Vremea, iulie-decembrie 1932 (Anul 5, nr. 244-268)
1932-11-13 / nr. 263
VREMEA 13 NOEMBRIE 1932 £ 1 Bernard Kellermann, al cărui minunat de captivant roman „Tunelul se mai menține și astăzi atât de actual încât parcă n’ar fi fost scris înainte de război, ci acum, și-a tipărit de curând un nou roman cu titlul „Die Stadt Anatol“ — Orașul Anatol — în care tot tehnica joacă rolul principal. Luând ca pretexte civilizarea unui orășel turcesc și eforturile lui de a se pune în ritm cu epică toate conflictele violente dintre natură și tehnică, atât de specifice epocei actuale. CURIER Romanesc I . Este adevărat, că toate partidele politice de după război, înaintea venirii lor la putere — au avut în programul lor de activitate o mare atenție și pentru problema culturală. Aproape toate au promis și s’au arătat prietene dragi ale cărților. Se împlinesc însă aproape două decenii — și în domeniul culturii nu se vede nimic. Marile edituri ale statului care aveau să se nască n'au mai luat ființă și cele 15.000 de biblioteci înființate în diferite unghiuri de țară — au rămas cu rafturile goale. In ultimul număr al revistei „România literară" — d-l Corneliu Moldovanu, președintele S. S. R. într’un articol „O politică a cărții" se ocupă de această chestiune. D-sa expune larg faza actuală a problemei culturale, care așa cum există la noi — nu înseamnă nimic. Convins că problema cărții trebue să constitue un punct central în politica unui stat, cere înființarea unei mari edituri naționale. Totuși înființarea unui regim al cărții cum, pe bună dreptate, îl cere d-l Corneliu Moldovanu, nu depinde în mare măsură decât de scriitorimea noastră. Dacă ea s ar solidariza și laolaltă s’ar începe o campanie în sensul acesta — desigur că actualii conducători sau viitori, ar ceda insistențelor lor — și marea editură națională ar lua ființă. Să se vază însă, mai înainte de toate, că scriitorul român lucrează pentru aceasta... "■ Cunosc o mulțime de oameni care regulat, adică săptămânal, decupează din „Adevărul literar" coloana din stânga paginii. Asta înseamnă că strâng teanc peste teanc „Tabletele" d-lui Tudor Arghezi“. Fără îndoială că ultima tabletă cu „Cocorii" au decupat-o transfigurați de modul profund cum acest scriitor a reușit să ne evoace banala plecare a cocorilor. Reproducem începutul: „Moina, cu cânt și frig în miezul nopții. Prevăzătoarele rândunele și-au luat rămas bun de la cuiburi de mult. De 40 de zile, de când au plecat, aripa lor minusculă a trecut peste Pantenon, peste Fenicia și Cartagina, clasice în sbor și în ideal și atașate culturilor mediterane, încă de pe când Pitagora sgâria pe treptele de piatră cu nouă cifre o sută de rezultate. Plâng în cer cocorii sau alte pasări drumețe ? A trecut de șase ori svonul lor peste somnul copiilor, adormiți în cearceafuri, — și încă nu a cântat cocoșul supărat de răscolirea frământată a vișinilor care se smucesc din pământ ca să ajungă cocorii. Și ține rădăcina... "■ „Caetul Verde" al d-lui Ion Pilat va apărea peste câteva zile în editura „Cartea Românească". Reproducem din el două strofe : „Pe masă încă stăruiau alături Tacâm de argint și cupă de cleștar Doar perele păreau acum de piatră. Doar strugurii stăteau de chilimbar. De porțelan albastru pudriera Tot mai ningea parfumul tău pe • scria Am tresărit că n’a uitat mănușa Nici brațul șal, nici degetul tău fin". ■ Se spune că romanul d-lui G. Călinescu, autorul celei mai bune cărți despre Eminescu va fi o adevărată surpriză. După d-nii Lovinescu, G. Ibrăileanu și Mihail Dragomirescu, d-l G. Călinescu va fi al patrulea critic cu un roman pe piață. Apare înaintea sărbătorilor de Crăciun. V „Eu și Orientul" de d. H. Bonciu autorul recentului volum de poezii „Lada cu Năluci“ — a fost pus în vânzare la toate librăriile. A fost tipărit în editura „Vremea". R Din noul roman „Noroi" al d-lui Octav Dessila care va apărea la 1 Decembrie la „Cartea Românească" — „Vremea" va publica un fragment în numărul viitor. "■ Revista „Azi" No. 4 de sub conducerea d-lui Zaharia Stancu a apărut în vitrinele