Viitorul, iulie 1930 (Anul 22, nr. 6717-6743)

1930-07-22 / nr. 6735

Anul al douăzeci $1 doilea No. 6735 4 PACIM -----r ‘-jL-isuu.Viitorul ANUNCIURI COMERCIALE V w. * fl J^OCIAT/UN/t - ES, la TARA 6 LEI EX. îl» STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an — — 700 i Sase lem-----360 Trei luni — — 200 lit strainatara Un no — - 14001« Șase luni — * 700 , Trei linl — -■ —100 . REDACTIA»- ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA E0BAR QIKNET No. 2 H STRADA R. POINCARE «o. B Telefoanate; Direcţia 351/23; Redacţia şi Administratia 343/23 şi 303/11 jigăăi Se primesc direct la Administraţia darului, Strada f. Poincare 17 Ifi toata Agenţiile de PubPcitate Manuscrisele pepublicate as diftrug. 3 LEI EX. la TARA 6 LEI EX. In STRĂINĂTATE GUVERN FARA MILA Dacă urmărim atent şi punem in legătură actele actualului gu­vern observăm că din ele se des­prinde ca o definiţie cuprinză­toare a activităţii şi mentalităţii lui lipsa de omenie şi lipsa de mila pentru cetăţenii acestei ţări. Guvernul Mania, venit la pu­tere în condiţiunile ştiute, adică prin linguşirea mulţimei, ex­ploatarea slăbiciunilor, şi înşela­rea naivilor, nu a făcut decat să apese, să terorizeze, să învrăjbea­scă şi sa creeze în sufletul tu­turor, nu conştiinţa că sunt a­­păraţi ci sentimentul că sunt la fiecare pas ameninţaţi. Clasa de cetăţeni asupra că­rora guvernul naţional-ţărănesc şi-a îndreptat furia lui, a fost aceea a funcţionarilor publici. Ameninţaţi depe banca ministe­rială, terorizaţi la fiecare mo­ment, s’au văzut deodată lipsiţi şi de statutul care le garanta stabilitatea şi înaintarea. S’au văzut apoi aruncaţi în plină putere de muncă în clasa pensionarilor, pentru ca în locul lor să fie numiţi trepăduşii­­şi agenţii cluburilor politice, dar una guvernului trebue să recu­noaştem că s’a întins dincolo de funcţionari; ea au lovit în toţi contribuabilii sărăciţi şi supţi de biruri cari nu mai sfârşesc. Partidul care promitea cu o neruşinare care azi s’a dovedit deplin că va mări salariile, va împuţina impozitele şi va reda ca’n basme o fericire generală răspândită asupra tuturor nu a făcut decât să amărască toate vieţile româneti şi să creeze o stare de spirit cum încă nu s’a mai întâlnit la un popor care prin el însuş este­­ optimist, în­găduitor şi vesel. Ţărani sărăciţi, orăşeni sleiţi de biruri şi trăind sub un regim de scumpete şi de spoliaţiunea care a ajuns la limi­tele răbdării omeneşti. Acestui guvern i se poate ierta alte gre­șeli. Nu credem însă că va fi po­sibil a fi iertat pentru crima su­fletească ce a făcut-o de a para­liza puterile de muncă ale tu­turor, de a descuraja pe mic și mare, de a creea un scepticism ucigător în puterile de viaţă ale acestui popor. Un guvern are datoria nu nu­mai de a expedia afacerile cu­rente, el nu este un gospodar de moşie în care ţăranii să fie­­ ex­ploataţi pentru ca venitul proprie­tarului sau arendaşului să fie cât mai mare; el are datoria, pentru a duce mai departe com­paraţia făcută, ca să creeze o bunăstare şi o mulţumire în lu­crătorii ce muncesc. Care e mul­ţumirea, care e satisfacţia pe care acest guvern de lichidare la străini a averilor ţării o dă acelora cari formează în fond ţara românească. Ţărani sărăciţi, funcţionari te­rorizaţi, invalizi brutalizaţi, con­tribuabili storşi de biruri, toată lumea îngrijorată de ziua de mâine, întristată de ziua de azi şi decepţionată până în fundul sufletului. Această depresiune morală, această paralizie produc­tivă, acest desgust ce a năvălit în inimile tuturor, e consecinţa cea mai tristă a unui regim înte­meiat pe viclenie, pe înşelăciune şi mai ales