Vremea, ianuarie-iunie 1937 (Anul 10, nr. 469-493)
1937-06-06 / nr. 490
VREMEA A apărut: Orașele înnecate o fantastică realitate ie F. Aderca Vremea Lei 60 MIRCEA EUADE e un poligraf cu minunata daruri și cu o uluitoare putere de munca. E un adevărat tip de renaștere, un autentic umanist rătăcit irtr'o lume de specialiști, de ingineri, de politicieni. Când toate forțele se concentrează pentru a făuri o viață nouă, pentru a închega o lume nouă, d. Mircea Eliade se dăruește cu egală frenezie celor mai varii preocupări: sanskrita și araba, romanul și esseul, studii de filosofia culturii și de istoria religiilor, alchimie și entomologie, soteriologie și teosofie, ziaristică și oratorie și așa mai departe. Mărturii ale acestei curiozități nestăpânite și ale acestei prodigioase activități stau până acum 16 volume. De curând a dat la iveală două romane ,,fantastice" : Domnișoara Christina și Șarpele; a îngrijit de apariția culegerii de articole a profesorului Nae Ionescu „Roza Vânturilor" și ne oferă astăzi intr'o impresionantă ediție critică două volume masive cuprinzând o parte din opera lui Bogdan Petriceicu Hașdeu cu a cărui polivalentă personalitate d. Mircea Eliade are nu tocmai puține afinități. Prin munca de benedictin a acestui tânăr cărturar a cărui pasiune pentru erudiție n'a anihilat de fel puterea sa de creație, ni se desvăluie fragmente cu totul recunoscute din opera lui Hașdeu, ni se revelă actualitatea unei gândiri ce s'a consumat în secolul al 19-lea românesc, nu fără a lăsa urme, ba chiar fecundând o realitate atât de vie astăzi în conștiința unui întreg tineret. In felul acesta d. Mircea Eliade prin larga sa capacitate de cuprindere poate să-și permită luxul de a cerceta „Cosmologie și alchimie babiloniană“ cam în acelaș timp in care participând la actualitate, înțelege s'o servească cu inteligența și talentul lui, dar și producând mărturii din trecut ce justifică și sprijină — dacă mai e nevoie — o acțiune ce-și caută legitimitatea în Dumnezeu. TÂNĂRA GENERAȚIE care pornise acum vre-o zece ani cu trâmbițe și surle să cucerească poziții pe cari rezistau luptători pe jumătate morți, și-a dat ușor seama că lupta e inegală și că sunt lucruri mai bune de făcut decât să te războești cu morile de vânt. Bătălia începută imediat după războiu prin manifestații studențești, prin violențe și cea pornită pe plan cultural și spiritual prin 1927-1923 se continuă astăzi cu îndârjire din ce in ce mai mare, cu seriozitate, cu eficiență pe diferite șantiere de lucru. Bătrânii și tinerii cari nu participă într'un fel sau altul la libera desfășurare a acestei munci, toți cei cari rezistă cu încăpățânare pe poziții vechi, salvându-și cine știe ce interese și comodități. Își vor da în curând seama că au apucat-o greșit. Atunci poate vor deveni cu voința sau împotriva voinței lor folositori acestei nații în mijlocul căreia ei înțeleg să trăiască fără a o servi. DOSTOIEVSKI a făcut fără să vrea o seamă de proorociri ca unul ce încerca să străpungă realitățile în esență. Unii s’au grăbit să-l numească profet, deși ca omul supus greșelii nu toate prezicerile lui s’au împlinit. Adevărurile pe cari le-a strigat însă pe la mijlocul veacului trecut sunt, multe din ele, de-o surprinzătoare actualitate. Iată, de pildă, ce spune Dostoievski în Jurnalul unui scriitor: „Franța, prin revoluționarii Convenției, ateii, socialiștii și actualmente comuniștii săi, a fost totdeauna și continuă să fie țara prin excelență a catolicismului, contaminat de litera și spiritul catolicismului, proclamând prin gura ateilor săi cei mai declarați Libertate, Egalitate, Fraternitate sau moarte, întocmai cum ar fi putut proclama papa însuși dacă ar fi fost constrâns să proclame și să formuleze o libertate, egalitate, fraternitate catolică, sunt cuvintele sale, spiritul său, cuvintele și spiritul autentic al papilor din evul mediu. Socialismul francez actual nu e altceva decât urmarea cea mai fidelă și cea mai directă a ideii catolice, expresia ei completă și definitivă, concluzia ei fatală, elaborată prin secole. Căci socialismul francez este esențialmente pentru om uniunea obligatorie, ideie moștenită de vechea Romă și pe care catolicismul l-a conservat apoi în Întregime.