Viitorul, ianuarie 1935 (Anul 27, nr. 8093-8111)
1935-01-14 / nr. 8098
ANUL XXVII No. 8098 BUCUR REDACTIA II Str_. Edgar Quinet No. 2 EŞTI ADMINISTRAŢIA Sir. R. Poincaré No. 1 Telefoanele: 3-8030; 3-T91& IRIIflU CMEICMIE Se primesc direct la Administrarita znnwtei si prin agenţiile de Publicitate Manuscrisele nepudicate se «atrage. Luni 14 Ianuarie 1935 .A IN TARA on «i 600 lei U Trei luni r....7. 150 lei Șase luni...... 300 „ NI Un exemplar 2 , Miroftwl publice gt particulare 1000 lai anual Taxa se plătește în numerar Dir. G-le P. T. T. conf. circ. T E IN STREINATATE Un an..........1400 tei Şaae luni •••••«« 700 , NI Trei luni ....... 400 lei Un exemplar *»»•16 g No. 137282/926. Apărarea naţională înzestrarea şi întărirea armatei începând al doilea an de guvernare, partidul naţionalliberal, — guvern şi Parlament, — înţelege să continue o tradiţie fecundă şi glorioasă, aceea de a pune în primul rând al preocupărilor sale satisfacerea intereselor vitale şi permanente ale Statului. In vreme ce partidele şi grupările de opoziţie se frământă în agitaţiuni sterile, în lupte şi polemici politice cari nu au nici o legătură cu interesul public, guvernul prezidat de d. Gh. Tătărescu nu se mulţumeşte să rezolve numai problemele curente, ci, — inspirându-se de la deviza programului său de guvernare , „să stăpânim prezentul, să pregătim viitorul“, — înţelege să călăuzească acţiunea sa constructivă de acest comandament. Din cuprinsul Mesagiului Regal de deschidere a sesiunei Corpurilor legiuitoare, din Adresele de răspuns ale Camerei şi Senatului, ca şi din recentele şi cuprinzătoarele cuvântări ale preşedintelui consiliului, opinia publică a putut constata că principala preocupare a guvernului actual în acest al doilea an de guvernare este reorganizarea, întărirea şi înzestrarea oştirei noastre. Anul întâi a fost anul conversiunei, al lichidărei trecutului, anul al doilea va fi anul întărirei armatei. Cum atât de luminos constata deunăzi preşedintele consiliului, niciodată interesul vital de a da ţării mijloacele moderne necesare pentru apărarea naţională nu a fost mai actual decât azi. Opinia publică, fiecare cetăţean înţelege adevărul că progresele de tot felul în toate domeniile vieţii Statului rămân jertfe inutile dacă nu sunt întovărăşite de progrese similare pe tărâmul apărărei naţionale, al pregătirei militare. Situaţiunea generală în susatisfacă nu numai nevoile prezentului ci şi pe acelea ale viitorului, prin investiţiunile şi utilajul necesar. Procedând astfel guvernul naţional-liberal îşi va fi făcut şi în această privinţă,— ca în atâtea altele, — datoria faţă de interesele ţării, guvern se reclamă ca un conştient de menirea, îndatoririle şi răspunderea, care-i incumbă, să vegheze cu atenţiune încordată asupra pregătirei armatei. De aceea guvernul naţional-liberal, cu drept cuvânt a pus pe primul plan al realizărilor sale această problemă de superior interes naţional. Negreşit, sunt necesare jertfe mari, pe aceste vremuri atât de grele. Dar opinia publică e conştientă că numai prin mari jertfe materiale făcute azi, se va asigura liniştea şi pacea de care omenirea are astăzi mai multă nevoe decât oricând. Cunoscând spiritul de solidaritate naţională al popor face dubiul rului român, guvernul este cu drept cuvânt încredinţat că va fi sprijinit şi de data aceasta de ţara întreagă în această operă de întărire naţională. Devotându-se acestei probleme de superior interes al ţârii preşedintele consiliului d. Gh. Tătărescu a întocmit un program de înzestrare a oştirei, pentru procurarea mijloacelor tehnice moderne reclamate de progresele timpului. Acţiunea aceasta de pregătire a apărărei naţionale trebue desfăşurată grabnic pentru a se recâştiga vremea pierdută, căci ultimele guverne nu au ştiut sau nu au putut acorda acestei probleme interesul cuvenit. Privind problema