Ziarul de Sibiu, mai 2006 (Anul 4, nr. 164-189)

2006-05-23 / nr. 182

Q C p 8 interul Extern ^4-1 . Știr Q­ uinton Quayle, cetățean de onoare al Iașului Ambasadorul Marii Britanii a devenit cetățean de onoare al Iașului. Zilele trecute, vicepri­­marul Constantin Neculau s-a deplasat la București pentru a-i înmâna diploma. "Acor­darea titlului de cetățean de onoare domnului Quinton Quayle s-a făcut cu acordul prealabil al Consiliului Local. Am ținut să îi înmânăm di­ploma înainte ca dl Quayle să părăsească țara (mandatul am­basadorului a expirat — n.r.). Am fost plăcut impresionat de modestia sa", ne-a spus domnul Neculau, Galiția taie-n carne vie Remanierea guvernamentală este tot mai aproape. Până în acest moment doar democrații susțin cu tărie că restructu­rarea trebuie făcută cât mai repede. Restul partidelor aș­teaptă un semn pentru a trece la măsuri drastice. Reprezen­tanții PD au decis să propună partenerilor de guvernare o soluție pentru a reduce nu­mărul ministerelor și pentru a aduce Executivul la o formă cât mai apropiată de cele ale Uniunii Europene. Repre­zentanții partidelor din Coali­ție se declară descriși ca un dialog pe tema restructurării Guvernului. Deși ocupă unul dintre posturile de vicepre­mier, președintele UDMR, Marko Bela, spune că nu se cramponează de funcție. In schimb, liderul Uniunii Ma­ghiare este de părere că res­tructurarea nu va avea loc. Conservatorii au precizat că au existat unele discuții des­pre remaniere, dar că nimeni nu a cerut PC să-și retragă miniștrii din guvern. PSD cere sprijin Moțiunea de cenzură a Par­tidului Social Democrat îm­potriva guvernului Tăriceanu va fi depusă și fără sprijinul PRM. Reprezentanții PSD au declarat că cel mai probabil moțiunea de cenzură va fi depusă după data de 16 iunie, momentul încheierii Con­siliului de vară al Uniunii Europene. Pesediștii spun că principalul motiv pentru rea­lizarea moțiunii este raportul de țară, care, în opinia lor, re­prezintă un semnal de alarmă. In acest context, reprezen­tanții principalului partid de opoziție au declarat că aș­teaptă ca actualul guvern să-și asume răspunderea pentru greșelile comise în pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Aceștia au lansat, totodată, invitația și pentru celelalte partide ne­mulțumite de guvern, să li se alăture în demersul lor. A­udiat­entru mineriadă Adrian Năstase, fostul pre­ședinte al Camerei Deputa­ților, este audiat de procurorii militari. Năstase a fost chemat în calitate de martor pentru a da declarații în legătură cu mineriada din 13-15 iunie 1990. La intrarea în Parchet, Adrian Năstase a spus jurnaliștilor că nu știe motivul pentru care a fost chemat de procurori, dar că este dispus să vorbească cu anchetatori despre orice, in­clusiv despre evoluția gripei aviare. Alături de Năstase, procurorii l-au audiat și pe Ion Diaconescu, care se afla, în 1990, la conducerea PNȚCD, principalul partid al opoziției de atunci, al cărui sediu a fost devastat de mineri. La sfârșitul audierilor, procu­rorii vor compara declarațiile și vor confrunta martorii. 1 23 mai 2006 ■ Y~W á DE SIBIU Ziarul Petrecere în cel mai dulce stil românesc Rezervație călcată . Sute de persoane au batjocorit o rezervație na­turală în timpul festivalului "Laleaua pestriță", festival ce urmărea chiar sărbătorirea acestei flori unicat. Biologii recomandă autorităților mutarea festivalului, pentru edițiile viitoare, deoarece există pericolul ca aceste plante să nu mai răsară după barbarismele festivalului Sute de lalele pestrițe au fost călcate în picioare de participanții la festivalul "Laleaua pestriță", ce se desfășoară în fiecare an în rezer­vația botanică "Pădurea de șes” din Orheiu Bistriței. Rezervația naturală unde crește această lalea are o suprafață de aproape 80 de hectare. Laleaua ce crește în aceas­tă rezervație este ocrotită prin le­ge. Deși biologii cer vehement mutarea locului de desfășurare a festivalului, primarul comunei Cetate, care organizează acest fes­tival spune că nu poate încălca o tradiție veche de... cinci ani. Spe­cialiștii au avertizat asupra peri­colului dispariției acestei specii de plante, care riscă să nu mai poate răsări în condițiile în care anual este călcată în picioare. Primarul din Cetate se apără, spunând că nu a primit din partea Academiei Române nici o hârtie care să dove­dească faptul că zona în