pe o totală lipsă de bunătate în raporturile lui cu massa anonimă a cetăţenilor. Dacă ar mai fi nevoie de încă o dovadă a acestei concepţiuni sălbatice şi brutale, am găsi-o în risipa banului public, care do­vedeşte cu prisosinţă lipsa de milă faţă de contribuabilul plă­titor. Când lefurile sunt împuţi­nate prin biruri şi nu sunt plă­tite cu lunile când negustorii stau la pragul falimentului, când industriile asvârlă în ghiarele mizeriei zeci de mii de şomeuri, când ţărănimea stă cu gi­nele, nevândute, când invalizii îşi cer bucata de pâine, făcând mişcări de stradă, când se vând, d­înd chibrituri, când telefoane, când construcţii de şosele la străini pentru ca cu banii lor să se facă faţă nevoilor urgente, atunci gu­vernul fără milă acordă lefuri de milioane pe an funcţionarilor agreaţi, cumpăra palate inutile (cazul risipei palatului regiilor autonome), creează sinecure şi trimite atâtea misii în străină­tate cu cheltueli fantastice. Cum ar putea fi numit altfel guvernul actual decât guvernul brutalităţei şi al sălbăticiei, gu­vernul fără milă de cetăţeni. Pe ce se întemeiază însă gu­vernul în acţiunea lui nefastă? Se întem­eează pe blândeţea po­porului român, se întemeiază pe speranţa că oricât ar fi de revol­tată opinia publică ea nu va reacţiona. Aşa judecă şi aşa au judecat totdeauna guvernele de dictatură conducătorii sălbatici, oportuniştii din toate timpurile, cari au luat indolenţa momen­tană sau răbdarea generală ca o adeziune sau o aprobare a ace­stor guverne de brutalizare a conştiinţelor şi de terorizare a sufletelor. E credinţa celor miopi cari­ nu­­văd şi nu pricep realita­tea. Ei nu înţeleg ca­ reacţiunea Poate să Ie fie cu atât mai dău­nătoare când conştiinţele sunt comprimate prin măsuri de te­roare. Guvernul actual însă care n’a înţeles niciuna din problemele politice, nu a înţeles nici sufle­tul acestui popor, care a putut sa fie înşelat, căci cei buni sunt înclinaţi spre a crede şi pe alţii că sunt la fel, dar care nu merge cu naivitatea până a suferi te­roarea nepregătiţilor şi regimul lipsit de orice milă sub care trăesc toţi afară de beneficiarii puterii trecuţi din sălile clubu­rilor în locurile de cinste neme­ritată şi de nemeritate profituri HOTE 25.000 de PAŞAFOARTE E o cifră destul de frumuşică. Ea dovedeşte că dacă au fost negustori cari s’au sinucis ca faliţi, ori dacă se mai găsesc funcţionari cu lefuri neplătite făcând cură de nemân­­care, din fericire se mai află pe pământul românesc destui­ oameni cari să poată cheltui în veci­nătatea unei sute de mii de lei de o lună. Dacă am înmulţi această cifră modestă, pentru o că­lătorie in străinătate cu numărul de 25.000 al paşapoartelor, emise mimai în Bucureşti, am ajunge la un total care ne-ar arăta că dacă nu putem produce mult putem insă, risipi destul de frumos. Fiecare po­por face ce poate­. Citeam în ziarele franceze cam­panii susţinute, contra consumării de bere germană în Franţa, con­tra cumpărării de automobile, mărci străine. Ce-ar putea zice un francez când ar afla că într’o țără Cu o situațiune economică atât de penibilă cum­ e cea de astăzi o mul­ţm­e de buni români duc banii rari şi scumpi de la noi peste graniţă. Recunoaştem că unii din cei ce se duc în străinătate au motive te­meinice pentru aceasta. Ori ce-am spune, nici Carlsbadul nici Vi­­chy-ul, nu pot să fie înlocuite de apele româneşti. Nici sanatoriile de la Davos nu au un similar în ţara noastră, deci cei bolnavi dacă au bani bine fac că se duc acolo unde pot mai cu­ri­şti rin­­fă să-şi recapete preţiosul bun al sănătăţii, mai valoros desigur decât averea. Dar am dori să ştim câte din