în complexul ei, guvernul actual va îngriji ca în această acţiune de înzestrare a oştirei să asigure participarea într’o cât mai largă măsură a in » NOTE Şcoală pentru servitori Am citit, —cum citesc totdeauna cu atenţiune şi plăcere ceea ce scrie distinsul meu amic, d. Radu Rosetti în ziarul „Universul“ — o giniile sale ca totdeauna judi- I cioase asupra, chestiunei dacă I servitorii pot sau nu intra —d-sa spune că nu — hi categoria asocaţilor sociali. Nu intrăm in cercetarea acestei teze, ci ne oprim la aspectul şi acesta foarte interesant al articolului d-lui Radu Viosetti, cu privire la nepregătiree servitorilor de la noi, pentru mujica lor. Aceasta a o chestiune care are importanţa ei, pentru că ,necontestat că dacă nevoia de confort ne sileşte a avea lumină electrică, calorifer, radio ori telefon, tot această nevoe ne-ar impune şi un serviciu ancilar ireproşabil. Dar trebue să recunoaştem că servitorii şi servitoarele de la noi, — cari intr’un fel fac parte din familia noastră prin faptul că vin şi contact perhotiient cu noi şi ne cunosc toate intimităţile pieţei , sunt cu totul Nepregătiţi. Vin bieţii oameni dela ţară, goniţi de sărăcie, şi îi punem la oraş, să cureţe vasele negte, şi să nu te jicnească prinde Galé, să şteargă biblioteca, să Servească la masă... Nu este oare la disonanţă între confortul ce-l pretindem, şi recrutarea servitorilor din mediul cel mai înapoiat, ci din fundul satelor! Iată de ce ar trebui să existe o şcoală de ucenicie pentru servitori, care, ar ’ a- ‘ 'selecţiona şi ar pregăti, în jar, est s’fir. .. cercetat feliilegfjic* obrăznicia — îmi dau seamă de tăria cuvântului — cu care eşti tratat. Sunt atunci înclinat a scribi Mai puţină reclamă, —ceva mai multă educaţie profesională la cei,ce vând! O şcoală, de negustorie nu ar fi o creaţie de teatru... acesta şi moralitatea ori antecedentele servitorilor noştri, cami azi îi primim Dumnezeu ştie dacă nu chiar când sunt eşiţi din puşcărie ! Şi pentru că vorbim de educaţia şi pregătirea necesară servitorilor, nu putem să nu relevăm şi nevoia acestei educaţii — care azi lipseşte — la prăvăliaşi. N’am văzut în nici-o ţară, — şi cunosc aproape pe toate din Europa, cel Puţin occidentală — o mai mare lipsă de pricepere şi de bună creştere decât la băeţii şi fetele din prăvăliile noastre. Rare ori îţi spun un „Bună ziua“ la intrare, ori ori „Mulţumesc“ la plata. Par’că vii să le furi, nu să le laşi bani în prăvălie. Sunt anumite magazine cari fac o reclamă neurasterizantă, prn repetire, la radio, la mica publicitate şi unde patronii, în ciuda invitaţii clienţilor, nu au avut grija să muştruluiască în aşa fel pe personalul său, încât să te primească, ca client, ome PETRONIUS Plebiscitul din Sarre Plebiscitul 'de mâine din Sarre este actualmente centrul tuturor preocupărilor cercurilor internaţionale. Nu atât din incertitudinea pe care aceste cercuri ar avea-o asupra rezultatului — deoarece re- sultatul constitue de mult o certitudine — cât asupra condiţiunilor de ordine in care operaţiunile se vor desfăşura, dar mai ales în ce priveşte evenimentele ce se vor întâmpla ulterior, după retrocedare, în acest teritoriu al Sarre-ului. Intr’adevăr, rezultatul ce se va înregistra Duminică noaptea nu poate, sub nici o formă, da loc la surprize, fiindcă peste toate interesele populaţiunei dirijarte, trece şi domină naţionalitatea. Se naşte firesc întrebarea: In acest caz, ce explicaţie au gravele frământări, agitaţiile, din cari unele au prilejuit ciocniri sângeroase, dacă rezultatul nu Răspunsul este simplu. Toate agitaţiile, şi frământările lui în sine contează c’au produs din cauza, nu a alipi-' fei de Germania, ci a atitudinei faţă de regimul hitlerist. Asupra acestui regim părerile sunt împărţite. Atât şi nimic mai mult. Aşadar, mâine, populaţia sarreză — 250 mii de votanţi din circa 150 mii de locuitori — va avea să se pronunţe la una din aceste trei chestiuni: 1. Menţinerea regimului de azi. 2. Alipirea la Franţa. 