Vremea, ianuarie-iunie 1934 (Anul 7, nr. 319-343)

1934-01-14 / nr. 321

i ABONAMENTE S INSTITUTE: un an LOOO lei IN STRĂINĂTATE DUBI, U. întoarcerea la românism Trăim într’o mentalitate ciu­dată. Din care pare că nu putem ieși, sau nu îndrăznim să ieșim. In toată acțiunea noastră, în toată preocuparea de fiece zi, în planur­­ile ce le alcătuim, ca și în mărun­tele combinațiuni de culise, sun­tem terorizați de aceiași formulă : „ce zice străinătatea ?“. Ne pasă atât d­e mult de opinia lumii în­tregi, că suntem gata oricând s’o sacrificăm pe-a noastră, a romă­­nilor. Suntem atât de atenți la ju­decata străinilor asupra noastră, că pierdem din ochi orice aprecie­re românească. „Ce-or să zică străinii ?“... „Ne stricăm cu străi­­nătatea !“... „Nu mai scoatem ca­pul în lume Sunt singurele elemente de care ținem într’ade­­văr seamă când voim să apucăm pe un drum serios. Dar sunt și singurele lucruri care ne împiedi­că în drum, de nu mai știm nicio­dată cum să ieșim din încurcă­tură. De ce? Fiindcă stăinătatea ne judecă în abstract, ori de câte ori propriile ei interese sunt absente. Nu ne intră în cap că interesele străinătății sunt urna și nevoile noastre alta. O fi frumos neapă­rat ca să apărem în fața lumei ca model de virtute omenească și ca strașnici păstrători ai celor mai absolute norme etice. Dar nu ne dăm seama că aceste principii ră­mân sterile în mijlocul vieții ro­mânești care-și cere hrană din sufletul și aspirațiile ei. Rândurile de față nu pornesc din nevoia de­ a condamna o poli­tică nenorocită a trecutului. Sun­tem prea mult pătrunși de greuta­tea momentului de față ca să mai răscolim sufletul poporului aces­tuia cu greșelile ce au fost comise până acum. Socotim însă că toc­mai sbuciumul acesta sufletesc al țării ne impune tuturora o verifi­care a mentalității, o hotărîtă transformare a normelor noastre de vieață. Trebue să ne întoar­cem la românism: e poruncitoa­rea condiție a existenței noastre. Atâta timp cât sunt români cari n’au ce mânca în propria lor țară, atâta timp cât mii de tineri nu-și găsesc loc în vieață, atâta timp cât activitatea românească nu poate intra în cadrul propriilor ei interese, e periculos să ne spe­riem de gogorița „străinătății“. „Ce zice străinătatea?“... Hai să ne întrebăm serios, ce zice ? Ce zice străinătatea că de cinci­sprezece ani de la unire, nu am fost în stare să ne croim drumul nostru propriu ? Ce zice că ne îm­piedicăm în aceleași probleme ale organizării de Stat, cărora nu pu­tem să le dăm o dezlegare cura­joasă ? Ce zice că suntem nepu­tincioși să privim situația în față ca să-i dăm soluții întregi ? Știm. Poate că soluțiile româ­nești ar contrazice interesele străinătății. Dar ce-o să spună străinătatea când românismul do­minat de interesele ei își va impu­ne singur dreptul la vieață ? Ce-o să spună străinătatea când aspi­rațiile românești, prea mult neso­cotite în anii din urmă, se vor plasa singure în centrul tuturor preocupărilor ? Nu, nu ! hotărit! Opinia străi­nătății nu are ce căuta astăzi în mijlocul nostru. Momentul pre­zent cere sufletului românesc să hotărască. Din toate părțile țării se simte un vânt de românism care bate. Din toate păturile so­ciale dor de românism care se înalță. Țara se vrea vindecată de mâini românești, cu leacuri româ­nești. Poporul acesta crede încă în energia lui, în puterea lui de mun­că, în nevoia de-a se afirma. Mai lăsați așadar străinătatea ! Lăsați-o să țipe și să urle împo­triva noastră. Lăsați-o să ne ju­dece prost cât o pofti și să ne urască dacă vrea. Gândiți-vă doar la interesele românești care se cer întregi și imediat satisfă­cute. Să ne întoarcem la românism. Fără zăbavă și fără ocoluri. E singurul mijloc de-a ne salva din toate relele ce încearcă să ne cu­prindă. • C. A. Donescu Sublinieri inutile intrând în guvern, d. Titulescu a spus: „in­­terpretând sentimentul unanim al țârii, voi continua sa servesc idealul de justiție, de pace și de morală, de care țara este însetata“. ... Idealul de morală?.. I-o fi dat adica în gând d-lui Titulescu să nu-și mai ia vagonul ministerial în străi­nătate ?