Viitorul, iulie 1930 (Anul 22, nr. 6717-6743)
1930-07-22 / nr. 6735
Anul al douăzeci $1 doilea No. 6735 4 PACIM -----r ‘-jL-isuu.Viitorul ANUNCIURI COMERCIALE V w. * fl J^OCIAT/UN/t - ES, la TARA 6 LEI EX. îl» STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an — — 700 i Sase lem-----360 Trei luni — — 200 lit strainatara Un no — - 14001« Șase luni — * 700 , Trei linl — -■ —100 . REDACTIA»- ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA E0BAR QIKNET No. 2 H STRADA R. POINCARE «o. B Telefoanate; Direcţia 351/23; Redacţia şi Administratia 343/23 şi 303/11 jigăăi Se primesc direct la Administraţia darului, Strada f. Poincare 17 Ifi toata Agenţiile de PubPcitate Manuscrisele pepublicate as diftrug. 3 LEI EX. la TARA 6 LEI EX. In STRĂINĂTATE GUVERN FARA MILA Dacă urmărim atent şi punem in legătură actele actualului guvern observăm că din ele se desprinde ca o definiţie cuprinzătoare a activităţii şi mentalităţii lui lipsa de omenie şi lipsa de mila pentru cetăţenii acestei ţări. Guvernul Mania, venit la putere în condiţiunile ştiute, adică prin linguşirea mulţimei, exploatarea slăbiciunilor, şi înşelarea naivilor, nu a făcut decat să apese, să terorizeze, să învrăjbească şi sa creeze în sufletul tuturor, nu conştiinţa că sunt apăraţi ci sentimentul că sunt la fiecare pas ameninţaţi. Clasa de cetăţeni asupra cărora guvernul naţional-ţărănesc şi-a îndreptat furia lui, a fost aceea a funcţionarilor publici. Ameninţaţi depe banca ministerială, terorizaţi la fiecare moment, s’au văzut deodată lipsiţi şi de statutul care le garanta stabilitatea şi înaintarea. S’au văzut apoi aruncaţi în plină putere de muncă în clasa pensionarilor, pentru ca în locul lor să fie numiţi trepăduşiişi agenţii cluburilor politice, dar una guvernului trebue să recunoaştem că s’a întins dincolo de funcţionari; ea au lovit în toţi contribuabilii sărăciţi şi supţi de biruri cari nu mai sfârşesc. Partidul care promitea cu o neruşinare care azi s’a dovedit deplin că va mări salariile, va împuţina impozitele şi va reda ca’n basme o fericire generală răspândită asupra tuturor nu a făcut decât să amărască toate vieţile româneti şi să creeze o stare de spirit cum încă nu s’a mai întâlnit la un popor care prin el însuş este optimist, îngăduitor şi vesel. Ţărani sărăciţi, orăşeni sleiţi de biruri şi trăind sub un regim de scumpete şi de spoliaţiunea care a ajuns la limitele răbdării omeneşti. Acestui guvern i se poate ierta alte greșeli. Nu credem însă că va fi posibil a fi iertat pentru crima sufletească ce a făcut-o de a paraliza puterile de muncă ale tuturor, de a descuraja pe mic și mare, de a creea un scepticism ucigător în puterile de viaţă ale acestui popor. Un guvern are datoria nu numai de a expedia afacerile curente, el nu este un gospodar de moşie în care ţăranii să fie exploataţi pentru ca venitul proprietarului sau arendaşului să fie cât mai mare; el are datoria, pentru a duce mai departe comparaţia făcută, ca să creeze o bunăstare şi o mulţumire în lucrătorii ce muncesc. Care e mulţumirea, care e satisfacţia pe care acest guvern de lichidare la străini a averilor ţării o dă acelora cari formează în fond ţara românească. Ţărani sărăciţi, funcţionari terorizaţi, invalizi brutalizaţi, contribuabili storşi de biruri, toată lumea îngrijorată de ziua de mâine, întristată de ziua de azi şi decepţionată până în fundul sufletului. Această depresiune morală, această paralizie productivă, acest desgust ce a năvălit în inimile tuturor, e consecinţa cea mai tristă a unui regim întemeiat pe viclenie, pe înşelăciune şi