Vremea Nouǎ, aprilie-iunie 1971 (Anul 4, nr. 963-1040)

1971-05-08 / nr. 995

A \ A In sala Palatului din Capitală Cea de-a 50-a aniversare a înte­meierii Partidului Comunist Român, eveniment de importanță epocală în istoria mișcării muncitorești din țara noastră, în viața poporului ro­mân, a fost sărbătorită, vineri di­mineața, în Capitală, în cadrul u­­nei adunări solemne organizate în sala Palatului Republicii Socialiste România. Marea sală are un aspect festiv. Pe fundalul scenei, dominat de faldurile drapelelor partidului și statului, se văd stema Partidului Comunist Român, cifra jubiliară .50" și datele jubiliare: „1921—1971". La ora 10 dimineața, o furtună de aplauze și urale salută sosirea în sală a conducătorilor partidului și statului. In prezidiu iau loc to­varășii Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnaraș, Manea Mănescu, Paul Niculescu- Mizil, Gheorghe Pană, Gheorghe Ră­­dulescu, Virgil Trofin, Ilie Verdeț, Maxim Berghianu, Florian Dănă­­lache, Constantin Drăgan, Emil Drăgănescu, Janos Fazekas, Petre Lupu, Dumitru Popa, Dumitru Po­­pescu, Leonte Răutu, Gheorghe Stoica, Vasi­le Vîlcu, Ștefan Voitec, Iosif Banc, Constantin Băbălău, Pe­tre Blajovici, Miron Constantinescu, Mihai Dalea, Miu Dobrescu, Aurel Duca, Mihai Gere, Ion Iliescu, Ion Ioniță, Carol Király, Vasile Patili­­neț, Ion Stănescu, Mihai Telescu, Iosif Uglar, Richard Winter, precum și participanți la crearea partidului și alți veterani ai mișcării munci­torești din țara noastră — Gheorghe Cristescu, primul secretar general al Partidului Comunist din Româ­nia, Constantin Pîrvulescu, Chivu Stoica, Mihail Cruceanu, Ion Niculi, Alexandru Sencovici, Gheorghe Va­­silichi, Petre Constantinescu-Iași, Wanda Nicolschi, Constantin Tiules­­cu, Constanta Crăciun, Vasile Bîgu, Victor Brătfăleanu, Ion Popescu- Puțuri, Sanda Rangheț,­­ Anton Breitenhofer, Ladislau Banyai, Lajos Csogor, L­ozsef Méliusz, Gheorghe Petrescu, Gheorghe Rusu, Mihai Ro­­șianu și Vida Géza — fruntași în muncă din industrie și agricultură — eroi ai muncii socialiste — con­ducători ai organizațiilor obștești, generali, oameni de știință, artă și­­ cultură. Se aflau în sală membrii C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat și ai guvernului, ai Consiliului Național al Frontului Unității Socialiste, ac­tiviști de partid și de stat, nu­meroși membri de partid din ile­galitate veniți din toate județele țării, primii secretari ai comitete­lor județene ale P.C.R., conducători ai instituțiilor centrale și organi­zațiilor obștești, muncitori și ță­rani fruntași în producție, militari ai Forțelor noastre Armate, sa­vanți, creatori pe tărîmul artelor. Miile de oameni prezenți la a­­dunarea solemnă ofereau imaginea simbolică a însăși istoriei partidu­lui. Alături de participanți la pri­mul congres de constituire a P.C.R., de vechi militanți care în anii negri ai ilegalității au luptat in rîndurile partidului în marile bă­tălii de clasă organizate și condu­se de comuniști pentru libertatea și independența patriei, pentru fe­ricirea poporului alături de cei ca­re și-au adus contribuția la victo­ria insurecției de la 23 August, instaurarea regimului democrat, la înfăptuirea revoluției populare, se aflau reprezentanții tuturor catego­riilor de oameni ai muncii, români, maghiari, germani și de alte na­ționalități, de toate vârstele și pro­fesiile. Sunt cei care cu brațele și cu mintea participă cu pasiune și înaltă responsabilitate patriotică, la elaborarea și traducerea în viață a politicii Partidului Comunist Ro­mân, înălțînd pe pămîntul patriei noastre edificiul societății socialiste multilateral dezvoltate. Erau de față șefi ai misiunilor diplomatice acreditați în Republica Socialistă România. Adunarea a fost deschisă de to­varășul Ion Gheorghe Maurer, membru al Comitetului Executiv, al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., președintele Consiliului de Miniștri. In­ovațiile asistenței, la aduna­rea solemnă a luat cuvîntul tova­rășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Ro­mân, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Ro­mânia. (continuare în pag. a 5-a) ■ [UNK]ISLIOTE" rIllALA ^^VlÊ !