Vremea Nouǎ, aprilie-iunie 1973 (Anul 6, nr. 1584-1661)
1973-06-10 / nr. 1644
V „Revoluția începută în 1848 a continuat să se desfășoare sub diferite forme, găsindu-și expresie în realizarea Unirii Principatelor, în înfăptuirea reformelor sociale ulterioare, în toate transformările și mișcările revoluționare care au avut loc în țările românești, apoi în România, pînă la revoluția socialistă NICOLAE CEAISESCU ÎN CÎMPIA ISLAZULUI evoluția burghezo-democratică română de la 1848 a purtat numele lui Bălcescu, al lui Filipide Rădulescu, al fraților Golești, ale lui Magheru, Rosetti, Tell, ale lui Avram Iancu și Simion Bărnuțiu, ale lui Alecsandri, Kogălniceanu și Cuza. Eroii revoluției, fie că veneau din Moldova, din Țara Românească, din Transilvania, „erau conștienți că reprezintă poporul și aspirațiile sale și s-au făcut ecoul lor prin gindire și acțiune in planul vieții politice a Europei". Ei reprezentau, deci, o națiune căreia i se refuzase de-a lungul timpului identitatea, o națiune sfîșiată de imperii străine ce-și disputau bogăția pămîntului ei. Evaluind just realitățile existente in societatea românească din acea vreme, „ei au înțeles că a sosit momentul afirmării prin luptă a dezideratelor unirii tuturor românilor din cele trei provincii, a eliberării naționale de sub controlul celor trei imperii, țarist, otoman și habsburgic, pentru înlăturarea obstacolelor feudale care urmau dezvoltarea națiunii pe calea progresului firesc". Constituiți intr-o generație a speranței, steagul sub care s-au angajat in luptă „pașoptiștii“, era steagul tricolor : roșu, galben, albastru, cu inscripția „Dreptate, frăție”, lozinca societății revoluționare „Frăția", condusă, între alții, de Bălcescu. In primăvara lui 1848 (27 martie/8 aprilie) partizanii libertății s-au adunat la Iași, protestind împotriva tiraniei domnești, cerind, cu răspicată energie, „drepturi și libertăți pentru popor”. Peste o lună de zile (3/15 mai), transilvănenii s-au adunat la Blaj, intr-o uriașă Adunare națională. Aici, pe Cimpia Libertății, la propunerea lui Simion Bărnuțiu, adunarea a proclamat națiunea română, ca „națiune de sine stătătoare” in Transilvania, egală in drepturi cu toate celelalte națiuni. Atunci, in urmă cu 125 de ani, „Vrem să ne unim cu Țara !" au strigat, puternic și energic, cele peste 40.000 de glasuri adunate lingă Blaj, glasuri care, in iureșul ridicării la luptă, intonau vibrant cintecul alcătuit de Mureșanu, „Deșteaptă-te Andrei române", îndată după aceea, și „in ciuda furiei împotrivirilor din lăuntru și din afară“, care, spăimintată, vedea cum „focul“ sporește mereu in intensitate și in întindere, in dimineața zilei de 9 mai 1848, intr-o miercuri, a izbucnit revoluția și in Țara Românească. Adunați „aproape unde Oltul dă in Dunăre”, pe Câmpia de la Islaz, care se umpluse de lume, revoluționarii, in frunte cu Eliade Rădulescu, aveau să dea o proclamație răsunătoare, in care se stabilea programul de luptă. In acel culminant moment, „în numele poporului român", Eliade își începea, astfel, alocuțiunea: „Timpul mintuirii noastre a venit. La această anume faptă a mintuirii, tot românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos în afară: tot românul este un atom al întregii suveranități a poporului...“ Aceste cuvinte, aflate in fruntea Proclamației de la Islaz, oglindesc faptul fundamental că „suveranitatea poporului român era ridicată la rang de principiu al noului stat pentru care luptau revoluționarii”. „Poporul român voesce cu o voință tare a-și păstra neatirnarea administrației sale, neatirnarea legiuirii sale, dreptul său suveran în cele din năuntru ..." Răsunătoarea „ Proclamație de la Islaz”, in care se cereau reforme adinei, a fost adoptată cu mare entuziasm de popor. Capii revoluției s-au sprijinit in fiecare clipă pe spiritul revoluționar al maselor, pe țărani, pe meșteșugari, pe negustori, pe intelectualii cu vederi progresiste, nicit, nu întîmplător, au lansat îndemnul : „Ține cu poporul ca să nu rătăcești !