mai ales pe o totală lipsă de bunătate în raporturile lui cu massa anonimă a cetăţenilor. Dacă ar mai fi nevoie de încă o dovadă a acestei concepţiuni sălbatice şi brutale, am găsi-o în risipa banului public, care dovedeşte cu prisosinţă lipsa de milă faţă de contribuabilul plătitor. Când lefurile sunt împuţinate prin biruri şi nu sunt plătite cu lunile când negustorii stau la pragul falimentului, când industriile asvârlă în ghiarele mizeriei zeci de mii de şomeuri, când ţărănimea stă cu ginele, nevândute, când invalizii îşi cer bucata de pâine, făcând mişcări de stradă, când se vând, dînd chibrituri, când telefoane, când construcţii de şosele la străini pentru ca cu banii lor să se facă faţă nevoilor urgente, atunci guvernul fără milă acordă lefuri de milioane pe an funcţionarilor agreaţi, cumpăra palate inutile (cazul risipei palatului regiilor autonome), creează sinecure şi trimite atâtea misii în străinătate cu cheltueli fantastice. Cum ar putea fi numit altfel guvernul actual decât guvernul brutalităţei şi al sălbăticiei, guvernul fără milă de cetăţeni. Pe ce se întemeiază însă guvernul în acţiunea lui nefastă? Se întemeează pe blândeţea poporului român, se întemeiază pe speranţa că oricât ar fi de revoltată opinia publică ea nu va reacţiona. Aşa judecă şi aşa au judecat totdeauna guvernele de dictatură conducătorii sălbatici, oportuniştii din toate timpurile, cari au luat indolenţa momentană sau răbdarea generală ca o adeziune sau o aprobare a acestor guverne de brutalizare a conştiinţelor şi de terorizare a sufletelor. E credinţa celor miopi cari nuvăd şi nu pricep realitatea. Ei nu înţeleg ca reacţiunea Poate să Ie fie cu atât mai dăunătoare când conştiinţele sunt comprimate prin măsuri de teroare. Guvernul actual însă care n’a înţeles niciuna din problemele politice, nu a înţeles nici sufletul acestui popor, care a putut sa fie înşelat, căci cei buni sunt înclinaţi spre a crede şi pe alţii că sunt la fel, dar care nu merge cu naivitatea până a suferi teroarea nepregătiţilor şi regimul lipsit de orice milă sub care trăesc toţi afară de beneficiarii puterii trecuţi din sălile cluburilor în locurile de cinste nemeritată şi de nemeritate profituri HOTE 25.000 de PAŞAFOARTE E o cifră destul de frumuşică. Ea dovedeşte că dacă au fost negustori cari s’au sinucis ca faliţi, ori dacă se mai găsesc funcţionari cu lefuri neplătite făcând cură de nemâncare, din fericire se mai află pe pământul românesc destui oameni cari să poată cheltui în vecinătatea unei sute de mii de lei de o lună. Dacă am înmulţi această cifră modestă, pentru o călătorie in străinătate cu numărul de 25.000 al paşapoartelor, emise mimai în Bucureşti, am ajunge la un total care ne-ar arăta că dacă nu putem produce mult putem insă, risipi destul de frumos. Fiecare popor face ce poate. Citeam în ziarele franceze campanii susţinute, contra consumării de bere germană în Franţa, contra cumpărării de automobile, mărci străine. Ce-ar putea zice un francez când ar afla că într’o țără Cu o situațiune economică atât de penibilă cum e cea de astăzi o mulţme de buni români duc banii rari şi scumpi de la noi peste graniţă. Recunoaştem că unii din cei ce se duc în străinătate au motive temeinice pentru aceasta. Ori ce-am spune, nici Carlsbadul nici Vichy-ul, nu pot să fie înlocuite de apele româneşti. Nici sanatoriile de la Davos nu au un similar în ţara noastră, deci cei bolnavi dacă au bani bine fac că se duc acolo unde pot mai curişti rinfă să-şi recapete preţiosul bun al sănătăţii, mai valoros desigur decât averea. Dar am dori să