Vremea, iulie-decembrie 1930 (Anul 3, nr. 120-156)

1930-12-04 / nr. 151

An. III. No. 151­4 Decembrie 1930 APARE JOIA SI DUMINICA IMN­: VE$TI­I STR. CAROL. 10 TELEFOANE © PAGINI - 3 Lei 344/36 și 311/31 Director: Vladimir AI. Donescu mărul­­ viitor apare INICĂ 7 DECEMBRIE­ 1930 în CAPITALĂ se va afla de vânzare SÂMBĂTĂ LA ORA 2 p. m. Doctorul Fischer căruia îi s-a acordat anul acesta premiul Nobel pentru chimie De-a lungul zilelor... Guvernul era să demisioneze... Ceea ce nu reușise două partide de opoziție să facă în doi ani de zile, era cât pe-aci să realizeze d. Argetoianu, printr’un simplu interview: „ Nu-i vorbă și d. Mironescu e bo­boc“ rău. Ce socoteală o fi făcut d-sa canid s-a dus proțap cu demisia la rege, nu știm. Adică gândea premierul nos­tru că Suveranul era să-i spună de-acord cu declarațiile făcute de că-i d. Argintoianu ? Nu rău­­ prea crede d. Mironescu toată lumea, după chipul și asemăna­rea sa. * La drept vorbind nici liberalii nu mai au „finețea“ de altădată. Convoa­că ei didar Comitetul executiv (după ce alte „sfaturi nestatutare“, cum ar zice d. Ștefan Ioan, discutaseră „cazul“) ca să judece un interview al d-lui Arge­toianu . In definitiv ce lucruri senzaționale a spus fostul ministru de domenii ?... Că opoziția n'are soluții de guvernare. Ei dar ce ?... numai odată a spus d. Ar­ghntoianu aceasta ?„. A mai spus că divorțul regal e de­finitiv. Dar pe chestia asta nu s-a su­părat nimeni. Ceea ce dovedește că oa­menii politici nu mai sunt așa de rău crescuți ca să folosească drept instru­ment al răsbunărilor lor personale, ne­fericirea unei principese. Atunci de ce ? Fiindcă se temeau de un guvern de „personalități“ ? Păi nu erau suficiente cuvintele pe care le-a rostit în această privință. d. Duca la Congresul liberal de la Oradea Mare ?... * Fostul ministru de interne a avut de­ altfel o zi bună la congresul orga­nizației d-lui g­eneral Moșoiu. Adre­­sându-se miilor de țărani ce veniseră din tot Bihorul, d. Duca le-a spus : — Așa-i că ați venit aci în număr atât de mare fiindcă vă puneți toată încre­derea în partidul liberal ?... — Dana ! fu răspunsul mulțimei. — ... și numai în partidul liberal ? aedentiă fostul ministru liberal. — Dana !! fu răspunsul mai răspicat al mulțimei. Ceea ce trebuia să fie un avertisment pentru un anumit loc, că poporul vrea pe liberali, și numai pe liberali. ¥ Până una alta poporul, bietul popor, e îngrozit de criză. Și tare ar fi el fe­ricit să fie scos din mizerie. ... Dar de 1... dacă baba se piaptănă. SECUNDUS Unitate de vederi Ziarele au publicat săptămâna trecută o lungă informație din care rezulta că un nu­măr de parlamentari din majoritate s'au a­­dunat la o consfătuire provocată de discor­dia dintre „Patria“ și „Dreptatea“. După lungă discuție d-nii Marin Pițigoi, Beldie Capețineanu și alții — printre care d. Ghiță Crișan — au hotărît să intervie pe lângă conducerea partidului, „în special pe lângă d. Mihalache“, pentru a se stabili „o unitate de vederi în presa partidului care să nu dea loc spectacolului de zilele trecute“. Așa rău ! De zâmbit nu a zâmbit nimeni, pentru că nimeni nu se oprește asupra opiniilor pe cari le poate avea d. Pițigoi cel cu numele atât de expresiv de duios și vesel. Numai că cineva, la bufetul Camerei, a prins să se mire totuși : — Bine, nene, eu înțeleg pe Pițigoi și pe Beldie, și pe Capețineanu... Ăștia știu doar una , că râde piața de cearta dintre surate și că nu e chiar frumos­ frumos... Așa că nevoia de a se consfătui și de­ a face demer­suri la conducere, la ei se explică... Dar Ghiță Crișan­­? Ăsta, slavă Domnului, a fost chiar el directorul unuia dintre oficioși, ăl de limbă franțuzească și gura lumii spune că nici nu a știut ce scrie în foaie, nici cine scrie, nici dacă are vreun înțeles sau vre­un fost foaia a cărui director era... Și atât îi se părea de zadarnică gazeta că nu călca pe-acolo cu lunile... Unii plecau, pe alții îi dădea afară cine se încumeta, cu leafă plă­tită, fără leafă plătită, în voia Domnului... El, Ghiță Crișan n’a știut nici o dată nimic... Și după ce a mai sorbit o dată din cafea : — Da, ceva tot trebuie să fi aflat el cu ocazia trecerei lui pe la direcția unui oficios și anume : că ori e, ori nu e, tot aia! Așa că mă întreb, zău, dacă nu e doară așa, ca să se afle in treabă, ce-a căutat el să mai aibă părere despre ,,oficioase“ și să te vrea măi cu unitate de vederi decât avea al lui ?... Cineva, la masă, interveni: — Păi, zise­ și chiar