cele 25.000 de persoane ce-au obţinut până acuma şi numai în Capitală paşapoartele sunt real­mente bolnave ? Suferă cu toţii de snobism şi ele influenţa modei. Mme Popescu nu poate intra în iarnă cu boala de ficat ce i-o dă d-na lonescu care pleacă în străi­nătate, deci pleacă unii după alţii ca oile lui Panuirge, fără gândul de a-şi înnoi sufletul cu impresii altele şi fără preocuparea de sănă­tate. Suntem înclinaţi, a crede aceasta judecând după puţina schimbare ce o au acei plecaţi în străinătate la întoarcerea lor acasă. O bună par­­­te din aceşti călători n’au asimilat nici spiritul de solidaritate, nici res­pectul ce ei îl dau culturei şi oa­menilor de cultură, nici influenţa cărţei, nici preponderenţa artei, care joacă în viaţa civilizaţiilor un rol efectiv şi permanent. Ei nu au înţeles nici spiritul de economie al străinilor nici lipsa de fanfaronadă levantină, care face pe un român de-al nostru să se creadă superior, pentru că poartă ciorapi de mătase ori pentru că are un automobil cum­părat pe poliţă şi plătit în rate. Şi atunci ne întrebăm, dacă cei ce, pleacă în străinătate nu au înţeles nimic din ceia ce face tot farmecul şi toată superioritatea occidentului, la ce se mai duc. Rivalităţile de cucoane ar putea fi îmblânzite prin un acord al tu­turor ca să meargă la­ Pucioasa ori la băile Boboci. Rezultatul ar fi că bana ar rămâne în ţară iar snobii ar putea în timpul iernii să povestească lucruri de la ţară care poate sunt mai apropiate de sufle­tul rustic românesc decât însem­nătatea sufletească a Louvre-ului. PETRONIUS ZI CU ZI Se vor concesiona şi construc­ţiile la străini, la italieni. Şose­lele s-au concesiont la Stewart, telefonul lui Morgan, chibritu­rile lui Krueger, iar casele ita­lienilor, şi cu modul acesta se dovedeşte că avem la cârmă un guvern ce-i zice şi „naţional“ ! « Ziarele guvernamentale anun­ţă sosirea în ţară a numeroşi străini veniţi să viziteze gurile Dunării. Ar fi şi mai interesant să viziteze gurile... nesăţioase ale celor cari aşteaptă venirea stră­inilor, pentru a li se umfla buzu­narele de comisioane, bacşi­şuri, etc. PROCESUL De câteva zile asistăm la un spec-­ tacol pe care desigur numai regi-,­mul ce ne guvernează îl putea o­­feri. Este desfăşurarea unui proces extrem de interesant, care pune în discuţiune o stare de lucruri un sis­tem ce se pare că şi-au trăit traiul. Este procesul clasicului bacşiş pus pe tapet în toată amploarea lui, prin disputa dintre două impor­tante instituţiuni, ministerul de fi­nanţe şi Regia autonomă C. F. R. Se ştie că d. Virgil Madgearu pe când deţinea ministerul de finanţe în dorinţa —spune d-sa— de a pune ordine în furnizarea materialelor necesare diferitelor instituţiuni ale Statului, a înfiinţat un oficiu cen­tral, pe lângă ministerul de finanţe pentru ţinerea licitaţiilor. In consecinţă, toate instituţiunile publice, inclusiv regiile autonome, sunt obligate să-şi ţină licitaţiile sub auspiciile acestui oficiu. Ce se întâmplă însă ? Regia au­tonomă a C. F. R. găseşte de cu­viinţă să nu se supună acestei for­male prevederi a legii. Ministerul de finanţe sesizându-se de această recalcitrantă, a somat in scris consiliul de administraţie al căilor ferate să-şi ţină licitaţiile prin oficiul central anume înfiin­ţat, dar intervenţiile au rămas za­darnice. Chestiunea a fost pusă în Consi­liul de miniştri, care sesizat de mi­nisterul de finanţe a făcut să se pu­blice un comunicat prin care re­giile autonome au fost făcute a­­tente trebue să se conformele le­gii, înaintând rapoarte asupra si­tuatii­lor, şi făcând răspunzători pe reprezentanţii guvernului din aceste