ştim câte din cele 25.000 de persoane ce-au obţinut până acuma şi numai în Capitală paşapoartele sunt realmente bolnave ? Suferă cu toţii de snobism şi ele influenţa modei. Mme Popescu nu poate intra în iarnă cu boala de ficat ce i-o dă d-na lonescu care pleacă în străinătate, deci pleacă unii după alţii ca oile lui Panuirge, fără gândul de a-şi înnoi sufletul cu impresii altele şi fără preocuparea de sănătate. Suntem înclinaţi, a crede aceasta judecând după puţina schimbare ce o au acei plecaţi în străinătate la întoarcerea lor acasă. O bună parte din aceşti călători n’au asimilat nici spiritul de solidaritate, nici respectul ce ei îl dau culturei şi oamenilor de cultură, nici influenţa cărţei, nici preponderenţa artei, care joacă în viaţa civilizaţiilor un rol efectiv şi permanent. Ei nu au înţeles nici spiritul de economie al străinilor nici lipsa de fanfaronadă levantină, care face pe un român de-al nostru să se creadă superior, pentru că poartă ciorapi de mătase ori pentru că are un automobil cumpărat pe poliţă şi plătit în rate. Şi atunci ne întrebăm, dacă cei ce, pleacă în străinătate nu au înţeles nimic din ceia ce face tot farmecul şi toată superioritatea occidentului, la ce se mai duc. Rivalităţile de cucoane ar putea fi îmblânzite prin un acord al tuturor ca să meargă la Pucioasa ori la băile Boboci. Rezultatul ar fi că bana ar rămâne în ţară iar snobii ar putea în timpul iernii să povestească lucruri de la ţară care poate sunt mai apropiate de sufletul rustic românesc decât însemnătatea sufletească a Louvre-ului. PETRONIUS ZI CU ZI Se vor concesiona şi construcţiile la străini, la italieni. Şoselele s-au concesiont la Stewart, telefonul lui Morgan, chibriturile lui Krueger, iar casele italienilor, şi cu modul acesta se dovedeşte că avem la cârmă un guvern ce-i zice şi „naţional“ ! « Ziarele guvernamentale anunţă sosirea în ţară a numeroşi străini veniţi să viziteze gurile Dunării. Ar fi şi mai interesant să viziteze gurile... nesăţioase ale celor cari aşteaptă venirea străinilor, pentru a li se umfla buzunarele de comisioane, bacşişuri, etc. PROCESUL De câteva zile asistăm la un spec- tacol pe care desigur numai regi-,mul ce ne guvernează îl putea oferi. Este desfăşurarea unui proces extrem de interesant, care pune în discuţiune o stare de lucruri un sistem ce se pare că şi-au trăit traiul. Este procesul clasicului bacşiş pus pe tapet în toată amploarea lui, prin disputa dintre două importante instituţiuni, ministerul de finanţe şi Regia autonomă C. F. R. Se ştie că d. Virgil Madgearu pe când deţinea ministerul de finanţe în dorinţa —spune d-sa— de a pune ordine în furnizarea materialelor necesare diferitelor instituţiuni ale Statului, a înfiinţat un oficiu central, pe lângă ministerul de finanţe pentru ţinerea licitaţiilor. In consecinţă, toate instituţiunile publice, inclusiv regiile autonome, sunt obligate să-şi ţină licitaţiile sub auspiciile acestui oficiu. Ce se întâmplă însă ? Regia autonomă a C. F. R. găseşte de cuviinţă să nu se supună acestei formale prevederi a legii. Ministerul de finanţe sesizându-se de această recalcitrantă, a somat in scris consiliul de administraţie al căilor ferate să-şi ţină licitaţiile prin oficiul central anume înfiinţat, dar intervenţiile au rămas zadarnice. Chestiunea a fost pusă în Consiliul de miniştri, care sesizat de ministerul de finanţe a făcut să se publice un comunicat prin care regiile autonome au fost făcute atente trebue să se conformele legii, înaintând rapoarte asupra situatiilor, şi făcând răspunzători pe reprezentanţii guvernului