“ Citind aceste rânduri ești înclinat să crezi că a stat timpul în loc sau că spiritul lui Dostoievski coborît din cer, intercalând acest a fragment, în jurnalul său doar ca să ne uluiască. Desigur între catolici și comuniști este Dumnezeu la mijloc, dar oricum și ceea ce afirmă Dostoievski nu e lipsit de adevăr. Al. A. REVISTA ISTORICA ROMÂNĂ este singura publicație de la noi care ne-ar face științifică cinste peste hotare, oriunde ar fi trimeasă. Cu toată apariția ei așa de rară, prezentarea volumului sub forma căruia apar fascicolele unui an întreg, depășește cu succes nivelul plăpândelor noastre periodice literare sau științifice. Un volum masiv de aproape 700 pagini, pe hârtie velină, cu un bogat material istoric de documentație serioasă, sau numai de informație, cu reproduceri prețioase prin raritatea lor, cu o cronică vastă și conștiincios întocmită unde sunt recenzate toate publicațiile recente din domeniul istoriei — face din colaboratorii și conducătorii acestei reviste niște demni și merituoși muncitori pe tărâmul științific. Din ultimul volum, menționăm: Studiul d-lui George I. Brătianu, Bismarck și I. C. Brătianu; replica d-lui C. C. Giurăscu adusă obiecțiilor d-lui Iorga în legătură cu :„Istoria Românilor"; plasticul studiu al d-lui Gh. Potra: „Despre țiganii domnești, mănăstirești și boerești“, interesanta cercetare a d-lui Al. Iordan asupra lui: „Mihai Viteazul în folklorul balcanic", precum și celelalte studii ale d-lor: I. D. Ștefănescu, B. Surineanu, L. Lambrino, D. Bodin, B. Mitrea, M. Sânzianu, P. P Panaitescu, CGrecescu, etc. Pentru cei obicinuiți să creadă că Românul se naște doar poet, incapabil de un efort creator volitiv, Revista istorică română, prin colaboratorii și prezentarea sa, înseamnă o desmințire categorică. REVISTA DOBROGEANĂ Din modernizata urbe a întristatului poet român, câțiva tineri fideli dragostei lor pentru fantasticul peisagiului dobrogean, ne trimet, de la Constanța, această revistă, singura, în momentul de față, demnă să treacă apele Dunării dincoace, în lumea tiparului și a ideei românești. Dobrogea, am mai spus-o și altădată, are un patetic destin de a fi tare iubită de artiști și poeți, dar de-a fi și părăsită de acești facili și trecători amanți ai pitorescului ei. Numai cei cari o cunosc prea bine, cari nu-ițeleg grandoarea și mizantropia pământului ei, nu pot s-o părăsească niciodată, nici cu trupul, nici cu gândul. Cei trei tineri — Theodor Tonescu, Romeo Lerescu și Ion Făroiu — de la „Revista dobrogeană“ strigă mereu și cheamă atenția lumii Intelectuale spre propășirea culturii dobrogene — și până la sfârșit, suntem convinși că strigătul lor nu se va risipi In fostele pustiuri dobrogene. , p. mart. CONTROVERSE . Uneori etimologiile pot salva un cuvânt, restaurându-i sensul inițial, nobil. Superstiție derivă, desigur, de la superstat (superstitionem, superstate), „ceiace stă deasupra”, ceiace rămâne în curgerea nesfârșită a vremei. Folcloriștii italieni pot vorbi și de sopravivenze, referindu-se la acele obiceiuri sau idei populare care le-a dat cândva, naștere. Sensul „superstiției” este totuși mai bogat și mai „nobil” decât al acestui cuvânt italienesc, sopravivenze. Nu e vorba despre o formă care supraviețuiește pur și simplu , ci de o idee sau de un ritual care „rămâne deasupra istoriei. Nu supraviețuiește o generație sau două, sau câteva sute de ani — ci stă deasupra timpului, ca o normă etern valabilă, ca un Principiu, ca un Simbol. Firește, nu toate „superstițiile” au acest caracter supra-temporal. Nu în orice idee sau ritual care a „rămas” .