Viitorul, iulie 1938 (Anul 30, nr. 9142-9168)

1938-07-01 / nr. 9142

ANUL XXX No. 91424 pagini 2 Iei ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Oa OS . .... 6» UI Un cm . • • • • 1400 UI Strada R. Poincaré 17 Şase luni « « • 300 a Şase luni • • . 700 m TELEFOANE Trei luni • . • . ISO a Trei luni . • • • 359 „ Direcţia 3.79.69 - Redacţia şi Adminis. I InstitutTuni publice și particulare Lei 1000 anual Redactor responsabil: M. FĂRCĂȘANU * ,!!cu I IUI1C l»J0 4wyp^Jt— Taxa poștală plătită In numerar, conform aprobării Dir. G-rale a Poștelor No. 137.282/926 Congresul Uniunei In­ternaţionale a oraşelor Nevoile oraşului modert Congresul „Uniunei Internaţionale a oraşelor“ şi ,l „Institutului internaţional de ştiinţe administra­­tive“ va aduce în Capitală, începând de astăzi, pe reprezentanţii diferitelor ţări spre a-şi spune cu­vântul asupra problemelor care formează însăşi ra­­ţiunea de a fi a acestor organisme creiate tocmai din dorinţa promovării intereselor gospodăreşti ale oraşelor. „Uniunea internaţională a oraşelor“ s-a înfiinţat din nevoia unei coordonări pe planul realizărilor ur­banistice. Experienţa unor oraşe cu vechi tradiţii este pusă în serviciul oraşelor mai noui pentru a le da impul­sul necesar în vederea desvoltării lor în sensul care s'a arătat mai bun şi mai folositor. Schimbul de vederi, de concepţii şi de posibili­tăţi constitue aportul efectiv al Uniunei şi marii im­portanţe pe care o are acest organism compus din reprezentanţii tuturor oraşelor cu o viaţă urbanis­tică ce se cere a fi gospodărită cât mai bine în folo­sul colectivităţii. Desbaterile congresului care are loc între 20 iu­nie şi 2 iulie la Bucureşti vor fi astfel din cele mai interesante. Ele vor stabili criteriile de urmat în opera admi­nistrativă şi urbanistică a oraşelor. Se vor verifica concepţiile aplicate în urbanistica de pretutindeni spre a se selecţiona tocmai elemen­tele de adoptat în urbanistica locală, în cadrul adec­vat posibilităţilor fiecărui oraş dar pe planul gene­ral elaborat din schimbul de vederi al componen­ţilor Uniunei. Pentru a se vedea cât de interesante se anunţă desbaterile acestui congres este suficient să arătăm că Bucureştii adăposteşte pentru această reuniune, reprezentanţii ai aproape 20 de oraşe din : Anglia, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Estonia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Polonia, Statele Unite, Turcia, Ungaria, etc. Acestora li se alătură peste 30 fie delegaţi ai oraşelor din Rom­ânia, pen­tru ca împreună, să examineze chestiunile ridicate de nevoile urbanistice de aiurea şi de la noi, Institutul de ştiinţe administrative din România îşi va spune şi el cuvântul în rolul de doctrină ce-l are în materia vastă a principiilor administrative. Desigur că punctul esenţial în jurul căruia se vor succeda discuţiunile este modernizarea oraşelor şi acordarea acestei necesităţi cu interesele colecti­vităţii orăşeneşti. Sub acest unghi, cuvântul marilor oraşe va fi edificator prin autoritatea celor care a­­duc în congres elementele ce constituesc explicaţia progresului urbanistic şi a modernizării oraşelor mari. Opinia publică bucureşteană va saluta prezenţa reprezentanţilor diferitelor oraşe străine şi va ur­mări cu interes desbaterile acestui congres, căruia prefacerile şi nevoile urbanistice îi dă o atât de deo­sebită însemnătate. NOTE „Te-am prins cu cheia! “ Această sentință, care adesea­ ori s'a putut azi