Vremea Nouǎ, iulie-septembrie 1971 (Anul 4, nr. 1041-1119)
1971-09-26 / nr. 1116
» PAGINĂ 2 Ar%tpartită (in prima serie) la Iași, în anul 1881, revista Contemporanul a marcat un important moment în istoria publicisticii socialiste românești, încă de la primul său număr, Contemporanul își schița astfel calea, drumul, programul : „scopul nostru este a face cunoscut publicului românesc cum privește știința contemporană lumea. Vrem sa aducem în țara noastră discuțiunea asupra marilor teorii științifice ordinea zilei..Credem fololositoare pentru patria noastră, imprăștierea pe scară cit mai mare a cunoștințelor ciștigate in privința lumei". Militind in această direcție de preocupări, lupta dusă de Contemporanul ,,pentru promovarea unei concepții materialiste asupra lumii se integrează intr-adevăr unul viguros și impresionant elan critic, cu multiple și variate implicații de ordin cultural și social, țintind în ultimă ■ instanță la o reformă radicală a vieții noastre sociale". In cei zece ani de apariție, revista politică, culturală, științifică și literară Contemporanul (editată de Cercul socialist din Iași) „a desfășurat o intensă activitate pentru răspindirea păturile societății românești a concepției materialiste cu privire la natură societate, a contribuit la noașterea ideilor marxismului în România, iar după 1885, a devenit una din cele mai puternice tribune de propagare a socialismului științific". La împlinirea a 90 de ani de la tipărirea primului număr al Contemporanului, și a 25 de ani de la reapariția sa in perioada de după eliberarea țării, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în mesajul adresat cu acest prilej sărbătoresc, face, printre altele, și această pregnantă subliniere, referindu-se la substanțiala contribuție ideologică a menționatei publicațiuni : „Revista CONTEMPORANUL a jucat un rol important în istoria modernă a României , apărută in perioada intrării proletariatului român în arena social-politică a țării. CONTEMPORANUL s-a situat de la început de partea forțelor înaintate ale societății, militând pentru interesele și revendicările maselor oprimate, pentru idealurile de libertate națională și socială ale poporului". La apariția, în septembrie 1946, a seriei noi a Contemporanului, revista își propunea să se adreseze intelectualității, chemind-o să se stringă in jurul comuniștilor pentru a consolida împreună cu muncitorii și țăranii o nouă putere de stat și să pornească la făurirea societății socialiste. Amintind în articolul său editorial despre tradiționala legătură cu seria veche a „înaintașei omonime", la rîndu-i, Contemporanul din contemporaneitate își „preciza" limpede poziția : „Revista noastră se situează in mijlocul marilor evenimente nu ca spectatoare, ci ca participantă activă, cu spirit hotărit și combativ" pentru „clarificarea ideologică, limpezirea vieții culturale,in.art iști In adevăr, de uni pătrar de veac, săptămină de săptămina, Contemporanul acordă culturii ■ românești’ un sprijin unanim , recunoscut. Au fost tratate, in coloanele sale, probleme de ideologie , din partea Contemporanului contemporan, a răsunat și continuă să răsune mereu către creatorii de frumos îndemnul de a se alătura luptei poporului, de a-și pune talentele și potențele artistice in slujba acestei lupte. Săptămînă de săptămînă, înarmat cu înaltele principii ale esteticii marxist-leniniste, Contemporanul arată artei și slujitorilor ei din patria noastră, drumul spre înfăptuirea acelor opere veritabile, din care toate influențele decadente să fie excluse. Săptămîna de săptămînă. Contemporanul, în serie nouă, arată, in paginile sale, cum trebuie mers pe calea ce duce spre arta superioară, plină de idei, spre arta pusă în slujba celor mai frumoase idealuri - artă ce se sprijină solid pe realitate, pe tot ce este frumos, drept și avîntat spre mai inalt și spre mai bine. Tocmai pentru