din aceste consilii de administraţie de neexecutare In realitate, în dosul obiectiunii pentru netrimiterea la timp a rapoartelor cerute de lege, se ascundea refuzul acestora de a-şi tine licitaţiile sub auspiciile oficiului central. Ce obiectează ministrul de finanţe ? Că la căile ferate nu există norme generale pentru ţinerea licitaţiilor, cari se fac după bunul plac al comisiunii ce le prezidează, iar în privinţa admiterii, precum şi a condiţiunilor în cari se fac adjudecările se ridică obiecţiuni ce nu prea fac cinste administraţiei. Pe de altă parte se mai afirmă că şi astăzi încă se angajează la căile ferate lucrări importante fără licitaţii şi se dau furnituri în aceleaşi nepermise condiţiuni. Dar conflictul acesta având un caracter oficial, spiritul de imparţialitate ne obligă să relevăm şi versiunile din tabăra adversă, a regiilor autonome. Acestea susţin că oficiul central de licitaţii este un mijloc de centralizare a... bacşişurilor, că experienţele ce s’au făcut până acum nu au darul de a pune într’o lumină favorabilă felul cum se comportă acest oficiu. Se spune că o adevărată armată de oameni de afaceri activează în văzul lumii și că el constitue un adevărat scandal. Se citează cazuri, în special acel al ministerului de război, precum și al regiei autonome P. T. T. cari au respins cctele de sarcini ale oficiului central ca oneroase, procurându-şi lemnele în condiţiuni mai avantajoase. Din desfăşurarea acestui proces, care promite a lua o amploare extrem de interesantă, întrucât a început să se vorbească de învinşi şi de învingători, se desprinde un adevăr ce planează deasupra celor două tabere în litigiu : că el este procesul luptei pentru bacşiş. Este apogeul imoralităţii, pe care regimul naţional-ţărănesc l-a cultivat, cu evlavie dar care-l va scoate din circulaţie. Spectacolul este profund desgustător şi cu el se scrie ultima pagină a guvernării democrației integrale. Un partid politic nu e numai un instrument de realizări practice, ci şi un organ de educaţie publică. Dacă vieţii particulare i se cere o morală, fără îndoială că viaţa publică nu poate fi lipsită de orica morală, — căci in ambele cazuri condiţiile activităţii sociale o cer, cu puterea unei legi organice elementare. Morala nu e un lux arbitrar, ci o necesitate inexorabilă a convieţuirii în soeitate, derivată din instinctul fundamental de conservare al fiinţei noastre. Ea nu poate fi exclusă din viaţa politică. ,,Adevărata tărie a unui Stat, spune un om de Stat englez, nu trebue măsurată după numărul soldaţilor, nici chiar după conţinutul visteriei, ci mai curând după vigoarea morală a cetăţenilor lui, după neşovăelnica lor statornicire în practica principiilor eterne de justiţie şi adevăr. Fortăreaţa unei vieţi naţionale, ca şi a unei vieţi individuale, este tăria morală“. Un partid politic de ordine nu poate admite, prin definiţie, procedeul revoluţiilor, chiar atunci când respectă ordini stabilite prin lovituri de stat. întreaga ordine publică actuală din occidentul Europei s-a aşezat pe o cascadă de lovituri de stat, începând cu acele din timpul Revoluţiei Franceze, totuş oamenii de guvernământ de pretutindeni sunt susţinătorii ireductibili ai principiului ordinii şi respectului autorităţii în stat, — fie că timpul anacronizează adesea automat o aşezare revoluţionară în una reacţionară. „Principiile eterne de justiţie şi adevăr trebuie să fie practicate cu o ne-şovăelnică statornicie, căci ele sunt tăria morală a fortăreţii vieţii naţionale şi individuale“ într’un Stat, pentru că ele frânează tendinţele de erupţie necontenit vii în structura oricărei societăţi stabile. ...