Vremea, iulie-decembrie 1932 (Anul 5, nr. 244-268)

1932-11-13 / nr. 263

VREMEA 13 NOEMBRIE 1932 £ 1 Bernard Kellermann, al cărui minunat de captivant roman „Tunelul se mai menți­ne și astăzi atât de actual încât parcă n’ar fi fost scris înainte de război, ci acum, și-a tipărit de curând un nou roman cu titlul „Die Stadt Anatol“ — Orașul Anatol — în care tot tehnica joacă rolul principal. Luând ca pretexte civilizarea unui orășel turcesc și eforturile lui de a se pune în ritm cu epică toate conflictele violente dintre natură și tehnică, atât de specifice epocei actuale. CURIER Romanesc I . Este adevărat, că toate partidele politice de după război, înaintea venirii lor la putere — au avut în programul lor de activitate o mare atenție și pen­tru problema culturală. Aproape toate au promis și s’au arătat prietene dragi ale cărților. Se împlinesc însă aproape două decenii — și în domeniul culturii nu se vede nimic. Marile edituri ale statului care aveau să se nască n'au mai luat ființă și cele 15.000 de biblio­teci înființate în diferite unghiuri de țară — au rămas cu rafturile goale. In ultimul număr al revistei „Româ­nia literară" — d-l Corneliu Moldo­­vanu, președintele S. S. R. într’un ar­ticol „O politică a cărții" se ocupă de această chestiune. D-sa expune larg faza actuală a problemei culturale, care așa cum există la noi — nu înseamnă ni­mic. Convins că problema cărții trebue să constitue un punct central în politica unui stat, cere înființarea unei mari e­­dituri naționale. Totuși înființarea unui regim al cărții cum, pe bună dreptate, îl cere d-l Corneliu Moldovanu, nu de­pinde în mare măsură decât de scrii­torimea noastră. Dacă ea s ar solidari­za și laolaltă s’ar începe o campanie în sensul acesta — desigur că actualii conducători sau viitori, ar ceda insis­tențelor lor — și marea editură națio­nală ar lua ființă. Să se vază însă, mai înainte de toate, că scriitorul român lucrează pentru aceasta... "■ Cunosc o mulțime de oameni care regulat, adică săptămânal, decupează din „Adevărul literar" coloana din stânga paginii. Asta înseamnă că strâng teanc peste teanc „Tabletele" d-lui Tudor Arghezi“. Fără îndoială că ultima tabletă cu „Cocorii" au decupa­t-o transfigurați de modul profund cum acest scriitor a reușit să ne evoace ba­nala plecare a cocorilor. Reproducem începutul: „Moina, cu cânt și frig în miezul nopții. Prevăzătoarele rândunele și-au luat rămas bun de la cuiburi de mult. De 40 de zile, de când au plecat, aripa lor minusculă a trecut peste Pantenon, peste Fenicia și Cartagina, clasice în sbor și în ideal și atașate culturilor me­­diterane, încă de pe când Pitagora sgâria pe treptele de piatră cu nouă ci­fre o sută de rezultate. Plâng în cer cocorii sau alte pasări drumețe ? A trecut de ș­ase ori svonul lor peste somnul copiilor, adormiți în cearceafuri, — și încă nu a cântat co­coșul supărat de răscolirea frământată a vișinilor care se smucesc din pământ ca să ajungă cocorii. Și ține rădăcina... "■ „Caetul Verde" al d-lui Ion Pilat va apărea peste câteva zile în editura „Cartea Românească". Reproducem din el două strofe : „Pe masă încă stăruiau alături Tacâm de­ argint și cupă de cleștar Doar perele păreau acum de piatră. Doar strugurii stăteau de chilimbar. De porțelan albastru pudriera Tot mai ningea parfumul tău pe • scria Am tresărit că n’a uitat mănușa Nici brațul șal, nici degetul tău fin". ■ Se spune că romanul d-lui