Viitorul, martie 1930 (Anul 22, nr. 6616-6641)

1930-03-01 / nr. 6616

Anul al t­ouu­zeci şi doilea No. 6616 LEI EZ. in ŢARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Un an----- 700 . Şase luni — — 380 . Trei luni----- 200 . In streinătate Un an — — 1400 lei BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 !! STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administraţia ilarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Sâmbătă 1 mârtie 193* ABONAMENTE REDACT­­A­RE*• ADMINISTRAŢIA ANUNCIURI COMERCIALE 3 LEI EZ. In TARA IN TARA Şase luni — — 700 , Trei luni-----400 . Telefoanele: Direcţia 351/23 , Redacţia şi Administraţia 349/23şi 303/11 Manuscrisele nepublicate se distrug. 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE ­ NOTE FEMEIA În haine bărbăteşti Un proces cu adevărat curios şi original se desbate în Franţa. O femee a fost exclusă din federaţia sportivă franceză, pentru că ea înţelegea să poarte costumul băr­bătesc, şi acum îşi apără gestul prin acţiune în justiţie. Dar cea ce rămâne ca subiect de reflecţie este c­uriositatea spiritu­lui tradiţionalist în costum. O femee îmbrăcată bărbăteşte pare un atentat la bunele moravuri, pre­cum un bărbat care s-ar îmbrăca femeeşte, provoacă râsul. Este atât de adevărat aceasta, încât actorii de mahala, ca şi cloivni din circ, când au istovit mijloacele de hila­­titate, se îmbracă femeeşte. Suc­cesul comic e garantat. Şi galeria se prăpădeşte de râs! Iată exemple cari ne arată pute­rea, obişnuinţei visuale. Ceea ce a­­■pare altfel ca până acum, ne scan­dalizează sau ne provoacă râsul. Bărbatul trebue să poarte costu­mul pe care nu l-a purtat Adam, iar urmaşele Evei trebue să poar­­te costume, fie ele chiar ultra-ri­­dicole cum erau crinolinele, ori „turn“-urile bunicelor noastre! De asemeni obiceiul bărbaţilor de a purta peruci imense, pe vre­mea lui Ludovic XIV-lea în Fran­ţa s-a menţinut până la Revolu­ţia cea mare. Cât de degradat şi ridicat ar fi apărut La Fontaine cu capul chel, ori ras, ca un bun rus, ori elegant budapestan! Totul e chestie de obişnuinţă vi­­suală. Dar din punct de vedere lo­gic nimic nu ar putea împedica pe o femee să se îmbrace bărbă­­teşte, fără de altfel ca să câştige prin aceasta ceva, căci barierele dintre sexe, nu fac de­cât să mă­rească farmecul tentaţiei. Femeia are totul de câştigat diferenţiân­­du-se de bărbat în costum, căci numai astfel ispita ei e mai pu­ternică. Dacă, însă, o femee în­ţelege să se masculinizeze în co­stum, unde ar fi partea de inde­cenţă, ori de cinism ? Pierderea e a femeii care abzice de la armele ei de cucerire. Dacă voeşte să o facă aceasta, pe riscul şi perico­lul ei, de ce să vină legea, ori regulamentele unei societăţi ca să interzică portul bărbătesc! Sexul urât se răsburnă, îşi îm­prumută urâţenia costumului lui frumuseţei vecine, şi dacă e aşa de ce am pedepsi pe femeiai care renunţă la cochetăria-i legendară. ? , PETRONIDS In Spania REGELE ALFONS - lin Fostul prim-ministru, d. San­chez Guerra, a ţinut ori la Camera din Madrid un discurs prin care a declarat în primul rând că vorbe­şte în numele său personal, spu­nând că este absolut necesar să se facă o analiză amănunţită a rezul­tatelor dictaturei d-lui Primo de Rivera. Este regretabil, a afirmat oratorul, că dictatura a făcut să se nască în popor un curent favo­rabil sistemului republican. De a­­ceastă situaţie însă numai regele Alphonse poate fi fitent responsa­­bil, căci Frimo de Rivera