Ziarul Călătoriilor, 1911 (Anul 12, nr. 713-764)
1911-01-05 / nr. 713
ZIARUL CĂLĂTORIILOR *»] 4875 germane care, fiind Intr’o pozițiune npunătoare, se presintă foarte bine. Chiar îainte ne se întind suburbiile Furduci și Tophane, cu marile ateliere ale artileriei ce se află lângă apăși cu două geamii; in planul al doilea, Galata, cu marele turn bizantin și suburbia Pera, care se află tocmai sus pe deal. La stânga se deschide măreţul port Cornul de aur, un golf lat care intră în uscat de vreo şapte chilometri şi jumătate, despărţind mahalalele europeneşti ale oraşului de Stambulul turcesc, sau de Constantinopolul propriu zis, vechiul Bizanţ. Poziţiunea oraşului în punctul de apropiere al Asiei cu Europa şi in druuipi de legătură între marea Neagră şi cea Egeică, drum ce se poate lesne inchide, este foarte fericită politiceşte, la aceasta se mai adaogă apoi o radă minunată frecventată anual în termen de mijloc, de 7500 de vapoare şi 25.000 de vase cu paze ale tuturor naţiunilor, un portîndestulător pentru cele mai mari flote, precum şi o climă dulce. Astfel Constantinopolul întruneşte condiţiunile pentru un oraş universal de întâiul rang şi ca punct central al unui Stat bine organizat şi-ar relua posiţiunea dominătoare în lume. Constantinopolul se compune din Stambul, oraşul turcesc, care se întinde în forma unui triunghiu de două miluri şi jumătate împrejur, între marea de Marmara şi Cornul de Aur, din Galata, Pera şi altele, care ocupă triunghiul dintre Cornul de Aur şi Bosfor, şi din Scutari, ce se află pe malul asiatic. De aci numele de Biladi-Solese, adică , cele trei oraşe. Această bogată îmmembrare oferă cea mai incomparabilă panoramă. Cât se întinde privirea, se văd părţi de oraşe situate în amfiteatru, pe înălţimi din e in ce mai mari, printre cari se zăresc când aci, când dincolo, undele albastre, însufleţite de o mulţime de vase şi de bărci; într’o parte sau întealta se disting grupe pitoreşti de clădiri cari aci se scaldă în mare, colo în aer; se zăresc case simple,cele mai multe cu acoperişe late, palate mândre şi grami, bogate în cupole, turnuri puternice şi minaretele svelte. Tabloul acesta, scăldat de strălucirea soarelui de sud, e atât de bogat, pestriţ, măreţ, pitoresc prin mulţimea contrastelor, incât nicăeri nu i se poate găsi pereche. Asemenea nu poate fi uşor să se mai găsească un oraş ca Constantinopolul, nici înprivinţa diversităţei popoarelor şi a limbelor, a porturilor şi a obiceiurilor. Streinul care intră pentru prima oară în acest amestec, îşi perde cumpătul, se află în puterea unor imresii tari şi trebue să treacă câtva timp până când să poată reţine unităţi din acea schimbare caldeidoscopică. Mişcarea pe strade, în mare parte înguste, strâmbe, adesea incomode, şi cari duc când la deal, când la vale, fiind uneori nişte adevărate scări, întrece orice descriere şi îşi face impresia ca şi cum întreaga populaţie a oraşului (873.565 suflete după statistica oficială din 1885), s’ar afla toată ziua pe drum. Obiceiul oriental de a se strămuta în stradă toate manipulaţiile industriale, măreşte şi mai mult această gălăgie asurzitoare şi această confusiune. Aci suntem deprinşi cu regule chiar şi în învălmăşeli şi gălăgie; la Constantinopol însă domneşte bunul plac al fiecăruia; gardişti nu se află pe strade şi nici jandarmi; cele o mie şi una de ordonanţe relative la buna rânduială şi la ordinea pe stradă, stau numai pe hârtie. Dar tocmai in această libertate, neţărmurire, în această încurcătură pitorească, stă o mare parte din farmecul de care e cuprins observatorul tăcut. Calapodul turcesc al obiceiurilor de stradă, e fireşte mai pronunţat în Stambul, partea turcească, unde strade întregi sunt presărate cu prăvălioare de lemn şi ateliere mici pe roate, în cari ferari, tâmplari, strungari, croitori, cismari şi alţii, îşi exercită meseria; tot în Stambul se află şi bazarul cel mare, o clădire labirintică, de mărimea unei mahalale, în care orice fel de industrie îşi