-, ITUr-CCITT' > PH Organ al Comitetului județean Vaslui al P.C. R.și al Consiliului popular județean ANUL IV, nr. 995 SÎMBĂTA 8 M­A­I 1971 6 pagini, 30 bani Redacția și administrația: str. Ștefan cel Mare nr. 79 Vaslui Redacția tel. 1165 Administrația 1611 Adunarea solemnă consacrată gloriosului semicentenar al Partidului Comunist Român Expunerea tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Stimați tovarăși și prieteni. Sărbătorim astăzi împlinirea a 50 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român, eveniment de însemnătate istori­că epocală în viața poporului nostru. Cu acest prilej festiv permiteți-mi să vă a­­dresez dumneavoastră, tuturor comuniști­lor, întregului nostru popor, cele mai cal­de felicitări și un cordial salut din partea Comitetului Central al Partidului Comu­nist Român, a Consiliului de Stat și a guvernului Republicii Socialiste România. (Aplauze puternice, prelungite). Această aniversare prilejuiește o retros­pectivă a drumului parcurs de partid, a luptelor duse de clasa muncitoare, de toți oamenii muncii din patria noastră pentru dreptate și libertate socială și na­țională, pentru răsturnarea regimului Stimați tovarăși. Istoria partidului nostru este istoria luptelor sociale și naționale ale clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, ale tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naționalitate, este istoria nașterii și dezvoltării mișcării muncitorești și revo­luționare din România. Noi, comuniștii, sîntem continuatorii tradițiilor progresis­te ale poporului. Cinstim pe toți acei care au stat în fruntea luptei împotriva asu­pririi străine, pentru neatîrnarea poporu­lui, pentru formarea statului național ro­mân. Greul luptelor l-au dus întotdeauna masele largi populare. Ne adresăm recu­noștința noastră fierbinte și ne plecăm cu smerenie în fața jertfelor grele pe care le-au dat în aceste lupte. Secolul al XIX-lea s-a caracterizat prin mari mișcări pentru eliberarea națională și socială. Răscoala din 1821, revoluția din 1818, Unirea Principatelor în 185!), răz­boiul pentru independență din 1877 sunt momente cruciale în istoria țării noastre. Aceste evenimente au marcat, totodată, intrarea țării pe calea dezvoltării capita­liste, precum și apariția pe scena istoriei, o dată cu burghezia, a clasei muncitoare. In a doua jumătate a secolului trecut, în­deosebi după formarea statului național român, în 1859, România a cunoscut o puternică dezvoltare capitalistă. Situația specifică, determinată de dependenta față de imperiul otoman și de pătrunderea in economia țării, încă din acea perioadă, a capitalului străin, a creat oamenilor mun­cii condiții deosebit de grele. In acest cadru, încă în perioada 18­10—1870, începe crearea organizațiilor muncitorești. Trebuie să menționez că formarea pri­melor cercuri muncitorești, începutul răs­­pîndirii ideilor socialiste în România au fost stimulate de legăturile militanților români cu făuritorii socialismului știin­țific — Marx și Engels. Intr-o scrisoare trimisă militantului socialist Ion Nădejde, în 1888, Engels arăta că încearcă o mare satisfacție văzînd că socialiștii din Româ­nia au adoptat în programul lor princi­piile fundamentale ale teoriei marxiste. Dezvoltarea mișcării muncitorești și răs­­pîndirea ideilor socialismului științific au dus la formarea în 1893 a Partidului So­cial-Democrat al Muncitorilor din Româ­nia. Deși a activat numai 6 ani, datorită trecerii unor fruntași de partea burghe­ziei, Partidul Social-Democrat al Munci­torilor din România a marcat un moment deosebit în lupta politică a proletariatu­lui. Organizarea pe plan național a miș­cării sindicale în 1906 și refacerea Parti­dului Socialist în 1910 reflectau maturi­zarea politică a clasei muncitoare din România, rolul tot mai important pe care îl dobîndea în viața țării. Continuînd să întrețină legături cu mișcarea revoluțio­nară din alte țări, mișcarea muncitoreas­că din România a ajutat la transportul în Rusia a literaturii tipărite de emigra­ția