d-ta, acu­m se află omu ’n treabă. Legea electorală A redactat’o d. Eduard Mirto și a pus să fie distribuită ’n Cameră colegilor săi numă­rați cu toții în inițiativă parlamentară. Dar „ardelenii“ s’au supărat și au declarat că nici inițiativă nu iau, nici de votat ni o vo­tează. Unii au văzut în această hotărâre un simplon de politeță înaltă. Alții, mai curent, cred a ști c’a fost un fel de ■—• Sâc, nu, nu vreau­­ ca să-l plictisească pe fostul sub-secretar care, când domnea la Interne credea că de­ține tot secretul electoral al vieții noastre parlamentare. Dar mai este o categorie de parlamentari, a treia, care face opinie sepa­rată : — Nu e legea electorală de el, cum nu e legea teatrelor de Perietzeanu. De ce și-au intervertit rolurile ? De ce a făcut unul le­gea celuilalt ? Au eșit prost amândouă. Fără să mai socotim că multe speranțe actoricești s’au ofilit din cauza acestui neașteptat cadril. Vai, ce succes ar fi avut Mirto, care se ocupa de teatru și la Industrie, dacă fă­cea el legea teatrelor. Cât despre triumful lui I. Gr. Periețeanu, dacă venea el cu legea electorală, nu mai vorbesc. . Din grup, un glas subțire se înalță : — Kismet! — Cum ai zis ? — Kismet! așa a fost scris ! Un hohot de răs a zguduit din temelii co­loanele bufetului în fața acestui fatalism o­­rientat exprimat subit cu o atât de virginală candoare. De­ atunci, pe culoarele Camerei, din când în când, se aude ca un consemn sau o che­mare misterioasă : Kismet! Dar nu se știe cui i-l aplică­ de după paravan... ­­A________ UN ÎNCEPUT De mai bine de zece ani, an cu an, cheltuielile Statului au fost sporite, o­­dată cu numărul serviciilor și al func­ționarilor publici­ De mai bine de zece ani, concomi­tent, au fost sporite sarcinile de tot fe­lul impusei contribuabililor. Acestui spor continuu al bugetului Statului a corespuns, direct proporțio­nal — cum era și firesc —, un regres constant al resurselor vii­ ale țărei, re­surse prigonite și secătuite de pofta crescândă, de zelul tot mai mare al per­ceptorilor și al animatorilor lor. Inchiziția fiscală întronată anul tre­cut de ministrul de finanțe atunci în funcțiune și necunoscută până la acea dată în țara românească, de la Indepen­dența sa, inchiziție care, în concepția acestuia, trebuia să mărească în mod considerabil încă resursele statului, n’a făcut decât să agraveze dezechilibrul dintre pretențiunile exagerate ale Sta­tului și posibilitățile tot mai mici de a­­coperire a lor de către contribuabilii sărăciți. Natural și făgăduiala de reducere a cotelor impozitelor, pe care acea inchi­ziție fiscală trebuia să o facă realizabilă în chiar luna August a acestui an, în concepția acelui ministru de finanțe, nu numai că n’a putut fi ținută — după cum nu se mai țin nici una din făgăr­duelile politicianilor noștri — dar deze­chibrul bugetului Statului a mers ac­­centuându-se din cauza paraliziei și sărăcirei generale. In acest mod s’a adeverit odată mai mult, ceia ce am semnalat încă de a­­tunci în coloanele acestui ziar, că impo­zitele sporite peste măsură și mai ales mijloacele lor de percepere inchizito­riale, departe de a aduce un spor al ve­niturilor publice, nu pot conduce decât la ruina generală și deci la secătuirea însăși a materiei impozabile . După o nesocotire culpabilă a aces­tui etern adevăr, timp de peste 10 ani și pe pragul falimentului general, se pare, în fine, că pentru prima oară după un lung șir de ani, vom avea în anul 1931 un buget echilibrat printr’o ușoară scădere a cheltuielilor Statului iar nu printr’o sporire generală de im­pozite ! Aceasta constitue desigur un fapt nou și îmbucurător în analele finanțelor publice ale statului nostru întregit, u­n fapt nou însă care pentru a-și da roa­dele, trebue să constitue un început, nu un sfârșit. Dacă, în adevăr, prin ușoara compri­mare de 10—15% a cheltuielilor Statu­lui ce se proectează, se va fi evitat ca­tastrofa care ajunsese a fi iminentă, nu este mai puțin adevărat că nu va putea urma nici o înviorare a vieței noastre economice cât timp nu se va continua pe calea de abea enunțată, cât timp nu se păși la reducerea treptată a însăși sarcinilor și piedicilor de tot fe­lul ce Statului impune inițiativei, pro­­ducțiunei și veniturilor particulare. Nu este de ajuns de a se echilibra bugetul Statului pe baza unor sarcini existente cari au întrecut de mult pu­terea de contribuție a țărei. Aceste sarcini trebuesc reduse treptat la o cotă rațională și suportabilă pentru a descătușa