Ziarul Călătoriilor, 1907 (Anul 9, nr. 504-555)
1907-01-04 / nr. 504
if co — LA -„Ziarul Ciletofiilor” IPIT* Pentru 1 an 5 lei “IPS Pentru 6 luni lei 2,66 WWVW/AVWW Ziarul călătoriilor Un leopard In mijlocul unui bal In luna Mai, anul 1905, plantaţia de tabac a d-lui G. Schepers prezenta o animaţie extraordinară. Fiica proprietarului se logodise cu un comerciant din Padang, fiul administratorului civil al provinciei (insula Sumatra din Oceania). Catul de jos al clădire!, care avea mai multe deschideri într’o frumoasă verandă înflorită, fu transformat în sală de bal. Balul începu, în mijlocul veseliei generale. In timpul nopței, o furtună violentă izbucni, una din acele furtuni care sunt aşa de dese sub cerul înflăcărat al Sumatrei; serbarea se continuă totuşi, fără nici o grijă, lumea fiind deprinsă cu asemenea schimbări brusce de temperatură. Abia se terminase primul vals, când din mijlocul unei grupe de vizitatori, cari erau mai apropiaţi de verandă, porniră nişte strigăte teribile de groază. Ce se întâmplase ? Un leopard, înspăimântat de bubuiturile tunetelor, o luase razna peste câmpii, într’o goană nebună. Ajuns în dreptul clădirea bogatului plantator şi fiind atras de lumină, leopardul îşi făcu vânt, şi prin fereastra deschisă a verandei, pătrunse în şal balului. Bietul animal, văzându-se în mijlocul acelei lumini orbitoare, rămase el însuşi tot aşa de zăpăcit, ca şi mulţimea invitaţilor, cari îl înconjuraţi. Cu puţină prudenţă, leopadul ar fi putut să fie făcut prizonier , dar unul dintre invitaţi făcu prostia de a descărca asupra bestiei un glonte de revolver. Atunci, leopardul înfuriat, se repezi în mijlocul unei grupe de dansatori. Prima victimă fu o tînără femee, care se alese cu obrazul sfâşiat. Bărbatul ei, d. Schmit, se repezi s’o scape; el mai avu timpul să zmulgă un pumnal de la cingătoarea unui negru care servea la masă. O luptă teribilă se încinse. Femeile fugeau toate înspre eşire; bărbaţii, lipsiţi de arme, se văzură nevoiţi să apuce şi el aceiaşi cale. Numai câţiva, mai curagioşi, rămaseră și alergară în ajutorul d-lui Schmit. Lupta amenința să devie cu totul tragică, când d. Schepers, care alergase în cabinetul său, se întoarse cu o carabină Whinchester. Fiara, fulgerată drept între ochi, se rostogoli la pământ, scoțând nişte mugete îngrozitoare. Sala balului, care cu câteva momente trai înainte fusese așa de elegantă, prezenta acum aspectul unui câmp de bătae. Toate mobilele erau pline de sânge. Victimele erau destul de numeroase ; d. Schmit, cu toate ajutoarele grabnice care-i fură date, nu putu scăpa cu viață. Rănile pe care le primise erau de o gravitate excepţională. Soţia nenorocitului cu faţa oribil mutilată, nu mai avu curajul să se întoarcă în lume; ea rămase pentru totdeauna în casa d lui Schepers. De altfel, din ziua fatală, şi-a cam perdut puţin raţiunea. D. Schepers a organizat mai multe vînători, pentru a stîrpi toţi leoparzii de prin imprejurimi. Era puţin cam prea târziu.. .