“ După citirea proclamației, extrem de impresionant trebuie să fi fost momentul solemn cind guvernul provizoriu, din care făceau parte Golescu, Eliade, Tell, Pleșoianu, Popa Radu Șapcă, depune jurămintul de credință pe flamura tricoloră. După cum se știe, in cele din urmă, lovită din afară, revoluția din 1848 a fost înfrîntă. . Cei care , luptaseră, generația speranței, nu și-a pierdut nădejdea, nu au încetat să creadă nici o clipă în izbindă. Deși infrnntă, luminoasele ei principii au rămas adtine implintate in conștiința poporului român, „au rodit noi idei și noi sentimente revoluționare și patriotice” și ele au trebuit să fie realizate. Unit, harnic, dornic de libertate, călăuzit de ideile lui 1848, poporul român a înfăptuit UNIREA, in 1859, a ciștigat independența, in 1877, și-a desăvirșit unitatea de stat, in 1918. Revoluția de la 1848, „mai moderată in Moldova, mai bine organizată in Țara Românească, de mai mare amploare și durată mai lungă în Transilvania", a conferit românilor un loc de seamă in conștiința europeană. Revoluția de la 1848 rămîne în esență o sursă de educație patriotică și un pregnant exemplu de creare a unei atmosfere internaționale de luptă și rezistență împotriva imixtiunilor externe, așa cum remarca Michelet, un mobilizator mesaj al patriei. Revoluția de la 1848, cu Proclamația de la Islaz, „a cărei îndrăznețe puncte programatice subliniau și ele dimensiunile europene ale revoluției", a rămas consemnată în veac și in veacuri, ca un fapt măreț, de multă vreme așezat la loc de cinste în istorie. VALER MITRU VREMEA NOUĂ Parte integrantă a revoluției române, evenimentele de la 1848 din Țara Românească au constituit un important moment al luptei pentru înlăturarea opresiunii interne și externe, pentru crearea condițiilor liberei dezvoltări pe calea progresului a societății românești. Declanșate mai tîrziu decit cele din Moldova și Transilvania, ele au căpătat curînd o deosebită amploare, ajungîndu-se, chiar dacă pentru o perioadă de numai cîteva luni, la o guvernare revoluționară a țării, prima guvernare de acest fel în istoria noastră. Declanșarea revoluției a fost pregătită, și în cazul Țării Românești, de o îndelungă evoluție social-economică. încă de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, procesul de destrămare a relațiilor feudale și de afirmare a relațiilor capitaliste este evident și el se intensifică în prima jumătate a secolului trecut. In aceste condiții, vechea structură social-politică a devenit anacronică, împotriva ei fiind angajată o puternică luptă de către forțele interesate în dezvoltarea modernă țării. Deosebit de imporatantă a fost, aici, mișcarea din 1821, adevărată prefațare a revoluției de la 1848, lupta angajată sub steagul ridicat de Tudor Vladimirescu, uimând, în același timp, o emancipare națională și socială. Amploarea programului revoluționar s-a manifestat limpede încă de la început, în punctele cuprinse în Proclamația de la Islaz, citită în fața unei mulțimi entuziaste. Revoluționarii, mai ales sub influența elementelor celor mai avansate ca și acțiunii maselor, au înțeles limpede că o adevărată transformare nu se poate realiza fără desființarea șerbiei și împroprietărirea țăranilor, prevăzute în articolul 13 al Proclamației de la Islaz. Subliniindu-i importanța, Bălcescu arăta, mai tîrziu, că „revoluția de la 1848 se cuprinde pe de-a-ntregul în acest punct al 13-lea“, întrucât „revoluția de la 1848 a vrut ca românul să fie nu numai liber, dar și proprietar, fără care libertatea