa de problemele de stat, se îndeletnicea cu suprave­gherea operaţiilor de recrutare a tuturor haimanalelor şi ciurucuri­lor dela sate, ordonate prietenilor săi politici, în cea de a doua cali­tate, de şef al partidului naţional­­ţărănesc. Când însă s’a constatat că d. Ma­niu, pune atâta sărguinţă în orga­nizarea unei a doua armate sub forma unor cete de mercenari, în­treţinuţi prin diferite mijloace din banul public, iar mai târziu, pen­tru­ ca să le experimenteze capaci­tatea de acţiune, le-a aruncat în câteva ocazii, asupra adversarilor politici ai partidului d-sale, peri­colul a apărut mai grav ca întot­deauna. In istoria politică a naţiunilor numai grupările anarhice cu carac­ter dizolvant, îşi organizează ban­de teroriste, cărora, pentru a le a­­vea oricând la dispoziţie, le iau jurământ­ şi le întreţin cu sub­venţii din fonduri rămase mai în­totdeauna necunoscute. La noi, guvernul d-lui Maniu le-a luat jurământul pe faţă cu preoţi catolici, cari s’au pus cu multa bunăvoinţă la discreţia, ■partidului naţional-ţărănesc, iar subvenţionarea este tot atât de făţişă, din bugetul ‘sfătului. Scopul urmărit de aceste bande de mercenari“ e acelaş ca şi a or­ganizaţiilor anarhiste din lumea întreagă: TEROAREA. Departe de a se face cultura şi educaţia mas­sel­or populare cum a afirmat d. Maniu, prin organizarea puternică a cetelor de „voinici“ ac­tualul şef al guvernului, urmăreşte ca atunci, când posibilităţile ie­­zui­ce de luptă moştenite de la, Blaj, se vor dovedi improprii, să ameninţe şi pe celelalte partide politice şi factorul constituţional cum şi orice altă organizaţie din această ţară, cu „voinicii“ d-sale. In ultimul timp, opinia publică străină a început să se intereseze de această nouă faţă a politicei româneşti,­ iar unele ziare au a­nunţat chiar, că d. Maniu îşi pre­găteşte drumul spre dictatură. Astfel „Daily Telegraph“ ocu­­pându-se de activitatea guvernului naţional­,ţărănist din România şi de pregătirile dictatoriale ale d-lui. Maniu, în excesul său de laudă suspectă faţă de regimul de azi crede că „dictatura d-lui Maniu va fi din cele mai bune“. Pe de altă parte „La Tribuna“ din Roma arată că partidul naţio­­nal-ţărănesc a pornit la organiza­rea. ..maselor războinice şi active de miliţeni“ şi că nu se poate pre­vedea încă care va fi desvoltarea pe care o va lua această mişcare. In încheere adaogă că acea­stă acţiune are de scop să „păs­treze mai sigur şi mai îndelung guvernarea şi puterea statului pentru partidul d-lui Maniu. Când presa străină va cunoaşte mai amănunţit, formele de mani­festare prin brutalităţi excesive uneori chiar prin asasinatele ce­telor de „voinici“ nu se va mai spune că „dictatura d-lui Maniu va fi din cele mai bune“. Cu toate protestele opiniei publi­ce şi cu toate că pericolul unui răz­boi civil este evident, d. Maniu a plecat în Ardeal, unde va avea con­sfătuiri cu prefecţii şi fruntaşii po­litici din această provincie, stabi­lind bazele de operaţii ale cetelor de „mercenari“ în apropiatele ale­geri. Pe lângă încreierea de carte­luri electorale cu partidele minori­tare şi cu celelalte organizaţii ire­dentiste,­ şeful guvernului vrea să provoace teroarea în A­rdeal, pen­tru a-şi asigura reuşita, în în­doit scop , pentru ca să arate ţără­niştilor că tăria partidului este tot peste munţi, şi pentru a face să se creadă că în orice viitoare combi­naţie polititică, trebue să se ţină seamă şi de răposatul partid na­ţional. Mai mult chiar, şeful guvernului şi al partidului naţional-ţărănesc lasă să se producă neînţelegeri gra­ve în organizaţiile partidului din vechiul regat, nu intervine nici­o­­dată pentru