are ulicioara ei. Orientul şi Occidentul şi-au expus acolo mărfurile, între care frumoasele giuvaeruri orientale atrag cu deosebire pe streini, precum şi broderiile şi curiosităţile (aşa numitele „antice“); în ulicioarele bazarului domneşte întotdeauna o mare şi împestriţată mişcare. Stradele Stambulului sunt înguste, prost pavate şi murdare; casele, dintre cari cele mai multe de lemn, par respingătoare şi pe lângă aceasta triste, cu ferestrele lor zebreluite, în dosul cărora femeile plictisite se uită lung după europenii cari se văd foarte rar prin interiorul Stambulului. Mişcarea internaţională are loc de la gară, peste Cornul de aur, spre Pera şi Galata. Două poduri de fer pe vase, lungi de câte 450 de metri, duc peste Cornul de aur, cel mai vechi e podul Mahmud, iar cel mai nou Sultana Valide (mama sultanului). Cel din urmă, căruia i se zice şi podul Galatei, are o lăţime relativ mare; de ,pe acest pod cineva are o privelişte măreaţă a oraşului, a portului şi a Bosforului până dincolo de Scutari. Pe undele albastre mişună bărci de pescari şi caice; acestea din urmă fac mari daraveri ducând apă potabilă în diferite părţi ale oraşului, vase mari cu pânze staţionează maiestoase în radă, vapoare locale trec încoace şi încolo, unele purtâd pasageri numai în interiorul portului, altele ducându-i mai departe, pe Bosfor, la Scutari, Kadikisi şi la insulele prinţilor. Câteşa trele debarcaderele acestor din urmă sunt chiar lângă pod, ceeace mai măreşte considerabila mişcare de pe el. Cât de mare este această mişcare se poate vedea din suma taxelor ce se percep de la trecători. Sunt opt perceptori cam deşi n’au nici un control, dau pe fiece zi încasări de şase mii de franci. Pedeştrii plătesc zece parale, adică un sfert de piastru (leu) sau şase bani şi jumătate; călăreţii 40 de parale, adică un piastru (leu); trăsurile 100 de parale, adică doi piaştri şi jumătate, sau 62 jum. bani. O preumblare pe podul acesta este cea mai mare plăcere. Privirea nu se mai satură de panorama măreaţă şi de împestriţata mişcare de afaceri. La Galata şi la Pera, învălmăşala e şi mai mare. Cea mai considerabilă şi mai variată viaţă internaţională se desvoltă aci în câteva artere mari de comunicaţie, precum : strada Asap Kapu, strada Iorgangiilor, strada mare a Galatei şi strada mare a Tophanei, paralelă cu portul şi cu rada, şi care, printr’o mulţime de strade laterale, primeşte toată mişcarea de pe amândouă podurile şi din port, asemenea strada mare a Perei, care se urcă spre Pera şieste o icoană a oraşelor italieneşti. Din revărsatul zilei şi până seara, grupele dese de oameni clocotesc prin aceste căi şi strade înguste şi murdare, mărginite pe amândouă părţile de prăvălii şi ateliere, de cafenele şi de cârciume. Vânătorii în costume de toate culorile, purtând pe cap talere mari de lemn plin cu fructe, legume, peşte, zaharicale, etc., sau purtând tot felul de obiecte mici sau lucruri de îmbrăcăminte, covoare şi altele, ţipă pe strade preţul mărfurilor lor. Toate lucrurile ce se poate închipui se vând astfel, fiece vânzător îşi are strigătul sau modulat în chip deosebit şi se aud toate limbile posibile. Ici, colo, răsună nişte sunete muicale, unul merge cu harpa pe cap scoţând din când în când acorduri cu degetele, o întrebare dacă nu cumva cineva doreşte muzică la masă. Flaşnetarii se ţin unul după altul cu flaşnetele în spate; unul se opreşte şi învârtşte, cel din urmă învârteşte asemenea. Vânzătorii de ziare strigă numele gazetelor: dervişii cerşetori zic : ,,Hu, Hu !“ (El) sau ,,Hakk, Hakk !“ (Dumnezeu), cerând de pomană. Cerşetorii sunt în număr mare; mulţi au, sau se prefac că au, un belşug; cei mai mulţî cerşesc fără perdea. Toţi sunt neruşinaţi. Odată am dat ceva unei fete şi a dispărut, dar imediat mi-a eşit înainte la alt colţ şi mi-a cerut din nou. Ţigance turce,tinere, de culoare deschisăîţî cer cu un ton dulce permisiunea de aţi ghici viitorul, dar în înbulzeala aceea locul nu-i potrivit pentru așa