Voinţa Galaţilor, 1898 (Anul 4, nr. 80-154)

1898-08-05 / nr. 88

VOINŢA GALAŢILOR Acest comerţ e foarte mare şi e alimentat de populaţiunea de prin împrejurimi. Atât judeţul cât şi judeţele limitrofe se aprovizionez şi ia parte fiecare locuitor cu toate cele necesare din juravalide galaţilor. Odată cu desfacerea carului lut cu ordi, secară, giuiu, porumb, etc, lemne, fin, vite, în fine toate ce se vinde in o piaţă, mare ca Galaţii, odată cu această desfacere el se aprovisiona din Galaţi, din prăvăliile de detail din Galaţi, cu toate cele necesare pentru casă. Acest comerţ întreţine în Galaţi o sumă de prăvălii, un număr de comersanţi detailişti, cari desfac o cantitate enormă de mărfuri de ale angrosiştilor. Acest comerţ plăteşte o sumă de taxe, de patente, afară de fondare, axise, decizi, maxime şi minime, tot, tot ce alimentează budgetul unei comuni, care a obligat a ţine locul de inter oraş comercial al ţarei. Acest comerţ, cu puţine excepţiuni mai are avantagiul de a fi curat naţional, de a fi în măinele românilor Cu acest comerţ, noi Gălăţenii cel puţin, ne mai putem mândri că este în mainele noastre ale românilor, că este naţional. Ei bine astădi, încă odată repet în urma celor subvenite, este comerţul cel mai lovit. Astăzi comerţul de detail în Galaţi e în agonia morţei. Cel mai oropsit dintre toţi comercianţii, cel mai lovit în taxe şi parataxe, fără a i se da în schimb nici un avantaj este comerţul românesc din Galaţi, este comerţul de detail. De aceia ne-am propus de a ridica glasul în favoarea lui, în favoarea comerţului nostru naţional. Ar fi un păcat de moarte a lăsa să piară acest comerţ în oraşul nostru; ar fi asasinarea noastră proprie şi nu credem să fie român, care să dorescă aşa ceva. ?Vom arăta în numerile viitoare în ce stă acest rău, ce cată a ne omorî comerţul nostru de detail. Cf. Codrea, Conservatorii şi Alegerile Comunale Citim in „Voinţa Naţionala“ ca răspuns conservatorilor : „Nu suntem îngrijaţi şi nici n’avem de ce. „Situaţia generală a partidului e mai bună şi mai solidă ca oricând din aeşti trei din urmă ani. „Neînţelegerile, destinările ce există, pe ici pe colo, n’au nici o importanţă, căci nu sunt profunde. ..Nu ne temem de nimic, fiindcă n'are cine să ne atace serios. Vă lipseşte până şi platforma electorală. Şi apoi, şi mai presus de toate, nu sunteţi în stare să ne luaţi moştenirea şi să daţi un guvern**. „Vorbiţi, desigur, despre micile neînţelegeri dintre noi, numai pentru a masca marile destinări dintre voi“. „Căci cine mai poate ascunde sau tăgădui astăzi deprimarea şi sfâşierile din sânul partidului conservator? Și astfel stând lucrurile, mai poate fi vorbă despre apropiata lor venire la putere, când n'aiî cu cine forma, nu un minister, dar nici un sfert de minister.** „Al. Lahovary, mort, șeful d. Lascar Catargiu, îmbătrânit, iar luceafarul, d. Tache Ionescu, afară din luptă, în urma falsului cu care a fost prins. Ce le mai rămâne ? I. Cili Panu şi fosta administraţie comunală pentru a agita mahalalele Capitalei». „Noi regretăm sincer starea deplorabilă în care vă găsiţi, fiindcă, fatal, ne resimţim şi noi“. «Dacă am avea în faţa noastră o opoziţie unită şi puternică, credeţi că neînţelegerile pe cari le exploataţi ar mai exista o zi sau chiar s’ar mai fi produs ? Sau daca ar mai exista cel mai mic pericol, credeţi câ nu ne-am strânge rindurile şi nam merge la luptă şi la urnă in masă compactă, pentru a ve strivi dupe cum vi s*a întâmplat de atâtea ori?» -------------------------------------------------- Deraiarea de la Zorlenî Trenul accelerat din Iaşi a deraiat, ori noapte, la 12 ore și 20 m, la 2 chilometri înainte de gara Zorlenî. Din fericire, i-avem de înregistrat nici un inert și nici un rănit grav. Trenul mergea cu o iuţeală cam de 46 chilometri, când s-a produs accidentul. Maşina, tenderul şi vagonul de bagaje au rămas pe linie, pe când restul trenului săi rupt şi 2 vagoane din cap, unul de cl. II şi altul de cl. I, au eşit de pe linie şi au apucat spre cîmp răsturnăndu-se aproape îndată. Celelalte vagoane, deşi eşite de pe sine, stau o Forţa ziarului „VOINŢA GALAŢILOR“ ERNEST DAUDET Ul 105 la Martir al amorurii Nici un cuvent, nu se opune la aceasta, respunse cu viociune Severin, fericit că a găsit ocasiunea dorită de a fi singur cu Lea. După câteva minute, ei se găseau mergând Încetişor pe ţerm ; era luna lul Septembrie, una din cele mai frumoase ale anului, mai ales in părţile de miată zi. Apa era liniştită, cerul limpede, marea brăzdată de bărcile pescarilor care mergeai la intra in portul Saint-Tropez. Nişte cântece depărtate să auziau. Clopotele vecine aruncau în aer sgomotoasa lor armonie. Aceste mici tulburări nu impedicau murmurul brazilor melancolici, la picioarele cărora treceau cei doi preumblâtori. Acest spectacol, acest sgomot confus precum şi evaporaţia apelor stătătoare, care pătrundeau până la suflet, versau in inimă torente de poesie. Cum nu se aşteaptă in d-ta ideia de D-zeu? întrebă deo dată Severin. Această întrebare răpi pe Lea din un vis plăcut. Ideia de D-zeu ? strigă ea cu minte. Ce ’ţi pasă! Aşi crede in D-zeu când aş şti că aveţi să vă mulţumiţi, dar ştii ca aveţi să pretindeţi să cred şi in Biserica catolică. — Crezând primul punct, aveţi să credeţi cu timpul şi pe al doilea. — Eil cred în D-zeu, însă intr’un D-zeu cu totul altul de al D-voastră ; al d-vostră este bun şi paternei, iar al meu egoist şi indiferent. Eu v am spus deja cu ce nume îl numesc pe al meu : „Fatalitatea*. Numai aceasta singură este care prezidează la destinele lume!. Iată credinţa mea. Mare greşală, d-nă. (Va urma).