Viitorul, octombrie 1930 (Anul 22, nr. 6795-6822)

1930-10-10 / nr. 6804

vk­ i NOTE »Cest le risque du jmétler“ 'Am arătat de multe ori că ero­ismul nu este un privilegiu al tim­purilor de răsboi, şi spiritele ro­mantice ca şi iubitoare de gesturi cari denotă generosităţi altruiste pot găsi în sfera activităţii paş­nice multe exemple de eroism. Dacă n’ar fi de­cât exemplele de medicii cari cad victime, celor mai grele boale pentru a câştiga un adevăr nou folositor altora, şi tot ar fi deajuns ca să dovedim ero­ismul pacific. Dar moartea recentă a minis­trului aerului din Anglia ne a­­rată că există şi un risc profesi­onal, pe care îl găseşte, fără să-l caute aceia cari se devotează ca­rierelor de mărire, dar şi de răs­pundere. Lordul Thomson, acest amic al ţării noastre, ca unul ce a fost a­­taşat militar la Bucureşti pe vre­mea când trăiam primele zile de griji supreme ale răsboiului, este un exemplu de devotat al meseriei sale, ca şi Bochanevski, primul ministru al aerului în Franţa şi care şi-a găsit şi el moartea, tot prin incendierea aeronavei, intr’o excursie în avion. Cum era să refuze a­rbura, ministrul ae­rului ? Când bunul Grecianu, a căzut victimă atentatului comu­nist de la Senat, a rostit un cu­vânt ce relevă frumuseţea de su­flet a ministrului român. Priete­nilor ce căutau să-l măngăe pe patul de agonie, el le spunea: „Ce­­voiţi ? C’est le risque du metier!“ Cuvinte simple, dar vorbitoare în sobrietatea exprimărei lor. Ele a­­rată că există resemnări minunate în faţa morţii, acceptări de formă dramatică a pericolului, pentru că „meseria“ cere aceasta. Cu cât cineva voeşte a se ridica mai sus, cu atâta trebue să pri­mească şi pericolele strâns legate de înălţimi. Viaţa fără strălucire, e tihnită. Cine sileşte pe nobilul ambiţios a se ridica sus ? Propria lui personalitate. Atunci, fireşte că, trebue să accepte şi răspunde­rile postului de comandă şi jertfele lui. Comandantul vasului ce se îneacă, e cel din urmă care caută să se salveze... dacă poate. Pe vârful muntelui, trăsnetele sunt mereu ameninţătoare pentru alpinistul curajos.­ El poate fi trăsnit, dar a văzut ceea ce n’au văzut fricoşii, ori leneşii, ori cel fără putere, din văi! Splendorile se plătesc cu o intensitate de mul­ţumiri, ce ades omoară timpul lung al vieţii. Cesar se duce la Senat, deşi ştia că Brutus îl va ucide. Txisitatea pazei sar fi scos din rândul gloriilor. Şi pentru a reveni la tristul eve­niment al zilei, desigur că acci­dentaţii din catastrofa de la Beau­vais, au fost soldaţi ai unei da­torii. Doliul pe mormintele lor se găteşte cu steagul Angliei. Onoarea de totdeauna a com­pensat agonia unui mom­ent. Moar­tea e învinsă prin sfidarea celor ce-și fac datoria... tâmpla•• -* - y on­ce s ar in- PSTRIONIUS 9 Anul al doua­ zec! al doilea No. 6804 4 PAGINI Vineri 10 peftm*Drîe 1930 3 LEI EX. in TARA 6 LEI EX. în STRĂINĂTATE ABONAMENTE IN TARA Un an----- 700 lei Şase luni----- 350 . Trei luni----- 200 in streinătate Un an----- 1400 lei Şase luni — — 700 „ Trei luni------ 400 . REDACT­­A L» ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STRADA EDGAR QUINET No. 2 || STRADA R. POINCARE No. 17 Telefoanele: Direcţia 351/23; Redacţii:­ Administraţia 349/23 şi 303/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului, Strada R. Poincare 17 şi la toate Agenţiile de Publicitate Manuscrisele republicate se distrug.3 LEI EX. in ŢARA 6 LEI EX. in STRĂINĂTATE IN ACTUALITĂŢI DUMPING şi REZISTENŢĂ Cea mai diabolică energie politi­că, în cei 13 ani de „fericire“ ro­şie, care s’a impus dominatoare la Kremlin, este fără îndoială actua­lul dictator Stalin. „Mărginit şi