librăriilor și la chioșcurile de ziare. Este încărcată, ca o toamnă bogată. Vom reveni pe larg cu o recenzie. "■ Colaboratorul nostru, d. Eugen Relgis a fost sărbătorit la Iași, unde în fața unui public extrem de numeros și cuprinzând intelectualii de seamă capitalei Moldovei, a desvoltat o consiferință despre pace și umanitate. Cu această ocazie s'a scos o foaie festivă în care personalități ca Arghezi, Ionel Teodoreanu, Demonstene Botez, C. R. Ghiulea omagiază pe acest idealist al cărui semn distinctiv este, după cum scria Teodoreanu, o eminesciană noblețe a unei sărăcii materiale și bogății sufletești. B „Jurnalul Basarabiei" de George Dorul-Dumitrescu — în care se prinde minuscul1 de reușit viața post-belică basarabeană, — va apărea cât de curând într’o editură LITERAR ---- O,** - V, ~ ~* Străin . Romanele lui Evelyn Waughs („Decline and Fall și „Vile Bodies“) sunt foarte puțin cunoscute în afară de hotarele Angliei, unde i-au creiat autorului lor un monopol și o școală. Evelyn Waughs este astăzi cel mai autorizat cronicar al extravagantei generații noi a societății engleze. Această categorie de tineri bogați posedă, după relatările cronicarului, morală și inteligența unei cete de iepuri, minus însă utilitatea lor, dar prezintă în cărțile lui Waughs un caracter special : este extrem de amuzantă. Cărțile lui Waughs vor rămâne astfel ca niște prețioase documente culturale ale epocii contimporane. Ultimul lui roman „Black Mischief“, la fel ca și cele precedente nu conține nici un pasagiu plictisitor, nici o frază neîndemânatică și — în pofida mediului fantezist în care se petrece (o utopie africană) — nici o figură neverosimilă. The Book Society din Londra a acordat acestui roman premiul său pe luna Octombrie, pentru că (așa spun gurile rele) este singurul roman de dragoste din literatura engleză, în care eroina este mâncată de erou. Un comitet format din cei mai distinși scriitori ai Angliei de astăzi strânge bani pentru apărarea victimelor cunoscutului caz senzațional dela Scottsborough din Tennes see, unde precum se știe, nouă negrii tineri între 13 și 20 de ani au fost condamnați la moarte în urma unui proces de violentare al unor cocote albe, înscenat. Printre semnatarii apelului se află frații Aldous și Julien Huxley, Virginia Woolf, H. G. Wells și Ber trand Russel. Un comitet asemănător este prezidat la Berlin de Thomas Mann și Albert Einstein, iar la New-York de Theodore Dreiser, inițiatorul intregei campanii. La sfârșitul lui Septembrie trecut s-a constituit, în fine, după multe pertractări, Academia literară irlandeză. Membrii ei sunt cele mai strălucite nume ale literaturii engleze : Bernard Shaw W. B. Yeats, James Joyce, George Moore, Francisc Hackett, Liam O’Flahert, Sean O'Casey, toți de origină irlandeză. In editura Müller și Kiepenheur din Postdam a apărut un volum nou al decedatului scriitor italian Italo Svevo, atât de mult admirat de James Joyce și Valery Larbaud. Volumul se intitulează „Ein gelungener Scherz“ (O glumă reușită“) și conține o serie de nuvele cu caracter în special autobiografic asupra vieții interioare a unui scriitor care abia târziu de tot obține succes. HI In editura Corbaccio din Roma a apărut o monografie asupra lui Luterx scrisă de Paolo Ettore Santangelo. Autorul (care este catolic) a avut de învins marea dificultate de a putea domota prejudecățile papale ale publicului său cititor și se pare că a reușit. Cele două volume de Memori ale d-lui E. Lovinescu au prezentat o galerie de tipuri, definite sub reacția unui temperament de distantă contemplativitate. Artist printr-un fel de destin biologic, memorialistul și-a obiectivat confrații cu perspicacitatea, unui romancier, preocupat exclusiv de pitorescul moral al eroilor evocați în dialectica alternantă a vieții. Volumul secund a împins procesul de detașare asupra autorului însuș, prins în introspecția lucidă a etapelor carierii sale de critic. Dincolo de analiza mijloacelor tehnice a scrisului său, ne-a schițat și determinantele unei sensibilități integrate în caracterul etnic al