şi totuş nu o contrazicem Consecvenţa acţiunii politice nu implică strictă continuitate faţă de formele vieţii trecutului, ce nu mai permit noile adaptări cerute de însăşi nevoile vieţii publice. Consecvenţa politică nu impune păstrarea i intactă a formulelor cu prestigiu ci reclamă adaptări triumfătoare la realităţile actuale, pentru a le domina şii dirigui spre fericirea şi prosperarea vieţei publice : — singurul scop etic al omului politic care trebue să fie şi unicul punct de directivă a acţiunii politice, într’un Stat. S’ar putea chiar spune, paradoxal, că esenţa politicii e oportunismul... constant moral. Aceasta e consecvenţa ce se impune omului de stat. Iar principiile eterne de justiţie, morală, adevăr nu sunt numai nimicuri metafizice în viaţa politică: — ele sunt stabilităţi — „ce stau pe o schimbare“ — necesare conducerii sociale, sub orice contingente, în acelaş scop. E firesc ca faptele vieţii politice, ca ale oricărei manifestări de viaţă, să nu poată fi complet cuprinse în formule cu valabilitate imperativă, în toate circumstanţele. Viaţa, în desvoltarea ei, păstrează întotdeauna posibilităţi neprevăzute, căci niciodată nu i se poate cunoaşte integral complexitatea, cu toate resorturile impulsiilor ei. Noţiunea neprevăzutului e admisă şi în evoluţia organică. Se poate afirma că evoluţia vieţii individuale sau a popoarelor se aliniază totdeauna după premise şi concluzii evidente . Singura logică a vieţii e aceea care rezidă în însăşi continuitatea ascendenţei ei , în continua sforţare de adaptare la condiţiile unei existenţe superioare; iar viaţa politică e conştiinţa acestei lupte de existenţă a unui popor, pe căile propăşirii continue spre ţinta destinelor lui istorice. Cei cari conduc aceste destine trebue să fie pătrunşi, în toate acţiunile lor politice, de sentimentul că răspund în faţa Istoriei, care nu judecă activitatea politică a oamenilor destat după logica contemporanilor, ci după morala eternă : — după contribuţia adusă de ei la propăşirea şi binele obştesc, în ţara în care au trăit, au luptat şi-au izbândit- L BOTEZ Senator OBSERVATIONS POLITICE CONSECVENTA MORALA si OPORTUNISM POLITIC ES» Descinderile justiţiei în Ardeal Portretul d-lui Maniu după ce a citit Cronica tizanilor. Judiciară asupra fraudelor par- Trecutul Spaniei trăeşte sub bolta catedralelor. Uriaşele sfinte locaşuri, semănate de regii catolici pe toată suprafaţa peninsulei, sunt totodată şi muzee somptuoase, de o bogăţie neîntrecută care uimesc instruesc şi varsă evlavie în sufletul pelerinului pasionat. Tezaurul Catedralei din Toledo, rarităţile Escorialului, cărţile şi manuscrisele de o valoare nepreţuită pentru cultura mondială, textele antice, vestigii ale civilizaţiilor grece, latine, visigote sau arabe, pe care şirul de cardinali şi de episcopi le-au păstrat cu o sacrosanctă grijă pentru generaţiile viitoare, iată ceea ce face dintr’o călătorie în Spania, un vis care aşteaptă să fie mereu retrăit. Catedrala din Burgos, cu acea orbitoare dantalare de piatră şi marmoră, sau catedrala din Sevilla, cu graţioasa şi temerara Giralda, clopotniţă de basm, fost minaret al evlaviei maure, fac să retrăiască secolii de însângerare ai ducei războinice. Cripta de marmoră neagră de la Escorial, cu sicriile monarhilor cari au domnit în cei din urmă trei sute de ani, îndeamnă, ca o stranie poruncă din trecut, pe vizitator să îngenunche, să șoptească un verset de rugăciune, şi să-şi amintească plin de teamă acel „vanitos vanitatum" alîmpăratului