viclean“ — cum îl socotea Lenin — sau „brutal şi ne­real“, cum îl numeşte în repeţite rânduri exilatul Trotzki în cele trei mari tomuri de confesiuni, despotul roşu izbuteşte nu numai să se menţină pe vârful piramidei, dar chiar să-şi sporească forţa gu­­vernărei până la nivelul unei au­tocraţii similare cu cea defunctă, imperială. Stalin deţine astăzi cea mai ne­­discutată şi cea mai primejdioasă putere politică în fostul imperiu al Romanovilor, iar globul pămân­tesc simte ecoul acestei personali­tăţi distructive, până în cele mai depărtate regiuni ale barbariei a­­siatice sau africane. Bătrânul continent e izbit me­reu, în toate tainele mecanismului său capitalist, precum şi în depen­dinţele coloniale ale civilizaţiei şi progresului european, pentru rea­lizarea cărora s’a vărsat sânge e­­roic, s’au cheltuit movile de aur şi s’au consumat cele mai scumpe şi nobile eforturi omeneşti. Strategia roşie îşi variază la ne­sfârşit mijloacele. In acest an Mo­scova loveşte prin „dumping“, sa­crificând avuţii imense şi sărăcind propria populaţie de 130 milioane de floţi, numai şi numai pentru a alimenta propaganda revoluţiona­r­ă şi a pregăti dezastrul civiliza­ţiei capitaliste. Va is­puti Stalin ! Vor rezista statele bătrânului continent la zguduirile economice emanate din vulcanul de la Krem­lin ? Sau, a doua întrebare : nu se va întoarce oare dumpingul împotri­va Rusiei însăşi, care, deşi flă­­mândă şi stoarsă în interior, îşi permite luxul unei risipe uriaşe peste fruntarii, oferind produsele celei mai amare munci pe preţuri derizorii, vecine cu gratuitatea, şi astfel distrugând înlăuntru din te­melie echilibrul economic dintre producţie şi consumaţie ? Cele mai greu încercate şi tot­odată cele mai vizate de soviete sunt statele din Europa centrala şi în deosebi România, care se află în vecinătate directă cu Rusia. Dumpingul moscovit urmăreşte în primul rând distrugerea tutu­ror posibilităţilor noastre de ex­port, fie pentru grâne, fie penin, lemne sau petrol. Concurenţa zdro­bitoare a preţurilor, aproape su­spendă comerţul nostru exterior. Dacă vechile oferte, de înainte de dumping, nu răspundeau cerinţe­lor de rentabilitate, cu atât mai mult astăzi orice vânzare în condi­ţiile actuale, este dezastruoasă şi imposibilă. Tendinţa dumpingului moscovit are şi o latură etico-socială. Urmă­reşte să azvârle desnădejdea îr­ popor, să-l deprime, să-l îndepăr­teze de la muncile agricole care nu mai aduc nici un câştig, şi tot­odată să-l aducă într’o stare de ne­mulţumire şi iritabilitate prerevo­­luţionară. Paralel cu aceste efor­turi, agenţii bolşevici, recrutat, dintre canalii sau dintre creduli, întreţin o agitaţie statornică în ţă­rănime, destul de necăjită şi din cauza datoriilor neplătite,a came­rei sălbatice sau a fiscalităţii ex­cesive. Guvernarea păcătoasă a tovără­şiei Maniu­ Mihalache, nu făcea de­cât să slujească scopurile de de­strămare a statului român. Din fe­ricire acest pericol a încetat, şi nu putem bănui că ar putea reînvia mâine, sub o combinaţie ţărănistă mai detestabilă de­cât cea dintâi Datoria unei guvernări serioase şi conştiente de circumstanţele ex­cepţional de grave prin care tre­cem, este să domineze pe deplin si­tuaţia, să procedeze la întărirea rezistenţei ţărăneşti, la canalizarea marilor nevoi ale masselor, la po­tolirea violenţei fiscale, dar mai ales la dezlegarea problemelor de convertire ale datoriilor proprie­tăţii agricole şi a extirpării ca­­merei. Opera salvatoare va trebui săă înceapă cu o politică fermă de eco­nomii, de ordine internă şi de re­staurare a autorităţii de stat. 1 CRIZA !