Vremea, ianuarie-iunie 1931 (Anul 4, nr. 157-193)

1931-06-07 / nr. 190

IF »re­gi Angliei I VÁMZÁRÉ TUTINDEIM IRULUI SCRIITOR % EMARQUE >ază al războiului, de f­­rontul de vest”. Remăr­it DE PE FRONT“ epu­­relui măcel. T” e tragedia unei în­­șini de zile din cursul efocă existența sdrobită­ i pe care o încearcă cei n iginea ce-și făuriseră în tranșee și realitatea pețiile dramatice ale re­­a moravurilor, desfrâul zbor, mizeria morală și — toate acestea a b­ătu­­ipocii de după­ războiu, utere de evocare și de ea întreagă, a apărut în limba ro­­.4­. A. Philipide). Un­ii librarii și depozitarii -v Jăruie: ANESCU Zorilor ac­te POPA Fereastră arte îULESCU :ul acte 40 Lei umimiMiip mu ni'iim iiiiiiiiiii' I I iii mm iii....niiiniiiir No. ISO 7 IUNIE 1931 Vitrina cu porțelanuri ■ Splendidul basm al stelelor și al cerului trăește în toată frumusețea lui. A isbutit să cucerească încă odată, cu minuni abia imaginate, entuziasmul tu­turor, într’o lume in care copilăria n’a murit niciodată și mai trăește iluzia că în cerntrul universului plutește pă­mântul­. Profesorul Picard, acest Prometeu cu înfățișarea aidoma lui Mahatma Gan­dhi a dat o iluzie în plus omului care lâncezea. Aproape în acelaș timp, uni­versul e străbătut în toate trele dimen­siuni. Lindberg, submarinul „Nauti­lus" și Picard sunt săgețile înfipte în inima nesfârșirii, de amanții pătimași, deprinși de Don­ Juan să cucerească necunoscutul femenin sau cosmic. In beția triumfului nu încape nicio cucuvaie. Oamenii au ajuns dincolo de aer, au suprimat hrana, respirația, dis­tanța, încât până la cer și la Dumne­zeu mai rămâne o palmă de loc, foarte la îndemâna multora, a copiilor, dacă vreți, fiindcă oamenii bătrâni se vor în­toarce la metafizică și astrologie. A doua mare problemă care agită lumea in timpul acestor evenimente pare să fie forma sferică a nacelei domnului Picard. De ce , ar fi fost in formă de cozonac sau paralelipiped. Știința nu are instincte menajere, apli­­cațiuni practice și simț estetic. In schimb, la soare te poți duce cu un soare mai mic, pentru că oamenii specu­lează iluziile și simțul matern. Ultima chestiune, care și ea poate fi citită, pe larg, în toate ziarele, mai cu seamă la americanii atât de sentimen­tali, este fericitul evenimnt­­ al doam­nei Picard; întors pe pământ, ilustrul a căzut ca din cer, avea încă un moș­tenitor. ■ In afara acestor excelente mituri și a altora mai mici, (toate pe aceeaș coardă) expediția lui Picard nu mai a­­pare publicului drept o ispravă nos­timă. Iată, însă, că pentru vitrina mea, pro­fesorul belgian are altă înfățișare. Ca­pul lui de foetus cu ochelari și calvi­­ție incipientă, gâtul în care Adam a în­fipt cel mai frumos măr de California, baricadat cu un guler mai înalt decât ar fi bănuit chiar Take Ionescu, se schimbă într’un făt frumos din poveste. Picard a desvârșit basmul. Ajuns la 16 mii de metri, a băgat de seamă că e­­xistă cerul, pipăinul și cam vânăt, fiind­că n’are hidrogen, fardul care-i face o­­brazul bleu. De asemenea, a observat că stelele păstrează focul migălos de licu­rici și diamante, pe care savanții vro­iau cu orice preț să-l suprime. Aerul stă acolo în pături groase, învelind cu dragoste rece pământul inutil fierbinte. Furtuni curioase duc grămezi de văz­duh spre