în viața școlărească, re­prezintă indignarea profesorului de grecește și latinește, în fața „delic­­tului" comis de elevul cetind, în clasă, după ,,cheie". Se știe că „cheia" sau „juxta" este de fapt o admirabilă traducere dintr'un autor clasic, făcută de că­tre un tot atât de eminent latinist sau elenist și care, — printr'o di­bace metodă pedagogică se pre­zintă sub două aspecte : Unul, tra­ducerea „mot-â-mot" din textul cla­sic, — și altul, traducerea literară. Cetitorul urmărește astfel o tradu­cere care merge paralel cu fraza clasică, abil disecată, şi comple­tează sensul şi are plăcerea totală a textului redat în fraza franceză modernă. Grafie „cheilor" se pot ceti cu folos mare sufletesc, o­perile clasice, şi grafie lor, se poate învăța, într’un an, greceşte sau latineşte, adică aşa cum nu se învață, după şapte ani de gramatică. O spunem a­­ceasta din experiență personală, căci după atâţia ani de învăţătură în li­ceu, a trebuit să cetim, după juxte in universitate, ca să ştim greceşte şi să fiu nevoit a ceti la facultatea de drept din Bruxelles, Pandectele și Ditectele, în traducerea după juxtă, pentru a putea, apoi, deslega un text latin, lucru cerui era imposibil, după învățătura în liceu. Sunt fericit, să constat acum că aceste opinii pedagogice sunt ex­primate recent și de d. Mih. Dra­­gomirescu profesor universitar în a­­tât de interesanta ,,Revistă clasică", condusă de d. N. I. Herescu, profe­sor la universitatea din București. Vorbind despre frumusețea liricei lui Horațiu pe care nu a simțit-o de­cât mult mai târziu — după 40 de ani de vârstă — d. Mih. Dragomi­­rescu scrie aceste rânduri, cari ar merita să fie meditate de profesio­niştii învățăturei limbelor clasice : „Numai cu juxta pofi ceti un au­tor. Şi în loc, încurcându-te în re­guli gramaticale, să traduci şase şapte capitole dintr'o operă, este neapărat necesar să le dai să ce­tească, cu juxta, opera întreagă. „Dacă n'aşi fi avut juxta, nu mai puteam ceti pe Horafiu, şi nu mai puteam dobândi emoţiunea înaltă şi curată, pe care el o cristalizează în capodoperile lui. Deci, încă o­­dată, dafi-le elevilor să citească cât mai mult, şi desigur vor învăța latineşte mai bine decât cu toate gramaticele din lume". Subscriem în totul aceste opinii sincere, și suntem convinși că dacă ar fi urmate, învățământul limbelor clasice, ar constitui nu o înfiorată și tristă amintire, a omului matur, care a suportat chinul învățăturei lor, ci un deliciu spiritual, care a îmbogă­­țit viața... PETRONIUS Ziarele subliniază faptul că ener­varea nu s'a potolit încă în cercu­rile internaționale și în special în Anglia unde bombardările Spaniei naționaliste au produs o profunde impresie. Se știe într'adevăr, că aviația ge­neralului Franco a întreprins — fără motiv aparent — atacuri în contre vaselor comerciale britanice. Exa­menul, făcut în mod obiectiv de că­tre mandatarii comitetului de ne­intervenţie a dovedit că afirmațiu­­nea guvernului naţionalist referi­toare la cele 12 vapoare engleze, cari ar fi transportat încărcături inter­zise în porturile republicane, este complet eronată. Ancheta a stabilit că nu există nici o dovadă care să indice culpabilitatea vaselor specifi­cate sau să constitue vreo infrac­ţiune la acordul de neintervenţie. Deşi însă lucrurile stau astfel bom­bardarea vaselor comerciale brita-­­­nice nu a încetat. Câteva cazuri foarte grave de bombardament s-au întâmplat recent, provocând cum era şi normal