originei sale de moldovean. Psihologia omului rămânea încă în ceața unei discreții precumpănitoare și era redusă mai mult la o formulă abstractă, scoasă din activitatea de critic și animator al unui curent de artă. Dacă noi înșine aveam indicații sumare, dobândite din frecventarea de câțiva ani a unui spirit fixat într’o structură definitivă, ne completam imaginativ o viață intuită în bloc, dar necunoscută sub aspectul analitic al accidentelor concrete. In sedentarismul criticului am lămurit totdeauna o izolare poate demoralizantă pentru febrilitatea existenței din jur și am respirat o tristețe de zid părăsit. In curiozitatea d-lui E. Lovinescu, pentru viața altora, se sbătea un pustiu moral atât de acut, încât trăia prin substituire orice amănunt din afară, ridicat prin închipuire la proporții neverosimil crescute. Retras între cele patru ziduri ale camerii de lucru, d. Lovinescu așteaptă viața să urce tumultos pe scară, să-l invadeze succesiv, ca niște turnee de la centru, venite în monotonia unei provincii sinucigașe. Ca un etern spectator, imobilizat pe un fotoliu fără număr și cu abonament perpetuu și gratuit și-a transformat biroul din Câmpineanu într’o mică scenă pe care viața cade înfrântă și își strigă triumful, își desfășoară impudic secretele sau își lamentează rănile neînchise. Dacă d. Lovinescu n’ar fi avut o mare vocație de critic și n’ar fi deschis un cenaclu literar, ca supremă formă de viață publică, cu acelaș temperament refractar la eforturi, ar fi trebuit să-și instaleze în casă un teatru de păpuși, spre a-și da iluzia salubră a participării la existență. Se vorbește de un fel de inumanitate și se blamează pe furiș o presupusă indiscreție a criticului, fiindcă și-a colecționat o arhivă însuflețită de fapte și confesiuni; se bănuește o lipsă de afecțiune pentru om, în egala curiozitate a lui pentru incidentele tuturora. Apariția celor 2 volume de Memorii i-au câștigat inimiciții și i-au cauzat incriminări nejustificate. Credem că o profundă neînțelegere a născut aceste atitudini. D. Lovinescu e un întristat filosof, fără apetituri și interese imediate, un suflet duios care strecoară o lacrimă pe mormântul nefericirii tuturora și schițează un zâmbet pe noroiul atâtor existențe. Din sbuciumul altora trăește în sine, purtând un interminabil monolog în spirit, pe aleele Cișmigiului și în izolarea estivală Fălticenilor natali, imobile puncte caradinale între care evoluează cu o confortabilă resemnare. Intre două călătorii, în spațiul unui an, se exersează pentru marea și definitiva călătorie, fără întoarcere, fără drum de fier și emoții nedorite. E o tristețe liniștită, de un tragic ascuns, în itinerariul invariabil și de provizorat primit fără revolte — al acestui singuratec așteptând finalul peste care va cădea, implacabilă cortină a neantului. Romanul Bizu este, în realitate, al treilea, volum de memorii al d-lui Lovinescu. După ce și-a fixat confrații în spațiul concentrat al portretului, își consacră sieși o amplă autobiografie morală, travestind ușor etapele propriei existențe în figura imaginarului doctor în chimie agricolă de la Hohenheim, Anton Klentze, zis Clenciu, directorul pepinierii Rădășeni-Fălticeni, supranumit și Bizu. Confesiune integrală, cartea e un roman în măsura în care Volupté a lui Sainte-Beuve i-a servit să-și transfigureze propriile experiențe. Fiindcă am trăit atât de aproape de cercul Sburătorul și de prietenia d-lui E. Lovinescu ne simțim puțin stânjeniți în fața lui Bizu. Cunoaștem intenția mai veche a originii acestei auto-analize romanțate, posedăm câteva indicații autobiografice din conversația risipită dealungul anilor, în biroul criticului și ne-am identificat suficient cu modul său de reacțiune temperamentală. Efortul de a transpune în ficțiune o viață atât de autentic legată de cunoașterea noastră e temperat, uneori contrazis, de realitatea prea contemporană a scriitorului. Mărturisim că simpatia noastră critică merge cu preferință în spre două evocări, învăluite în misterul perspectivei atemporale: adolescența lui