— se răsfrânge intuiția primordială a normelor, principiilor fundamentale, metaftazice (lumină și întunerec, moarte și înviere, centrul, polul, etc.). Multe „superstiții” au o origine „istorică”, locală, umană; și ele folosesc, în acest caz, științelor profane (sociologia, istoria, folklorul) iar nu simbolicei și metafizicei. Acest fel de superstiții poate fi corect numit supravivente: ele sunt documente referitoare la viața unui grup uman, sau la istoria unei anumite regiuni. Deși în chiar această viață locală intervin de cele mai multe ori scheme teorice cu mult mai vechi, și de un alt „nivel”. Bunăoară, legendele creiate în jurul lui Alexandru cel Mare au asimilat elemente din miturile zeilor și ale eroilor. Cavalerul Gozon de Dieudonné, care a ucis „balaurul" din Rhodos, a fost „eroizat” după toate regulile mitului .Ca și un anumit fapt istoric, local, s’a transformat, în conștiința populară, într’o nouă versiune a străvechiului mit: Eroul și Balaurul. Ținând seama de toate aceste „legi ale fantasticului” se poate ajunge, după credința noastră, la izolarea acelor „superstiții” care nu au nimic „istoric” în ele, sunt într’adevăr „rămase deasucpra”, din timpuri imemorabile. (Intr’o carte de apropiată apariție, Legenda Mătrăgunei, am încercat să demonstrăm și să ilustrăm validitatea acestei metode). Ochiul sceptic al profanului nu va mai avea dreptul să respingă în bloc imensul Corpus al „superstițiilor”. Aici sunt păstrate intuiții și simboluri care preced chiar „istoria”, și a căror coherență ne îndreptățesc să vorbim de o „logică a simbolului”, după ce alții au vorbit de metafizica lui. 2. O „personalitate” creeatoare nu are decât două posibilități: să valorifice într-un sens nou, „personal”, existența — sau să restaureze normele. Poate fi citat, în primul caz, Dostoevski, sau Goethe, în al doilea, Dante, Calderon, Shakespeare, Racine. Pentru aceștia din urmă aproape că nu se mai pune problema „personalității”. Ei au de a face, cu norme, cu adevăruri supra-istorice; cu adevăruri, în orice caz, dincolo de „stilurile culturale”. In această privință, tehnica dramatică a lui Racine își găsește un perfect corespondent în Kalidāsa. Ca și dramaturgul francez, Kalidâsa creează conform canoanelor, a tradiției milenare care îl precede. Dar atât Racine cât și Kalidâsa, aduc o prețioasă „împrospătare” a normelor, o grație și o perfecțiune neatinsă până la ei. In artele plastice și în arhitectură, adevărul acesta e evident. Până la Renaștere artistul nu intervenea subiectiv în creație. El nu făcea decât să păstreze și să transmită canoanele, normele, principiile —— a căror validitate, înainte de a fi „estetică”, era „metafizică”. Templele din Mediterana, sanctuariile creștine, iconografia creștină — ca să nu mai pomenim de arta indiană, prin excelență canonică — toate operele de artă ale antichității și ale Evului Mediu erau „urme” (vestigii) ale transcendentului în istorie, „urme” care conduceau spiritul uman pe treptele cunoașterii metafizice. Chiar când nu era vorba de „principii metafizice” — cum este cazul, bunăoară, la Racine — erau prezente normele condiției umane, norme care nu aveau nimic de a face cu personalitatea. Este firesc, desigur, ca între aceste două tipuri de creiatori — conformiștii, tradiționaliștii țin sensul metafizic al termenului ( tradiție primordială, supra-istorică), și non-conformiștii — să nu existe o bună înțelegere. Deși se poate spune că și geniile de tipul Dostoevski descoperă, odată cu nivelurile existenței umane pe care le