a fost un instrument în mâinile sale. Soarta Spaniei depinde de alegerile constituţionale. Sanches Guerra a declarat că este partizanul monarhiei constitu­ţionale, dar, dacă poporul doreşte republica, trebue să i se dea posibi­littea să se pronunţe. La sfârşitul conferinţei, oratorul a lăsat să se înţeleagă aversiunea sa personală pentru regele Al­phonse. După această conferinţă, un cor­tegiu de mii de oameni, cu drape­lul roşu în frunte, a manifestat pe străzi a Madridului contra rege­lui şi monarhiei. Poliţia a împrăş­tiat mulţimea. Monarhiştii au îm­părţit pancarte pentru rege, pe care mulţimea însă le distrugea în mod demonstrativ. tDanub). Manifestaţii contra Regelui Al- -------------------------------­ Executarea Smdgetului O MARE PRIMEJDIE Cu prilejul alcătuirii bugetu­lui statului pe anul 1930 s’a co­mis o gravă eroare şi anume s’au evaluat veniturile generale de diferite categorii, cu un op­timism, prin nimic justificat. Deşi bugetul anului 1929 s’a realizat numai în parte, în ceea­­ce priveşte veniturile, rămânând de încasat pentru perioada com­plimentară circa 4 miliarde lei, deşi deficitul bugetului 1929 este cert — a afirmat-o şi fostul consilier tehnic, — deşi viaţa noastră economică străbate o criză, recunoscută şi de guvern, totuş la principalele posturi de venituri pentru anul 1930, s’au prevăzut plusuri de prevederi, prin nimic justificate. O astfel de procedare, o astfel de metodă constitue nu numai o gravă eroare dar și o mare pri­mejdie. De ce1? Pentru motivul că întregul Îîîzgst d.9 cheltueli 3* fost stei Idillt ne baza unor venituri generale, atât de puţin sigure în ce pri­veşte încasarea lor. In timp ce cheltuelile se efectuează, veni­turile sunt supuse aleatoriului economic, de unde va rezulta in mod fatal dezechilibrul şi dezor­dinea bugetului general. Greşit şi imprudent a afirmat ministrul finanţelor, în expune­­rea de motive a bugetului, că momentul culminant al crizei în care ne găsim a trecut şi că de acum încolo ne îndreptăm spre normal. Criza dăinuieşte, este în plină desfăşurare, şi ceea ce este mai dureros, nu se vede de ni­­căeri, măcar zorii unor vremuri mai bune. Şi când aceasta este cruda realitate, cum s’au putut preve­dea încasări mai ridicate decât anul precedent? Iar când înca­sările generale sunt atât de în­­doelnice, cum poate fi judecată polit­i­ca de cheltueli ce se prac­­tică, dacă nu cu toată severita­tea și cu toată îngrijorarea? ”* Cu toată întărirea acţiunii de urmărire, în ce priveşte perce­perea impozitelor, este greu de aşteptat încasări mai ridicate, când veniturile contribuabililor sunt, în continuă scădere şi când pretutindeni domneşte marasm şi lâncezeală. Baza bugetului nostim este şu­bredă şi putinţa executării lui, în ce priveşte încasările, mai mult decât îndoelnică. Iar dacă frenezia cheltuelilor continuă, nu putem prevedea decât un total dezechilibru pentru bugetul sta­tului. In cercurile serioase se vor­beşte deja de necesitatea rectifi­cării bugetului. In această mate­rie guvernul actual este un ade­vărat virtuos. Anul trecut am avut deja câteva rectificări bu­getare. Câte vom avea anul a­­cesta, dacă din a doua lună de executare a bugetului se vor­bește deja de rectificare? Urmărim cu o legitimă îngri­jorare mersul finanțelor noastre publice, după metodele între­buinţate la alcătuirea bugetului cât şi după mentalitatea ce pre­zidează la aplicarea lmi, nu pu­tem prevedea zile bune nici de acum înainte. Când statul, prin