Bizu și capitolul final al romanului, în care se unifică într’un fascicol luminos natura unei sensibiltăți, retrăind în miragiul unei concentrări retrospective regretul unei vieți care putea fi altfel, dacă n’ar fi fost predeterminată de o structură pasivă și timorată. După cum Bizu a tulburat copilăria fragilă a d-lui Lovinescu, prin existența lui de fantomă cu intervenții în ordinea firească a evenimentelor, tot astfel viziunea noastră critică ,e obsedată de umbra omului apropiat, real și cunoscut, conducându-și confesiunea între un cer de poetică ficțiune și intervenția directă a propriei speculații. Copilăria și adolescența, cu persistentul sentiment al izolării și al morții, cu obsesiile și experiențele erotice decristalizând iluzia asupra vieții, rătăcirile prin peisagiul local și lipsa de concordanță sufletească dintre el și familie — aparțin deopotrivă autorului și Bețivului Bizu. Imaginația și realitatea se suprapun într-o evocare impersonalizată. Din momentul Bizu, febra tuberculozi lui incipiente, prăbușirile de conștiință și renunțările lui treptate la viață, predilecția pentru Horațiu și anecdotica tipurilor întâlnite în lupta cu moartea, în decoruri variate și sub dominația dezastrului propriu prin auto-analiză — anulează, în bună parte ficțiunea, înlocund-o cu memoriul. Aceste considerații asupra orientării estetice în spre anticitate a lui Bizu, par un ecou al auto-criticei i din al doilea volum de Memorii: „La o vârstă, în care începuse să-și disece caracterul și să-și precizeze elementele esențiale ale personalității, pe orice drum ar fi pornit, găsim la baza ei refuzul de a accepta viața. Cum n’o putea anula în dibuiiile puerile ale copilăriei, instinctiv, prin resemnări și renunțări succesive, procedase la reducerea suprafețelor de contact cu dânsa, retractându-se în sine ca sub o carapace de indiferență. In afară de considerații estetice destul de nelămurite pe atunci, pasiunea lui pentru antichitatea clasică deriva din necesitatea de a se desface din complexiunea ambianței, ce nu-l interesa în problemele ei actuale, în crizele ei materiale și morale și nici chiar în propria lui persoană sub raportul funcției sale sociale. După cum în viață, prin renunțări iși micșorează suprafața de contact și deci și de fricțiuni cu realitatea, tot astfel, instictiv, se refugiase sufletește în domeniul speculativ al umanismului, nu pentru că și-ar fi închipuit existența în trecut a unei alte omeniri decât cea actuală, pe care o credea, dimpotrivă, mai dură, mai crudă, fără raza blândeții creștine, tot atât de categorică în voința de putere, în imperialism, fără omenie, sguduită de convulsiuni sociale mai aprige decât cele de acum, cu mult mai puțină spiritualitate și confort moral și material, — ci pentru că avea în ochii lui superioritatea de a fi revoltată, încheiată într’un ciclu perfect închis, obiect dezinteresat de studiu, fără pasiuni". (pag. 110—111). Expresia tehnică și analiza abstractă probează imixtiunea criticului asupra romancierului. Perspectiva morală prea apropiată, luciditatea, prea ascuțită ca să ne poată da iluzia obiectivării unei secunde individualități. Ne aflăm în fața unei disocieri, în care dacă am schimba persoana a treia, cu persoana întâia, ne-am găsi în limitele unei perfecte auto-critici, ca în începutul celui de-al doilea memorial. însuș sentimentul morții, trăit în planul viu al sensibilității, în primele lui etape, se abstractizează adesea, luând aspectul unei lucide speculațiuni: „După cum noțiunea rotunzimii sau a rotației pământului nu împiedică pe nimeni de a călca solid pe suprafața netedă a șefului, de a se crede punctul central al armoniilor cerești și de a-și reglementa momentele zilei după mersul aparent al soarelui, tot astfel conștiința teoretică a neantului universal nu-i împiedică pe oameni de a trăi ca și cum ar fi nemuritori. Intr’un cuvânt, voința de putere fiind expresia profundă a individualității, moartea neavând decât o valoare de idee abstractă, indiferentă, din ciocnirea lor, sentimentul voinței de putere