Viitorul, iulie 1938 (Anul 30, nr. 9142-9168)
1938-07-01 / nr. 9142
ANUL XXX No. 91424 pagini 2 Iei ABONAMENTE REDACTIA si ADMINISTRATIA In TARA In STREINATATE — BUCURESTI — Oa OS . .... 6» UI Un cm . • • • • 1400 UI Strada R. Poincaré 17 Şase luni « « • 300 a Şase luni • • . 700 m TELEFOANE Trei luni • . • . ISO a Trei luni . • • • 359 „ Direcţia 3.79.69 - Redacţia şi Adminis. I InstitutTuni publice și particulare Lei 1000 anual Redactor responsabil: M. FĂRCĂȘANU * ,!!cu I IUI1C l»J0 4wyp^Jt— Taxa poștală plătită In numerar, conform aprobării Dir. G-rale a Poștelor No. 137.282/926 Congresul Uniunei Internaţionale a oraşelor Nevoile oraşului modert Congresul „Uniunei Internaţionale a oraşelor“ şi ,l „Institutului internaţional de ştiinţe administrative“ va aduce în Capitală, începând de astăzi, pe reprezentanţii diferitelor ţări spre a-şi spune cuvântul asupra problemelor care formează însăşi raţiunea de a fi a acestor organisme creiate tocmai din dorinţa promovării intereselor gospodăreşti ale oraşelor. „Uniunea internaţională a oraşelor“ s-a înfiinţat din nevoia unei coordonări pe planul realizărilor urbanistice. Experienţa unor oraşe cu vechi tradiţii este pusă în serviciul oraşelor mai noui pentru a le da impulsul necesar în vederea desvoltării lor în sensul care s'a arătat mai bun şi mai folositor. Schimbul de vederi, de concepţii şi de posibilităţi constitue aportul efectiv al Uniunei şi marii importanţe pe care o are acest organism compus din reprezentanţii tuturor oraşelor cu o viaţă urbanistică ce se cere a fi gospodărită cât mai bine în folosul colectivităţii. Desbaterile congresului care are loc între 20 iunie şi 2 iulie la Bucureşti vor fi astfel din cele mai interesante. Ele vor stabili criteriile de urmat în opera administrativă şi urbanistică a oraşelor. Se vor verifica concepţiile aplicate în urbanistica de pretutindeni spre a se selecţiona tocmai elementele de adoptat în urbanistica locală, în cadrul adecvat posibilităţilor fiecărui oraş dar pe planul general elaborat din schimbul de vederi al componenţilor Uniunei. Pentru a se vedea cât de interesante se anunţă desbaterile acestui congres este suficient să arătăm că Bucureştii adăposteşte pentru această reuniune, reprezentanţii ai aproape 20 de oraşe din : Anglia, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Estonia, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Polonia, Statele Unite, Turcia, Ungaria, etc. Acestora li se alătură peste 30 fie delegaţi ai oraşelor din România, pentru ca împreună, să examineze chestiunile ridicate de nevoile urbanistice de aiurea şi de la noi, Institutul de ştiinţe administrative din România îşi va spune şi el cuvântul în rolul de doctrină ce-l are în materia vastă a principiilor administrative. Desigur că punctul esenţial în jurul căruia se vor succeda discuţiunile este modernizarea oraşelor şi acordarea acestei necesităţi cu interesele colectivităţii orăşeneşti. Sub acest unghi, cuvântul marilor oraşe va fi edificator prin autoritatea celor care aduc în congres elementele ce constituesc explicaţia progresului urbanistic şi a modernizării oraşelor mari. Opinia publică bucureşteană va saluta prezenţa reprezentanţilor diferitelor oraşe străine şi va urmări cu interes desbaterile acestui congres, căruia prefacerile şi nevoile urbanistice îi dă o atât de deosebită însemnătate. NOTE „Te-am prins cu cheia! “ Această sentință, care adesea ori s'a putut azi în viața școlărească, reprezintă indignarea profesorului de grecește și latinește, în fața „delictului" comis de elevul cetind, în clasă, după ,,cheie". Se știe că „cheia" sau „juxta" este de fapt o admirabilă traducere dintr'un autor clasic, făcută de către un tot atât de eminent latinist sau elenist și care, — printr'o dibace metodă pedagogică se prezintă sub două aspecte : Unul, traducerea „mot-â-mot" din textul clasic, — și altul, traducerea literară. Cetitorul urmărește astfel o traducere care merge paralel cu fraza clasică, abil disecată, şi completează sensul şi are plăcerea totală a textului redat în fraza franceză modernă. Grafie „cheilor" se pot ceti cu folos mare sufletesc, operile clasice, şi grafie lor, se poate învăța, într’un an, greceşte sau latineşte, adică aşa cum nu se învață, după şapte ani de gramatică. O spunem aceasta din experiență personală, căci după atâţia ani de învăţătură în liceu, a trebuit să cetim, după juxte in universitate, ca să ştim greceşte şi să fiu nevoit a ceti la facultatea de drept din Bruxelles, Pandectele și Ditectele, în traducerea după juxtă, pentru a putea, apoi, deslega un text latin, lucru cerui era imposibil, după învățătura în liceu. Sunt fericit, să constat acum că aceste opinii pedagogice sunt exprimate recent și de d. Mih. Dragomirescu profesor universitar în atât de interesanta ,,Revistă clasică", condusă de d. N. I. Herescu, profesor la universitatea din București. Vorbind despre frumusețea liricei lui Horațiu pe care nu a simțit-o decât mult mai târziu — după 40 de ani de vârstă — d. Mih. Dragomirescu scrie aceste rânduri, cari ar merita să fie meditate de profesioniştii învățăturei limbelor clasice : „Numai cu juxta pofi ceti un autor. Şi în loc, încurcându-te în reguli gramaticale, să traduci şase şapte capitole dintr'o operă, este neapărat necesar să le dai să cetească, cu juxta, opera întreagă. „Dacă n'aşi fi avut juxta, nu mai puteam ceti pe Horafiu, şi nu mai puteam dobândi emoţiunea înaltă şi curată, pe care el o cristalizează în capodoperile lui. Deci, încă odată, dafi-le elevilor să citească cât mai mult, şi desigur vor învăța latineşte mai bine decât cu toate gramaticele din lume". Subscriem în totul aceste opinii sincere, și suntem convinși că dacă ar fi urmate, învățământul limbelor clasice, ar constitui nu o înfiorată și tristă amintire, a omului matur, care a suportat chinul învățăturei lor, ci un deliciu spiritual, care a îmbogățit viața... PETRONIUS Ziarele subliniază faptul că enervarea nu s'a potolit încă în cercurile internaționale și în special în Anglia unde bombardările Spaniei naționaliste au produs o profunde impresie. Se știe într'adevăr, că aviația generalului Franco a întreprins — fără motiv aparent — atacuri în contre vaselor comerciale britanice. Examenul, făcut în mod obiectiv de către mandatarii comitetului de neintervenţie a dovedit că afirmațiunea guvernului naţionalist referitoare la cele 12 vapoare engleze, cari ar fi transportat încărcături interzise în porturile republicane, este complet eronată. Ancheta a stabilit că nu există nici o dovadă care să indice culpabilitatea vaselor specificate sau să constitue vreo infracţiune la acordul de neintervenţie. Deşi însă lucrurile stau astfel bombardarea vaselor comerciale brita-nice nu a încetat. Câteva cazuri foarte grave de bombardament s-au întâmplat recent, provocând cum era şi normal nelinişte în opinia publică engleză. Ceea ce pare misterios în toată această desfăşurare de evenimente este faptul de a se şti cui foloseşte încordarea provocată ? Fiindcă este clar că generalului Franco nu poate să-i folosească. Având victoria aproape sigură de partea lui generalul Franco nu ar trebui decât să menajeze susceptibilitatea unei mari puteri, cum este Anglia. Dacă nu este generalul Franco, cine poate fi ? Italia pare să fie hotărâtă a-și consolida legăturile cu Marea Britanie. După o anumită știre de presă Ducele ar fi decis — având în vedere biruința iminentă a guvernului naționalist — retragerea unei părți din voluntarii italieni. Faptul ar constitui desigur un pas mai departe în strângerea legăturilor angloitaliene și intrarea în funcțiune a acordului Mussolini-Chamberlain. Misterul rămâne chiar dacă s'ar lămuri intervenția Germaniei în acest joc, fiindcă ea nu s'ar putea efectua decât cu aprobarea genera Extern ului Franco și a Italiei. Fără îndoială că Anglia este o țară de calm și politica ei se menţine cu toate sacrificiile pe linia conduitei pacifice. Enervarea este însă în creştere — spun ziarele. Şi pe drept cuvânt fiindcă nimic nu poate justifica distrugerea vaselor comerciale engleze după cum nimic nu putea justifica bombardarea populaţiunei civile din oraşele republicane. Enervarea