8. Alipirea la Germania Analiza datelor ce le avem arată că votul nu va fi propriu zis liber. Există, ca o consecinţă a unei întinse propagande ce s’a făcut, teama de grave represalii faţă de acei cari ar vota contra alipirei cu Germania. Teama aceasta a luat chiar, în ultimele zile, aspectul unei adevărata terori, — element ce nu trebueşte pierdut din vedere şi care va îngroşa simţitor numărul voturilor pentru Germania. Insă nu previziunile şi rezultatAzi plebiscitul din Sarre, după acordul franco-italian de la Roma, a pierdut enorm din acuitatea lui. A rămas, necontestat, o problemă importantă, fără însă ca această problemă să înfăţişeze laturi ce ar da naştere la îngrijorări. Este totuşi imposibil să se afirme cu siguranţă că plebiscitul se va desfăşura în linişte. Atmosfera-i prea încărcată şi spiritele agitate de cei ce vor voi să speculeze apoi avantagii, pentru ca dezordinile să fie excluse. S-au luat însă întinse măsuri de pază, aşa încât se nădăjdueşte că va fi linişte. In ce priveşte, ceea ce se va întâmpla ulterior alipirei, rămâne să aşteptăm evenimentele. Şi nu-i exclus ca, timpul de tranziţie prevăzut de înţelepciunea Societăţii Naţiunilor să-şi producă efectele salutare, amortizându-se in acest interval, toate adversitățile și toate poftelede răsbunare. Răspns alarmiştilor interesaţi *'" 1 .......... • — Anumite ziare, In strânsă legătură cu opoziţia, încearcă să răspândească prin toate mijloacele ştiri alarmante cu privire la situaţia economică şi financiară. Este o campanie ce are de scop zdruncinarea încrederii opiniei publice, nu numai în putinţa noastră de desvoltare şi refacere, dar chiar în moneda şi economia naţională. g. m Cu ocazia recentului împrumut s’a văzut bine că această campanie vinovată nu a influenţat cu nimic opinia publică, încrederea a rămas nezdruncinată iar entuziasmul cu care massele au răspuns la apelul ţării, a fost admirat de toţi şi ironizat de unul singur: de d. Madgearu , omul tuturor gafelor şi tuturor îndrăznelilor. Dar campania ce se duce nu este pentru aceasta mai puţin vinovată. Ea dovedeşte că oamenii cari au dus ţara la dezastrul financiar şi economic, nu se resemnează în faţa succeselor cele în-Ei .... — registrează actualul regim, _ _ austriei naţionale de arma-! voesc să-şi continue şi din opoziţie ment, punând-o în stare, să fie era “ intî mătate, recâştigarea demnităţii' moneda naţională împotriva tuşi independenţii prin respingerea turor pescuitorilor în ape tulburi. Şi ţara va judeca cum se cuvine de aceşti denigratori şi defetişti interesaţi, în fruntea cărora stă omul falimentului şi al târnăcopului: defetistul V. Madgearu, destructivă şi fac ce pot, caută să zdruncine încrederea şi să îngrădească avântul economic. Un singur răspuns avem de dat acestor denigratori şi prooroci mincinoşi. Vom continua să muncim din răsputeri spre a reface minele din trecut. Acei cari răspândesc neîncrederea, acei cari socot că prin neadevăruri vor influenţa opinia publică şi o vor face să se îndoiască. —, se vor lovi de o neînfrântă rezistenţă. Vom aduce înaintea ţării rezultatele obţinute într’un an . Conversiunea datoriilor. Scăderea scontului şi a dobânzilor. Sporirea producţiei. Micşorarea şomajului. Punerea în circulaţie a capitalului ascuns şi Reînvierea creditului Vom aduce înaintea ţării condXC A*TM T'mlîSrdf«w « I» a» “ NI lamllPUl definitivă a controlului strein, refacerea economică prin noile convenţii comerciale. Aom asigura stabilizarea monetară şi în viitor, cum am asigurat-o în trecut şi vom apăra imim al MICEI INTELEGERI la la texiul Golaudentului, publicat după şedinţa consiliului permanent al micii înţelegeri: D-I N. TITULESCU „consilii permanent ni micii la tele-1935 la