Ziarul Călětoriilor, 1901 (Anul 4, nr. 192-195)

1901-01-17 / nr. 192

ZIARUL CALETORIILOR 1519 parte de­cât aceasta. Ea este animată Joaia şi Dumineca când vin de ase­menea de târguesc ţăranii de prin satele din prejur. Din prima piaţă pleacă strada cea mai principală a oraşului care ţine până la malul Dunărei. Pe această stradă sunt aşezate prăvăliile cele mai de frunte ale o­raşului. Ici vezi o manufactură, dincolo o cârciumă la un loc cu o frezerie, mai încolo o cismărie împreună cu o cea­sornicărie , căci aşa sunt mai toate prăvăliele Tulcei, mai multe nea­muri la un loc. Pe această stradă, al cărei nume mi a scăpat din vedere, se mai află hotel Carol, mai multe librării şi cele doua farmacii ale oraşului. Lume multă se plimbă pe ea, atât în zilele de sărbătoare cât şi în zi­lele de lucru. In Tulcea se găsesc o mulţime de naţiuni şi fie­care îşi are biserica sa. Ast­fel că, vezi ici o biserică ro­mânească, mai încolo alta armenea­scă ceva mai departe alta tur­cească etc. Instrucţia în Tulcea este întru cât­va răspândită ; se găsesc mai multe şcoli primare precum şi un liceu. Monumentul lui Mircea cel Bătrân este aşezat în partea de Est a ora­şului lângă prefectură şi lângă gră­dina publică a Tulcei. Când l-am vizitat era neisprăvit, Prefectura este o clădire frumoasă cu două caturi-In faţa prefecturei se află situată grădina publică, fia este foarte mică dar bine întreţinută. In ea se gă­sesc două chioşcuri şi lume multă o vizitează foarte des. Monumentul anexărei Dobrogei este situat la margine, pe o movilă. Până la el conduce un fel de bulevard. Monumentul se compune dintr’o sta­tuă reprezentând un ostaş român cu goarna într’o mână şi care scade privind spre răsărit. De aci, de sus de pe movilă, ţi se întinde înaintea ochilor un spectacol admirabil. De o parte vezi Tulcea cum stă aşezată pe trei dealuri, de altă parte Dunărea iar de altă parte se întinde înaintea ochilor o verdeaţă nesfîrşită. Am uitat să spun că în Tulcea se mai află o altă piaţă: piaţa de peşte, care este aşezată în partea de est a oraşului, lângă Dunăre. Tulcea face mare comerţ cu peş­tele din care o parte îl exportă în alte oraşe, iar o parte îl vinde la ţăranii din satele din prejur. In partea de Sud şi Sud-Vest Tul­cea este înconjurată cu vii. Tulcea este şi un mare centru in­dustrial. Când se va face linia de fer care are să unească cele 2 capitale ale Dobrogei (Constanţa şi Tulcea),Tulcea va creşte şi din punct de vedere co­mercial cât şi din punct industrial. Astă­zi nu le uneşte de­cât o şosea principală. I 10 I« J* IN CASA TĂCERII — Impresii de călătorie în Spania — Un distins ziarist german, care că­lătoreşte în Spania, a trimis ziarului său o corespondenţă din care extra­gem următoarele pasagii interesante, în care vorbeşte despre o vizită fă­cută la mănăstirea călugărilor tra­pişti: «Intr’o zi frumoasă de iarnă am făcut­ o escursiune de la Burgos şi după o oră ne aflam lângă istorica şi vestita mănăstire Cartuja de Mira flores. Am ciocănit la poartă cu cea mai mare modestie, pentru ca să pu­tem vedea viaţa misterioasă a călu­gărilor, către stareţul cărora aveam şi o scrisoare de recomandaţiune. In curând auzirăm zărăind greu zăvorul şi un frate laic cu barba lungă şi creaţă ne privi cu fruntea încrun­tată şi numai după ce i am arătat scrsoarea către stareţ, a devenit mai amical şi tăcând ne lăsă să in­trăm înăuntru. îndărătul nostru se închise poarta cea mare şi grea şi ni se păru că afară