­ O situaţia ne primeji­ioasă­ ­ Guvernul a demisionat. După un an şi unsprezece luni, guvernul naţional-ţărănist prezi­dat de d-l Maniu, se prăbuşeşte după ce a reuşit să distrugă a­­proa­pe tot în această ţară. Organizarea de stat, economia generală şi finanţele, instrucţia publică, cultele, etc., toate au tre­cut prin cele mai grele încercări. Pe când, în timpul regimurilor li­berale, în vremuri mai grele chiar, nu se ştia ce înseamnă în­târzierii în plata salariilor, nici ex­eauţiuni silite, astăzi mulţi funcţionari n’au primit dreptu­rile lor pe câteva luni, iar contri­buabililor li se vână gospodăria, casele, vitele şi ultima zdreanţă ce mai au, pentru ca partidul na­­ţional-ţărănist să poată plăti si­­necuri de miliarde... Armata a fost lovită î­i tot ce are mai scump, până şi în mărturia glo­rioasă a trecutului, în eroii ei vii morţi, în orfanii şi văduvele acestora, în sentimentul naţional sfânt unui popor. Constituţia ţării insăşi — nu mai vorbesc de legi— a­ fost călcată în picioare şi bat­jocorită. In asemenea condiţiuni — şi nu de astăzi — un astfel de guvern va mai putea fi tolerat. Tot ase­menea, în mod firesc, nu mai poa­te fi menţinut nici parlamentul al cărui emanaţiune este şi cu a­­probarea căruia s’au comis toate nelegiuirile. Pentru aceleaşi mo­tive pentru care guvernul Maniu nu mai poate rămâne la putere, este inadmisibilă orice forma­ţiune naţional-ţărănistă. Dezas­­­ t­r. - nu i­rra­ irul la care a adus ţara acest gu­vern este prea mare. Din toate re­giunile, din fundul Vechiului re­gat, din toate părţile Ardealului, Basarabiei şi Bucovinei, veştile ce ne sosesc ne arată că dacă re­gimul naţional-ţărănesc, sub ori­ce formă, va mai dăinui, este de temut că ne vom găsi într’o zi în faţa reacţiunei masselor, a căror stare de nemulţumire generală şi adâncă, e astăzi încă latentă. Timpurile fiind atât de grele şi pericolele ce ameninţă ţara din a­­fară şi dinăuntru atât de mari, orice om cuminte şi cu dragoste de ţară nu poate rămâne nepăsă­tor. Şi toţi au convingerea că as­tăzi nu se poate recurge la solu­ţium de felul celor ce se încearcă, fără­ ca ele să nu poată fi conside­rate de popor ca prelungirea ne­justificată a unei situaţiuni de neîndurat, atunci când el se gă­seşte aproape de Urnnta extremă a suferinţelor. Suntem în ceasul din urmă... O constatăm cu o adâncă îngrijora­re. Dacă nu se iau din vreme mă­suri, mâine va fi, poate, prea târ­ziu. Ţara nu poate fi salvată de­cât printr’un guvern nou, capabil şi întărit prin noul alegeri făcute pe baza unui program de refacere naţională. Numai un asemenea guvern mai poate da noui speranţe şi in­spira încrederea necesară şi sal­vatoare populaţiunei deznădăj­duite. Numai un asemenea gu­vern poate înlătura dezastrul ce ameninţă ţara, dezastru ale cărui consecinţe pot fi incalculabile. * * Căsătoria regelui­­ Bulgariei Corespondentul din Roma al zia­rului „Le Temps“ anunţă că la Quirinai se aşteaptă vizita regelui Boris al Bulgariei, care se va lo­godi cu principesa Giovanna. Căsătoria religioasă se va face cu mare fast la Sofia în cursul lunei Noembrie. REGELE BORIS ZI CU ZI Partidul naţional-ţărănesc a e­sclus pe un senator, care sabotase „opera“ guvernului. Bine că nu a esclus pe toţi „oamenii de afa­ceri“ ai regimului. Ar fi fost prea grav.