nelinişte în opinia pu­blică engleză. Ceea ce pare misterios în toată această desfăşurare de evenimente este faptul de a se şti cui foloseşte încordarea provocată ? Fiindcă este clar că generalului Franco nu poate să-i folosească. Având victoria aproape sigură de partea lui generalul Franco nu ar trebui decât să menajeze suscepti­bilitatea unei mari puteri, cum este Anglia. Dacă nu este generalul Franco, cine poate fi ? Italia pare să fie hotărâtă a-și consolida legăturile cu Marea Bri­­tanie. După o anumită știre de pre­să Ducele ar fi decis — având în vedere biruința iminentă a guver­nului naționalist — retragerea unei părți din voluntarii italieni. Faptul ar constitui desigur un pas mai de­parte în strângerea legăturilor anglo­­italiene și intrarea în funcțiune a a­­cordului Mussolini-Chamberlain. Misterul rămâne chiar dacă s'ar lămuri intervenția Germaniei în a­­cest joc, fiindcă ea nu s'ar putea efectua decât cu aprobarea genera­ E­xtern­ ­ului Franco și a Italiei. Fără îndoială că Anglia este o țară de calm și politica ei se men­ţine cu toate sacrificiile pe linia conduitei pacifice. Enervarea este însă în creştere — spun ziarele. Şi pe drept cuvânt fiindcă nimic nu poate justifica distrugerea vaselor comerciale engleze după cum nimic nu putea justifica bombardarea populaţiunei civile din oraşele repu­blicane. Enervarea creşte cu atât mai mult cu cât Anglia a păstrat în problema spaniolă o atitudine co­rectă susținând alături de Franța politica de neintervenţiune, deşi o bună parte a opiniei publice reven­dică dreptul pentru democraţia bri­tanică de a sprijini democraţia spa­niolă. Intransigenţa politică de ne­intervenţiune şi dorinţa de a se a­­junge la o înţelegere cu Italia, au făcut ca guvernul Chamberlain să se despartă şi de fostul său minis­tru de externe, Anthony Eden. Rezultatele par să nu fie însă la înălțimea jertfelor făcute. Opinia publică a Marei Britanii se întreabă astăzi pentru ce s'au făcut toate a­­ceste concesii când din cealaltă parte răspunsul este negativ şi când nici vieţile englezeşti nu sunt cru­ţate. „Enervarea nu s'a potolit" este o propoziţiune care în Anglia poate avea consecinţe grave. De aceea se vorbeşte în Italia de necesitatea menţinerii guvernului Chamberlain. Rămâne să se facă gestul necesar pentru a se da satisfacţiunea cuve­nită loialităţii şi pacifismului englez. --------------------------------­ GENERALUL FRANCO Industriile rurale ÎNCEPUTURI fericite Toate cercurile conducătoare sunt preocupate de ridicarea ma­terială şi morală a lumei rurale. Sforţările din ultimii patru ani au dus la impresionante re­alizări. Ofensiva luată în vremea din urmă va ataca, desigur, în toa­te domeniile viaţa sătească. Pentru ajungerea scopurilor, sunt necesare şi instrumentele materiale de transformări, radi­cale, pe lângă acţiunea de pro­pagandă. Se ştie că în actuala situaţie a proprietăţei agrare, se pierd zeci de milioane de zile anual din lipsă de ocupaţie şi s’ar pu­tea spune chiar că ne găsim în faţa unui şomaj care istoveşte de puteri fizice şi morale popu­laţia rurală. * Cum s’ar putea utiliza mâna de lucru disponibilă ? Prin ini­ţierea de industrii agricole. In ultimii doi ani s’a înfăp­tuit un interesant început prin cele trei instalaţii de industria­lizare a inului şi cânepei. Pri­mele rezultate sunt dintre cele mai promiţătoare. Spre deosebire de alţi ani, s-au însămânţat câte­­va mii de hectare de in şi câne­pă, mai mult, cu