valorifică, normele acestor noi tărâmuri. Infernul și paradisul descoperit de Dostoevski aparțineau de mult experienței umane. Dostoevski a valorificat numai — prin opera lui — aceste zone obscure ale existenței. Până la el, oamenii care pătrundeau în aceste zone obscure nu aveau conștiința că participă la o valoare, că experiența lor are o semnificație umană. Cel mult credeau că ies din umanitate — așa cum se întâmpla cu toate misticile „întunericului”, care încep în Eurasia cu mult înainte de Dionysos, cu toate experiențele de metrice (care lăsau impresia de „posezisiune”, de „umilire”, de „inconștiență”), Dostoevski restaurează — dacă se poate spune astfel — normele acestei existențe demetrice. „Viața subterană”, după opera lui Dostoevski, nu mai are un sens pejorativ, de confuzie, de haos, de nevroză. Viața subterană își regăsește dacă nu „legile” ei, cel puțin ritmul ei, funcția ei creatoare în existență. Demeter Mama tuturor, care stă nouă luni în Infern, sub pământ, și trei luni la lumina zilei — această Demeter matcă a tuturor formelor, ocean al latențelor, are și ea norme; normele întunericului teluric al nopții subterane și pre-natale. Este de la sine înțeles, așadar, că descoperind — pentru sensibilitatea europeană modernă — un nou continent mental, Dostoevski descoperă, în acelaș timp, și normele care conduc aceste niveluri în aparență atât de „confuze”. Și aici, în străfundurile demetrice ale ființei umane, există norme, legi, principii. Personalitatea lui Dostoevski e covârșitoare pentru că el, cel dintâi, refuzând itinerariul lui Dante, ne călăuzește prin aceste prăpăstii subterane ale ființei omenești. Dar nu există, totuși, în opera lui Dostoevski un punct de vedere „individual” — așa cum există, de pildă, la Oscar Wilde... MIRCEA ELIADE • Organizația Națională Română de Voiaj și Turism „ EUROP EXCURSION SĂPTĂMÂNALE ȘI LUNARE LA EXPOZIȚIA INTERNAȚIONALA DIN PARIS cu opriri la Milano și Veneția Lei 0.900 Plecări în fiecare Vineri începând de la 28 Mai 1937 Information și înscrieri la toate agențiile „EUROPA“ din țară , București la „EUROPA“ Centrala str. Doamnei 1 „EUROPA“ Banca Cornea Calea Victoriei 28 „EUROPA“ Palatul Fundației Carol „EUROPA“ Adevărul și Dimineața str. Constantin Mille 7—9—11 Duminecă 9 Iunie 193? — 9 In toate librăriile: VALJAN OENERARA DE SACRIFICIU Comedie in trei acte Vremea Lei 40 Nae Ionescu $i „Roza Vânturilor (Continuare din pag. 4-a) stabilească axa reală a României, care trebuie să crească prin truda celor ce cred în Dumnezeu sub forma unei comunități de dragoste și destin. Omul acesta care prin anumite tendințe ale spiritului său e static și fatalist, ni se vădește uneori demiurgic, numai dacă ignorăm însă pentru el acțiunea ne este dată ca să o suportăm în Dumnezeu. Când știi că prin cazna ta ajuți la mântuirea neamului din care faci spiarte nu e o bucurie să suferi, să te jertfești? îndemnul la faptă în aceste condiții e îndemn la mântuire. Mircea Eliade îl vede pe Nae Ionescu ca pe un tip socratic. Este și nu este. Un Socrate poate, care ar fi român curat și ars de cuvântul lui Dumnezeu până'n străfund de suflet. Prof. Nae Ionescu nu vrea desigur să fie un filosof” ,să aibă un „sistem filosofic“, deși are un „cap filosofic" fără pereche în țara românească. E un om care mărturisește și atât. Toată știința lumii acesteia nu l‘a clătinat din credința lui în Dumnezeu. A avut și are desigur îndoieli în cele terestre la ca un fel sau altul. Nu mă participă într'un ‘adoese că-1 paște și pe el orgoliul ca pe orice cărturar. Deși a învățat carte multă — cu care nu simte nevoia să facă paradă —, cu toate că a umblat prin străinătăți omul acesta rvu s'a stricat ca atâția alții, ba chiar s'a întărit în credința lui ortodoxă și și-a Învățat elevii să nu le