* D. Romulus Boilă, marele sa­vant de la Cluj, omul politic de-un trecut remarcabil, bărbatul poli­tic care a luat în mână chestia spinoasă a pensionărei funcţio­narilor unguri, a dat în judecată pe d-nul Vintilă Brătianu, pen­tru calomnie. Era de aşteptat ca odată şi o­­dată marile victime ale calom­niei şi marii bărbaţi de stat ai României, să caute să se apere şi să se răsbune Până când. ‘rar' * * Se spune că d. Lugojanu nu va intra în minister. Lucru pare a­­devărat, întru-cât i s’a oferit un loc de conductor la vagonul cu paturi Bucureşti-Paris, ca unui vechi specialist în călătoriile a­­cestea. D. N. Iorga afirmă că în mena­jul naţional-ţărănesc, pare că a dispărut „femeea“. E adevărat că femeia nu e ne­cesară într’un menaj în care d. Maniu a dovedit că se poate di­spensa lucrând intens fără nici-o colaborare străină1- - ^ . * INOCENTUL (D-l Madgearu se apără, deşi d-l Manoilescu se fereşte să-l acuze) D-l MADGEARI: Afacerea Stewart!... Pe Stewart S’a recomandat Mironescu Iul Maniu, Maniu lui Manoilescu, Manoilescu mie încolo nu știu, n’am văzut... Lichidarea guvernului Maniu — Asaltat tezaurului şi casariilor publice«— Cuvântul de ordine , grâbiţi-vâ ! — Un guvern se cunoaşte în ziua plecării, mai bine încă decât în acea a sosirei. Guvernul Maniu a venit la câr­mă cu declaraţii sforăitoare, trâmbiţate în ţara şi peste hota­re. Economii, cinste, democratism mari reforme, — totul. Cum pleacă ? Sfătuim cititorii să facă o plim­bare la caseria centrală, la admi­nistraţiile financiare, la caseriile primăriilor. Pretutindeni vor avea acelaş spectacol: partizani de ai d-lui Maniu încasând, încas­ând mereu, pentru că ceea ce iau azi, n’ar mai putea lua mâine. „Grăbiţi-vă“, acesta e cuvântul de ordine, aceasta e declaraţia de plecare a guvernului Maniu. Iar în timp ce lefurile ofiţerilor, ma­gistraţilor şi profesorilor nu se plătesc,­­ partizanii d-lui Maniu încasează ordonanţe peste ordo­nanţe, sub toate pretextele. Şi acest VANDALISM BUGE­TAR se va repeta din nou peste câteva luni, dacă d-lui Maniu îi va urma un guvern Mironescu. In această privinţă d. N. Iorga a făcut următoarea justa observa­ţie:* — „Guvernul Mironescu este o farsă a d-lui Iuliu Maniu. „Fostul preşedinte de consiliu l-a pus pe d. Mironescu în buget, nu­mai pentru trei luni, căci ţara asta nu poate să-l tolereze mai mult. „Nenorocirea însă pentru ţară va fi, că după trei luni, după gu­vernarea d-lui Mironescu, guver­nul viitor va găsi lada golită. „Ne întrebăm de pe acum, cum va putea lucra viitorul guvern, când menajeria d-lui Maniu a pu­stiit tot în calea ei­­­. O pustiire urmează al­teia, pentru că toţi naţio­­nal-ţărăniştii, din toate grupările, bisericuţele şi coteriile să se înfrupte din bugetul Statului, iar ţara se sbate în cea mai neagră mizerie, şo­­meurii nu pot căpăta o pâine şi ţăranii vând grâul cu 1 leu 13 bani kilo­gramul. Oare este suficient nu­mai să ne indignăm în faţa unei asemenea si­­tuaţi­­inii.i Politica Externă — „Paradisul muncitorilor“ este o minciună — întreaga presă engleză publică articole lungi ale corespondenţilor respectivi din Berlin, privitor la înapoierea din Rusia a fi lucrători de mine ale căror păţanii sunt po­vestite pe larg şi de ziarele ger­mane. „E de datoria noastră să preve­nim pe toţi lucrătorii germani ca să nu se mai ducă în Rusia“. Acesta strigătul scos de cei li mineri la începutul povestirei lor. Fuseseră angajaţi cu contract care le garanta 6 ore de lucru pe zi cu lefuri între HO—150 ruble lunar — circa 12—li mii lei. Bănuelile şi temerile lor au fost deşteptate aproape din capul locu­lui, chiar de îndată ce­ au ajuns la Kharicoff, deşi totul fusese aranjat în aşa fel ca să fie ţinuţi în bună dispoziţie. Au simţit că „paradisul muncitorilor“ nu era chiar ceea ce li se dădea să înţeleagă pe la în­trunirile comuniste din Germania. Atunci, cu toate rugămintele că­lăuzei lor oficiale, au plecat sin­guri prin oraş şi au văzut: „O mare deosebire intre clasa de­ sus şi cea de jos“. Au văzut că în timp ce automobilele luxoase cutreerau străzile, muncitorii umblau cu pi­cioarele goale, iar ceea ce le-a atras atenţiunea mai ales, a fost marele număr de cerşetori. Lucrătorii le­­au făcut impresia unor fiinţe foar­te neîngrijite.