consilii de administraţie de neexecutare In realitate, în dosul obiectiunii pentru netrimiterea la timp a ra­poartelor cerute de lege, se ascun­dea refuzul acestora de a-şi tine li­citaţiile sub auspiciile oficiului cen­tral. Ce obiectează ministrul de fi­nanţe ? Că la căile ferate nu există nor­me generale pentru ţinerea licita­ţiilor, cari se fac după bunul plac al com­isiunii ce le prezidează, iar în privinţa admiterii, precum şi a condiţiunilor în cari se fac adjude­cările se ridică obiecţiuni ce nu prea fac cinste administraţiei. Pe de altă parte se mai afirmă că şi astăzi încă se angajează la căile ferate lucrări importante fără li­citaţii şi se dau furnituri în acelea­şi nepermise condiţiuni. Dar conflictul acesta având un caracter oficial, spiritul de impar­ţialitate ne obligă să relevăm şi versiunile din tabăra adversă, a re­giilor autonome. Acestea susţin că oficiul central de licitaţii este un mijloc de cen­tralizare a... bacşişurilor, că expe­rienţele ce s’au făcut până acum nu au darul de a pune într’o lu­mină favorabilă felul cum se com­portă acest oficiu. Se spune că o adevărată armată de oameni de afaceri activează în văzul lumii și că el constitue un a­­devărat scandal. Se citează cazuri, în special acel al ministerului de război, precum și al regiei autonome P. T. T. cari au respins c­ctele de sarcini ale ofi­ciului central ca oneroase, procu­­rându-şi lemnele în condiţiuni mai avantajoase. Din desfăşurarea acestui proces, care promite a lua o amploare ex­trem de interesantă, întrucât a în­ceput să se vorbească de învinşi şi de învingători, se desprinde un a­­devăr ce planează deasupra celor două tabere în litigiu : că el este procesul luptei pentru bacşiş. Este apogeul imoralităţii, pe care regimul naţional-ţărănesc l-a cultivat, cu evlavie dar care-l va scoate din circulaţie. Spectacolul este profund desgus­­tător şi cu el se scrie ultima pagină a guvernării democrației inte­grale. Un partid politic nu e numai un instrument de realizări practice, ci şi un organ de educaţie publică. Dacă vieţii particulare i se cere o morală, fără îndoială că viaţa publică nu poate fi lipsită de orica morală, — căci in ambele cazuri condiţiile activităţii sociale o cer, cu puterea unei legi organice ele­mentare. Morala nu e un lux arbi­trar, ci o necesitate inexorabilă a convieţuirii în soeitate,­­ derivată din instinctul fundamental de con­servare al fiinţei noastre. Ea nu poate fi exclusă din viaţa politică. ,,Adevărata tărie a unui Stat, spune un om de Stat englez, nu trebue măsurată după numărul sol­daţilor, nici chiar după conţinutul visteriei, ci mai curând după vi­goarea morală a cetăţenilor lui, după neşovăelnica lor statornici­re în practica principiilor eterne de jus­tiţie şi adevăr. Fortăreaţa unei vieţi naţionale, ca şi a unei vieţi individuale, este tăria morală“. Un partid politic de ordine nu poate admite, prin definiţie, pro­cedeul revoluţiilor, chiar atunci când respectă ordini stabilite prin lovituri de stat. întreaga ordine publică actuală din occidentul Eu­ropei s-a aşezat pe o cascadă de lovituri de stat, începând cu acele din timpul Revoluţiei Franceze, totuş oamenii de guvernământ de pretutindeni sunt susţinătorii ire­ductibili ai principiului ordinii şi respectului autorităţii în stat, —­ fie că timpul anacronizează adesea automat o aşezare revoluţionară în una reacţionară. „Principiile eterne de justiţie şi adevăr trebuie să fie practicate cu o ne-şovăelnică statornicie, căci ele sunt tăria morală a fortăreţii vie­ţii naţionale şi individuale“ într’un Stat,­­ pentru că ele frânează ten­dinţele de erupţie necontenit vii în structura oricărei societăţi stabile. ...