Vremea Nouǎ, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 1041-1119)

1971-09-26 / nr. 1116

» PAGINĂ 2 A­r%t­partită (in prima serie) la Iași, în anul 1881, re­vista Contemporanul a­­ marcat un important mo­ment în istoria publicisti­cii socialiste românești, încă de la primul său număr, Contem­poranul își schița astfel calea, drumul, programul : „scopul nos­tru este a face cunoscut publi­cului românesc cum privește știința contemporană lumea. Vrem sa aducem în țara noastră discuțiunea asupra marilor teorii științifice ordinea zilei­­..Credem fo­lo­lositoare pentru patria noastră, imprăștierea pe scară cit mai mare a cu­noștințelor ciștigate in privința lumei". Militind in această di­recție de preocupări, lupta dusă de Contem­poranul ,,pentru promo­varea unei concepții ma­terialiste asupra lumii se integrează intr-adevăr u­­nul viguros și impresio­nant elan critic, cu mul­tiple și variate implica­ții de ordin cultural și social, țintind în ultimă ■ instanță la o reformă ra­dicală a vieții noastre sociale". In cei zece ani de a­­pariție, revista politică, culturală, științifică și li­terară Contemporanul (e­­ditată de Cercul socia­list din Iași) „a desfă­șurat o intensă activitate pentru răspindirea păturile societății româ­­n­­ești a concepției materia­liste cu privire la natură societate, a contribuit la noașterea ideilor marxismului în România, iar după 1885, a de­venit una din cele mai puter­nice tribune de propagare a socialismului științific". La împlinirea a 90 de ani de la tipărirea primului număr al Contemporanului, și a 25 de ani de la reapariția sa in pe­rioada de după eliberarea țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în mesajul adresat cu acest pri­lej sărbătoresc, face, printre­­ altele, și această pregnantă subliniere, referindu-se la sub­stanțiala contribuție ideologică a menționatei publicațiuni : „Revista CONTEMPORANUL a jucat un rol important în isto­ria modernă a României , apă­rută in perioada intrării prole­tariatului român în arena so­­cial-politică a țării. CONTEM­PORANUL s-a situat de la în­ceput de partea forțelor înain­tate ale societății, militând pen­tru interesele și revendicările maselor oprimate, pentru idea­lurile de libertate națională și socială ale poporului". La apariția, în septembrie 1946, a seriei noi a Contem­poranului, revista își propunea să se adreseze intelectualității, chemind-o să se stringă in ju­rul comuniștilor pentru a conso­lida împreună cu muncitorii și țăranii o nouă putere de stat și să pornească la făurirea so­cietății socialiste. Amintind în articolul său edi­torial despre tradiționala legă­tură cu seria veche a „înain­tașei omonime", la rîndu-i, Con­temporanul din contemporanei­tate își „preciza" limpede po­ziția : „Revista noastră se si­tuează in mijlocul marilor eve­nimente nu ca spectatoare, ci ca participantă activă, cu spirit hotărit și combativ" pentru „cla­rificarea ideologică, limpezirea vieții culturale­­,i­n.art iști In adevăr, de uni pătrar de veac, săptămină de săptămina, Contemporanul acordă culturii ■ românești’­­ un­­ sprijin unanim , recunoscut. Au fost tratate, in coloanele sale, probleme de ideologie , din partea Contem­poranului contemporan, a răsu­nat și continuă să răsune me­reu către creatorii de frumos îndemnul de a se alătura luptei poporului, de a-și pune talen­tele și potențele artistice in slujba acestei lupte. Săptămînă