Vocea Covurluiului, august 1888 (Anul 16, nr. 3703-3726)

1888-08-05 / nr. 3706

IUL XVL­­ Nr. 3,70«. N AM Elf T pu România lan ... io lei ■uni . . . io « H­­IV premiul tpcnalilor ■ni străina»*: 3 ian ... 34 lei ■ ani ... 17 * onanseniei se Gaiali la Ad­­a punea (Jiarn­­iscricta la bin­­po­stale. 1iw'lia,l 'iu 10 BANI EXEMPLARUL VINERI, 5 AUGUST 18S8. ARaN­CI­U linia petit Pagins IV : 40 bani » III . So ÎNSERTIUNI Și RECLAME Padina III : So bani La Cronică : 2 1*: Repejirile se fac c* rabat însemnat. Scrisori neb­ancate se reiusă. — Artico­lele nepublicate nu 19 înapoesc. bdacțiunea: 15 str. Mare. ’|i APARE i?* 'CATE­RILELE DE LUCRU. ||; Administraţiunea : 15, str. Mare. I ITelsg'îSwaa.© Serviciu] part. ai »Vocii Covurluiulu*« AGENŢIA HAVAS. DNDRA, 15 August. — Cores­­pentul ziarulul­­Standard la Berlin , câ ar fi vorba de un tratat de erţ între Rusia şi Germania. To­­este posibil ca Rusia să uşureze turile de importaţiune. JENA, 15 August. — Se anunţă Belgrad "Corespondenţă politice că cipele Bulgariei a exprimat sa­­cţiunea sa deosebită că Serbia a represintată într’un mod oficial faugurarea liniei internaţionale p­rincipele a adăogat că el vede ceasta expresiunea voinţei ver­­be a strânge şi mai mult rela­­liile amicale ale celor două ţări. ERLIN, 15 August. — Imperatul urnit pe regele Portugaliei şef al imentului al 20-lea. fcONSTANTINOPOL, 15 August. — Primul tren internaţional a sosit [ivinţa la ora reglementară. Nicî-o­­ opţiune nu s’a fuc ut. Nume roş», ctatori erau la gară. SOFIA, 15 August. — In onoarea ^ersăriî prestării jurămîntului de •e principele Ferdinand, un ser­­i­f divin s’a făcut la catedrală. Toți luiștrii asistau. Principele a asistat turma la defilarea trupelor. Apoi l avut loc un dejun de gală și seara I banchet. PARIS. 15 August.— UDoua Revista b-nci Adam afirmă autenticitatea ortului D-lui de Bismarck şi pro­ie noul destăinuiri. ROMA, 15 August.— După o de­peşă a comandantului trupelor din A­­frica, din cei 400 başibuzuci trimeşi la Saganiţi, sub comanda unui căpitan italian, numai 221 au­ rămas în viaţă, din cari 57 răniţi , iar cei 300 başi­­buzuci conduşi de Adamaga au per­­dut 40 de oameni. BERLIN, 15 August.— Regele Por­tugaliei a plecat dimineţa la Praga. El a fost însoţit de către împeratul pană la gară de unde cei doi suve­rani s’au despărţit intr'un chip foarte cordial. A se vedea ultime gclrî telegrafice pag. III. bALAll, 4 August 1888. ŞI MIŞEI Şl il EA CREDliNŢA. Arma poştaşilor spre dilele alegerilor a fost tot-d’a­una mişelia şi calomnia. Acesta le este alimentul sufletului, cu dînsa şi-au­ făcut drumul în lume. Gălâ­­ţenii scrii că în ori­ce alegere, ba chiar în însăşi «lina alegeri», poştaşii* au pu­blicat tot­d’a­una pamflete anonime con­tra adversarilor lor. Aşa au­ făcut în 1876, când de pe scena teatrului vene­ticul din Zagora turna balele calomniei contra D-lui Lascar Catargi ; aşa în alegerile trecute, când publica în pam­flete toate necurăţeniile sufletului seu contra D-lui M. Cogălniceanu ; ba chiar persona suveranului na fost cruţată de aventurierul din Epir, care avu neobră­zarea a dice Regelui României : „Să se plece sau să plece“, el care plecase din Epir pentru a se oploşi în blânda Ro­­mânie . Acest individ, în asociaţiune cu un aşa numit în Galaţi giambaş politic, după ce linguşise cu aceeaşi rosofîre tote partidele şi pe toţi bărbaţii politici, după cum cu aceaşi neruşinare îi ca­­lomniase rând pe rând, a reuşit să se strecore şi sub pelea guvernului juni­mist, care pănă a nul numi în comi­­siunea interimară, numia grupul juni­mist un grup microscopia iar pe bărbaţii lui omeni vicleni ce umblă în două luntri. Guvernul junimist, pentru a a­­răta pe om în goliciunea lui, reco­mandă tocmai pe emigratul din Zagora la semnătura M. Sele Regelui spre al numi în comisiunea interimară, şi ast­­­fel să răsbune injuria adusă suvera­nului, făcându’l pe el să se plece la nivelul ciolanului ce i se aruncase. Ajuns aci, emigratul /a?, Zra puse mâna pe nişce memorie ale /emisiunii numite de guvern spre a constata situa­­ţiunea financiară a comunei, şi, de­şi acesta lucrare trebuie ,­ai întâi a fi vedută, discutata şi verificată de con­siliul comunal şi apoi publicată, el credu că în ţera românescă îi este permis tot, că el represintă şi consiliu şi lege şi tot şi deci fără multă vorbă se puse a c­Upi Augmente de ici de colo, ba D-(­eu ştie dacă sunt de bună credinţă reproduse, şi cu aceste vine a împroşca prin­­Costa în ajunul alegerilor pe toţi câţi nu’i plac sail nu’l lasă linişcit saşi rodă ciolanul ce