şi totuş nu o contrazicem Consecvenţa acţiunii politice nu implică strictă continuitate faţă de formele vieţii trecutului, ce nu mai permit noile adaptări cerute de în­săşi nevoile vieţii publice. Consec­venţa politică nu impune păstrarea i intactă a formulelor cu prestigiu ci reclamă adaptări triumfătoare la realităţile actuale, pentru a le domina şii dirigui spre fericirea şi prosperarea vieţei publice : — sin­gurul scop etic al omului politic care trebue să fie şi unicul punct de directivă a acţiunii politice, în­tr’un Stat. S’ar putea chiar spune, paradoxal, că esenţa politicii e o­­portunismul... constant moral. Aceasta e consecvenţa ce se im­pune omului de stat. Iar princi­piile eterne de justiţie, morală, a­­devăr nu sunt numai nimicuri me­tafizice în viaţa politică: — ele sunt stabilităţi — „ce stau pe o schimbare“ — necesare conducerii sociale, sub orice contingente, în a­celaş scop. E firesc ca faptele vieţii politice, ca ale oricărei manifestări de viaţă, să nu poată fi complet cu­prinse în formule cu valabilitate imperativă, în toate circumstanţele. Viaţa, în desvoltarea ei, păstrează întotdeauna posibilităţi neprevă­zute, căci niciodată nu i se poate cunoaşte integral complexitatea, cu toate resorturile impulsiilor ei. Noţiunea neprevăzutului e ad­misă şi în evoluţia organică. Se poate afirma că evoluţia vieţii in­dividuale sau a popoarelor se ali­niază totdeauna după premise şi concluzii evidente . Singura logică a vieţii e aceea care rezidă în însăşi continuitatea ascendenţei ei , în continua sfor­ţare de adaptare la condiţiile unei existenţe superioare; iar viaţa po­litică e conştiinţa acestei lupte de existenţă a unui popor, pe căile propăşirii continue spre ţinta des­tinelor lui istorice. Cei cari conduc aceste destine trebue să fie pătrunşi, în toate ac­ţiunile lor politice, de sentimentul că răspund în faţa Istoriei, care nu judecă activitatea politică a oa­menilor de­­stat după logica con­temporanilor, ci după morala eter­nă : — după contribuţia adusă de ei la propăşirea şi binele obştesc, în ţara în care au trăit, au luptat şi-au izbândit- L BOTEZ Senator OBSERVATIONS POLITICE CONSECVENTA MORALA si OPORTUNISM POLITIC­ ES» Descinderile justiţiei în Ardeal Portretul d-lui Maniu după ce a citit Cronica tizanilor. Judiciară asupra fraudelor par- Trecutul Spaniei trăeşte sub bolta catedralelor. Uriaşele sfinte locaşuri, semă­nate de regii catolici pe toată su­prafaţa peninsulei, sunt totodată şi muzee somptuoase, de o bogăţie neîntrecută care uimesc instru­­esc şi varsă evlavie în sufletul pe­lerinului pasionat. Tezaurul Catedralei din Toledo, rarităţile Escorialului, cărţile şi manuscrisele de o valoare nepre­ţuită pentru cultura mondială, textele antice, vestigii ale civili­zaţiilor grece, latine, visigote sau arabe, pe care şirul de cardinali şi de episcopi le-au păstrat cu o sa­crosanctă grijă pentru generaţiile viitoare, iată ceea ce face dintr’o călătorie în Spania, un vis care aşteaptă să fie mereu retrăit. Catedrala din Burgos, cu acea orbitoare dantalare de piatră şi marmoră, sau catedrala din Se­villa, cu graţioasa şi temerara Giralda, clopotniţă de basm, fost minaret al evlaviei maure, fac să retrăiască secolii de însângerare ai d­­ucei războinice. Cripta de marmoră neagră de la Escorial, cu sicriile monarhilor cari au domnit în cei din urmă trei sute de ani, îndeamnă, ca o stranie poruncă din trecut, pe vi­zitator să îngenunche, să șoptească un verset de rugăciune, şi să-şi a­­mintească plin de teamă acel „vanitos vanit­atu­m" al­­împăratului