Ziarul Călětoriilor, 1898 (Anul 2, nr. 16-88)
1898-08-05 / nr. 67
530 Anuneiu Aducem la cunoştinţa cititorilor noştrii că Ziarul Călătoriilor primeşte spre publicare în coloanele sale descrierea localităţilor mai însemnate, a bailor, etc., din ţară, precum şi descrierea escursiunilor făcute de societăţi, de turişti etc. ZIARUL CĂLĂTORIILOR O cetate în deşert Departe, în nisipurile perdute ale Zăhărei, se ridică pe ici pe colea cetăţi acoperite de cel mai mare mister. întâmplarea a făcut să cunosc şi eu una din aceste cetăţi şi nu ştiu dacă ar trebui să desvelesc suferinţele, ruşinea, scârba necunoscută care domneşte acolo Un vânt puternic, care se numeşte Simon, începu să sufle de dimineaţă, acoperindu-mă cu o grindină de nisip şi împingându mi calul către zidurile unui oraş : era Mladin. Poarta cea mare era închisă încă de la începutul furtunei şi gardianul nu s’a decis să’mi deschidă de cât după multe somaţiuni şi a făgăduelei unui bun bacşiş. Abia pătrunsei în interiorul zidurilor şi avui numaidecât sub ochi spectacolul mizeriei. Din distanţă în distanţă erau case pe jumătate în ruină. Oameni paralitici se tîrali, ţepeni şi muţi, leproşi, răsturnaţi peste grămezi de murdării, îşi rodeau rănile cu pietre ascuţite, sac se încercaţi să apuce din gura câinilor resturi de bucate asvârlite în stradă. In tot lungul caselor, numeroşi orbi, lovindu-se la fiecare moment, umblaţi pipăind. Inconştienţi de primejdia furtunei, copiii cei mici se jucaţi aruncând cu pietre în cuiburiurile păsărilor de prin casele ruinate, pe când copiii mai în vârstă, tolăniţi pe jos, murmuraţi rugăciuni monotone, triste ca şi înfăţişarea lor anemică. Pe un teren gol, aproape de o moschee, femei steteau pe morminte rău astupate, alăptându-şi copiii şi văzul pe una care urla ca o nebună de durere, privind groapa unde îşi îngropase copilul. Pe alocurea, în acest cimitir, vântul golise mormintele şi lumea care trecea pe acolo arunca câte o mână de nisip peste cadavrele pe jumătate eşite din culcuşul lor. Şi acum, pe vântul teribil, fețele scrofuloase a tuturor acelor vietăți mizerabile, se înspăimântară și mai mult. — Nu e decât un început, îmi răspundeau acei nenorociți, când le observai că vântul nu mai suflă. — He, fără îndoială, vântul va reîncepe, esclamă o bătrână care înainta spre mine. .Tur pe Alah că vântul va reîncepe, reluă ea. Cerul e negru şi ameninţător! Dar vino la mine, cavalerule, casa mea este ospitalieră şi rezistă furtunei. Haide, vino la mine, e pentru dragostea lui Dumnezeu ! Oferta ei nu mă ispitea de loc, cu toate circumstanţele. Dacă cerul era ameninţător şi negru, casa pe care mi-o arăta bătrâna, nu prezenta mai multă siguranţă. Călăuza mea, însă, stăruia foarte mult. — Nu se ştie ce se poate întâmpla, îmi zicea el; furtuna poate să facă mari dezastre în timpul nopţii, ar fi bine să găsim un adăpost. — E o insultă, continuă gazda mea, a’mi refuza azilul, pâinea şi sarea ce’ţî oferim «pentru dragostea lui D zet». Aceste cuvinte «pentru dragostea lui D zeu» repetate la fie care moment, eraţi un apel călduros la generozitatea mea. înţelegeţi bine că demnitatea mea de «cavaler», cum mă numia dânsa, nu’mi permitea ca s’o mai refuz. * * * Abia pătrunsei în curtea casei și bănuelele mele se realizară. Sub o terasă care se balansa, întins