aplanarea­­ conflictelor, pentru a slăbi pe ţărănişti şi ast­fel să-şi poată organiza rezistenţa în Ardeal. Sunt cazuri când încura­jează pe prietenii săi naţionali din regat şi Basarabia în pretenţiile lor, în scopul vădit de a întreţine o permanentă agitaţie în vechile or­ganizaţii ţărăniste. Miniştrii ţărănişti din guvern au avut de atâtea ori prilejul să se convingă de acest lucru, dar mai ales de faptul că d. Maniu a dat mână liberă samsarilor din parti­dul d-sale ardelean ca să facă orice fel de afaceri, ce ar putea îi de fo­los si „rezistentei materiale“ in Ar­deal. . .. * Cât privește ,,popularitatea“ de care altădată făcea atâta caz d. Maniu, se,­ va vedea în viitoa­rele alegeri, cum înţelege ţara să primească reformele „democratice“ ale partidului naţional-ţărănesc. Apelul disperat pe care îl fac frun­taşii acestui partid, tuturor orga­nizaţiilor politice, ca :­ sionişti, na­­ghiari, şvabi, social-democraţi, u­­craineni, pune în lumină teama de o cădere ruşinoasă, abia după un an de guvernare. Dar oricâte sforţări s’ar face, o­­pinia­­ publică va şti să respingă noile încercări de înşelare a bunei ei credinţe, din partea unui regim de aventură, ridicat prin larma străzei şi menţinut prin perma­nente mijloace de ameninţare. La această, convingere au ajuns până şi unii din cei mai neîndu­plecaţi partizani ai naţional-ţără­­nismului. In unele organizaţii guverna­mentale, partizanii de până ori se vor prezenta pe liste separate în alegeri, sau vor candida pe listele altor partide. Sforţăile „dictatoriale“ ale d-lui­ Maniu, chiar dacă până la urmă vor reuşi să provoace războiul ci­vil, vor avea ca rezultat, dispari­ţia pentru totdeauna din politica românească a unei asociaţii de a­­venturieri politici. V. Veghe. Hart M 4 Ianuarie 1910 D­UŞMANII BILETULUI de FAVOARE O măsură care nu va prinde. Suprimarea biletului de favoare e o lovitură dată tradiţiei noastre teatraliste. Purtăm în sânge prin­cipiul oriental „dă-mi şi mie“, or­goliul de a ne simţi într-o sală de spectacol ca un invitat, ca un in­tim, ca unul de-al casei, în sfârşit ca... un amic şi un protector al in­stituţiei. Nimeni nu va isbuti să desfiin­ţeze pe stâlpul de cafenea, pe pur­tătorul unei „ştiri importante“, pe făuritorul de scrisori anonime sau pe bărfitorul cotidian al femeilor renumite. Avem virtuţi şi viţii pro­prii obârşiei noastre latine, suntem de altminteri la fel cu fraţii noştri din occident. Nu cred că ar cuteza cineva să propună la Paris, la Roma sau la Madrid suprimarea biletului de fa­voare la teatre, la circuri sau la cursele de tauri. Numai că acolo se numeşte altfel, billet d’ami, bil­lets d’auteur sau invitation, ca să nu mai vorbim de intrările cu preţ pe sfert sau pe jumătate numite Quin­­son sau abonamente. Ori­câtă duşmănie aşi purta, ca teatralist, biletului de favoare, nu pot uita, ca om, că graţie acestui privilegiu am fost în anii de şcoa­lă nelipsit din galeria Teatrului Naţional şi, bucurându-mă de o favoare în plus, favoarea regreta­tului moş Alecu, coboram după ac­tul întâi de la „cucurigu“ şi mă in­stalam în fotoliul de orchestră. Ac­tualul director, pe cât n­ii amin­tesc, s’a bucurat de aceiaşi stator­nică protecţie. Fireşte, sunt de părerea celor cari consideră pe spectatorul venit cu un bilet de favoare, ca pe un client incomod. Vine la teatru târ­ziu, pleacă înainte de sfârşitul re­prezentaţiei, aplaudă anevoe ca ori­ce om dificil, critică mereu şi cu glas tare ca să audă şi vecinii din stat, iar ca să-şi dea importantă, cască sau bate cu degetele tambu­rina, pe speteaza scaunului din fa­ţă. Când „domnul cu bilet de fa­voare“ are la dispoziţia