Voinţa Galaţilor, 1897 (Anul 2, nr. 1-68)

1897-07-17 / nr. 1

JOUI 17 IULIE 1897. ANUL II. — No. 1.a IO BANI EXEM1PLARUL ABONAMENTU/r o Organ al partidului Naţional-Liberal d­in Galaţi . . . 200 lei 00 lec Orî­ce scrisori nefrancate se refuză. APARE DE DOUA ORI PE SAPTAMÂNA - REDACŢIUNEA ŞI ADMINISTRAŢIUNEA STRADA EGALITĂŢEI No. 27 -bani linia petit pe pagina IV 1 leu „ „ „ „ HI 2 lei „ „ inserţii şi re­clame pentru cari redacţiunea nu este răspundetoare. Interesele judeţului nostru precum şi ale oraşului Ga­laţi, trebuind a fi manifes­tate şi susţinute printrun organ serios de publicitate, membrii partidului naţional­­liberal din localitate, au luat iniţiativa de a face să rea­pară ziarul « Voinţa Galaţi­lor)­, mai ales în înprejură­rile actuale, când o mulţime de trebuinţi ne bat la uşă, a­şa că cu toţ­ii trebue să ne * ? încordăm activitatea pentru o muncă rodnică şi utilă. Fie­­care di­ne creiază alte nece­sităţi­, la cari trebue să fa­cem faţă, fie­care împreju­rare ne arată atâtea învăţa­u minte; noi trebue a le utiliza şi a merge tot înainte pentru binele nostru şi cel obştesc. Liberalii avend­ ca de visă pro­gresul şi binele comun, mem­brii aceştia partid din loca­litate, deschid, ca şi în tre­cut, coloanele acestui ziar pen­tru realizarea acestui scop şi­va strânge în jurul acestui organ, pe toţi liberalii şi iubito­rii de binele judeţului nostru. Galaţi, 17 iulie. Toată lumea este de acord a recunoaşte că, anul acesta, a fost un an rău, sub toate ra­porturile; agricultura, însă, a suferit în primul loc. Dacă acest reu ar fi băntuit numai ţara noastră, poate, că am fi suferit cu mai multă durere, pagubele ce ni s’au cau­sat; dar mai toate ţerile din Europa au încercat aceleaşi daune, aşa că întru căt­va este o mică mângâere, că natura nu sa mâniat numai contra noastră, ci contra tuturor. Este necontestat că puterile omului, — cu toată ştiinţa şi mijloacele lui de apărare — sunt de multe ori insuficiente pentru a brava forţa nemărgi­nită a naturei, şi este chiar legendară la ţeranul român su­ferinţa cu resignaţiune a ori­cărei nenorociri care vine de la Dumnezeu. De aceia în împrejurările ac­tuale, toată lumea a vedut pe agricultor, pe neguţător cât şi pe toţi cei ce au suferit pa­gube din causa ploilor şi inun­daţiilor, ridicând ochii către cer şi di­când că puterea nat­u­­rei este nemărginită. Şi când cu toţii lucram ca să putem împedeca râul, când toate autorităţile locale, dina şi noaptea, munceau fără pre­get, pentru a pune stavilă unei mări întinse de apă care creş­tea ca în timpul delu­vi­ului, când toţi inginerii îşi frămân­tau mintea de a găsi cel mai bun mijloc de apărare, şi când armata din întreagă garnisona noastră de la soldat până la general, erau continuu în pi­cioare şi munceau; în aceste , înprej­urări dureroase şi critice,­­ s’au găsit suflete vile, oameni fără de inimă, speculanţi de me­serie, reptile hidoase, care din nenorocirile semenilor lor să facă cal de batac, de antago­nism politic, şi să aibă cura­jul a bârfi prin cafenele şi a seri prin foiţele lor, că dacă erau ei la putere, ca prin mi­nune, ar înlănţuit nourii să nu ploaie şi ar fi înpedecat a­­pele să nu mai curgă. Dar care om cu minte pote spune asemenea nebunii? Cine ar cuteza să înfrângă legile sau capriciile naturei? Ca­re o m seri os şi c­u m i­n tea întreagă, ar putea acusa pe ci­­ne­va fiind­că n’a oprit vântul să bată, nourii să se înalţe şi apa să curgă? Evident că numai un ma­niac poate îngăna ast-fel de ha­­lucinaţiuni, sau un om de o perfectă rea credinţă. S’a acusat guvernul cât şi ad­ministraţia locală, că n’au luat măsuri la timp şi că au fost indiferenţi la apariţiunea ne­noroci­rei, ţesând pe această temă, o mulţime de minciuni şi calomnii neruşinate, pe cari ori­ce om onest când le citea, era cuprins de un suprem des­­gust. Mângâerea noastră este că toţi cetăţenii au fost martori oculari, la munca încordată de 20 de zile pe care a desfăşu­­rat-o toţi funcţionarii statului, ai primăriei şi armata, şi mai avem şi satisfacţiunea, dupe cum vom proba în numărul viitor, că toţi concetăţenii noş­tri desaprobă diatriba unor paraponisiţi, şi cari plâng­­fi­lele fericite, pe când jefuiau lada primăriei. Mai avem şi altă mângâere

Next