aceste merite, secretarul general al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de stat al Republicii Socialiste România, tovarășul Nicolae Ceaușescu, aprecia în contextul aceluiași recent mesaj: „Revistei Contemporanul îi revine un rol deosebit de important in promovarea artei realiste, militante, pătrunsă de patosul revoluționar al vremurilor noi pe care le trăim, al unei arte închinate omului, perfecționării sale morale, înnobilării și îmbogățirii vieții spirituale a întregului popor". La jubileul experimentatului, respectatului și prețuitului nostru confrate Contemporanul, un salut cordial și gîndul ce ne bintuie , gestul febril cu care cetățeanul cumpără o gazetă este un gest obișnuit într-o epocă in care presa oglindește mișcarea rapidă a evenimentelor, a ideilor. Totuși, acest gest, atunci cînd e vorba de Seinteia, de Contemporanul, măsoară și mai bine temperatura, ‘aderența, conștiința politica a cetățeanului entuziast, capabil,, angajat in destinul țării noastre socialiste, angajat pe drumul său de victorii și înfăptuiri. VALER MITRU Actualitatea CONTEMPORANULUI ȘI CU 66 «•«*«« * MONUMENTELE BIBLADENE pagini in piatra ale istoriei orașului e cele mai multe ori, istoria culturală, marile evenimente ale trecutului unui oraș sunt cărți, prezente nu numai si în rafturile bibliotecilor, ci și pe străzile, în parcurile și piețele lui. Căci in fiecare oraș, in fiecare ceas al unei zile, statuile — aceste pagini săpate în piatră, pagini de istorie și cultură — țin trează memoria locuitorilor săi. în municipiul Bîrlad există o seamă de realizări plastice statuare, și nu chiar puține la număr, căci in privința busturilor de scriitori orașul se află pe locul al patrulea în țară (după București, Iași și Cluj). Dar nu numai pentru specialistul care le cercetează, ci și pentru obișnuitul privitor, cetățeanul de pe stradă, limpede necesitatea întrețineerii riguroase a acestor lucrări, ca și o mai bună punere în valoare a lor. De aceea, credem că propunerile noastre privind redistribuirea monumentelor existente în spații naturale și arhitectonice corespunzătoare, precum și cele privind restaurarea unora dintre acestea vor fi înțelese. • Să începem cu centrul municipiului, cu alte cuvinte cu spațiul cuprins între sediul Consiliului popular municipal, Casa de cultură a sindicatelor și hotelul O.N.T. „Moldova“. Chiar în mijlocul acestei piețe se află un havuz cu un amoraș — lucrare de gust îndoielnic, ce nu-și are locul in contextul unei arhitecturi moderne. De asemenea, placa comemorativă, aflată în vecinătatea Casei de cultură a sindicatelor, de dimensiuni foarte reduse, nu e realizată nici din punct de vedere artistic. Credem că în centrul orașului și-ar găsi loc monumentul datorat sculptorului G. Dimitriu — Bîrlad „Ultima grenadă a caporalului Mușat" bronz, lucrare aflată astăzi într-un loc îngrădit, ferită de privirile locuitorilor orașului, de cele ale vizitatorilor lui. Acest monument — capodopera sculptorului bîrlădean — e o realizare ce întruchipează simbolic aspirația dintotdeauna a poporului nostru spre libertate. Tot în centrul orașului, în spațiul verde din dreptul Casei de cultură a sindicatelor, ar trebui să fie instalat bustul scriitorului Alexandru Vlahuță, personalitate desprinsă din inima acestor meleaguri. (în parcul de cultură și odihnă, bustul autorului „României pitorești“ se află, acum, într-un loc foarte puțin frecventat, pe o alee secundară); în parcul din fața Teatrului de stat „V. I. Popa" există două ronduri mărginite de busturile scriitorilor Creangă, Coșbuc, Caragiale, Eminescu, Gîrleanu, Ibrăileanu, Delavrancea, Topîrceanu. Sunt operele recunoscutului sculptor ieșean Marcel Guguianu (originar tot din Bîrlad), deosebit prin surprinderea de reușite, trăirilor interioare specifice modelelor, fiind cele ale lui Delavrancea, Topîrceanu și Ibrăileanu. Dar e necesar ca soclurile