Ziarul Călětoriilor, 1901 (Anul 4, nr. 192-195)
1901-01-17 / nr. 192
ZIARUL CALETORIILOR 1519 parte decât aceasta. Ea este animată Joaia şi Dumineca când vin de asemenea de târguesc ţăranii de prin satele din prejur. Din prima piaţă pleacă strada cea mai principală a oraşului care ţine până la malul Dunărei. Pe această stradă sunt aşezate prăvăliile cele mai de frunte ale oraşului. Ici vezi o manufactură, dincolo o cârciumă la un loc cu o frezerie, mai încolo o cismărie împreună cu o ceasornicărie , căci aşa sunt mai toate prăvăliele Tulcei, mai multe neamuri la un loc. Pe această stradă, al cărei nume mi a scăpat din vedere, se mai află hotel Carol, mai multe librării şi cele doua farmacii ale oraşului. Lume multă se plimbă pe ea, atât în zilele de sărbătoare cât şi în zilele de lucru. In Tulcea se găsesc o mulţime de naţiuni şi fiecare îşi are biserica sa. Astfel că, vezi ici o biserică românească, mai încolo alta armenească ceva mai departe alta turcească etc. Instrucţia în Tulcea este întru câtva răspândită ; se găsesc mai multe şcoli primare precum şi un liceu. Monumentul lui Mircea cel Bătrân este aşezat în partea de Est a oraşului lângă prefectură şi lângă grădina publică a Tulcei. Când l-am vizitat era neisprăvit, Prefectura este o clădire frumoasă cu două caturi-In faţa prefecturei se află situată grădina publică, fia este foarte mică dar bine întreţinută. In ea se găsesc două chioşcuri şi lume multă o vizitează foarte des. Monumentul anexărei Dobrogei este situat la margine, pe o movilă. Până la el conduce un fel de bulevard. Monumentul se compune dintr’o statuă reprezentând un ostaş român cu goarna într’o mână şi care scade privind spre răsărit. De aci, de sus de pe movilă, ţi se întinde înaintea ochilor un spectacol admirabil. De o parte vezi Tulcea cum stă aşezată pe trei dealuri, de altă parte Dunărea iar de altă parte se întinde înaintea ochilor o verdeaţă nesfîrşită. Am uitat să spun că în Tulcea se mai află o altă piaţă: piaţa de peşte, care este aşezată în partea de est a oraşului, lângă Dunăre. Tulcea face mare comerţ cu peştele din care o parte îl exportă în alte oraşe, iar o parte îl vinde la ţăranii din satele din prejur. In partea de Sud şi Sud-Vest Tulcea este înconjurată cu vii. Tulcea este şi un mare centru industrial. Când se va face linia de fer care are să unească cele 2 capitale ale Dobrogei (Constanţa şi Tulcea),Tulcea va creşte şi din punct de vedere comercial cât şi din punct industrial. Astăzi nu le uneşte decât o şosea principală. I 10 I« J* IN CASA TĂCERII — Impresii de călătorie în Spania — Un distins ziarist german, care călătoreşte în Spania, a trimis ziarului său o corespondenţă din care extragem următoarele pasagii interesante, în care vorbeşte despre o vizită făcută la mănăstirea călugărilor trapişti: «Intr’o zi frumoasă de iarnă am făcut o escursiune de la Burgos şi după o oră ne aflam lângă istorica şi vestita mănăstire Cartuja de Mira flores. Am ciocănit la poartă cu cea mai mare modestie, pentru ca să putem vedea viaţa misterioasă a călugărilor, către stareţul cărora aveam şi o scrisoare de recomandaţiune. In curând auzirăm zărăind greu zăvorul şi un frate laic cu barba lungă şi creaţă ne privi cu fruntea încruntată şi numai după ce i am arătat scrsoarea către stareţ, a devenit mai amical şi tăcând ne lăsă să intrăm înăuntru. îndărătul nostru se închise poarta cea mare şi grea şi ni se păru că afară