Viitorul, martie 1930 (Anul 22, nr. 6616-6641)
1930-03-01 / nr. 6616
Anul al touuzeci şi doilea No. 6616 LEI EZ. in ŢARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE Un an----- 700 . Şase luni — — 380 . Trei luni----- 200 . In streinătate Un an — — 1400 lei BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 !! STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administraţia ilarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Sâmbătă 1 mârtie 193* ABONAMENTE REDACTARE*• ADMINISTRAŢIA ANUNCIURI COMERCIALE 3 LEI EZ. In TARA IN TARA Şase luni — — 700 , Trei luni-----400 . Telefoanele: Direcţia 351/23 , Redacţia şi Administraţia 349/23şi 303/11 Manuscrisele nepublicate se distrug. 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE NOTE FEMEIA În haine bărbăteşti Un proces cu adevărat curios şi original se desbate în Franţa. O femee a fost exclusă din federaţia sportivă franceză, pentru că ea înţelegea să poarte costumul bărbătesc, şi acum îşi apără gestul prin acţiune în justiţie. Dar cea ce rămâne ca subiect de reflecţie este curiositatea spiritului tradiţionalist în costum. O femee îmbrăcată bărbăteşte pare un atentat la bunele moravuri, precum un bărbat care s-ar îmbrăca femeeşte, provoacă râsul. Este atât de adevărat aceasta, încât actorii de mahala, ca şi cloivni din circ, când au istovit mijloacele de hilatitate, se îmbracă femeeşte. Succesul comic e garantat. Şi galeria se prăpădeşte de râs! Iată exemple cari ne arată puterea, obişnuinţei visuale. Ceea ce a■pare altfel ca până acum, ne scandalizează sau ne provoacă râsul. Bărbatul trebue să poarte costumul pe care nu l-a purtat Adam, iar urmaşele Evei trebue să poarte costume, fie ele chiar ultra-ridicole cum erau crinolinele, ori „turn“-urile bunicelor noastre! De asemeni obiceiul bărbaţilor de a purta peruci imense, pe vremea lui Ludovic XIV-lea în Franţa s-a menţinut până la Revoluţia cea mare. Cât de degradat şi ridicat ar fi apărut La Fontaine cu capul chel, ori ras, ca un bun rus, ori elegant budapestan! Totul e chestie de obişnuinţă visuală. Dar din punct de vedere logic nimic nu ar putea împedica pe o femee să se îmbrace bărbăteşte, fără de altfel ca să câştige prin aceasta ceva, căci barierele dintre sexe, nu fac decât să mărească farmecul tentaţiei. Femeia are totul de câştigat diferenţiându-se de bărbat în costum, căci numai astfel ispita ei e mai puternică. Dacă, însă, o femee înţelege să se masculinizeze în costum, unde ar fi partea de indecenţă, ori de cinism ? Pierderea e a femeii care abzice de la armele ei de cucerire. Dacă voeşte să o facă aceasta, pe riscul şi pericolul ei, de ce să vină legea, ori regulamentele unei societăţi ca să interzică portul bărbătesc! Sexul urât se răsburnă, îşi împrumută urâţenia costumului lui frumuseţei vecine, şi dacă e aşa de ce am pedepsi pe femeiai care renunţă la cochetăria-i legendară. ? , PETRONIDS In Spania REGELE ALFONS - lin Fostul prim-ministru, d. Sanchez Guerra, a ţinut ori la Camera din Madrid un discurs prin care a declarat în primul rând că vorbeşte în numele său personal, spunând că este absolut necesar să se facă o analiză amănunţită a rezultatelor dictaturei d-lui Primo de Rivera. Este regretabil, a afirmat oratorul, că dictatura a făcut să se nască în popor un curent favorabil sistemului republican. De această situaţie însă numai regele Alphonse poate fi fitent responsabil, căci Frimo de Rivera a fost un instrument în mâinile sale. Soarta Spaniei depinde de alegerile constituţionale. Sanches Guerra a declarat că este partizanul monarhiei constituţionale, dar, dacă poporul doreşte republica, trebue să i se dea posibilittea să se pronunţe. La sfârşitul conferinţei, oratorul a lăsat să se înţeleagă aversiunea sa personală pentru regele Alphonse. După această conferinţă, un cortegiu de mii de oameni, cu drapelul roşu în frunte, a manifestat pe străzi a Madridului contra regelui şi monarhiei. Poliţia a împrăştiat mulţimea. Monarhiştii au împărţit pancarte