de săptămînă, înarmat cu înal­tele principii ale esteticii mar­­xist-leniniste, Contemporanul a­­rată artei și slujitorilor ei din patria noastră, drumul spre în­făptuirea acelor opere verita­bile, din care toate influențele decadente să fie excluse. Săp­­tămîna de săptămînă. Contem­­­poranul, în serie nouă, arată, in paginile sale, cum tre­buie mers pe calea ce duce spre arta superioa­ră, plină de idei, spre arta pusă în slujba ce­lor mai frumoase idea­luri - artă ce se spriji­nă solid pe realitate, pe tot ce este frumos, drept și avîntat spre mai inalt și spre mai bine. Tocmai pentru aceste merite, secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Con­siliului de stat al Repu­blicii Socialiste România, tovarășul Nicolae Ceau­­șescu, aprecia în con­textul aceluiași recent mesaj: „Revistei Contem­poranul îi revine un rol deosebit de important in promovarea artei realis­te, militante, pătrunsă de patosul revoluționar al vremurilor noi pe care le trăim, al unei arte în­chinate omului, perfec­ționării sale morale, înnobilării și îmbogățirii vieții spirituale a în­tregului popor". La jubileul experimentatului, respectatului și prețuitului nostru confrate Contemporanul, un sa­lut cordial și gîndul ce ne bin­­tuie , gestul febril cu care ce­tățeanul cumpără o gazetă este un gest obișnuit într-o epocă in care presa oglindește miș­carea rapidă a evenimentelor, a ideilor. Totuși, acest gest, atunci cînd e vorba de Sein­­teia, de Contemporanul, măsoa­ră și mai bine temperatura, ‘a­­­derența, conștiința politica a ce­tățeanului entuziast, capabil,, an­­­gajat in­­ destinul țării noastre socialiste, angajat pe drumul său de victorii și înfăptuiri. VALER MITRU Actualitatea CONTEMPORANULUI ȘI CU­ 66 «•«*«« * MONUMENTELE BIBLADENE pagini in­ ­ piatra ale istoriei orașului e cele mai multe ori, istoria culturală, marile evenimente ale tre­cutului unui oraș sunt cărți, prezente nu numai si în rafturile bibliote­cilor, ci și pe străzile, în parcurile și piețele lui. Căci in fiecare oraș, in fiecare ceas al unei zile, statuile — aceste pagini săpate în pia­tră, pagini de istorie și cul­tură — țin trează memoria locuitorilor săi. în municipiul Bîrlad exis­tă o seamă de realizări plas­tice statuare, și nu chiar puține la număr, căci in pri­vința busturilor de scriitori orașul se află pe locul al pa­trulea în țară (după Bucu­rești, Iași și Cluj). Dar nu numai pentru specialistul care le cercetează, ci și pen­tru obișnuitul privitor, ce­tățeanul de pe stradă, limpede necesitatea întreține­e­rii riguroase a acestor lu­crări, ca și o mai bună pu­nere în valoare a lor. De a­­ceea, credem că propuneri­le noastre privind redistri­buirea monumentelor existen­te în spații naturale și arhi­tectonice corespunzătoare, pre­cum și cele privind res­taurarea unora dintre aces­tea vor fi înțelese. • Să începem cu centrul mu­nicipiului, cu alte cuvinte cu spațiul cuprins între se­diul Consiliului popular mu­nicipal, Casa de cultură a sindicatelor­­ și hotelul O.N.T. „Moldova“. Chiar în mijlo­cul acestei piețe se află un havuz cu un amoraș — lu­crare de gust îndoielnic, ce nu-și are locul in contextul unei arhitecturi moderne. De asemenea, placa comemorati­vă, aflată în vecinătatea Ca­sei de cultură a sindicate­lor, de dimensiuni foarte re­duse, nu e realizată nici din punct de vedere artistic. Cre­dem că în centrul orașului și-ar­­ găsi loc monumentul