G. Că­­­linescu, autorul celei mai bune cărți despre Eminescu va fi o adevărată sur­priză. După d-nii Lovinescu, G. Ibrăileanu și Mihail Dragomirescu, d-l G. Căli­­nescu va fi al patrulea critic cu un ro­man pe piață. Apare înaintea sărbătorilor de Cră­ciun. V „Eu și Orientul" de d. H. Bonciu autorul recentului volum de poezii „Lada cu Năluci“ — a fost pus în vân­zare la toate librăriile. A fost tipărit în editura „Vremea". R Din noul roman „Noroi" al d-lui Octav Dessila care va apărea la 1 De­cembrie la „Cartea Românească" — „Vremea" va publica un fragment în numărul viitor. "■ Revista „Azi" No. 4 de sub con­ducerea d-lui Zaharia Stancu a apărut în vitrinele librăriilor și la chioșcurile de ziare. Este încărcată, ca o toamnă bogată. Vom reveni pe larg cu o re­cenzie. "■ Colaboratorul nostru, d. Eugen Relgis a fost sărbătorit la Iași, unde în fața unui public extrem de numeros și cuprinzând intelectualii de seamă capitalei Moldovei, a desvoltat o con­si­ferință despre pace și umanitate. Cu această­­ ocazie s'a scos o foaie festivă în care personalități ca Arghezi, Ionel Teodoreanu, Demonstene Botez, C. R. Ghiulea omagiază pe acest idealist al cărui semn distinctiv este, după cum scria Teodoreanu, o eminesciană no­blețe a unei sărăcii materiale și bogății sufletești. B „Jurnalul Basarabiei" de George Dorul-Dumitrescu — în care se prinde minuscul1 de reușit viața post-belică ba­sarabeană, — va apărea cât de curând într’o editură LITERAR­ ­­­---- O,** - V, ~ ~* Străin . Romanele lui Evelyn Waughs („De­cline and Fall și „Vile Bodies“) sunt foarte puțin cunoscute în afară de hotarele Angli­ei, unde i-au creiat autorului lor un mo­nopol și o școală. Evelyn Waughs este as­tăzi cel mai autorizat cronicar al extrava­gantei generații noi a societății engleze. A­­ceastă categorie de tineri bogați po­sedă, după relatările cronicarului, morală și inteligența unei cete de iepuri, minus însă utilitatea lor, dar prezintă în cărțile lui Waughs un caracter special : este ex­trem de amuzantă. Cărțile lui Wa­ughs vor rămâne astfel ca niște prețioase documente culturale ale epocii contimpora­ne. Ultimul lui roman „Black Mischief“, la fel ca și cele precedente nu conține nici un pasagiu plictisitor, nici o frază neîndemâna­­tică și — în pofida mediului fantezist în care se petrece (o utopie africană) — nici o fi­gură neverosimilă. The Book Society din Londra a acordat acestui roman premiul său pe luna Octombrie, pentru că (așa spun gu­rile rele) este singurul roman de dragoste din literatura engleză, în care eroina este mâncată de erou.­­ Un comitet format din cei mai distinși scriitori ai Angliei de astăzi strânge bani pentru apărarea victimelor cunoscutului caz senzațional dela Scottsborough din Tennes­ see, unde precum se știe, nouă negrii tineri între 13 și 20 de ani au fost condamnați la moarte în urma unui proces de violentare al unor cocote albe, înscenat. Printre semna­tarii apelului se află frații Aldous și Julien Huxley, Virginia Woolf, H. G. Wells și Ber­ trand Russel. Un comitet asemănător este prezidat la Berlin de Thomas Mann și Al­bert Einstein, iar la New-York de Theo­dore Dreiser, inițiatorul intregei campanii.­­ L­a sfârșitul lui Septembrie trecut s-a constituit, în fine, după multe pertractări, Academia literară irlandeză. Membrii ei sunt cele mai strălucite nume ale literaturii engle­ze : Bernard Shaw W. B. Yeats, James Joyce, George Moore, Francisc Hackett, Liam O’Flahert, Sean O'Casey, toți de ori­gină irlandeză.