inițiativa și productivitatea capitalurilor particulare. Și, contrariu celor ce s’au repetat și cari suferă azi o patentă de smințire, credem că există largi posibilități în această direcțiune. In adevăr, dacă actualul guvern a reușit — după cum anunță — a re­duce cheltuielile publice cu 10—15% dintr’un total ce se considera drept in­tangibil de guvernul anului trecut, fără a se atinge m­ăcar de multi-­­piele atribuțiuni și instituțiuni de Stat absurde și inutile, credem că guvernul anului viitor va avea datoria și putința să continue pe calea începută atacând însăși problema devestirei Statului de toate însărcinările fie inutile, fie de na­tură comercială sau industrială ce i s’au hărăzit în cursul anilor și pentru cari acesta nu are nici o chemare și nici o pregătire. P. P. PETRINI Criza... _Și rezolvarea ei Comercianții au fost luați la goana Duminică, de agenții guvernului, fiind­că au cerut reducerea impozitelor. (Ziarele) Premiul Nobel pentru fizică a fost acor­dat Prof. Raman de la Universitatea din Calcutta Două politici Svonul despre eventualitatea demi­siei d-lui Grigore Iunian persistă. Pe noi acest svon nu ne interesează din punct de vedere al intrigei mărunte și al repercursiunilor politice imediate. D-l Grigore Iunian a fost și este în po­litica noastră un om cinstit și mai ales este poate unicul om politic român, a­­supra căruia ideologia, acea ideologie pe care o detestă astăzi d. Argetoianu, dar fără de care nu se poate realiza ni­mic grandios — mai are priză­ Și de astă dată, d. Grigore Iunian vrea să părăsească guvernul, pe o temă de politică generală, temă pe care o considerăm­ nefundată, dar care dove­dește scrupule ce ar face onoare oricui. Guvernul, cercurile și partidele noa­stre politice, opinia publică, au ajuns la convingerea că numai prin reduceri masive în buget, numai printr’o radi­cală deparazitare a organismului nos­tru de stat, putem spera într'o viitoare convalescență a României. Acum în ce fel se vor realiza aceste economii, ce nedreptăți se vor face, ce scandaloase favorizări se vor hărăzi, asta-i altă poveste. Fapt este că oricum ar fi făcute a­­ceste economii, toată lumea este hotă­râtă totuși să le realizeze­ împotriva politicei de economii cu orice preț se ridică însă de Grigore Iu­nian, D-sa constată că timp de 40 de ani statul român a dus o politică de excres­cențe bugetare, de încurajare a parazi­tismului de stat iar astăzi înțelege să curme brusc firul urmat până acum, și să svârle pe drumuri mii de funcțio­nari. Acest brusc „voite­ face“ menit după d. Iunian să provoace grave tul­­burări sociale, nu este acceptat de mi­nistrul justiției. Probelema socială pe care o agită d. Iunian este incontestabil interesantă, ea însă nu poate sta în picioare în fața rațiunei de stat sau ca s’o spunem pre­cis, în fața salvărei statului nostru de urmările revoluționare ale unui deze­chilibru bugetar. Numai că, în fața acestor două poli­tici atât de trișant opuse, se ridică o a treia soluție-Politica de reduceri bugetare este necesară și salvatoare asta-i incontes­tabil, depinde însă cum este aplicată a­­ceastă politică. Cu alte cuvinte există modalități de aplicare a acestei soluții, care ar putea satisface și țara și onora­bilele scrupule a d-lui Iunian. In loc să se desființeze școli, ar tre­bui desființate directoratele, reintegrân­­du-se vechii funcționari în ministerele de unde au fost luați și suprimându-se leafa directorilor, a șefilor de cabinet, a funcționarilor noui nouți, etc. Ar tre­bui să se desființeze toate organele ju­dicioase create de legea administrativă. In București comitetul local de revi­zuire plătește­ o chirie anuală de 450.000 lei, iar cel central ocupă întreg palatul Crețulescu. Referenții, judecă­torii, președinții, etc­, au loturi variind între 20—50.000 lei pe lună. Ar trebui să se desființeze oficiile de studii, con­silierii tehnici, etc., etc., ar trebui des­­finanțate toate nouile creațiuni inutile, care au produs în ultimii ani o fantas­tică sporire de cheltuieei. Să menții însă toate aceste inutilități supărătoare și să dai totuși afară func­țional­i bătrâni, să suprimi școli, să lași profesori și suplinitori pe drmuri­e și nedrept și imoral. In loc să demisioneze, d- Grigore Iu­nian ar trebui să supravegheze, în sensul expus mai sus, felul cum se efec­tuează reducerile bugetare și ar putea fi sigur că opera de deparazitare, n’ar aduce primejdii nici dreptății sociale, nici ordinei publice. HEREMS.

Next