datorat sculptorului G. Dimi­­triu — Bîrlad „Ultima grena­dă a caporalului Mușat" bronz, lucrare aflată as­tăzi într-un loc îngrădit, fe­rită de privirile locuitorilor orașului, de cele ale vizita­torilor lui. Acest monument — capodopera sculptorului bîrlădean — e o realizare ce întruchipează simbolic aspi­rația dintotdeauna a poporu­lui nostru spre libertate. Tot în centrul orașului, în spa­țiul verde din dreptul Ca­­sei de cultură a sindicatelor, ar trebui să fie instalat bus­tul scriitorului Alexandru Vlahuță, personalitate des­prinsă din inima acestor meleaguri. (în parcul de cul­tură și odihnă, bustul auto­rului „României pitorești“ se află,­ acum, într-un loc foar­te puțin frecventat, pe o a­­lee secundară); în parcul din fața Teatru­lui de stat „V. I. Popa" e­­xistă două ronduri mărgini­te de bust­urile scriitorilor Creangă, Coșbuc, Caragiale, Eminescu, Gîrleanu, Ibrăilea­­nu, Delavrancea, Topîrcea­­nu. Sunt operele recunoscu­tului sculptor ieșean Marcel Guguianu (originar tot din Bîrlad), deosebit prin surprinderea de reușite, trăirilor interioare specifice modele­lor, fiind cele ale lui Dela­vrancea, Topîrceanu și Ibră­­ileanu. Dar e necesar ca so­clurile acestor lucrări să fie reparate. Ar trebui amintită lipsa inscripțiilor cuprinzînd numele și datele biografice ale scriitorilor. Statuia ce-l reprezintă pe Nicolae Roșea Codreanu, a­­flată în fața Casei de copii nr. 2, trebu­ie să fie retrasă către curtea instituției, cre­­indu-i-se, astfel, un mai bun spațiu de vizionare. In cazul în care propunerea creează probleme tehnice deosebite privind mutarea monumen­tului, e necesar a se inter­veni măcar în sensul degajă­rii acestuia, prin înlăturarea copacilor ce-l acoperă către șosea. In aceeași situație se află și monumentul închinat fondatorului spitalului de a­­dulți — dr. Constantin Co­­drescu, operă în marmură semnată de sculptorul Fritz Storck, artist aparținând u­­nei familii ce a deținut un rol important în formarea u­­nei școli românești de sculp­tură, în situația în care se află acum, lucrarea„este inac­cesibilă locuitorilor” și vizi­tatorilor orașului, care, cre­dem noi, nici nu știu de e­­xistența ei. In fine, se pune și proble­ma redistribuirii monumente­lor de artă în perimetrul Parcului de odihnă și cul­tură, căci actuala lor distri­buire e făcută fără prea mult discernămînt, dacă ne gin­­dim că personalități ale vie­ții spirituale locale ocupa locuri periferice sau pur și simplu nu apar reprezentate plastic. Dacă municipiul nos­tru se află pe primele locuri în privința numărului bustu­rilor de scriitori, ar trebui să se afle și printre primele locuri în ceea ce privește buna îngrijire și punere în valoare a acestora. Prin cele relatate mai sus, nu aducem vreoun reproș Consiliului popular munici­pal. Cunoaștem că pentru punerea în practică a unora dintre propunerile de mai sus sunt necesare aprobări spe­ciale, de aceea sperăm că atît Consiliul popular muni­cipal, cit și ceilalți factori în drept, le vom studia și înainta forurilor centrale. Prof. AUREL ISTRATI directorul Școlii generale de muzică și artă plastică — Bîrlad ..V.WAV*VA%^VV.%VVWA..V.V.V.%SW.V.­.WW...V.V.v Hi izvor de iubire Osia de foc a acestui tărîm de stea trece vertical prin inima mea pulsîndu-mi sîngele înflorit spre izvoare de taină și de mir. Anotimpul de lumină zămislit din noapte se împlinește în semințe și fapte, și zborul crește din fiece clipă și gînd , preschimbîndu-ne flacăra ideilor și-n cini. Ne crește soarele în trup și-n privire , înălțîndu-ne în zodii de vrere și împlinire.