rusă din Apus — inclusiv a „Iskrei" le­niniste — a manifestat o activă solidari­tate cu lupta proletariatului rus împotriva țarismului în 1905, printre altele acordînd ajutor echipajului revoluționar de pe cru­cișătorul „Potemkin" care, după cum se știe, a primit azil politic în România. Militanții socialiști români au avut legă­turi nemijlocite cu V. I. Lenin. In anii premergători, precum și în timpul pri­mului război mondial imperialist, mișca­rea muncitorească și socialistă a acționat cu hotărîre împotriva războiului, partici­­pind la conferințele internaționale anti­războinice și organizînd mari manifestări de masă în țară. După terminarea războiului și realiza­rea statului național unitar, România a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare; totodată, mișcarea muncitorească și socia­listă a căpătat dimensiuni noi. La sfîr­­șitul deceniului al doilea al secolului nos­tru, in țară se acumulaseră multe contra­dicții sociale și naționale, care creau ne­cesitatea unor profunde transformări în viața societății. Se impuneau, în special, înfăptuirea reformei agrare, crearea unei industrii naționale avansate, lichidarea dependenței față de capitalul străin, de­burghezo-moșieresc, pentru cucerirea pu­terii politice și făurirea cu succes a so­cialismului în România. Drumul străbă­tut nu a fost neted : au trebuit învinse multe greutăți, trecute mari obstacole — dar nici teroarea sălbatică, nici închiso­rile și nici chiar moartea nu i-au putut abate pe comuniști din calea lor. Comu­niștii au ținut totdeauna sus steagul lup­tei sociale și naționale, acționând ca or­ganizatori și conducători încercați ai cla­sei muncitoare, ai întregului popor mun­citor. (Aplauze , puternice, prelun­gite). Ceea ce i-a însuflețit permanent pe comuniști în lupta lor a fost încrederea nestrămutată în învățătura atotbiruitoare marxist-leninistă, devotamentul nemărgi­nit față de năzuințele de libertate națio­nală și dreptate socială ale poporului (Vii aplauze), mocratizarea vieții politice și de stat. De realizarea acestor transformări depindea progresul rapid al țării din punct de ve­dere economic și social. In viața internațională se adinceau, de asemenea, continuu contradicțiile de cla­să ; avea loc un puternic avînt revoluțio­nar al clasei muncitoare, se prăbușeau imperii, creștea lupta de eliberare națio­nală și socială. Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie vestea începutul unei noi ere in istoria omenirii — era trecerii la făurirea socialismului și co­munismului. In aceste împrejurări interne și inter­naționale, clasa muncitoare și alte forțe sociale din România s-au ridicat cu ho­tărîre la luptă împotriva asupririi socia­le și naționale. Grevele din 1918—1919, greva generală din 1920 adeveresc creș­terea avântului revoluționar, afirmarea tot mai puternică a clasei muncitoare ca cea mai avansată forță socială a socie­tății românești. Situația internă și internațională, lupte­le de clasă din acei ani au grăbit crista­lizarea necesității creării unui partid re­voluționar de tip nou, în stare să con­ducă clasa muncitoare și celelalte forțe sociale și progresiste în lupta pentru apă­rarea drepturilor și libertăților lor demo­cratice pentru înfăptuirea unor adinei transformări sociale. In rîndurile Parti­dului Socialist se manifestau tot mai pu­ternic forțele care se pronunțau pentru un partid revoluționar, bazat pe ideolo­gia marxist-leninistă. La 8 mai 1921, Con­gresul Partidului Socialist a hotărît, cu o mare majoritate de voturi, transformarea sa in Partidul Comunist din România. (Aplauze puternice, îndelung repetate). Cred că sînteți de acord să salutăm pre­zența la adunarea noastră solemnă a ce­ La această adunare participă veterani care au luat parte la formarea partidu­lui, mulți activiști din anii ilegalității care și-au îndeplinit cu înalt devotament nețărmurit sarcinile încredințate de partid, aducîndu-și contribuția la toate marile succese obținute de partidul și poporul nostru. Partidul îi prețuiește în cel mai înalt grad pe activiștii din anii ilegalită­ții. In numele