Viitorul, iulie 1933 (Anul 25, nr. 7630-7655)

1933-07-22 / nr. 7647

Anul al doua zeci şi cincilea Mo. 7647 BUCUREŞTI ANUNCIURI COMERCIALE STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administrata Harului, Strada R. Poincare 17 $­ la toate Agenţiile de Publicitate Telefoanele: Direcţia 3—58.17; Redacţia ?i Administraţia 3—49.23 Manuscrisele nepublicate se distrug r­edacţia STRADA EDGAR QUINET No. 2 ADMINISTRATIA A BONA IN TARA Un an..........600 lei I Trei luni.......150 Iei Şase luni...... 300 „­­ Un exemplar 2 ., instituţiuni publice şi particulare 1000 lei anual M­ENTE Sambata 22 Iulie 1933 IN STREINATATE Un an..........1400 lei I Trei luni .......400 ies. Șase luni ... 700 „ I Un exemplar... 6­0 Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G-le a P. T. T. No. 437.282/926 Anarhizarea Ţării — Răspunderile regimului actual Crista economică cu repercusiunile ei fatale a­­supra agriculturei, industriei şi comerţului; crista financiară cu suprimarea creditului, cu o fiscali­tate distrugătoare, cu o politică bugetară de risipă şi cu o politică monetară haotică, criza morală des­­lănţuită de o conducere abuzivă cu călcarea brutală a oricărei dispoziţiuni legale şi cu patronarea unor panamale de proporţiile afacerei Skoda-Seletzki, — toate acestea sunt isvoarele adânci şi reale­­de unei stări de spirit dintre cele mai primejdioase. Acestor cauze şi acestei stări de spirit se dato­­resc toate manifestaţiunile morbide care se pro­duc, toate curentele dăunătoare ce se nasc, toate îndrăsnelile care tulbură viaţa publica şi toate re­voltele care sbuciumă conştiinţele oneste. In momentul de faţă guvernul este preocupat de necesitatea şi de modalitatea prelungire a stărei de asediu. Preocupare inutilă — ca toate preocupările şi soluţiile guvernului actual, care a întronat regimul stărei de asediu formal pentru a stăvili curentele anarhice, dar care de fapt n’a fost utilizat de­cât în interesul politic al partidului şi al afacerilor naţio­nal-ţărăniste. Curentele anarhice şi-au făcut drum şi unele s-au desvoltat în voe, găsind un teren prielnic şi un suport tocmai în starea de spirit de care vorbeam mai sus. Cu o asemenea stare de spirit, cu atmosfera mo­rală pe care zilnic guvernul o creiază şi o întreţine, cu metodele ce se practică şi cu mizeria care se în­tinde, curentele subversive de astăzi pot lua pro­porţii pe care nici regimul stării de asediu să nu le mai poată stăvili.­Pentru că isvoarele anarhiei sunt în slăbiciunea, nu nepriceperea, în dezorientarea şi în însuşi spiri­tul anarhic care domină activitatea nefastă a regi­mului actual. Astăzi ne găsim în faţa unor curente pe care o conducere pricepută şi fermă le poate tempera sau înăbuşi. Dacă procesul de anarhizare morală deschis şi întreţinut de regimul naţional-ţărănist va continua, ne vom găsi mâine în faţa unei situaţiuni mult mai grave şi mai greu de remediat. Iată de ce întreaga opinie publică dându-şi sea­mă, şi de această latură a problemei, mai primej­dioasă poate decât toate celelalte, cere cu atâta ho­­tărîre îndepărtarea cât mai grabnică dela cârmă a regimului actual, care pe lângă celelalte păcate contribue la anarhizarea morală a țărei. NOTE REGELE FERDINAND S­ase ani de la moartea marelui Suveran Puţini oameni au trăit despre cari să se scrie numai bine și a că­ror amintire să umezească ochii tuturor. "" REGELE FERDINAND Vlafd­e Rege Ferdinand a fost dintre aceste rare exemplare de e­­lită. A avut tot pentru ca Istoria să-i păstreze de veci numele în litere de aur. Mai întâi era bun şi blând, — de o bunătate şi de o