lună, seamănă viață în infinit, iar infinitul acesta, niciodată împiedi­cat de sori sau de constelații, seamănă cu o magnifică mantie, unde stelele sunt aceiași bufoni banali ai romanti­cilor și calea laptelui un șir de mărgă­ritare, cum­­ar putea să-și închipuie, fără sacrificiu de sine, orice poet. Picard, cu asistentul lui în golul lu­milor, se odihneau după șapte zile de muncă. Ce va fi cineva să nu aibă icoa­­­­na precisă a lui Dumnezeu odi­hnin­­du-se, n are decât să se uite lung la fotografia lui Picard, în macetă. Omul acesta pune la punct omenirea. După însăși mărturisirea savanților, aproape tot ce-am știut noi­i despre albastrul cu soare nu poate corespunde realității. Cred chiar că realitatea nu există în materie cosmică. De aceea, Picard s’a mulțumit să reediteze basmele. Dacă se ridica până la cine știe câte zeci de mii de metri, ar fi găsit condorul ce­­nușeresei, prced­at acolo de închipuire, și prinzând o stea, ar fi aflat că este suflet, tipărit pe cer de dor»l înălți­milor, iar Acelaș savant m’a îndreptat să gândesc la trista soartă a eroilor. Pen­tru cazul lui, de pildă, vor ieși destule gafțe critice. Doza perfedă și indomp­­tabilă de răutate din sufletul nostru al fiecăriua m’a îndemnat și pe mine să cercetez, poate spre orizont, poate mai simplu în buzunarul bârfelii personaje, întrebarea dacă Picard a fost sau n­u până la 16 mii de metri. In aparate n’am avuta niciodată încredere. Auto­matele de bomboane și termometrele au toane permanente, Picard a putut să dea cu degetul un indicator spre stân­ga și o manivelă spre dreapta. Apoi, gustând liniștit supa rece luată cu grijă gastrică dela locuința conjugală, să ci­tească „Universul“, și să cașce lung, după o țigaretă intercosmică, Tabloul ar fi putut­­ să se întregească și cu in­tervenția asistentului, care a propus maestrului o partidă de table, între timp, madam Picard era în chinu­rile nașterii... Noi eram care pe undeva și ne ve­deam de treabă. Unul, vecin cu mine, murise și fata domnului judecător de la etaj — fugind cu o săptămână înainte de­ acasă — ea se întorsese și plângea, gravidă și femeie. Aici se tipăreau gazete, un sfert din lume dormea, nici soarele nu se clintise și luna nu exagera melancolia nimănui. In acea zi și noapte, omulețul acela cu ochelari, pionierul, scria cu toată viața și frământarea lui, o pagină din enciclopedia universală. Și noi ne bateam joc, firesc și atât de calm, de toată simfonia aceasta al­­b­astră MIRCEA GRIGORESCU Bătrânețea lui Allessandro Manzoni Trecută vârsta într adevăr creatoa­re, consumată aproape și­­ ea de reve­dere a operei sale. Alessandro Man­­zoni, celebrul Corifeu al literaturei i­­taliene din secolul al XIX-lea, avu o bătrânețe singuratică și melancolică, întunecată și mai mult de moartea lui Grossi și apoi a lui Rosmini, ultimul său prieten , de dureroasele pierderi, la scurt iterval una de alta, a ficei sale Matilda, a nepoatei Luisa și a celei de a doua soții, Teresa. Bătrânețe, luminată în răstimpuri de prietenia sinceră a lui Bonghi și Tom­­maseo, în colegții­le căruia el îți expri­mă părerea asupra lucrurilor și oame­nilor contimporani ; și de admira­ția lui Cavour, prin al cărui decret din­ 9 August 1895, statul dădu marelui poet o răsplată națională și scaunul de