Viitorul, iulie 1933 (Anul 25, nr. 7630-7655)
1933-07-22 / nr. 7647
Anul al doua zeci şi cincilea Mo. 7647 BUCUREŞTI ANUNCIURI COMERCIALE STRADA R. POINCARE No. 17 Se primesc direct la Administrata Harului, Strada R. Poincare 17 $ la toate Agenţiile de Publicitate Telefoanele: Direcţia 3—58.17; Redacţia ?i Administraţia 3—49.23 Manuscrisele nepublicate se distrug redacţia STRADA EDGAR QUINET No. 2 ADMINISTRATIA A BONA IN TARA Un an..........600 lei I Trei luni.......150 Iei Şase luni...... 300 „ Un exemplar 2 ., instituţiuni publice şi particulare 1000 lei anual MENTE Sambata 22 Iulie 1933 IN STREINATATE Un an..........1400 lei I Trei luni .......400 ies. Șase luni ... 700 „ I Un exemplar... 60 Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G-le a P. T. T. No. 437.282/926 Anarhizarea Ţării — Răspunderile regimului actual Crista economică cu repercusiunile ei fatale asupra agriculturei, industriei şi comerţului; crista financiară cu suprimarea creditului, cu o fiscalitate distrugătoare, cu o politică bugetară de risipă şi cu o politică monetară haotică, criza morală deslănţuită de o conducere abuzivă cu călcarea brutală a oricărei dispoziţiuni legale şi cu patronarea unor panamale de proporţiile afacerei Skoda-Seletzki, — toate acestea sunt isvoarele adânci şi realede unei stări de spirit dintre cele mai primejdioase. Acestor cauze şi acestei stări de spirit se datoresc toate manifestaţiunile morbide care se produc, toate curentele dăunătoare ce se nasc, toate îndrăsnelile care tulbură viaţa publica şi toate revoltele care sbuciumă conştiinţele oneste. In momentul de faţă guvernul este preocupat de necesitatea şi de modalitatea prelungire a stărei de asediu. Preocupare inutilă — ca toate preocupările şi soluţiile guvernului actual, care a întronat regimul stărei de asediu formal pentru a stăvili curentele anarhice, dar care de fapt n’a fost utilizat decât în interesul politic al partidului şi al afacerilor naţional-ţărăniste. Curentele anarhice şi-au făcut drum şi unele s-au desvoltat în voe, găsind un teren prielnic şi un suport tocmai în starea de spirit de care vorbeam mai sus. Cu o asemenea stare de spirit, cu atmosfera morală pe care zilnic guvernul o creiază şi o întreţine, cu metodele ce se practică şi cu mizeria care se întinde, curentele subversive de astăzi pot lua proporţii pe care nici regimul stării de asediu să nu le mai poată stăvili.Pentru că isvoarele anarhiei sunt în slăbiciunea, nu nepriceperea, în dezorientarea şi în însuşi spiritul anarhic care domină activitatea nefastă a regimului actual. Astăzi ne găsim în faţa unor curente pe care o conducere pricepută şi fermă le poate tempera sau înăbuşi. Dacă procesul de anarhizare morală deschis şi întreţinut de regimul naţional-ţărănist va continua, ne vom găsi mâine în faţa unei situaţiuni mult mai grave şi mai greu de remediat. Iată de ce întreaga opinie publică dându-şi seamă, şi de această latură a problemei, mai primejdioasă poate decât toate celelalte, cere cu atâta hotărîre îndepărtarea cât mai grabnică dela cârmă a regimului actual, care pe lângă celelalte păcate contribue la anarhizarea morală a țărei. NOTE REGELE FERDINAND Sase ani de la moartea marelui Suveran Puţini oameni au trăit despre cari să se scrie numai bine și a căror amintire să umezească ochii tuturor. "" REGELE FERDINAND Vlafde Rege Ferdinand a fost dintre aceste rare exemplare de elită. A avut tot pentru ca Istoria să-i păstreze de veci numele în litere de aur. Mai întâi era bun şi blând, — de o bunătate