acestor lucrări să fie reparate. Ar trebui amintită lipsa inscripțiilor cuprinzînd numele și datele biografice ale scriitorilor. Statuia ce-l reprezintă pe Nicolae Roșea Codreanu, aflată în fața Casei de copii nr. 2, trebuie să fie retrasă către curtea instituției, creindu-i-se, astfel, un mai bun spațiu de vizionare. In cazul în care propunerea creează probleme tehnice deosebite privind mutarea monumentului, e necesar a se interveni măcar în sensul degajării acestuia, prin înlăturarea copacilor ce-l acoperă către șosea. In aceeași situație se află și monumentul închinat fondatorului spitalului de adulți — dr. Constantin Codrescu, operă în marmură semnată de sculptorul Fritz Storck, artist aparținând unei familii ce a deținut un rol important în formarea unei școli românești de sculptură, în situația în care se află acum, lucrarea„este inaccesibilă locuitorilor” și vizitatorilor orașului, care, credem noi, nici nu știu de existența ei. In fine, se pune și problema redistribuirii monumentelor de artă în perimetrul Parcului de odihnă și cultură, căci actuala lor distribuire e făcută fără prea mult discernămînt, dacă ne gindim că personalități ale vieții spirituale locale ocupa locuri periferice sau pur și simplu nu apar reprezentate plastic. Dacă municipiul nostru se află pe primele locuri în privința numărului busturilor de scriitori, ar trebui să se afle și printre primele locuri în ceea ce privește buna îngrijire și punere în valoare a acestora. Prin cele relatate mai sus, nu aducem vreoun reproș Consiliului popular municipal. Cunoaștem că pentru punerea în practică a unora dintre propunerile de mai sus sunt necesare aprobări speciale, de aceea sperăm că atît Consiliul popular municipal, cit și ceilalți factori în drept, le vom studia și înainta forurilor centrale. Prof. AUREL ISTRATI directorul Școlii generale de muzică și artă plastică — Bîrlad ..V.WAV*VA%^VV.%VVWA..V.V.V.%SW.V..WW...V.V.v Hi izvor de iubire Osia de foc a acestui tărîm de stea trece vertical prin inima mea pulsîndu-mi sîngele înflorit spre izvoare de taină și de mir. Anotimpul de lumină zămislit din noapte se împlinește în semințe și fapte, și zborul crește din fiece clipă și gînd , preschimbîndu-ne flacăra ideilor și-n cini. Ne crește soarele în trup și-n privire , înălțîndu-ne în zodii de vrere și împlinire. Aripi nevăzute ne ard în spate , purtîndu-ne in zbor spre zări de adevăr și demnitate. Un cîntec solemn urcă din adine , acum cînd izvoarele de iubire se string intr-un singur cuvînt: Partid — nemuritorul astru la zenit. ) MIHAI OGRINJI ; 5 55 1 i 5 ! tot ce vă spun Tot ce vă spun este din inimă — nu caut cuvinte — tot ce vă spun e o privire din inimă, ochiul meu e continuu fierbinte. Cum rîde vara în pumnii merelor după o lungă baie de lumină, tot ce vă spun e un cîntec al sevei pe o dulce colină. Din tot ce vă spun nimic nu am rostit vreodată în șoapte —■ am setea de lumină a fructului, aversiunea lui față de noapte. IOANID ROMANESCU Rod la o toamnă Floarea dorurilor din palme Arde pe focul pădurii; Toamna ne-ascultă, ne vede In lama de lună a securii; Ne-nconjoară vii veverițele proprii Aeriene, pufoase, rumegînd ; Trec cîrduri de zile desculțe Prin noi și prin frunze, pe rína. Cocoșii de aur, pe creste pe munți, lunecînd în văpăi Ingîna buciumul de departe Și trecerea turmei de oi. E o liniște de la-nceputuri Pe pămîntul strădaniei pure ; Hambarele se prăbușesc de roadă, Porumbul e, imensă pădure Ciuturile sorb din fîntină vin Limpezit de lumina amiezii, Gutuile și merele rodesc Arome-n tăcerea livezii, învăluiți în cîntări Ademeniți de izvoarele viei. Aici printre holde și cerbi Ne cresc uriași și copiii. 