creşte cu atât mai mult cu cât Anglia a păstrat în problema spaniolă o atitudine corectă susținând alături de Franța politica de neintervenţiune, deşi o bună parte a opiniei publice revendică dreptul pentru democraţia britanică de a sprijini democraţia spaniolă. Intransigenţa politică de neintervenţiune şi dorinţa de a se ajunge la o înţelegere cu Italia, au făcut ca guvernul Chamberlain să se despartă şi de fostul său ministru de externe, Anthony Eden. Rezultatele par să nu fie însă la înălțimea jertfelor făcute. Opinia publică a Marei Britanii se întreabă astăzi pentru ce s'au făcut toate aceste concesii când din cealaltă parte răspunsul este negativ şi când nici vieţile englezeşti nu sunt cruţate. „Enervarea nu s'a potolit" este o propoziţiune care în Anglia poate avea consecinţe grave. De aceea se vorbeşte în Italia de necesitatea menţinerii guvernului Chamberlain. Rămâne să se facă gestul necesar pentru a se da satisfacţiunea cuvenită loialităţii şi pacifismului englez. -------------------------------- GENERALUL FRANCO Industriile rurale ÎNCEPUTURI fericite Toate cercurile conducătoare sunt preocupate de ridicarea materială şi morală a lumei rurale. Sforţările din ultimii patru ani au dus la impresionante realizări. Ofensiva luată în vremea din urmă va ataca, desigur, în toate domeniile viaţa sătească. Pentru ajungerea scopurilor, sunt necesare şi instrumentele materiale de transformări, radicale, pe lângă acţiunea de propagandă. Se ştie că în actuala situaţie a proprietăţei agrare, se pierd zeci de milioane de zile anual din lipsă de ocupaţie şi s’ar putea spune chiar că ne găsim în faţa unui şomaj care istoveşte de puteri fizice şi morale populaţia rurală. * Cum s’ar putea utiliza mâna de lucru disponibilă ? Prin iniţierea de industrii agricole. In ultimii doi ani s’a înfăptuit un interesant început prin cele trei instalaţii de industrializare a inului şi cânepei. Primele rezultate sunt dintre cele mai promiţătoare. Spre deosebire de alţi ani, s-au însămânţat câteva mii de hectare de in şi cânepă, mai mult, cu seminţe selecţionate, iar culturile se fac în mod raţional. Recolta din anul acesta se prezintă în admirabile condiţiuni iar specialiştii străini o găsesc superioară calitativ faţă de culturile din multe ţări. In curând, întreprinderile vor începe să lucreze şi vor fi utilizate numeroase braţe ţărăneşti din regiunile respective. Foloasele acestei iniţiative sunt de patru feluri: se dau producătorilor preţuri rentabile la plantele textile cultivate; se dă de lucru la săteni în întreprinderi ; se diminuiază importul firelor şi se vor putea îmbrăca organizaţiile de tineret şi armata cu produse naţionale de bună calitate. Un al doilea început, pornit în admirabile condiţiuni, a fost cel privitor la viticultură şi pomicultură. In toate regiunile viticole, ministerul cooperaţiei a determinat construirea de pivniţe moderne pentru păstrarea şi selecţionarea vinurilor, astfel că în câţiva ani să se poată exporta şi vinuri româneşti. In acest scop, au fost înzestrate unele pivniţe cu aparatele necesare. Rămâne numai ca această acţiune să fie continuată şi intensificată. Pentru fructe, sau construit instalaţii speciale de idustrializare şi s’a încurajat exportul acestor produse. In altă ordine de preocupări, s’au desfăşurat două iniţiative importante : înzestrarea agriculturei cu tractoare şi electrificarea rurală. împotriva introducerei maşinismului în agricultură s’au dus adevărate campanii. Totuşi, nu vom putea ajunge la calitatea şi cantitatea producţiei agricole din alte ţări, dacă nu se utilizează toate mijloacele tehnice moderne. Cât despre electrificare, e destul să se spună că acolo unde pătrunde acest mijloc modern, se deschid perspectivele progresului şi civilizaţiei. In acele regiuni, se vor desvolta şi o serie de mărunte industrii rurale punând în valoare bogății desconsiderate până în prezent. Dar aceste probleme trebuesc desbătute mai pe larg și de aceia vom da o serie de date statistice cu alt prilej. V. G. B. # t V W • • A • • rajito r11 de A. BORPENACHE Când se vorbeşte