seminţe selec­ţionate, iar culturile se fac în mod raţional. Recolta din anul acesta se prezintă în admirabile condiţiuni iar specialiştii străini o găsesc superioară calitativ faţă de culturile din multe ţări. In curând, întreprinderile vor în­cepe să lucreze şi vor fi utili­zate numeroase braţe ţărăneşti din regiunile respective. Foloasele acestei iniţiative sunt de patru feluri: se dau pro­ducătorilor preţuri rentabile la plantele textile cultivate; se dă de lucru la săteni în între­prinderi ; se diminuiază impor­tul firelor şi se vor putea îm­brăca organizaţiile de tineret şi armata cu produse naţionale de bună calitate. Un al doilea început, pornit în admirabile condiţiuni, a fost cel privitor la viticultură şi pomi­cultură. In toate regiunile viticole, mi­­nisterul cooperaţiei a determi­nat construirea de pivniţe mo­derne pentru păstrarea şi selec­ţionarea vinurilor, astfel că în câţiva ani să se poată exporta şi vinuri româneşti. In acest scop, au fost înzestrate unele pivniţe cu aparatele necesare. Rămâne numai ca această ac­ţiune să fie continuată şi inten­sificată. Pentru fructe, sau construit instalaţii speciale de idustriali­­zare şi s’a încurajat exportul a­­cestor produse. In altă ordine de preocupări, s’au desfăşurat două iniţiative importante : înzestrarea agricul­­turei cu tractoare şi electrifica­rea rurală. împotriva introducerei maşinis­mului în agricultură s’au dus adevărate campanii. Totuşi, nu vom putea ajunge la calitatea şi cantitatea producţiei agricole din alte ţări, dacă nu se utili­zează toate mijloacele tehnice moderne. Cât despre electrificare, e de­stul să se spună că acolo unde pătrunde acest mijloc modern, se deschid perspectivele progre­sului şi civilizaţiei. In acele re­giuni, se vor desvolta şi o serie de mărunte industrii rurale punând în valoare bogății des­considerate până în prezent. Dar aceste probleme trebuesc desbătute mai pe larg și de a­­ceia vom da o serie de date statistice cu alt prilej. V. G. B. # t V­ W • • A • • rajito r11 de A. BORPENACHE Când se vorbeşte despre artă se vorbeşte şi despre vraja ei. Privind individul care plămădeşte, care zămisleşte în lumea frumosului, trebue să privim şi în lumea celor ce primesc darul făcut din suferinţă şi strădanie pentru desfătarea tutu­ror , în lumea simţurilor mulţimilor. Reacţiunile mulţimilor sunt tot­deauna de natură instinctivă, pentru­­că străfundul vieţii lor se sprijină pe simţuri. Mulţimile nu pot fi câştigate decât de cei ce ştiu să le încânte simţurile. E clasică observaţia că na­ţiunile se dau capilor lor aleşi cu un fel de patimă geloasă asemuitoare a­­celeia a unei femei îndrăgostită ne­buneşte. Este un fel de exclusivitate bolnăvicioasă, isterică, în dragostea închinată de mulţimi celor aleşi dic­tatori­Dar nu despre acest soi de închina­re a dragostei voim să vorbim (deşi e o artă a şti să te faci iubit de mul­ţimi) ci despre cauzele cari aprind în inimile oamenilor dragoste pentru anumiţi artişti şi felul de a se arăta a acestei văpăi. Mulţimilor dela origină le-a trebuit minciună. Minţile s’au străduit să pri­ceapă toate tainele lumii acesteia şi numai simţurile au fost singurele cari să poată cântări până unde a putut pătrunde gândirea. In acest fapt tre­bue căutată explicaţia puterii şi as­cultării căpătată de către vrăjitori din partea mulţimilor primitive. Le­­au dat iluzia că ei pot stăpâni ele­mentele : era o dovadă materială a unei puteri spirituale. Fără