­­ In editura Müller și Kiepenheur din Postdam­ a apărut un volum nou al dece­datului scriitor italian Italo Svevo, atât de mult admirat de James Joyce și Valery Larbaud. Volumul se intitulează „Ein gelun­gener Scherz“ (O glumă reușită“) și conți­ne o serie de nuvele cu caracter în special autobiografic asupra vieții interioare a unui scriitor care abia târziu de tot obține suc­ces. HI In editura Corbaccio din Roma a apă­rut o monografie asupra lui Luterx scrisă de Paolo Ettore Santangelo. Autorul (care este catolic) a avut de învins marea dificultate de a putea domota prejudecățile papale ale publicului său cititor și se pare că a reușit. Cele două volume de Memori ale d-lui E. Lovinescu au­­ prezentat o galerie de tipuri, definite sub reacția unui temperament de distantă contem­plativitate. Artist printr-un fel de des­tin biologic, memorialistul și-a obiecti­vat confrații cu perspicacitatea, unui romancier, preocupat exclusiv de pito­rescul moral al eroilor evocați în dia­lectica alternantă a vieții. Volumul se­cund a împins procesul de detașare a­­supra autorului însuș, prins în intros­pecția lucidă a etapelor carierii sale de critic. Dincolo de analiza mijloacelor tehnice a scrisului său, ne-a schițat și determinantele unei sensibilități inte­grate în caracterul etnic al originei sale de moldovean. Psihologia omului ră­mânea încă în ceața unei discreții pre­cumpănitoare și era redusă mai mult la o formulă abstractă, scoasă din acti­vitatea de critic și animator al unui curent de artă. Dacă noi înșine aveam indicații sumare, dobândite din frec­ventarea de câțiva ani a unui spirit fi­xat într’o structură definitivă, ne com­­pletam imaginativ o viață intuită în bloc, dar necunoscută sub aspectul a­­nalitic al­­ accidentelor concrete. In se­dentarismul criticului am lămurit tot­deauna o izolare poate demoralizantă pentru febrilitatea existenței din jur și am respirat o tristețe de zid părăsit. In curiozitatea d-lui E. Lovinescu, pentru viața altora, se sbătea­ un pustiu mo­ral atât de acut, încât trăia prin sub­stituire orice amănunt din afară, ridicat prin închipuire la proporții neverosi­mil crescute. Retras între cele patru zi­duri ale camerii de lucru, d. Lovinescu așteaptă viața să urce tumultos pe scară, să-l invadeze succesiv, ca niște turnee de la centru, venite în monotonia unei provincii sinucigașe. Ca un etern spectator, imobilizat pe un fotoliu fără număr și cu abonament perpetuu și gratuit și-a transformat biroul din Câmpineanu într’o mică scenă pe care viața cade înfrântă și își strigă trium­ful, își desfășoară impudic secretele sau își lamentează rănile neînchise. Dacă d. Lovinescu n’ar fi avut o mare vocație de critic și n’ar fi deschis un cenaclu literar, ca supremă formă de viață pu­blică, cu acelaș temperament refractar la eforturi, ar fi trebuit să-și instaleze în casă un teatru de păpuși, spre a-și da iluzia salubră a participării la e­­xistență. Se vorbește de un fel de inu­­manitate și se blamează pe furiș o pre­supusă indiscreție a criticului, fiindcă și-a colecționat o arhivă însuflețită de fapte și confesiuni; se bănuește o lipsă de afecțiune pentru om, în egala cu­riozitate a lui pentru incidentele tutu­rora. Apariția celor 2 volume de Me­morii i-au câștigat inimiciții și i-au cau­zat incriminări nejustificate. Credem că o profundă neînțelegere a născut aceste