blândeţe neobiş­nuite, — calităţi pe cari le întâl­neşti întotdeauna la fiinţele alese de Dumnezeu. Nu trebuia să-l apropii pentru a-ţi da seama de ele. Privindu-l numai, figura sa res­pira atâta bunătate şi­ atâta blân­deţe, încât înţelegeai imediat taina imensei dragoste de care se bucu­ra în popor. In acelaş timp era şi de o mo­destie fără de pereche. A fost apoi român în absoluta accepţiune a cuvântului. S’a indentificat ţării, până în cea mai ascunsă cută a sufletului tău, vibrând ca cea mai sensibilă coardă la tot ce forma aspiraţiile ei. Nimic n’a umbrit, o clipă mă­gar, această splendidă latură a Marelui­­Rege. In fine, a fost drept şi simţi­­mântul de echitate l-a condus con­tinuu in scurta dar glorioasa lui Domnie. Poate nimeni ca Regele Ferdi­nand n’a avut oroarea războaie­lor. Firea sa respingea hotărît ideea sacrificiului a sute de mii de os­taşi din armata pe care o iubea, până la frenezie, după cum ar fi făcut orice spre a scuti populaţia de doliul acestor pierderi precum şi de nesfârşitele privaţiuni im­puse de război. Şi totuşi soarta a voit ca toc­mai el să fie Suveran în vremea teribilei catastrofe mondiale, care a târât în vârtej şi România. Nea­mul nostru trebuia însă să plă­tească tributul de sânge pentru re­alizarea unităţei naţionale. Dar guvernul ilustrului său sfet­nic, Ion I. C. Brătianu, oamenii politici, generalii, în sfârşit toţi cei cari au trăit zilele din 1916, 1917 şi 1918 alături cu Regele Fer­dinand, au simţit profund cum se cutremura întreaga fiinţă în fa­ţa uriaşelor jertfe şi în faţa sufe­rinţelor fără număr ale popula­ţiei. In schimb i s’a dat deplina satis­facţie istorică de a vedea cu ochii desăvârşindu-se ceiace a a­părut un vis irealizabil secole dearândul: idealul naţional. A meritat această satisfacţie, pentrucă există un destin şi o drep­tate imanentă. Când s’a stins din viaţă, la 20 Iulie 1927, s’a sguduit o ţară în­treagă. N’a fost român care să nu fi plâns moartea timpurie a bunului, blândului și marelui Rege. Istoria nu oferă adesea, la noi sau la alte popoare, spectacolul unei dureri atât de unanime. Deaceia azi când se împlinesc şase ani de când a trecut dintre cei vii, gândul pios al tuturor se îndreaptă spre mormântul de la Curtea de Argeș. ION TOTU Asalturile extremiste De la o vreme, se poate constata o intensificare a propagandei des­făşurate de grupările extremiste. Nu cu stare de asediu şi măsuri excepţionale se poate pune capăt unor asemenea manifestări. Un regim de autoritate politică şi mo­rală, e singurul mijloc de destin­dere sufletească, pentru ca pri­mejdiile anarhice să fie înlătu­rate. Presa care susţine guvernul îşi exprimă nedumerirea faţă de această sporire de agitaţii a­­narhice, ca şi când n’ar cunoaşte adevărurile dureroase ce facili­tează acţiunile disperaţilor dela cele două extreme. De câţiva ani, guvernele naţio­­nal-ţărăniste tolerează, încurajea­ză şi susţin cu mijloace materiale sau concursuri administrative or­ganizarea de grupări extremiste, din meschine interese de diver­siuni politice. Specialistul parti­dului naţional-ţărănesc în materie de combinaţii extremiste e d. Vai­da actualul prim ministru, care in profunzim­ea gândirei sale poli­tice decretează de „mucenici ai i­­deilor noi“ pe agenţii Moscovei, sau pune la dispoziţie cabinetul său de la ministerul de interne pentru întrunirile antisemiţilor plătiţi din fondurile acestui de­partament. Dar indiferent de acestea, cine a urmărit evoluţia partidelor de extremă dreaptă sau extremă stân­gă de la război şi până la întro­narea regimurilor preconizate de aceste