politica fi­nanciară şi bugetară a guver­nului, aşează întreaga economie naţională în corsetul de fier al unui fiscalism sălbatec, când banul contribuabilului, stors cu atâta suferinţă şi privaţiune, alimentează cheltuelile cele mai îndrăzneţe, în dispreţul unei o­­pinii publice sincer îngrijită de ce ne va putea aduce ziua de mâine, ne întrebăm dacă nu su­nt intervenţiuni de făcut din partea forurilor competinte pen­­tru ca o atare stare de lucruri să înceteze, cu un moment mai de­vreme. Ne îngrijeşte nu numai situa­ţia de astăzi, cât mai ales incal­culabilele consecinţe pentru ziu­a de mâine. Chiar dacă se va în­cerca mai târziu să­ se readucă ordinea şi economia în finanţele noastre, faţă de recentele­­ expe­rienţe, în urma unei­­ risipe ce sare în ochii celui mai puţin in­format şi faţă de epuizarea ge­nerală în care am ajuns, o reve­nire la normal nu se va putea face decât printr’o lungă perioa­dă de constrângeri şi suferinţe obşteşti, a căror răspundere nu pot să o aibă decât cei cari sunt autorii stărilor de astăzi. O examinare atentă şi urgen­tă a situaţiei se impune, şi oda­tă cu aceasta şi aplicarea sanc­ţiunilor de rigoare. VICTOR SLAVESCU CÂNTECUL REMANIERE! (D. Iunian a demisionat și a plecat la Corj) S’a dusi... Să nu mai vorbim de el! (Se cântă pe vechea melodie). ALEGERILE LOR Acei cari îşi simt conştiinţa în­cărcată, nu încetează a protesta şi a se disculpa, chiar acolo unde ni­meni nu-i acuză. Astfel, la Came­ră, în mijlocul majorităţilor, gu­vernul a crezut necesar să se dis­culpe de vina de­ a fi falsificat a­ legerile prin teroare, abuz şi nere­guli, — cu toate că nici un repre­zentant al partidului liberal nu era de fată. Era deci natural ca d-1 Mirto să înregistreze un ,,succes" In fata reprezentanţilor bandelor de voi­nici, al căror şef suprem si totodată ministru adinterim la interne, se găsea pe banca ministerială, ascnl­­tâ°d atent spre a vedea dacă lec­ţiile de iezuitism pe care le-a dat „regăţenilor" din guvern, au folosit la ceva. Ei bine, nu este nici o îndoială că d-l Mirto e un demn elev al îe­­zuitului din capul guvernului. D sa a dovedit că ştie să jongleze cu no­ţiunile de libertate şi ilegalitate mai bine decât cu legea tripourilor şi cu cea administrativă. Aşa­dar d. Mirto trebue, la apropiata rema­niere, să câştige locul ce i se cu­vine în guvernul minciunii. In ce priveşte afirmaţiile d-sale relativ la libertatea alegerilor, ele fac parte din sistemul pe care na­­ţional-ţârăniştii l-au adoptat de la bolşevici; negarea evidenţii. Asasinaţii bandelor de voinici au murit de... antrax (pentru ce nu de holeră ?) ; cea mai deplină liber­­tate a domnit pretutindeni şi nici una, nici una, din reclamaţiile o­­poziţiei — notăm că numai parti­dul liberal a făcut mai mult de 700 — n’au fost întemeiate! Ba încă d. Mirto a cerut ertare prefecţilor că i-a deranjat cu câte o anchetă de formă, l-a asigurat, dela tribu­na parlamentului majoritar, că nici un moment n’a crezut în ade­vărul acestor reclamaţii! ! Este d-l Mirto un bun actor co­mic sau un inconştient ? Nici una nici alta. Este un iezuit din şcoala d-lui Mania, şcoală care astăzi nu mai este la modă Opinia publică ştie că aceşti domni pot face afirmaţiile cele mai neadevărate fără să se preocupe de faptul că sunt desmintiţi de eve­nimente sau că toată lumea cunoa­şte adevărul. De aceia noi ne adre­săm tuturor cetăţenilor împiede­caţi dela vot de bandele guverna­mentale, ne adresăm tuturor ace­lora cari n’au