atitudini. D. Lovinescu e un întris­tat filosof, fără apetituri și interese i­­mediate, un suflet duios care stre­coară o lacrimă pe mormântul neferi­cirii tuturora și schițează un zâmbet pe noroiul atâtor existențe. Din sbuciumul altora trăește în sine, purtând un in­terminabil monolog în spirit, pe aleele Cișmigiului și în izolarea estivală Fălticenilor natali, imobile puncte car­a­dinale între care evoluează cu o con­fortabilă resemnare. Intre două călă­torii, în spațiul unui­­ an, se exersează pentru marea și definitiva călătorie, fără întoarcere, fără drum de fier și e­­moții nedorite. E o tristețe liniștită, de un tragic ascuns, în itinerariul invaria­bil și de provizorat primit fără revolte — al acestui singuratec așteptând fina­lul peste care va cădea, implacabilă cor­tină a neantului. Romanul Bizu este, în realitate, al treilea, volum de memorii al d-lui Lo­­vinescu. După ce și-a fixat confrații în spațiul concentrat al portretului, își consacră sieși o amplă autobiografie morală, travestind ușor etapele propriei existențe în figura imaginarului doctor în chimie agricolă de la Hohenheim, Anton Klentze, zis Clenciu, directorul pepinierii Rădășeni-Fălticeni, supra­numit și Bizu. Confesiune integrală, cartea e un roman în măsura în care Volupté a lui Sainte-Beuve i-a servit să-și transfigureze propriile experiențe. Fiindcă am trăit atât de aproape de cercul Sburătorul și de prietenia d-lui E. Lovinescu ne simțim puțin stânje­niți în fața lui Bizu. Cunoaștem in­tenția mai veche a originii acestei au­­to-analize romanțate, posedăm câteva indicații auto­biografice din conver­sația risipită dealungul anilor, în bi­roul criticului și ne-am identificat su­ficient cu modul său de reacțiune tem­peramentală. Efortul de a transpune în ficțiune o viață atât de autentic legată de cunoașterea noastră e temperat, uneori contrazis, de realitatea prea contemporană a scriitorului. Mărturi­sim că simpatia noastră critică merge cu preferință în spre două evocări, în­văluite în misterul perspectivei atem­porale: adolescența lui Bizu și capito­lul final al romanului, în care se uni­fică într’un­ fascicol luminos natura u­­nei sensibiltăți, retrăind în miragiul u­­nei concentrări retrospective regretul unei vieți care putea fi altfel, dacă n’ar fi fost predeterminată de o structură pasivă și timorată. După cum Bizu a tulburat copilăria fragilă a d-lui Lo­vinescu, prin existența lui de fantomă cu intervenții în ordinea firească a e­­venimentelor, tot astfel viziunea noa­stră critică ,e obsedată de umbra omu­lui apropiat, real și cunoscut, condu­­cându-și confesiunea între un cer de poetică ficțiune și intervenția directă a propriei speculații. Copilăria și adoles­cența, cu persistentul sentiment al izo­lării și al morții, cu obsesiile și expe­riențele erotice decristalizând iluzia a­­supra vieții, rătăcirile prin peisagiul lo­cal și lipsa de concordanță sufletească dintre el și familie — aparțin deopo­trivă autorului și Bețivului Bizu. Imagi­nația și realitatea se suprapun într-o evocare impersonalizată. Din momentul Bizu, febra tuberculozi­ lui incipiente, prăbușirile de conștiință și renunțările lui treptate la viață, predilecția pentru Horațiu și anecdotica tipurilor întâlnite în lupta cu moartea, în decoruri variate și sub dominația dezastrului propriu prin auto-analiză — anulează, în bună parte ficțiunea, înlocu­nd-o cu memo­riul. Aceste considerații asupra