­­ Aripi nevăzute ne ard în spate , purtîndu-ne in zbor spre zări de adevăr și demnitate.­ Un cîntec solemn urcă din adine , acum cînd izvoarele de iubire se string­­ intr-un singur cuvînt: Partid —­­ nemuritorul astru la zenit. ) MIHAI OGRINJI ; 5 55 1 i 5 ! tot ce vă spun Tot ce vă spun este din inimă — nu caut cuvinte — tot ce vă spun e o privire din inimă, ochiul meu e continuu fierbinte. Cum rîde vara în pumnii merelor după o lungă baie de lumină, tot ce vă spun e un cîntec al sevei pe o dulce colină. Din tot ce vă spun nimic nu am rostit vreodată în șoapte —■ am setea de lumină a fructului, aversiunea lui față de noapte. IOANID ROMANESCU R­od la o toamnă Floarea dorurilor din palme Arde pe focul pădurii; Toamna ne-ascultă, ne vede In lama de lună­ a securii; Ne-nconjoară vii veverițele proprii Aeriene, pufoase, rumegînd ; Trec cîrduri de zile desculțe Prin noi și prin frunze, pe rína. Cocoșii de aur, pe creste pe munți, lunecînd în văpăi Ingîna buciumul de departe Și trecerea turmei de oi. E o liniște de la-nceputuri Pe pămîntul strădaniei pure ; Hambarele­ se prăbușesc de roadă, Porumbul e, imensă pădure Ciuturile sorb din fîntină vin Limpezit de lumina amiezii, Gutuile și merele rodesc Arome-n tăcerea livezii, învăluiți în cîntări Ademeniți de izvoarele viei. Aici printre holde și cerbi Ne cresc uriași și copiii. 5 i I l i; F­întînă românească­­ Această fintină cu adinci izvoare, săpată de mîinile dace, gustată de cohorte romane — aducem fiecare zi puteri ascunse și căprioarele vin împrejur ca la o chemare și stelele cad în apele noastre și­ griul ne crește mai mare în glie. Se-aude vuietul apei prin păduri, zînele izvoare tremură lingă lemne, ciuturile invadate de frunze aduc apa. .. Să ne aplecăm genunchii lingă izvoarele vii, să cîntăm cîntecele despre ape ! Această fîntînă regăsită în fiecare, adîncind vămile aerului spre lut, ascunzînd zborul de păsări, ducînd lemnele la vale — lemnele din păduri! Această fîntînă regăsită în fiecare­­ ION ALEX. ANGHELUȘ .W.V.’.VV.WAVA’.V.VV.V.V.'/.V.Vi’.V.'.V.'.V.’.V.W.V.W VREMEA NOUĂ E Im ] xcelent panotată, în sa­la de recepții a Casei de cultură a sindicate­­­­lor din Bîrlad, expozi­ția tînărului plastician ieșean Li­viu Suhar (vernisată joi, 23 septembrie a.c.) ne în­tregește imaginea lumii unui liric aparent reținut, creator de simplitate bogată în sen­suri, imagine ce ne-a întîm­­pinat și la prima sa expozi­ție, de la „Galeriile de artă“ ale Fondului plastic din Iași. Originar din Bucovina ob­cinilor cu atîta farmec, cu mi­ros de cetină și cu scrîșnitul din galeriile minelor de man­gan, cu Voronețul și cu o mitologie populară plină de vrajă, spre deosebire de alți plasticieni, Liviu Suhar oferă plaiurilor rezonanța unui trai­nic suport, a unui soclu în­tins, pentru reprezentările sale compoziționale. Prin riguroasa selecție efectuată (expune 20 de pînze și cartoane-compo­­ziții, portrete, peisaje și na­turi statice), tînărul plastician ne apare surprinzător de e­­xigent cu sine, la o vîrstă la care această calitate este atît de rar întîlnită. Artistul este posesorul unei tehnici deosebit de viguroase. Compozițiile, portretele, natu­rile statice și peisajele lui Sahar capătă în final acea structurare atentă, precisă