senator, slujbă pe care Manzoni o pri­mi, deoarece o considera mai presus de toate ca o unire la idealul național al unităței patriei. De adâncă simțire pentru acest ideal el mai dă încă, odată îndeajuns dovadă, atunci când cu toa­te durerile familiare, are destulă pu­tere și generositate de a lua parte la Risorgimentul patriei. își Ia ultimii ani ai vieții sale, Manzoni revizuiește operele, nu atât din pun­ct de vedere al stilului, cât, sub puternica înrâurire a filosofiei rosmi­­niene, prin nooi argumente istorice și morale. Nu neglijă nici chestiunea limbei, din contră, profita de orice ocazie ca să-și restabilească vechile sale idei. Ultima sa lucrare, fu chiar o nouă edi­ție a sc­risoarei „Asupra Romantismu­lui", reviziune uimitoare prin vivaci­tatea de gândire a unui om care trecu­se de 85 ani. Manzoni se apropia de sfârșit. „In „Ianuarie 1873, povestește fiica sa „Victoria, primai o fotografie a tatălui­­ meu, care-mi pricinui multă durere , „cât era de îmbătrânit și de schimbat. „Pe spatele fotografiei scrise : „Oechi, urechi, gambe, e ahima... „pensiero. „Non n’ho piu ehe mi di­a ii „vero. „Dar o scrisoare pe care o scrise ,­dupe puțin timp lui Bista, care-i soli­i­­­tase un epigraf pentru­ monumentul lui „Napoleon III arăta cum gândirea sa „era cu toate acestea aceiași. „Totuși picioarele și ochii săi, de­­ 88­­ de ani nu-i mai serveau atât de bine. „Intr'o dimineață, în primele­ zile ale lui „Martie după ce ascultase slujba în bi­serica di San Fedele alunecă și căzu „lovindu-și fatal capul de o treaptă... „In 22 Mai el își dădu marele su­ „flet lui Dumnezeu". "Ca om, Manzoni fu sincer, încreză­­tor și înflăcărat. Entuziast în­ adolscen­­ță, gânditor, cercetător, neliniștit în tinerețe, singuratic și chinuit de nervi în maturitate, dar deschis prieteniilor devotate și sincere, alipit cu neclintire sentimentelor de familie, răbdător și rezemat; în bătrânețe trst, crunt lovit de soartă, el este capabil încă de iubire și duioșie față de soția și­ copii săi. . Ca gânditor, el fu în adolescență liber ■cugetător și revoluționar ; în tinerețe gransienist și liberal and­­ iamennaisian și cousinian; în maturitte, cu totul ca­­tolc și tradiționalist, liberal în politică, conservator în celelalte , în bătrânețe, rosminian. Ca preț, fu mai întâi clasic, apoi cri­tic și poet creștin, pe urmă aderent nouilor curente istorice și romantice și în fine platonic în înțeles rosminian. Acesta fu omul, gânditorul și poetul care în 22 Mai 1875, intră în regatul imortalităței. DOROTHEA CRISTESCU Curier litera­r H Revista poloneză „TECZA“ care apare săptămânal în condițiuni teh­nice ireproșabile, în ultimul număr se ocupă de poezia românească și de pitorescul țării noastre. D-na Krystyna Kleskowna scrie un minunat articol intitulat: „Wielka Ru­­munja­­—" Kraj Piekna" (Romania Mare — Țară frumoasă). Reproduce frumoase clișee din Bal­­cic, Sinaia și București. D-na Emila Zegaslowieza traduce din poeții Tudo­r Arghezi, Adrian Ma­­niu, Nichifor Crainic și Aron Cotuș. Gestul Polonei de a se ocupa de li­teratura și țara noastră este dovada u­­nei apropieri care se face din ce în ce mai mu­lt între cele două țări: Polonia și România. M D-l N. D. Cocea, autorul recen­tului roman, „Vinul de viață lungă" a­­părut în editura „Cultura Națională", — s’a retras de câteva săptămâni la Si­­ghișoara unde lucrează la un nou ro­man care se chiamă „Familia Po­­pescu". Se crede că acest nou roman va pro­duce o surpriză în forul literaturii ro­­mânești. In numerile viitoare „Vre­­mea" va publica un fragment din „Fa­milia Popescu". ■ Poetul Tudor Măinescu, autorul volumului de versuri „Picături de par­­fum"' apărut în editura „Cartea Româ­nească" lucrează la un volum de epi­grame întitulat „Spini".