iJubiiana, sub preşedinţia d-lui ilicoae Titulescu, ministrul afacerilor străine al României, subiectul principal şi obiectul hotărârilor consiliului au fost aprecierea acordurilor intervenite la Perna intre Franţa şi Italia, precum şi stabilirea liniei de conduită comună pe care mica înţelegere trebuie să o urmeze faţă de acestea. Cei trei miniştri de afaceri străine şi-au manifestat satisfacţia faţi de rezultatele negocierilor conduse de unii assolini şi Lauai, pe cari le consideri de natură să întărească intro măsură largă menţinerea şi organizarea pocii. Cei trei miniştri de afaceri străine au hsotărât să colaboreze cu toate puterile interesate pentru punerea in practică a principiilor acordurilor de la noma in spiritul cel mal sincer, preocupaţi să salvgardeze In acelaş timp interesele. Intr’un sat din Iugoslavia, la Oravica, două femei au ucis pe un călător sosit la hanul lor în puterea nopţei. Mama şi fiica au ştiut să lovească în plin, ca cei mai dibaci hoţi. Când omul era mort, voinicele meştere au găsit nu numai bani mulţi, dar şi multe acte şi scrisori între lucrurile lui. Şi au citit că omul purta acelaş nume de familie, că muncise din greu timp de douăzeci de ani cu gândul şi dorul de a-şirevedea ţara şi pe mama lui rămasă în neagră sărăcie. Ori, acea mamă obidită era chiar ea, asasina. Acel om însângerat, desfigurat, mort, era chiar fiul ei, venit cu banii acasă, dornic să-i facă o surpriză, să fie mai întâi necunoscut. Faimosul glas al sângelui n’a vorbit, căci dragostea şi dorul de fiul răzuit în lume depăraseră de mult. Dar în faţa cumplitului adevăr s’au trezit şi dragostea şi groaza gestului comis : atât mama cât şi sora ucigaşă s’au judecat şi s’au pedepsit în aceiaşi noapte singure, prin sinucidere. O dramă înfiorătoare, fără îndoială, mai ales că făptaşele sunt femei. Cât va fi colindat lumea nefericitul acela a ştiut să se păzească de oameni răi. Dar ajunsese acasă, sub acoperişul mamei. Nici unui bărbat nu-i ia eşit în întâmpinare. N’a încuiat uşa deşi avea la el o avere greu adunată. Ori, chimirul, sau portofelul greu şi arătos au luat minţile ambelor gazde. Pe vremurile astea Preocupări FEMEI UCIGAŞE de sărăcie, un străin, un călător neînarmat bate la uşa hanului şi se culcă fără grijă, în paza a două femei cari nu-l mai recunosc. Ciocanul sau toporul a căzut greu, o dată, omul a gemut şi fapta ireparabilă s’a comis. Cu câtă spaimă vor fi aflat sătenii cele petrecute în hanul celor două femei. Vor cerceta abia acum autorităţile dacă cele două sinucigaşe nu vor fi avut şi alte asemenea fapte pe conştiinţă. Şi totul s’a făcut din dorinţa de a dobândi bani, avere, cât mai multă avere pentru a putea fi fericite şi chiar onorate. Ce cumplit învăţământ în săptămâna sfântă a sărbătorilor !... Vor vorbi mult timp bătrânii satului de pedeapsa dată de D-zeu acelor femei nelegiuite. Din vremuri depărtate, se povesteau încă asemenea cazuri; boii cari în lăcomia lor îşi ucid propriul lor copil. Şi iată că povestea se repetă : de astădată sunt o mamă şi o soră cari îşi primesc o exemplară pedeapsă. Dar câte drame nu s’au petrecut în zilele aceste de sărbători ! Ucigaşii însetaţi de bani s’au furişat prin casele bătrânilor, au ucis şi jefuit ca să aibă bani, cât mai mulţi bani. Credeţi că vor rămâne ei nedescoperiţi şi nepedepsiţi ? Banii trăiaţi cu sânge nu vor putea fi chel.. tuiţi pentru a aduce o cât de mică banii,mulţumire făptaşilor. Cu aceia aceia bani ei şi-au făurit lanţurile ocnei. a. m. h. Opera edilitară pe actualii edili, ale anului nou, s’a toate colturile ţării In afară de opera de redresare economică şi financiară, din care niciodată nu trebue să se uite . . . «ele1 reaUsăriv- • lege,»)' Aum de asisituită, care onorează conversiunii datoriilor agricole şi urbani«*, şi binefacerile împrumutului intern pentru înzestrarea ţării; în afară