pentru rege, pe care mulţimea însă le distrugea în mod demonstrativ. tDanub). Manifestaţii contra Regelui Al- ------------------------------- Executarea Smdgetului O MARE PRIMEJDIE Cu prilejul alcătuirii bugetului statului pe anul 1930 s’a comis o gravă eroare şi anume s’au evaluat veniturile generale de diferite categorii, cu un optimism, prin nimic justificat. Deşi bugetul anului 1929 s’a realizat numai în parte, în ceeace priveşte veniturile, rămânând de încasat pentru perioada complimentară circa 4 miliarde lei, deşi deficitul bugetului 1929 este cert — a afirmat-o şi fostul consilier tehnic, — deşi viaţa noastră economică străbate o criză, recunoscută şi de guvern, totuş la principalele posturi de venituri pentru anul 1930, s’au prevăzut plusuri de prevederi, prin nimic justificate. O astfel de procedare, o astfel de metodă constitue nu numai o gravă eroare dar și o mare primejdie. De ce1? Pentru motivul că întregul Îîîzgst d.9 cheltueli 3* fost stei Idillt ne baza unor venituri generale, atât de puţin sigure în ce priveşte încasarea lor. In timp ce cheltuelile se efectuează, veniturile sunt supuse aleatoriului economic, de unde va rezulta in mod fatal dezechilibrul şi dezordinea bugetului general. Greşit şi imprudent a afirmat ministrul finanţelor, în expunerea de motive a bugetului, că momentul culminant al crizei în care ne găsim a trecut şi că de acum încolo ne îndreptăm spre normal. Criza dăinuieşte, este în plină desfăşurare, şi ceea ce este mai dureros, nu se vede de nicăeri, măcar zorii unor vremuri mai bune. Şi când aceasta este cruda realitate, cum s’au putut prevedea încasări mai ridicate decât anul precedent? Iar când încasările generale sunt atât de îndoelnice, cum poate fi judecată politica de cheltueli ce se practică, dacă nu cu toată severitatea și cu toată îngrijorarea? ”* Cu toată întărirea acţiunii de urmărire, în ce priveşte perceperea impozitelor, este greu de aşteptat încasări mai ridicate, când veniturile contribuabililor sunt, în continuă scădere şi când pretutindeni domneşte marasm şi lâncezeală. Baza bugetului nostim este şubredă şi putinţa executării lui, în ce priveşte încasările, mai mult decât îndoelnică. Iar dacă frenezia cheltuelilor continuă, nu putem prevedea decât un total dezechilibru pentru bugetul statului. In cercurile serioase se vorbeşte deja de necesitatea rectificării bugetului. In această materie guvernul actual este un adevărat virtuos. Anul trecut am avut deja câteva rectificări bugetare. Câte vom avea anul acesta, dacă din a doua lună de executare a bugetului se vorbește deja de rectificare? Urmărim cu o legitimă îngrijorare mersul finanțelor noastre publice, după metodele întrebuinţate la alcătuirea bugetului cât şi după mentalitatea ce prezidează la aplicarea lmi, nu putem prevedea zile bune nici de acum înainte. Când statul, prin politica financiară şi bugetară a guvernului, aşează întreaga economie naţională în corsetul de fier al unui fiscalism sălbatec, când banul contribuabilului, stors cu atâta suferinţă şi privaţiune, alimentează cheltuelile cele mai îndrăzneţe, în dispreţul unei opinii publice sincer îngrijită de ce ne va putea aduce ziua de mâine, ne întrebăm dacă nu sunt intervenţiuni de făcut din partea forurilor competinte pentru ca o atare stare de lucruri să înceteze, cu un moment mai devreme. Ne îngrijeşte nu numai situaţia de astăzi, cât mai ales incalculabilele consecinţe pentru ziua de mâine. Chiar dacă se va încerca mai târziu să se readucă ordinea şi economia în finanţele noastre, faţă de recentele experienţe, în urma unei risipe ce sare în ochii celui mai puţin informat şi faţă de epuizarea generală în care am ajuns, o revenire la normal nu se va putea face decât printr’o lungă perioadă de constrângeri şi suferinţe obşteşti, a căror răspundere nu pot să o aibă decât cei cari sunt autorii stărilor de astăzi. O examinare atentă şi urgentă a situaţiei se impune, şi odată cu aceasta şi aplicarea sancţiunilor de rigoare. VICTOR