biblic. Fireşte, gândul la ţara mea nu m’a părăsit o clipă în pitorescul pelerinaj dincolo de Pirinei. Uneori mă străduiam să compar in minte anumite faze istorice prin cristalizările monumentale rămase din ştergerea secolilor. Voivozii noştri, deopotrivă de războinici, erau întovărăşiţi de acelaş gând de evlavie în buciumările bătăliilor şi în clocotirea sângelui vitejesc. Bisericele şi mănăstirile dăruite de auguştii Ctitori ca o răsplată cerului, au păstrat pentru viitorime tezaurele de cărţi, hrisoave, icoane, potire şi candele filigramate, ale vieţei naţionale din acele vremuri. Tainele datinei au găsit de o potrivă sprijin şi păstrători în oamenii bisericelorPuţini ştiu că biserica Trei Erarhi din Iaşi, este un miracol de arhitectură unic pe lume, incomparabil prin singulara sa frumuseţe şi vrednic de admiraţia oricărui pelerin din apus. Marele Rege, urmând pilda voivozilor noştri a restaurat şi mănăstirea de pe Argeş în jos, altă cristalizare a genului arhitectonic, unde îşi doarme astăzi somnul de veci, alături de Regina Poeta şi de Regele Făuritor de ţară,, leal şi viteaz, cel dintâi Rege al Tuturor Românilor. Deşi a domnit în ani cumpliţi, de cumpănă, bejănie şi suferinţă obştească, fiindu-i îngăduit de Prof .nie numai un scurt popas în bucuria păcei, totuş Regele de la Oituz şi Mărăşeşti n’a uitat chemarea datinei Gândul său de evlavie s’a întrupat în catedrala de la Alba lulia, şi în Mitropolia cea nouă din Cluj, de o măreţie trainică şi simplă, vrednică de amintirea augustului şi iubitului Ctitor. c. m. In actualitate AUGUSTII CTITORI Harți 22 Iurte 1930 Scrisori din Paris 0.1. 0. A. L. G. Aceste şase litere nu spun, desigur nimic, cititorilor „Viitorului . Ele sunt, totuş, menite să-şi aibă răsunetul lor. Intr adevăr, Cidale este un comitet naţional pentru răspândirea artistică şi literara prin cinematograf. Această înjghebare, ele natura a aduce servicii imense tuturor ţarilor, porneşte dela români, — este de origină românească. Iniţiativa au luat-o d-ra Elena Văcărescu, delegata noastră la Societatea Naţiunilor, şi d. N. Pillat, consiler juridic pe lângă LegaţiuneaRomâniei la Paris. S’ar crede că aridele sale ocupaţii juridice nu se potrivesc cu scopul lui Cidale, peste care flutură efluviile cele mai delicate de artă şi literatură. Nu trebue, însă, să uităm ca d-l Pillat este un subtil poet, care urmează cu multă delicateţă calea croită în ogorul literelor romane de talentatul său frate, d-1 I. Pilit. D-1 N. PILLAT mi-a expus in câteva cuvinte, programul acestui Comitet. In calitate de Secretar general, este în măsură mai bine decât orișicine să ne lămurească asupra lui Cidale. . . D-ra VACARESCU se interesează de mult de cinematograf și ne aduce aminte cu plăcere de cuvântarea ce a rostit-o în această privinţă la Societatea Naţiunilor. Când d-l PILLAT La propus alcătuirea unui comitet internaţional d-ra VACARESCU a acceptat cu entusiasm planul consilierului juridic al Legaţiunei. Şi, bineînţeles, intrarea d-rei VACARESCU , Comitet ca Prezidentă, a atras aderziuni de la principalele prsonalităţi internaţionale, graţie cărora Cidale şi-a asigurat succsul încă de la început. Un concurs de scenario Cum Cidale voeşte să apropie popoarele prin imagini, arta cinematografică era desemnată ca mijloc de executare a planului lui. Comitetul va patrona filme cu caracter ştiinţific, istoric, social, literar, artistic, documentar şi niciodată nu va fi instrumentul de propagandă politică sau socială al unei ţări sau unui partid. Spre a da mai mult interes operei sale, Cidale a