şi de o blândeţe neobişnuite, — calităţi pe cari le întâlneşti întotdeauna la fiinţele alese de Dumnezeu. Nu trebuia să-l apropii pentru a-ţi da seama de ele. Privindu-l numai, figura sa respira atâta bunătate şi atâta blândeţe, încât înţelegeai imediat taina imensei dragoste de care se bucura în popor. In acelaş timp era şi de o modestie fără de pereche. A fost apoi român în absoluta accepţiune a cuvântului. S’a indentificat ţării, până în cea mai ascunsă cută a sufletului tău, vibrând ca cea mai sensibilă coardă la tot ce forma aspiraţiile ei. Nimic n’a umbrit, o clipă măgar, această splendidă latură a MareluiRege. In fine, a fost drept şi simţimântul de echitate l-a condus continuu in scurta dar glorioasa lui Domnie. Poate nimeni ca Regele Ferdinand n’a avut oroarea războaielor. Firea sa respingea hotărît ideea sacrificiului a sute de mii de ostaşi din armata pe care o iubea, până la frenezie, după cum ar fi făcut orice spre a scuti populaţia de doliul acestor pierderi precum şi de nesfârşitele privaţiuni impuse de război. Şi totuşi soarta a voit ca tocmai el să fie Suveran în vremea teribilei catastrofe mondiale, care a târât în vârtej şi România. Neamul nostru trebuia însă să plătească tributul de sânge pentru realizarea unităţei naţionale. Dar guvernul ilustrului său sfetnic, Ion I. C. Brătianu, oamenii politici, generalii, în sfârşit toţi cei cari au trăit zilele din 1916, 1917 şi 1918 alături cu Regele Ferdinand, au simţit profund cum se cutremura întreaga fiinţă în faţa uriaşelor jertfe şi în faţa suferinţelor fără număr ale populaţiei. In schimb i s’a dat deplina satisfacţie istorică de a vedea cu ochii desăvârşindu-se ceiace a apărut un vis irealizabil secole dearândul: idealul naţional. A meritat această satisfacţie, pentrucă există un destin şi o dreptate imanentă. Când s’a stins din viaţă, la 20 Iulie 1927, s’a sguduit o ţară întreagă. N’a fost român care să nu fi plâns moartea timpurie a bunului, blândului și marelui Rege. Istoria nu oferă adesea, la noi sau la alte popoare, spectacolul unei dureri atât de unanime. Deaceia azi când se împlinesc şase ani de când a trecut dintre cei vii, gândul pios al tuturor se îndreaptă spre mormântul de la Curtea de Argeș. ION TOTU Asalturile extremiste De la o vreme, se poate constata o intensificare a propagandei desfăşurate de grupările extremiste. Nu cu stare de asediu şi măsuri excepţionale se poate pune capăt unor asemenea manifestări. Un regim de autoritate politică şi morală, e singurul mijloc de destindere sufletească, pentru ca primejdiile anarhice să fie înlăturate. Presa care susţine guvernul îşi exprimă nedumerirea faţă de această sporire de agitaţii anarhice, ca şi când n’ar cunoaşte adevărurile dureroase ce facilitează acţiunile disperaţilor dela cele două extreme. De câţiva ani, guvernele naţional-ţărăniste tolerează, încurajează şi susţin cu mijloace materiale sau concursuri administrative organizarea de grupări extremiste, din meschine interese de diversiuni politice. Specialistul partidului naţional-ţărănesc în materie de combinaţii extremiste e d. Vaida actualul prim ministru, care in profunzimea gândirei sale politice decretează de „mucenici ai ideilor noi“ pe agenţii Moscovei, sau pune la dispoziţie cabinetul său de la ministerul de interne pentru întrunirile antisemiţilor plătiţi din fondurile acestui departament. Dar indiferent de acestea, cine a urmărit evoluţia partidelor de extremă dreaptă sau extremă stângă de la război şi până la întronarea regimurilor preconizate