orien­tării estetice în spre anticitate a lui Bizu, par un ecou al auto-criticei i din al doilea volum de Memorii: „La o vârstă, în care începuse să-și disece caracterul și să-și precizeze ele­mentele esențiale ale personalității, pe orice drum ar fi pornit, găsim la baza ei refuzul de a­ accepta viața. Cum n’o putea anula în dibuiiile puerile ale copilăriei, instinctiv, prin resemnări și renunțări succesive, procedase la re­ducerea suprafețelor de contact cu dânsa, retractându-se în sine ca sub o carapace de indiferență. In afară de considerații estetice destul de nelămu­rite pe atunci, pasiunea lui pentru an­tichitatea clasică deriva din necesitatea de a se desface din complexiun­ea am­bianței, ce nu-l interesa în problemele ei actuale, în crizele ei materiale și mo­rale și nici chiar în propria­ lui persoa­nă sub raportul funcției sale sociale. După cum în viață, prin renunțări iși micșorează suprafața de contact și deci și de fricțiuni cu realitatea, tot astfel, instictiv, se refugiase sufletește în do­meniul speculativ al umanismului, nu pentru că și-ar fi închipuit existența în trecut a unei alte omeniri de­cât cea actuală, pe care o credea, dimpotrivă, mai dură, mai crudă, fără raza blân­deții creștine, tot atât de categorică în voința de putere, în imperialism, fără omenie, sguduită de convulsiuni sociale mai aprige decât cele de acum, cu mult mai puțină spiritualitate și con­fort moral și material, — ci pentru că avea în ochii lui superioritatea de a fi revoltată, încheiată într’un ciclu per­fect închis, obiect dezinteresat de stu­diu, fără pasiuni". (pag. 110—111). Expresia tehnică și analiza abstractă probează imixtiunea criticului asupra romancierului. Perspectiva morală prea apropiată, luciditatea, prea ascu­­­țită ca să ne poată da iluzia obiecti­vării unei secunde individualități. Ne aflăm în fața unei disocieri, în care dacă am schimba persoana a­ treia, cu persoana întâia, ne-am găsi în limitele unei perfecte auto-critici, ca în înce­putul celui de-al doilea memorial. însuș sentimentul morții, trăit în pla­nul viu al sensibilității, în primele lui etape, se abstractizează adesea, luând aspectul unei lucide speculațiuni: „După cum noțiunea rotunzimii sau a rotației pământului nu împiedică pe nimeni de a călca solid pe suprafața netedă a șefului, de a se crede punc­tul central al armoniilor cerești și de a-și reglementa momentele zilei după mersul aparent al soarelui, tot astfel conștiința teoretică a neantului univer­sal nu-i împiedică pe oameni de a trăi ca și cum ar fi nemuritori. Intr’un cu­vânt, voința de putere fiind expresia profundă a individualității, moartea neavând de­cât o valoare de idee ab­stractă, indiferentă, din ciocnirea lor, sentimentul voinței de putere învinge mai totdeauna. Incapacității omului de a­-și reprezenta concret, viu, existența lumii fără prezența sa, i-a răspuns in­stinctul nemărturisit al eternității indi­viduale, ce sălășluește în el. Din miezul acestor considerații elementare rezultă pentru Bizu, de ori câte ori încerca să-și înceapă cartea, o dublă poziție: pe de o parte, sentimentul stagnării în­tr’un loc comun, iar, pe de alta, izola­rea într’o atitudine rară, urmată de consecințe incalculabile; a constata realitatea științifică a labilității univer­sale și prezența ei noțională în om, e, sub un aspect, o banalitate inutilă, după cum, sub celalt, o revelație zgu­­duitoare, care ar­ trebui să