SLAVESCU CÂNTECUL REMANIERE! (D. Iunian a demisionat și a plecat la Corj) S’a dusi... Să nu mai vorbim de el! (Se cântă pe vechea melodie). ALEGERILE LOR Acei cari îşi simt conştiinţa încărcată, nu încetează a protesta şi a se disculpa, chiar acolo unde nimeni nu-i acuză. Astfel, la Cameră, în mijlocul majorităţilor, guvernul a crezut necesar să se disculpe de vina de a fi falsificat a legerile prin teroare, abuz şi nereguli, — cu toate că nici un reprezentant al partidului liberal nu era de fată. Era deci natural ca d-1 Mirto să înregistreze un ,,succes" In fata reprezentanţilor bandelor de voinici, al căror şef suprem si totodată ministru adinterim la interne, se găsea pe banca ministerială, ascnltâ°d atent spre a vedea dacă lecţiile de iezuitism pe care le-a dat „regăţenilor" din guvern, au folosit la ceva. Ei bine, nu este nici o îndoială că d-l Mirto e un demn elev al îezuitului din capul guvernului. D sa a dovedit că ştie să jongleze cu noţiunile de libertate şi ilegalitate mai bine decât cu legea tripourilor şi cu cea administrativă. Aşadar d. Mirto trebue, la apropiata remaniere, să câştige locul ce i se cuvine în guvernul minciunii. In ce priveşte afirmaţiile d-sale relativ la libertatea alegerilor, ele fac parte din sistemul pe care naţional-ţârăniştii l-au adoptat de la bolşevici; negarea evidenţii. Asasinaţii bandelor de voinici au murit de... antrax (pentru ce nu de holeră ?) ; cea mai deplină libertate a domnit pretutindeni şi nici una, nici una, din reclamaţiile opoziţiei — notăm că numai partidul liberal a făcut mai mult de 700 — n’au fost întemeiate! Ba încă d. Mirto a cerut ertare prefecţilor că i-a deranjat cu câte o anchetă de formă, l-a asigurat, dela tribuna parlamentului majoritar, că nici un moment n’a crezut în adevărul acestor reclamaţii! ! Este d-l Mirto un bun actor comic sau un inconştient ? Nici una nici alta. Este un iezuit din şcoala d-lui Mania, şcoală care astăzi nu mai este la modă Opinia publică ştie că aceşti domni pot face afirmaţiile cele mai neadevărate fără să se preocupe de faptul că sunt desmintiţi de evenimente sau că toată lumea cunoaşte adevărul. De aceia noi ne adresăm tuturor cetăţenilor împiedecaţi dela vot de bandele guvernamentale, ne adresăm tuturor acelora cari n’au putut căpăta cărţile de alegător, ne adresăm tuturor celor ameninţaţi, înşelaţi, bătuţi şi schingiuiţi, astfel cum săptămâni dearândul am arătat in ziarul nostru. Si tuturor acestora le spunem : majorităţile d-lui Manîu au aplaudat opera d-lui Mirto şî l-au decretat campion al libertăţilor cetăţeneşti. Nu uitat. Va veni vremea in curând să-i răsplătiţi pe toţi pentru răni pe care vi l-a făcut şi pentru acela pe care l-a făcut țării. Falsitatea și sfidarea țin deschise toate rănile. Ele se vor închide numai odată cu pietre de mormânt a regimului Mania. APARAREA ŢĂRMURILOR ROMÂNIEI — Cu prilejul conferinţei navale — Cu toate că România nu este o, putere maritimă, discuţiile conferinţei navale de la Londra ne interesează în mod deosebit. Avem de apărat o coastă destul de întinsă a unei mări închise a cărei intrare este controlată de o comisiune europeană în baza unor acorduri internaţionale. In starea actuală a împrejurărilor, marea Neagră este dominată de flota sovietelor ale căror unităţi vechi, cer dreptul, au totuş o superioritate numerică şi teehnică, incontestabilă asupra, celorlalte puteri de pe litoralul Mării Negre. Pe de altă parte recenta trecere a două crucişătoare pe la Constantinopol ne dovedeşte că trecerea vaselor de răsboi prin Dardanelle şi Bosfor nu este supusă unui control destul de eficace din partea autorităţilor însărcinate să supravegheze acea trecătoare. Se poate deci presupune că în ipoteza unui conflict, România ar rămâne numai la propriile sale mijloace pentru apărarea coastelor şi opunerea contra uinei debarcări duşmane. Şi apoi supremaţia unei singure naţiuni în Marea Neagră ar pune din nou chestiunea unui blocus menit să împiedice comunicaţiile