care cresc lalelele este rezervație naturală. "Aici este pășunea satului și lalele­le pestrițe s-au ofilit încă de acum două săptămâni. Eu le-am făcut un favor celor de la mediu că i-am lăsat să pună o tablă pe care scrie că e rezervație biologică pentru că nu este nici un document care să ateste acest lucru", a declarat Ursa. Festivalul intitulat "Laleaua pestri­ță" a adunat, duminică, sute de participanți de pe Valea Budacu­­lui, din satele Jelna, Budacu de Jos, Budacu de Sus și Orheiu Bistriței. Zeci de comercianți cu mici, bere și alte obiecte cum ar fi îmbrăcă­minte sau încălțăminte și-au insta­lat tarabele exact în locul în care crește laleaua pestriță. Mai mult, în pădure s-a intrat și cu autoturis­mele care au fost parcate tot în locurile în care, în mod obișnuit crește planta ocrotită de lege. Pe o scenă amenajată în mijlocul rezer­vației, mai multe formații artistice au prezentat un program folcloric de muzică și dans. B­ătaie de jt­ilă Gabriel Petraș, consilier pe probleme de Arii Protejate în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, a de­clarat că și anul trecut, după încheierea festivalului, pădurea a rămas într-o stare greu de descris. In ciuda numeroaselor demersuri făcute la adresa Primăriei Cetate, pe raza căreia se află rezervația, specialiștii nu au reușit să-l sensi­bilizeze pe primarul Gavril Ursa­n să organizeze festivalul în altă parte. "In fiecare an, festivalul se organizează exact în mijlocul poienii unde, în afară de lalele, mai sunt și câțiva stejari seculari sub care se face an de an foc", a declarat sursa arată care susține că, potrivit legii, pădurea este supusă restricțiilor prin interzi­cerea tăierii arborilor, interzicerea pășunatului și colectării plantelor sau a oricăror altor acțiuni agre­sive. Laleaua pestri este o planta­ protejată pp Știa Ceaușescu ce știa. Lipsă de ingineri în România România se confruntă cu o lipsă a inginerilor, a asisten­telor medicale și a sudorilor pe piața muncii.Declarația îi apar­ține ministrului Muncii, Gheor­­ghe Barbu, și vine în urma unei conferițe de presă susținută în week-end la Deva. Potrivit mi­nistrului, în țara noastră nu­mărul specialiștilor este într-o continuă scădere. "Angajatorii cheltuie extrem de puțin pe for­marea profesională a person­alului. La nivelul anului 2004, în România, doar 1,9 % din per­sonal a fost perfecționat, deși strategia UE prevede un pro­cent de 12 % din personal să facă cursuri­ de specializare. Am negociat cu UE, ca până în anul 2010, 7% din personal să fie perfecționat, pentru că pro­centul de 12 % mi se pare nere­­alist", a declarat Gheorghe Barbu citat de Mediafax. Ne­­concordața între legile aflate în vigoare și realitate este și mai mare dacă ținem cont că Legea șomajului prevede ca jumătate din fondul de șomaj să meargă spre formarea profesională, însă angajatorii nu sunt intere­sați de folosirea acestor bani. O altă problemă o reprezintă și eliberarea permiselor de muncă insuficiente. "In anul 2005, am suplimentat cu 500 aceste per­mise. In acest an, numărul per­miselor de muncă a crescut de la 2.500, câte au fost eliberate anul trecut, la 10.000 de per­mise. Sunt solicitări în acestei zone, ingineri, asistente medi­cale, sudori", a explicat minis­trul. ROMÂNIA - Ministerul Finanțelor Publice AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu COMUNICAT DE PRESA Potrivit Regulamentului Comunității Europene nr. 1798 / 2003, fiecare stat membru trebuie să dispună de o bază de date electronică, actualizată care să per­mită autorităților competente ale statelor membre să coopereze și să schimbe reci­proc informații în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată la tranzacțiile intra­­comunitare, bază de date care să cuprindă: numerele de identificare TVA atribuite de statul membru; valoarea totală a tuturor livrărilor intracomunitare de bunuri efectuate de către toți operatorii identificați în sensul TVA în statul membru; registrul persoanelor cărora le-au fost atribuite numere de identificre TVA. Pentru ca România să poată efectua schimbul automat de informații cu privire la taxa pe valoarea adaugată începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este necesar ca tuturor persoanelor fizice înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adaugată să li se atribuie un cod de indentificare fiscală special precedat de prefixul" RO ", de maximum 12 caractere. în acest sens a fost emis Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 724 din 8 mai 2006, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Menționăm faptul că în prezent persoanele fizice sunt înregistrate fiscal pe baza codului numeric personal. Biroul de Presă al Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Sibiu Adresa : Sibiu -Calea Dumbrăvii, nr.28-32, cod : 550324 Tel.