de aceste organizaţii in diferite state, a putut face constatări pline de învăţăminte. Criza economică şi mizeria cruntă ce bântue massele populare le îndreaptă să sporească adesea contingentele electorale ale disperaţilor anarhiei de dreapta, sau de stânga, neţinănd seamă, că regimurile ce urmează a se întrona, au ca scop, suprimarea libertăţilor publice şi dictatura unui grup restrâns iresponsabil de actele săvârşite. Nu numai criza materială şi lipsa de încredere în posibilităţi de rezolvarea ei ajută extremiştilor, ci pretutindeni s’a constatat că organizaţiile politice de extremă dreaptă sau, extremă stângă au învins acolo unde societatea a fost minată de dezagregare morală, acolo unde regimurile politice s-au preocupat mai mult de jaf, corupţie şi risipă, decât de nevoile masselor populare. Şi atunci, de ce să ne mai mirăm că la noi metodele de propagandă extremistă găsesc adepţi, chiar când se utilizează în acţiunile acestea mijloace de farseuri, speculăndu-se fondul mistic al acestui neam? E destul să se spună că: jaful, minciuna şi lipsa de sancţiuni încep din tinda primăriei rurale până la cabinetele ministeriale sau să se fluture sancţiuni sumare, pentru ca cetăţeanul deprimat de nevoile lui să încline către nebunia anarhică extremistă. Iată de ce regimul actual nu va fi capabil să împiedice agitaţiile, ci menţinerea lui le va spori. Numai un organism politic sprijinit, pe încrederea masselor, impunând respectul autorităţii de stat şi ordinea în treburile publice, va putea pune capăt ofensivelor extremiste. V. G. B. Fugase Parlament de EUGEN TITEANU MMM———— In timp ce d-l Virel Tillea — omul din Lună — glumeşte la Sibiu cu partidul, cu guvernul si cu el însuşi, declarând că regimul este popular, competent şi instalat pe vecii vecilor la cârma statului, — partidul national-tărănesc nu ştie cum să evite sesiunea extraordinară şi confruntarea cu Parlamentul. Aceasta este situaţia reală. Guvernul nu îndrăzneşte să se înfăţişeze în faţa Corpurilor legiuitoare. Evită cât poate acest lucru. Se evită deşi este înioc nu numai funcţionarea legală şi constituţională a vieţii noastre publice, dar însuşi prestigiul şi orgoliul său politic atunci când, de pe banca ministerială, d-l Virgil Madgearu se grăbise să anunţe la sfârşitul sesiunei ordinare o sesiune extraordinară. O anunţa, mi-aduc aminte — cu tonul acela de superbă sfidare şi de absolută siguranţă care se desprinde din ori-ce gest şi din orice cuvânt al celui ce va rămâne dictatorul dezastrului economic. La sfârşitul dezbaterilor din vară, afacerea „Skoda“-Seletzky ridicase în ţară valuri de revoltă, banca ministerială — părăsita de majorităţile sale — se prăbuşea în dureroase contradicţii sub povara acuzaţiunilor formulate şi a dovezilor aduse, miniştrii vizaţi se desminţeau unii de alţii şi se rostogoleau livizi rând pe rând, iar în atmosfera aceasta de agonie politică şi de putrefacţie morală, în timp ce d-l Vaida-Voevod se înţelegea pe furiş cu Portarul şi cu Preşedintele pentru închiderea uşilor şi cetirea decretului, deodată se ridică d-l Virgil Madgearu, inevitabil şi provocator, anunţând o sesiune extraordinară. Vistiernicul Sapă de lemn era într’adevăr mai extraordinar el însuşi decât faimoasa sa sesiune care nici până azi n’a avut loc. El se grăbea să anunţe la sfidare — o nouă sesiune, în timp ce guvernul nu ştia cum să fugă singur de sesiunea în curs şi de controlul parlamentar executat zilnic în desfăşurarea scandalului spertal „Skoda“-Seletzky. D-l Madgeanu ştia foarte bine