şi aprovizionarea ţărei noastre pe calea maritimă. Aşa fiind situaţia şi în Starea actuală a finanţelor noastre, singura noastră resursă ar fi aflarea unui instrument puţin costisitor şi îndeajuns de eficace pentru proteguirea coastelor ţărei. Acest instrument este submarinul pe care statele actualmente în conferinţa de la Oridra, ar voi să-l suprime. * aspire la preponderenţa pe mare, sunt totuşi obligate să ocrotească şi să asigure teritoriul lor contra unor eventuale atacuri duşmane. Deriziunile conferinţei de la «siderând deciziunile ce vor fi Londra nu pot fi favorabile nouă . Uitate ca ceva ce nu ar atinge deoarece ţara noastră nu vre de-SI interesele sale vitale. In materie legaţi la această adunare. Insă , ele desarmare navală, trebue să facă pe viitor şantierele străine şi avem şi noi politica noastră şinu vor mai construi submarine, fiindu-se a face să triumfe teza ne vom afla realmente în impo tuturor naţiunilor cari fără săsibilitatea de a ne procura aceste vase. Se înţelege uşor interesul ce-l au marile puteri navale de a nu mai construi unităţi capabile de a torpila chiarasatele caii vor continua să domineze mările. Dar în acest caz ce se vor face micele naţiuni al căror singur scop este apărarea coastelor contra debarcărei unui agresor? Argumentul umanitarist ce se invocă în favoarea suprimărei submarinului este departe de a fi decisiv. Şi alte arme de luptă cum sunt gazele, avioanele, tunurile cu tir lung, etc., sunt deasemeni ucigătoare întocmai ca şi submarinele. Şi în definitiv, ce deosebire distinctivă este între torpila lansată de un rabmarin şi cea trimeasă de un torpilor ! Unicul avantaj ce-l are submarinul asupra celorlalţi monştrii ai mărci este invizibitatea. Dar nu s’a aflat şi mijlocul de a masca prin producerea de nori artificiali şi chiurasatele şi crucişătoarele ? Aşa fiind vasele cari navighează la suprafaţa mărilor nu vor beneficia şi ele de invizibilitate ? Rezultă deci, că la Londra, chestiunea submarinului n’a fost pusă din punct de vedere al dezarmatei ci mai curând din punct de vedere al supremaţiei navale. Iată pentru ce România nu trebue să se desintereseze ce confeririţa navală de la Londra van zi auzi Din ,,Dreptatea“: „Dacă s’a făcut ceva bun în această ţară, e opera poporului român, nu opera şleahtei liberale“. Lăsăm stilul ţigănesc pe seama celor cari pot seri© astfel, dar ne oprim la fondul cugetărei. Dacă tot ceeace s’a făcut bun, nu e datorit liberalilor, atunci de tot ceeace s’a făcut rău sub guvernarea de acum, a vinovat poporul român ? Iată o întrebare sinceră care cere un răspuns... cât mai puţin iesuitic! * D. Gr. Iunian a demisionat. De data aceasta se pare că i-a fost primită, ceeace dovedeşte încă odatâ cât de axiomatică e povaţa: „Nu te juca cu demiisia!" * Armata roșie a sărbătorit a 12-a aniversare. Când oare va ajunge și armata verde a voinicilor d-lui Maniu la această aniversare? ARTA şi Argumentul de căpetenie al comercializărei aşezămintelor noastre de artă, pare să fie grija pentru banul public şi înlăturarea risipei. In nenumărate rânduri, în presă şi in Parlament, în congresele profesorilor şi în desbaterile societăţilor de intelectuali, s’au rostit protestări asupra zecilor de milioane care se dau Teatrelor Naţionale şi Operelor de stat, bani care ar putea acoperi atâtea nevoi pe alte tărâmuri, fie îmbunătăţind salariile învăţătorilor, fie mărind pensiile invalizilor, fie alimentând propaganda în străinătate. Argumentele au putut fi uşor răsturnate, mai întâi prin comparaţie cu budgetele artistice ale altor state europene, şi al doilea, prin evidenţiarea izvoarelor de venituri care alimentează mişcarea noastră teatrală şi artistică, sume care nu provin din budgetul general, ,ci din taxele speciale plătite de public pentru spectacolul de cinematograf, varieteu, ansambluri străine, baluri mascate sau exhibiţii de circ. Aşadar cultura şi arta superioară , sunt subvenţionate printr’un bir special plătit de publicul spectacolelor