biblic. Fireşte, gândul la ţara mea nu m’a părăsit o clipă în pitores­cul pelerinaj dincolo de Pirinei. Uneori mă străduiam să com­par in minte anumite faze istorice prin cristalizările monumentale ră­mase din ştergerea secolilor. Voivozii noştri, deopotrivă de războinici, erau întovărăşiţi de a­­celaş gând de evlavie în buciumă­­rile bătăliilor şi în clocotirea sânge­lui vitejesc. Bisericele şi mănăsti­rile dăruite de auguştii Ctitori ca o răsplată cerului, au păstrat pentru viitorime tezaurele de cărţi, hrisoave, icoane, potire şi candele filigramate, ale vieţei naţionale din acele vremuri. Tainele datinei au găsit de o potrivă sprijin şi păs­trători în oamenii bisericelor­Puţini ştiu că biserica Trei Erarhi din Iaşi, este un miracol de arhitectură unic pe lume, in­comparabil prin singulara sa fru­museţe şi vrednic de admiraţia ori­cărui pelerin din apus. Marele Rege, urmând pilda voi­vozilor noştri a restaurat şi mă­năstirea de pe Argeş în jos, altă cristalizare a genului arhitectonic, unde îşi doarme astăzi somnul de veci, alături de Regina Poeta şi de Regele Făuritor de ţară,, leal şi viteaz, cel dintâi Rege al Tuturor Românilor. Deşi a domnit în ani cumpliţi, de cumpănă, bejănie şi suferinţă ob­ştească, fiindu-i îngăduit de Prof .­nie numai un scurt popas în bucu­ria păcei, totuş Regele de la Oituz şi Mărăşeşti n’a uitat chemarea datinei­ Gândul său de evlavie s’a întrupat în catedrala de la Alba lulia, şi în Mitropolia cea nouă din Cluj, de o măreţie trainică şi simplă, vrednică de amintirea au­gustului şi iubitului Ctitor. c. m. In actualitate AUGUSTII CTITORI Harți 22 Iurte 1930 Scrisori din Paris 0.1. 0. A. L. G. Aceste şase litere nu spun, de­si­gur nimic, cititorilor „Viitorului . Ele­ sunt, totuş, menite să-şi aibă răsunetul lor. Intr adevăr, Cidale este un comitet naţional pentru răspândirea artistică şi literara prin cinematograf. Această înjghebare, ele natura a aduce servicii imense tuturor ţari­lor, porneşte dela români, — este de origină românească. Iniţia­tiva au luat-o d-ra Elena Văcăre­­scu, delegata noastră la Societatea Naţiunilor, şi d. N. Pillat, consiler juridic pe lângă Legaţiunea­­Ro­mâniei la Paris. S’ar crede că ari­dele sale ocupaţii juridice nu se potrivesc cu scopul lui Cidale, peste care flutură efluviile cele mai delicate de artă şi literatură. Nu trebue, însă, să uităm ca d-l Pillat este un subtil poet, care ur­mează cu multă delicateţă calea croită în ogorul literelor romane de talentatul său frate, d-1 I. Pilit. D-1 N. PILLAT mi-a expus in câteva cuvinte, programul acestui Comitet. In calitate de Secretar ge­­neral, este în măsură mai bine de­cât orișicine să ne lămurească a­­supra lui Cidale. . . D-ra VACARESCU se interesea­ză de mult de cinematograf și ne aduce aminte cu plăcere de cuvân­tarea ce a rostit-o în această pri­vinţă la Societatea Naţiunilor. Când d-l PILLAT La propus al­cătuirea unui comitet internaţional d-ra VACARESCU a acceptat cu entusiasm planul consilierului juri­dic al Legaţiunei. Şi, bineînţeles, intrarea d-rei VACARESCU , Co­mitet ca Prezidentă, a atras ader­ziuni de la principalele prsonalităţi internaţionale, graţie cărora Ci­dale şi-a asigurat succsul încă de la început. Un concurs de scenario Cum Cidale voeşte să apropie popoarele prin imagini, arta cine­matografică era desemnată ca mij­loc de executare a planului lui. Co­mitetul va patrona filme cu carac­ter ştiinţific, istoric, social, literar, artistic, documentar şi niciodată nu va fi instrumentul de propag­­andă politică sau socială al unei ţări sau unui partid. Spre a da mai mult interes ope­rei sale, Cidale a instituit un mare