sa o lojă, îl distingi repede, nu-i nici­odată întovărăşit de câte persoane încap în bennar. Domnul vrea să fie co­mod, e de multe ori singur sau cel mult doi. Numai aşa poate eşi în evidenţă. In schimb spectatorul care a poft­­it, vine la teatru punctual, stă până la căderea cortinei ultimului act, ascultă cu religiozitate, aplau­dă din inimă, strânge cu grijă pro­gramul şi se întoarce omul acasă mulţumit că a avut „destul pentru banii săi“. Şi totuşi susţin cu tărie că bile­tul de favoare e imperios necesar şi că suprimarea lui e imposibilă. Biletul de favoare îţi umple sa­la la o premieră fără reclamă sau fără încrederea publicului. Graţie lui nu vezi in jurul tău goluri în şirul fejelor sau ale fotoliilor, parcă ar fi dinţi căzuţi dintr-o gură frumoasă, graţie biletului de fa­voare poţi crea „atmosferă“,­­ poţi însufleţi scena şi pe interpreţi ,iz­buteşti să sugestionezi aplauzele, să împrumuţi unui râs izolat comu­nicativitate, în sfârşit, să creezi succesul. Intrebaţi vă rog pe ar­tişti ce simt când sala e goală, şi din potrivă, care e elanul ansam­blului în faţa unui parter ticsit şi a lojelor supra­încărcate ? Ce s’ar face directorii de teatre în zilele de ploaie, de viscol, fără biletele de favoare! Dar în timpuri de criză ? — Tocmai din cauza crizei supri­măm această cerşetorie deghizată­, mi-a obiectat un director. Altă eroare. Oscar Wilde se în­treabă, în glumă, într’una din pie­sele sale : „Nu ştiu dacă ceaţa dir. Londra face pe oameni atât de se­rioşi sau oamenii serioşi sunt acei care produc ceafa ?..“ Tot aşa şi cu problema noastră: „Oare bile­tul de favoare produce criza tea­­trală, sau biletul de favoare dăi­nueşte din cauza crizei ? Răspunsul e simplu. Spinii şi mărăcinii nu sunt de­cât, recolta secetei. Sărăcia goneşte sau împu­ţinează pe spectatorii cu plată, şi înmulţeşte gratuităţile. Criza, ori­cum ar fi ea, de bani, de reperto­riu sau de conducere, ajută şi de viaţă biletului de favoare — atra­ge la spectacol pe clientul benefi­ciar, în lipsa celui de la care poţi beneficia. O piesă de succes, o pre­mieră care face serie, un spectacol rar care atrage, desfiinţează în chip fatal biletul de favoare, anun­­ţându-i moartea temporară prin placarda de la cassă : „Astăzi nu mai sunt bilete“. Aşa­dar, domnilor directori­­de teatru, nu vă grăbiţi. Căutaţi mai întâi drame şi comedii de succes, spectacole de serie, jucaţi­-le magis­tral, montaţi-le îngrijit, faceţi în urmă reclama necesară, şi nu vă mai speriaţi de primejdia nobilei cerşetorii a intrărilor gratuite. Aceasta e marea criză a teatrelor bucureştene. Până la fericita ei rezolvire nu vă legaţi în mod inu­til şi păgubitor de biletul de fa­voare, păstraţi-l şi cultivaţi-l, el are rolul binefăcător al musafiru­lui de ultim moment care ne pă-, zește să ne așezăm 13 la masă... IN ACTUALITATE ■■ŞISHESaSi Pensionarea funcţionarilor şi legea „interpretativă“ Chiar dela votarea legii pentru pensionarea funcţionarilor publici se produseseră manifestări de de­­saprobarea guvernului, iar dela a­­pariţia decretelor de pensionare­­ (1 i­brie), când s’a văzut că se pen­s­onează funcţionari capabili, cu experienţă şi cari n’au nici măcar vârsta de 57 ani — opinia publică a fost unanimă în această desapro­­bare. Cu tot pretextul raţiunii­ supre­me — economiile şi echilibrul bu­getar — toată lumea a condamnat pe actualii guvernanţi. Aceştia to­tuşi mai păstrau speranţa că prin mijloace „persuasive“ vor câştiga de partea lor magistratura ţării. Dar Curţile de apel — şi­ în toate speciile supuse judecăţii lor astfel Braşov, Craiova, Bucureşti pentru a cita numai câteva, unde s’au ju­decat