dovadă, totul e fără valoare căci are chip nu­mai de spuse, de vorbe. O dovadă de natură intelectuală, n’o puteau da ei vrăjitorii, dar nici mulţimile nu ar fi priceput’o. Şi iată cum prefăcătoria, minciuna, iluzia, arta de a arăta ceva aşa cum vrei ia loc in fruntea valorilor slăvi­te de om. Vrăjitorii s’au jucat cu simţurile mulţimilor pe cari le-au subjugat prin mijlocul graiului, al mişcărilor, al patimilor deslănţuite. Vrăjitorul încântă. Cere ascultare, aşteaptă bunuri materiale, dar dă în schimb încântare. El linguşeşte mul­ţimea, căutând să răspundă întocmai după cum vrea ea şi la ce vrea ea. Şi mulţimea vrea plăceri, mulţumiri ale simţurilor. Panem et circenses spune gândirea lui Juvenal devenită maximă romană, deci vech° aproape cât o bună parte din istoria omenirii. Această zicală arată că mulţimile vor bunuri mate­riale, încântări de un ordin nu toc­mai înalt căci sunt pur animale, trebue umplut stomacul şi apoi puşi în mişcare muşchii. Iar conducătorii, sau cei ce nădăj­­duesc să ajungă conducători, uşor ca­pătă încrederea şi dragostea mulţimi­lor răspunzând cu astfel de daruri. Dar artiştii ? „Jocurile“ dăruite mulţimilor erau bunuri ce se puteau dobândi numai de la „artişti“ (cuvânt luat într’un înţeles mai special). Tea­trul, circul, sunt numai estrade, înăl­ţate pentru străbunii vrăjitori prefă­cuţi în artişti. Arta trebue să vrăjească, să fure sufletul, să încânte peste măsură. Calea prin care se dobândeşte acea­stă vrajă se schimbă după vrăjitorul­­artist. Pot fi măscărici, pot fi tragedieni. Măscăriciul speculează comicul, acea înclinare a mulţimii pentru plăcerea uşoară, veselă, lipsită de griji şi ur­mări sau tocmai potrivită ca să facă uitate grijile. Tragedianul face să vibreze simţu­rile grave, acelea cari cutremură fi­rea până în adâncuri, cari poartă sim­ţurile în lumi închipuite unde se is­tovesc puterile, lăsând pe privitori co­­prinşi de spaima tainei de nepă­truns. Şi către care fel de artişti merge slava şi închinarea mulţimii ? Către acei cari ştiu să le linguşească sau să le mulţumească mai tare simţu­rile. De când lumea virtuoşii au fost iubiţi fără asemănare mai mult decât zămislitorii de artă. Oratorii sunt de fapt primii virtu­oşi ai omenirii. „Gură de aur“ zice vorba populară, gură care vrăjeşte, care e o comoară, comoară de plăcere pentru mulţimi şi una de bunuri­­răsplătiri pentru orator. Din cele mai a­­dânci vremuri oratorii au fost totdeauna în fruntea mulţimilor , pentru că au pu­tut îmbrăca încântarea cu o haină de gândire. Haina aceasta a putut fi cel mai ades, prin culoarea demago­gică, un izvor de iluzii, de minciuni, de făgădueli nădăjduite şi neîmplinite, dar efectul a fost totdeauna cel dorit de orator: slăvirea şi împuternicirea lui însuşi. Virtuosul artist-instrumentist nu mai are la îndămână vorba. El îşi vrăjeşte publicul intr’un chip nemijlo­cit, prin încântarea simţurilor. încântare, zice românul (dela la­(Continuare în naa­ II -a'). Moartea civilă Consorţiul: Davila, Schahman, Drăgulinescu imperativul naţional al mo­mentului cere fiecărui român o adeziune sinceră şi devotată la opera înfăptuită sub înalta au­toritate a Majestăţii Sale Rege­lui Carol al H-lea, Care, pă­truns de marea grijă pentru a­­ceastă ţară şi pentru destinele ei, a pus jaloane noui către un viitor ce se arată tot mai stră­lucit. Gândul Suveranului, pornit din legatura indisolubilă cu a­­cest pământ, a pus în mişcare toate forţele