schimbe fun­damental problematica vieții", (pag. 200—201). Este evident că reflexia e posterioară și aparține criticului; din simultaneita­tea sentimentului cu speculația, Bizu ar fi trăit în ficțiune, în timp ce prin acest procedeu e anulat ca intuiție concretă și trecut în rafturile analtice ale rațiunii. In măsura în care își defi­nește biografia morală mai apropiată în timp, spre formele definitive ale matu­rității, Bizu dispare în febra adoles­cenții sguduite de fiori erotici, în pei­sagiul copilăriei și în neliniștea din pragul vieții, cedând reflexiei directe a criticului. Comparația dintre Bizu și Eminescu (pag. 204—206), formația ideologiei din Istoria civilizației, con­tradictorie temperamental (pag. 211— 212), considerațiile despre creația ar­tistică (pag. 213), filozofia izolării prin contemplație (pag. 215), incursia în contemporaneitate, vizând egocentris­mul d-lui Iorga (pag. 217) și condam­narea pasionalismului acestuia în pa­gina următoare, convingerea într’o superioritate pur morală situării (pag. 219), finalul polemic vizând tot pe d. Iorga (pag. 223), impresiile asupra biografiei lui Eminescu de d. Călinescu (pag. 227) — destramă ficțiunea și reia atitudini cunoscute din critica d-lui Lovinescu, îmbrăcând peste fi­gura imaginarului doctor în chimie a­­gricolă personalitatea tangibilă a au­torului. Impersonalizarea e ridicată ca o pânză de cort, smulsă de o mână ne­văzută în sus, desvăluind în locul unui spectacol imaginar o realitate familiară. Astfel, Bizu e o auto­biografie romanțată, un document psihologic de o covârșitoare importanță, o subtilă a­­naliză introspectivă, o poetică evocare a peisagiului natal, a copilăriei și ado­lescenții, o integrare afectivă în tradi­ția etnică, un testament sufletesc și un mare capitol, alternând între ficțiune și confesie, din Memoriile d-lui E. Lovinescu. După ce și-a făcut critica, cu luciditate și abstracție, prin Bizu își construește biografia, cu viziune poetică și ușoară travestire prin fic­țiune. Pompiliu CONSTANTINESCU CRONICA LITERARA E. LOVINESCU : Edizu (roman) , edit. „Naționala“, S. Ciornei Ein? Sites* Co. SI RECOMANDA CELE MAI STRĂLUCITE SUCCESE LITERARE ALE SCRISULUI ROMÂNESC ȘI STRĂIN VOLUME APĂRUTE IN MINUNATE CONDIȚII TECHNICE PE PREȚURI EXCEPȚIONAL DE REDUSE Din literatura românească: UN NĂRAV DINTR’O AVENTURA de GUY DE MAUPASSANT Prețul Lei 10.— De vânzare la toate librăriile și direct la EDITURA SOCEC­A CO. S. A. București, Calea Victoriei UN OM IN TOATĂ FIREA de I. A BASARABESCU Prețul Lei 30.— PENTRU PĂREREA LUMII de V. DEMETRIUS Prețul Lei 15.— PEREGRINĂRI de EUGEN RELGIS Prețul Lei 10.— IN CETATEA IDEALULUI de DEM. THEODORESCU Prețul Lei 30.— Critica : NOI STUDII CRITICE de H. SANIELEVICI Prețul Lei 35.— OAMENI ȘI CĂRȚI de T. TEODORESCU-BRANIȘTE Prețul Lei 10.— Din literatura franceză: FANTANA LUI JACOB (Le puits de Jacob) de PIERRE BENOIT Prețul Lei 25.­ALPUL OMICID de PAUL HERVIEU Prețul Lei 10-ROMANUL UNUI CĂLUGĂR de HENRY MURGER Prețul Lei 15.— OCTAVE de ALFRED DE MUSSET Prețul Lei 20.— ROȘCOVANUL (Poil de carotte) de JULES RENARD Prețul Lei 20.— Din literatura rusă : BÂLCIUL DE FETE de ALEX. IV. KUPRIN Prețul Lei 50.— ÎNVIEREA de LEW. TOLSTOI Prețul Lei 60.— GIOCONDA de MEREJKOWSKY Prețul Lei 40.— Sociale: SOCIALISMUL ȘI SOCIETATEA de RAMSAY MACDONALD Prim-Ministru al Angliei Prețul Lei 20.— PROBLEME SOCIALE PSIHOLOGICE de H. SANIELEVICI Prețul Lei 30.— 7

Next