specii mai importante — toate au reintegrat pe recurenţi în drepturile lor. In faţa unei jude­căţi­ atât­ de generale , un adevă­rat om de stat îşi îndoaie genun­chii pentru că adevăratul om de stat este pătruns de convingerea că întrebuinţarea puterii dincolo de acest prag al dreptăţii se întoarce mai curând ori mai târziu în contra lui însuşi. In arta guver­nării „pereat mundus, fiat justi­­tiam“ sau „justiţia est fundamen­tum regnorum“ sunt adevărate ar­ticole de profundă credinţă poli­tică pentru un astfel de om, pose­­dând arta de a cârmui. Dar nu şi pentru d-l Maniu şi pentru actualii guvernanţi ! In loc să recunoască justiţia şi să mărturisească un sin­cer „pecavimus“ actualii guver­nanţi şi-au perdut cu desăvârşire capul şi s’au zăpăcit literalmente. In adevăr în chiar noaptea ce-a ur­mat zilei în care s’a judecat re­cursul d-lui Alessianu, ei au pus parlamentul demisionat în alb să le voteze faimoasa lege interpreta­tivă. De altfel toată lumea ştia de această lege. „Urbi et orbi“ spu­neau tuturor: „vom veni cu o lege specială“. — La toate manifestări­le din presă şi public, ei răspun­deau cu această ameninţare. E mai mult decât probabil că a fost adusă şi la cunoştinţa judecătorilor. Ea a format una din extremele ga­mei de mijloace persuasive, între­buinţate în jurul magistraţilor pen­tru a-i „convinge“ să judece cum vor dânşii. Aşa fiind, ce semnificare psiho­logică are gestul precipitat din noaptea de 10 Decembrie 1929, pro­mulgat la 3 Ianuarie 1930 ? Lege interpretativă atunci când toate Curţile de apel au văzut lim­pede şi la fel aceea ce era limpede Regimul ilegalităţii aaHwni—n———BTiin^miiiwiiiiiiiiiiBin de văzut ? Lege interpretativă a­­tunci când luni de zile a răsunat în zadar ameninţarea ei ? Lege in­terpretativă atunci când întreaga opinie publică — minus parlamen­tul demisionat în alb — a văzut la fel cu judecătorii ? Da, fireşte, a­­tunci când opinia publică ar fi fost de partea guvernului pentru înal­te raţiuni de stat, o lege interpra­tativă ar fi fost la locul ei. Da, când judecătorii s’ar fi­ pronunţat în aceiaşi chestiune în mod divert gent sau ar fi pnanifestat existenţa unor puncte confuze care­ necesitea­ză lămuriri. Dar când nu e uimit din acestea ce înţeles are legea in­terpretativă ? Să sileşti pe judecă­tor să vadă lucrurile nu cum le ve­de toată lumea ci cum vrei tu gu­vern ! Cu alte cuvinte magistra­tura ţării noastre româneşti sa ju­dece de frică ! Dar iată ce spun un magistrat superior, deasupra luptelor politi­ce şi care a dat dovezi de nobleţi sufletească d. Hamangiu, membru la înalta Curte de Casaţie şi d. Aznavorian, un distins membru al baroului. După ce au rezumat mo­tivele invocate înaintea Curţilor de apel, zic: „... în urmă, guvernul a venit cu o lege zisă interpretativă a cărei eficacitate se va vedea în cursul desbaterilor. Semnalăm de pe acum că astfel de intervenţii din partea puterii legislative, în cursul judecării proceselor, au fost sever comentate şi justiţia le-a înlăturat din dezbateri ca neconstituţionale“. p ECOURI vest italiană respinge In, umani­tate ideea lansată ’ — de către­­tei interesaţi — privitoare la o emi­siune monetară internaţională. Această emisiune nu ar­ fi folosi­toare decât pentru ţările cu valuti forte care prin acest mijloc ar putea controla şi domina economia celor slabi. C­ongresul catolic franco-german care s-a ţinut zilele acestea la Berlin, a preconizat o înţelegere între Franţa şi Germania. Congresul a votat o moţiune în care se afirmă că o cooperare dura­bilă a popoarelor Europei nu se poate întemeia decât pe o înţelegere prealabilă a Franţei şi a Germaniei­

Next