de grija ce a arătat-o guvernul partidului naţional-liberal pentru problemele, culturale ale ţării ; în sfârşit în afară de atâtea mari realizări ale unei administraţii constructive şi oneste, — actuala guvernare a ţării îşi face un titlu de glorie cu opera edilitară ce a desfăşurat-o până acum, şi pe care o va duce până la capăt. Al. Don,eseu vie pentru Dar cel mai edificator exemplu, pentru a ne da seamă de opera edilitară desfăşurată de edilii partidului naţional-liberal, şi desigur munca desinteresată şi constructivă, depusă în capitala tarii. Primariatul d-lui va rămâne o pildă generaţiile viitoare. Din nenorocire, timp de aproape cinci ani, s’a făcut o adevărată risipă în banii comanei. Odată, cu schimbarea consiliului municipal s’au schimbat şi oamenii, şi odată cu ei însăşi metodele de gospodărie. Prin exploatarea în regie, sub directa supraveghere a primarului general şi a celor patru primari de sectoare au rămas în visteria municipiului sume importante de bani. Edilii naţional-ţărănişti cumpătau metrul cub de nisip cu 160 iei, pe când edilii actuali îl cumpără cu 60—65 lei. Cetăţenii pot înţelege, fără niciun sgomot de reclamă, că numai prin ordinea ce s’a pus în banul public, s’a putut ajungie la înfăptuirile evidente. Ca niciodată Bucureştiul e azi un enorm şantier. Dar vasta activitate a primarilor e deabia acum în plină desfășurare. iseaigjiăs’i în prageie twsmzxzvr.-ir -ry^r^^r.- —:■*—«*■ Wt»" AgflKH de provine?© In fiecare oraş al tării gospodăria comunală s’a bucurat de o atomie deosebită. Abandonându-se obiceiul detestabil de a se împărţi comisioane, s’au realizat imense economii. In felul acesta s’au putut canaliza şi pava atâtea străzi din ortişele ţării, s’au amenajat parcuri pentru liniştea cetăţanilor, într’un cuvânt, s’a dat un aspect modern, de mult dorit, oraşelor noastre de provincie. Aspectul oraşelor mari ale ţării a fost schimbat pe de-a’tregul prin modernizarea ce s’a făcut. Bulevardele, arterele principale ale unui oraş, au fost prelungite în multe oraşe, ca în cele din Craiova, Cluj, Cernăuţi, etc. Cu toate asperităţile economice primăriile au înţeles imperativul moral al iubirii aproapelui şi au desăvârşit şi opera de asistenţă socială. In sărbătorile Crăciunului şi I organizat în un vast sov Acţiunea edîlîSată Busurelii Sa (Continuare in pagina 2-a> DOCUMENTE cititorilor, lucru dovedit de numirile româneşti ale râurilor acestei regiuni. Românii luptau în armatele ducelui, iar alţii erau păstrătorii numeroaselor turme, după cum spune însuş cronicarul. Al treilea principat, pe care II menţionează Anonimul ca aparţinând românilor, este acela de sub stăpânirea lui Gelu, care se întindea în Transilvania propriu-zisă. Armatele acestuia, formate din români şi din slavi, nu aveau alte arme decât arcuri şi săgeţi — zice cronicarul ungur — caracterizându-l pe Gelu ca pe un slab ostaş, care nu se va putea opune hoardelor ungureşti Ce interes ar fi avut cronicarul ungur să inventeze — aşa cum susţin adversarii săi, în special Roesler — existenţa românilor în Transilvania ! Falsificarea unui fapt storic trebuie să aibă un scop sau o scuză , în cazul Anonimului, ar fi absurd să-i atribuim aşa ceva. Tomaschek, în prima sa perioadă, când combatem pe Roesler, a dat, cel mai bun iftiipuns afirmaţiunii şovinistului istoric, că Anonimul, găsind în vremea sa pe români în Transilvania, adică în veacul al XII-Iea, a trebuit să dea o explicaţie prezenţei lor aci. Iată ce zice profesorul de la Gratz : „Anonimul nu putea fi atât de zile de mult prezentate, dar metopersistent ignorate şi falşi-lyeni, cari formau majoritatea le-i mărginit ca să vrea să facă ce Vechimea Românilor n «așa trimisim înmr Ce spune Notarul Anonim (un Paris, delegaţia maghiară, în 1918, gur). Despre existenţa românilor în Transilvania, înainte de stabilirea ungurilor în această