și egalitatea e minciună“. Revoluția s-a bucurat, astfel, încă de la început, de o largă bază socială. In deplasarea lor de la ȚARA Islaz, prin Caracal și Craiova, la București, revoluționarii au fost primiți cu entuziasm de țărani și orășeni, care și-au manifestat întreaga adeziune la programul de transformare a țării. Un sprijin deosebit l-a avut revoluția în populația Bucureștilor, ridicată deschis la luptă la 11/23 iunie și care va fi mereu alături de guvernul revoluționar, cum a făcut-o mai ales în momentele în care forțele reacționare căutau să-l înlăture. In primele rînduri ale luptei s-au plasat muncitorii tipografi, tăbăcarii ș.a. In aceste condiții, guvernul revoluționar a trecut la o energică aplicare a programului revoluționar. Au fost desființate rangurile boierești, s-a înlăturat cenzura, au robii țigani fost eliberați ș.a. apoi, s-au luat măsuri pentru aplicarea integrală a programului revoluției. A fost înființată Comisia proprietății, compusă din reprezentanți ai țăranilor și boierilor, care trebuia să stabilească modalitatea de aplicare a articolului 13 de la Islaz. Pentru apărarea cuceririlor revoluționare, s-a decretat crearea unei gărzi naționale și s-a stabilit ca steagul național, pe care era înscrisă deviza revoluției „Dreptate, frăție“ să aibă trei culori : albastru, galben și roșu. Paralel cu acțiunea internă, guvernul proviso- 1848 nu a dus o energică politică externă, pentru a preveni o străină și a-și intervenție asigura sprijinul puterilor occidentale, mai ales al Franței și Germaniei, cuprinse și ele de flacăra revoluției. Datorită situației politice a vremii, revoluționarii au avut în vedere, în primul rînd, transformarea revoluționară a Țării Românești. Ei și-au conceput însă acțiunea ca o parte a luptei tuturor românilor. De altfel, la evenimentele revoluționare din Țara Românească au participat și revoluționari din celelalte două țări române, uneori cu roluri importante, cum au fost Ion Ionescu de la Brad, venit din Moldova sau ardelenii loan Maiorescu, Aaron Florian ș.a. S-a impus, de asemenea, în mod pregnant ideea unirii Moldovei cu Țara Românească, ca prim pas in direcția făuririi unui stat român unitar și independent, premisă esențială a liberei dezvoltări interne. Necesitatea era clar înțeleasă de Bălcescu — omul care, prin ideile sale progresiste poate fi pus alături de mințile cele mai luminate ale Europei vremii — atunci cînd făcea cunoscuta afirmație că „libertatea din lăuntru este peste putință fără libertatea din afară“. Evenimentele din Țara Românească au avut un ecou deosebit de puternic în străinătate, ele bucurîndu-se de calda simpatie a forțelor progresiste. Importanța lor era scoasă în evidență de Engels, atunci cind arăta că „începind din 1789 hotarele revoluției înaintează neîncetat. Ultimele ei avanposturi au fost Varșovia, Debrețin și București“. In același timp, însă, revoluția din Țara Românească a determinat neliniștea și adversitatea puterilor absolutiste vecine. Atît Imperiul otoman, cit și Imperiul țarist și-au exprimat in mod deschis temerea că tea constitui un exemplu contagios pentru popoarele supuse dominației lor. Pe baza acestei atitudini comune, s-a hotărit o intervenție în Țara Românească, in felul acesta,absolutismul străin a acționat în același sens cu reacțiunea internă, intervenția a dus la înăbușirea revoluției, nu înainte ca revoluționarii să dea o grăitoare dovadă a spiritului lor de sacrificiu, așa cum au făcut-o pompierii, în lupta de la Dealul Spirii. V. CRISTIAN in ROMÂNEASCĂ Grup de revoluționari in București, la 11 iunie 1848. Pe drapel, cu culorile perpendiculare pe hampă, stă scris: Dreptate, frăție. (Acuarelă de C. Petrescu). ffWBHWffHMttHtHIBIftfttHttffftfBftmBț M + »H+tm+U + m H I M H wm+n W444HM ♦♦♦♦ 11 ♦ 11» H H+ I POPOLUL ROMÂN DECRETĂ: 1. Independența sa administrativă și legislativă pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V. și neamestec al nici unei puteri din afară in cele din întru ale sale. 2. Egalitatea drepturilor politice. 