­­ .­­.­­. ziarele anunță că experții Geneva­ se apropie de București. ... va să zică ne reluăm firul vieții, g­u­v­e­r­n­u­l a anunțat, printre nenumăratele punc­te de vedere programul său, și „rezol­varea problemei chiriilor“ ... Trebue să fie înscrisă din eroa­re. Problema e veche și s’a rezolvat de mult se anunță că Dunărea amenință cu revărsarea. ... se vede că a uitat că-i stare de asediu vorbind de acțiunea de destindere pornită de dL Tătărescu, „Dreptatea“ spune că șeful guvernului ar trebui să „încer­ce întâi o destindere în chiar rându­rile partidului liberal“. Rău n'ar fi, evident, — Cu o singură condiție , concomi­tent să încerce și național-țărăniștii o destindere la ei. — Bine, pot sta până la 2 noaptea în cârciumă... Dar cine-mi plătește con­sumația ? Director: Vladimir Al. Donescu BUCUREȘTI, Str. Carol, IO TELEFON: 369/98 Viața politica a intrat in normal... D-l N. Titulescu a acceptat in sfârșit să intre în Cabinet. Și va pleca în curând în străinătate". . V­­. Tentația politicului și a jertfit (Ziarele) Oscilația intre preocupările cele mai detașate de actualitate și între nece­sitatea de a lua o atitudine imediată în consumarea unui proces istoric, des­­voltă în conștiința unora din inte­lectualii de azi o frenezie ciudată, o iritare constantă și o tensiune ener­vantă. Căci astăzi este imposibil să te mai menții într un cerc determinat de probleme, într’o sferă bine delimitată de valori, ci ești silit să îmbrățișezi structuri diferite de valori, planuri dia­metral opuse cari nu pot fi trăite fără ca accesul lor să nu provoace o furie neliniștitoare. Cine nu se simte domi­nat de un impuls spre o vastă mobi­litate, acela nu experimentează nimic din drama omului contemporan, arun­cat într’o pluralitate de forme diver­gente pe cari nu le poate sintetiza unitar in trăirea sa. Trecerile rapide de la probleme religioase, artistice, etc. la probleme politice, cari toate astăzi s’au disociat și s’au cristalizat auto­nom, te aruncă irezistibil în alt spi­rit, in altă atmosferă și te obligă la o multiplicitate de atitudini contradic­torii. Tot farmecul neliniștitor al o­­mului de azi, consistă în contradicția lui intimă, în incapacitatea lui de a realiza un stil armonios. O mobilitate dramatică îl asvârle și-l rostogolește din înălțimi în prăpăstii și din toată existența lui nu face decât o serie de surprize. Un polimorfism, ce nu se naște numai din oscilații între sfere diferite de valori, ci și dintr o afir­mare a neliniștii, ca expresie consti­tuțională a omului. Amestecul în psi­hologia omului contemporan, a unei ardori pasionate cu o încordare dispe­rată și un ethos mesianic, îmi tre­zește o nemărginită admirație. Ar fi o mare greșală să se vorbească de de­­zabuzare sau de un scepticism comod. Oare toată pasiunea nebună din noi nu este atât de puternică încât în cul­mea celei mai groaznice desnădejdi să ne avânte în conștiința propriei noastre misiuni ? Cu toții am negat prea multe lucruri pentru a putea fi numai sceptici. Numai acei oameni pot fi creatori cari su­nt arși de o pasiune, atât de intensă, încât au sen­zația că mor­ îndoiala simplă, oricât de durabilă ar fi, este sterilă, aproximativ și inu­tilă precum steril, aproximativ și inu­til este orice spirit critic, izvorât fa­tal din îndoială. Să ne bucurăm toți cei cari suntem prea încordați pentru a fi lucizi și prea debordanți pentru a fi comozi. Întreg eroismul nostru pornit dintr’o zăpăceală dinamică, din­­tr’o frenezie oarbă și apocaliptică, din­­­tr un elan tumultos și din văpăi ire­zistibile, să realizeze ceiace impotența rațională, spiritul critic, scepticismul și toate