putut căpăta cărţile de alegător, ne adresăm tuturor ce­lor ameninţaţi, înşelaţi, bătuţi şi schingiuiţi, astfel cum săptămâni dearândul am arătat in ziarul no­stru. Si tuturor acestora le spu­nem : majorităţile d-lui Manîu au aplaudat opera d-lui Mirto şî l-au decretat campion al libertăţilor ce­tăţeneşti. Nu uitat. Va veni vre­mea in curând să-i răsplătiţi pe toţi pentru răni pe care vi l-a făcut şi pentru acela pe care l-a făcut țării. Falsitatea și sfidarea țin deschi­se toate rănile. Ele se vor închide numai odată cu pietre de mormânt a regimului Mania. APARAREA ŢĂRMURILOR ROMÂNIEI — Cu prilejul conferinţei navale — Cu toate că România nu este o, putere maritimă, discuţiile con­ferinţei navale de la Londra ne interesează în mod deosebit. A­­vem de apărat o coastă destul de întinsă a unei mări închise a că­rei intrare este controlată de o comisiune europeană în baza u­­nor acorduri internaţionale. In starea actuală a împrejură­rilor, marea Neagră este domi­nată de flota sovietelor ale că­ror unităţi vechi, cer­ dreptul, au totuş o superioritate numerică şi teehnică, incontestabilă asupra, celorlalte puteri de pe litoralul Mării Negre. Pe de altă parte recenta tre­cere a două crucişătoare pe la Constantinopol ne dovedeşte că trecerea vaselor de răsboi prin Dardanelle şi Bosfor nu este su­pusă unui control destul de efi­cace din partea autorităţilor în­sărcinate să supravegheze acea trecătoare. Se poate deci presupune că în ipoteza unui conflict, România ar rămâne numai la propriile sale mijloace pentru apărarea coastelor şi opunerea contra ui­nei debarcări duşmane. Şi apoi supremaţia unei sin­gure naţiuni în Marea Neagră ar pune din nou chestiunea unui blocus menit să împiedice comu­nicaţiile şi aprovizionarea ţărei noastre pe calea maritimă. Aşa fiind situaţia şi în Starea actuală a finanţelor noastre, sin­gura noastră resursă ar fi afla­rea unui instrument puţin costi­sitor şi îndeajuns de eficace pen­tru proteguirea coastelor ţărei. Acest instrument este submari­nul pe care statele actualmente în conferinţa de la Oridra, ar voi să-l suprime. * aspire la preponderenţa pe ma­re, sunt totuşi obligate să ocro­tească şi să asigure teritoriul lor contra unor eventuale ata­curi duşmane. Deriziunile conferinţei de la «­siderând deciziunile ce vor fi Londra nu pot fi favorabile nouă . Uitate ca ceva ce nu ar atinge deoarece ţara noastră nu vre de-SI interesele sale vitale. In materie legaţi la această adunare. Insă , ele desarmare navală, trebue să facă pe viitor şantierele străine şi avem şi noi politica noastră şi­­nu vor mai construi submarine, fiindu-se a face să triumfe teza ne vom afla realme­nte în impo­ tuturor naţiunilor cari fără să­sibilitatea de a ne procura aces­te vase. Se înţelege uşor interesul ce-l au marile puteri navale de a nu mai construi unităţi capabile de a torpila chiarasatele caii vor continua să domineze mările. Dar în acest caz ce se vor face micele naţiuni al căror singur scop este apărarea coastelor con­tra debarcărei unui agresor? Argumentul umanitarist ce se invocă în favoarea suprimărei submarinului este departe de a fi decisiv. Şi alte arme de luptă cum sunt gazele, avioanele, tu­nurile cu tir lung, etc., sunt dea­­semeni ucigătoare întocmai ca şi submarinele. Şi în definitiv, ce deosebire distinctivă este între torpila lansată de un rabmarin şi cea trimeasă de un torpilor ! Unicul avantaj ce-l are subma­rinul asupra celorlalţi monştrii ai mărci este