râmân strălucirea soarelui şi bucuria. Totul în marele vestibul gothic este ast­fel întocmit în­cât să provoace meditaţiuni în sufletul vi­zita­torului O lumină slabă străbate prin co­­perişul de cristal al galeriilor, plin de praf şi se reflectează pe pereţii văruiţi alb. O adâncă tăcere dom­neşte peste tot locul, numai din când în când întreruptă de sunetul unui clopot care chiamă pe călugări la rugăciune, tot la o jumătate de oră şi care le aduce aminte de moarte. Visitatorul nu îndrăsneşte să calce mai tare de teamă de a nu între­rupe tăcerea cea mare şi vocea i se preface într’o şoaptă. Fratele portar ne-a condus într’una din celulele goale. Probabil că era cea mai bună dintre toate, căci avea un cămin frumos, împodobit cu o coroană regală, care era într’un mare contrast cu sărăcia ce domnea în celulă. De sigur, că acolo şi-a pe­trecut amurgul vieţii Don Juan II de Castilia, obosit de lume şi de po­vara tronului. Abia am intrat în celulă, şi por­tarul ne părăsi, probabil pentru ca să ne anunţe stareţului şi ast­fel avu­răm ocazia ca să privim puţin îm­prejur. Camera era destul de mare şi cu­prindea, afară de cămin, o masă râu cioplită, care pare că este zidită în pă­rete. De­asupra acesteia era o mică deschizătură prin care se da mân­carea frugală, şi un scaun şi o bancă. In fund se află o uşă mică, care duce într'o grădiniţă de vr­o 8 metri pătraţi, şi înprejmuită de ziduri înalte. Acolo fie­care călugăr îşi plantează cartofi şi fasole pentru hrană. Din celula de jos duce un fel de scară în etajul prim. Acolo se află o mică capelă fără nici o podoabă şi fără icoane şi mal în fund pe un catafalc înalt se află un sicriu­ negru ascuns după perdele. Acesta este lo­cul de odihnă al unui călugăr — a­­colo doarme el după ce s'a rugat înaintea crucifixului şi în acelaşi sicriu va fi îngropat în cimitir. Călugării trapişti părăsesc celula lor numai pentru ca să meargă la capelă şi la liturghie şi apoi odată pe sâptâmână pentru ca să ia cu toţii masa împreună, fără ca să vor­bească între ei de loc. Regulele or­dinului nu le permite a rosti alte cu­vinte decât «memento mori!» (Aduţi aminte de moarte). După masă îşi pun gluga în cap şi se preumblă puţin în aer liber şi pleacă capul la pământ, ca şi când pentru el n’ar exista soarele, nici flori, nici păsări, ci numai pământul negru din care s'a născut omul şi în care se va preface după moarte. Călugării aceştia în cea mai mare parte sunt din familii distinse. Câte unul dintre ei, după ce se pocăesc, reintră în lumea profană. La ora 6 toţi călugării se duc să se culce în sicriile lor, iar la 3 ore dimineaţa se scoală şi se roagă. Ei mănâncă pâne şi legume şi Dumi­neca peşte. Ne am presentat stareţului care ne-a primit foarte bine şi am con­versat cu el, (el are voie să vorbească), apoi ne-a condus la cimitir. Aici este singurul loc unde strălu­ceşte soarele, unde e verdeaţă, er­­buri stufoase în care cântau­ vesel păsările. Acolo în mijloc, pe un loc liber, se află o mare cruce de granit şi jur împrejur mai multe cruci mici de lemn, fără nume şi fără inscripţii. Sub ele dorm somnul cel vecinic re­­posaţii călugări şi ni se părea, ca şi când razele strălucite ale soarelui ţes o aureolă de glorie asupra acestor tăcute morminte... Corneliu. BITOLIA — Călătorii pe la Români! din Turcia — Bitule (Bitolia) poate să aibă până la 40.000 de locuitori, Turci, Armâni, Bulgari, Albanezi, Evrei și Sârbi. — Turcii sunt ca la 10.700. Bulgarii vr’o

Next