de amuzament fără scop naţional şi fără rol efectiv în opera consolidărei obşteşti. Intrucât priveşte argumentul subvenţiilor „prea umflate" car© se acordă teatrelor şi operelor de stat, e destul să le comparăm cu cifrele altor State, ca sa constatăm modestia lor. Germania cheltueşte pentru teatru suma de 1 miliard 600 milioane lei, oraşul Viena subvenţionează cele trei teatre oficiale (Opera, Burgul şi Teatrul Academic) cu circa 140 milioane leu Rusia sovietică risipeşte pentru artă sume fabuloase, iar România, pentru toate Operele şi teatrele de Stat sau particulare, în număr de 12, cheltueşte 110 milioane adică mai puţin decât Capitala Austriei sau decât oraşul Frankfurt. Ultima obiecţie. Regimul comercializări tinde să ţărmurească în deosebi risipa care ameninţă mereu cu deficite aşezămintele noastre de artă şi să introducă în locu-i sobrietate şi economie, gospodărie cuminte şi prudentă, cu alte cuvinte să pună temelia unui negoţ fără riscuri pentru stat şi dacă se poate chiar, au beneficii. Eroare iniţială. Nu rostesc nici un paradox, când susţin că teatrul şi arta în general înfloresc numai sub auspiciile luxului şi ale risipei. Spectacolul trebue să fie pentru public un prilej de desfătare, de încântare sufletească într’un cadru bogat, exuberant de lumini, într’o ambianţă de priviri odihnite şi surâsuri prietenoase, în revărsare de toalete, în orice caz într’o grijă vădită pentru îmbrăcăminte şi ţinută. Fără această atmosferă de In actualitate „.RISIPA sărbătoare în care spectatorul să poată uita necazurile zilei de trudă sau gândirile apăsătoare nu este cu putinţă iluzia sau mulţumirea artei. După cum cetăţeanul modest, cumpătat şi cu socoteli limpezi, în clipa în care s’a hotărât să dea o sindrofie, să boteze sau să cunune, părăseşte severitatea aritmeticei zilnice şi se resemnează la sacrificarea unei sume care va fi risipită cu acel prilej de aniversare sau de petrecere, tot astfel trebue considerat spectacolul pentru viaţa socială ca o excepţie, ca o anihilare a teroarei cifrelor, ca o risipă. Dar risipa nu se simte atât între şirurile fotoliilor pluşate sau ale fojelor cu jocuri de lumini, cât pe scenă- Fiecare dramă sau comedia iţi impune anumite exigente de risipă. Daca un act din piesă se petrece la curtea lui Ludovic al XIV sau nu salonul modern al vreunei ducese din Parisul tuturor faştrilor, bineînţeles că nu e tocmai uşor pentru director 08 SB. rGtLSS2scă a trezi în spectatori iluzia mediului pe care vrea să-l evoce. Capodoperele Shakespearianăuu sunt mai puţin indulgente cu montarea, costumaţia, muzica de scenă şi dansurile ocazionale. Nici vorbă că la nevoe poţi reduce la jumătate sau la un sfert numărul invitaţilor de la barul Palatului Dogelor ori cântăreţii de la Curtea Regelui Soare, voţi înlocui o orchestră printr’un animofon şi lustrurile cu mii de tăclii prevăzute în text, ca un proector din culise. Poţi juca o scena medievală în costume molie- fereşti, iar o piesă istorică'.româneasca o poţi face să treacă în armuri şi hlamide Shakespearian©,— după cum o miliardară americană poate să treacă pragul Hotelului ivita şi într’o rochie de creton.. Dar aceasta nu e „teatru“, în orice caz nu e „teatru“ vrednic de Capitala României Mari. Dar nici o lege de pe lume nu P°a te admite risipa fie ea chiar artistică, ca principiu de administrare a unei instituţii, şi cu atât mai puţin regimul comercializărei Ce e de făcut? Acordarea unei autonomii com- P lecte, în cadrul bugetului şi sub condiţii precise prevăzute in lege, ca un dublu zăgaz al ocrotirei, aşezământului de artă, mai întâi împotriva unei conducerei deficitare (atât material cât şi artistic),iar în al doilea rând împotriva influenţelor din afară şi a sugestiilor politice care mai totdeauna zădărnicesc orice activitate fecundă. .Pentru ca teatrele noastre naţionale şi operele de stat sa progreseze, să-şi îndeplinească menirea, au nevoe de o autonomie cât mai deplină şi de oameni de ispravă în fruntea lor. c. m. .