invizibitatea. Dar nu s’a aflat şi mijlocul de a mas­ca prin producerea de nori arti­ficiali şi chiurasatele şi crucişă­toarele ? Aşa fiind vasele cari navighează la suprafaţa mărilor nu vor beneficia şi ele de invi­­zibilitate ? Rezultă deci, că la Londra, chestiunea submarinului n’a fost pusă din punct de vedere al de­­zarmatei ci mai curând din punct de vedere al supremaţiei navale. Iată pentru ce România nu trebue să se desintereseze ce con­feriri­ţa navală de la Londra van­ zi au­zi Din ,,Dreptatea“: „Dacă s’a făcut ceva bun în această ţară, e opera poporului român, nu o­­pera şleahtei liberale“. Lăsăm sti­lul ţigănesc pe seama celor cari pot seri© astfel, dar ne oprim la fondul cugetărei. Dacă tot ceeace s’a făcut bun, nu e datorit liberalilor, atunci de tot ceeace s’a făcut rău sub gu­vernarea de acum, a vinovat po­porul român ? Iată o întrebare sinceră care cere un răspuns... cât mai puţin iesuitic! * D. Gr. Iunian a demisionat. De data aceasta se pare că i-a fost primită, ceeace dovedeşte încă odat­â cât de axiomatică e povaţa: „Nu te juca cu demi­­isia!" * Armata roșie a sărbătorit a 12-a aniversare. Când oar­e va ajunge și armata verde a voi­nicilor d-lui Maniu la această a­­niversare? ARTA şi Argumentul de căpetenie al co­­mercializărei aşezămintelor noastre de artă, pare să fie grija pentru banul public şi înlăturarea risipei. In nenumărate rânduri, în presă şi in Parlament, în congresele pro­fesorilor şi în desbaterile societă­ţilor de intelectuali, s’au rostit pro­testări asupra zecilor de milioane care se dau Teatrelor Naţionale şi Operelor de stat, bani care ar pu­tea acoperi atâtea nevoi pe alte tă­râmuri, fie îmbunătăţind salariile învăţătorilor, fie mărind pensiile invalizilor, fie alimentând propa­ganda în străinătate. Argumentele au putut fi uşor răsturnate, mai întâi prin compa­raţie cu budgetele artistice ale altor state europene, şi al doilea, prin evidenţiarea izvoarelor de venituri care alimentează mişcarea noastră teatrală şi artistică, sume care nu provin din budgetul general, ,ci din taxele speciale plătite de pu­blic pentru spectacolul de cinema­tograf, varieteu, ansambluri străi­ne, baluri mascate sau exhibiţii de circ. Aşa­dar cultura şi arta supe­rioară , sunt subvenţionate prin­­tr’un bir special plătit de publicul spectacolelor de amuzament fără scop naţional şi fără rol efectiv în opera consolidărei obşteşti. Intru­cât priveşte argumentul subvenţiilor „prea umflate" car© se acordă teatrelor şi operelor de stat, e destul să le comparăm cu cifrele altor State, ca sa constatăm modestia lor. Germania cheltueşte pentru teatru suma de 1 miliard 600 milioane lei, oraşul Viena sub­venţionează cele trei teatre oficia­le (Opera, Burgul şi Teatrul Aca­demic) cu circa 140 milioane leu Rusia sovietică risipeşte pentru artă sume fabuloase, iar Româ­nia, pentru toate Operele şi teatre­le de Stat sau particulare, în nu­măr de 12, cheltueşte 110 milioane adică mai puţin de­cât Capitala Austriei sau decât oraşul Frank­furt. Ultima obiecţie. Regimul comer­cializări tinde să ţărmurească în deosebi risipa care ameninţă me­reu cu deficite aşezămintele noa­stre de artă şi să introducă în lo­­cu-i sobrietate şi economie, gospo­dărie cuminte şi prudentă, cu alte cuvinte să pună temelia unui ne­goţ fără riscuri pentru stat şi dacă se poate chiar, au beneficii. Eroare iniţială. Nu rostesc nici un paradox, când susţin că teatrul şi arta în general înfloresc numai sub auspiciile luxului şi