instituit un mare concurs internaţional de scenariu. Premiul ce se va oferi, numit Premiul C I. D. A. L. C. va fi de o sută cincizeci de mii de franci. Este premiul internaţional cel mai mare instituit până azi. Cidale nu e o societate, negustorească, nu grupează un număr de oameni pentru câştig, ci, din contră pentru sacrificii materiale întru realizarea unui dublu ţel, acela al propagandei cinematografice şi naţionale a fiecărui Stat prin colaborare internaţională- Azi un film recomandat, după concurs poate documenta ceva folositor ca propaganda unei ţări fără distincţie, mâine alteia, şi cu modul acesta, printr’o înţelegere deplină internaţională, propaganda devine un factor comun al mai multor popoare, fără ca să se nască vreo concurenţă sau vreun sentiment de invidie. Promotorii acestei idei au ştiut, acuma când problema înfrăţirei este la ordinea zilei, să aplaneze orice asperitate de natură naţională şi să dea putinţa reali- z rei unei opere de folos mondial- Cidale nefiind, după cum am spus, o societate, n’are nici statute, dar s’au făcut statute pentru atribuirea premiului. Condiţiunile unui premiu Din ele vedem că fiecare juriu naţional va trebui să trimită, înainte de 30 Octombrie 1930, d-lui Pillat, secretarul general al comitetului, trei exemplare din lucrările premiate, dimpreună cu o scrisoare semnată de autori, declarând că supun opera lor juriului şi accepta statutele premiului. Premiul de 150.000 de franci va fi remis laureatului la o lună după proclamarea juriului. Din el se va reţine o sumă de 25.000 fr. la dispoziţia juriului, spre a recompensa, de este locul, alte opere cu totul merituoase. Prin primirea acestui premiu, laureatul cedează, pe 5 ani, lui Cidale, toate drepturile sale asupra filmului la lumea întreagă. Cidale, la rândul lui, va transmite aceste drepturi Casei de Producţiune care se va însărcina cu executarea operei premiate- Laureatul, pentru orice act comercial, va trebui să intre în raport direct cu societatea de producţiune ce va fi aleasă de Ci-dale. Uilitatea lui Cidale este necontestată, aşa că d-l Pillat îi prezice un mare viitor şi socoteşte că toată lumea trebue să se intereseze la această înjghebare. Graţie prezidentei, d-ra Văcărescu, este fără îndoială că adeziunile vor fi din ce în ce mai numeroase şi autoritatea sa morală va contribui la reuşita acestei opere; căci o întreprindere oricât de merituoasă,nu dă roadele aşteptate de iniţiatori, dacă ea nu este prezentată de persoane cu încrederea dobândită, care să inspire acea convingere necesară coordonării activităţilor multiple, pe concursul cărora se bazează succesul.« Sunt fericit că iniţiativa unei opere, al cărui viitor va avea răsunet în toată lumea, revine unor compatrioţi. Rămâne acuma, după primele scăpărări de muncă,, să vedem răspunsurile juriilor din diferitele ţări şi rezultatul care ne va da primul film documentar. In comitet, în afară de personalităţile eminente, de autoritate recunoscut, mai sunt şi specialişti în arta cinematografică, adânci cunoscători ai filmului, cari vor şti să scoată din opera premiată, tot ce poate da pentru o bună propagandă folositoare pentru cunoaşterea reciprocă a popoarelor. Şi ceeace este o inovaţie de mare importanţă, este faptul că, pentru inima nară, s’a gândit cineva, să prima oară, s’a gândit cineva să împerechieze propaganda bogăţiilor locale cu aceia a desvăluirei laturei sufleteşti a popoarelor, fruct al filmărei celor mai expresive lucrări artistice şi literare ale fiecărei naţiuni. Nu pot decât să urez lui Cidale deplin succes. N. A. I.