acest lucru; cea mai bună dovadă e că personal a contribuit la sugrumarea pe furiş a sesiunei ordinare, admiţând să se suspende discuţia la legea spirtului care era o lege personală. Ori se ştie cât ţine d-l Medgearu la operele sale legiferate! Sacrificiul pe care l-a făcut nu se poate explica, dată fiind orgoliul său bolnăvicios şi caracterul său autoritar — decât prin necesităţile vertiginoase în care se găsea guvernul de a curma cu orice preţ şi prin orice«» mijloace scandalul „Skoda“-Seletzky. Adevărul e că regimul scandalului public fugea atunci de Parlament şi găsea în formula sesiunei extraordinare — lansată de d-1 Madgearu — o scuză şi un pretext. In fond nu era nici un motiv ca dezertorii de atunci să devină voinicii de azi, iar cei cari dădeau bir cu fugiţii în faţa unei sesiuni ordinare să aibă curajul unei confruntări parlamnetare în sesiune extraordinară. A fost o farsă cinică, o minciună în plus a regimului de minciună, dar pe răbojul memoriei publice trebuie să rămână săpat numele celui ce a fost îndrăsneala unealtă a manevrei de atunci, numele vecinicului Virgil Madgearu. Fapt e că de, sesiune extraordinară — nu mai e vorba. Curajul de a veni în fata Camerelor guvernul acuniei nu-l mai are. Aceasta e situaţia. Iată de ce vedem că se evită orice explicatie în ceia ce priveşte prelungirea stărei de asediu — pentru care e nevoe de Parlament — si orice amanunte în chestiunea atât de serioasă a rectificărilor bugetare. Două probleme cari merită desigur o examinare aparte. Până una alta, regimul agoniei permanente se pregăteşte să le rezolve pe ascuns, fără discuţie publică şi fără control, împotriva oricăror norme şi a elementarului spirit de legalitate. Toate acestea pentru a evita sesiunea care ameninţă să se schimbe într’un tribunal de judecată populară. Dezertorii Parlamentului ştiu de frică. Când guvernul fuge de controlul Camerelor, d-l Tîrîea — omul din Lună — vorbeşte de popularitatea şi forţa regimului! “, un regim în care toată lumea fuge: fuge d-1 Vaida de congres, fuge guvernul de Parlament, fuge d-1 Manin de d-1 Vaida, fuge partidul de ţară şi fuge Seletzky de justiţie. De un singur lucru nu va putea furi regimul putregai "Im politic şi moral de răspunderi. CONCORDATUL Hitre Vatican şi Germania Astăzi se semnează la Roma concordatul încheiat între Germania şi Vatican. Se ştie că, cu toată atitudinea guvernului naţional-socialist faţă de partidul creştin al centrului catolic, d-l Von Papen, vice-cancelarul Reichului a izbutit să înches un concordat cu Sf. Scaun, care pune pe noui baze diplomatice relațiunile între Reich și Vatican. 0-1 Von Papen se află la Roma, unde va avea loc schimbul de semnături. 125 PAPA PIUS XI ECOURI Zilele acestea a apărut la Praga ultimul volum al marei opere enciclopedice: „Dicţionarul ştiinţific al lui Masaryk“, care se referă la literele S, T, U, V, W, Y, Z, şi cuprinde 1100 pagini de format mare, precum şi un supliment colorat şi câteva hărţi. Prin acest ultim volum s’a terminat prima mare enciclopedie ştiinţifică cehoslovacă postbelică. Este vorba de opera a numeroşi savanţi cehoslovaci şi ea este consacrată lui Masaryk, adică aceluia care a eliberat naţiunea cehoslovacă şi i-a câştigat un loc de onoare în rândul naţiunilor civilizate şi libere. „Dicţionarul ştiinţific al lui Masaryk“ cuprinde 7 volume groase, care au în total 8000 pagini şi se referă la toate domeniile ştiinţei şi la toate ramurile activităţii umane. Profitând de faptul că guvernul printr’o nepăsare — poate cointeresată