despre artă se vorbeşte şi despre vraja ei. Privind individul care plămădeşte, care zămisleşte în lumea frumosului, trebue să privim şi în lumea celor ce primesc darul făcut din suferinţă şi strădanie pentru desfătarea tuturor , în lumea simţurilor mulţimilor. Reacţiunile mulţimilor sunt totdeauna de natură instinctivă, pentrucă străfundul vieţii lor se sprijină pe simţuri. Mulţimile nu pot fi câştigate decât de cei ce ştiu să le încânte simţurile. E clasică observaţia că naţiunile se dau capilor lor aleşi cu un fel de patimă geloasă asemuitoare aceleia a unei femei îndrăgostită nebuneşte. Este un fel de exclusivitate bolnăvicioasă, isterică, în dragostea închinată de mulţimi celor aleşi dictatoriDar nu despre acest soi de închinare a dragostei voim să vorbim (deşi e o artă a şti să te faci iubit de mulţimi) ci despre cauzele cari aprind în inimile oamenilor dragoste pentru anumiţi artişti şi felul de a se arăta a acestei văpăi. Mulţimilor dela origină le-a trebuit minciună. Minţile s’au străduit să priceapă toate tainele lumii acesteia şi numai simţurile au fost singurele cari să poată cântări până unde a putut pătrunde gândirea. In acest fapt trebue căutată explicaţia puterii şi ascultării căpătată de către vrăjitori din partea mulţimilor primitive. Leau dat iluzia că ei pot stăpâni elementele : era o dovadă materială a unei puteri spirituale. Fără dovadă, totul e fără valoare căci are chip numai de spuse, de vorbe. O dovadă de natură intelectuală, n’o puteau da ei vrăjitorii, dar nici mulţimile nu ar fi priceput’o. Şi iată cum prefăcătoria, minciuna, iluzia, arta de a arăta ceva aşa cum vrei ia loc in fruntea valorilor slăvite de om. Vrăjitorii s’au jucat cu simţurile mulţimilor pe cari le-au subjugat prin mijlocul graiului, al mişcărilor, al patimilor deslănţuite. Vrăjitorul încântă. Cere ascultare, aşteaptă bunuri materiale, dar dă în schimb încântare. El linguşeşte mulţimea, căutând să răspundă întocmai după cum vrea ea şi la ce vrea ea. Şi mulţimea vrea plăceri, mulţumiri ale simţurilor. Panem et circenses spune gândirea lui Juvenal devenită maximă romană, deci vech° aproape cât o bună parte din istoria omenirii. Această zicală arată că mulţimile vor bunuri materiale, încântări de un ordin nu tocmai înalt căci sunt pur animale, trebue umplut stomacul şi apoi puşi în mişcare muşchii. Iar conducătorii, sau cei ce nădăjduesc să ajungă conducători, uşor capătă încrederea şi dragostea mulţimilor răspunzând cu astfel de daruri. Dar artiştii ? „Jocurile“ dăruite mulţimilor erau bunuri ce se puteau dobândi numai de la „artişti“ (cuvânt luat într’un înţeles mai special). Teatrul, circul, sunt numai estrade, înălţate pentru străbunii vrăjitori prefăcuţi în artişti. Arta trebue să vrăjească, să fure sufletul, să încânte peste măsură. Calea prin care se dobândeşte această vrajă se schimbă după vrăjitorulartist. Pot fi măscărici, pot fi tragedieni. Măscăriciul speculează comicul, acea înclinare a mulţimii pentru plăcerea uşoară, veselă, lipsită de griji şi urmări sau tocmai potrivită ca să facă uitate grijile. Tragedianul face să vibreze simţurile grave, acelea cari cutremură firea până în adâncuri, cari poartă simţurile în lumi închipuite unde se istovesc puterile, lăsând pe privitori coprinşi de spaima tainei de nepătruns. Şi către care fel de artişti merge slava şi închinarea mulţimii ? Către acei cari ştiu să le linguşească sau să le mulţumească mai tare simţurile. De când lumea virtuoşii au fost iubiţi fără asemănare mai mult decât zămislitorii de artă. Oratorii sunt de fapt primii virtuoşi ai omenirii. „Gură de aur“ zice vorba populară, gură care vrăjeşte, care e o comoară, comoară de plăcere pentru mulţimi şi una de bunurirăsplătiri pentru orator. Din cele mai adânci vremuri oratorii au fost totdeauna în fruntea mulţimilor , pentru că au putut îmbrăca încântarea cu o haină de gândire. Haina aceasta a putut fi cel mai ades, prin culoarea demagogică, un izvor de iluzii, de minciuni, de făgădueli nădăjduite şi neîmplinite, dar efectul a fost totdeauna cel dorit de orator: slăvirea şi împuternicirea