organizaţii in diferite state, a putut face constatări pline de învăţăminte. Criza economică şi mizeria cruntă ce bântue massele popu­lare le îndreaptă să sporească a­­desea contingentele electorale ale disperaţilor anarhiei de dreapta, sau de stânga, neţinănd seamă, că regimurile ce urmează a se întro­na, au ca scop, suprimarea liber­tăţilor publice şi dictatura unui grup restrâns iresponsabil de ac­tele săvârşite. Nu numai criza materială şi lipsa de încredere în posibilităţi de rezolvarea ei ajută extremişti­lor, ci pretutindeni s’a constatat că organizaţiile politice de extre­mă dreaptă sau, extremă stângă au învins acolo unde societatea a fost minată de dezagregare mo­rală, acolo unde regimurile poli­tice s-au preocupat mai mult de jaf, corupţie şi risipă, decât de nevoile masselor populare. Şi atunci, de ce să ne mai mi­răm că la noi metodele de propa­gandă extremistă găsesc adepţi, chiar când se utilizează în acţiu­nile acestea mijloace de farseuri, speculăndu-se fondul mistic al a­­cestui neam? E destul să se spună că: jaful, minciuna şi lipsa de sancţiuni încep din tinda primă­riei rurale până la cabinetele mi­nisteriale sau să se fluture sanc­ţiuni sumare, pentru ca cetăţeanul deprimat de nevoile lui să încline către nebunia anarhică extre­mistă. Iată de ce regimul actual nu va fi capabil să împiedice agitaţiile, ci menţinerea lui le va spori. Nu­mai un organism politic sprijinit, pe încrederea masselor, impunând respectul autorităţii de stat şi or­dinea în treburile publice, va pu­tea pune capăt ofensivelor extre­miste. V. G. B. Fuga­se Parlament de EUGEN TITEANU MMM———— In timp ce d-l Vi­rel Tillea — omul din Lună — glumeşte la Si­biu cu partidul, cu guvernul si cu el însuşi, declarând că regimul este popular, competent şi instalat pe vecii vecilor la cârma statului, — partidul national-tărănesc nu ştie cum să evite sesiunea extra­ordinară şi confruntarea cu Par­lamentul. Aceasta este situaţia reală. Gu­vernul nu îndrăzneşte să se înfăţi­şeze în faţa Corpurilor legiuitoa­re. Evită cât poate acest lucru. Se evită deşi este în­­ioc nu numai funcţionarea legală şi constituţio­nală a vieţii noastre publice, dar însuşi prestigiul şi orgoliul său poli­tic atunci când, de pe banca ministe­rială, d-l Virgil Madgearu se gră­bise să anunţe la sfârşitul sesiunei ordinare o sesiune extraordinară. O anunţa, mi-aduc aminte — cu tonul acela de superbă sfidare şi de absolută siguranţă care se des­prinde din ori-ce gest şi din ori­ce cuvânt al celui ce va rămâne dic­tatorul dezastrului economic. La sfârşitul dezbaterilor din va­ră, afacerea „Skoda“-Seletzky ri­dicase în ţară valuri de revoltă, banca ministerială — părăsita de majorităţile sale — se prăbuşea în dureroase contradicţii sub po­vara acuzaţiunilor formulate şi a dovezilor aduse, miniştrii vizaţi se desminţeau unii de alţii şi se ros­togoleau livizi rând pe rând, iar în atmosfera aceasta de agonie politică şi de putrefacţie morală, în timp ce d-l Vaida-Voevod se înţelegea pe furiş cu Portarul şi cu Preşedintele pentru închiderea uşilor şi cetirea decretului, de­o­­dată se ridică d-l Virgil Madgea­ru, inevitabil şi provocator, anun­ţând o sesiune extraordinară. Vistiernicul Sapă de lemn era într’adevăr mai extraordinar el însuşi decât faimoasa sa sesiune care nici până azi n’a avut loc. El se grăbea să anunţe l­a sfi­dare — o nouă sesiune, în timp ce guvernul nu ştia cum să fugă sin­gur de sesiunea în curs şi de con­trolul parlamentar executat zilnic în desfăşurarea scandalului sper­­tal „Skoda“-Seletzky. D-l Madgea­­nu ştia foarte bine acest