­­ D-l George Mihail Zamfirescu, are gata un roman, care probabil, va apare chiar în toamn­a d­easta. El Iacob Vasserislăn, un­ reprezenta­tiv al literaturii germane, autorul celor două romane atât de cunoscute : Das Gänse männchen și Der Fall Mauri­­zius (Cazul Mauricius, tradus și în ro­­mânește), a terminat un nou roman in­­titulat : „Ezel Andergast“, ,,Contes romma’ns" este titlul an­­­­tologiei întocmită de d-na Sarina Cos­­van din scriitorii români contimporani și apărută zilele acestea­ la Paris. D-na Cassvan a tradus câte o bu­­cată din următorii scriitori : Brătescu, Voinești, I. A. Bassarabescu, G. Bră­­tescu, Jean Bart, N. Davidescu, V Demetrius, Victor Eftimiu, Gala Ga­­laction, Octavian Goga, Ion Minule­­­­scu, Cornelia Moldoveanu, Adrian Ma­ iiu, Gib. I. Mihăescu, D. D. Pă­­trășcanu, Cezar Petrescu, H. Papadat- Bengescu, Liviu Rebreanu, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Mihail I. C. Vissarion și I. Vinea. Antologia d-nei Sarina Cassvan este prefațată de scriitoarea contesa de Noailles.­­ Charles Andre Julien a prezentat de curând editurei parisiene Payot — un material imens, rodul muncii sale de ani de zile, care cuprinde în pro­porții vaste istoria Africii de Sud.­­ Criza actuală bântue în toate tă­râmurile. Din această cauză cartea nu a fost exclusă. Editorii se plâng pretu­tindeni că rafturile sunt încărcate de volume și cele care mai apar în loc să se vândă, măresc numărul celor depo­­zitate. Și aceasta nu numai la noi,. Alarmat mult de catastrofă se arată marele editor francez Bernard Grasset într’un articol ca­re-l publică în ultimul­­ număr al revistei „Les Nou­­velles littéraires". O cauză a crizei cărții, el o mai a­­­tribue și faptului că scriitorii actuali creiază în afară de gustul publicului. El brodează numai pentru sine. El In Franța, s’a înființat de cu­rând o academie femenină. Este ten­dința de totdeauna a sexului slab de a egala pe bărbat. ■ Frumos. Inițiativa unei astfel de academii li­terare a pornit de la d-ma Marie de Vailly, de meserie scriitoare. • Până în prezent această nouă aca­­demie întrunește sub acoperământu­l său și numele doamnelor : Elena Văcăre-O * 1 Vx *■* V ,vn J­­ T -11 HT*’ A. o>_u, c­ontesa pe îNoames, mrayana, Lucie Delame,Mardarul, etc... Femeile române, adică scriitoarele femei române, ■—­ sunt reprezntate prin d-na Sarina Cassavan. Și La frontiera dintre Belgia Franța, se va ridica în curând un mo­și­nument marelui poet Verhaeren — și ■anume într’un sătuleț unde genialul poet a muncit și scris multe din operile sale nemuritoare.