­ 0269/218176, Fax. 0269/218315 Website-ul : www.finantesb.tinet.ro Un vicepreședinte PC lansează teoria conspirației Complotul "Găina Un vicepreședinte al Partidului Conservator a lansat ipoteza potrivit căreia cineva este intere­sat de distrugerea industriei avicole românești. Nicolae Popa susține că acest complot este favorizat de panica creată de gripa aviară. Nicolae Popa, vicepreședinte al Partidului Conservator, susține vehement faptul că cineva este interesat să distrugă industria avi­colă românească prin intermediul gripei aviare. Mai mult, Popa a anunțat că urmează să sesizeze Parchetul General, căruia îi va solicita anchetarea acestei ipoteze. Vicepreședintele PC deține și funcția de vicepreședinte al Asociației Fermierilor din Ro­mânia. Popa a acuzat Ministerul Agriculturii și instituțiile statului abilitate în acest domeniu că nu își fac datoria, iar ministrul Gheorghe Flutur, prin declarațiile sale, crează o stare de incertitudine și ambigu­itate care apoi nu este confirmată de realitate. "Noi suspectăm pe autorii acestor acțiuni de interese neortodoxe, încercând de fapt dis­trugerea economiei naționale punând pe butuci industria avi­colă", a spus Popa. Vicepreședin­tele PC susține că Autoritatea Națională Sanitar Veterinară a contribuit la declinul industriei avicole autorizând în luna aprilie importul de carne de pasăre proaspătă din străinătate. "Noi am sesizat Ministerul Agriculturii și Guvernul, că prin interzicerea exportului de carne de pasăre, putem asigura întregul consum intern. Vă spun că de la începutul anului și până la 30 aprilie s-au importat 50.000 de tone de camne de pasăre, din care în luna aprilie 19.000 de tone, iar noi am produs în toată această perioadă 61.000 de tone din care au rămas pe stoc nevândute 25.000 de tone, în mai se preconizează să se importe peste 20.000 de tone de carne de pasăre, în timp ce consumul me­diu lunar în România este de 30.000 de tone(...) Oare așa trebuie răsplătite eforturile producătorilor români de modernizare și ridicare la standarde europene a unităților de producție prin timorarea lor cu teama de a nu-și mai putea vinde carnea consumatorilor, ci doar ca materie primă pentru Protan”, a spus Nicolae Popa. II Riscurile mari cer măsuri extreme, Adio păsări în oraș Noul val de gripă aviară cu care se confruntă țara nostră ar putea sili autoritățile să ia măsuri extreme împotriva extinderii virusului. Astfel, pe termen lung oficalitățile de la București iau în calcul varianta de a inter­zice creșterea păsărilor în orașele care au o populație mai mare de o sută de mii de locuitori. Din investigațiile specialiștilor se pare că în România creșterea animalelor și a păsărilor este o ocupație la fel de răspândită la orașe precum la țară. In Brașov de exemplu, e nevoie de apariția virusu­lui gripei aviare pentru ca municipalitatea să ia decizia de a dărâma toate cotețele din cartierul Bartolomeu în care pe lângă blocuri erau crescute găini, rațe și chiar por­i. Până acum, în județul Brașov au fost eutanasiate peste 170.000 de păsări de la apariția temutului virus la ferma avicolă Drakom. In ciuda acestui fapt, sacrificarea găinilor nici nu a început în ferma avicolă Pati Prod în care a fost descoperit virusul H5 și numai acolo sunt peste 600.000 de păsări. O situație asemănătoare se găsește și în Capitală în sectorul 4 unde a fost depistată gripa aviară. Acolo oamenii cresc în spatele blocurilor gării și, deși au fost avertizați de reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare, ei spun că nu se tem. Apariția de noi focare de gripă aviară, inclusiv în Capitală naște suspiciuni și la Bruxelles, mai ales că extinderea focarelor vine după prezentarea raportului de țară al Comisiei Europene în care se atrage atenția asupra problemelor pe care România le mai are de rezolvat în agricultură. 9 Pagină realizată de Ștefan DOBRE stefan@ziaruldesibiu.ro

Next