dar condamnabilă în orice caz, — înţelege să suspende aplicarea legilor făcute pentru apărarea consumatorilor, speculatorii de toate categoriile îşi bat joc într’un mod nepermis de cetăţenii acestei ţări rămaşi în voia soartei. In zadar s’au făcut atâtea legi, s au emis atâtea ordonanţe, viaţa zilnică a cetăţenilor este ,la cheremul speculanţilor ce în dispreţul tuturor continuă opera de spoliere nestingheriţi de nimeni. E suficient ca organele de control fie ale ministerului respectiv fie în Capitală ale primăriei, să dea o raită prin principalele restaurante, bodegi, hoteluri, fructării şi magazine cu lucruri de prima necesitate ca să se convingă că coeficienţii de câştig întrec cu mult însăşi preţurile de cost Chiar bazele de aprovizionare care sunt pieţele sunt acaparate de fel de fel de zişi angrosişti ce fixează preţurile de desfacere după bunul lor plac. Dar plaga cea mare o găsim în staţiunile climaterice sau balneare unde specula devine oficială deoarece pretutindeni se afirmă că preţurile sunt stabilite de comun acord cu primăriile respective. In toate aceste staţiuni, indiferent cum s’ar chema ele : Sinaia, Eforie, Slănic, Herculane, etc., un funcţionar cu leafa de azi nu poate sta nici câtev® zile. La Sinaia o cameră la un otel modest costă între 200—250 lei plus bacşişurile obligatorii şi taxele comunale. O masă modestă 150—200 lei. Şi aşa mai departe. Şi atunci de ce se iau măsuri de a se împiedica plecarea Unor suferinzi la staţiunile străine !Ne întrebăm dace! Atâta timp cât şi la noi în ţară cu aceleaşi sume cineva nu poate avea măcar strictul necesar, nu mai spun de confort sau avantaje; dece să protestăm? Când însăşi în Capitala ţării, specula este nestingherită şi sfidătoare îşi merge calea ei, ce să mai cerem acelora cari numai vremelnic au ce specula ? Ce face guvernul? Nu cunoaşte situaţia adevărată ? Nu se poate ! Prea mult s’a scris şi s’a protestat ! E firesc deci să credem că la mijloc este o cointeresare. Dar măcar acum când criza este în apogeul ei, să se ia măsuri drastice pentru ca bunul simţ atât de liniştit al bieţilor consumatori să nu ia formele primejdioase ale reacţiunei. Să se înceteze cu atâta indolenţă şi atât dispreţ faţă cu nevoile şi durerile cetăţenilor". INC. TEODORU Comentarii Specula încurajată de guvern Problema sănătăţii Publice ■ Contribuţia „SogataSăţei profilaxia tuberculozei“ Se împlinesc 30 de ani, de când regretatul profesor dr. Petrini Galaţi, îngrijorat de extensiunea tuberculozei, a luat eroica iniţiativă şi a pus bazele „Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei“. Pe acea vreme, în 1903 în Vechiul Regat nu exista o instituţie specială de nici un fel, care să se ocupe cu combaterea boalelor infecţioase. De aceia ofensiva sanitară pornită cu atât elan de acest om al ştiinţei a avut un mare răsunet şi ea a fost sprijinită de toate straturile. Măsurile pentru combaterea şi stăvilirea acestei nemiloase boale, au găsit vrednici colaboratori în rândurile cercurilor ştiinţifice de la noi din ţară, însăşi M. S. Regina Maria, pe atunci Principesă de Coroană, a primit preşedinţia de onoare păşind cu toată energia pe teren. „Veniţi voi harnice şi bune patriote alăturea de noi, ca să dăm cât mai mult operei începute cu atâta inimă de profesorul Petrini- Galaţi, — spunea M. S. Regina Maria. Societatea pentru combaterea tuberculozei s-a impus prin metodele ştiinţifice, prin seriozitatea acţiunei de propagandă şi prin măsurile energice aplicate cu fizicul tuturor sacrificiilor. La 1904, după