lucru; cea mai bună dovadă e că perso­nal a contribuit la sugrumarea pe furiş a sesiunei ordinare, admiţând să se suspende discuţia la legea spirtului care era o lege personală. Ori se ştie cât ţine d-l Medgearu la operele sale legiferate! Sacrifi­ciul pe care l-a făcut nu se poate explica, dată fiind orgoliul său bolnăvicios şi caracterul său au­toritar — decât prin necesităţile vertiginoase în care se găsea gu­vernul de a curma cu ori­ce preţ şi prin orice«» mijloace scandalul „Skoda“-Seletzky. Adevărul e că regimul scanda­lului public fugea atunci de Par­lament şi găsea în formula sesiu­nei extraordinare — lansată de d-1 Madgearu — o scuză şi un pretext. In fond nu era nici­ un motiv ca dezertorii de atunci să devină voi­nicii de azi, iar cei cari dădeau bir cu fugiţii în faţa unei sesiuni or­dinare să aibă curajul unei con­fruntări parlamnetare în sesiune extraordinară. A fost o farsă ci­nică, o minciună în plus a regi­mului de minciună, dar pe răbo­jul memoriei publice trebuie să rămână săpat numele celui ce a fost îndrăsneala unealtă a mane­vrei de atunci, numele vecinicului Virgil Madgearu. Fapt e că de, sesiune extraordi­nară — nu mai e vorba. Curajul de a veni în fata Camerelor gu­vernul acuniei nu-l mai are. A­­ceasta e situaţia. Iată de ce vedem că se evită ori­ce explicatie în ceia ce priveşte prelungirea stărei de asediu — pentru care e nevoe de Parlament — si ori­ce ama­nunte în chestiunea atât de serioa­să a rectificărilor bugetare. Două probleme cari merită desigur o examinare aparte. Până una alta, regimul agoniei permanente se pregăteşte să le rezolve pe ascuns, fără discuţie publică şi fără con­trol, împotriva ori­căror norme şi a elementarului spirit de legali­tate. Toate acestea pentru a evita sesiunea care ameninţă să se schimbe într’un tribunal de jude­cată populară. Dezertorii Parla­mentului ştiu de frică. Când guvernul fuge de controlul Camerelor, d-l Tîrîea — omul din Lună — vorbeşte de popularitatea şi forţa regimului! “, un regim în care toată lumea fuge: fuge d-1 Vaida de congres, fuge guver­nul de Parlament, fuge d-1 Manin de d-1 Vaida, fuge partidul de ţară şi fuge Seletzky de justiţie. De­ un singur lucru nu va putea fu­ri re­gimul putregai "Im­ politic şi mo­ral­­ de răspunderi. CONCORDATUL Hitre Vatican şi Germania Astă­zi se semnează la Roma con­cordatul încheiat între Germania şi Vatican. Se ştie că, cu toată atitudinea guvernului naţional-socialist faţă de partidul creştin al centrului catolic, d-l Von Papen, vice-cancelarul Reich­­ului a izbutit să înches un concor­dat cu Sf. Scaun, care pune pe noui baze diplomatice relațiunile între Reich și Vatican. 0-1 Von Papen se află la Roma, unde va avea loc schimbul de sem­nături. 125 PAPA PIUS XI ECOURI Z­ilele acestea a apărut la Praga ultimul volum al marei opere enciclopedice: „Dicţionarul ştiin­ţific al lui Masaryk“, care se refe­ră la literele S, T, U, V, W, Y, Z, şi cuprinde 1100 pagini de format ma­re, precum şi un supliment colorat şi câteva hărţi. Prin acest ultim volum s’a terminat prima mare en­ciclopedie ştiinţifică cehoslovacă post­belică. Este vorba de opera a nu­meroşi savanţi cehoslovaci şi ea este consacrată lui Masaryk, adică aceluia care a eliberat naţiunea ce­hoslovacă şi i-a câştigat un loc de onoare în rândul naţiunilor civili­zate şi libere. „Dicţionarul ştiinţific al lui Masaryk“ cuprinde 7 volume groase, care au în total 8000 pagini şi se referă la toate domeniile ştiin­ţei şi la toate ramurile activităţii umane. Profitând de faptul că guvernul printr’o nepăsare — poate coin­teresată dar