3. Contribuție generală. 4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tuturor stărilor sațietății. 5. Domnul responsabil ales pe cinci ani și căutat în toate stările sațietății. 6. împuținarea listei civile - ardicarea de orice mijloc de corumpere. 7. Responsabilitatea miniștrilor și a tuturor funcționarilor în selecția ce ocupă. 8. Libertatea absolută a tiparului. 9. Orice recompensă să vie de la patrie, prin reprezentanții săi iar nu de la domn. 10. Dreptul fiecărui județ de a-și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul papalului întreg de a-și alege domnul. 11. Gvardie națională. 12. Emancipația mînăstirilor închinate, fac 13. Emancipația clăcașilor, ce se proprietari prin despăgubire. 14. Dezrobirea țiganilor prin despăgubire. 15. Reprezentant al țării la Constantinopole, dintre români. 16. Instrucție egală și întreagă pentru tot românul de amîndouă sexele. 17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au funcții. 18. Desființarea pedepsei degradatoare cu bătaia. 19. Desființarea, atît în faptă cit și in vorbă, a pedepsei cu moartea. 20. Așezăminte penitențiare, tinde să se spele cei criminali de păcatele lor și să iasă îmbunătățiți. 21. Emancipația israeliților drepturi politice pentru orice comși patrioți de altă credință. 22. Convocarea îndată a unei Adunanțe generale extraordinare constituante, alese spre a reprezenta toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face Constituția țării pe temeiul acestor 21 articole, decretate de poporul român. Din „PROCLAMAȚIA DE LA ISLAZ" O în documentele vremii Revoluția bună parte din izvoare este publicată în ample colecții, cum este aceea intitulată „Anul 1848 în Principatele Române“, alcătuită din șase volume, apărută cu trei sferturi de veac în urmă. Numeroase alte informații accesibile cercetării istorice se află încă nepublicate, în fonduri ale Academiei Române, ale arhivelor din București sau din țară. Tot acest ansamblu de surse istorice reflectă revoluția română într-o multitudine de ipostaze. Sunt de amintit mai întîi programele revoluției, printre care acela inserat în Proclamația de la Islaz. Fruntașii românilor din Țara Românească expuneau aici principiile cu caracter burghezo-democratic, menite a fundamenta noile structuri ale societății. Mărturii din surse diverse dezvăluie intenții și chiar proiecte de unitate statală a celor trei țări române. Informații documentare edite și inedite, destul de consistente, ne relevă rolul maselor populare în izbucnirea, desfășurarea și apărarea revoluției. S-a putut, astfel, aprecia cu exactitate contribuția orășenimii din București, de pildă, la înfrîngerea celor două comploturi contrarevoluționare din iulie 1848. Tot astfel s-a stabilit că rezistența împotriva ocupației străine nu s-a redus numai la evenimentul de la 13 septembrie, ci a antrenat, mai ales în Oltenia, în anumite centre, un număr apreciabil de locuitori. Documentele anului 1848 proiectează o activitate intensă a fruntașilor români de solidarizare și cooperare cu națiunile oprimate din Europa. Din multitudinea de acte guvernamentale, rapoarte diplomatice, scrisori, articole și comentarii de presă, discursuri politice și însemnări memorialistice, se profilează fizionomia unei pleiade de mari personalități. Moldoveni — Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza, Al. Russo, V. Mălinescu, munteni — I. E. Rădulescu, frații Bălcescu, frații Golescu, frații Brătianu, C. A. Rosetti, transilvăneni — Simion Bărnuțiu, Avram