învinge mai totdeauna. Incapacității omului de a-și reprezenta concret, viu, existența lumii fără prezența sa, i-a răspuns instinctul nemărturisit al eternității individuale, ce sălășluește în el. Din miezul acestor considerații elementare rezultă pentru Bizu, de ori câte ori încerca să-și înceapă cartea, o dublă poziție: pe de o parte, sentimentul stagnării într’un loc comun, iar, pe de alta, izolarea într’o atitudine rară, urmată de consecințe incalculabile; a constata realitatea științifică a labilității universale și prezența ei noțională în om, e, sub un aspect, o banalitate inutilă, după cum, sub celalt, o revelație zguduitoare, care ar trebui să schimbe fundamental problematica vieții", (pag. 200—201). Este evident că reflexia e posterioară și aparține criticului; din simultaneitatea sentimentului cu speculația, Bizu ar fi trăit în ficțiune, în timp ce prin acest procedeu e anulat ca intuiție concretă și trecut în rafturile analtice ale rațiunii. In măsura în care își definește biografia morală mai apropiată în timp, spre formele definitive ale maturității, Bizu dispare în febra adolescenții sguduite de fiori erotici, în peisagiul copilăriei și în neliniștea din pragul vieții, cedând reflexiei directe a criticului. Comparația dintre Bizu și Eminescu (pag. 204—206), formația ideologiei din Istoria civilizației, contradictorie temperamental (pag. 211— 212), considerațiile despre creația artistică (pag. 213), filozofia izolării prin contemplație (pag. 215), incursia în contemporaneitate, vizând egocentrismul d-lui Iorga (pag. 217) și condamnarea pasionalismului acestuia în pagina următoare, convingerea într’o superioritate pur morală situării (pag. 219), finalul polemic vizând tot pe d. Iorga (pag. 223), impresiile asupra biografiei lui Eminescu de d. Călinescu (pag. 227) — destramă ficțiunea și reia atitudini cunoscute din critica d-lui Lovinescu, îmbrăcând peste figura imaginarului doctor în chimie agricolă personalitatea tangibilă a autorului. Impersonalizarea e ridicată ca o pânză de cort, smulsă de o mână nevăzută în sus, desvăluind în locul unui spectacol imaginar o realitate familiară. Astfel, Bizu e o autobiografie romanțată, un document psihologic de o covârșitoare importanță, o subtilă analiză introspectivă, o poetică evocare a peisagiului natal, a copilăriei și adolescenții, o integrare afectivă în tradiția etnică, un testament sufletesc și un mare capitol, alternând între ficțiune și confesie, din Memoriile d-lui E. Lovinescu. După ce și-a făcut critica, cu luciditate și abstracție, prin Bizu își construește biografia, cu viziune poetică și ușoară travestire prin ficțiune. Pompiliu CONSTANTINESCU CRONICA LITERARA E. LOVINESCU : Edizu (roman) , edit. „Naționala“, S. Ciornei Ein? Sites* Co. SI RECOMANDA CELE MAI STRĂLUCITE SUCCESE LITERARE ALE SCRISULUI ROMÂNESC ȘI STRĂIN VOLUME APĂRUTE IN MINUNATE CONDIȚII TECHNICE PE PREȚURI EXCEPȚIONAL DE REDUSE Din literatura românească: UN NĂRAV DINTR’O AVENTURA de GUY DE MAUPASSANT Prețul Lei 10.— De vânzare la toate librăriile și direct la EDITURA SOCECA CO. S. A. București, Calea Victoriei UN OM IN TOATĂ FIREA de I. A BASARABESCU Prețul Lei 30.— PENTRU PĂREREA LUMII de V. DEMETRIUS Prețul Lei 15.— PEREGRINĂRI de EUGEN RELGIS Prețul Lei 10.— IN CETATEA IDEALULUI de DEM. THEODORESCU Prețul Lei 30.— Critica : NOI STUDII CRITICE de H. SANIELEVICI Prețul Lei 35.— OAMENI ȘI CĂRȚI de T. TEODORESCU-BRANIȘTE Prețul Lei 10.— Din literatura franceză: FANTANA LUI JACOB (Le puits de Jacob) de PIERRE BENOIT Prețul Lei 25.ALPUL OMICID de PAUL HERVIEU Prețul Lei 10-ROMANUL UNUI CĂLUGĂR de HENRY MURGER Prețul Lei 15.— OCTAVE de ALFRED DE MUSSET Prețul Lei 20.— ROȘCOVANUL (Poil de carotte) de JULES RENARD Prețul Lei 20.— Din literatura rusă : BÂLCIUL DE FETE de ALEX. IV. KUPRIN Prețul Lei 50.— ÎNVIEREA de LEW. TOLSTOI Prețul Lei 60.— GIOCONDA de MEREJKOWSKY Prețul Lei 40.— Sociale: SOCIALISMUL ȘI SOCIETATEA de RAMSAY MACDONALD Prim-Ministru al Angliei Prețul Lei 20.— PROBLEME SOCIALE PSIHOLOGICE de H. SANIELEVICI Prețul Lei 30.— 7