a esențialului, ansamblurile păs­trînd însă o încărcătură in­finită de sensuri. Mai ales în compoziții, ar­tistul aduce un elogiu între­pătrunderii dintre om și na­tură, aceasta impresionînd în­deosebi în lucrările ce prelu­crează elementul de nuanță folclorică. In „Legendă", în „Noaptea de Andrei“, pe care o considerăm cea mai reu­șită lucrare de pînă acum a pictorului, figurativul măștilor și costumelor pare străbătut de un flux de spiritualitate, flux coborît din tradiții, din sărbătorile oamenilor. In a­­ceste două tablouri, viața vi­brează intens, culorile de­finesc o realitate spirituală. „Familii de pescari“ — ta­blou achiziționat de Muzeul de Artă din Iași — ne in­troduce într-o lume plină de farmec, printre bărci și nă­voade, printre personaje lega­te structural de formațiunea Deltei, într-o lume de puter­nică penetrație a apelor. Fi­gurativul robust al portrete­lor personajelor din această compoziție este împletit cu poezia apelor, iar fluidul care circulă între toate elementele a fost surprins într-o încre­menire ușor străfulgerată de lucirea fosforescentă a apu­sului. Este, totodată, și o lu­crare de conștiință socială, e­lementele umane fiind legate și între ele printr-o sesiza­bilă țesătură de caracteristici comune. Există o întrepătrundere în­tre soclul peisajului tipic depre­­sionar­ montan și personajele din compoziția „Odihnă", dar aici nu mai întîlnim acel fluid circulatoriu, ci o greuta­te a somnului, în sensul unei structuri germinative, persona­jele culcate făcînd corp co­mun cu huma, cu muzica pă­­mîntului, pe care, parcă, o as­cultă, in timp ce femeia care veghează țîșnește din humă ca o stîncă dură, milenară. Ast­fel, peisajul și-a „îmbrăcat" oamenii în propriile-i straie. Compoziția „In memoriam“ ne apare, iarăși, ca una dintre cele mai valoroase lucrări din expoziție. Tabloul, inspirat din trecutul de luptă al clasei muncitoare, e remarcabil prin dramatismul, prin puterea de sugerare a variațiunilor unei singure culori — a roșului — printr-o delimitare între figu­rativul robust, dur, sculptural din primul plan și fantastica dezlănțuire a luptei, în­când focul, stindardele, sîngele nu au decît un singur țel — mer­sul înainte al omului. Remarcabil este și tabloul de mare ținută artistică inti­tulat „Cvintet“, în care grija pentru ordonarea compozițio­nală se împletește cu ritmica și energia gesturilor, întregul grup sugerînd mișcarea armo­nioasă a unei teme muzicale. Tabloul reprezintă un elogiu adus muzicii. Ca portretist, Liviu Suhar manifestă aceeași deosebită a­­tenție pentru sugerarea esen­țialului, cromatica cu puterni­ce rezonanțe lăuntrice, ca și robustețea formelor, dînd naș­tere unui puternic lirism sta­tuar. In această privință, doar grația și melancolia „Fetei in roșu“ (lucrare mai veche, de altfel) constituie o excepție. Poate cel mai statuar dintre por­trete . ..Fata în violet.“ — o altă lucrare achiziționată de Muzeul de Artă din Iași — în care apropierea reușită a două culori ce rareori se pot închega (verdele și violetul) pune și mai mult în evidență surîsul enigmatic, rece, mar­­morean al modelului. „Portre­tul sculptorului Nicolae Pă­­duraru", „Portret de fată“, ca și vigurosul portret al femeii din compoziția „Maternitate“ completează gama lucrărilor robuste ale pictorului. Mai notăm și lucrările :,Pei­saj cu case" (în care artistul s-a preocupat de crearea unei structuri