• Vig. I. V .. l S T E I, E Prima noapte pe care am petrecut-o în Algeria, n’am putut dormi de loc. Noua localitate, agitaţia drumului, urletile şacalilor, căldura înăbuşitoare,—care era aşa de grozavă încât ţi se părea că roiurile de ţinţari nu mai lasau să treacă nici o adiere a aerului printre ele, — toate acestea influenţau într’un mod prea puternic asupra mea, pentru ca să mai pot dormi. In zorii zilei, când îmî deschiseiu fereastra, o ceaţă de vară, greoae, colorată pe margen, cu roş şi cu negru, plutea în aer ca un nor de fum într’un câmp de bătae. Nici o frunză nu se mişca, şi în frumoasa grădină care ’şi desfăşura priveliştea încântătoare dinaintea ochilor mei, viţele, fructele, portocalii, mandarinii, totul prezenta acelaşi aspect posomorit; în nemişcarea frunzelor, ţi se părea că întrezăreşti o fantomă. Chiar şi bananii— acele trestii gigantice de un verde aşa de frumos—cari veşnic sunt agitaţi de vre-o adiere, stateau acum nemişcaţi. Un moment ramasera şi eu nemişcat, contemplând tabloul. Intre lanurile de grâne şi masivurile stejarilor de plută, şerpuia un mic pârâiaş, pe care privindu-1 numai, ţi se părea că te mai răcoreşti. Admirând ordinea şi luxul cari mă înconjurau de pretutindeni în ferma în care poposisem, me gândeam că cu doue-zeci de ani în urmă, când colonii se instalaseră în valea Sahel, nu găsiseră acolo nimic altceva decât un pământ incult, preferat cu palmieri pitici. Trebuiseră să creeze totul, să construiască totul; avuseseră să se lupte la fiecare moment cu revoltele arabe, cu boalele, cu lipsa de elemente necesare pentru cultivarea pâmentuluî, cu o administraţie mărginită, dispusă în tot-d’auna să le pue piedici. Ce de sforţări!.. Ce de osteneli!.. Chiar şi acum, cu toate că timpurile acelea nesigure de altă-datâ trecuseră de mult, din toată ferma tot stăpânii erau cei d’intâiu sculaţi. Ii auzeam umblând prin curte, prin bucătărie, supraveghiând de aproape totul. Deodată auzii sunetul unui clopot întrerupând tăcerea. Era semnalul de plecare al lucrătorilor. Vieri din Bourgogne, lucrători kabyli cu fesuri roşii, muncitori mahonezi cu picioarele goale, hamali maltezi, în sfârşit un popor întreg. Fermierul stătea în picioare, la poartă, şi cu vocea scurtă şi poruncitoare, spunea fiecăruia ce avea de făcut în ziua aceea. Când sfârşi, ridică capul în sus, cercetă cerul cu un aer întrebător şi zărindu-mă la fereastră, îmi zise : — Timp reu pentru cultură , prevăd un «siroccoî. In adevăr, pe măsură ce soarele se ridica la orizont, un vânt sufocător ne venea din spre sud, ca prin uşa unui cuptor înroșit. Toată dimineața a trecut astfel. Am luat cafeaua împreună, fără să avem curajul să ne mişcăm sau să vorbim. Câinii, lungiţi la umbră, respiraţi zgomotos, pentru a se maî răcori. Eram aproape să ne sculăm de la masă, când, prin fereastra care era închisă din pricina căldurei, un strigăt ajunse pînă la noi: — Lăcustele ! Gazda mea se îngălbeni de moarte şi eșirăm amândouă în curte. Timp de zece momente, în locuinţa ceea aşa de liniştită de obicei, domni o dezordine nebună. Servitorii eşiru afară din umbra sălilor, unde căldura îi făcuse să se ascundă şi începură să lovească cu furci, cu ciomege, cu orice le eşea înainte în toate obiectele cari puteau scoate un zgomot sonor, cum erau de exemplu căldările de aramă, tingirile, tinicheaua. Ciobanii suflau din trâmbiţele şi din buciumele lor, făcând o larmă asurzitoare; deasupra tuturor zgomotelor, se înălţară nişte strigăte discordante: iu !... iu !.. iu!.. strigăte pe cari le scoteau femeile arabe, sosite dintr’un sat de alături. Se pare că adeseori este de ajuns un zgomot mare, o tremurare sonoră a aerului, pentru ca lăcustele să fie înspăimântate și silite să-șî poarte mai departe stolurile lor pustiitoare. Dar unde erau aceste teribile animale ? Pe cerul care vibra de căldură3 nume-