5 i I l i; Fîntînă românească Această fintină cu adinci izvoare, săpată de mîinile dace, gustată de cohorte romane — aducem fiecare zi puteri ascunse și căprioarele vin împrejur ca la o chemare și stelele cad în apele noastre și griul ne crește mai mare în glie. Se-aude vuietul apei prin păduri, zînele izvoare tremură lingă lemne, ciuturile invadate de frunze aduc apa. .. Să ne aplecăm genunchii lingă izvoarele vii, să cîntăm cîntecele despre ape ! Această fîntînă regăsită în fiecare, adîncind vămile aerului spre lut, ascunzînd zborul de păsări, ducînd lemnele la vale — lemnele din păduri! Această fîntînă regăsită în fiecare ION ALEX. ANGHELUȘ .W.V.’.VV.WAVA’.V.VV.V.V.'/.V.Vi’.V.'.V.'.V.’.V.W.V.W VREMEA NOUĂ E Im ] xcelent panotată, în sala de recepții a Casei de cultură a sindicatelor din Bîrlad, expoziția tînărului plastician ieșean Liviu Suhar (vernisată joi, 23 septembrie a.c.) ne întregește imaginea lumii unui liric aparent reținut, creator de simplitate bogată în sensuri, imagine ce ne-a întîmpinat și la prima sa expoziție, de la „Galeriile de artă“ ale Fondului plastic din Iași. Originar din Bucovina obcinilor cu atîta farmec, cu miros de cetină și cu scrîșnitul din galeriile minelor de mangan, cu Voronețul și cu o mitologie populară plină de vrajă, spre deosebire de alți plasticieni, Liviu Suhar oferă plaiurilor rezonanța unui trainic suport, a unui soclu întins, pentru reprezentările sale compoziționale. Prin riguroasa selecție efectuată (expune 20 de pînze și cartoane-compoziții, portrete, peisaje și naturi statice), tînărul plastician ne apare surprinzător de exigent cu sine, la o vîrstă la care această calitate este atît de rar întîlnită. Artistul este posesorul unei tehnici deosebit de viguroase. Compozițiile, portretele, naturile statice și peisajele lui Sahar capătă în final acea structurare atentă, precisă a esențialului, ansamblurile păstrînd însă o încărcătură infinită de sensuri. Mai ales în compoziții, artistul aduce un elogiu întrepătrunderii dintre om și natură, aceasta impresionînd îndeosebi în lucrările ce prelucrează elementul de nuanță folclorică. In „Legendă", în „Noaptea de Andrei“, pe care o considerăm cea mai reușită lucrare de pînă acum a pictorului, figurativul măștilor și costumelor pare străbătut de un flux de spiritualitate, flux coborît din tradiții, din sărbătorile oamenilor. In aceste două tablouri, viața vibrează intens, culorile definesc o realitate spirituală. „Familii de pescari“ — tablou achiziționat de Muzeul de Artă din Iași — ne introduce într-o lume plină de farmec, printre bărci și năvoade, printre personaje legate structural de formațiunea Deltei, într-o lume de puternică penetrație a apelor. Figurativul robust al portretelor personajelor din această compoziție este împletit cu poezia apelor, iar fluidul care circulă între toate elementele a fost surprins într-o încremenire ușor străfulgerată de lucirea fosforescentă a apusului. Este, totodată, și o lucrare de conștiință socială, elementele umane fiind legate și între ele printr-o sesizabilă țesătură de caracteristici comune. Există o întrepătrundere între soclul peisajului tipic depresionar montan și personajele din compoziția „Odihnă", dar aici nu mai întîlnim acel fluid circulatoriu, ci o greutate a somnului, în sensul unei structuri germinative, personajele culcate făcînd corp comun cu huma, cu muzica pămîntului, pe care, parcă, o ascultă, in timp ce femeia care veghează țîșnește din humă ca o stîncă dură, milenară. Astfel, peisajul și-a „îmbrăcat" oamenii în propriile-i straie. Compoziția „In memoriam“ ne apare, iarăși, ca una dintre cele mai valoroase lucrări din expoziție. Tabloul, inspirat din trecutul de luptă al clasei muncitoare, e remarcabil prin dramatismul, prin puterea de sugerare a variațiunilor unei singure culori — a roșului — printr-o delimitare între figurativul robust, dur, sculptural din primul plan și fantastica dezlănțuire a luptei, încând focul, stindardele, sîngele nu au decît un singur țel — mersul înainte al omului. Remarcabil este și tabloul de mare ținută artistică intitulat „Cvintet“, în