condamnabilă în ori­ce caz, — înţelege să suspende apli­carea legilor făcute pentru apăra­rea consumatorilor, speculatorii de toate categoriile îşi bat joc într’un mod nepermis de cetăţenii acestei ţări rămaşi în voia soartei. In zadar s’au făcut atâtea legi, s au emis atâtea ordonanţe, viaţa zilnică a cetăţenilor este ,la chere­mul speculanţilor ce în dispreţul tuturor continuă opera de spoliere nestingh­eriţi de nimeni. E suficient ca organele de con­trol fie ale ministerului respectiv fie în Capitală ale primăriei, să dea o raită prin principalele res­taurante, bodegi, hoteluri, fruc­­tării şi magazine cu lucruri de prima necesitate ca să se convingă că coeficienţii de câştig întrec cu mult însăşi preţurile de cost Chiar bazele de aprovizionare care sunt pieţele sunt acaparate de fel de fel de zişi angrosişti ce fixea­ză preţurile de desfacere după bunul lor plac. Dar plaga cea mare o găsim în staţiunile climaterice sau balnea­re unde specula devine oficială deoarece pretutindeni se afirmă că preţurile sunt stabilite de comun acord cu primăriile respective. In toate aceste staţiuni, indife­rent cum s’ar chema ele : Sinaia, Eforie, Slănic, Herculane, etc., un funcţionar cu leafa de azi nu poa­te sta nici câtev® zile. La Sinaia o cameră la un otel modest costă între 200—250 lei plus bacşişurile obligatorii şi taxele comunale. O masă modestă 150—200 lei. Şi aşa mai departe. Şi atunci de ce se iau măsuri de a se împiedica plecarea Unor sufe­rinzi la staţiunile străine !­­Ne întrebăm dace! Atâta timp cât şi la noi în ţară cu aceleaşi sume cineva nu poate avea măcar stric­tul necesar, nu mai spun de con­fort sau avantaje; dece să pro­testăm? Când însăşi în Capitala ţării, specula este nestingherită şi sfi­dătoare îşi merge calea ei, ce să mai cerem acelora cari numai vre­melnic au ce specula ? Ce face guvernul? Nu cunoaş­te situaţia adevărată ? Nu se poate ! Prea mult s’a scris şi­ s’a protestat ! E firesc deci să credem că la mijloc este o cointeresare. Dar măcar acum când criza este în apogeul ei, să se ia măsuri dra­stice pentru ca bunul simţ atât de liniştit al bieţilor consumatori să nu ia formele primejdioase ale reacţiunei. Să se înceteze cu atâta indo­lenţă şi atât dispreţ faţă cu ne­voile şi durerile cetăţenilor". INC. TEODORU Comentarii Specula încurajată de guvern Problema sănătăţii Publice ■ Contribuţia „SogataSăţei pro­filaxia tuberculozei“ Se împlinesc 30 de ani, de când regretatul profesor dr. Petrini­ Ga­­laţi, îngrijorat de extensiunea tu­berculozei, a luat eroica iniţiativă şi a pus bazele „Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei“. P­e acea vreme, în 1903 în Ve­chiul Regat nu exista o instituţie specială de nici un fel, care să se ocupe cu combaterea boalelor infecţioase. De aceia ofensiva sanitară por­nită cu atât elan de acest om al ştiinţei a avut un mare răsunet şi ea a fost sprijinită de toate stra­turile. Măsurile pentru combaterea şi stăvilirea acestei nemiloase boale, au găsit vrednici colaboratori în rândurile cercurilor ştiinţifice de la noi din ţară, însăşi M. S. Regina Maria, pe a­­tunci Principesă de Coroană, a primit preşedinţia de onoare pă­şind cu toată energia pe teren. „Veniţi voi harnice şi bune pa­triote alăturea de noi, ca să dăm cât mai mult operei începute cu atâta inimă de profesorul Petrini- Galaţi, — spunea M. S. Regina Maria. Societatea pentru combaterea tu­berculozei s-a impus prin metodele ştiinţifice, prin seriozitatea acţiu­­nei de propagandă şi prin măsu­rile energice aplicate cu fizicul tuturor sacrificiilor. La 1904, după ce se formase