Iancu, George Barițiu, A. Treboniu Baurian, Acsente Sever și alții, ne apar din voluminoasa informație privitoare la anul 1848 animați de o profundă năzuință de regenerare națională și dominați de o puternică voință de regăsire a tuturor românilor în același stat neatîrnat. Un aspect important relevat de documentele vremii este acela al unirii tuturor forțelor revoluționare ale poporului, indiferent de naționalitate, în lupta împotriva asupritorului comun. „Națiunile română și maghiară, amenințate, ambele națiuni vor să se ajute reciproc și să lupte sub același drapel, apărînd libertatea comună împotriva Austriei“ — sună textul tratatului încheiat între Nicolae Bălcescu și Kossuth. Proclamația adunării secuilor de la Budița, care purta titlul „Frați concetățeni români și sași“, cuprindea între altele : „Sîntem deciși să apărăm țara și toate libertățile oricărui cetățean, al patriei. Dorința noastră sinceră este ca în această țară să domnească pacea și libertatea, de roadele dulci ale cărora să ne putem bucura împreună cu voi. Păstrăm toată stima față de naționalitatea, limba și credința voastră și sîntem gata să le apărăm cu sabia în mină. Ne declarăm partizani ai libertăților obținute de foștii iobagi și dorim să vă sprijinim în menținerea acestor libertăți. Dorim egalitatea în drepturi, egala împărțire a obligațiilor și sîntem dușmani declarați ai celor care se ridică împotriva lor“. Revoluția de la 1848 din țările române a stîrnit ample ecouri în presa și opinia publică progresistă din cele mai diferite țări europene. Adunarea națională a Franței dezbatea, în iulie 1848, situația țărilor române aflate în plină revoluție, amenințate de pericolul invaziei Situația lor devenise o problemă externe internațională. Cu acest prilej, se arăta că Moldova și Valahia formează două state independente și suverane, în ciuda tratatelor pe care le-au încheiat cu Poarta și Rusia, și în ciuda tratatului pe care aceste două puteri le-au încheiat între ele. Ziarul „Le national“ din Paris publica o corespondență despre evenimentele din preajma înăbușirii revoluției din Țara Românească și hotărîrea românilor din celelalte două țări române de a lupta pentru cauza unică, supremă, a întregului popor, corespondență în care se spunea : „Țăranii de la munte sînt în mare fierbere. Ei cer arme pentru a alerga în ajutorul celor din Valahia. Deja cîteva grupări din acești bravi munteni, înarmați cu coase și furci, au plecat să străbată defileul Carpaților, spre a merge să-și verse sîngele pentru apărarea Constituției fraților lor. In București, clopotele au sunat alarma timp de trei zile fără încetare. Populația întreagă a ieșit afară din oraș pentru a se apăra de inamic. In același timp, corpuri de voluntari și mulți țărani aleargă din toate părțile țării pentru a apăra Constituția. Nu se poate descrie tabloul acesta impunător pe care îl prezintă Bucureștiul și împrejurimile sale în acest moment“. Rapoartele diplomatice remarcau sprijinul pe care românii din Transilvania îl dădeau Moldovei și Țării Românești. Ambasadorul francez la Viena scria într-un raport din 1848 : „Mișcarea română pentru independență și unire va juca un mare rol în reconstituirea estului Europei. O populație de mai mult de 8 milioane de locuitori, de origine latină, așezată pe un pămînt de o magnificiență și fertilitate recunoscută, care s-a menținut totuși în mijlocul tuturor vicisitudinilor dezastruoase la care necontenit a fost pradă de la căderea Imperiului roman, și care simte astăzi atîta forță vie ca să aspire la o reconstituire independentă, o asemenea populație este cu totul demnă de atenție și de interes“. Această situație a contribuit la împletirea strînsă a revoluției cu mișcarea revoluționară europeană. M. IONESCU Ae