care grija pentru ordonarea compozițională se împletește cu ritmica și energia gesturilor, întregul grup sugerînd mișcarea armonioasă a unei teme muzicale. Tabloul reprezintă un elogiu adus muzicii. Ca portretist, Liviu Suhar manifestă aceeași deosebită atenție pentru sugerarea esențialului, cromatica cu puternice rezonanțe lăuntrice, ca și robustețea formelor, dînd naștere unui puternic lirism statuar. In această privință, doar grația și melancolia „Fetei in roșu“ (lucrare mai veche, de altfel) constituie o excepție. Poate cel mai statuar dintre portrete . ..Fata în violet.“ — o altă lucrare achiziționată de Muzeul de Artă din Iași — în care apropierea reușită a două culori ce rareori se pot închega (verdele și violetul) pune și mai mult în evidență surîsul enigmatic, rece, marmorean al modelului. „Portretul sculptorului Nicolae Păduraru", „Portret de fată“, ca și vigurosul portret al femeii din compoziția „Maternitate“ completează gama lucrărilor robuste ale pictorului. Mai notăm și lucrările :,Peisaj cu case" (în care artistul s-a preocupat de crearea unei structuri reale dintr-o aglomerare mai geometrizată de forme și pete de roșu și negru), „Toamnă în Bucium“ (deosebit de revelatoare ca virtuozitate tehnică), „Flori“ (tablou structurat coloristic în partea centrală, în detrimentul fondului, din păcate) și „Gorun" (impunător prin simbol). Cu o neobișnuită forță de sintetizare, pictorul Liviu Suhar ne dezvăluie multiplele implicații ale elementului natural în figurarea umanului. Viguroasă și sobră, atît în linie cît și în culoare, pictura sa e plină de o muzică, deloc aspunsă, a materiei, care, direct ori mai discret, atrage și predispune la meditație. O meditație asupra realității, asupra celor mai bune și trainice caracteristici umane. MIHAIL HAREA Cronica PLASTICA EXPOZIȚIA LIVIU SUHAR .Portret de fată" GARH . Astăzi, la Casa orășenească de cultură din Negrești, va avea loc un spectacol muzical - coregrafic, își dau concursul formațiile și soliștii casei de cultură. ” la La Huși, însapopular Consiliului orășenesc, este programat, pentru ozi după-amiază, spectacolul de cîntece și versuri „Toamna“. Participă recitatori, orchestra de muzică populară, dirijată de Gheorghe Răducanu, și soliștii casei de cultură. La casa de cultură va avea loc un matineu literar pentru copii. La Biblad, corul Filarmonicii de stat din Iași, „Moldova" dirijat de Ion Pavalache, va susține două concerte, la Casa municipală de cultură a sindicatelor (orele 16) și clubul Fabricii de rulmenți (la orele 19). Formațiile și soliștii de muzică ușoară și populară de la orășenească Casa de cultură din Vaslui vor prezenta un spectacol la Berezeni, în sala căminului cultural. Conducerea muzicală și regia spectacolului aparțin lui Dumitru Jijie. poezia lui Panait Cerna reflectă o atitudine optimistă față de viață, o puternică încredere în realizarea năzuințelor umane sociale și spirituale, da glas suferințelor, pe care le vrea șterse pentru totdeauna. Optimismul exprimat in majoritatea poeziilor se explică atît prin setea de viață a poetului, cit și prin umanitarismul său mereu afirmat. Folosindu-se de simboluri, poetul înfățișează dureri, preamărește idealuri, dă cititorilor speranță. In „Ideal“, poetul folosește imaginea unui strop de rouă pentru a simboliza dorința de înălțare. Bobul de rouă „lacrimă înstelată“, vrea să se înalțe pînă la Luceafăr, dar, cum acesta nu se mai vede, dispare și el. Infrîngerea nu înseamnă însă renunțare: „Eu sînt un vis dar teamă nu mi-i / De vînt, de unda răzvrătită. / CU timp te văd deasupra lumii / lucind eternă, liniștită...