(Continuare în pag. 2-a) Declaraţiile Papei şi ale Arhiepiscopului de Canterbury împotriva bolşevicilor, în special campania mondială antisovietică următoarea acestor eşiri, a tulburat profund cercurile din Moscova, încă prima declamaţie a lui Rykov la Societatea „Ossoaviochin“ care n’are nimic comun nici cu religia, nici cu ateismul. îngrijindu-se numai de apărarea chimică și aviatică a sovietelor, a fost un simpton semnificativ al inervării cercurilor guvernamentale din Moscova. S’a căutat în cea mai mare grabă a se paraliza protestele Bisericilor din Occident şi ,din partea comitetului executiv central a! partidului, s’a dat comanda ca să se aranjeze o declaraţie publică a episcopilor pravoslavi din Rusia, cari stau în fruntea celui mai înalt sinod rus. Direcţiunea, presei de pe lângă Comitetul Executiv Central, în fruntea căreia se află Gusev şi Secţiunea Presei de pe lângă Comisariatul Externelor care e condusă de Rothstein, au organizat un interview al ziariştilor sovietici cu 5 membri ai celui mai înalt Sinod rus în frunte cu mitropolitul Serghei. Acest mitropolit este considerat în biserica rusă ca locţiitorul Tronului Patriarhal, funcţiune pecare n’a cunoscut-o încă până în prezent biserica pravoslavă. Când Patriarhul Tichon a fost pe patul de moarte, a numit, până la alegerea unui nou patriarh, conform tradiţiei vechi, un păzitor al tronului vacant tri persoana arhiepiscopului Petru Krutiţki. Imediat însă după moartea Patriarhului Tienon, arhiepiscopul Petru Krutiţki a fost arestat de oficiile sovietice pe motiv că ar lucra împotriva regimului, şi deportat în insulele Soloveţke, de unde a fost trimes mai târziu in altă parte. La postul său nu s’a întors până în prezent şi nu se ştie nimic de el. Insă ca biserica să nu rămână fără conducător. Sinodul a numit ca Locţiitor al lui pe mitropolitul Serghei din Nijni Novgorod. Este necesar a se sublinia că sovietele au alcătuit in 1923 un sinod sovietic, care a desfiinţat Sinodul pravoslav Tichonian, dar credincioşii pravoslavi, n’au recunoscut congregaţia sovietică şi astfel Patriarhatul rus deşi lipnit nu numai de Patriarh dar şi de un păzitor direct al tronului său, continuă a exista de fapt mai departe. Un Interview cu poliţie Interviewul a avut loc în sala înaltului sinod în prezenţa câtorva ziarişti sovietici şi reprezentanţi ai lui OGPU, din partea bisericii au fost prezenţi, toţi acei care au fost semnaţi sub interview, întrebările au fost alcătuite de redactorul rubricei externe a ziarului „Izvestia“ Baievski. Mitropolitul a răspuns şi răspunsurile au fost stenografiate şi apoi formulate din nou. După ce formularea a fost gata, interviewul fu prezentat Mitropolitului Serghei spre semnare. Mitropolitul a trebuit să semneze fără să citească din nou actul prezentat. Ceilalţi 4 episcopi deşi numele lor a figurat sub interview, n’au semnat deloc actul. Printre credincioşii din Moscova şi în rândurile clerului interviewul a pricinuit o alarmare extraordinară şi răspunsurile Mitropolitului au fost condamnate în modul cel mai energic. I s-a reproşat că a lăsat să fie corupt şi că a trebuit să refuze de a se face asemenea declaraţii, când domneşte cea mai sălbatică persecuţie împotriva clerului, când se dărâmă bisericile şi lucrurile cele mai sfinte, sunt pângărite şi când întreaga această persecuţie a ajuns la o intensitate nemaipomenită. Cf.Tn se apără mitropolitul Serghei In apărarea lui Mitropolitul Serghei a declarat că interviewul său aşa cum a fost publicat nu corespunde celor afirmate de el şi ca martori aduce pe cei patru episcopi, cari au fost prezenţi. Credincioşii şi preoţii cer ca mitropolitul să facă o declarare publică în care să arate că interviewul său a fost forţat şi falsificat. Mitropolitul este dispus să facă acest lucru, deşi este conştient că-l aşteaptă cele mai mari persecuţii şi poate chiar moartea. Peste Nistru PRIGONIRILE RELIGIOASE din RUSIA Declaraţiile mitropolitului Serghei au fost smulse sub presiunea spaimei .