ce se formase avant-gardele, ea organizează primul dispensar la spitalul Colţei din Capitală, înzestrându-l cu tot utilajul necesar, că apoi după 10 ani de rodnică activitate şi neobosită strădanie să înfiinţeze încă 8 dispensare antituberculoase în diferite cartiere, dând astfel posibilitatea bolnavilor să-şi îngrijească sănătatea lor. Sanatoriul Filaret Profesorul dr. Petrini-Galaţi, nu s-a mulţumit numai cu înfiinţarea dispensariilor, ci îndemnat de conştiinţa omului care îşi da seama de foloasele ce se pot pune la îndemâna populaţiei sărace, a intervenit, iar municipiul Capitalei, a cedat terenul său din şoseaua Viilor, unde societatea a construit primul sanatoriu pentru tuberculoşi. Acest aşezământ spitalicesc a început să funcţioneze în splendide condiţiuni, posedând tot confortul asemănător celor existente în ţările din apus. Progresul lui se datoreşte în bună parte străduinţelor d-lor dr. Irimescu şi generalului Finitti, cari n’au cruţat nici timp şi nici oboseală, ca această instituţie să se desvolte în asemenea condiţiuni încât astăzi, să fie considerată drept cea mai puternică institutiune socială particulară de la noi din tară. Intr’adevăr, Sanatoriul Filaret, construit după planurile arhitectului Călinescu, cuprindea, două clădiri mari principale : Spitalul în care sunt primiţi bolnavii mai grav, cu100 de paturi ,şi Sanatoriul propriu- zis cu 60 de paturi pentru bolnavi şi un pavilion special pentru dispensariul cartierului. •’ Timp de 15 ani, Societatea a făcut diferite transformări şi îmbunătăţiri după cerinţele ştiinţifice moderne, construind pavilioane cu secţiuni speciale pentru bolnavii de toate gradele. De la 1921 şi până astăzi sanatoriul a atins perfecţiunea. El corespunde tuturor cerinţelor şi nevoilor împlinind un mare rol social. Utilitatea acestui aşezământ spitalicesc ridicat din iniţiativa particulară, a impresionat însăşi toate cercurile ştiinţifice. Asistenţa medicală In ceia ce priveşte asistenţa medicală, ea serveşte drept exemplu La sanatoriul Filaret se lucrează Şi după prescripţiunile ştiinţifice. D-l dr. Teodoreanu conducătorul aşezământului apreciat şi distins in toate cercurile medicale de la noi din ţară şi pesta graniţele şi, prin munca şi priceperea sa, închinate sănătăţii publice, îndeplineşte un adevărat apostolat, înzestrat cu acea răbdare care stă atat de bine oamenilor de ştiinţă, ca cercetător adânc al suferinţei omeneşti el a dat o uriaşă contribuţie în lupta pentru combaterea tuberculozei. Câţi suferinzi atinşi de acest nemilos flagel, nu şi-au găsit alinarea şi vindecarea în sanatoriul Filaret, ne-o spune limpede statistica iar numărul impresionant al bolnavilor perindaţi, de la înfiinţare şi plină astăzi nu mai, are nevoe de nici o justificare. Zi cu zi, societatea şi-a lărgit (Continuare în pagina 2-a) «i4 Iredentismul maghiar „NU REVIZUIRE, Ci UNGARIA MARE!“ !Am arătat cititorilor noştri, căi o seamă de deputaţi englezi, au cerut în Parlamente de la Londra, ca Anglia să ia făţiş atitudine pentru revizuirea tratatului de la Trianon. Acţiunea acestor deputaţi revizionişti — şi mai ales faptul că, îitre timp, numărul deputaţilor englezi partizani ai revizionismului a surorit la 58 — a stârnit în Ungaria iredentistă o însufleţire de nedescris. Francisc Herczeg, preşedintele Ligii Revizioniste a publicat în Pesti Hírlap un adevărat imn la adresa generosului popor britanic. „Dintre toate popoarele din lume — a scris d-sa — cel englez are în primul rând darul de a simţi alături de întreaga