râmân strălucirea soarelui şi bucuria. Totul în marele vestibul gothic este astfel întocmit încât să provoace meditaţiuni în sufletul vizitatorului O lumină slabă străbate prin coperişul de cristal al galeriilor, plin de praf şi se reflectează pe pereţii văruiţi alb. O adâncă tăcere domneşte peste tot locul, numai din când în când întreruptă de sunetul unui clopot care chiamă pe călugări la rugăciune, tot la o jumătate de oră şi care le aduce aminte de moarte. Visitatorul nu îndrăsneşte să calce mai tare de teamă de a nu întrerupe tăcerea cea mare şi vocea i se preface într’o şoaptă. Fratele portar ne-a condus într’una din celulele goale. Probabil că era cea mai bună dintre toate, căci avea un cămin frumos, împodobit cu o coroană regală, care era într’un mare contrast cu sărăcia ce domnea în celulă. De sigur, că acolo şi-a petrecut amurgul vieţii Don Juan II de Castilia, obosit de lume şi de povara tronului. Abia am intrat în celulă, şi portarul ne părăsi, probabil pentru ca să ne anunţe stareţului şi astfel avurăm ocazia ca să privim puţin împrejur. Camera era destul de mare şi cuprindea, afară de cămin, o masă râu cioplită, care pare că este zidită în părete. Deasupra acesteia era o mică deschizătură prin care se da mâncarea frugală, şi un scaun şi o bancă. In fund se află o uşă mică, care duce într'o grădiniţă de vro 8 metri pătraţi, şi înprejmuită de ziduri înalte. Acolo fiecare călugăr îşi plantează cartofi şi fasole pentru hrană. Din celula de jos duce un fel de scară în etajul prim. Acolo se află o mică capelă fără nici o podoabă şi fără icoane şi mal în fund pe un catafalc înalt se află un sicriu negru ascuns după perdele. Acesta este locul de odihnă al unui călugăr — acolo doarme el după ce s'a rugat înaintea crucifixului şi în acelaşi sicriu va fi îngropat în cimitir. Călugării trapişti părăsesc celula lor numai pentru ca să meargă la capelă şi la liturghie şi apoi odată pe sâptâmână pentru ca să ia cu toţii masa împreună, fără ca să vorbească între ei de loc. Regulele ordinului nu le permite a rosti alte cuvinte decât «memento mori!» (Aduţi aminte de moarte). După masă îşi pun gluga în cap şi se preumblă puţin în aer liber şi pleacă capul la pământ, ca şi când pentru el n’ar exista soarele, nici flori, nici păsări, ci numai pământul negru din care s'a născut omul şi în care se va preface după moarte. Călugării aceştia în cea mai mare parte sunt din familii distinse. Câte unul dintre ei, după ce se pocăesc, reintră în lumea profană. La ora 6 toţi călugării se duc să se culce în sicriile lor, iar la 3 ore dimineaţa se scoală şi se roagă. Ei mănâncă pâne şi legume şi Dumineca peşte. Ne am presentat stareţului care ne-a primit foarte bine şi am conversat cu el, (el are voie să vorbească), apoi ne-a condus la cimitir. Aici este singurul loc unde străluceşte soarele, unde e verdeaţă, erburi stufoase în care cântau vesel păsările. Acolo în mijloc, pe un loc liber, se află o mare cruce de granit şi jur împrejur mai multe cruci mici de lemn, fără nume şi fără inscripţii. Sub ele dorm somnul cel vecinic reposaţii călugări şi ni se părea, ca şi când razele strălucite ale soarelui ţes o aureolă de glorie asupra acestor tăcute morminte... Corneliu. BITOLIA — Călătorii pe la Români! din Turcia — Bitule (Bitolia) poate să aibă până la 40.000 de locuitori, Turci, Armâni, Bulgari, Albanezi, Evrei și Sârbi. — Turcii sunt ca la 10.700. Bulgarii vr’o