ale risi­pei. Spectacolul trebue să fie pen­tru public un prilej de desfătare, de încântare sufletească într’un cadru bogat, exuberant de lumini, într’o ambianţă de priviri odihnite şi su­râsuri prietenoase, în revărsare de toalete, în orice caz într’o grijă vădită pentru îmbrăcăminte şi ţi­nută. Fără această atmosferă de In actualitate „.RISIPA sărbătoare în care spectatorul să poată uita necazurile zilei de tru­dă sau gândirile apăsătoare nu este cu putinţă iluzia sau mulţu­mirea artei. După cum cetăţeanul modest, cumpătat şi cu socoteli limpezi, în clipa în care s’a hotărât să dea o sindrofie, să boteze sau să cunune, părăseşte severitatea aritmeticei zilnice şi se resemnează la sacrifi­carea unei sume care va fi risipită cu acel prilej de aniversare sau de petrecere, tot astfel trebue conside­rat spectacolul pentru viaţa socială ca o excepţie, ca o anihilare a te­­roarei cifrelor, ca o risipă. Dar risipa nu se simte atât între şirurile fotoliilor pluşate sau ale fojelor cu jocuri de lumini, cât pe scenă- Fiecare dramă sau comedia iţi impune anumite exigente de risipă. Daca un act din piesă se petre­ce la curtea lui Ludovic al XIV sau nu salonul modern al vreunei ducese din Parisul tuturor faştr­­ilor, bineînţeles că nu e tocmai uşor pentru director 08 SB. rGtLSS2­­scă a trezi în spectatori iluzia me­diului pe care vrea să-l evoce. Ca­podoperele Shakespearianăuu sunt mai puţin indulgente cu montarea, costumaţia, muzica de scenă şi dan­surile ocazionale. Nici vorbă­ că la nevoe poţi reduce la jumătate sau la un sfert numărul invitaţilor de la barul Palatului Dogelor ori cân­­tăreţii de la Curtea Regelui Soare, voţi înlocui o orchestră printr’un animofon şi lustrurile cu mii de tăclii prevăzute în text, ca un proector din culise. Poţi juca o scena medievală în costume molie- f­ereşti, iar o piesă istorică'.româ­neasca o poţi face să treacă în ar­muri şi hlamide Shakespearian©,— după cum o miliardară americană poate să­ treacă pragul Hotelului ivita şi într’o rochie de creton.. Dar aceasta nu e „teatru“, în orice caz nu e „teatru“ vrednic de Ca­pitala României Mari. Dar nici o lege de pe lume nu P°a­ te admite risipa fie ea chiar artistică, ca principiu de adminis­trare a unei instituţii, şi cu atât mai puţin regimul comercializărei Ce e de făcut? Acordarea unei autonomii com- P lecte, în cadrul bugetului şi sub condiţii precise prevăzute in lege, ca un dublu zăgaz al ocrotirei, aşe­zământului de artă, mai întâi îm­potriva unei conducerei deficitare (atât material cât şi artistic),­­iar în al doilea rând împotriva in­fluenţelor din afară şi a sugestii­lor politice care mai totdeauna ză­dărnicesc orice activitate fecundă. .Pentru ca teatrele noastre na­ţionale şi operele de stat sa pro­greseze, să-şi îndeplinească meni­­rea, au nevoe de o autonomie cât mai deplină şi de oameni de is­pravă în fruntea lor. c. m. .(Continuare în pag. 2-a) Declaraţiile Papei şi ale Arhie­piscopului de Canterbury împo­triva bolşevicilo­r, în special cam­pania mondială antisovietică ur­mătoarea acestor eşiri, a tulburat profund cercurile din Moscova, încă prima declamaţie a lui Rykov la Societatea „Ossoaviochin“ care n’are nimic comun nici cu religia, nici cu ateismul. îngrijindu-se nu­mai de apărarea chimică și avia­tică a sovietelor, a fost un simp­­ton semnificativ al inervării cercu­rilor guvernamentale din Moscova. S’a căutat în cea mai mare grabă a se paraliza protestele Bisericilor din Occident şi ,din