regiune, vorbeşte cronicarul care a pus bazele istoriografiei ungare: Notarul Anonim, notă în care contestă Notarului Anonim, calitatea de izvor veridic al cuceririi Transilvaniei de către strămoşii săi, pe motiv că el afirnă că, românii se găseau de mult acolo, înaintea lor. Orbirea De altfel, spusele Notarului Ano ! pătimaşe a contelui, care îl face nim sunt adevărate, cu privire la să nesocotească chiar evidenta, încucerirea Transilvaniei, de către : tâmpină de pretutindeni cele mai unguri, şi prin foarte interesante categorice desminţiri, nu numai descoperiri arheologice, făcute în din partea scriitorilor şi istoricilor cari ar putea fi bănuiţi că au vreun interes oarecare, ci chiar dela acei cari sunt revoltaţi de completa lipsă de sinceritate a politicianului ungur, printre cari, în primul rând, s’a afirmat Wiliam Steed, eminentul scriitor englez. Am văzut însă polemica ce s’a iscat dela războiu încoace, pe această chestiune, pentru noi virtual închisă prin tratatul dela Trianon, dar la care răspundem, ori de câte ori suntem provocaţi, pentru a repune în lumină derevremea noastră, dar ascunse, oarecum, de unguri. Indicaţiile anonimului, cu ducatele numite de el, precum şi locurile unde s’au găsit obiecte datând din timpul cuceririi maghiare, au fost înfăţişate de Szendrei şi Hatsek, într’o hartă, nepublicată încă, dar expusă la Budapesta în 1896. Aceste descoperiri arheologice — spune D. Onciul — concordând cu cele arătate de cronicar, confirmă autenticitatea tradiţiei lui. Numai contele Bethlen susţine, astăzi, nota VIII, pe care a predat-o conferinţei păcii din ficate de proverbiala rea-credinţă ungurească. Cronicarul Anonim al regelui Bela, pe care îl vom cita, prescurtat. Anonimul, pomeneşte de trei voevodate cari existau în stânga Tisei, la venirea ungurilor. Erau: acela al lui Menumorut, care s’ar fi întins între Someş şi Mureş, adică prin Crişana şi nordul Transilvaniei; acela al lui Glad, în Banatul Timişoarei, şi acela al lui Gelu, în Transilvania. Al patrulea principat, al lui Kean, în sudul Transilvaniei, este pomenit de izvoare posterioare Ducele Menumorut, stăpân al Bihorului, era vasal imperiului bulgar de peste Dunăre, unde domnea puternicul Simion, care speriase pe bizantini. Populaţia, care asculta de acest vasal bulgăresc, era în mare parte de origină românească, după cum deducem din păstrarea vechilor nume ale râurilor ce udau regiunea, cum erau Crişul şi Someşul, precum şi din numele românesc al oraşului românesc Satu-Mare, peste care dă Arpad cu hoardele sale. Principatul lui Glad, din Banatul Timişan, care se întindea de la Mureş până la Orşova, recunoştea şi el suveranitatea bulgară, având însă sub conducerea lui pe cumani, bulgari şi pe băştinaşii la compatrioţii săi să creadă că românii erau locuitorii băştinaşi ai , ţării, dacă ei ar fi fost veniţi acolo de abia de şaizeci de ani — cum susţine Roesler. Tradiţia străveche şi părerea generală a timpului său îl făceau să considere pe români şi pe slavi, ca pe locuitorii primitivi ai Transilvaniei. De sigur, dacă Anonimul ar fi ştiut pe români, — pe cari îi desconsidera — că sunt nişte vagabonzi veniţi de curând în ţara lor, nu s’ar fi dat înapoi să le aducă, fără nici un menajament această acuzaţie“. Dar dovezile de găsire a românilor în Transilvania de către unguri sunt destul de abundente şi în cronica Anonimului şi în alte cronici contimporane sau compilate, puţin timp după el, şi de a căror veracitate nu se mai îndoesc nici chiar istoricii unguri. Anonimul mai spune: „Panonia a fost locuita, la venirea ungurilor, de..slăvi, bulgari şi vlachii,păstorii romanilor ; după moartea lui Atila, romanii numeau Panonia, păşune, fiindcă îşi păşteau acolo turmele. Această denumire dată Panoniei o mai găsim și în cronica lui Ricardo, din 1237, intitulată „De facto Ungariae Magnae invento“.