a­­vant-gardele, ea organizează pri­mul dispensar la spitalul Colţei din Capitală, înzestrându-l cu tot utilajul necesar, că apoi după 10 ani de rodnică activitate şi neobo­sită strădanie să înfiinţeze încă 8 di­spensare antituberculoase în diferite cartiere, dând astfel posi­bilitatea bolnavilor să-şi îngri­jească sănătatea lor. Sanatoriul Filaret Profesorul dr. Petrini-Galaţi, nu s-a mulţumit numai cu înfiinţarea dispensariilor, ci îndemnat de con­ştiinţa omului care îşi da seama de foloasele ce se pot pune la îndemâna populaţiei sărace, a in­tervenit, iar municipiul Capitalei, a cedat terenul său din şoseaua Viilor, unde societatea a construit primul sanatoriu pentru tubercu­­loşi. Acest aşezământ spitalicesc a în­ceput să funcţioneze în splendide condiţiuni, posedând tot confortul asemănător celor existente în ţă­rile din apus.­ ­ Progresul lui se datoreşte în bună parte străduinţelor d-lor dr. Irimescu şi generalului Finitti, cari n’au cruţat nici timp şi nici oboseală, ca această instituţie să se desvolte în asemenea condi­­ţiuni încât astăzi, să fie conside­rată drept cea mai puternică in­­stitutiune socială particulară de la noi din tară. Intr’adevăr, Sanatoriul Filaret, construit după planurile arhitec­tului Călinescu, cuprindea­, două clădiri mari principale : Spitalul în care sunt primiţi bolnavii mai grav, cu­­100­ de paturi ,şi Sanato­riul propriu- zis cu 60 de paturi pentru bolnavi şi un pavilion spe­cial pentru dispensariul cartieru­lui. •’ Timp de 15 ani, Societatea­ a fă­cut diferite transformări şi îmbu­nătăţiri după cerinţele ştiinţifice moderne, construind pavilioane cu secţiuni speciale pentru bolnavii de toate gradele. De la 1921 şi până astăzi sanato­riul a atins perfecţiunea. El corespunde tuturor cerinţelor şi nevoilor împlinind un mare rol social. Utilitatea acestui aşezământ spi­talicesc ridicat din iniţiativa par­ticulară, a impresionat însăşi toa­te cercurile ştiinţifice. Asistenţa medicală In ceia ce priveşte asistenţa me­dicală, ea serveşte drept exemplu La sanatoriul Filaret se lucrează Şi după prescripţiunile ştiinţifice. D-l dr. Teodoreanu conducătorul aşezământului apreciat şi distins in toate cercurile medicale de la noi din ţară şi pesta graniţele şi, prin munca şi priceperea sa, închi­nate sănătăţii publice, îndeplineşte un adevărat apostolat, înzestrat cu acea răbdare care stă atat de bine oamenilor de ştiinţă, ca cercetător adânc al su­ferinţei omeneşti el a dat o uriaşă contribuţie în lupta pentru com­baterea tuberculozei. Câţi suferinzi atinşi de acest ne­milos flagel, nu şi-au găsit alina­rea şi vindecarea în sanatoriul Fi­laret, ne-o spune limpede statistica iar numărul impresionant al bol­navilor perindaţi, de la înfiinţare şi plină astăzi nu mai, are nevoe de nici o justificare. Zi cu zi, societatea şi-a lărgit (Continuare în pagina 2-a) «i4 Iredentismul maghiar „NU REVIZUIRE, Ci UNGARIA MARE!“ !Am arătat cititorilor noştri, căi o seamă de deputaţi englezi, au­ cerut în Parlamente de la Londra, ca Anglia să ia făţiş atitudine pentru revizuirea tratatului de la Trianon. Acţiunea acestor deputaţi revi­zionişti — şi mai ales faptul că, îitre timp, numărul deputaţilor englezi partizani ai revizionismu­lui a surorit la 58 — a stârnit în Ungaria iredentistă o însufleţire­ de nedescris. Francisc Herczeg, preşedintele­­ Ligii Revizioniste a publicat în­­ Pesti Hírlap un adevărat imn la adresa generosului popor britanic. „Dintre toate popoarele din lume — a scris d-sa — cel englez are în primul rând darul de a simţi a­­lături de întreaga umanitate. A­­ceastă însuşire