Comitetului Central, se a­­dresez tuturor calde felicitări și mulțu­miri comuniste­ (Aplauze îndelungate). Mulți din cei care au luat parte la în­ființarea partidului în 1921 și care au activat în rîndurile sale nu mai sînt prin­tre noi. In semn de adune omagiu, pro­pun să păstrăm un moment de reculegere. (Asistența se ridică pentru cîteva clipe in picioare, cinstind memoria celor dispă­ruți), lui care a fost primul secretar general al Partidului Comunist din România, to­varășul Gheorghe Cristescu. (Aplauze­,pu­­ter­ire). Crearea partidului comunist a marcat triumful forțelor revoluționare și a marxism-leninismului în mișca­rea muncitorească din țara noas­tră; din acest moment, mișca­rea revoluționară din România intrat într-o etapă nouă, superioară a a dezvoltării sale, încă din timpul primului congres al partidului, cercurile reacționare au dez­lănțuit o prigoană sălbatică împotriva co­muniștilor. După trei ani de activitate le­gală, guvernul burghezo-moșieresc a scos partidul în afara legii. Timpi de două de­cenii, comuniștii au fost obligați să acti­veze în condițiile grele ale ilegalității, în­­fruntînd represiunile regimului burghezo­­moșieresc. In toată această perioadă, partidul a fost organizatorul și conducătorul tuturor luptelor revoluționare ale oamenilor mun­cii. Dintre numeroasele bătălii de clasă din acea vreme, voi menționa greva mi­nerilor de la Lupeni din 1929, grevele petroliștilor și ceferiștilor din 1933 — ca­re au exprimat în modul cel mai grăitor spiritul combativ al clasei noastre mun­citoare, afirmarea rolului partidului co­munist, a capacității sale de a organiza și conduce lupta oamenilor muncii. (A­­plauze puternice). O activitate multilaterală a desfășurat partidul nostru pentru unitatea clasei muncitoare, pentru unirea tuturor forțe­lor democratice în lupta împotriva poli­ticii de fascizare a țării și a pregătirii de război. Merită menționate în acest sens acțiunile unite ale forțelor democrate, soldate cu succes în alegerile parțiale din 1936, precum și marea demonstrație anti­fascistă și antirăzboinică de la 1 Mai 1939. In toată această perioadă, partidul a militat neobosit pentru o politică de prietenie și colaborare cu Uniunea So­vietică, pentru stabilirea de relații diplo­matice între cele două țări. (Vii aplauze). In fața politicii antinaționale a cercuri­lor reacționare, partidul comunist a fost forța cea mai consecventă a apărării in­tereselor naționale ale țării. Lipsa de unitate a forțelor democratice a permis insă reacțiunii să instaureze dictatura mi­­litaro-fascistă, să subordoneze țara Ger­maniei hitleriste. După cum se știe, în 1939—1940 situația internațională s-a agra­vat. Germania nazistă a trecut la agre­siune directă împotriva a numeroase sta­te din Europa, dezlănțuind cel de-al doi­lea război mondial. România se găsea într-o situație de izolare internațională, care a ușurat lui Hitler impunerea Dic­tatului de la Viena, dezmembrarea teri­torială a țării noastre. In aceste împre­jurări, Partidul Comunist din România, împreună cu Frontul Plugarilor, Madost-ul și alte forțe politice au chemat poporul la luptă pentru apărarea integrității te­ritoriale a patriei. (Aplauze puternice). Se crease o situație favorabilă rezistenței na­ționale, dar trădarea cercurilor conducă­toare guvernante și a conducerii partide­lor burgheze a împiedicat lupta maselor largi populare. La scurt timp, România a fost împinsă de dictatura militaro-fascistă, alături de Germania nazistă, în războiul antisovietic, împotriva voinței poporului și a intereselor sale naționale. Intrarea trupelor hitleriste in țară în 1940 a însemnat in fapt ocuparea Româ­niei și subordonarea ei mașinii de răz­boi naziste, a dus la jefuirea bogățiilor țării, provocînd grele suferințe poporului român. Totodată, dictatura militaro-fascis­tă și ocupanții hitleriști au dezlănțuit o prigoană sălbatică împotriva comuniștilor și a altor forțe patriotice antifasciste. Sute și mii de comuniști și luptători an­tifasciști au fost aruncați în închisori și lagăre; zeci dintre ei au fost uciși de plu­­toanele de