­­ * După ce au sosit la aşa zisa „Mină Americană“, unde aveau să lucreze, li s’au acordat 5 zile de o­­dihnă, dar deziluzia lor­ a crescut cu rp-^zîciun» ^ „Hrana era proastă, fără carne“ spun ei. Orez ni se dădea o supă de orez şi o mâncare, pe care n’am putea-o numi după asemănare cu nici una din mâncările noastre, conţinând o substanţă care sea­mănă a peşte şi a carne dar al că­rei­ gust era atât de nesuferit că afară de vre-o doi-trei dintre noi, nimeni n’a mâncat-o. Şi când te gândeşti că ruşii se uitau la noi cu lăcomie, geloşi de hrana ,,supe­rioară” pe care o căpătăm!! „Mai târziu ni s’a dat şi puţină carne, odată pe zi, dar mai toţi ne­am îmbolnăvit din cauza insufi­cienţei nutrimentului. Aceşti germani au mai avut de suferit și altele după ce au început lucrul. Cu toate că se întrebuințau şape electrice aduse din America, întregul echipament tehnic putea fi descris ca „primitiv“ după crite­riul german. Apoi, ziua de 10 ore nu exista de­cât numai pe hârtie, de­oarece cantitatea de lucru blocată zilnic nu se putea termina în acest timp. De fapt minerii ruşi nu lucrează niciodată numai şease ore pe zi, ci mai totdeauna între 7—8 ore dacă nu şi mai mult. Unul dintre su­praveghetori­ a declarat minerilor germani, că în multe locuri în Ru­sia, ziua de lucru de la până la 12 ore tot mai există. Instalaţiile pentru spălat şi cu­răţit după orele de muncă erau a­­proape inexistente aşa că germanii erau siliţi aproape zi de zi să se în­toarcă acasă murdari cum eşiau de la lucru. Şi s’a spus că se vor ins Istala duşuri, dar, ceea ce­ este­ sem­nificativ e faptul că această dispo­ziţie s’a proectat abia după sosirea lor. „Ne mai putând suporta situa­ţia”, continuă a povesti cei 14 „ne-am hotărât să ne înapoiem cu ori ce preţ“. Dar ca să poată obţine bani de drum au fost nevoiţi să-şi vândă din hainele pe care le aduseseră cu dânşii şi cu ocazia aceasta au avut o nouă deziluzie relativ la valoarea banului bolşevic. In sfârşit în noaptea de 17 spre 18 August, exact la o­ lună după plecarea ceremonioasă din Ruhr, au încercat să scape. Au fost însă prinşi şi aduşi îna­poi într’un vagon de vite şi după ce au fost supuşi unei anchete se­vere şi interogatorii cari au du­rat o zi întreagă, de către G. P. U. sub pretext că au tendinţe contra revoluţionare, li s’au înapoiat pa­şapoarte şi li s’a dat voie să plece. Povestea lor se termină astfel: „Situaţia culturală şi socială din Rusia Sovietică nu poate satisface pe nici un lucrător german. Ceea ce se raportează de către diversele delegaţii în Rusia sunt lucruri pe care nu se poate pune nici un te­­meiu, pentru că membrilor acestor­ delegaţi nu le este permis să vadă mai adânc în viaţa lucrătorului. Ori că li se arată ce le convine so­vietelor, care le ia ochii, şi se în­torc entusiasmaţi, ori că sunt de rea credinţă pentru a sluji scopu­rile lor politice. Acel „raiu“ atât de trâmbiţat de bolşevici, nu există, mai curând s’ar putea spune contrariul. Continuarea în pag. 2­ a 1LI S3 „R. 101 — Dimensiunile uriașei aeronave. — Cauzele probabile ale catastrofei — In aceiaș zi în care rămăşiţele lui Andrée, Frenkel și Strind­berg au fost aduse în patria lor, Destinul făcu să se prăbuşească din văzduh cea mai mare aerona­vă construită până azi. Dezastrul lui „R. 101“ a îndo­liat toate ţările şi a decepţionat oamenii ştiinţei, deşi această ca­tastrofă nu e cea dintâi şi nu va fi nici cea de pe urmă pe