partea comite­tului executiv central a! partidului, s’a dat comanda ca să se aranjeze o declaraţie publică a episcopilor pravoslavi din Rusia, cari­ stau în fruntea celui mai înalt sinod rus. Direcţiunea, presei de pe lângă Comitetul Executiv Central, în fruntea căreia se află Gusev şi Sec­ţiunea Presei de pe lângă Comisa­riatul Externelor care e condusă de Rothstein, au organizat un in­terview al ziariştilor sovietici cu 5 membri ai celui mai înalt Sinod rus în frunte cu mitropolitul Ser­­ghei. Acest mitropolit este consi­derat în biserica rusă ca locţiito­rul Tronului Patriarhal, funcţiu­ne pe­­care n’a cunoscut-o încă până în prezent biserica pravo­­slavă. Când Patriarhul Tichon a fost pe patul de moarte, a numit, până la alegerea unui nou pa­triarh, conform tradiţiei vechi, un păzitor al tronului vacant tri persoana arhiepiscopului Petru Krutiţki. Imediat însă după moar­tea Patriarhului Tien­on, arhiepi­scopul Petru Krutiţki a fost are­stat de oficiile sovietice pe motiv că ar lucra împotriva regimului, şi deportat în insulele Soloveţke, de unde a fost trimes mai târziu in altă parte. La postul său nu s’a întors până în prezent şi nu se ştie nimic de el. Insă ca biserica să nu rămână fără conducător. Sinodul a numit ca Locţiitor al lui pe mi­tropolitul Serghei din Nijni Nov­gorod. Este necesar a se sublinia că sovietele au alcătuit in 1923 un sinod sovietic, care a desfiinţat Si­nodul pravoslav Tichonian,­­ dar credincioşii pravoslavi, n’au recu­noscut congregaţia sovietică şi ast­fel Patriarhatul rus deşi lipnit nu numai de Patriarh dar şi de un păzitor direct al tronului său, con­tinuă a exista de fapt mai departe. Un Interview cu poliţie Interviewul a avut loc în sala înaltului sinod în prezenţa câtor­va ziarişti sovietici şi reprezen­tanţi ai lui OGPU, din partea bi­sericii au fost prezenţi, toţi acei care au fost semnaţi sub interview, întrebările au fost alcătuite de re­dactorul rubricei externe a zia­ru­­lui „Izvestia“ Baievski. Mitropoli­tul a răspuns şi­ răspunsurile au fost stenografiate şi apoi formu­late din nou. După ce formularea a fost gata, interviewul fu prezen­tat Mitropolitului Serghei spre semnare. Mitropolitul a trebuit să semneze fără să citească din nou actul prezentat. Ceilalţi 4 episcopi deşi numele lor a figurat sub in­terview, n’au semnat deloc actul. Printre credincioşii din Moscova şi în rândurile clerului interviewul a pricinuit o alarmare extraordi­nară şi răspunsurile Mitropolitu­lui au fost condamnate în modul cel mai energic. I s-a reproşat că a lăsat să fie corupt şi că a trebuit să refuze de a se face asemenea declaraţii, când domneşte cea mai sălbatică persecuţie împotriva cle­rului, când se dărâmă bisericile şi lucrurile cele mai sfinte, sunt pân­gărite şi când întreag­a această persecuţie a ajuns la o intensitate nemai­pomenită. Cf.Tn se apără mitropolitul Serghei In apărarea lui Mitropolitul Ser­­gh­ei a declarat că interviewul său aşa cum a fost publicat nu cores­punde celor afirmate de el şi ca martori aduce pe cei patru epis­copi, cari au fost prezenţi. Credin­cioşii şi preoţii cer ca mitropolitul să facă o declarare publică în care să arate că interviewul său a fost forţat şi falsificat. Mitropolitul este dispus să facă acest lucru, deşi este conştient că-l aşteaptă cele mai mari­ persecuţii şi poate chiar moartea. Peste Nistru PRIGONIRILE RELIGIOASE din RUSIA­ ­­Declaraţiile mitropolitului Serghei au fost smulse sub presiunea spaimei .

Next