reale dintr-o aglo­merare mai geometrizată de forme și pete de roșu și ne­gru), „Toamnă în Bucium“ (deosebit de revelatoare ca vir­tuozitate tehnică), „Flori“ (ta­blou structurat coloristic în partea centrală, în detrimen­tul fondului, din păcate) și „Gorun" (impunător prin sim­bol). Cu o neobișnuită forță de sintetizare, pictorul Liviu Suhar ne dezvăluie multiplele implicații ale elementului na­tural în figurarea umanului. Viguroasă și sobră, atît în li­nie cît și în culoare, pictura sa e plină de o muzică, deloc aspunsă, a materiei, care, direct ori mai discret, atrage și predispune la meditație. O meditație asupra realității, a­­supra celor mai bune și trai­nice caracteristici umane. MIHAIL HAREA Cronica PLASTICA EXPOZIȚIA LIVIU SUHAR .Portret de fată" GARH .­ Astăzi, la­ Casa orășenească d­e cultură din Ne­grești, va avea loc un spectacol mu­zical - coregrafic, își dau concursul formațiile și so­­liștii casei de cul­tură. ” la La Huși, în­sa­popular Consiliului orășe­nesc, este progra­mat, pentru ozi du­­pă-amiază, spec­tacolul de cîntece și versuri „Toam­na“. Participă re­citatori, orches­tra de muzică populară, dirijată de Gheorghe Ră­­ducanu, și soliștii casei de cultură. La casa de cultu­ră va avea loc un matineu literar pentru copii.­­ La Bib­lad, corul Filarmonicii de stat din Iași, „Moldova" dirijat de Ion Pavalache, va susține două concerte, la Casa municipală de cultură a sindica­telor (orele 16) și clubul Fabricii de rulmenți (la orele 19).­­ Formațiile și soliștii de muzi­că ușoară și popu­lară de la orășenească Casa de cultură din Vaslui vor prezenta un spectacol la Bere­­zeni, în sala că­minului cultural. Conducerea muzi­cală și regia spec­tacolului aparțin lui Dumitru Jijie. p­­oezia lui Panait Cerna reflectă o ati­tudine optimistă față de viață, o pu­ternică încredere în­ realizarea năzu­ințelor umane sociale și spirituale, da glas suferințelor, pe care le vrea șterse pentru totdeauna. Optimismul expri­mat in majoritatea poeziilor se explică atît prin setea de viață a poetului, cit și prin umanitarismul său mereu afirmat. Folosin­­du-se de simboluri, poetul înfățișează du­reri, preamărește idealuri, dă cititorilor spe­ranță. In „Ideal“, poetul folosește imagi­nea unui strop de rouă pentru a simboliza dorința de înălțare. Bobul de rouă „lacri­mă înstelată“, vrea să se înalțe pînă la Luceafăr, dar, cum acesta nu se mai vede, dispare și el. Infrîngerea nu înseamnă însă renunțare: „Eu sînt un vis dar teamă nu mi-i / De vînt, de unda răzvrătită. / CU timp te văd deasupra lumii / lucind eternă, liniștită...“. Aceeași eternitate a năzuinței umane este exprimată și in poezia „In peșteră“. Re­curgând la imaginea coloanelor de stalactite și stalagmite, poetul arată că acestea, for­mate din ,făcute lacrimi“ ce „se preling și sapă/ Tavanul șubred și-n-noptat“, în loc să surpe „Eterna bolții lăcrămare", o sus­țin. Tot așa, „lacrimile neceașre", ce „In suflete ne-au picurat", în lor, să ne descu­rajeze, ne fortifică ființa în lupta pentru realizarea idealului: „Un suflet tînăr ne străbate/ Și ne îndeamnă către cer/ Din suferinți abia-ndurate/ Ne-am făurit ar­muri de fier“. In cunoscuta poezie „Floare și genune“, simbolul năzuinței spre fericire, al încrede­rii în viață, o floare care, deși a răsărit pe marginea unei prăpăstii, „Ce pentru muri­tori ar fi mormânt“, rămîne, „pururi zâmbi­toare/ Netulburată de-al genunei glas“. Poeziile cu caracter social exprimă năzu­ința ființei umane spre o lume mai bună, unde să existe pace, dreptate și echitate socială. Semnificativă în acest sens e poe­zia „Către pace“. Cerna crede că nu poate exista pace deplină atîta timp cit: „Nu-i a noastră casa pe care o zidim,/ Pămîn­tul pentru care am plîns și suferim...