execuție. Prin aceste repre­siuni sîngeroase se urmărea decapitarea mișcării de rezistență antifascistă și anti­războinică. Dar, după cum se știe, planu­rile reacțiunii fasciste române și ale na­ziștilor germani au suferit un eșec total, ei nu au putut învinge voința forțelor antifasciste care, în ciuda terorii, și-au imit rîndurile și au desfășurat cu succes lupta contra fascismului și războiului. (Aplauze puternice, prelungite). E­ste meritul Partidului Comunist Ro­mân că a militat, încă de la înființarea sa, împotriva intervenției imperialiste contra puterii sovietice. După cum știți, la primul congres a fost votată și o mo­țiune de solidaritate cu statul făurit de Lenin. (Vii aplauze). Atunci când a iz­bucnit agresiunea Germaniei fasciste, partidul s-a ridicat cu toată forța împo­triva participării României la a­­cest război nedrept. El a chemat toate forțele naționale la lupta pentru ieșirea din războiul antisovietic, pentru întoarcerea armelor împotriva Germaniei fasciste și alăturarea țării noastre coali­ției antihitleriste. Prin politica sa Parti­dul Comunist Român a apărat onoarea poporului și interesele naționale ale țării, politica de prietenie tradițională cu marea noastră vecină — Uniunea Sovietică. (Aplauze puternice). Activitatea intensă desfășurată de partid a dus la unirea forțelor antifasciste patriotice, la for­marea in mai 1944 a Frontului Unic Muncitoresc între Partidul Comunist și Partidul Social-Democrat și apoi a Blocu­lui National Democratic. In același timp, partidul a organizat gărzile patriotice, a condus numeroase acțiuni de sabotare a războiului. Anul 1944 se caracterizează prin schim­barea radicală a situației militare în fa­voarea coaliției antihitleriste. Sub lovitu­rile zdrobitoare ale Armatei Roșii, care a dus greul celui de-al doilea război mon­dial, trupele fasciste se retrăgeau cu pier­deri mari; pe alte fronturi forțele aliate dădeau, de asemenea, lovituri puternice armatei hitleriste. Lupta armată a for­țelor patriotice din diferite țări creștea în amploare, izbind nimicitor mașina de război fascistă. Folosind condițiile inter­ne și externe favorabile, forțele naționale patriotice din România, în rîndul cărora partidul comunist constituia principalul nucleu, inițiatorul și organizatorul acțiu­nilor antifasciste și antirăzboinice, au tre­cut la declanșarea și înfăptuirea cu suc­ces a insurecției naționale antifasciste ar­mate. (Vii aplauze). Aceasta a dus la arestarea guvernului Antones­­cu, la ieșirea imediată a Româ­niei din războiul antisovietic și la intrarea ei în luptă împotriva Germaniei naziste, alături de Uniunea Sovietică și celelalte țări ale coaliției antihitleriste. (Aplauze puternice). Din primul moment al înfăptuirii ac­tului istoric de la 23 August, partidul nostru a fost organizatorul, sufletul tu­turor acțiunilor poporului și ale arma­tei. Forțele patriotice și armata au eli­berat rapid Capitala și alte centre ale țării, capturind importante grupări mi­litare hitleriste. Pentru a înțelege starea de spirit din acel timp, merită să menționăm că în­treaga armată a răspuns cu promptitu­dine chemării de a se alătura armatei so­vietice, coaliției antihitleriste. (Aplauze puternice). Angajîndu-se cu toate resursele de care dispunea în războiul antifascist, ar­mata română a purtat, alături de Armata Roșie, grele lupte pentru eliberarea defi­nitivă a patriei, a participat la elibe­rarea Ungariei și Cehoslovaciei pînă la înfringerea completă a Germaniei hitle­riste, înscriind astfel o luminoasă pagină de eroism și glorie în istoria României. (Aplauze puternice). Acum, la a 50-a aniversare a parti­dului nostru, în preajma Zilei Victo­riei, aducem un fierbinte omagiu și prinosul recunoștinței întregului nostru popor fiilor patriei care au săvîrșit fapte de vitejie, au dat dovadă de înalt de­votament și nu și-au precupețit nici viața pentru eliberarea țării și înfringerea fas­cismului. (Aplauze puternice, prelun­gite). Totodată, exprimăm sentimen­tele noastre de recunoștință față de glo­rioasele armate ale Uniunii Sovietice, care, cu prețul unor jertfe