“. Aceeași eternitate a năzuinței umane este exprimată și in poezia „In peșteră“. Recurgând la imaginea coloanelor de stalactite și stalagmite, poetul arată că acestea, formate din ,făcute lacrimi“ ce „se preling și sapă/ Tavanul șubred și-n-noptat“, în loc să surpe „Eterna bolții lăcrămare", o susțin. Tot așa, „lacrimile neceașre", ce „In suflete ne-au picurat", în lor, să ne descurajeze, ne fortifică ființa în lupta pentru realizarea idealului: „Un suflet tînăr ne străbate/ Și ne îndeamnă către cer/ Din suferinți abia-ndurate/ Ne-am făurit armuri de fier“. In cunoscuta poezie „Floare și genune“, simbolul năzuinței spre fericire, al încrederii în viață, o floare care, deși a răsărit pe marginea unei prăpăstii, „Ce pentru muritori ar fi mormânt“, rămîne, „pururi zâmbitoare/ Netulburată de-al genunei glas“. Poeziile cu caracter social exprimă năzuința ființei umane spre o lume mai bună, unde să existe pace, dreptate și echitate socială. Semnificativă în acest sens e poezia „Către pace“. Cerna crede că nu poate exista pace deplină atîta timp cit: „Nu-i a noastră casa pe care o zidim,/ Pămîntul pentru care am plîns și suferim...“ Nedreptatea socială, „străvechea rană“, trebuie desființată și pe lume să nu mai fie „nici sclav, nici domnitor“. Acest lucru cere luptă dîrză și poetul prevede un timp când „Cu torțe aprinse robii, zburând din loc în loc,/ Vor îmbrăca pămîntul într-un veșmînt de foc..“, cînd: „Vijelioase flăcări vor mistui palate“ și „Vor șterge orice urmă din vechea nedreptate“. Năzuința omului către fericire nu poate fi înlocuită de nimeni și de nimic. Reprimarea sîngeroasă a răscoalei din 1907 n-a stins setea de dreptate a răsculaților. Poezia „Zile de durere“, scrisă cu ocazia acestei vâlvătăi sociale, exprimă ideea că pacea, de după reprimarea sîngeroasă a răscoalei, e doar aparentă: „... Iar astăzi, pare liniște deplină, / Dar din adine vin glasuri înecate,/ Vin rugi, blesteme, cereri de dreptate...“. Poetul este îndurerat nu numai de suferințele poporului său, ci de suferința tuturor celor asupriți, dorește izbăvirea din nevoi a întregii omeniri năpăstuite. Umanitarismul lui Cerna, a fost subliniat de Ibrăileanu, care nota: „Altruismul lui Cerna, in deosebire de al altor scriitori reprezentativi ai generației actuale, nu se oprește la marginile neamului, ci se revarsă asupra omenirii îndurerate...“. Lirica erotică cuprinde, în mare parte, tot năzuința spre fericire. Cerna consideră iubirea, forță creatoare, dătătoare de viață, regeneratoare. „Ce-i aparține cu totul lui Cerna — spunea Pompiliu Constantinescu — a avîntul optimist din neîntrecutele lui imnuri de dragoste. A sorbit din veșnicul izvor al iubirii, cu buze însetate, împânzind cîteva poeme ce nu vor muri“. La capătul acestor observații, privind năzuința omului spre o lume nouă unde să-și poată realiza toate visurile — nota dominantă a poeziei lui Panait Cerna, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 90 de ani — putem conchide că poetul, exprimind idealurile poporului său, l-a slujit cu credință. De altfel, presa muncitorească, socialistă și democratică l-a trecut in rodul poeților care au contribuit, prin scrisul lor, la înfăptuirea idealurilor clasei muncitoare, ale țărănimii. „Cerna — nota un articol din „Facla“ — a iubit cu pasiune țăranul nedreptățit și bătut de nevoi, l-a iubit cu dragoste de frate și a nădăjduit vremuri mai bune pentru acest frate bun(...). Întreg poporul țării acesteia pare a vorbi prin versurile lui, în care se zbate revolta contra unei alcătuiri sociale monstruoase“. Iar într-un articol din „Viitorul" se arată că ..Poetul a iubit mult poporul, ale cărui dureri le-a simțit, ale cărui idealuri le-a înțeles și ale cărui speranțe le-a evitat“. Și nu putem încheia fără a nu transcrie caracterizarea pe care Alexandru Philippide o făcea în 1931 poetului: „O puternică și adâncă sensibilitate, un larg și sincer umanitarism, o pătimașă dragoste de adevăr, de tot ce e bun și frumos, acestea sunt calitățile fundamentale ale temperamentului lui Cerna“. ’ Prof. ȘT, SECARA PANAIT CERNA-poet al năzuinței și al revoltei ~ti-........mi.....I.....ii ni niMi—niii Mi inmi mi ii ii ni