­­ A apărut de curând o carte scriitorului german Klemperer, studiu a­­supra poeziei franceze. Este întitu­lată : D­e moderne franzoesische Ly­rik. Klemperer prezintă­­poezia fran­­ceză începând de la Banville până în zilele de azi. El dă însă toată atenția poemului în proză, găsind întâiul re­prezentat pe Rabelais. Studiul este cât se poate de reușit ceea ce a măgulit îndeajuns pe fran­cezi. Iü Scriitorul Marcel Soumaye fondat un­ premiu în valoare de 5000­0 franci pentru cel mai bun roman scris în anul în curs. Premiul a fost câștigat­ de către Pierre Hubedmont pentru romanul său proletar intitulat ,,Tereize hommes dans la mine". In această operă se descrie viața trudnică a muncitorului subpământean, se prezintă o revoltă a minierilor în care mulți își găsesc sfârșitul. Factura acestui roman, întrunește un nou Emil Zola. E. Premiul romanului populist, în­ființat anul acesta a fost acordat scrii­­torului francez Eugene Dobit pentru cartea sa , L’Hôtel du Nord.­­ D-l Ion Marin Sadoveanu are gata un roman al cărui titlu n'a fost încă fixat. In prezent, lucrează la traducerea în românește a ,,Convorbirilor lui Ecker­­mann cu Goethe". D-l Ion Marin Sadoveanu, își va strânge apoi, într un volum, esseurile publicate prin diferitele reviste și co­­tidiane. ® D-na B. Madeleine care a tradus cu atâta succes în franțuzește Ciulean­dra d-lui Liviu Rebreanu, a terminat de tradus câteva din operile scriitoru­lui Cez­ar Petrescu : Simfonia Fantas­tică, Calea Victoriei, Omul care și a găsit umbra și Somnul. După cum am mai anunțat și altă­dată, d-na B. Madeleine a predat unei mari edituri din Paris, traducerea î­n franțuzește a romanului d-lui Liviu Rebreanu : Pădurea Spânzuraților. Traducerea a fost primită cu viu entuziasm, ceea ce a atras numirea d-nei B. Madeleine ca membră a aca­demiei „Latină". „ Tânărul scriitor Dan Botta va face să apară zilele acestea un volum de versuri. Se cheamă „Eulalii” (Spu­­neri frumoase) și va fi prefațat de că­tre poetul Ion Barbu.­­ Generația tânără femenină, n­u­­mără puține înzestrate cu harul scrii­toricesc. In afară de d-rele Florica Mu­­muianu și Grip. Malciu, până ac­um nu s­a mai arătat nimeni. Cu mult mai tânără însă, d-ra Erastia Peretz, necu­noscută publicului românesc, care a colaborat numai la diferite reviste franțuzești, pare să fie o nouă repre­zentativă a scrisului fem­enin românesc. U­n roman al său „Annié à la mer" va apare într’o însemnată editură din Pa­­ris. „Annié à la l'école" este titlul altui roman la care lucrează. D-ra Erastia Peretz­iai ar­e gata și un volum de versuri care va apărea într’o editură românească.­­ Cronicarul este numele unei re­viste tinere. Apare îngrijit și cu cola­borări variate. In No. 3 semnează d.nii. G. Baco­via Dem. Basarabeana, Lucian Boz, Al. Cazaban, G. St. Cazacu, Markt Cunțan, V. Demetrius, Barbu, Dobri­dor, C. Ionescu-Olt, Aurel Marin, Paul I. Papadopol și N. Pora. BIBLIOGRAFIE Toate cărțile și revistele, spre a fi recen­­zate, se vor trimite un dublu exemplar re­dacției „Vremea“ Str. Carol 10, Loco. SE DAMIAN STANCIU. — Fete și văduve. Editura „Cugetarea" Bu­curești — Lei 80.-­ü D. I. SUCHIANU — Curs de cinematografo­mânească" — Editura „Cultura Ro­mei 80.-­Ig. A. P. BĂNUȚ Tempi passati (umor și satiră din Ardealul de est). Editura „Bucovina" — Lei 125.— In LEWIS WALLACE — Ben Hur (în românește Editura Ig. Hertz — de Ion Gorun). Lei 40.—­­Bl F. DOSTOIEVSKY — Idiotul (traducere de Zizica Pătrășcanu). E­­ditura volume — „Cultura Românească” — 2 Lei 180.-­

Next