uriașe, au sfărîmat mașina de război nazistă, au adus o con­tribuție hotăritoare la eliberarea României și a altor țări de sub jugul fascist, la înfringerea Germaniei hitleriste. (Aplau­ze puternice). In același timp, poporul nostru cinsteș­te memoria ostașilor tuturor celorlalte țări din coaliția antihitleristă care au participat la marea bătălie militară pen­tru înfringerea Germaniei fasciste. (A­­plauze puternice). Ne îndreptăm gîndul cu venerație spre milioanele de luptători din rezistență, spre patrioții din țările cotropite, care și-au vărsat singele, și-au dat viața în dramatica încleștare cu fascismul, con­tribuind prin lupta lor eroică la salva­rea civilizației umane de robia hitleristă. (Vii aplauze). Răsturnarea dictaturii militaro-fasciste a marcat o cotitură istorică în dezvol­tarea României, lupta antifascistă, de­mocratică transformîndu-se rapid într-o mișcare socială de o amploare cum nu a mai cunoscut istoria țării și care a des­chis calea celor mai profunde schimbări revoluționare, înfăptuirii idealurilor de li­bertate și dreptate socială și națională ale poporului român. Desfășurând o multilate­rală activitate politică și l Partidul Comunist Român organizatorică, a reunit în a­­ceastă mișcare principalele forțe ale na­țiunii—clasa muncitoare, țărănimea, inte­lectualitatea, păturile mijlocii de la orașe și chiar anumite cercuri ale burgheziei. Rod al luptei celor mai largi mase populare, instaurarea la 6 martie 1945 a primului guvern cu adevărat democratic din isto­ria țării — în frunte cu înflăcăratul pa­triot, eminent om de stat și militant pro­gresist dr. Petru Groza — a însemnat o mare victorie a forțelor revoluționare, de­mocratice, a marcat instaurarea puterii revoluționar-democratice a muncitorilor și țăranilor, a deschis calea unor transfor­mări social-politice profunde in socie­tatea românească. (Aplauze îndelungate). Doresc să exprim cu acest prilej mul­țumirile și recunoștința partidului nostru tuturor partidelor și organizațiilor de­mocratice, patriotice, care au colaborat în acei ani cu comuniștii în lupt­a pen­tru transformarea revoluționară a țării. (Vii aplauze). Este știut că România ieșise din răz­boi ruinată și secătuită, că în țară dom­neau haosul economic și sărăcia, că masele muncitoare se zbateau într-o neagră mi­zerie. Sarcina imperioasă care se punea în fața țării era ieșirea din această situa­ție catastrofală, trasarea unui program al evoluției economice și sociale imediate și de perspectivă. Elaborarea acestui pro­gram a făcut obiectul Conferinței Na­ționale din 1945 a Partidului Comunist Român, al raportului prezentat de Gheor­ghe Gheorghiu-Dej — fiu devotat al cla­sei muncitoare, al poporului român, mi­litant de seamă al mișcării comuniste, care timp de 20 de ani s-a aflat în fruntea partidului nostru, aducînd împreună cu întregul activ de partid și de stat o con­tribuție de seamă la realizarea marilor transformări revoluționare din acea pe­rioadă. (Aplauze puternice). Subli­niind însemnătatea esențială a in­dustrializării pentru asigurarea pro­gresului general al țării și consolidarea independenței noastre naționale, Confe­rința Națională a indicat ca primă etapă trecerea la reconstrucția țării, la reface­rea rapidă a economiei distruse și dez­organizate de război. Partidul nostru a desfășurat o intensă activitate pentru mobilizarea maselor largi populare la înfăptuirea acestui obiectiv principal. Munca constructivă, amplă și grea, s-a împletit cu lupta fermă îm­potriva forțelor reacționare, a claselor exploatatoare și a partidelor lor politice, care, contînd­ pe sprijinul cercurilor im­perialiste din exterior, se opuneau cu în­verșunare transformărilor sociale, demo­cratizării țării, înfăptuirii măsurilor de redresare și dezvoltare economică. Ampli­ficarea continuă a procesului revoluționar a dus la modificarea radicală a raportu­lui forțelor sociale în favoarea maselor celor ce muncesc, la înfringerea claselor (continuare in pag. a 2-a) Mărețe tradiții revoluționare de luptă pentru eliberarea socială și națională a poporului, pentru socialism

Next