naţiunei, îndru­­mându-le spre ţelul adevăratei consolidări sufleteşti, ca factor necesar unei dezvoltări sigure şi a unei afirmări permanente a însuşirilor neamului şi Statu­lui român. Această gândire şi-a găsit realizarea în Noua Constitu­­ţiune şi în măsurile ce au ur­mat pentru înfăptuirea impună­toarei opere de reconstrucţie morală şi materială a Statului şi pentru restabilirea autorităţii şi a ordinei interne, care for­mează însăşi raţiunea reformei înoitoare ce se realizează sub ochii noştri. Românii au înţeles grandoa­rea acţiunei pornită în serviciul redresării Statului. Au inţeles şi au răspuns cu entuziasm la chemarea nouă. Entuziasmul cu care s'a desfăşurat plebis­citul dela 24 Februarie 1938, rămâne dovada necondiţionatei adeziuni dată aşezării celei noui şi iniţiativei Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea. Această unanimitate impre­sionantă imprimă Constitu­­ţiunei autoritatea trebuincioasă pentru realizarea scopurilor ei în interesul neamului românesc. Doar câteva excepţii, foarte în cadrul unei anchete interprinse­­ de ziarul „Curentul“ asupra între­­buinţărei timp­ului liber al lucrător puţine la număr, şi ace­lea reprezentând inconştienţa criminală a câtorva români îns­trăinaţi, au încercat să tulbure seninătatea in care marea re­formă se plămădea în spiritele româneşti. Aceste elemente rupte sufle­teşte de această ţară, n'au în­cetat de a duce în străinătate o luptă odioasă cu caracter de­făimător contra României. Renegaţii din străinătate au profesat calomnia şi defăima­rea împotriva Statului Român şi a conducătorilor lui, întru sa­­tisfacerea unor meschine inte­rese personale şi contra mare­lui postulat al naţionalismului constructiv. Dar pedeapsa a venit. Cei cari s'au înrolat în rân­durile defăimătorilor din afară ai ţării, au pierdut naţionali­tatea. Un jurnal al consiliului de miniştri ridică această naţiona­litate lui Carol Davila, fost mi­nistru plenipotenţiar al Româ­niei la Washington, Emanuel Schahman şi Radu Draguli­­nescu. Pentru crima pe care au sâ­­vârşit-o, crimă împotriva naţiu­nei şi a Statului, pedeapsa îşi găseşte o perfectă justificare. Oamenii cari aruncă noroi con­tra ţârii lor, nu au dreptul la onoarea de a mai fi conside­raţi fii buni. Ei nu mai au drep­tul la ocrotirea Statului şi nici la cinstea de a se numi români şi de a se bucura de drepturile românilor. Ei au murit civilmente. Patria ii repudiază. Şi nimeni nu va găsi că a­­ceasta Patrie a fost aspră cu ei, rulul, a răspuns în numărul de azi d. prof. Ion Nistor, rectorul Univer­sităţii Caroliniene, fost ministru al muncii şi asigurărilor sociale. Ca ministru, d. prof. I. Nistor, a dat păturei muncitoare legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor, d-sa fiind acela care s-a ocupat intens în domeniul muncii de folos obştesc care a dat atâtea roade frumoase. Iată ce spune d-sa: Chestiunea întrebuinţării tim­pului liber al muncitorului, preo­cupă astăzi cercurile cele mai largi şi cu răspundere. De aceia ancheta deschisă de ziarul „Cu­rentul“ în legătură cu această problemă, merită toată atenţiu­nea noastră. Răspund cu plăcere la cele opt puncte ale chestiona­rului d-voastră, precum urmea­ză : (Continuare în pag. I l-a) MUNCITORII ROMANI au aceiaş pregătire profesio­­nală ca şi cei din alte ţări, susţine d-l profesor I. Nistor Fostul ministru al m­uncii şi ocrotirilor sociale despre întrebuinţarea timpului liber al lucrătorului D-l Prof. I. NISTOR

Next