umanitate. Această însuşire de rasă este titlul cel mai convingător, al îndreptăţirei de dominare a lumei.. Noi ungurii, cari am fost prădaţi şi maltrataţi, aducem ferbinţi mulţumiri marilor britanici cari ne-au luat apărarea. De altfel şi în trecut, tot englezii au fost aceia, cari s’au gândit la noi. Cel dintâi a fost Lloyd George, care tr’un memoriu trimis lui Clemenceau, a protestat împotriva împărţirii Ungariei. In Martie 1920 , căpitanul Elliot a protestat în Parlamentul englez, împotriva cimntirei Ungariei. In Camera lorzilor, au luat atunci cuvântul lord Newton, lord Boyce, lord Montagu, lord Sydenham, lord Weardale şi lord Crewe. A urmat formidabila acţiune de presă a lordului Rothermere. Şi ne-am recâştigat credinţa, în dreptatea umană în momentul când MacDonald, a protestat în 26 oct. 1931, împotriva „măsurilor pripite“ ale tratatului de la Trianon. Astăzi, acţiunea parlamentarilor Sir Robert Gower, I. P. Hamon, colonel T. C. Moore, Sir Joseph Nall, D. M. Adams, H. N. Hales şi Slewelyn Jones cari au luat iniţiativa modificării tratatului de la Trianon, face cinste naţiunei engleze. Mâna de ajutor întinsă unui neam împilat este o adevărată faptă creştinească. Dumneavostră, englezii sunteţi adevăraţi fii ai acelei Britanii care şi-a sacrificat aurul şi sângele pentru liberarea sclavilor, suprimând această ruşine a omenirei“. După acest fragment din care reiese, că de-acum ungurii iredentişti recunosc Angliei dreptul de a ...„domina lumea“ şi că pretenţia de a robi din nou popoarele liberate de sub jugul unguresc peste „tot atât de măreaţă ca şi ştergerea sclaviei“, vom cita altul, spre a evidenţia şi mai mult starea de spirit condusă din taberele revanşarzilor unguri. Tot în „Pesti Hirlap“, cunoscutul publicist Nándor Urmánczy protestează energia împotriva celora cari s-ar mulţumi cu o „simplă revizuire a tratatelor de pace“. „Să clarificăm situaţia — scrie d-sa. Problema maghiară nu va fi resolvită de forurile internaţionale. Nici parţial, nici integral. Sub resolvire parţială noi înţelegem rectificările de frontieră, sub resolvire integrală, restabilirea vechilor hotare“. „Bineînţeles, noi pretindem vechile hotare milenare. Iar nicidecum, revizuirea hotarelor, care ar modifica unele dispoziţii, dar ar conserva celelalte nedreptăţi“. „Naţiunea maghiară nu-şi poate găsi fericirea decât redobândinduşi vechiul teritoriu. Numai aşa ne vom putea îndeplini, menirea istorică. Iată de ce noi nu ne putem învoi la târguială, când e vorba de pământul patriei maghiare. Noi pretindem revizuirea, sută la sută“ „Ne bucură că cei 58 deputaţi englezi au cerut revizuirea tratatului de la Trianon. Rezultatul va fi însă problematic, căci Franţa şi Mica Antantă nu vor ceda. De aceia noi ştim că nu prin diplomaţie, nici pe căi internaţionale vom recâştiga ce dorim. Numai pe propriile puteri să ne bizuim. Numai astfel ne vom realiza idealul“. Precum vedem, ungurii iredentişti mărturisee înşişi, că scopul lor final este „Ungaria mare“. Pe ei nu-i satisface deci reintegrarea fostei Ungarii în care 7 milioane unguri au dominat 12 milioane români, sârbi, croaţi, slovaci, etc. Străinătatea are deci prilejul să se convingă că ungurii pretinzând „Dreptate Ungariei!“ — urmăresc subjugarea din nou a unor neamuri, cari timp de o mie de ani au luptat din răsputeri împotriva dominaţiei ungureşti. Şi grijuliii şi desinteresaţii amiei ai Ungariei din Anglia tot nu înţeleg, că iredentismul unguresc este o reală primejdie pentru pacea Europei mult încercate 2 C. I. CODAIÎCEA. fimi