drumul eternului Progres. Decepţia şi demoralizarea nu au nici­ o justificare. Oamenii sunt născuţi pentru greşeli. Să fi fost greşite calculele in­ginerilor constructori . Să fi greşit meteorologii pre­vederile lor, dirijând uriaşul va­por aerian spre regiuni unde s au deslănţuit furtuni groaznice ! Nu trebuie să uităm că şi Zep­pelinul a fost într’o primejdie mare, tot cu prilejul unei furtuni în Franţa, dar surprins în tim­pul zilei de deslănţuirea elemen­telor oarbe ale Naturii, avu no­rocul să fie salvat la timp, graţie intervenţiei armatei franceze. „R. 101“, mai mare şi mai greu ca Zeppelinul, fu surprins în noaptea de 4 spre 1­5 octombrie de o furtună îngrozitoare, însoţita de descărcări electrice. Fulgerele au rupt în câteva lo­curi învelişul dirijabilului, pro­babil insuficient protejat de pa­­ratonere şi au dat foc hidrogenu-101într’o clipă urma­ explozia şi prăbuşirea întregului aerostat. Patruzeci şase oameni au fost carbonizaţi, între alţii Lordul Thomson, ministrul Aviaţiei, un bun prieten al poporului român. Dimensiunile dirijabilului „R. 101“ Primul zbor al lui „R. 101“ a avut loc în ziua de 14 octombrie 1929. Datele acestui colos au fost ur­mătoarele : Lungimea 22£­ metri, diametrul 42 metri, volumul 140.000 metri cubi, putinţa motoarelor 3250 H. P. Zeppelinul are cam aceiaş lun­gime, dar numai 30 m. în dia­metru, un volum de 105.000 me­tri cubi şi o putinţă a motoare­lor de 2650 H. P. Anul trecut, tot în luna octom­brie, „R. 101“ a zburat de­asupra Londrei cu 78 de oameni. Zborul a decurs în condiţiuni admirabile, fiind favorizat şi de un tu­ru­ frumos. Tragediile flemiul O jumătate de oră circulaţia Londrei a fost întreruptă ceea ce nu s-a mai întâmplat de peste o sută­ de ani şi milioane de oameni au urmărit această măreaţă ca­podoperă a tehnicei omeneşti. Şi acum sfârşitul. R. 101 e un morman de carcase şi şarpante sfărâmate. O avere de 1 miliard de lei şi o muncă de 10 ani a fost distrusă într’o secundă. Iar viaţa celor 46 eroi pieriţi în flăcări e o perdere atât de du­­­reroasă încât nu se pot găsi cu­­vinte pentru condolarea familii­­lor şi a ţării lor. Cauzele catastrofei S’au admis zeci de ipoteze. Cele mai probabile şi mai apro­piate de realitate sunt următoa­­rol© 7 1) Eşuarea principiului con­strucţiei. R. 101 a fost prea greu şi prea mare în diametru. Combustibilul, a cărui formulă e secretă, a fost ţinut în rezer­voare grele. Scheletul dirijabilului sa rupt în aer. . . . 2) Insuficienţa izolatorului e­­lectric şi a izolamentului contra incendiului. Ancheta specialiştilor e în curs. R. 101 şi D. L. Z. 127 R. 101 a fost de 1,4 ori mai mare ca Zeppelinul D. L. Z. 127 care a zburat în Octombrie 1929 pe cerul Bucureştilor. După cum am arătat mai sus, cubajul aeronavei engleze era de 140.000 m. cubi faţă de 105.000 ai Zeppelin­ului, diametrul fiind mi 12 m. mai mare ca al dirijabilului german. Principiul de construcţie al Zep­­pelinului e bazat pe proecte şi lu­­crări de labor­ator, verificate prin încercări practice, timp de 40 de ani.. Dela primul balon cu cârmă al contelui Zeppelin până la exempla­rul 127 s’au construit 126 aeronave tot mai perfecţionate, în timp ce principiul nou de construcţie al lui R. 101 în „tunel aerodinamic“ da­tează abia de vre-o 3 ani şi n’a fost verificat suficient în zboruri de lungă durată pe vreme rea.. D. L. Z. 127, de o construcţie ri­­­­­gidă, a putut rezista anul trecut unui uragan în sudul Franţei, stri­­cându-i-se motoarele, fără însă a se rupe scheletul la cele mai puter­nice eforturi de a­flexiune. Cu tot­­uraganul, Zeppelinul a putut fi di­rijat. R. 101, de o construcție specială

Next