de rasă este titlul cel mai convingător, al îndreptă­­ţirei de dominare a lumei.. Noi ungurii, cari am fost prădaţi şi maltrataţi, aducem ferbinţi mul­ţumiri marilor britanici cari ne-au luat apărarea. De altfel şi în trecut, tot englezii au fost a­­ceia, cari s’au gândit la noi. Cel dintâi a fost Lloyd George, care tr’un memoriu trimis lui Clemen­­ceau, a protestat împotriva îm­părţirii Ungariei. In Martie 1920 , căpitanul Elliot a protestat în Parlamentul englez, împotriva cimntirei Ungariei. In Camera lor­zilor, au luat atunci cuvântul lord Newton, lord Boyce, lord Montagu, lord Sydenham, lord Weardale şi lord Crewe. A urmat formidabila acţiune de presă a lordului Rother­mere. Şi ne-am recâştigat credinţa, în dreptatea umană în momentul când MacDonald, a protestat în 26 oct. 1931, împotriva „măsurilor pripite“ ale tratatului de la Tria­non. Astăzi, acţiunea parlamenta­rilor Sir Robert Gower, I. P. Ha­mon, colonel T. C. Moore, Sir Jo­­seph Nall, D. M. Adams, H. N. Hales şi Slewelyn Jones cari au luat iniţiativa modificării trata­tului de la Trianon, face cinste na­­ţiunei engleze. Mâna de ajutor în­tinsă unui neam împilat este o a­­devărată faptă creştinească. Dum­­neavostră, englezii sunteţi adevă­raţi fii ai acelei Britanii care şi-a sacrificat aurul şi sângele pentru liberarea sclavilor, suprimând a­­ceastă ruşine a omenirei“. După acest fragment din care reiese, că de-acum ungurii ire­­dentişti recunosc Angliei dreptul de a ...„domina lumea“ şi că pre­tenţia de a robi din nou popoarele­­ liberate de sub jugul unguresc peste „tot atât de măreaţă ca şi ştergerea sclaviei“, vom cita altul, spre a evidenţia şi mai mult sta­rea de spirit condusă din taberele revanşarzilor unguri. Tot în „Pesti Hirlap“, cunoscu­tul publicist Nándor Urmánczy protestează energia împotriva ce­­lora cari s-ar mulţumi cu o „sim­plă revizuire a tratatelor de pace“. „Să clarificăm situaţia — scrie d-sa. Problema maghiară nu va fi resolvită de forurile internaţiona­le. Nici parţial, nici integral. Sub resolvire parţială noi înţelegem rectificările de frontieră, sub re­solvire integrală, restabilirea ve­chilor hotare“. „Bineînţeles, noi pretindem ve­chile hotare milenare. Iar nici­de­­cum, revizuirea hotarelor, care ar modifica unele dispoziţii, dar ar conserva celelalte nedreptăţi“. „Naţiunea maghiară nu-şi poate găsi fericirea decât redobândindu­­şi vechiul teritoriu. Numai aşa ne vom putea îndeplini, menirea isto­rică. Iată de ce noi nu ne putem învoi la târguială, când e vorba de pământul patriei maghiare. Noi pretindem revizuirea, sută la sută“ „Ne bucură că cei 58 deputaţi englezi au­ cerut revizuirea trata­tului de la Trianon. Rezultatul va fi însă problematic, căci Franţa şi Mica Antantă nu vor ceda. De aceia noi ştim că nu prin diplomaţie, nici­ pe căi internaţionale vom re­câştiga ce dorim. Numai pe pro­priile puteri să ne bizuim. Numai astfel ne vom realiza idealul“. Precum vedem, ungurii ireden­­tişti mărturisee înşişi, că scopul lor final este­­ „Ungaria mare“. Pe ei nu-i satisface deci reinte­grarea fostei Ungarii în care 7 milioane unguri au dominat 12 mi­lioane români, sârbi, croaţi, slo­vaci, etc. Străinătatea are deci prilejul să se convingă că ungurii pretin­zând „Dreptate Ungariei!“ — ur­măresc subjugarea din nou a unor neamuri, cari timp de o mie de ani au luptat din răsputeri împo­triva dominaţiei ungureşti. Şi grijuliii şi desinteresaţii a­­miei ai Ungariei din Anglia tot nu înţeleg, că iredentismul ungu­resc este o reală primejdie pentru pacea Europei mult încercate 2 C. I. CODAIÎCEA. fimi

Next