“ Nedreptatea socială, „străvechea rană“, trebuie desființată și pe lume să nu mai fie „nici sclav, nici domnitor“. Acest lucru cere luptă dîrză și poetul prevede un timp când „Cu torțe aprinse robii, zburând din loc în loc,/ Vor îmbrăca pămîntul într-un veșmînt de foc..“, cînd:­­ „Vijelioase flăcări vor mistui palate“ și „Vor șterge orice urmă din vechea nedreptate“. Năzuința omului către fericire nu poate fi înlocuită de nimeni și de nimic. Repri­marea sîngeroasă a răscoalei din 1907 n-a stins setea de dreptate a răsculaților. Poe­zia „Zile de durere“, scrisă cu ocazia a­­cestei vâlvătăi sociale, exprimă ideea că pacea, de după reprimarea sîngeroasă a răscoalei, e doar aparentă: „... Iar astăzi, pare liniște deplină, / Dar din adine vin glasuri înecate,/ Vin rugi, blesteme, ce­reri de dreptate...“. Poetul este îndurerat nu numai de sufe­rințele poporului său, ci de suferința tu­turor celor asupriți, dorește izbăvirea din nevoi a întregii omeniri năpăstuite. Uma­nitarismul lui Cerna, a fost subliniat de I­­brăileanu, care nota: „Altruismul lui Cer­na, in deosebire de al altor scriitori repre­zentativi ai generației actuale, nu se o­­prește la marginile neamului, ci se revarsă­ asupra omenirii îndurerate...“. Lirica erotică cuprinde, în mare parte, tot năzuința spre fericire. Cerna consideră iubirea, forță creatoare, dătătoare de viață, regeneratoare. „Ce-i aparține cu totul lui Cerna — spunea Pompiliu­­ Constantinescu — a avîntul optimist din neîntrecutele lui imnuri de dragoste. A sorbit din veșnicul izvor al iubirii, cu buze însetate, împânzind cîteva poeme ce nu vor muri“. La capătul acestor observații, privind năzuința omului spre o lume nouă unde să-și poată realiza toate visurile — nota dominantă a­ poeziei lui Panait Cerna, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 90 de ani — putem conchide că poetul, ex­­primind idealurile poporului său, l-a slujit cu credință. De altfel, presa muncitorească, socialistă și democratică l-a trecut in r­o­dul poeților care au contribuit, prin scrisul lor, la înfăptuirea idealurilor clasei munci­toare, ale țărănimii. „Cerna — nota un ar­ticol din „Facla“ — a iubit cu pasiune ță­ranul nedreptățit și bătut de nevoi, l-a iu­bit cu dragoste de frate și a nădăjduit vremuri mai bune pentru acest frate bun(...). Întreg poporul țării acesteia pare a vorbi prin versurile lui, în care se zbate revolta contra unei alcătuiri sociale mon­struoase“. Iar într-un articol din „Viitorul" se arată că ..Poetul a iubit mult poporul, ale cărui dureri le-a simțit, ale cărui idea­luri le-a înțeles și ale cărui speranțe le-a evitat“. Și nu putem încheia fără a nu transcrie caracterizarea pe care Alexandru Philippide o făcea în 1931 poetului: „O puternică și adâncă sensibilitate, un larg și sincer uma­nitarism, o pătimașă dragoste de adevăr, de tot ce­ e bun și frumos, acestea sunt ca­litățile fundamentale ale temperamentu­lui lui Cerna“. ’ Prof. ȘT, SECARA PANAIT CERNA-poet al năzuinței și al revoltei ~ti-........mi.....I.....ii ni niMi—niii Mi inmi mi ii ii ni

Next