concurs internaţional­­ de scenariu. Premiul ce se va oferi, numit Pre­miul C­ I. D. A. L. C. va fi de o sută cincizeci de mii de franci. Este premiul internaţional cel mai mare instituit până azi. Cidale nu e o societate, negusto­rească, nu grupează un număr de oameni pentru câştig, ci, din contră pentru sacrificii materiale întru realizarea unui du­blu ţel, acela al propagandei cinematografice şi naţionale a fiecărui Stat prin co­laborare internaţională- Azi u­n film recomandat, după concurs poate documenta ceva folositor ca propaganda unei ţări fără dis­tincţie, mâine alteia, şi cu modul acesta, printr’o înţelegere deplină internaţională, propaganda devine un factor comun al mai multor po­­poare, fără ca să se nască vre­o concurenţă sau vreun sentiment de invidie. Promotorii acestei idei au ştiut, acuma când problema în­­frăţirei este la ordinea zilei, să a­planeze orice asperitate de natură naţională şi să dea putinţa reali- z rei u­nei opere de folos mondial- Cidale nefiind, după cum am spus, o societate, n’are nici statute, dar s’au făcut statute pentru atribui­rea premiului. Condiţiunile unui premiu Din ele vedem că fiecare juriu naţional va trebui să trimită, îna­inte de 30 Octombrie 1930, d-lui Pillat, secretarul gene­ral al comi­tetului, trei exemplare di­n lucră­rile premiate, dimpreună cu o scrisoare semnată de autori, de­clarând că supun opera lor juriu­lui şi accepta statutele premiului. Premiul de 150.000 de franci va fi remis laureatului la o lună după­ proclamarea juriului. Din el se va reţine o sumă de 25.000 fr. la dispoziţia juriului, spre a recom­pensa, de este locul, alte opere cu totul merituoase. Prin primirea a­­cestui premiu, laureatul cedează, pe 5 ani, lui Cidale, toate dreptu­rile sale asupra filmului la lu­mea întreagă. Cidale, la rândul lui, va transmite aceste dre­pturi Casei de Producţiune care se va însărcina cu executarea operei premiate- Laureatul, pentru orice act comercial, va trebui să intre în raport direct cu societatea de producţiune ce va fi aleasă de Ci-­­­dale. Uilitatea lui Cidale este necon­testată, aşa că d-l Pillat îi prezice un mare viitor şi socoteşte că toa­tă lumea trebue să se intereseze la această înjghebare. Graţie pre­­zidentei, d-ra Văcărescu, este fără îndoială că adeziunile vor fi din ce în ce mai numeroase şi autorita­tea sa morală va contribui la reu­şita acestei opere; căci o întreprin­dere oricât de merituoasă,­­nu dă roadele aşteptate de iniţiatori, dacă ea nu este prezentată de persoane cu încrederea dobândită, care să inspire acea convingere necesară coordo­nării activităţilor multiple, pe concursul cărora se bazează succesul.« Sunt fericit că iniţiativa unei ope­re, al cărui viitor va avea ră­sunet în toată lumea, revine unor compatrioţi. Rămâne acuma, după primele scăpărări de muncă,, să vedem răspunsurile juriilor din di­feritele ţări şi rezultatul care ne va da primul film documentar. In comitet, în afară de persona­lităţile eminente, de autoritate re­­cunoscut, mai sunt şi specialişti în arta cinematografică, adânci cunoscători ai filmului, cari­­ vor şti să scoată din­ opera premiată, tot ce poate da pentru o bună pro­pagandă folositoare pentru cu­noaşterea reciprocă a popoarelor. Şi ceeace este o inovaţie de mare importanţă, este faptul că, pentru inima nară, s’a gândit cineva, să prima oară, s’a gândit cineva să împerechieze propaganda bogăţii­­­lor locale cu aceia a desvăluirei laturei sufleteşti a popoarelor, fruct al filmărei celor mai expre­sive lucrări artistice şi literare ale fiecărei naţiuni. Nu pot decât să urez lui Cidale deplin succes. N. A. I.

Next