pe niște paie, se mișca un corp, acoperit peste tot de bube. Auzii atunci niște gemete surde, cari veneau de acolo. *Abneh, e tatăl meu», răspunse la privirea mea întrebătoare, o fată care veni întru întâmpinarea noastră. — Bedjali, da, e bărbatul meu, îmi răspunse și bătrâna cu un aer de indeferență, intrând în casă. Nefericitul lepros, înțelegând că e un străin aproape de el, încercă să articuleze câteva cuvinte, pe care nu le înțelesei de loc şi voi să se scoale. El ridică un picior, un braţ, dar recăzură numai de cât ca şi când ar fi fost desprinse. M’apropiai f de el, voind să’l ajut. — Maientama trebue! sunt blestemat! înapoi, nu mă atinge, sunt blestemat! strigă el. «Sunt blestemat!» Aşa dar au conştiinţă ce repulsiunea ce escită, aceşti mizerabili pe cari îi întâlneşti la fiecare pas în oraşele deşertului. Ostenit de sforţările ce făcuse, leprosul băgă capul în paie şi începu să se sbată. Privind mişcările convulsive şi bruşte ale acelui corp, a cărui cap nu se vedea, ţi se părea că e un decapitat carele svârcolește — Kohi ! Tatuma ! Tatuma ! El striga rând pe rând pe nevata și pe fiica sa ca să’l scape de mângâerile unui mare câine râios, care îi lingea rănile. Fata însă n’avea vreme să asculte pe tatăl ei, deoarece intrase în conversație cu călăuza mea. Numai bătrâna, plictisită de strigătele lui, eși repede în curte cu mătura în mână. — Ce ai blestematule ? se răsti ea. Pentru un câine râios care te linge, vrei să asasinezi prin strigăte pe oaspetele nostru? Taci din gură, bătrânule blestemat ! Am intrat în casă, ca să nu mai văd acel hidos şi înfiorător spectacol. A doua zi am plecat, jurându-mă ca în viaţa mea să nu mai vizitez oraşele cari se înalţă prin mijlocul pustiului. H. Mignot. EPISOADE DIN CALETORIA NEAPOLUL NORD CAPITOLUL III CALETORIA VAPORULUI VRAM La 8 Octombrie Scott-Hansen şi Mogstad făcură o probă cu săniile, încărcate cu 105 kilograme. Plecară la IP/a ore dimineaţa şi se întoarseră la 5 ore după amiază, după ce făcuseră un drum de 7 kilometri de la vapor şi îndărăt, pe un teren destul de greu şi neegal. Nu credeam, ce e drept, că Fram era ameninţat de vreo primejdie. Totuşi lucrul era posibil, dacă nu verosimil, şi de aceea eram datori să ne pregătim pentru orice caz. Ne dădeam deci toate silinţele ca să ne asigurăm în contra oricărei surprinderi. Pe la sfîrşitul lunei octombrie depuserăm pe ghiaţă proviziile alese pentru şase luni, precum şi săniile, caicele şi patinele de zăpadă necesare pentru o eventuală călătorie pe jos. Proviziile constau în mare parte din pemikan, o mâncare foarte nutritoare. Din 200 grame pemikan, 100 grame pâine şi 120 grame cartofi se pregăteşte o porţie bună şi gustoasă. La 28 Noembrie trecurăm de gradul 60 de longitudine şi serbarăm această zi cu un banchet. Salonul fu decorat cu steaguri şi se servi o masă bogată cu cafea la sfîrşit, iar seara avurăm fructe şi conserve după masă. Meridianul KO trece în apropierea capului Fligely pe dinaintea ţării Frantz-Iosef şi prin Chabarova, unde acum 24 de ani zisesem adio ultimelor slabe urme de civilizaţie. Şi astfel ni se părea că în adevăr ne apropiam de lume şi de viaţă! CAP. IV Anul din urmă al expediţiei, die la 1 Ianuarie până la 17 Mai 1896 Anul nou ne aduse o vreme frumoasă, limpede, cu lună plină şi LA