lui însuşi. Virtuosul artist-instrumentist nu mai are la îndămână vorba. El îşi vrăjeşte publicul intr’un chip nemijlocit, prin încântarea simţurilor. încântare, zice românul (dela la(Continuare în naa II -a'). Moartea civilă Consorţiul: Davila, Schahman, Drăgulinescu imperativul naţional al momentului cere fiecărui român o adeziune sinceră şi devotată la opera înfăptuită sub înalta autoritate a Majestăţii Sale Regelui Carol al H-lea, Care, pătruns de marea grijă pentru această ţară şi pentru destinele ei, a pus jaloane noui către un viitor ce se arată tot mai strălucit. Gândul Suveranului, pornit din legatura indisolubilă cu acest pământ, a pus în mişcare toate forţele naţiunei, îndrumându-le spre ţelul adevăratei consolidări sufleteşti, ca factor necesar unei dezvoltări sigure şi a unei afirmări permanente a însuşirilor neamului şi Statului român. Această gândire şi-a găsit realizarea în Noua Constituţiune şi în măsurile ce au urmat pentru înfăptuirea impunătoarei opere de reconstrucţie morală şi materială a Statului şi pentru restabilirea autorităţii şi a ordinei interne, care formează însăşi raţiunea reformei înoitoare ce se realizează sub ochii noştri. Românii au înţeles grandoarea acţiunei pornită în serviciul redresării Statului. Au inţeles şi au răspuns cu entuziasm la chemarea nouă. Entuziasmul cu care s'a desfăşurat plebiscitul dela 24 Februarie 1938, rămâne dovada necondiţionatei adeziuni dată aşezării celei noui şi iniţiativei Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea. Această unanimitate impresionantă imprimă Constituţiunei autoritatea trebuincioasă pentru realizarea scopurilor ei în interesul neamului românesc. Doar câteva excepţii, foarte în cadrul unei anchete interprinse de ziarul „Curentul“ asupra întrebuinţărei timpului liber al lucrător puţine la număr, şi acelea reprezentând inconştienţa criminală a câtorva români înstrăinaţi, au încercat să tulbure seninătatea in care marea reformă se plămădea în spiritele româneşti. Aceste elemente rupte sufleteşte de această ţară, n'au încetat de a duce în străinătate o luptă odioasă cu caracter defăimător contra României. Renegaţii din străinătate au profesat calomnia şi defăimarea împotriva Statului Român şi a conducătorilor lui, întru satisfacerea unor meschine interese personale şi contra marelui postulat al naţionalismului constructiv. Dar pedeapsa a venit. Cei cari s'au înrolat în rândurile defăimătorilor din afară ai ţării, au pierdut naţionalitatea. Un jurnal al consiliului de miniştri ridică această naţionalitate lui Carol Davila, fost ministru plenipotenţiar al României la Washington, Emanuel Schahman şi Radu Dragulinescu. Pentru crima pe care au sâvârşit-o, crimă împotriva naţiunei şi a Statului, pedeapsa îşi găseşte o perfectă justificare. Oamenii cari aruncă noroi contra ţârii lor, nu au dreptul la onoarea de a mai fi consideraţi fii buni. Ei nu mai au dreptul la ocrotirea Statului şi nici la cinstea de a se numi români şi de a se bucura de drepturile românilor. Ei au murit civilmente. Patria ii repudiază. Şi nimeni nu va găsi că aceasta Patrie a fost aspră cu ei, rulul, a răspuns în numărul de azi d. prof. Ion Nistor, rectorul Universităţii Caroliniene, fost ministru al muncii şi asigurărilor sociale. Ca ministru, d. prof. I. Nistor, a dat păturei muncitoare legea pentru pregătirea profesională şi exercitarea meseriilor, d-sa fiind acela care s-a ocupat intens în domeniul muncii de folos obştesc care a dat atâtea roade frumoase. Iată ce spune d-sa: Chestiunea întrebuinţării timpului liber al muncitorului, preocupă astăzi cercurile cele mai largi şi cu răspundere. De aceia ancheta deschisă de ziarul „Curentul“ în legătură cu această problemă, merită toată atenţiunea noastră. Răspund cu plăcere la cele opt puncte ale chestionarului d-voastră, precum urmează : (Continuare în pag. I l-a) MUNCITORII ROMANI au aceiaş pregătire profesională ca şi cei din alte ţări, susţine d-l profesor I. Nistor Fostul ministru al muncii şi ocrotirilor sociale despre întrebuinţarea timpului liber al lucrătorului D-l Prof. I. NISTOR