îndoelile acestei lumi nici n’au putut bănui. Viața nu e un spectacol și nici un joc. In lumea în care unii mor fără să fi cunoscut victoria, în care unii se sacrifică din disperare, iar alții urcă din iubire toată seara renunțărilor, în această lume în care nedreptățile sunt eterne și imanente și suferințele ar­zătoare și infinite, mai putem zâmbi și ne mai putem juca, mai avem drep­tul sa facem numai considerații ? Nu-ți vine mai bine să renunți la cărțile ce le citești sau la cărțile pe cari le scrii, la toate ideile de bibliotecă și la toate voluptățile muzicale, la gânduri, la fe­mei și la visuri, pentru a te înregi­menta într’o cruciadă împotriva tu­turor nedreptăților umane, împotriva a tot ce a rezultat din obrăznicia și megalomania omului, împotriva a tot ceiace nu e puritate, dezinteresare și eroism ? Căci m’a apucat o pasiune nebună pentru tot ce e pur și ne­­falsificat, în lumea, asta de indivizi acri, sceptici, murdari, incapabili de sacrificii. Sa plecam, fraților, într’o cruciadă teribila și avântată, împotriva putre­gaiului uman, împotriva tuturor idea­lurilor moarte cari ne înăbușe elanu­rile noastre și împotriva tuturor for­melor cari ne apasă misiunea noas­tră. Am disperat prea mult pentru a nu ne consuma în flăcările unei cre­dințe. Și dacă credința noastră n’ar fi decât avântul nostru exaltat, de abandonare în viața și moarte cu egală pasiune, dacă n’ar fi decât o barbarie de oameni inculți sau de oameni distinși de cultura, nu este ea totuși o credință, prin care obscu­ritățile ființii noastre devin tot atât de creatoare ca și luminile noastre ? De ce să nu fim mândri de frenezia noastră, de apocalipsul nostru intern, de pornirea noastră pasionată, de ar­doarea noastră eroică ? De ce să nu ne bucurăm când văpăile dorinței noastre de sacrificiu înving tristețile, bolile sau măruntele noastre resemnări ? Renunțări, da­r dar nu resemnări. Cine renunță înseamnă că are prea mult de dat , cine se resemnează n’are nici măcar ce primi ! Emil Cioran D. N. TITULESCU — Bună invenție trenul, domnule... desen de­­• Anestin Pauză de liniște Noul șef al guvernului s'a ho­tărit să propună șefilor opoziției un armistițiu politic. E veriba, bi­­neînțeles, nu de-o suspendare luptelor politice ci muma, de-o a­­n­tenuare a ostilităților, spre a ■ da răgaz guvernului să poată lua unele măsuri de interes superior, măsuri cari depășesc interesele de partid, situându-se în cadrul mai larg și mai ridicat al nevoilor Sta­tului. Acest armistițiu ar fi, cu alte cuvinte, o pauză de liniște și de respirație ce s’ar acorda țării, spre a-și putea reveni di­n sgudui­­rile recente ce­ au încercat-o. Și în vremea răzb­oiului, pe frontul de Vest, a existat acest soi de „tré­vé" spre a da putința unei mai crâncene reluări a luptelor odată pauza expirată. Să sperăm că nu acesta e înțelesul armistițiiului pe care-1 tratează d. Tătărescu cu șefii partidelor de opoziție. Pern­­tru că, dacă e vorba de­ o suspen­dare a mcderărilor politice, pentru a fi reluate mai târziu cu o și mai neînduplecată furie, mărturisim sincer că un asemenea armist­țiu nu ne încântă. Am dori ca guver­nul să obțină o astfel de liniște, bizuită pe domolirea spiritelor prea înfierbântate, o liniște bi­zuită pe înțelegerea momentelor excepționale prin care trece sta­tul. La temperatura ridicată, de astăzi, nu poate înflori decât plan­ta cotropitoare a­­ destrămării și discordiei, iar nu floarea calmă a propășirii. V­REMEA organizează un serviciu special de corespondenți pentru străinătate. Din PARIS, D*nul V. V. STANCIU, ne va trimite, anchete, interview-niri politico-sociale. D-na D. CHRISTESCU, doctorandă la Sorbona, va informa asupra mișcării literare, iar D-na ELEI­IA BARLO asupra celor teatrale. Din AMERICA, nc. va trimite corespondențe D*1 DIMANCESCU iar Din BERLIN dl. EMIL CIORAN, doctorand în filosofie.

Next