mai fie rurina că sunt Români, că nu sunt în curent cu viața europeană, că viața românească nu e în pas cu viața occidentală. Nu a încercat niciodată să fie original cu orice preț. Știa doar că ești originar atâta vreme cât gândești și făptuești în conformitate cu o anumită tradiție de adevăr. I s-a adus chiar de către unii „filosofi“ acuzația că nu a scris cărți. Este oare atât de esențial să scrii cărți? Și apoi cine spune că prof. Nae Ionescu n*o să scrie? Firește acest dascăl al tineretului de azi nu refuză să scrie, dar nici nu înțelege să se robească scrisului. Face tot ce la un moment dat simte că e mai bine să facă. Poți să scrii o bibliotecă întreagă și tot efortul tău să nu însemne decât o stearpă activitate. E cazul așa zișilor filosofi români. Așa cum prea bine arată Mirea Eliade în postfață, influența lui Nae Ionescu asupra unei bune părți din tineretul românesc e covârșitoare. Ce face a fost Nicolae Iorga sau A. C. Cuza pentru unii, a fost Nae lonescu pentru alții. Se scrie și se vorbește cu Nae lonescu. Chiar faptul acestei alegeri semnifică desigur ceva. De ce vibrezi la cutare ideie și nu la alta? De ce te lasă indiferent Rădiunescu-Motru sau te păcătuește P P. Negulescu? De ce entuziasma oare un Vasile Pârvan și de ce te exaltă un Nae Ionescu? Faptul că îți îndrumi pașii spre cineva și că el îți vorbește așa cum te așteptai să ți se vorbească, nu înseamnă oare că omul acela concentrează și dă expresie unei anumite realități care e în tine și în afară de tine? Firește, altfel învățătura n'ar mai putea rodi. Răsfoiți Roza Vânturilor și veți găsi acolo pagini scrise la acelaș grad de combustie spirituală la care s'au ridicat un Pascal ,un Dostoevski, un Leon Bloy, un Leon Chestov, un Eminescu. Sub o coaje de liniște, sub acel scris de ape clare în care cititorul găsește adeseori lumina, străvezi o viață în clocot, pasiuni grele, simți răbufnind forțe în conflict ceși caută prin luptă aprigă unitatea. Și astăzi, poate în plină apocalipsă, se nasc printre noi inspirați. Să nu-i suspectăm, să-i ascultăm, trăgând învățătura deopotrivă din greșelile lor de cari nu pot scăpa ca oameni și mai ales din adevărul pe care-1 mărturisesc. Dacă lumea ar fi făcut la timp ce spunea Eminescu, România era azi mai luminoasă. Avem toate motivele să nădăjduim că’ Nae Ionescu — în sufletul căruia stă totodată un călugăr ortodox și un revoluționar — nu propovăduește un deșert și că vorba lui va prinde chiag. ARSAVIR ACTERIAN „INDIMI i Societate Anonimă Română pentru întreprinderi Industriale și Miniere Bilanț încheiat pe ziua de 31 Decemvrie 1936, aprobat de adunarea generală ACTIV ordinară din 15 Mai 1937 PASIV Lei----------- 5.113.325 — Lei— - — 5.113.325 — Contul de profit și pierdere DEBIT încheiat pe ziua de 31 Decemvrie 1936, aprobat de adunarea generală ordinară din 15 Mai 1937 CREDIT Verificat și găsit conform cu registrele societății. Censori: CHR. D. STAICOVICI, V. MICULESCU și L. CHRISTESCU p. conformitate: „VIDUMIN" Societate anonimă română pentru întreprinderi Industriale și Miniere (Urmează o semnătură) Casa----------------------------—----------------- 6.749K Capital-------------------------------------------- 5.000.000 — Debitori diverși ------------------------------------ 4.994.076— Deponenți de garanții —---------------— 112.500 — Garanții statutare — 12.500 — Beneficiu net — —---------------------------- 825 —. Cheltueli generale-----------— ------------— 328.781 — Report din 1935 --------------------------------- 700 — Impozite-------------------—--------------------- 79.671 — Beneficiul brut realizat din dobânzi de fruct Beneficiul net-------------------- —---------------------825 — tificare------------------------------------ 408.577 — Lei----------- 409.277 — Lei— — — 409.277 —