i s’a aruncat, lată omul, iată armele cu cari voeşce să se înfigă în comună. Nemulţumit cu atâta, el întră în vieţa particulară a oamenilor şi a familiei lor, el de a cărui familia nimene pănă astăzi n’a voit să cerceteze nici prin Rusia, nici prin Epir, tocmai spre a nu viola respectul sfânt datorit familiei. Cu aceşti individ­ au a lupta Gălă­­ţenii în alegerile viitoare. Lupta este grea, pentru că, după ce au corupt şi înjurat tot, ei n’au nimic de perdut şi nici-un scrupul nu­­ căleuşesce în ac­ţiunea lor. N’au cruţat pe preoţii slabi de înger, pe cari i-au degrădat ;­­ au cruţat pe profesori, pe cari i-au pârît şi calomniat ; n’au cruţat pe micii co­mercianţi, pe cari i-au înşelat ; n’au cruţat pe funcţionari, pe cari i-au in­­jurat cerând depărtarea lor în masă ; n’au cruţat rând pe rând toate parti­dele din Galaţi, şi pe bătrânii conser­vatori, şi pe liberali-naţionali, şi pe disidenţi, pe toţi rând pe rând i-au de­făimat, ca ast­fel să potă pluti peste toţi şi să pună sub călcâiul emigra­tului din Epir şi a unui giambaş de două hotare viaţa unui oraş întreg. Treaba Gălăţenilor este de voesc sa fi nu să fie stăpâni în casa lor ; treaba lor este de vor să desfăşura steagul neatârnării, sau de vor să’şi pună ca steag pe vârful cetăţii lor fustanela emigratului din Epir. De la modul cum vor alege îşi vor zugrăvi înşişi portretul lor moral, şi analele târgului vor înregistra sau o epocă (V, decadenţă? ca contrast la epocă de bârbăţi, când Gălăţenii sciaft să alegă pe un Negri, pe un Cuza ; sau vor dovedi încă o dată că ei n’au trebuinţă de aventurări din Epir spre aşi regula sorta şi interesele târgu­lui lor. Gălăţenii dar vor merge în plină cunoştinţă de causă în zilele de 7 şi 9 August , de o parte va fâlfâi steagul fustanelei epirote, de alta steagul ro­mânesc al tradiţiunilor gălăţene. Sen­­tenţa se va da între unul şi altul, şi ea va fotografia pe Gălăţenii de adi faţă cu cei din trecut. Z­­io!» „VOCII COVURLUIULUI U 2 FIUL COMTELUI JDJS Trădai di A­ OURTEANTJ. PARTEA II ai bogat ca Monte-Cristo XXIII. (Urmare). Nu trebue sa mori. Ua om călare domina mulţimea cu fia set înaltă. Fruntea se» era încinsă ca un tur­­n verde ce au drept sâ’l parte nn­ii aceia cari su fost la Meoa să se chine la momnîntul sfântului profet. Cine era acel om ? Și gând­ndu-se la acesta, Albert AUiJi resunând la urechea sea glasul acelui om care’i­­i‘ae8e“ Na îr®bue să mori ! Acel om era săracul care trecuse Mediterana pe bordul Alcyontoul, era acela ce lăsese comtelui de Monte- Cristo un adio ce era o ameninţare, acela care se numise Maldar care în­­semneza Bogatul şi care în realitate se numia Mahomet-ben-Abdallah... Deja în conversaţiunea ce comisie avusese cu Baanchamp precum şi în cele câte­va trase scăpate lui Coucon, s’a aflat care era rolul jucat de acel om care jurase Europenilor o ură mortală. Feroce și șiret, sciuse mal întâi să capete încrederea Francesilor can un moment îl numiseră guvernator a provinciei Tlemceu. Ipocrisia se* îl înșel«»** și oftt-v* timp se putuse crede că Franţa nu va avea aliat mai devotat şi mai fo­lositor. Ilusiune ! Pe când făcea declaraţiuni de ami­­ciţie, cu acea bogăţii de imagine şi de poetice figuri cari mai adesea ori servesc a disimula mai bine gândul adevărat, Maldar (sâ’i păstrăm acest nume) organ sa cea mai vastă cons­­piraţiune care trebuia să ne ameninţe în Algeria şi viaţa dominaţiimea nos­­tră. Chemase la dînsu sinistra societate a Khuanilor, şi soiuse să lege de ca­usa sea pe aceşti fanatici cruţi* cari nu se dau înapoi dinaintea niei­ unei crime. Toţi cei feroci sunt creduli. Mal­dăr spunse sa’l convingă că primise de la Ailah comunicări misterioase, şi le predica resboiul sfânt în numele lui D­ífeu, care, cru­cea el, îi trimisese vision! ! Şi’l securifta, şi cuvintele seie cari flatau adâac instinctele sălbatice a­ihuanilor, proraiţendu-le amorul şi hoţia, se răspândiţii în depărtare ca semnale de revoltă. Dar o ultimă consacrare lipsi« mi­siune! de furiă ce’şi atribuia Maldar. Trebuia să se ducă să visiteze rapi­­statul sfântului profet. Şi plecă la Meca, lăsând în urma sea pe sem­n­ cel cari aţîţia din toate părţile furia triburilor deşertului. Fu eşceptat un an întreg. Reîntoar­­cerea mea trebuia să fie semnalul li­­berăreî,­e exterminare! creştinilor. După ordinele sale, se ştie că se întrebuinţase o nouă tactică Khuanii procedaui prin surprindere, prin nă­văliri neaşceptate în teritoriile ocu­­pae. Şi făceai­ prisonieri, cari fcrebn­­iţt si fie ţinuţi în temniţi până la în­drcerea lui Maidar care avea sa

Next